20.1.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 15/14


REGULAMENTUL (CE) NR. 25/2009 AL BĂNCII CENTRALE EUROPENE

din 19 decembrie 2008

privind bilanțul sectorului instituții financiare monetare (Reformare)

(BCE/2008/32)

CONSILIUL GUVERNATORILOR BĂNCII CENTRALE EUROPENE,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2533/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 privind colectarea informațiilor statistice de către Banca Centrală Europeană (1), în special articolul 5 alineatul (1) și articolul 6 alineatul (4),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2531/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 privind aplicarea rezervelor obligatorii de către Banca Centrală Europeană (2), în special articolul 6 alineatul (4),

având în vedere Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit (reformare) (3),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2223/96 al Consiliului din 25 iunie 1996 privind Sistemul European de conturi naționale și regionale din Comunitate (4),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 2423/2001 al Băncii Centrale Europene din 22 noiembrie 2001 privind bilanțul consolidat al sectorului instituțiilor financiare monetare (BCE/2001/13) (5) a fost modificat substanțial în repetate rânduri. Acest regulament ar trebuie să fie reformat, în scopul clarității și al transparenței, având în vedere că în prezent se impun noi modificări ale acestuia.

(2)

Este necesară pentru Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC), în vederea îndeplinirii misiunilor sale, elaborarea bilanțului consolidat al sectorului instituții financiare monetare (IFM). Scopul principal este de a oferi Băncii Centrale Europene (BCE) o imagine cuprinzătoare din punct de vedere statistic a evoluțiilor monetare în statele membre participante, care sunt considerate ca fiind un singur teritoriu economic. Aceste statistici se referă la activele și pasivele financiare agregate, sub aspectul stocurilor și al tranzacțiilor, pe baza unui sector IFM și a unor unități de observare statistică cu obligații de raportare complete și omogene, și sunt elaborate în mod regulat. Sunt necesare, de asemenea, date statistice suficient de detaliate încât să garanteze utilitatea continuă, din punct de vedere analitic, a agregatelor monetare calculate și a contrapartidelor aferente acestui teritoriu.

(3)

BCE trebuie, în conformitate cu Tratatul CE și în condițiile prevăzute de Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene („Statutul SEBC”), să adopte regulamente în măsura necesară punerii în aplicare a misiunilor SEBC, astfel cum sunt definite acestea de Statutul SEBC și, în anumite situații, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile adoptate de Consiliu în conformitate cu articolul 107 alineatul (6) din tratat.

(4)

Articolul 5.1 din Statutul SEBC impune ca BCE, sprijinită de băncile centrale naționale (BCN), să colecteze informațiile statistice necesare fie de la autoritățile naționale competente, fie direct de la agenții economici, în vederea realizării misiunilor SEBC. Articolul 5.2 din Statutul SEBC prevede că BCN realizează, în măsura posibilă, misiunile descrise la articolul 5.1.

(5)

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98 stabilește în sarcina BCE specificarea unităților de observare statistică efective cu obligații de raportare, în limitele unităților de observare statistică de referință cu obligații de raportare, și dă dreptul BCE de a excepta, total sau parțial, categorii specifice de agenți raportori de la îndeplinirea cerințelor sale de raportare statistică. Articolul 6 alineatul (4) prevede că BCE poate adopta regulamente care să stabilească condițiile în care poate fi exercitat dreptul de verificare sau dreptul de a efectua colectarea obligatorie a informațiilor statistice.

(6)

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98 impune statelor membre să se organizeze în domeniul statisticii și să coopereze pe deplin cu SEBC pentru a garanta îndeplinirea obligațiilor ce decurg din articolul 5 din Statutul SEBC.

(7)

Poate fi oportun pentru BCN să colecteze de la unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare informațiile statistice necesare pentru îndeplinirea cerințelor statistice ale BCE, ca parte dintr-un cadru mai larg de raportare statistică stabilit de BCN în propria lor sferă de responsabilitate, în conformitate cu dreptul comunitar sau național sau cu practicile existente, și care este folosit, de asemenea, în alte scopuri statistice, cu condiția ca îndeplinirea cerințelor statistice ale BCE să nu fie periclitată. De asemenea, aceasta poate avea ca efect reducerea sarcinii de raportare. Pentru a promova transparența, în aceste cazuri, este indicat ca agenții raportori să fie informați cu privire la faptul că datele sunt colectate pentru a servi altor scopuri statistice. În cazuri specifice, BCE se poate baza pe informațiile statistice colectate în alte scopuri, pentru îndeplinirea cerințelor sale.

(8)

Cerințele statistice sunt detaliate cel mai mult în cazul contrapărților care fac parte din sectorul deținător de monedă. Date detaliate sunt obligatorii cu privire la: (a) pasivele sub formă de depozite clasificate în funcție de subsector și de scadență, clasificate suplimentar în funcție de monedă, pentru a permite o analiză exactă a evoluției componentelor valutei externe incluse în M3 și pentru a facilita investigațiile privind gradul de substituibilitate între valuta externă și componentele M3 exprimate în euro; (b) credite, clasificate în funcție de subsector, scadență, destinație, rata dobânzii revizuită și monedă, întrucât aceste informații sunt considerate esențiale pentru realizarea obiectivelor analizei monetare; (c) pozițiile față de alte IFM, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a permite compensarea soldurilor inter-IFM sau pentru a determina baza de calcul a rezervelor minime obligatorii; (d) pozițiile față de rezidenții din afara zonei euro (restul lumii) pentru „depozite la termen cu scadența la peste doi ani”, „depozite rambursabile după notificare la peste doi ani” și „operațiuni repo” în vederea determinării bazei de calcul a rezervelor minime obligatorii la care se aplică rata pozitivă a rezervelor minime obligatorii; (e) pozițiile față de restul lumii pentru totalul pasivelor sub formă de depozite, în vederea compilării contrapartidelor externe; (f) pasivele sub formă de depozite și creditele față de restul lumii, cu scadența inițială la mai puțin de un an și la peste un an, în scopul elaborării balanței de plăți și a conturilor financiare.

(9)

Atunci când se poate reduce astfel sarcina de raportare pentru instituțiile de credit și se poate sprijini dezvoltarea unor statistici îmbunătățite, BCN sunt încurajate să promoveze mecanismele de raportare titlu cu titlu pentru colectarea informațiilor statistice privind portofoliul de titluri de valoare al IFM, obligatorie în temeiul prezentului regulament. În ceea ce privește fondurile de piață monetară (FPM), BCN pot permite acestora să raporteze conform Regulamentului (CE) nr. 958/2007 al Băncii Centrale Europene din 27 iulie 2007 privind statisticile referitoare la activele și pasivele fondurilor de investiții (BCE/2007/8) (6), precum și să reducă sarcina de raportare pentru managerii fondurilor.

(10)

Tranzacțiile financiare sunt calculate de BCE ca diferență între pozițiile de stoc la datele de raportare de la sfârșitul lunii, din care este eliminat efectul variațiilor care apar ca urmare a unor influențe, altele decât tranzacțiile. Obligația impusă agenților raportori nu acoperă variațiile cursului de schimb, care sunt calculate de BCE folosind datele privind stocurile, defalcate în funcție de fiecare monedă și furnizate de agenții raportori, sau ajustările din reclasificare, care sunt colectate chiar de BCN prin utilizarea diferitelor surse de informare care sunt deja disponibile.

(11)

Articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 2531/98 acordă BCE competența de a adopta regulamente și decizii în vederea exceptării unor instituții de la obligația de a constitui rezerve minime obligatorii, de a specifica modalitățile de excludere sau de deducere din baza de calcul a rezervelor minime obligatorii a obligațiilor față de oricare altă instituție și de a stabili rate ale rezervelor minime obligatorii diferențiate pe categorii specifice de pasive. În temeiul articolului 6 din Regulamentul (CE) nr. 2531/98, BCE are dreptul de a colecta de la instituții informațiile necesare pentru aplicarea cerințelor privind rezervele minime obligatorii și dreptul de a verifica acuratețea și calitatea informațiilor furnizate de instituții pentru a demonstra respectarea cerințelor privind rezervele minime obligatorii. Pentru a reduce sarcina generală de raportare este, de asemenea, de dorit ca informațiile statistice referitoare la bilanțul lunar să fie utilizate la determinarea în mod regulat a bazei de calcul a rezervelor minime obligatorii ale instituțiilor de credit supuse regimului rezervelor minime obligatorii al BCE, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 al Băncii Centrale Europene din 12 septembrie 2003 privind aplicarea rezervelor minime obligatorii (BCE/2003/9) (7).

(12)

Este necesară determinarea procedurilor specifice aplicabile în cazul fuziunilor care implică instituții de credit pentru a clarifica obligațiile acestor instituții în ceea ce privește obligația de constituire a rezervelor minime obligatorii.

(13)

BCE solicită informații privind activitățile de securitizare desfășurate de IFM pentru a putea interpreta evoluția creditelor și a împrumuturilor în zona euro. Astfel de informații completează, de asemenea, datele raportate conform Regulamentului (CE) nr. 24/2009 al Băncii Centrale Europene din 19 decembrie 2008 privind statisticile referitoare la activele și pasivele societăților vehicul investițional angajate în operațiuni de securitizare (BCE/2008/30) (8).

(14)

Cu toate că este recunoscut faptul că regulamentele adoptate de BCE nu conferă drepturi și nu impun obligații statelor membre neparticipante, articolul 5 din Statutul SEBC se aplică atât statelor membre participante, cât și statelor membre neparticipante. Regulamentul (CE) nr. 2533/98 reamintește că articolul 5 din Statutul SEBC, coroborat cu articolul 10 din tratat, implică o obligație în sarcina statelor membre neparticipante de a elabora și de a pune în aplicare la nivel național toate măsurile pe care le consideră adecvate pentru colectarea informațiilor statistice necesare îndeplinirii cerințelor de raportare statistică ale BCE și de a asigura realizarea în timp util a pregătirilor în domeniul statisticii pentru a deveni state membre participante,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Definiții

În sensul prezentului regulament:

„instituție financiară monetară” (IFM) înseamnă o instituție de credit rezidentă, astfel cum este definită în dreptul comunitar, sau altă instituție financiară rezidentă a cărei activitate constă în atragerea de depozite și/sau de substitute apropiate pentru depozite de la acele entități care nu sunt IFM și acordarea de credite și/sau efectuarea de investiții în titluri de valoare, pe contul propriu (cel puțin din punct de vedere economic). Sectorul IFM cuprinde (9): (a) bănci centrale; (b) instituții de credit, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2006/48/CE [o întreprindere a cărei activitate constă în primirea de depozite sau de alte fonduri rambursabile din partea cetățenilor (10) și acordarea unor credite pe cont propriu sau o instituție de bani electronici (instituție emitentă de monedă electronică) în sensul Directivei 2000/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind inițierea, exercitarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor de bani electronici (11)]; și (c) alte IFM, și anume alte instituții financiare rezidente care corespund definiției IFM, indiferent de natura activității acestora. Gradul de substituibilitate între instrumentele emise de acestea din urmă și depozitele plasate la instituții de credit determină clasificarea acestora, cu condiția să corespundă altor aspecte ale definiției IFM. În cazul organismelor de plasament colectiv, FPM îndeplinesc condițiile de lichiditate convenite și, în consecință, sunt incluse în sectorul IFM (a se vedea principiile de identificare a IFM din anexa I partea 1),

„stat membru participant” înseamnă un stat membru participant în sensul dat de definiția de la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98,

„stat membru neparticipant” înseamnă un stat membru care nu a adoptat euro,

„agent raportor” înseamnă un agent raportor în sensul dat de definiția de la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98,

„rezident” înseamnă rezident în sensul dat de definiția de la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98,

„societate vehicul investițional” (SVI) înseamnă o societate vehicul investițional în sensul dat de definiția de la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 24/2009 (BCE/2008/30),

„securitizare” înseamnă o operațiune care este: (a) o titlurizare tradițională (securitizare tradițională) în sensul dat de definiția de la articolul 4 din Directiva 2006/48/CE; și/sau (b) o securitizare în sensul dat de definiția de la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 24/2009 (BCE/2008/30) și care implică cedarea creditelor care sunt securitizate unei SVI,

„instituție emitentă de monedă electronică” și „monedă electronică” înseamnă o instituție de bani electronici (instituție emitentă de monedă electronică) și bani electronici (monedă electronică) în sensul dat de definițiile de la articolul 1 alineatul (3) din Directiva 2000/46/CE,

„reducere” înseamnă diminuarea directă a valorii contabile a unui credit în bilanț, ca urmare a deprecierii sale,

„prestator” înseamnă o IFM care administrează creditele care stau la baza unei securitizări zilnice din perspectiva colectării principalului și a dobânzii de la debitori, care sunt apoi transmise către investitorii din schema de securitizare,

„cedarea creditului” înseamnă transferul economic al unui credit sau al unui cumul de credite de la agentul raportor către un cesionar non-IFM, realizat fie prin transferul proprietății, fie prin subparticipații,

„achiziționarea creditului” înseamnă transferul economic al unui credit sau al unui cumul de credite de la un cedent non-IFM către agentul raportor, realizat fie prin transferul proprietății, fie prin subparticipații.

Articolul 2

Unități de observare statistică efective cu obligații de raportare

(1)   Unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare sunt IFM rezidente pe teritoriul statelor membre participante (potrivit anexei II partea 1).

(2)   IFM din cadrul unităților de observare statistică efective cu obligații de raportare sunt supuse cerințelor complete de raportare cu excepția cazului în care se acordă o derogare în conformitate cu articolul 8.

(3)   Entitățile care se încadrează la definiția IFM intră în sfera de aplicare a prezentului regulament chiar dacă sunt excluse din domeniul de aplicare a Directivei 2006/48/CE.

(4)   În scopul colectării informațiilor cu privire la rezidența deținătorilor de acțiuni/unități de fond ale FPM astfel cum se prevede în anexa I partea 2 secțiunea 5.5, unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare cuprind și alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii („AIF”), astfel cum se prevede la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 2533/98, sub rezerva oricăror derogări.

Articolul 3

Lista IFM întocmită în scopuri statistice

(1)   Comitetul executiv al BCE întocmește și păstrează în scopuri statistice o listă a IFM, luând în considerare cerințele referitoare la frecvență și la respectarea termenelor care decurg din utilizarea acesteia în contextul regimului rezervelor minime obligatorii al BCE. Lista IFM întocmită în scopuri statistice include o înregistrare în care se indică dacă acestea sunt sau nu supuse regimului rezervelor minime obligatorii al BCE. Lista IFM trebuie să fie actualizată, exactă, cât mai omogenă posibil, precum și suficient de stabilă pentru a fi utilizată în scopuri statistice.

(2)   Lista IFM întocmită în scopuri statistice și actualizările acesteia sunt puse de BCN și de BCE la dispoziția agenților raportori într-un mod adecvat, inclusiv în format electronic, prin internet sau, la solicitarea agenților raportori, pe suport de hârtie.

(3)   Lista IFM întocmită în scopuri statistice are numai caracter informativ. Cu toate acestea, în cazul în care cea mai nouă versiune accesibilă a listei este incorectă, BCE nu impune sancțiuni niciunei entități care nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile de raportare, în măsura în care s-a bazat cu bună-credință pe lista incorectă.

Articolul 4

Cerințe de raportare statistică

(1)   Unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare raportează lunar BCN a statului membru în care IFM este rezidentă datele privind stocurile existente în bilanț la sfârșitul lunii, precum și ajustările cumulate din reevaluare. Ajustările cumulate din reevaluare se raportează și se referă la anulările/reducerile de credite care corespund creditelor acordate de agenții raportori și care acoperă reevaluările de prețuri ale titlurilor de valoare. Detalii suplimentare privind anumite posturi din bilanț și informații nebilanțiere se raportează trimestrial sau anual. Informațiile statistice solicitate sunt specificate în anexa I.

(2)   BCN pot colecta informațiile statistice solicitate privind titlurile de valoare emise și deținute de IFM pe bază de titlu cu titlu, în măsura în care datele menționate la alineatul (1) pot fi obținute în conformitate cu standardele statistice minime, astfel cum se prevede în anexa IV.

(3)   IFM raportează lunar, în conformitate cu cerințele minime prevăzute în anexa I partea 5 tabelul 1A, ajustările din reevaluare referitoare la setul complet de date solicitate de BCE. BCN pot colecta date suplimentare care nu sunt incluse în cerințele minime. Aceste date suplimentare se pot referi la defalcările marcate în tabelul 1A, altele decât „cerințele minime”.

(4)   În plus, BCE poate solicita informații de clarificare privind ajustările la „reclasificări și alte ajustări” care sunt colectate de BCN.

Articolul 5

Cerințe suplimentare de raportare statistică pentru securitizările creditelor și pentru alte transferuri de credite

IFM raportează, în conformitate cu anexa I partea 6, următoarele informații:

1.

fluxul net al securitizărilor de credite și al altor transferuri de credite realizate în perioada de raportare;

2.

soldul corespunzător sfârșitului de trimestru al tuturor creditelor pentru care IFM acționează ca prestator în cadrul unei securitizări;

3.

soldul corespunzător sfârșitului de perioadă al creditelor cedate prin intermediul securitizării care nu au fost derecunoscute din bilanț, atunci când se aplică Standardul internațional de contabilitate nr. 39 (IAS 39) sau norme contabile naționale similare.

Articolul 6

Respectarea termenelor

(1)   BCN hotărăsc când trebuie să primească datele de la agenții raportori pentru a respecta termenele stabilite mai jos, luând în considerare cerințele privind respectarea termenelor impuse în cadrul regimului rezervelor minime obligatorii al BCE, dacă este cazul, și informează în mod corespunzător agenții raportori.

(2)   BCN transmit BCE statistici lunare până la încheierea activității în a cincisprezecea zi lucrătoare următoare sfârșitului lunii la care se referă datele.

