18.6.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 155/5


REGULAMENTUL (CE) NR. 515/2009 AL COMISIEI

din 17 iunie 2009

de aprobare a unor modificări care nu sunt minore din caietul de sarcini al unei denumiri înregistrate în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Pera dell’Emilia Romagna (IGP)]

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (1), în special articolul 7 alineatul (4) primul paragraf,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) primul paragraf și în aplicarea articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, Comisia a examinat cererea Italiei de aprobare a unor modificări ale elementelor caietului de sarcini al indicației geografice protejate „Pera dell’Emilia Romagna”, înregistrată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/96 al Comisiei (2), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 134/98 (3).

(2)

Deoarece modificările în cauză nu sunt minore în sensul articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, Comisia a publicat cererea de modificări în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (4), în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) primul paragraf din regulamentul respectiv. Deoarece nicio declarație de opoziție nu a fost notificată Comisiei în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, modificările trebuie aprobate,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Se aprobă modificările caietului de sarcini publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cu privire la denumirea care figurează în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 iunie 2009.

Pentru Comisie

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei


(1)  JO L 93, 31.3.2006, p. 12.

(2)  JO L 148, 21.6.1996, p. 1.

(3)  JO L 15, 21.1.1998, p. 6.

(4)  JO C 284, 8.11.2008, p. 7.


ANEXĂ

Produse agricole destinate consumului uman enumerate în anexa I la tratat:

Clasa 1.6.

Fructe, legume și cereale proaspete sau prelucrate

ITALIA

Pera dell’Emilia Romagna (IGP)