24.4.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 104/3


REGULAMENTUL (CE) NR. 332/2009 AL COMISIEI

din 23 aprilie 2009

de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1)

Pentru clasificarea unor produse de la poziția 1905 din Nomenclatura Combinată anexată la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se facă distincția între, pe de o parte, produsele de la subpoziția 1905 90 20 și, pe de altă parte, preparatele de la subpoziția 1905 90 90.

(2)

Conform notelor explicative ale Sistemului Armonizat de la poziția 1905 litera (B), această poziție cuprinde o serie de produse pe bază de făină sau din fecule, coapte, în general, în formă de discuri sau foi.

(3)

Nu este furnizată o definiție pentru „produsele similare” incluse la subpoziția 1905 90 20.

(4)

Au apărut anumite probleme cu privire la clasificarea așa-ziselor „foi de aluat”, deoarece nu sunt definite criterii clare pentru a se putea face diferențierea între produsele subpozițiilor 1905 90 20 și 1905 90 90.

(5)

Este, prin urmare, oportun să se adauge o notă complementară la capitolul 19, care să precizeze că subpoziția 1905 90 20 cuprinde numai produsele uscate și fărâmicioase.

(6)

Prin urmare, Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 trebuie modificat în consecință.

(7)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La capitolul 19 al Nomenclaturii Combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 se adaugă următoarea notă complementară:

„3.

Subpoziția 1905 90 20 cuprinde numai produsele uscate și fărâmicioase.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 23 aprilie 2009.

Pentru Comisie

László KOVÁCS

Membru al Comisiei


(1)  JO L 256, 7.9.1987, p. 1.