(3)   BCN transmit BCE statistici trimestriale până la încheierea activității în a douăzeci și opta zi lucrătoare următoare sfârșitului de trimestru la care se referă acestea.

(4)   BCN transmit BCE statistici anuale în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din Orientarea BCE/2007/9 din 1 august 2007 privind statistica monetară și statistica privind instituțiile și piețele financiare (reformare) (12).

Articolul 7

Norme contabile aplicabile în scopul raportării statistice

(1)   În absența unor dispoziții contrare cuprinse în prezentul regulament, normele contabile aplicate de IFM în scopul raportării în temeiul prezentului regulament sunt cele cuprinse în transpunerea în dreptul național a Directivei 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (13), precum și în orice alte standarde internaționale aplicabile.

(2)   Pasivele sub formă de depozite și creditele se raportează la valoarea principală existentă în sold la sfârșitul lunii de raportare. Reducerile, astfel cum sunt stabilite de practicile contabile, se exclud din această valoare. Pasivele sub formă de depozite și creditele nu se compensează cu niciun alt activ sau pasiv.

(3)   Fără a aduce atingere practicilor contabile și mecanismelor de compensare (netting) aplicate în statele membre, toate activele și pasivele financiare se raportează la valoarea brută, în scopuri statistice.

(4)   BCN pot permite ca, în cazul creditelor provizionate, raportarea să se facă la valoarea netă fără provizioane, iar în cazul creditelor achiziționate, raportarea să se facă la prețul convenit în momentul achiziționării, cu condiția ca respectivele practici de raportare să fie aplicate de toți agenții raportori rezidenți și să fie necesare pentru asigurarea continuității în evaluarea statistică a creditelor în raport cu datele raportate pentru perioadele anterioare lunii ianuarie 2005.

Articolul 8

Derogări

(1)   Pot fi acordate derogări IFM mici.

(a)

BCN pot acorda derogări IFM mici, dacă contribuția combinată a acestora la bilanțul național al IFM din punctul de vedere al stocurilor nu depășește 5 %.

(b)

În ceea ce privește instituțiile de credit, derogările menționate la litera (a) au ca efect reducerea cerințelor de raportare statistică pentru instituțiile de credit în cazul cărora se aplică astfel de derogări fără a aduce atingere cerințelor privind calcularea rezervelor minime obligatorii stabilite în anexa III.

(c)

În ceea ce privește IFM mici care nu sunt instituții de credit, în cazul în care se aplică una dintre derogările menționate la litera (a), BCN continuă, cel puțin, să colecteze date referitoare la bilanțul total cu o frecvență cel puțin anuală, astfel încât să se poată monitoriza dimensiunea instituțiilor raportoare mici.

(d)

Fără a aduce atingere dispozițiilor de la litera (a), BCN pot acorda derogări instituțiilor de credit care nu beneficiază de regimul stabilit la literele (a) și (b) având ca efect reducerea cerințelor de raportare la cele stabilite în anexa I partea 7, dacă contribuția combinată a acestora la bilanțul național al IFM din punctul de vedere al stocurilor nu depășește nici 10 % din bilanțul național al IFM, nici 1 % din bilanțul IFM din zona euro.

(e)

BCN verifică în timp util îndeplinirea condițiilor stabilite la literele (a) și (d) pentru acordarea sau retragerea, dacă este necesar, a unei derogări cu efect de la începutul fiecărui an.

(f)

IFM mici pot alege să nu beneficieze de derogări și, în schimb, să îndeplinească toate cerințele de raportare.

(2)   Pot fi acordate derogări FPM.

BCN pot acorda FPM derogări de la cerințele de raportare stabilite la articolul 4 alineatul (1) cu condiția ca, în schimb, FPM să raporteze datele de bilanț în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 958/2007 (BCE/2007/8), sub rezerva respectării următoarelor cerințe:

FPM raportează lunar astfel de date, în conformitate cu „metoda combinată” stabilită în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 958/2007 (BCE/2007/8) și în conformitate cu cerințele privind respectarea termenelor stabilite la articolul 9 al acestuia;

FPM raportează date privind stocurile (stock data) aferente sfârșitului de lună cu privire la acțiunile/unitățile de fond ale FPM, în conformitate cu cerințele privind respectarea termenelor stabilite la articolul 6 alineatul (2).

(3)   Pot fi acordate derogări cu privire la acțiunile/unitățile de fond ale FPM.

(a)

„Acțiuni/unități de fond nominative ale FPM” înseamnă acțiuni/unități de fond ale FPM în privința cărora, în conformitate cu legislația națională, se ține un registru pentru identificarea deținătorului (deținătorilor), care include informații referitoare la rezidența deținătorului (deținătorilor). „Acțiuni/unități de fond ale FPM, la purtător” înseamnă acțiuni/unități de fond ale FPM în privința cărora, în conformitate cu legislația națională, nu se ține un registru pentru identificarea deținătorului (deținătorilor) sau în privința cărora se ține un registru care nu conține informații referitoare la rezidența deținătorului (deținătorilor).

(b)

Atunci când acțiunile/unitățile de fond nominative sau acțiunile/unitățile de fond la purtător sunt emise pentru prima dată sau când evoluțiile pieței impun o schimbare de opțiune sau o combinare a opțiunilor (astfel cum sunt definite în anexa I partea 2 secțiunea 5.5), BCN pot acorda derogări pe termen de un an cu privire la cerințele prevăzute în anexa I partea 2 secțiunea 5.5.

(c)

Cu privire la rezidența deținătorilor de acțiuni/unități de fond ale FPM, BCN pot acorda derogări agenților raportori dacă informațiile statistice solicitate sunt colectate din alte surse disponibile în conformitate cu anexa I partea 2 secțiunea 5.5. BCN verifică în timp util îndeplinirea acestei condiții în vederea acordării sau a retragerii, dacă este necesar, a oricărei derogări cu efect de la începutul fiecărui an, de comun acord cu BCE. În sensul prezentului regulament, BCN pot stabili și menține o listă a AIF raportori, în conformitate cu principiile stabilite în anexa I partea 2 secțiunea 5.5.

(4)   Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (1), pot fi acordate derogări instituțiilor emitente de monedă electronică.

(a)

Fără a aduce atingere dispozițiilor Directivei 2006/48/CE și ale articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 (BCE/2003/9) și sub rezerva dispozițiilor literei (b), BCN pot acorda derogări unor instituții emitente de monedă electronică determinate. BCN verifică în timp util îndeplinirea cerințelor prevăzute la litera (b) în vederea acordării sau a retragerii, dacă este necesar, a oricărei derogări. Orice BCN care acordă o astfel de derogare informează BCE cu privire la aceasta.

(b)

BCN pot acorda derogări unor instituții emitente de monedă electronică determinate, în cazul în care cel puțin una dintre următoarele condiții este îndeplinită:

(i)

moneda electronică pe care acestea o emit este acceptată ca mijloc de plată numai de către un număr limitat de întreprinderi, care se pot distinge în mod clar prin:

situarea acestora în aceeași locație sau pe o altă arie locală restrânsă; și/sau

relația financiară sau comercială strânsă a acestora cu instituția emitentă, cum ar fi o structură comună de acționariat, de marketing sau de distribuție, chiar dacă instituția emitentă și întreprinderea acceptantă sunt constituite ca entități juridice distincte; sau

(ii)

peste trei sferturi din bilanțul total al acestora nu are legătură cu emiterea sau cu administrarea de monedă electronică și pasivele aferente monedei electronice în circulație nu depășesc 100 milioane de euro.

(c)

În cazul în care o instituție emitentă de monedă electronică căreia i se acordă o derogare nu este scutită de obligația constituirii de rezerve minime obligatorii, aceasta raportează, cel puțin, datele trimestriale necesare pentru determinarea bazei de calcul a rezervelor minime obligatorii, astfel cum se prevede în anexa III. Instituția are opțiunea de a raporta lunar setul de date restrânse referitoare la baza de calcul a rezervelor minime obligatorii.

(d)

Atunci când unei instituții emitente de monedă electronică determinate i se acordă o derogare, BCE va înregistra acea instituție, în scopuri statistice, în lista IFM, ca societate nefinanciară. Instituția va fi considerată societate nefinanciară și în situațiile în care aceasta este contraparte a unei IFM. Instituția va fi în continuare considerată ca fiind o instituție de credit în sensul cerințelor BCE privind rezervele minime obligatorii.

(5)   Pot fi acordate derogări cu privire la ajustările din reevaluare.

(a)

Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (1), BCN pot acorda FPM derogări cu privire la raportarea ajustărilor din reevaluare, scutind FPM de la orice cerință de raportare a ajustărilor din reevaluare.

(b)

BCN pot acorda derogări cu privire la frecvența și respectarea termenelor de raportare a reevaluărilor prețurilor titlurilor de valoare și pot solicita aceste date trimestrial și cu respectarea acelorași termene ca și în cazul datelor privind stocurile raportate trimestrial, sub rezerva următoarelor cerințe:

(i)

agenții raportori, utilizând diferite metode de evaluare, furnizează BCN informațiile relevante privind practicile de evaluare, inclusiv indicațiile cantitative cu privire la procentajul participațiilor lor la aceste instrumente;

(ii)

în cazul unei reevaluări substanțiale a prețului, BCN au dreptul de a solicita agenților raportori să furnizeze informații suplimentare referitoare la luna în care aceasta a avut loc.

(c)

BCN pot acorda derogări cu privire la raportarea reevaluărilor prețului titlurilor de valoare, inclusiv acordarea unei scutiri complete de la raportarea respectivă, instituțiilor de credit care raportează lunar titlu cu titlu stocurile de titluri de valoare, sub rezerva următoarelor cerințe:

(i)

informațiile raportate includ, pentru fiecare titlu, valoarea de înregistrare în bilanț;

(ii)

pentru titlurile care nu au coduri de identificare accesibile publicului, informația raportată include informații cu privire la categoria instrumentului, scadență și emitent, care sunt suficiente, cel puțin, pentru derivarea defalcărilor definite ca „cerințe minime” în anexa I partea 5.

(6)   Pot fi acordate derogări cu privire la raportarea statistică a creditelor care sunt cedate prin securitizare.

IFM care aplica IAS 39 sau norme contabile naționale similare pot primi de la BCN autorizarea de a exclude din stocurile stabilite în anexa I părțile 2 și 3 orice credite care sunt cedate prin securitizare în conformitate cu practica națională, cu condiția ca această practică să fie aplicată de toate IFM rezidente.

(7)   Pot fi acordate derogări cu privire la anumite stocuri cu raportare trimestrială referitoare la state membre din afara zonei euro.

În cazul în care cifrele colectate la un nivel mai înalt de agregare demonstrează că pozițiile cu privire la contrapărțile rezidente în orice stat membru sau pozițiile cu privire la moneda unui stat membru care nu a adoptat euro nu sunt semnificative, o BCN poate decide să nu solicite raportarea de date privind un astfel de stat membru. BCN îi informează pe agenții săi raportori cu privire la orice astfel de decizie.

Articolul 9

Standarde minime și mecanisme naționale de raportare

(1)   Informațiile statistice necesare se raportează în conformitate cu standardele minime de transmitere, de acuratețe, de conformitate cu conceptele și de revizuire stabilite în anexa IV.

(2)   BCN definesc și pun în aplicare mecanismele de raportare care trebuie respectate de unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare în conformitate cu caracteristicile naționale. BCN se asigură că prin aceste mecanisme de raportare se furnizează informațiile statistice solicitate și se permite o verificare exactă a respectării standardelor minime de transmitere, de acuratețe, de conformitate cu conceptele și de revizuire stabilite în anexa IV.

Articolul 10

Fuziuni, divizări și reorganizări

În cazul unei fuziuni, divizări sau al oricărui alt tip de reorganizare care ar putea afecta îndeplinirea obligațiilor sale statistice, agentul raportor în cauză informează BCN competentă, odată ce intenția de a pune în aplicare o astfel de operațiune a fost făcută publică și într-un interval de timp corespunzător, anterior producerii de efecte, cu privire la procedurile planificate pentru a îndeplini cerințele de raportare statistică stabilite în prezentul regulament.

Articolul 11

Utilizarea informațiilor statistice raportate pentru rezervele minime obligatorii

(1)   Informațiile statistice raportate de instituțiile de credit în conformitate cu prezentul regulament se utilizează de fiecare instituție de credit pentru determinarea bazei de calcul a rezervelor minime obligatorii potrivit Regulamentului (CE) nr. 1745/2003 (BCE/2003/9). În special, fiecare instituție de credit utilizează aceste informații pentru a verifica îndeplinirea obligațiilor sale de constituire a rezervelor minime pe durata perioadei de aplicare.

(2)   Datele privind baza de calcul a rezervelor minime obligatorii ale instituțiilor mici, pentru trei perioade de aplicare, se bazează pe datele de sfârșit de trimestru colectate de BCN, în termen de 28 de zile lucrătoare de la sfârșitul trimestrului la care se referă datele.

(3)   Normele speciale privind aplicarea regimului rezervelor minime obligatorii al BCE stabilite în anexa III prevalează în caz de conflict asupra oricăror dispoziții ale Regulamentului (CE) nr. 1745/2003 (BCE/2003/9).

(4)   Pentru a facilita gestionarea lichidităților BCE și ale instituțiilor de credit, obligația de constituire a rezervelor minime obligatorii se confirmă până cel mai târziu în prima zi a perioadei de aplicare; cu toate acestea, în mod excepțional, poate fi nevoie ca instituțiile de credit să raporteze revizuirea bazei de calcul a rezervelor minime obligatorii sau a obligației de constituire a rezervelor minime care a fost confirmată. Procedurile de confirmare sau de acceptare a obligațiilor de constituire a rezervelor minime nu aduc atingere obligației agenților raportori de a raporta întotdeauna informații statistice corecte și de a revizui în cel mai scurt timp posibil informațiile statistice incorecte care au fost deja raportate.

Articolul 12

Verificare și colectare obligatorie

BCN își exercită dreptul de a verifica sau dreptul de a colecta informațiile pe care agenții raportori trebuie să le furnizeze în conformitate cu prezentul regulament, fără a aduce atingere competenței BCE de a exercita aceste drepturi. În special, BCN exercită aceste drepturi atunci când o instituție care face parte din unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare nu respectă standardele minime de transmitere, de acuratețe, de conformitate cu conceptele și de revizuire specificate în anexa IV.

Articolul 13

Prima raportare

(1)   Prima raportare în conformitate cu prezentul regulament începe cu datele pentru iunie 2010, inclusiv datele anterioare până în decembrie 2009 exclusiv pentru tabelul 5.

(2)   Prima raportare în conformitate cu prezentul regulament în ceea ce privește căsuțele corespunzătoare creditelor sindicalizate din anexa I partea 2 tabelul 1 începe cu datele pentru decembrie 2011.

(3)   Prima raportare în conformitate cu prezentul regulament în ceea ce privește căsuțele corespunzătoare statelor membre care au adoptat euro din anexa 1 partea 3 tabelul 3 începe cu primele date trimestriale de după data adoptării de către acestea a euro.

(4)   Prima raportare în conformitate cu prezentul regulament în ceea ce privește căsuțele corespunzătoare statelor membre care nu au adoptat euro din anexa 1 partea 3 tabelele 3 și 4 începe cu primele date trimestriale de după data aderării acestora la UE. În cazul în care BCN competentă decide să nu solicite prima raportare a datelor nesemnificative, începând cu primele date trimestriale de după data aderării respectivului stat membru sau respectivelor state membre la UE, raportarea începe la 12 luni după ce BCN informează agenții raportori despre obligația raportării datelor.

Articolul 14

Abrogare

(1)   Regulamentul (CE) nr. 2423/2001 (BCE/2001/13) se abrogă de la 1 iulie 2010.

(2)   Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se corelează cu tabelul de corespondență din anexa V.

Articolul 15

Dispoziție finală

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la dat publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 iulie 2010.

Adoptat la Frankfurt pe Main, 19 decembrie 2008.

Pentru Consiliul guvernatorilor BCE

Președintele BCE

Jean-Claude TRICHET


(1)  JO L 318, 27.11.1998, p. 8.

(2)  JO L 318, 27.11.1998, p. 1.

(3)  JO L 177, 30.6.2006, p. 1.

(4)  JO L 310, 30.11.1996, p. 1.

(5)  JO L 333, 17.12.2001, p. 1.

(6)  JO L 211, 11.8.2007, p. 8.

(7)  JO L 250, 2.10.2003, p. 10.

(8)  A se vedea pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial.

(9)  În Sistemul European de Conturi (SEC 95), instituțiile financiare clasificate ca IFM sunt împărțite în două subsectoare, și anume „bănci centrale” (S.121) și „alte IFM” (S.122).

(10)  Inclusiv sumele provenite din vânzarea de obligațiuni bancare către public.

(11)  JO L 275, 27.10.2000, p. 39.

(12)  JO L 341, 27.12.2007, p. 1.

(13)  JO L 372, 31.12.1986, p. 1.


ANEXA I

INSTITUȚII FINANCIARE MONETARE ȘI CERINȚE DE RAPORTARE STATISTICĂ

Introducere

Sistemele statistice ale statelor membre participante care se referă la bilanțul sectorului instituții financiare monetare (IFM) cuprind următoarele două elemente principale:

(a)

o listă a IFM întocmită în scopuri statistice (a se vedea partea 1 pentru identificarea anumitor IFM); și

(b)

o descriere a informațiilor statistice raportate de aceste IFM lunar, trimestrial și anual (a se vedea părțile 2, 3, 4, 5, 6 și 7).

