27.5.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 128/1


REGULAMENTUL (CE) NR. 431/2009 AL CONSILIULUI

din 18 mai 2009

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 332/2002 de înființare a unui mecanism de asistență financiară pe termen mediu pentru balanțele de plăți ale statelor membre

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 308,

având în vedere propunerea Comisiei, prezentată în urma consultării Comitetului Economic și Financiar,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene (2),

întrucât:

(1)

Amploarea și intensitatea crizei financiare internaționale afectează cererea potențială de asistență financiară comunitară pe termen mediu în statele membre din afara zonei euro și impun o creștere considerabilă a plafonului stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 332/2002 (3) pentru suma totală a împrumuturilor care pot fi acordate statelor membre de la 25 de miliarde EUR la 50 de miliarde EUR.

(2)

Ținând seama de experiența recentă dobândită în ceea ce privește funcționarea asistenței financiare pe termen mediu, ar trebui clarificate sarcinile și responsabilitățile Comisiei și ale statelor membre implicate în punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 332/2002. În plus, condițiile de acordare a asistenței financiare ar trebui stabilite cu precizie într-un memorandum de înțelegere încheiat între Comisie și statul membru în cauză.

(3)

Normele care reglementează unele aspecte ale gestionării financiare a asistenței financiare comunitare ar trebui clarificate. Din motive operaționale, statului membru în cauză care beneficiază de asistență financiară ar trebui să i se ceară plasarea fondurilor primite într-un cont special creat la banca sa centrală națională și transferarea sumelor datorate într-un cont la Banca Centrală Europeană cu câteva zile înaintea scadențelor.

(4)

Buna gestiune a asistenței financiare comunitare primite este extrem de importantă. Prin urmare, fără a aduce atingere articolului 27 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, prezentul regulament ar trebui să prevadă posibilitatea, atunci când se dovedește necesar, a efectuării de controale de către Curtea de Conturi Europeană și de către Oficiul European de Luptă Antifraudă în statele membre care beneficiază de asistență financiară comunitară pe termen mediu, astfel cum se prevede deja în acordurile de împrumut existente.

(5)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 332/2002 ar trebui modificat în consecință.

(6)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice imediat tuturor noilor acorduri de împrumut și acordurilor de împrumut existente, în cazul și cu ocazia revizuirii acestora,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 332/2002 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 1 alineatul (1), paragraful al doilea se înlocuiește cu următorul text:

„Suma totală a împrumuturilor care pot fi acordate statelor membre în temeiul acestui mecanism este limitată la 50 miliarde EUR valoare principal.”

2.

La articolul 3, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Statul membru care solicită asistență financiară pe termen mediu analizează împreună cu Comisia evaluarea nevoilor sale financiare și prezintă Comisiei și Comitetului Economic și Financiar un proiect de program rectificativ. Consiliul, în urma examinării situației din statul membru în cauză și a programului rectificativ prezentat de acesta pentru susținerea cererii sale, decide de regulă în cadrul aceleiași reuniuni:

(a)

dacă acordă un împrumut sau recurge la un mecanism de finanțare corespunzător, suma și durata medie a acestuia;

(b)

condițiile de politică economică aferente acordării de asistență financiară pe termen mediu în vederea restabilirii sau a asigurării unei situații viabile a balanței de plăți;

(c)

tehnicile de efectuare a plăților aferente împrumutului sau finanțării, a cărui eliberare sau tragere se realizează, de regulă, în tranșe succesive, eliberarea fiecărei tranșe fiind condiționată de o verificare a rezultatelor realizate în punerea în aplicare a programului din perspectiva obiectivelor stabilite.”

3.

Se introduce următorul articol 3a:

„Articolul 3a

Comisia și statele membre în cauză încheie un memorandum de înțelegere în care detaliază condițiile stabilite de Consiliu în temeiul articolului 3. Comisia comunică memorandumul de înțelegere Parlamentului European și Consiliului.”

4.

Articolul 5 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 5

Comisia adoptă măsurile necesare pentru a verifica periodic, în colaborare cu Comitetul Economic și Financiar, conformitatea politicii economice a statului membru beneficiar al împrumutului comunitar cu programul rectificativ, cu alte condiții stabilite de Consiliu în temeiul articolului 3 și cu memorandumul de înțelegere menționat la articolul 3a. În acest scop, statul membru în cauză pune la dispoziția Comisiei toate informațiile necesare și cooperează pe deplin cu aceasta. Pe baza rezultatelor acestor verificări, după ce Comitetul Economic și Financiar și-a dat avizul, Comisia decide în privința eliberării tranșelor ulterioare.

Consiliul decide cu privire la orice revizuire a condițiilor inițiale de politică economică.”;

5.

La articolul 7 se adaugă alineatul (5) cu următorul text:

„(5)   Statul membru în cauză deschide un cont special la banca sa centrală națională pentru gestionarea asistenței financiare comunitare pe termen mediu primite. Acesta transferă, de asemenea, principalul și dobânzile aferente împrumutului datorate într-un cont la Banca Centrală Europeană cu șapte zile lucrătoare TARGET2 (4) înaintea scadențelor corespunzătoare.

6.

Se introduce următorul articol 9a:

„Articolul 9a

Fără a aduce atingere articolului 27 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, Curtea de Conturi Europeană are dreptul de a efectua în statele membre care beneficiază de asistență financiară comunitară pe termen mediu orice controale sau audituri financiare pe care le consideră necesare în ceea ce privește gestionarea asistenței respective. Comisia, inclusiv Oficiul European de Luptă Antifraudă, au, prin urmare, dreptul de a-și trimite propriii funcționari sau reprezentanții autorizați în statele membre care beneficiază de asistență financiară comunitară pe termen mediu în vederea efectuării oricăror controale sau audituri financiare sau tehnice pe care le consideră necesare în ceea ce privește asistența respectivă.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 18 mai 2009.

Pentru Consiliu

Președintele

J. KOHOUT


(1)  Avizul din 24 aprilie 2009 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  Avizul din 20 aprilie 2009 (JO C 106, 8.5.2009, p. 1).

(3)  JO L 53, 23.2.2002, p. 1.

(4)  Definite în Orientarea BCE/2007/2 din 26 aprilie 2007 privind sistemul transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real (TARGET2) (JO L 237, 8.9.2007, p. 1).”