În scopul obținerii de informații complete privind bilanțurile IFM, este necesar ca, de asemenea, să fie impuse anumite obligații de raportare altor intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii („AIF”), atunci când acționează în contextul activităților financiare care au ca obiect acțiuni/unități de fond ale fondurilor de piață monetară (FPM). Aceste informații statistice sunt colectate de băncile centrale naționale (BCN) de la IFM și de la AIF, în conformitate cu partea 2 și potrivit mecanismelor naționale bazate pe definițiile și clasificările armonizate prevăzute la articolul 1 și în anexa II.

Stocurile monetare includ bancnote și monede metalice aflate în circulație și alte pasive monetare (depozite și alte instrumente financiare care sunt substitute apropiate pentru depozite) ale IFM. Contrapartidele stocurilor monetare cuprind toate celelalte poziții din bilanțul IFM. BCE compilează, de asemenea, tranzacțiile financiare derivate din stocuri și din alte date, inclusiv datele privind ajustarea din reevaluare raportate de IFM (a se vedea partea 5).

Informațiile statistice solicitate de BCE se regăsesc sintetizate în partea 8.

PARTEA 1

Identificarea anumitor IFM

Secțiunea 1: Identificarea anumitor IFM pe baza principiilor de substituibilitate a depozitelor

1.1.

Instituțiile financiare, altele decât instituțiile de credit, care emit instrumente financiare ce sunt considerate substitute apropiate pentru depozite sunt clasificate ca IFM cu condiția să se încadreze la definiția IFM în celelalte privințe. Clasificarea se bazează pe criteriile de substituibilitate a depozitelor (și anume dacă pasivele sunt clasificate ca depozite) care se determină în funcție de lichiditatea acestora, de îmbinarea caracteristicilor de transferabilitate, convertibilitate, certitudine și tranzacționabilitate, și ținând seama, atunci când este cazul, de condițiile în care au fost emise aceste instrumente financiare.

Aceste criterii de substituibilitate a depozitelor se aplică, de asemenea, pentru a stabili dacă pasivele ar trebui să fie clasificate ca depozite, cu condiția să nu existe o categorie separată pentru astfel de pasive.

1.2.

În sensul atât al determinării substituibilității depozitelor, cât și al clasificării pasivelor ca depozite:

transferabilitatea se referă la posibilitatea de a mobiliza fonduri plasate într-un instrument financiar prin utilizarea mijloacelor de plată, precum cecurile, ordinele de virament, debitarea directă sau alte mijloace similare;

convertibilitatea se referă la posibilitatea și costul aferent transformării instrumentelor financiare în numerar sau în depozite transferabile; pierderea avantajelor fiscale în astfel de conversii poate fi considerată o penalizare care reduce gradul de lichiditate;

certitudinea înseamnă cunoașterea cu precizie, în avans, a valorii de capital a unui instrument financiar, exprimată în moneda națională; și

titlurile de valoare cotate și tranzacționate în mod regulat pe o piață organizată sunt considerate a fi tranzacționabile. Pentru acțiunile organismelor de plasament colectiv deschise nu există o piață în sensul obișnuit al termenului. Cu toate acestea, investitorii cunosc cotația zilnică a acțiunilor și pot retrage fonduri la acest preț.

Secțiunea 2: Principii pentru identificarea FPM

2.1.

FPM sunt definite ca fiind acele organisme de plasament colectiv (OPC) ale căror acțiuni/unități de fond sunt, din punctul de vedere al lichidității, substitute apropiate pentru depozite și care investesc preponderent în instrumente de piață monetară și/sau în acțiuni/unități de fond ale FPM și/sau în alte titluri de creanță transferabile având o scadență reziduală până la un an inclusiv și/sau în depozite bancare și/sau care vizează obținerea unui randament apropiat de ratele dobânzii pentru instrumentele de piață monetară. Criteriile aplicate pentru identificarea FPM se deduc din prospectele publice și din regulamentele fondurilor, actele de constituire, statutele sau normele interne stabilite, documentele de subscriere sau contractele de investiții, documentele comerciale sau orice alte declarații cu efecte similare ale OPC.

FPM însuși sau reprezentantul său legal asigură furnizarea oricăror informații solicitate în vederea îndeplinirii cerințelor de raportare statistică. Acolo unde este necesar din rațiuni practice, datele pot fi prezentate în fapt de oricare dintre entitățile care acționează în contextul activităților financiare care au ca obiect acțiuni/unități de fond ale FPM, cum ar fi depozitarii.

2.2.

În scopul definirii FPM:

„OPC” înseamnă organisme al căror unic obiect de activitate este plasamentul colectiv al capitalului atras de la public și ale căror unități de fond sunt, la cererea deținătorilor, răscumpărate sau rambursate direct sau indirect din activele acestor organisme. Astfel de organisme pot fi constituite conform legislației, fie în temeiul unui contract (ca fonduri de investiții administrate de societăți de administrare), fie în temeiul normelor privind fondurile deschise de investiții [ca fonduri deschise de investiții (unit trusts)], fie în temeiul normelor privind societățile comerciale (ca societăți de investiții);

„depozite bancare” înseamnă depozite în numerar constituite la instituțiile de credit, rambursabile la cerere sau după o notificare de până la trei luni sau rambursabile la scadențe convenite până la doi ani, inclusiv sumele plătite instituțiilor de credit cu privire la un transfer de titluri de valoare în temeiul contractelor de report sau al împrumuturilor de titluri de valoare;

„substitutabilitate apropiată pentru depozite din punct de vedere al lichidității” înseamnă posibilitatea unităților de fond ale OPC, în condiții normale de piață, de a fi răscumpărate, rambursate sau transferate, la cererea deținătorului, dacă lichiditatea unităților de fond este comparabilă cu lichiditatea depozitelor;

„preponderent” înseamnă cel puțin 85 % din portofoliul de investiții;

„instrumente de piață monetară” înseamnă acele categorii de titluri de creanță transferabile care sunt tranzacționate în mod normal pe piața monetară (de exemplu, certificate de depozit, efecte de comerț și trate bancare, bonuri de tezaur și bonuri emise de autoritățile locale) datorită următoarelor caracteristici:

(a)

lichiditate, dacă pot fi răscumpărate, rambursate sau vândute cu costuri limitate, adică cu comisioane mici și o diferență redusă între prețul de cumpărare și de vânzare (narrow bid/offer spread), precum și cu întârzieri în decontare foarte scurte; și

(b)

profunzimea pieței, dacă sunt tranzacționate pe o piață capabilă să absoarbă un volum mare de tranzacții, în care tranzacționarea unor cantități mari are un impact limitat asupra prețului acestora; și

(c)

certitudine privind valoarea, dacă valoarea lor poate fi determinată exact în orice moment sau cel puțin o dată pe lună; și

(d)

risc de dobândă redus, dacă au o scadență reziduală până la un an inclusiv, sau ajustările regulate în funcție de randament, în conformitate cu condițiile de pe piața monetară, au loc cel puțin o dată la 12 luni; și

(e)

risc de credit redus, dacă aceste instrumente:

1.

sunt admise pentru listarea oficială la o bursă de valori sau tranzacționate pe alte piețe reglementate care funcționează în mod regulat, sunt recunoscute și accesibile publicului; sau

2.

sunt emise conform regulamentelor care vizează protejarea investitorilor și a economiilor; sau

3.

sunt emise de către:

o autoritate centrală, regională sau locală, o bancă centrală a unui stat membru, UE, BCE, Banca Europeană de Investiții, un stat care nu e stat membru sau, în cazul în care acesta din urmă este un stat federal, de unul dintre membrii din care este formată federația, sau de către un organism public internațional din care fac parte unul sau mai multe state membre;

sau

o unitate care face obiectul supravegherii prudențiale în conformitate cu criteriile definite de dreptul comunitar sau de o unitate care se supune și se conformează normelor prudențiale considerate de autoritățile competente ca fiind cel puțin la fel de stricte ca și cele prevăzute de dreptul comunitar sau garantate de orice astfel de unitate;

sau

un organism ale cărui titluri de valoare au fost admise pentru listarea oficială la o bursă de valori sau sunt tranzacționate pe alte piețe reglementate care funcționează în mod regulat, sunt recunoscute și accesibile publicului.

PARTEA 2

Bilanțul (stocuri cu raportare lunară)

În vederea compilării agregatelor monetare și a contrapartidelor aferente teritoriului statelor membre participante, BCE solicită datele din tabelul 1 după cum urmează:

1.   Categorii de instrumente

(a)   Pasive

Cele mai importante categorii de instrumente sunt: bancnote și monede metalice aflate în circulație, pasive sub formă de depozite, acțiuni/unități de fond emise de FPM, titluri de creanță emise, capital și rezerve, alte pasive. Pentru a separa pasivele monetare de pasivele nemonetare, pasivele sub formă de depozite sunt, de asemenea, defalcate în depozite overnight, depozite la termen, depozite rambursabile după notificare și operațiuni repo. A se vedea definițiile din anexa II.

(b)   Active

Cele mai importante categorii de instrumente sunt: numerar, credite, titluri de valoare, altele decât acțiunile, acțiuni/unități de fond ale FPM, acțiuni și alte titluri de participație, active fixe, alte active. A se vedea definițiile din anexa II.

2.   Defalcare în funcție de scadență

Pragurile de scadență inițială oferă o alternativă pentru informațiile detaliate privind instrumentele în cazul în care instrumentele financiare nu sunt pe deplin comparabile între piețe.

(a)   Pasive

Pragurile corespunzătoare intervalelor de scadență (sau perioadelor notificate) sunt: pentru depozitele la termen, cu scadența la emitere la un an și la doi ani; iar pentru depozitele rambursabile după notificare, cu notificare la trei luni și la doi ani. Operațiunile repo nu sunt defalcate în funcție de scadență deoarece acestea sunt de obicei instrumente pe termen foarte scurt (de obicei, cu scadența la emitere mai mică de trei luni). Titlurile de creanță emise de IFM sunt defalcate pe scadențe la un an și la doi ani. Pentru acțiunile/unitățile de fond emise de FPM nu se impune defalcarea în funcție de scadență.

(b)   Active

Pragurile corespunzătoare intervalelor de scadență sunt: pentru creditele IFM acordate rezidenților (alții decât IFM și administrația publică) statelor membre participante în funcție de subsector și, în plus, pentru creditele IFM acordate gospodăriilor populației, în funcție de destinație, la intervale de scadență de un an și de cinci ani; și pentru activele IFM constând în titluri de creanță emise de alte IFM situate în statele membre participante, la intervale de scadență de un an și de doi ani, pentru a permite compensarea soldului activelor inter-IFM constând în instrumentele respective în momentul calculării agregatelor monetare.

3.   Defalcare în funcție de destinație și identificarea separată a creditelor acordate întreprinzătorilor persoane fizice/asociațiilor de persoane fără personalitate juridică

Creditele acordate gospodăriilor populației și instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației sunt, în continuare, defalcate în funcție de destinația creditului (credite pentru consum, credite pentru locuințe și altele). În categoria „altele”, creditele acordate întreprinzătorilor persoane fizice/asociațiilor de persoane fără personalitate juridică se identifică separat (a se vedea definițiile categoriilor de instrumente în anexa II partea 2 și definițiile sectoarelor în anexa II partea 3). BCN pot renunța la cerința identificării separate a creditelor acordate întreprinzătorilor persoane fizice/asociațiilor de persoane fără personalitate juridică dacă aceste credite reprezintă mai puțin de 5 % din totalul creditelor acordate gospodăriilor populației din statul membru participant.

4.   Defalcare în funcție de monedă

Pentru posturile din bilanț care pot fi folosite pentru compilarea agregatelor monetare, soldurile în euro trebuie să fie identificate separat astfel încât BCE să aibă opțiunea de a defini agregatele monetare în funcție de soldurile exprimate în toate monedele combinate sau numai în euro.

5.   Defalcare în funcție de sectorul contrapărților și de rezidență

5.1.

Compilarea agregatelor monetare și a contrapartidelor din statele membre participante impune identificarea acelor contrapărți situate pe teritoriul statelor membre participante care formează sectorul deținător de monedă. În acest scop, contrapărțile non-IFM sunt împărțite, în conformitate cu SEC 95 (a se vedea anexa II partea 3) în administrație publică (S.13), cu administrația centrală (S.1311) identificată separat la totalul pasivelor sub formă de depozite, și alte sectoare rezidente. Pentru a calcula dezagregarea lunară pe sectoare a agregatelor monetare și a contrapartidelor de credit, alte sectoare rezidente sunt defalcate, la rândul lor, în următoarele subsectoare: alți intermediari financiari + auxiliari financiari (S.123 + S.124), societăți de asigurare și fonduri de pensii (S.125), societăți nefinanciare (S.11) și gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14 + S.15). În ceea ce privește întreprinzătorii persoane fizice/asociațiile de persoane fără personalitate juridică, a se vedea secțiunea 3. În ceea ce privește totalul pasivelor sub formă de depozite și categoriile de depozite „depozite la termen cu scadența la peste doi ani”, „depozite rambursabile după notificare cu scadență la peste doi ani” și „operațiuni repo”, se face distincția suplimentară între instituțiile de credit, alte contrapărți ale IFM și administrația centrală, în sensul regimului rezervelor minime obligatorii al BCE.

5.2.

În ceea ce privește totalul pasivelor sub formă de depozite, pasivele sub formă de depozite cu scadența până la doi ani și categoria activelor „titluri de valoare, altele decât acțiunile”, se face o distincție suplimentară pentru contrapărțile care sunt SVI.

5.3.

Anumite depozite/credite provenite din operațiuni repo/reverse-repo sau operațiuni similare cu „alți intermediari financiari (S. 123) + auxiliari financiari (S. 124)” se pot referi la tranzacțiile cu o contraparte centrală. O contraparte centrală este o entitate care se interpune legal între contrapărțile în contractele tranzacționate pe piețele financiare, devenind cumpărătorul pentru orice vânzător și vânzătorul pentru orice cumpărător. Deoarece astfel de tranzacții sunt deseori substitute pentru activități comerciale bilaterale între IFM, se face o distincție suplimentară în cadrul categoriei depozitelor „contracte de report” în ceea ce privește activitatea comercială cu aceste contrapărți. În mod asemănător, se face o distincție suplimentară în cadrul categoriei activelor „credite” în ceea ce privește contractele de deport cu aceste contrapărți.

5.4.

Contrapărțile situate pe teritoriul național și în alte state membre participante sunt identificate separat și tratate în același mod în toate defalcările statistice. Nu există nicio cerință privind defalcarea din punct de vedere geografic a contrapărților situate în afara teritoriului statelor membre participante. Contrapărțile situate pe teritoriul statelor membre participante sunt identificate în funcție de sectorul național căruia îi aparțin sau de clasificarea instituțională în conformitate cu lista IFM întocmită în scopuri statistice și cu Manualul sectorului al BCE (1), care urmează principii de clasificare concordante în cea mai mare măsură posibilă cu SEC 95.

5.5.

În cazul acțiunilor/unităților de fond ale FPM emise de IFM din statele membre participante, agenții raportori raportează cel puțin date privind rezidența deținătorilor conform defalcării în funcție de teritoriul național/alte state membre participante/restul lumii pentru a permite excluderea deținătorilor nerezidenți din statele membre participante. În privința acțiunilor/unităților de fond nominative, FPM emitente sau reprezentanții lor legali raportează în bilanțul lunar date privind defalcarea în funcție de rezidența deținătorilor de acțiuni/unități de fond emise. În privința acțiunilor/unităților de fond la purtător, agenții raportori raportează date privind defalcarea în funcție de rezidența deținătorilor de acțiuni/unități de fond ale FPM conform metodei decise de BCN competentă în acord cu BCE. Această cerință se limitează la o singură opțiune sau la o combinație a următoarelor opțiuni, care urmează să fie adoptată (adoptate) luând în considerare organizarea piețelor relevante și aranjamentele juridice naționale din statul membru vizat. Respectarea acestei cerințe va fi monitorizată periodic de BCN.

(a)

FPM emitente:

FPM emitente sau reprezentanții lor legali raportează datele privind defalcarea în funcție de rezidența deținătorilor de acțiuni/unități de fond emise. Aceste informații pot proveni de la agentul care distribuie acțiunile/unitățile de fond sau de la orice altă entitate implicată în emiterea, răscumpărarea sau transferul acțiunilor/unităților de fond.

(b)

IFM și AIF în calitate de custozi ai acțiunilor/unităților de fond ale FPM:

În calitate de agenți raportori, IFM și AIF care acționează în calitate de custozi ai acțiunilor/unităților de fond ale FPM raportează date privind defalcarea în funcție de rezidența deținătorilor de acțiuni/unități de fond emise de FPM rezidente și ținute în custodie în numele deținătorului sau al altui intermediar, de asemenea, custode. Această opțiune se aplică dacă (i) custodele face distincție între acțiunile/unitățile de fond ale FPM ținute în custodie în numele deținătorilor și cele ținute în custodie în numele altor custozi; și (ii) majoritatea acțiunilor/unităților de fond ale FPM se află în custodia unor instituții rezidente pe teritoriul național clasificate ca intermediari financiari (IFM sau AIF).

(c)

IFM și AIF în calitate de raportori ai tranzacțiilor dintre rezidenți și nerezidenți având ca obiect acțiuni/unități de fond ale FPM rezidente:

În calitate de agenți raportori, IFM și AIF care acționează în calitate de raportori ai tranzacțiilor derulate între rezidenți și nerezidenți având ca obiect acțiuni/unități de fond ale FPM rezidente raportează date privind defalcarea în funcție de rezidența deținătorilor de acțiuni/unități de fond emise de FPM rezidente, pe care le tranzacționează în numele deținătorului sau al altui intermediar care, de asemenea, participă la tranzacție. Această opțiune se aplică dacă (i) raportarea este completă, adică acoperă în mod substanțial toate tranzacțiile efectuate de agenții raportori; (ii) se furnizează date exacte privind cumpărările și vânzările la care participă nerezidenți ai statelor membre participante; (iii) diferențele dintre valoarea de emisiune și valoarea de răscumpărare, fără taxe, pentru aceleași acțiuni/unități de fond sunt minime; și (iv) valoarea acțiunilor/unităților de fond deținute de nerezidenți ai statelor membre participante emise de FPM rezidente este redusă.

(d)

Dacă opțiunile (a)-(c) nu se aplică, agenții raportori, inclusiv IFM și AIF, raportează datele relevante pe baza informațiilor disponibile.

Tabel 1

Stocuri cu raportare lunară  (2)

POSTURI DIN BILANŢ

A.

Naţional

B.

Alte state membre participante

C.

Restul lumii

D.

Nealocate

IFM (4)

Non-IFM

IFM (4)

Non-IFM

Total

Bănci

Non-bănci

 

Instituţii de credit

din care: instituţii de credit care au obligaţia de a constitui RMO, BCE şi BCN

Administraţia publică (S.13)

Alte sectoare rezidente

 

Instituţii de credit

din care: instituţii de credit care au obligaţia de a constitui RMO, BCE şi BCN

Administraţia publică (S.13)

Alte sectoare rezidente

Administraţia centrală (S.1311)

Alte administraţii publice

Total

Alţi intermediari financiari + auxiliari financiari (S.123+S.124)

Societăţi de asigurare şi fonduri de pensii (S.125)

Societăţi nefinanciare (S.11)

Gospodăriile populaţiei + instituţii fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei (S.14+S.15)

Administraţia centrală (S.1311)

Alte administraţii publice

Total

Alţi intermediari financiari + auxiliari financiari (S.123+S.124)

Societăţi de asigurare şi fonduri de pensii (S.125)

Societăţi nefinanciare (S.11)

Gospodăriile populaţiei + instituţii fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei (S.14+S.15)

 

din care: contrapărţi centrale (5)

din care: SVI

 

din care: contrapărţi centrale (5)

din care: SVI

(a)

 

(b)

(c)

(d)

(e)

(f)

 

 

(g)

(h)

(i)

(j)

 

(k)

(l)

(m)

(n)

(o)

 

 

(p)

(q)

(r)

(s)

 

 

(t)

PASIVE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

8.

Bancnote şi monede metalice aflate în circulaţie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.

Depozite

*

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

*

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

*

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care depozite transferabile

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care cu scadenţa până la 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care credite sindicalizate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9e.

Euro

*

 

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

 

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.1e.

Overnight

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din care depozite transferabile

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.2e.

La termen

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 2 ani

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 2 ani

*

 

*

*

*

*

 

 

 

 

 

 

*

 

*

*

*

*

 

 

 

 

 

 

*

 

 

 

9.3e.

Rambursabile după notificare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

la cel mult 3 luni

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

la peste 3 luni

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care la peste 2 ani (3)

*

 

*

*

*

*

 

 

 

 

 

 

*

 

*

*

*

*

 

 

 

 

 

 

*

 

 

 

9.4e.

Operaţiuni repo

*

 

*

*

*

*

 

 

 

 

 

 

*

 

*

*

*

*

 

 

 

 

 

 

*

 

 

 

9x.

Valute externe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.1x.

Overnight

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.2x.

La termen

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 2 ani

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 2 ani

*

 

*

*

*

*

 

 

 

 

 

 

*

 

*

*

*

*

 

 

 

 

 

 

*

 

 

 

9.3x.

Rambursabile după notificare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

la cel mult 3 luni

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

la peste 3 luni

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care la peste 2 ani (3)

*

 

*

*

*

*

 

 

 

 

 

 

*

 

*

*

*

*

 

 

 

 

 

 

*

 

 

 

9.4x.

Operaţiuni repo

*

 

*

*

*

*

 

 

 

 

 

 

*

 

*

*

*

*

 

 

 

 

 

 

*

 

 

 

10.

Acţiuni/unităţi de fond ale FPM  (4)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

11.

Titluri de creanţă emise

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

11e.

Euro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

cu scadenţa la peste 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din care cu scadenţa până la 2 ani şi cu garanţia de recuperare la răscumpărare a capitalului investit mai mică de 100 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

11x.

Valute externe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

cu scadenţa la peste 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din care cu scadenţa la cel mult 2 ani şi cu garanţia de recuperare la răscumpărare a capitalului investit mai mică de 100 %

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

12.

Capital şi rezerve

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

13.

Alte pasive

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tabel 1. Pasive


POSTURI DIN BILANŢ

A.

Naţional

B.

Alte state membre participante

C.

Restul lumii

D.

Nealocate

IFM

Non-IFM

IFM

Non-IFM

Administraţia publică (S.13)

Alte sectoare rezidente

Administraţia publică (S.13)

Alte sectoare rezidente

Total

Alţi intermediari financiari + auxiliari financiari (S.123+S.124)

Societăţi de asigurare şi fonduri de pensii (S.125)

Societăţi nefinanciare (S.11)

Gospodăriile populaţiei + instituţii fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei (S.14+S.15)

Total

(p)

Alţi intermediari financiari + auxiliari financiari (S.123+S.124)

(f)

Societăţi de asigurare şi fonduri de pensii (S.125)

Societăţi nefinanciare (S.11)

Gospodăriile populaţiei + instituţii fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei (S.14+S.15)

 

din care: contrapărţi centrale (5)

din care: SVI

Total

Credite pentru consum

Credite pentru locuinţe

Alte credite

 

din care: contrapărţi centrale (5)

din care: SVI

Total

Credite pentru consum

Credite pentru locuinţe

Alte credite

 

din care: IPF/AP (6)

 

din care: IPF/AP (6)

ACTIVE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.

Numerar

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1e.

din care euro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.

Credite

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 5 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 5 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care: credite sindicalizate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care: operaţiuni repo

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2e.

din care euro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care: credite reînnoibile automat şi credite acordate pe descoperit de cont

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care credite de oportunitate prin card de credit

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care credite extinse prin card de credit

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3.

Titluri de valoare, altele decât acţiunile

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3e.

Euro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3x.

Valute externe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4.

Acţiuni/unităţi de fond ale FPM

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5.

Acţiuni şi alte titluri de participaţie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6.

Active fixe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

7.

Alte active

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tabel 1. Active

PARTEA 3

Bilanțul (stocuri cu raportare trimestrială)

Pentru o analiză detaliată a evoluțiilor monetare și pentru a servi altor scopuri statistice, BCE solicită următoarele în ceea ce privește posturile cheie:

1.

Defalcarea în funcție de subsector, scadență și garanții reale imobiliare a creditelor acordate non-IFM din statele membre participante (a se vedea tabelul 2).

Aceasta este necesară pentru a permite monitorizarea structurii complete, în funcție de subsector și de scadență, a tuturor finanțărilor (credite și titluri de valoare) acordate de IFM față de sectorul deținător de monedă. În ceea ce privește societățile nefinanciare și gospodăriile populației sunt necesare poziții suplimentare „din care” pentru evidențierea creditelor garantate cu garanții reale imobiliare.

Pentru creditele exprimate în euro cu o scadență inițială la peste un an și la peste doi ani în ceea ce privește societățile nefinanciare și gospodăriile populației, sunt necesare poziții suplimentare „din care” pentru anumite scadențe reziduale și perioade de revizuire a ratei dobânzii (a se vedea tabelul 2). O revizuire a ratei dobânzii trebuie înțeleasă ca o modificare a ratei dobânzii unui credit care este prevăzută în contractul de creditare existent. Creditele supuse revizuirii ratei dobânzii includ, printre altele, credite cu rate ale dobânzii revizuite periodic în conformitate cu evoluția unui index (de exemplu, Euribor), credite cu rate ale dobânzii revizuite continuu („rate variabile”) și credite cu rate revizuibile potrivit deciziei IFM.

2.

Defalcarea în funcție de subsector a pasivelor sub formă de depozite constituite la IFM de administrația publică (alta decât administrația centrală) din statele membre participante (a se vedea tabelul 2).

Aceasta este necesară ca o informație suplimentară față de raportarea lunară.

3.

Defalcarea în funcție de sector a pozițiilor la contrapărțile din afara statelor membre participante (state membre neparticipante și restul lumii) (a se vedea tabelul 2).

Clasificarea în funcție de sector în conformitate cu Sistemul Conturilor Naționale („SCN 93”) se aplică acolo unde SEC 95 nu este în vigoare.

4.

Defalcarea în funcție de țară (a se vedea tabelul 3).

Această defalcare este necesară pentru o analiză detaliată a evoluțiilor monetare și, de asemenea, în sensul cerințelor tranzitorii și pentru verificările privind calitatea datelor.

5.

Defalcarea în funcție de monedă (a se vedea tabelul 4).

Această defalcare este necesară pentru a permite calcularea tranzacțiilor pentru agregatele monetare și contrapartidele, ajustate cu variațiile cursului de schimb dacă aceste agregate includ toate monedele combinate.

Tabelul 2

Stocuri cu raportare trimestrială (Defalcare în funcţie de sector)

POSTURI DIN BILANŢ

A.

Naţional

B.

Alte state membre participante

C.

Restul lumii

Non-IFM

Non-IFM

Total

Administraţia publică (S.13)

Alte sectoare rezidente

Administraţia publică (S.13)

Alte sectoare rezidente

 

Bănci

Non-bănci

Total

Administraţia centrală (S.1311)

Alte administraţii publice

Total

Alţi intermediari financiari + auxiliari financiari (S.123+S.124)

Societăţi de asigurare şi fonduri de pensii (S.125)

Societăţi nefinanciare (S.11)

Gospodăriile populaţiei + instituţii fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei (S.14+S.15)

Total

Administraţia centrală (S.1311)

Alte administraţii publice

Total

Alţi intermediari financiari + auxiliari financiari (S.123+S.124)

Societăţi de asigurare şi fonduri de pensii (S.125)

Societăţi nefinanciare (S.11)

Gospodăriile populaţiei + instituţii fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei (S.14+S.15)

Administraţia publică

Alte sectoare rezidente

Total

Administraţiile statelor federate (S.1312)

Administraţia locală (S.1313)

Administraţiile sistemelor de asigurări sociale (S.1314)

Total

Credite pentru consum

Credite pentru locuinţe

Alte credite

Total

Adminstraţiile statelor federate (S.1312)

Administraţia locală (S.1313)

Administraţiile sistemelor de asigurări sociale (S.1314)

Total

Credite pentru consum

Credite pentru locuinţe

Alte credite

 

Garanţii reale imobiliare

 

Garanţii reale imobiliare

 

Garanţii reale imobiliare

 

Garanţii reale imobiliare

 

Garanţii reale imobiliare

 

Garanţii reale imobiliare

 

Garanţii reale imobiliare

 

Garanţii reale imobiliare

PASIVE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

8.

Bancnote şi monede metalice aflate în circulaţie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.

Depozite

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

L

 

 

 

9.1.

Overnight

 

 

L

 

 

 

L

L

L

L

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

L

 

 

 

L

L

L

L

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.2.

La termen

 

 

L

 

 

 

L

L

L

L

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

L

 

 

 

L

L

L

L

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.3.

Rambursabile după notificare

 

 

L

 

 

 

L

L

L

L

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

L

 

 

 

L

L

L

L

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.4.

Operaţiuni repo

 

 

L

 

 

 

L

L

L

L

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

L

 

 

 

L

L

L

L

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

10.

Acţiuni/unităţi de fond ale FPM

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

11.

Titluri de creanţă emise

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

12.

Capital şi rezerve

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

13.

Alte pasive

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ACTIVE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.

Numerar

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.

Credite

L

 

 

 

 

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

L

 

 

 

 

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

L

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

L

L

L

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

L

L

L

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 5 ani

 

 

 

 

 

 

 

L

L

L

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

L

L

L

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 5 ani

 

 

 

 

 

 

 

L

L

L

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

L

L

L

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2e.

Euro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Credite cu scadenţa iniţială la peste 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care: Credite cu scadenţa reziduală la mai puţin de sau la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care: Credite cu scadenţa reziduală la peste 1 an şi cu revizuirea ratei dobânzii în următoarele 12 luni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Credite cu scadenţa iniţială la peste 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care: Credite cu scadenţa reziduală la mai puţin de sau la 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care: Credite cu scadenţa iniţială la peste 2 ani şi cu revizuirea ratei dobânzii în următoarele 24 de luni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3.

Titluri de valoare, altele decât acţiunile

L

 

 

 

 

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

L

 

 

 

 

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

L

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4.

Acţiuni/unităţi de fond ale FPM

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5.

Acţiuni şi alte titluri de participaţie

 

 

 

 

 

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

L

 

 

 

6.

Active fixe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

7.

Alte active

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

L

Date cu raportare lunară; a se vedea tabelul 1.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Tabelul 3

Stocuri cu raportare trimestrială (Defalcare în funcţie de ţară)

POSTURI DIN BILANŢ

Fiecare alt stat membru participant (i.e. cu excluderea sectorului naţional) şi fiecare alt stat membru UE

Restul lumii (exclusiv UE)

Stat membru

Stat membru

Stat membru

Stat membru

PASIVE

 

 

 

 

 

8

Bancnote şi monede metalice aflate în circulaţie

 

 

 

 

 

9.

Depozite

 

 

 

 

 

de la IFM

 

 

 

 

 

de la non-IFM

 

 

 

 

 

10.

Acţiuni/unităţi de fond ale FPM

 

 

 

 

 

11.

Titluri de creanţă emise

 

 

 

 

 

12.

Capital şi rezerve

 

 

 

 

 

13.

Alte pasive

 

 

 

 

 

ACTIVE

 

 

 

 

 

1.

Numerar

 

 

 

 

 

2.

Credite

 

 

 

 

 

acordate IFM

 

 

 

 

 

acordate non-IFM

 

 

 

 

 

3.

Titluri de valoare, altele decât acţiunile

 

 

 

 

 

emise de IFM

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 2 ani

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 2 ani

 

 

 

 

 

emise de non-IFM

 

 

 

 

 

4.

Acţiuni/unităţi de fond ale FPM

 

 

 

 

 

5.

Acţiuni şi alte titluri de participaţie

 

 

 

 

 

6.

Active fixe

 

 

 

 

 

7.

Alte active

 

 

 

 

 


Tabelul 4

Stocuri cu raportare trimestrială (Defalcare în funcţie de monedă)

POSTURI DIN BILANŢ

Toate monedele combinate

Euro

Monede UE altele decât euro

Monedele altor state membre UE combinate

Total

Moneda statului membru UE

Moneda statului membru UE

Moneda statului membru UE

GBP

Total

USD

JPY

CHF

Celelalte monede combinate

PASIVE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.

Depozite

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A.

Naţional

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

de la IFM

L

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

de la non-IFM

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

B.

Alte state membre participante

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

de la IFM

L

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

de la non-IFM

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

C.

Restul lumii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

de la bănci

T

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

de la non-bănci

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

10.

Acţiuni/unităţi de fond ale FPM

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

11.

Titluri de creanţă emise

L

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

12.

Capital şi rezerve

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

13.

Alte pasive

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ACTIVE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.

Credite

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A.

Naţional

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

acordate IFM

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

acordate non-IFM

L

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

B.

Alte state membre participante

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

acordate IFM

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

acordate non-IFM

L

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

C.

Restul lumii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

acordate băncilor

T

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

acordate non-băncilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3.

Titluri de valoare altele decât acţiunile

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A.

Naţional

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

emise de IFM

L

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

emise de non-IFM

L

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

B.

Alte state membre participante

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

emise de IFM

L

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

emise de non-IFM

L

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

C.

Restul lumii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

emise de bănci

T

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

emise de non-bănci

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4.

Acţiuni/unităţi de fond ale FPM

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A.

Naţional

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

B.

Alte state membre participante

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

C.

Restul lumii

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5.+ 6. + 7.

Alte active

L

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

L

Date cu raportare lunară; a se vedea tabelul 1.

 

 

 

 

 

 

 

 

T

Date cu raportare trimestrială; a se vedea tabelul 2.

 

 

 

 

 

 

 

 

PARTEA 4

Informații nebilanțiere (date cu raportare anuală)

Pentru statisticile plăților și în alte scopuri, BCE necesită date privind următoarele două posturi:

1.

Numărul de conturi atașate depozitelor overnight transferabile.

Acest post se referă la numărul de conturi atașate depozitelor overnight transferabile (a se vedea definițiile categoriilor de instrumente în anexa II partea 2), deschise la instituția raportoare.

2.

Numărul de conturi atașate depozitelor overnight transferabile: conturi cu acces prin internet/computer personal (PC).

Acest post se referă la numărul de conturi atașate depozitelor overnight transferabile deschise la instituția raportoare pe care titularul de cont le poate accesa și utiliza electronic, prin intermediul aplicațiilor bancare, prin internet sau prin PC, utilizând un produs informatic dedicat sau linii de telecomunicație dedicate în vederea efectuării plăților. Depozitele overnight transferabile cu acces bancar prin telefon sau telefon mobil nu sunt incluse, cu excepția cazului în care, de asemenea, pot fi accesate prin internet sau prin intermediul aplicațiilor bancare prin internet sau prin PC.

Tabel

Date cu raportare anuală

POSTURI NEBILANŢIERE

A.

Naţional

B.

Alte state membre participante

C.

RL

D.

Nealocate

 

Non-IFM

 

Non-IFM

 

Non-bănci

 

Non-IFM (7)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Numărul de conturi ataşate depozitelor overnight transferabile

 

 

 

 

 

 

 

 

Numărul de conturi cu acces prin internet/computer personal (PC) ataşate depozitelor overnight transferabile

 

 

 

 

 

 

 

 

PARTEA 5

Raportarea ajustărilor din reevaluare pentru compilarea tranzacțiilor

Pentru compilarea tranzacțiilor în privința agregatelor monetare și a contrapartidelor pentru teritoriul statelor membre participante, BCE impune ajustări din reevaluare referitoare la anulările/reducerile creditelor și reevaluarea prețului titlurilor de valoare:

1.   Anulările/reducerile creditelor

Ajustarea în privința anulării/reducerii creditelor se raportează pentru a permite BCE să compileze tranzacțiile financiare din stocurile raportate în două perioade de raportare consecutive. Ajustarea reflectă orice modificare în stocul creditelor raportate în conformitate cu părțile 2 și 3 ca urmare a aplicării reducerilor, inclusiv a reducerii soldului complet al creditului (anulare). De asemenea, ajustarea ar trebui să reflecte modificările provizioanelor aferente creditelor dacă o BCN hotărăște că soldurile din bilanț se înregistrează net de provizioane. Anulările/reducerile creditelor recunoscute în momentul în care creditul este vândut sau transferat unui terț sunt, de asemenea, incluse, atunci când pot fi identificate.

Cerințele minime pentru anulările/reducerile creditelor sunt stabilite în tabelul 1A.

2.   Reevaluarea prețului titlurilor de valoare

Ajustarea referitoare la reevaluarea prețului titlurilor de valoare se referă la fluctuațiile în evaluarea titlurilor de valoare care sunt determinate de modificarea prețului la care acestea sunt înregistrate sau tranzacționate. Ajustarea include modificările care au loc în timp în valoarea stocurilor din bilanțul existent la sfârșitul perioadei ca urmare a modificărilor valorii de referință la care au fost înregistrate titlurile de valoare, adică pierderi/câștiguri potențiale. Ajustarea poate cuprinde, de asemenea, modificări de evaluare rezultate din tranzacțiile cu titluri de valoare, adică pierderi/câștiguri realizate.

Cerințele minime pentru reevaluarea prețului titlurilor de valoare sunt stabilite în tabelul 1A.

Nu se stabilesc cerințe minime de raportare privind pasivul bilanțier. Cu toate acestea, în cazul în care practicile de evaluare aplicate de agenții raportori pentru titlurile de creanță emise determină modificări în nivelul stocurilor de sfârșit de perioadă, BCN pot să colecteze date privind modificările respective. Aceste date se raportează ca ajustări din „alte reevaluări”.

Tabelul 1A

Ajustări din reevaluare cu raportare lunară  (8)

POSTURI DIN BILANŢ

A.

Naţional

B.

Alte state membre participante

C.

Restul lumii

D.

Nealocate

 

IFM

Non-IMF

 

IFM

Non-IFM

 

din care instituţii de credit care au obligaţia de a constitui RMO, BCE şi BCN

Administraţia publică

Alte sectoare rezidente

 

din care instituţii de credit care au obligaţia de a constitui RMO, BCE şi BCN

Administraţia publică

Alte sectoare rezidente

Administraţia centrală

Alte administraţii publice

Total

Alţi intermediari financiari + auxiliari financiari (S.123+S.124)

Societăţi de asigurare şi fonduri de pensii (S.125)

Societăţi nefinanciare (S.11)

Gospodăriile populaţiei + instituţii fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei (S.14 +S.15)

Administraţia centrală

Alte administraţii publice

Total

Alţi intermediari financiari + auxiliari financiari (S.123+S.124)

Socieităţi de asigurare şi fonduri de pensii (S.125)

Societăţi nefinanciare (S.11)

Gospodăriile populaţiei + instituţii fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei (S.14+S.15)

PASIVE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

8.

Bancnote şi monede metalice aflate în circulaţie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.

Depozite

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9e.

Euro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.1e.

Overnight

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.2e.

La termen

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.3e.

Rambursabile după notificare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

la cel mult 3 luni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

la peste 3 luni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care la peste 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.4e.

Operaţiuni repo

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.x.

Valute externe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.1x.

Overnight

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.2x.

La termen

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.3x.

Rambursabile după notificare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

la cel mult 3 luni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 3 luni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care cu scadenţa la peste 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

9.4x.

Operaţiuni repo

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

10.

Acţiuni/unităţi de fond ale FPM

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

11.

Titluri de creanţă emise

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

11e.

Euro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

cu scadenţa la peste 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

11x.

Valute externe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

cu scadenţa la peste 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

12.

Capital şi rezerve

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

13.

Alte pasive

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tabelul 1A. Pasive


POSTURI DIN BILANŢ

A.

Naţional

B.

Alte state membre participante

C.

Restul lumii

D.

Nealocate

IFM

Non-IFM

IFM

Non-IFM

Administraţia publică

Alte sectoare rezidente

Administraţia publică

Alte sectoare rezidente

Total (e)

Alţi intermediari financiari + auxiliari financiari (S.123+S.124) (f)

Societăţi de asigurare şi fonduri de pensii (S.125)

Societăţi nefinanciare (S.11)

Gospodăriile populaţiei + instituţii fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei (S.14+S.15)

Total (p)

Alţi intermediari financiari + auxiliari financiari (S.123+S.124) (f)

Societăţi de asigurare şi fonduri de pensii (S.125)

Societăţi nefinanciare (S.11)

Gospodăriile populaţiei + instituţii fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei (S.14+S.15)

Credite pentru consum

Credite pentru locuinţe

Alte credite

Credite pentru consum

Credite pentru locuinţe

Alte credite

 

din care: IPF/AP (10)

 

din care: IPF/AP (10)

ACTIVE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.

Numerar

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1e.

din care euro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.

Credite

MINIM

 

 

MINIM

MINIM

MINIM

MINIM

MINIM

MINIM

MINIM

MINIM

 

 

MINIM

MINIM

MINIM

MINIM

MINIM

MINIM

MINIM

MINIM

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 5 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 5 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care: credite sindicalizate

MINIM

MINIM

MINIM

 

MINIM

 

 

 

 

MINIM

MINIM

MINIM

 

MINIM

 

 

 

 

 

 

2e.

din care euro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3.

Titluri de valoare, altele decât acţiunile

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din care: cu scadenţa la peste 2 ani (9)

MINIM

MINIM

MINIM

 

 

 

 

 

 

 

MINIM

MINIM

MINIM

 

 

 

 

 

 

 

MINIM

 

3e.

Euro

(nicio căsuţă)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3x.

Valute externe

(nicio căsuţă)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 2 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4.

Acţiuni/unităţi de fond ale FPM

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5.

Acţiuni şi alte titluri de participaţie  (9)

MINIM

 

MINIM

 

 

 

 

 

 

 

MINIM

 

MINIM

 

 

 

 

 

 

 

MINIM

 

6.

Active fixe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

7.

Alte active

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tabelul 1A. Active

PARTEA 6

Cerințe de raportare pentru securitizări de credite și alte transferuri de credite

1.   Definiții

În sensul prezentei părți, „derecunoaștere” înseamnă eliminarea unui credit sau a unei părți a acestuia din stocurile raportate în conformitate cu anexa I părțile 2 și 3, inclusiv eliminarea acestuia ca urmare a aplicării derogării menționate la articolul 8 alineatul (6).

2.   Cerințe generale

Datele se raportează în conformitate cu articolul 7 alineatul (2), în limitele celor prevăzute la articolul 7 alineatul (4), atunci când este cazul. Toate categoriile de date sunt defalcate în funcție de rezidența și subsectorul debitorului din cadrul creditului, astfel cum se indică în titlurile coloanelor din tabelul 5. Creditele cedate în timpul unei faze de stocare din cadrul unei securitizări (atunci când securitizarea nu este încă finalizată deoarece titlurile de valoare sau instrumentele similare nu au fost încă emise către investitori) sunt tratate ca și cum au fost deja securitizate.

3.   Cerințe de raportare pentru fluxurile nete ale creditelor securitizate sau transferate în alt mod

3.1.

În sensul articolului 5 alineatul (1), IFM calculează posturile din părțile 1 și 2 ale tabelului 5 ca diferență între fluxurile nete ale creditelor securitizate sau cedate în alt mod în timpul perioadei de referință și creditele achiziționate în timpul perioadei de referință. Creditele transferate către sau achiziționate de la altă IFM din zona euro, precum și creditele ale căror transferuri se produc ca rezultat al unei fuziuni, preluări sau divizări care implică agentul raportor nu sunt incluse în această calculare.

3.2.

Posturile menționate în secțiunea 3.1 se alocă părților 1 și 2 din tabelul 5, după cum urmează:

cedările și achizițiile cu impact asupra soldului creditelor raportate în conformitate cu anexa I părțile 2 și 3, și anume cedări care implică derecunoașterea și achiziții care implică recunoașterea sau rerecunoașterea, sunt alocate părții 1;

cedările și achizițiile fără impact asupra soldurilor creditelor raportate în conformitate cu anexa I părțile 2 și 3, și anume cedări care nu implică derecunoașterea și achiziții care nu implică recunoașterea sau rerecunoașterea, sunt alocate părții 2.

3.3.

Posturile din tabelul 5 partea 1 sunt defalcate la rândul lor, lunar, în funcție de contrapartea la transferul creditului, distingând între SVI, din care SVI rezidente în zona euro, și alte contrapărți. Defalcări ulterioare în funcție de scadența inițială și de destinația creditului sunt solicitate trimestrial pentru unele poziții, astfel cum se indică în tabelul 5(b).

4.   Cerințe de raportare pentru soldurile creditelor securitizate pentru care se prestează în continuare servicii de administrare

4.1.

Cerințele menționate la articolul 5 alineatul (2) se aplică indiferent dacă creditele administrate sau drepturile lor de gestionare administrativă respective sunt recunoscute în bilanțul agentului raportor. Datele se raportează în conformitate cu partea 3 tabelul 5.

4.2.

În ceea ce privește creditele administrate pentru SVI rezidente în alte state membre din zona euro, IFM prevăd defalcări ulterioare, prin agregarea creditelor administrate separat pentru fiecare stat membru în care este rezidentă o SVI.

4.3.

BCN pot colecta datele menționate la articolul 5 alineatul (2) sau o parte a acestora pentru fiecare SVI în parte, de la IFM rezidente care au rolul de prestatori în cadrul creditelor securitizate. În cazul în care consideră că datele prevăzute în secțiunea 4.1 și defalcările prevăzute în secțiunea 4.2 pot fi colectate în funcție de fiecare SVI, o BCN informează IFM dacă, precum și măsura în care este obligatorie raportarea prevăzută în secțiunile 4.1 și 4.2 de mai sus.

5.   Cerințe de raportare pentru IFM care aplică IAS 39 sau alte norme contabile naționale similare

5.1.

IFM care aplică IAS 39 sau norme similare raportează soldul existent la sfârșitul lunii al creditelor cedate prin intermediul unei securitizări, însă care nu au făcut obiectul derecunoașterii în conformitate cu partea 4 tabelul 5.

5.2.

IFM în cazul cărora se aplică derogarea prevăzută la articolul 8 alineatul (6) raportează soldul existent la sfârșitul trimestrului al creditelor cedate prin intermediul unei securitizări, care au făcut obiectul derecunoașterii, însă care sunt încă recunoscute în declarațiile financiare în conformitate cu partea 4 tabelul 5.

Tabelul 5a

Securitizări şi alte transferuri de credite: date cu raportare lunară

POSTURI DIN BILANŢ

A.

Naţional

B.

Alte state membre participante

C.

Restul lumii

Administraţia publică (S.13)

Alte sectoare rezidente

Administraţia publică (S.13)

Alte sectoare rezidente

Total

Alte administraţii publice (S.1312+S.1313+S.1314)

Total

Alţi intermediari financiari + auxiliari financiari (S.123+S.124)

Societăţi de asigurare şi fonduri de pensii (S.125)

Societăţi nefinanciare (S.11)

Gospodăriile populaţiei + instituţii fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei (S.14+S.15)

Total

Alte administraţii publice (S.1312+S.1313+S.1314)

Total

Alţi intermediari financiari + auxiliari financiari (S.123+S.124)

Societăţi de asigurare şi fonduri de pensii (S.125)

Societăţi nefinanciare (S.11)

Gospodăriile populaţiei + instituţii fără scop lucrativ în servicul gospodăriilor populaţiei (S.14+S.15)

1.

Fluxurile nete ale creditelor securitizate sau transferate în alt mod: operaţiuni cu impact asupra soldului creditelor raportate, calculate ca diferenţă între cedări şi achiziţii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.1.

Contrapartea la transfer este o SVI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.1.1.

din care contrapartea la transfer este o SVI din zona euro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.2.

alte contrapărţi la transfer

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.

Fluxurile nete ale creditelor securitizate: operaţiuni fără impact asupra soldului creditelor raportate, calculate ca diferenţă între cedări şi achiziţii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.1.

Toate contrapărţile la transfer

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3.

Soldurile creditelor securitizate pentru care se prestează în continuare servicii de administrare  (11)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4.

Soldurile creditelor securitizate care nu au fost derecunoscute  (12)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4.1.

Total

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4.1.1.

din care securitizate prin intermediul unei SVI din zona euro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Tabelul 5b

Securitizări şi alte transferuri de credite: date cu raportare trimestrială

POSTURI DIN BILANŢ

A.

Naţional

B.

Alte state membre participante

C.

Restul lumii

Administraţia publică (S.13)

Alte sectoare rezidente

Administraţia publică (S.13)

Alte sectoare rezidente

Total

Alte administraţii publice (S.1312+S.1313+S.1314)

Total

Alţi intermediari financiari + auxiliari financiari (S.123+S.124)

Societăţi de asigurare şi fonduri de pensii (S.125)

Societăţi nefinanciare (S.11)

Gospodăriile populaţiei + instituţii fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei (S.14+S.15)

Total

Alte administraţii publice (S.1312+S.1313+S.1314)

Total

Alţi intermediari financiari + auxiliari financiari (S.123+S.124)

Societăţi de asigurare şi fonduri de pensii (S.125)

Societăţi nefinanciare (S.11)

Gospodăriile populaţiei + instituţii fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei (S.14+S.15)

Credite pentru cosum

Credite pentru locuinţe

Alte credite

Credite pentru consum

Credite pentru locuinţe

Alte credite

 

IPF/AP (13)

 

IPF/AP ( (13))

1.

Fluxurile nete ale creditelor securitizate sau transferate în alt mod: operaţiuni cu impact asupra soldului creditelor raportate, calculate ca diferenţă între cedări şi achiziţii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.1.

contrapartea la transfer este o SVI

L

L

 

L

L

L

L

L

L

 

L

L

L

L

L

Destinaţia creditului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 5 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 5 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.1.1.

din care contrapartea la transfer este o SVI din zona euro

L

 

 

L

L

L

L

L

L

 

L

L

L

L

L

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 5 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 5 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.2.

Alte contrapărţi la transfer

L

L

 

L

L

L

L

L

L

 

L

L

L

L

L

Destinaţia creditului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.

Fluxurile nete ale creditelor securitizate sau transferate în alt mod: operaţiuni fără impact asupra soldului creditelor raportate, calculate ca diferenţă între cedări şi achiziţii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.1.

Toate contrapărţile la transfer

L

L

 

L

L

L

L

L

L

 

L

L

L

L

L

3.

Soldurile creditelor securitizate pentru care se prestează în continuare servicii de administrare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3.1.

Credite securitizate pentru care se prestează servicii de administrare: toate SVI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 5 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 5 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3.1.1.

Credite securitizate pentru care se prestează în continuare servicii de administrare: din care SVI din zona euro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa până la 1 an

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 1 an şi până la 5 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

cu scadenţa la peste 5 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

L

Date cu raportare lunară; a se vedea tabelul 5a.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PARTEA 7

Raportarea simplificată pentru instituțiile de credit mici

Instituțiile de credit cărora li se aplică derogările menționate la articolul 8 alineatul (1) litera (d) pot fi scutite de la îndeplinirea următoarelor cerințe:

1.

Defalcarea în funcție de monedă menționată în partea 2 secțiunea 4.

2.

Identificarea separată a:

pozițiilor referitoare la contrapărțile centrale, astfel cum sunt indicate în partea 2 secțiunea 5.3;

creditelor sindicalizate, astfel cum sunt indicate în partea 2 tabelul 1;

titlurilor de creanță cu scadența până la doi ani și cu garanție de recuperare la răscumpărare a capitalului investit (nominal capital guarantee) mai mică de 100 %, astfel cum se indică în partea 2 tabelul 1.

3.

Defalcarea în funcție de sector menționată în partea 3 secțiunea 3.

4.

Defalcarea în funcție de țară menționată în partea 3 secțiunea 4.

5.

Defalcarea în funcție de monedă menționată în partea 3 secțiunea 5.

De asemenea, aceste instituții de credit pot să îndeplinească cerințele de raportare menționate în părțile 2, 5 și 6 numai prin raportarea trimestrială a datelor și în conformitate cu cerințele privind respectarea termenelor prevăzute la articolul 6 alineatul (3) pentru statisticile trimestriale.

PARTEA 8

Sinteză

Sinteză a defalcărilor în vederea întocmirii bilanțului agregat al sectorului IFM (14)

Categorii de instrumente şi de scadențe

POSTURI DIN BILANȚ

ACTIVE

PASIVE

1.

Numerar

2.

Credite

 

cu scadența până la 1 an

 

cu scadența la peste 1 an și până la 5 ani  (15)

 

cu scadența la peste 5 ani  (15)

din care: credite sindicalizate

din care: operațiuni repo

din care: credite reînnoibile automat (revolving) și credite acordate pe descoperit de cont (overdrafts) (în euro)

din care: credite de oportunitate prin card de credit (în euro)

din care: credite extinse prin card de credit (în euro)

din care: garanții reale imobiliare

Credite cu scadența inițială la peste 1 an (în euro)

din care: credite cu scadența reziduală la mai puțin de 1 an

din care: credite cu scadența reziduală la peste 1 an și cu revizuirea ratei dobânzii în următoarele 12 luni

Credite cu scadență inițială la peste 2 ani (în euro)

din care: credite cu scadența reziduală la mai puțin de 2 ani

din care: credite cu scadența reziduală la peste 2 ani și cu revizuirea ratei dobânzii în următoarele 24 de luni

3.

Titluri de valoare, altele decât acțiunile

 

cu scadența până la 1 an

 

cu scadența la peste 1 an și până la 2 ani  (17)

 

cu scadența la peste 2 ani  (17)

4.

Acțiuni/unități de fond ale FPM

5.

Acțiuni și alte titluri de participație

6.

Active fixe

7.

Alte active

8.

Bancnote și monede metalice aflate în circulație

9.

Depozite

 

cu scadența până la 1 an

 

cu scadența la peste 1 an  (18)

din care depozite transferabile

din care cu scadența până la 2 ani

din care credite sindicalizate

9.1.

Depozite overnight

din care depozite transferabile

9.2.

Depozite la termen

 

cu scadența până la 1 an

 

cu scadența la peste 1 an și până la 2 ani

 

cu scadența la peste 2 ani

9.3.

Depozite rambursabile după notificare

 

până la 3 luni

 

la peste 3 luni

 

din care la peste 2 ani

9.4.

Operațiuni repo

10.

Acțiuni/unități de fond ale FPM

11.

Titluri de creanță emise

 

cu scadența până la 1 an

 

cu scadența la peste 1 an și până la 2 ani

din care cu scadența până la 2 ani și cu garanția de recuperare la răscumpărare a capitalului investit mai mică de 100 %

 

cu scadența la peste 2 ani

12.

Capital și rezerve

13.

Alte pasive

POSTURI NEBILANȚIERE

Numărul de conturi atașate depozitelor overnight transferabile

Numărul de conturi atașate depozitelor overnight transferabile, accesibile prin internet/PC


Contrapărți și categorii de destinații

ACTIVE

PASIVE

A.

Rezidenți naționali

 

IFM

 

Non-IFM

 

Administrația publică

 

administrația centrală

 

administrațiile statelor federate

 

administrația locală

 

administrațiile sistemelor de asigurări sociale

 

Alte sectoare rezidente

 

alți intermediari financiari și auxiliari financiari (S.123 + S.124)  (20)

 

din care: contrapărți centrale  (16)

 

din care: SVI  (16)

 

societăți de asigurare și fonduri de pensii (S.125)  (20)

 

societăți nefinanciare (S.11)  (20)

 

gospodăriile populației și instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14 + S.15)  (20)

 

credite pentru consum  (16)

 

credite pentru locuințe  (16)

 

alte credite  (16)

 

din care: întreprinzători persoane fizice/asociații de persoane fără personalitate juridică  (16)

A.

Rezidenți naționali

 

IFM

din care: Instituții de credit

 

Non-IFM

 

Administrația publică

 

administrația centrală

 

alte administrații publice

 

administrațiile statelor federale

 

administrația locală

 

administrațiile sistemelor de asigurări sociale

 

Alte sectoare rezidente  (20)

 

alți intermediari financiari și auxiliari financiari (S.123 + S.124)  (20)

 

din care: contrapărți centrale  (16)

 

din care: SVI  (16)

 

societăți de asigurare și fonduri de pensii (S.125)

 

societăți nefinanciare (S.11)  (20)

 

gospodăriile populației și instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14 + S.15)  (20)  (16)

B.

Rezidenți ai altor state membre din zona euro

 

IFM

 

Non-IFM

 

Administrația publică

 

administrația centrală

 

administrațiile statelor federale

 

administrația locală

 

administrațiile sistemelor de asigurări sociale

 

Alte sectoare rezidente  (20)

 

alți intermediari financiari și auxiliari financiari (S.123 + S.124)  (20)

 

din care: contrapărți centrale  (16)

 

din care: SVI  (16)

 

societăți de asigurare și fonduri de pensii (S.125)  (20)

 

societăți nefinanciare (S.11)  (20)

 

gospodăriile populației și instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14 + S.15)  (20)

 

credite pentru consum  (16)

 

credite pentru locuințe  (16)

 

alte credite  (16)

 

din care: întreprinzători persoane fizice/asociații de persoane fără personalitate juridică  (16)

B.

Rezidenți ai altor state membre din zona euro

 

IFM

din care: Instituții de credit

 

Non-IFM

 

Administrația publică

 

administrația centrală

 

alte administrații publice

 

administrațiile statelor federale

 

administrațiile locale

 

administrațiile sistemelor de asigurări sociale

 

Alte sectoare rezidente  (20)

 

alți intermediari financiari și auxiliari financiari (S.123 + S.124)  (20)

 

din care: contrapărți centrale  (16)

 

din care: SVI  (16)

 

societăți de asigurare și fonduri de pensii (S.125)  (20)

 

societăți nefinanciare (S.11)  (20)

 

gospodăriile populației și instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14 + S.15)  (20)  (16)

C.

Rezidenți ai restului lumii

 

Bănci

 

Non-bănci

 

Administrația publică

 

Alți rezidenți

C.

Rezidenți ai restului lumii

 

Bănci

 

Non-bănci

 

Administrația publică

 

Alți rezidenți

D.

Nealocate

D.

Nealocate

Monede

e

euro

x

valute externe – monede, altele decât euro (și anume monedele altor state membre, USD, JPY, CHF, alte monede)

Note


(1)  Manualul sectorului de statistică monetară, a piețelor și a instituțiilor financiare. Orientare pentru clasificarea statistică a clienților (Monetary, financial institutions and markets statistics sector manual. Guidance for the statistical classification of customers), martie 2007, astfel cum a fost modificat.

(2)  Căsuţele marcate cu * se utilizează pentru determinarea bazei de calcul a rezervelor minime obligatorii. În ceea ce priveşte titlurile de creanţă, instituţiile de credit fie prezintă o dovadă a elementelor de pasiv care urmează să fie excluse din baza de calcul a rezervelor minime obligatorii, fie aplică o deducere standardizată sub forma unui procent fix, stabilit de BCE. Căsuţele neîncadrate cu linie îngroşată se raportează numai de instituţiile de credit care au obligaţia de a constitui rezerve minime obligatorii (RMO). A se vedea, de asemenea, normele speciale privind aplicarea rezervelor minime obligatorii din anexa III.

(3)  Până la noi dispoziţii, raportarea acestui post de bilanţ este voluntară.

(4)  Datele raportate în cadrul acestui post pot face obiectul diferitelor proceduri de colectare a datelor statistice, potrivit deciziei BCN în conformitate cu normele cuprinse în anexa I partea 2.

(5)  Contrapărţi centrale.

(6)  Întreprinzători persoane fizice/asociaţii de persoane fără personalitate juridică.

(7)  Non-bănci pentru RL.

(8)  Seriile evidenţiate cu termenul „MINIM” se raportează de către IFM. BCN pot să extindă această obligaţie pentru a cuprinde, de asemenea, seriile evidenţiate sub forma unor căsuţe goale (adică nu conţin termenul „MINIM”). Căsuţele goale şi căsuţele cu „MINIM” se raportează de BCN către BCE. Căsuţele goale cu un asterisc în tabelul privind pasivele se consideră că sunt zero, până la proba contrarie.

(9)  BCN pot solicita IFM ca acest post de bilanţ să fie raportat trimestrial, iar nu lunar.

(10)  Întreprinzători persoane fizice/asociaţii de persoane fără personalitate juridică.

(11)  Element numai cu raportare trimestrială; a se vedea schema de raportare de la tabelul 5b.

(12)  În privinţa obligaţiei de raportare la care se face referire în anexa I partea 6 secţiunea 5.2, se raportează exclusiv date pentru rândul „Total” şi doar trimestrial.

(13)  Întreprinzători persoane fizice/asociaţii de persoane fără personalitate juridică.

(14)  Defalcările datelor cu raportare lunară sunt indicate cu litere aldine, defalcările datelor cu raportare trimestrială sunt indicate cu caractere normale și datele cu raportare anuală nebilanțiere sunt indicate cu caractere cursive.

(15)  Defalcările lunare în funcție de scadență se referă numai la creditele acordate principalelor sectoare rezidente, altele decât IFM și administrațiile publice ale statelor membre participante. Defalcările corespunzătoare în funcție de scadență pentru creditele acordate administrațiilor publice, altele decât administrațiile centrale ale statelor membre participante, sunt trimestriale.

(16)  Pentru credite, este inclusă o defalcare suplimentară în funcție de destinație pentru subsectorul S.14 + S.15. În plus, pentru un număr limitat de instrumente, sunt solicitate poziții suplimentare „din care” pentru anumite subsectoare: „din care contrapărți centrale” și „din care societăți vehicul investițional” pentru subsectorul S.123; „din care întreprinzători persoane fizice/asociații de persoane fără personalitate juridică” pentru creditele aferente subsectorului S.14; „din care garanții reale imobiliare” pentru creditele aferente subsectoarelor S.11 și S.14 + S.15 (numai cerințele trimestriale).

(17)  Defalcările lunare în funcție de scadență se referă numai la titlurile de valoare emise de IFM aflate în statele membre participante. În calitate de date trimestriale, titlurile de valoare emise de non-IFM din statele membre participante sunt împărțite în „cu scadența până la un an” și „cu scadența la peste un an”.

(18)  Numai față de restul lumii.

(19)  Raportarea poziției „depozite rambursabile după notificare la peste doi ani” este voluntară până la noi dispoziții.

(20)  Defalcarea lunară în funcție de subsector este obligatorie pentru credite și depozite.

(21)  Defalcarea trimestrială în funcție de moneda fiecărui alt stat membru este obligatorie numai pentru pozițiile selectate.


ANEXA II

PRINCIPII ȘI DEFINIȚII DE CONSOLIDARE

PARTEA 1

Consolidarea în scopuri statistice în cadrul aceluiași teritoriu național

1.

Pentru fiecare dintre statele membre participante, unitățile de observare statistică cu obligații de raportare cuprind IFM incluse în lista IFM întocmită în scopuri statistice și rezidente pe teritoriul statelor membre participante (1). Acestea sunt:

instituțiile înmatriculate și situate pe teritoriul în cauză, inclusiv filialele (2) societăților-mamă situate în afara teritoriului în cauză; și

sucursalele instituțiilor care au sediul principal în afara teritoriului în cauză.

Instituțiile situate în centrele financiare offshore sunt considerate, din punct de vedere statistic, ca fiind rezidenți ai teritoriilor în care sunt situate aceste centre.

2.

IFM consolidează, în scopuri statistice, activitățile tuturor sediilor lor (sediul social sau principal și/sau sucursalele) situate pe același teritoriu național. Nu este permisă consolidarea transfrontalieră în scopuri statistice.

(a)

Dacă o societate-mamă și filialele acesteia sunt IFM situate pe același teritoriu național, societatea-mamă este autorizată să consolideze declarațiile statistice privind activitatea acestor filiale, păstrând, totuși, separat activitatea instituțiilor de credit și a altor IFM.

(b)

Dacă o instituție are sucursale situate pe teritoriul altor state membre participante, sediul social sau principal situat într-un anumit stat membru participant consideră pozițiile față de toate aceste sucursale drept poziții față de rezidenți ai altor state membre participante. Pe de altă parte, o sucursală situată într-un anumit stat membru participant consideră pozițiile față de sediul social sau principal sau față de alte sucursale ale aceleiași instituții situate pe teritoriile altor state membre participante drept poziții față de rezidenți ai altor state membre participante.

(c)

Dacă o instituție are sucursale situate în afara teritoriului statelor membre participante, sediul social sau principal situat într-un anumit stat membru participant consideră pozițiile față de toate aceste sucursale drept poziții față de rezidenți ai restului lumii. Pe de altă parte, o sucursală situată într-un anumit stat membru participant consideră pozițiile față de sediul social sau principal sau față de alte sucursale ale aceleiași instituții situate în afara statelor membre participante drept poziții față de rezidenți ai restului lumii.

PARTEA 2

Definițiile categoriilor de instrumente

1.

Acest tabel cuprinde o descriere detaliată standard a categoriilor de instrumente pe care BCN le transpun în categorii aplicabile la nivel național, în conformitate cu prezentul regulament (3). Definițiile se raportează la SEC 95.

2.

Scadența la emisiune (scadența inițială) se referă la durata determinată de existență a unui instrument financiar înainte de care acesta nu poate fi rambursat (de exemplu, titlurile de creanță) sau înainte de care poate fi rambursat numai în condițiile plății anumitor penalități (de exemplu, anumite tipuri de depozite). Perioada notificată corespunde intervalului de timp dintre momentul în care deținătorul notifică intenția sa de a rambursa instrumentul și data la care deținătorul are încuviințarea să îl transforme în numerar, fără plata unor penalități. Instrumentele financiare sunt clasificate în funcție de perioada notificată numai dacă nu există o scadență stabilită.

Tabel

Categorii de instrumente

CATEGORII DE ACTIVE

Categoria

Descrierea caracteristicilor principale

1.

Numerar

Dețineri de bancnote și monede metalice în euro și alte monede aflate în circulație care sunt utilizate în mod curent pentru efectuarea plăților

2.

Credite cu scadența inițială până la un an inclusiv/peste un an și până la cinci ani inclusiv/peste cinci ani

În sensul sistemului de raportare, acestea sunt formate din fonduri acordate ca împrumut debitorilor de către agenții raportori, care nu sunt materializate în documente sau care sunt reprezentate printr-un singur document (chiar dacă acesta a devenit negociabil). Includ în special active sub formă de depozite. BCN pot solicita, de asemenea, defalcarea totală în funcție de sector pentru acest post. Acest post include:

(a)

credite acordate gospodăriilor populației și instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, defalcate în:

credite pentru consum (credite acordate pentru finanțarea în special a consumului personal de bunuri și servicii). Creditul pentru consum acordat întreprinzătorilor persoane fizice/asociațiilor de persoane fără personalitate juridică se include în această categorie dacă IFM raportoare știe că împrumutul este utilizat cu preponderență pentru consumul personal;

credite pentru locuințe (credite acordate în scopul investirii în locuințe pentru utilizare proprie sau pentru închiriere, inclusiv în scopul construirii sau în scopul renovării locuințelor). Acestea cuprind credite garantate cu proprietăți rezidențiale care sunt folosite în scopul achiziționării de locuințe, precum și alte credite pentru achiziționarea de locuințe efectuate pe baza unei garanții personale sau a altor forme de active. Creditele pentru locuințe acordate întreprinzătorilor persoane fizice/asociațiilor de persoane fără personalitate juridică sunt cuprinse în această categorie, cu excepția cazului în care IFM raportoare știe că locuința este utilizată cu preponderență pentru dezvoltarea afacerilor, caz în care se raportează ca „alte credite din care, acordate întreprinzătorilor persoane fizice/asociațiilor de persoane fără personalitate juridică”;

altele (credite acordate cu alte destinații decât pentru consum sau pentru locuințe, cum ar fi pentru dezvoltarea afacerilor, consolidarea datoriilor, finanțarea educației etc.). Această categorie poate include creditele pentru consum acordate întreprinzătorilor persoane fizice/asociațiilor de persoane fără personalitate juridică (a se vedea anexa II partea 3) dacă nu sunt raportate la categoria „credite pentru consum”. În afară de cazul în care se aplică condițiile de raportare redusă, o poziție „din care” trebuie raportată, identificând separat în cadrul acestei categorii creditele acordate întreprinzătorilor persoane fizice (a se vedea anexa II partea 3);

(b)

creanțe aferente cărților de credit

În sensul prezentului regulament, această categorie cuprinde creditele acordate gospodăriilor populației și societăților nefinanciare fie prin intermediul cardurilor cu debit amânat (și anume carduri pentru credite de oportunitate, astfel cum sunt definite mai jos), fie prin intermediul cardurilor de credit (și anume carduri pentru credite de oportunitate și pentru credite extinse). Creanțele aferente cărților de credit sunt înregistrate în conturi de card speciale și, prin urmare, nu sunt evidențiate în conturile curente sau cele cu facilitate de descoperit de cont. Creditul de oportunitate este definit ca fiind creditul acordat cu o dobândă de 0 % în perioada dintre data tranzacției (tranzacțiilor) de plată efectuată (efectuate) cu cardul pe parcursul unui ciclu de facturare și data la care soldurile debitoare din cadrul acestui ciclu de facturare specific devin exigibile. Creditul extins este definit ca fiind creditul acordat după data (datele) închiderii ciclului (ciclurilor) de facturare anterior (anterioare), adică sumele debitelor din conturile de card care nu au fost decontate atunci când acest lucru a fost posibil pentru prima dată, pentru care se percep rate ale dobânzii sau rate ale dobânzii ierarhizate de regulă mai mari de 0 %. Deseori, trebuie plătite rate minime lunare pentru rambursarea, cel puțin parțială, a creditului extins.

Contrapartida acestor forme de credit este entitatea responsabilă în final de rambursarea sumelor neachitate în conformitate cu acordul contractual, care coincide cu titularul cardului, în cazul cardurilor pentru uz personal, dar nu și în cazul cardurilor utilizate de societățile comerciale;

(c)

credite reînnoibile automat (revolving) și credite acordate pe descoperit de cont (overdrafts)

Toate creditele reînnoibile automat au următoarele caracteristici: 1. debitorul poate utiliza sau retrage fonduri într-o limită de credit anterior aprobată, fără a notifica în prealabil creditorul; 2. valoarea creditului disponibil poate crește și descrește pe măsură ce fondurile sunt împrumutate și rambursate; 3. creditul poate fi utilizat în mod repetat; 4. nu există obligația rambursării regulate a fondurilor.

Creditele reînnoibile automat includ sumele obținute printr-o linie de credit și nerambursate încă (sumele neachitate). O linie de credit este un acord între un creditor și un debitor care permite debitorului să ia avansuri, pe parcursul unei perioade definite și într-o anumită limită, și să le ramburseze oricând înainte de o dată stabilită. Sumele disponibile printr-o linie de credit care nu au fost trase sau care au fost deja rambursate nu trebuie încadrate la niciuna din categoriile de bilanț. Descoperitul de cont reprezintă un sold debitor al unui cont curent. Atât creditele reînnoibile automat, cât și creditele acordate pe descoperit de cont exclud creditele acordate prin intermediul cardurilor de credit. Suma totală datorată de către debitor trebuie raportată, indiferent dacă aceasta se încadrează sau nu în limita convenită în prealabil între creditor și debitor cu privire la valoarea și/sau perioada maximă a creditului;

(d)

credite sindicalizate (contracte de credit individuale, la care participă mai multe instituții în calitate de creditori)

Creditele sindicalizate acoperă numai cazurile în care debitorul știe, din contractul de credit, că acesta este acordat de mai mulți creditori. În scopuri statistice, numai sumele acordate efectiv de creditori (nu neapărat liniile de credit în totalitate) sunt considerate credite sindicalizate. Creditul sindicalizat este de obicei aranjat și coordonat de o instituție (deseori denumită manager principal) și este de fapt acordat de diferiții participanți la sindicat. Toți participanții, inclusiv instituția manager principal, raportează partea lor din creditul acordat debitorului (adică nu față de instituția manager principal) la activele bilanțiere;

(e)

depozite, astfel cum sunt definite la categoria 9 de pasiv;

(f)

leasing financiar acordat terților

Leasingul financiar reprezintă un contract prin care proprietarul unui bun de folosință îndelungată („locatorul/finanțatorul”) împrumută acest activ unui terț („utilizatorul”) pentru mare parte sau chiar pentru întreaga durată de viață economică a activului în schimbul unor rate regulate care corespund prețului bunului, la care se adaugă o dobândă. Utilizatorul se presupune că în fapt beneficiază de toate avantajele care decurg din folosirea bunului și suportă toate costurile și riscurile asociate proprietății. În scopuri statistice, leasingul financiar este considerat ca fiind un credit acordat de locator/finanțator utilizatorului (care permite utilizatorului să achiziționeze bunul de folosință îndelungată). Activele (bunurile de folosință îndelungată) care au fost împrumutate utilizatorului nu se înregistrează în bilanțul IFM;

(g)

credite neperformante care nu au fost încă rambursate sau anulate

Valoarea totală a creditelor care nu au fost plătite la scadență sau care au fost identificate în orice alt fel ca fiind compromise parțial sau total, în conformitate cu definiția „neplății” din Directiva 2006/48/CE;

(h)

titluri de valoare nenegociabile

Titlurile de valoare, altele decât acțiunile, și alte titluri de participație care nu sunt negociabile și care nu pot fi tranzacționate pe piețele secundare, a se vedea și „credite negociate”;

(i)

credite negociate

Creditele care au devenit de facto negociabile sunt clasificate la postul de activ „credite”, cu condiția ca în continuare să se materializeze într-un singur document, și sunt, de regulă, tranzacționate numai ocazional;

(j)

creanțe subordonate sub formă de depozite sau credite

Creanțele subordonate sunt instrumente care conferă un drept de creanță subsidiar asupra instituției emitente, care poate fi exercitat numai după realizarea tuturor celorlalte drepturi de creanță care au un grad de prioritate mai înalt (de exemplu, depozite/credite), atribuindu-le anumite caracteristici ale „acțiunilor și altor titluri de participație”. În scopuri statistice, creanțele subordonate se clasifică fie la „credite”, fie la „titluri de valoare, altele decât acțiunile” conform naturii instrumentului financiar. Având în vedere că activele IFM care constau în toate formele de creanțe subordonate sunt, în prezent, regrupate într-o singură cifră în scopuri statistice, această cifră trebuie să fie încadrată la postul „titluri de valoare, altele decât acțiunile” deoarece creanțele subordonate sunt constituite în principal sub forma titlurilor de valoare și mai puțin sub forma creditelor;

(k)

creanțe în cadrul operațiunilor reverse repo sau de împrumut de titluri de valoare garantate cu numerar

Contrapartida numerarului achitat în schimbul titlurilor de valoare achiziționate de agenții raportori sau contrapartida numerarului achitat de agenții raportori în cazul împrumutului de titluri de valoare garantat cu numerar, a se vedea postul de pasiv 9.4.

În sensul acestui sistem de raportare, defalcarea creditelor în funcție de garanțiile reale imobiliare include valoarea totală a creditelor în curs care sunt însoțite de garanții în conformitate cu anexa VIII partea 1 secțiunile 13-19 din Directiva 2006/48/CE, cu o rată a creditelor în curs/garanțiilor egală cu 1 sau mai mică de 1. Dacă agenții raportori nu aplică aceste reguli, determinarea creditelor care se includ în această defalcare se bazează pe abordarea aleasă pentru respectarea cerințelor cu privire la capital.

Următoarea poziție nu se consideră a fi credit:

credite acordate în beneficiul terților

Creditele acordate în beneficiul terților („credite acordate terților”/„credite fiduciare”) sunt creditele acordate în numele unei părți („trustee/mandatar”) în beneficiul unui terț („beneficiarul”). În scopuri statistice, creditele acordate în beneficiul terților nu trebuie să fie înregistrate în bilanțul trustee/mandatarului atunci când riscurile și beneficiile asociate proprietății asupra fondurilor revin beneficiarului. Beneficiarul suportă riscurile și păstrează beneficiile asociate proprietății atunci când: (a) beneficiarul își asumă riscul de credit aferent creditului (adică trustee/mandatarul este responsabil numai de gestionarea administrativă a creditului); sau (b) investiția beneficiarului este garantată împotriva pierderilor, în cazul în care trustee/mandatarul ar intra în lichidare (adică creditul acordat în beneficiul terților nu face parte din activele trustee/mandatarului care pot fi distribuite în caz de faliment).

3.

Titluri de valoare, altele decât acțiunile

Titlurile de valoare, altele decât acțiunile sau alte titluri de participație, care sunt negociabile și tranzacționate în mod obișnuit pe piețele secundare sau care pot fi compensate pe piață și care nu conferă deținătorului nici un drept de proprietate asupra instituției emitente. Acest post include:

(a)

titluri de valoare care conferă deținătorului dreptul necondiționat la un venit fix sau determinat prin contract sub formă de plăți de cupoane și/sau a unei sume fixe stabilite la o anumită dată (sau date) sau începând de la data definită în momentul emisiunii;

(b)

credite negociabile care au fost restructurate într-un număr mare de titluri identice și care pot fi tranzacționate pe piețele secundare (a se vedea, de asemenea, „credite negociate” la categoria 2i);

(c)

creanțe subordonate sub formă de titluri de creanță (a se vedea, de asemenea, „creanțe subordonate sub formă de depozite sau credite” la categoria 2j).

Titlurile de valoare împrumutate în cadrul operațiunilor de împrumut de titluri de valoare sau vândute în cadrul unui contract de report rămân înregistrate în bilanțul proprietarului inițial (și nu sunt înregistrate în bilanțul achizitorului temporar) atunci când există un angajament ferm de răscumpărare a titlurilor (nu doar opțiunea de a face acest lucru). Atunci când achizitorul temporar vinde titlurile de valoare primite, această vânzare trebuie să fie înregistrată ca tranzacție cu titluri de valoare simplă și trebuie evidențiată în bilanțul achizitorului temporar ca o poziție negativă în portofoliul de titluri de valoare.

3a/3b/3c.

Titlurile de valoare, altele decât acțiunile cu scadența inițială până la un an inclusiv/peste un an și până la doi ani inclusiv/peste doi ani

Aceste posturi includ:

(a)

titluri de creanță negociabile (materializate sau nu printr-un document) cu scadența inițială până la un an inclusiv/peste un an și până la doi ani inclusiv/peste doi ani;

(b)

credite negociabile cu scadența inițială până la un an inclusiv/peste un an și până la doi ani inclusiv/peste doi ani care sunt restructurate într-un număr mare de documente identice și sunt tranzacționate pe piețele secundare;

(c)

creanțe subordonate sub formă de titluri de creanță cu scadența inițială până la un an inclusiv/peste un an și până la doi ani inclusiv/peste doi ani.

4.

Acțiuni/unități de fond ale FPM

Acest post de activ include acțiuni/unități de fond emise de FPM. A se vedea, de asemenea, definiția din anexa I partea 1 secțiunea 2 (a se vedea, de asemenea, categoria 5 de pasiv și categoria 10 de activ).

5.

Acțiuni și alte titluri de participație

Titlurile de valoare care reprezintă drepturi de proprietate asupra societăților sau cvasisocietăților. Aceste titluri de valoare conferă în general deținătorilor dreptul la o parte din beneficiile societății sau cvasisocietății și la o parte din fondurile proprii în caz de lichidare. Aici sunt incluse titlurile fondurile comune de investiții (altele decât acțiunile/unitățile de fond ale FPM).

6.

Active fixe

În sensul sistemului de raportare, acestea cuprind active nefinanciare, corporale și necorporale, destinate unei folosiri repetate pentru o perioadă mai mare de un an de către agenții raportori. Acestea includ terenuri și clădiri ocupate de IFM, precum și echipamente, software și alte elemente de infrastructură.

Activele fixe financiare nu se înregistrează la această categorie, ci la „credite”/„titluri de valoare, altele decât acțiunile”/„acțiuni și alte titluri de participație”, în funcție de tipul instrumentului.

7.

Alte active

Postul „alte active” reprezintă poziția reziduală în activul bilanțier, fiind definit ca „active care nu sunt incluse în altă parte”. BCN pot solicita raportarea subpozițiilor specifice incluse în acest post. Alte active pot cuprinde:

(a)

instrumente financiare derivate cu valoare de piață brută pozitivă

În scopuri statistice, aici sunt incluse instrumentele financiare derivate care trebuie să fie înregistrate în bilanț;

(b)

sume brute de primit înregistrate în conturile de așteptare (în curs de lămurire)

Conturile de așteptare din activul bilanțier al IFM sunt solduri care nu sunt înregistrate în numele clienților, dar care se raportează totuși la fondurile clienților (de exemplu, fonduri aflate în așteptarea plasamentului, transferului sau decontării);

(c)

sume brute de primit înregistrate în conturile de tranzit

Conturile de tranzit reprezintă fonduri (de obicei, aparținând clienților) care sunt în curs de a fi transferate între IFM. Acestea cuprind cecuri și alte forme de plată care au fost trimise în vederea încasării la alte IFM;

(d)

dobândă acumulată de primit aferentă creditelor

În conformitate cu principiul general al contabilității de angajament, dobânda de primit aferentă creditelor se înregistrează în bilanț pe măsură ce se acumulează (adică pe bază de angajament), și nu atunci când este efectiv încasată (adică pe bază de numerar). Dobânda acumulată aferentă creditelor se înregistrează la valoarea brută în categoria „alte active”. Dobânda acumulată se exclude din valoarea creditului la care se raportează;

(e)

dividende de primit;

(f)

sume de primit care nu au legătură cu activitatea principală a IFM;

(g)

contrapartidă de activ a monedelor metalice emise de stat (numai bilanțurile BCN).

„Alte active”exclud instrumentele financiare corespunzătoare unor active financiare (incluse în cadrul altor poziții din bilanț), anumite instrumente financiare care nu corespund activelor financiare, precum garanțiile, angajamentele, creditele administrate în favoarea terților (înregistrate în afara bilanțului), și activele nefinanciare, precum terenuri și mărfuri (incluse la „active fixe”).

CATEGORII DE PASIVE

Categoria

Descrierea caracteristicilor principale

8.

Bancnote și monede metalice aflate în circulație

Categoria de pasiv „bancnote și monede metalice aflate în circulație” este definită ca „bancnote și monede metalice aflate în circulație, folosite în mod obișnuit la efectuarea plăților”. Această categorie include bancnotele emise de BCE și BCN. Monedele metalice aflate în circulație nu reprezintă un element de pasiv al IFM din statele membre participante, ci un element de pasiv al administrației centrale. Totuși, monedele metalice fac parte din agregatele monetare și, prin convenție, acest element de pasiv trebuie să fie înregistrat la categoria „bancnote și monede metalice aflate în circulație”. Contrapartida acestui element de pasiv trebuie să fie inclusă la „alte active”

9.

Depozite

Sumele (acțiuni, depozite sau altele) datorate de agenții raportori creditorilor și care îndeplinesc caracteristicile descrise în anexa I partea 1 secțiunea I, cu excepția celor care provin din emisiunea de titluri de valoare negociabile sau de acțiuni/unități de fond ale FPM. În sensul sistemului de raportare, această categorie este defalcată în depozite overnight, depozite la termen, depozite rambursabile după notificare și contracte de report:

(a)

depozite și credite

„Depozitele” includ și „creditele” ca elemente de pasiv ale IFM. În termeni conceptuali, creditele reprezintă sumele primite de IFM care nu sunt structurate sub formă de „depozite”. SEC 95 face distincția între „credite” și „depozite” în funcție de partea care ia inițiativa (dacă este debitorul, reprezintă un credit, dacă este creditorul, reprezintă un depozit). În cadrul sistemului de raportare, „creditele” nu sunt recunoscute ca o categorie separată în partea de pasiv a bilanțului. În schimb, soldurile care sunt considerate „credite” trebuie să fie înregistrate, fără a se face o diferențiere, la postul „pasive sub formă de depozite”, cu excepția cazului în care sunt reprezentate de instrumente negociabile. Acest lucru este conform cu definiția pentru „pasive sub formă de depozite” menționată anterior. Creditele către IFM care sunt înregistrate ca „pasive sub formă de depozite” trebuie să fie defalcate în funcție de cerințele sistemului de raportare (adică în funcție de sector, instrument, monedă și scadență); creditele sindicalizate primite de IFM intră în această categorie;

(b)

titluri de creanță nenegociabile

Titlurile de creanță nenegociabile emise de agenții raportori sunt în general înregistrate ca „pasive sub formă de depozite”. Instrumentele pot fi clasificate drept „nenegociabile” în sensul că există restricții cu privire la transferul proprietății asupra instrumentului, ceea ce înseamnă că nu pot fi tranzacționate sau, deși sunt negociabile din punct de vedere tehnic, nu pot fi tranzacționate din cauza absenței unei piețe organizate. Instrumentele nenegociabile emise de agenții raportori, care ulterior devin negociabile și pot fi tranzacționate pe piețele secundare, ar trebui să fie reclasificate ca „titluri de creanță”;

(c)

depozite de garanție (marje)

Depozitele de garanție (marje) efectuate în cadrul contractelor având ca obiect instrumente derivate ar trebui înregistrate ca „pasive sub formă de depozite” dacă reprezintă garanții în numerar depuse la IFM și dacă acestea rămân în proprietatea deponentului și sunt rambursabile acestuia la încheierea contractului. Pe baza practicilor de piață curente se recomandă, de asemenea, ca marjele primite de agentul raportor să fie înregistrate numai ca „pasive sub formă depozite” în măsura în care aceste fonduri primite de IFM sunt disponibile în întregime pentru operațiuni de creditare din fonduri atrase. Dacă o parte a marjei primite de IFM trebuie să fie transferată altui participant la piața de instrumente derivate (de exemplu, casei de compensări), numai partea care rămâne la dispoziția IFM ar trebui să fie înregistrată, în principiu, ca „pasive sub formă de depozite”. Din cauza complexității practicilor de piață curente, identificarea marjelor efectiv rambursabile poate fi dificilă, deoarece diferitele tipuri de marje sunt înregistrate în același cont, fără a se face o diferențiere între acestea, sau poate fi dificilă identificarea marjelor care oferă IFM resurse pentru operațiuni de creditare din fonduri atrase. În aceste cazuri, se acceptă înregistrarea acestor marje la „alte pasive” sau la „pasive sub formă de depozite”; în funcție de practica națională, „soldurile alocate referitoare la, de exemplu, contractele de leasing” sunt înregistrate ca pasive sub formă de depozite la „depozite la termen” sau „depozite rambursabile după notificare” în funcție de scadență/dispozițiile din contractul de bază. Fondurile (depozitele) primite în beneficiul terților nu se înregistrează în bilanțul statistic al IFM (a se vedea „credite acordate în beneficiul terților” la categoria 2);

(d)

acțiuni emise de IFM

Acțiunile emise de IFM se clasifică ca depozite, în loc de capital și rezerve, în cazul în care: 1. există o relație economică de tip debitor-creditor între IFM emitentă și deținător (indiferent de orice drepturi de proprietate asupra acestor acțiuni); și 2. acțiunile pot fi transformate în numerar sau rambursate fără restricții sau penalități semnificative. O perioadă notificată nu este considerată o restricție semnificativă. În plus, aceste acțiuni trebuie să respecte următoarele condiții:

reglementările naționale aplicabile nu conferă IFM emitente niciun drept necondiționat de a refuza rambursarea acțiunilor sale;

acțiunile au „valoare certă”, adică, în condiții normale, acestea vor fi rambursate la valoarea lor nominală; și

în cazul insolvenței IFM, deținătorii acțiunilor acesteia nu sunt supuși din punct de vedere juridic nici obligației de a acoperi obligațiile exigibile în plus față de valoarea nominală a acțiunilor (adică participarea acționarilor la capitalul subscris), nici altor obligații oneroase suplimentare. Subordonarea acțiunilor față de oricare alt instrument emis de IFM nu poate fi calificată drept obligație oneroasă suplimentară.

Perioadele notificate pentru conversia acestor acțiuni în numerar se utilizează pentru a clasifica aceste acțiuni în conformitate cu defalcarea în funcție de perioada notificată în cadrul categoriei de instrumente „depozite”. Aceste perioade notificate se aplică, de asemenea, la determinarea ratei rezervelor minime obligatorii în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 (BCE/2003/9). Orice acțiuni alocate în legătură cu creditele acordate IFM trebuie clasificate ca pasive sub formă de depozite, având aceeași defalcare în funcție de scadența inițială ca și creditul de bază, și anume ca „depozite la termen” sau „depozite rambursabile după notificare”, în funcție de dispozițiile privind scadența din contractul de creditare de bază.

Când sunt deținute de IFM, aceste acțiuni emise de IFM și clasificate ca depozite în loc de capital și rezerve se clasifică de către IFM care le deține drept credite, în activul bilanțier;

(e)

pasive din creanțe securitizate

Contrapartida creditelor și/sau altor active care au făcut obiectul unei securitizări, dar care sunt încă recunoscute în bilanțul statistic.

Următoarea poziție nu este tratată ca un depozit:

fondurile (depozitele) primite în beneficiul terților (a se vedea „Credite acordate în beneficiul terților” la categoria 2).

9.1.

Depozite overnight

Depozitele convertibile în numerar și/sau transferabile la cerere prin cec, ordin bancar, debitare sau prin mijloace similare, fără întârzieri restricții sau penalități semnificative. Această poziție include:

solduri (purtătoare sau nepurtătoare de dobândă) care pot fi transformate imediat în numerar, la cerere sau la încheierea activității în ziua următoare celei în care a fost făcută cererea, fără restricții sau penalități semnificative, dar care nu sunt transferabile;

solduri (purtătoare sau nepurtătoare de dobândă) reprezentând sume preplătite în contextul monedei electronice „pe suport material” (de tip hardware) sau al monedei electronice de tip software (de exemplu, carduri preplătite);

credite de rambursat până la încheierea activității în ziua următoare celei în care s-a acordat creditul.

9.1a.

Depozite transferabile

Depozitele transferabile sunt acele depozite din categoria „depozite overnight” care sunt direct transferabile la cerere pentru efectuarea de plăți către agenții economici prin mijloace de plată folosite în mod obișnuit, precum transfer credit și debitare directă, posibil și prin card de credit sau card de debit, tranzacții cu monedă electronică, cecuri sau prin mijloace similare, fără întârzieri, restricții sau penalizări semnificative. Depozitele transferabile nu includ depozitele care pot fi folosite numai pentru retrageri de numerar și/sau depozitele ale căror fonduri pot fi retrase sau transferate numai prin intermediul unui alt cont al aceluiași proprietar.

9.2.

Depozite la termen

Depozitele netransferabile care nu pot fi transformate în numerar înainte de un termen fix prestabilit sau care pot fi transformate în numerar înainte de termenul convenit numai dacă deținătorul plătește penalități. Sunt incluse, de asemenea, depozite de economii cu dobândă reglementată pentru care criteriul legat de scadență nu este important (clasificat la intervalul de scadență „peste doi ani”). Produsele financiare care sunt reînnoite automat la scadență trebuie să fie clasificate în funcție de scadența cea mai apropiată în timp. Deși depozitele la termen pot prezenta posibilitatea de a fi rambursate înainte de termen în urma unei notificări prealabile sau pot fi rambursate la cerere sub rezerva plății unor penalități, aceste caracteristici nu sunt considerate importante din punctul de vedere al clasificării.

9.2a/9.2b/9.2c.

Depozite la termen cu scadența până la un an inclusiv/peste un an și până la doi ani inclusiv/peste doi ani

Aceste posturi includ pentru fiecare defalcare în funcție de scadență:

(a)

solduri plasate la termen cu scadența până la un an inclusiv/peste un an și până la doi ani inclusiv/peste doi ani care nu sunt transferabile și nu pot fi transformate în numerar înainte de scadență;

(b)

solduri plasate la termen cu scadența până la un an inclusiv/peste un an și până la doi ani inclusiv/peste doi ani care nu sunt transferabile, dar pot fi rambursate înainte de termen în urma unei notificări prealabile; dacă notificarea a fost făcută, aceste solduri trebuie să fie clasificate la 9.3a sau la 9.3b, după caz;

(c)

solduri plasate la termen cu scadența până la un an inclusiv/peste un an și până la doi ani inclusiv/peste doi ani care nu sunt transferabile, dar pot fi rambursate la cerere, în urma plății unor penalități;

(d)

plăți în marjă efectuate în cadrul contractelor având ca obiect instrumente derivate care încetează în termen de un an/între un an și doi ani/mai mare de doi ani, reprezentând garanții în numerar plasate în vederea protejării împotriva riscului de credit, dar rămase în proprietatea deponentului și rambursabile acestuia la încetarea contractului;

(e)

credite materializate printr-un singur document cu scadența inițială de până la un an inclusiv/peste un an și până la doi ani inclusiv/peste doi ani;

(f)

titluri de creanță nenegociabile emise de IFM (materializate sau nu în documente) cu o scadența inițială până la un an inclusiv/peste un an și până la doi ani inclusiv/peste doi ani;

(g)

împrumuturi subordonate primite de IFM sub formă de depozite sau credite cu scadența inițială până la un an inclusiv/peste un an și până la doi ani inclusiv/peste doi ani;

(h)

pasive din creanțe securitizate

Contrapartida creditelor și/sau altor active care au făcut obiectul unei securitizări, dar care sunt încă recunoscute în bilanțul statistic. Prin convenție, aceste pasive sunt alocate defalcării în funcție de scadența „cu scadența inițială peste doi ani”.

În plus, depozitele cu scadența inițială la peste doi ani includ:

solduri (indiferent de scadență) pentru care ratele dobânzii și/sau termenii și condițiile sunt specificate în legislația națională și care sunt concepute spre a fi deținute în scopuri specifice (de exemplu, finanțare pentru locuințe), care intervin după o perioadă de doi ani (chiar dacă, din punct de vedere tehnic, pot fi rambursate la cerere).

9.3.

Depozite rambursabile după notificare

Depozite netransferabile, fără termen, care nu pot fi transformate în numerar decât după expirarea unei perioade notificate; înainte de expirarea perioadei notificate transformarea în numerar nu este posibilă sau este posibilă numai cu plata unor penalități. Acestea includ depozite care, deși din punct de vedere legal pot să fie lichidate la cerere, sunt supuse unor penalizări și restricții în conformitate cu practicile naționale (clasificate la intervalul de scadență „până la trei luni inclusiv”) și conturi de investiții fără perioadă notificată sau scadență convenită, dar care prevăd condiții de retragere restrictive (clasificate la intervalul de scadență „peste trei luni”).

9.3a/9.3b.

Depozite rambursabile după notificare cu scadența până la trei luni inclusiv/peste trei luni, din care, cu scadența la peste doi ani

Aceste posturi includ:

(a)

solduri plasate fără scadență convenită, care pot fi retrase numai în urma unei perioade notificate de până la trei luni inclusiv/de peste trei luni, din care, cu scadența la peste doi ani; dacă este posibilă rambursarea înainte de expirarea acelei perioade notificate (sau chiar la cerere), aceasta se poate face numai în urma plății unei penalități;

(b)

solduri plasate la termen, netransferabile, dar care presupun o notificare de până la trei luni/de peste trei luni, din care peste doi ani, pentru a putea fi rambursate anticipat.

În plus, depozitele rambursabile după notificare la cel mult trei luni inclusiv cuprind:

depozite de economii la vedere netransferabile și alte tipuri de depozite bancare care, deși pot fi retrase din punct de vedere legal, la cerere, sunt supuse unor penalizări semnificative.

Iar depozitele rambursabile după notificare la peste trei luni, din care, cu scadența la peste doi ani (dacă este cazul) includ:

conturi de investiții fără perioadă notificată sau scadență convenită, dar care cuprind dispoziții de retragere restrictive.

9.4.

Operațiuni repo

Contrapartida numerarului primit în schimbul titlurilor de valoare vândute de agenții raportori la un anumit preț, cu angajamentul ferm de răscumpărare a acelorași titluri de valoare (sau a unor titluri de valoare similare) la un preț ferm și la o dată ulterioară prestabilită. Sumele primite de agenții raportori în schimbul titlurilor de valoare transferate unui terț („achizitor temporar”) sunt clasificate la „contracte de report” dacă există un angajament ferm de răscumpărare a titlurilor de valoare, iar nu doar opțiunea de a face acest lucru. Aceasta înseamnă că agenții raportori păstrează toate riscurile și beneficiile asociate titlurilor de valoare suport al operațiunii, pe parcursul desfășurării acesteia.

Următoarele variante de operațiuni de tip repo sunt clasificate la „contracte de report”:

sume primite în schimbul titlurilor de valoare transferate temporar unui terț sub forma unor împrumuturi de titluri de valoare garantate cu numerar;

sume primite în schimbul titlurilor de valoare transferate temporar unui terț sub forma unui contract de vânzare/răscumpărare (sale/buy-back).

Titlurile de valoare suport al operațiunilor de tip repo se înregistrează conform regulii de la postul 3 de activ „Titluri de valoare, altele decât acțiunile”. Operațiunile care implică transferul temporar de aur, garantate cu numerar, se regăsesc, de asemenea, incluse la acest post.

10.

Acțiuni/unități de fond ale FPM

Acțiuni sau unități de fond emise de FPM. A se vedea definiția din anexa I partea 1 secțiunea 2.

11.

Titluri de creanță emise

Titluri de valoare, altele decât titlurile de participație, emise de agenții raportori, care sunt, în mod obișnuit, instrumente negociabile și tranzacționate pe piețele secundare sau care pot fi compensate pe piață și care nu conferă deținătorului vreun drept de proprietate asupra instituției emitente. Acest post cuprinde:

(a)

titluri de valoare care conferă deținătorului dreptul necondiționat la un venit fix sau determinat prin contract sub forma plății de cupoane și/sau a unei sume fixe stabilite la o anumită dată (sau date) sau începând de la o dată definită la momentul emisiunii;

(b)

instrumentele nenegociabile emise de agenții raportori care, ulterior, devin negociabile, trebuie să fie reclasificate ca „titluri de creanță” (a se vedea și categoria 9);

(c)

împrumuturile subordonate ale IFM sunt tratate în același mod ca și alte datorii ale IFM în scopul statisticilor monetare și bancare. Prin urmare, împrumuturile subordonate primite de IFM pe baza titlurilor de creanță emise trebuie să fie clasificate ca „titluri de creanță emise”, în timp ce împrumuturile subordonate ale IFM sub formă de depozite sau credite trebuie să fie clasificate la „pasive sub formă de depozite”. Dacă toate împrumuturile subordonate ale IFM sunt identificate ca o singură sumă în scopuri statistice, această sumă trebuie să fie clasificată la poziția „titluri de creanță emise” deoarece împrumuturile subordonate sunt constituite în principal din titluri de valoare, iar nu din credite. Împrumuturile subordonate nu trebuie să fie clasificate la poziția de pasiv „capital și rezerve”;

(d)

instrumente hibride. Sunt instrumente negociabile cu elemente combinate de datorii și instrumente derivate, incluzând:

titluri de creanță negociabile care conțin instrumente derivate ca parte integrantă a acestora;

instrumente negociabile a căror valoare de răscumpărare și/sau cupon este legată de evoluția unui activ suport de referință, de prețul activului sau de un alt indicator de referință pe toată durata instrumentului.

11a/11b/11c.

Titluri de creanță cu scadența la emitere până la un an inclusiv/peste un an și până la doi ani inclusiv/peste doi ani

Aceste posturi includ pentru fiecare defalcare în funcție de durată:

(a)

titluri de creanță negociabile emise de IFM (materializate sau nu în documente) cu scadența inițială până la un an inclusiv/peste un an și până la doi ani inclusiv/peste doi ani;

(b)

împrumuturi subordonate ale IFM sub formă de titluri de creanță emise cu scadența la emitere până la un an inclusiv/peste un an și până la doi ani inclusiv/peste doi ani.

11d.

Din care titluri de creanță cu scadența la emitere până la doi ani și cu garanția de recuperare la răscumpărare a capitalului investit mai mică de 100 %

Instrumentele hibride emise de IFM cu maturitate la emitere de până la doi ani și care la scadență pot avea o valoare de răscumpărare contractuală exprimată în moneda în care au fost emise mai mică decât suma investită inițial datorită combinației între datorie și instrumente derivate.

12.

Capital și rezerve

În sensul sistemului de raportare, această categorie cuprinde sumele aferente emisiunii de titluri de capital de către agenții raportori către acționari sau alți proprietari, conferind deținătorului drepturi de proprietate asupra IFM și, în general, dreptul asupra unei părți din profituri și asupra unei părți din fondurile proprii în caz de lichidare. De asemenea, sunt incluse fondurile provenite din profiturile nerepartizate sau fondurile păstrate de agenții raportori în anticiparea unor eventuale plăți și obligații viitoare. Aici se includ:

(a)

capitalul social;

(b)

profiturile sau fondurile nerepartizate;

(c)

provizioanele specifice și generale constituite pentru acoperirea creditelor, a titlurilor de valoare și a altor tipuri de active (pot fi înregistrate în conformitate cu normele contabile).

13.

Alte pasive

Postul „alte pasive” reprezintă poziția reziduală a pasivului bilanțier, definită ca „pasive care nu sunt incluse în altă parte”. BCN pot solicita raportarea subpozițiilor specifice incluse în acest post. Alte pasive pot cuprinde:

(a)

poziții ale instrumentelor financiare derivate cu valori de piață brute negative

În scopuri statistice, aici sunt incluse instrumentele financiare derivate care trebuie să fie înregistrate în bilanț;

(b)

sumele brute de plătit înregistrate în conturile de așteptare (în curs de lămurire)

Conturile de așteptare din bilanțul IFM sunt solduri care nu sunt înregistrate în numele clienților, dar care se raportează totuși la fondurile clienților (de exemplu, fonduri aflate în așteptarea plasamentului, transferului sau decontării);

(c)

sumele brute de plătit înregistrate în conturile de tranzit

Conturile de tranzit reprezintă fonduri (aparținând, de obicei, clienților) care sunt în curs de a fi transmise între IFM. Acestea cuprind transferuri de sume debitate din conturile clienților și alte elemente pentru care nu s-au efectuat încă plățile corespunzătoare de către agenții raportori;

(d)

dobânda acumulată de plătit aferentă depozitelor

În conformitate cu principiul general al contabilității de angajament, dobânda de plătit aferentă depozitelor se înregistrează în bilanț pe măsură ce se acumulează (adică pe bază de angajament) și nu atunci când este efectiv plătită (adică pe bază de numerar). Dobânda acumulată aferentă depozitelor se înregistrează la valoarea brută la categoria „alte pasive”. Dobânda acumulată se exclude din valoarea depozitului la care se raportează;

(e)

dividende de plătit;

(f)

sume de plătit care nu au legătură cu activitatea principală a IFM (sume datorate furnizorilor, impozite, salarii, contribuții sociale etc.);

(g)

provizioane care reprezintă obligații față de terți (pensii, dividende etc.);

(h)

plăți în marjă efectuate în cadrul contractelor având ca obiect instrumente derivate

Plățile în marjă (marjele) efectuate în cadrul contractelor având ca obiect instrumente derivate se clasifică în mod obișnuit la „pasive sub formă de depozite” (a se vedea categoria 9). Din cauza complexității practicilor de piață curente identificarea marjelor efectiv rambursabile poate fi dificilă deoarece diferitele tipuri de marje sunt înregistrate în același cont, fără a se face o diferențiere între acestea; de asemenea, poate fi dificilă și identificarea marjelor care oferă IFM resurse pentru operațiuni de creditare din fonduri atrase. În aceste cazuri, se acceptă înregistrarea acestor marje la „alte pasive” sau la „pasive sub formă de depozite”, în funcție de practica națională;

(i)

sume nete de plătit în cadrul decontării ulterioare a operațiunilor cu titluri de valoare sau a operațiunilor de schimb valutar.

„Alte pasive” pot exclude aproape toate instrumentele financiare corespunzătoare pasivelor financiare (incluse în cadrul altor poziții din bilanț); instrumentele financiare care nu corespund pasivelor financiare, precum garanțiile, angajamentele, creditele administrate în beneficiul terților (înregistrate în afara bilanțului) și pasivele nefinanciare, precum poziții de capital evidențiate la pasiv (incluse la „capital și rezerve”).

PARTEA 3

Definițiile sectoarelor

SEC 95 stabilește standardele privind clasificarea în funcție de sector. Contrapărțile situate pe teritoriul statelor membre participante sunt identificate în funcție de sectorul acestora în conformitate cu lista IFM întocmită în scopuri statistice și cu recomandările privind clasificarea statistică a contrapărților stabilite de Manualul sectorului al BCE. Instituțiile bancare situate în afara statelor membre sunt denumite „bănci”, iar nu IFM. În mod similar, termenul „non-IFM” se referă numai la statele membre; pentru celelalte țări se utilizează termenul „non-bancă”.

Tabel

Definiții ale sectoarelor

Sector

Definiție

IFM

A se vedea articolul 1 din prezentul regulament

Administrația publică (S.13) (punctele 2.68-2.70 din SEC 95)

Unități rezidente a căror activitate principală constă în producția de bunuri și în prestarea de servicii fără caracter comercial destinate consumului individual și colectiv și/sau în redistribuirea venitului și a avuției naționale.

Administrația centrală (S.1311) (punctul 2.71 din SEC 95)

Organe administrative ale statului și alte agenții centrale ale căror competențe se extind asupra întregului teritoriu economic, cu excepția administrațiilor sistemelor de asigurări sociale.

Administrațiile statelor federate (S.1312) (punctul 2.72 din SEC 95)

Unități instituționale separate care exercită anumite funcții administrative la un nivel inferior celui al administrației centrale și superior celui al administrațiilor locale, cu excepția administrațiilor sistemelor de asigurări sociale.

Administrația locală (S.1313) (punctul 2.73 din SEC 95)

Administrație publică a cărei competență se extinde numai asupra unei subdiviziuni locale a teritoriului economic, excluzând agențiile locale ale administrațiilor sistemelor de asigurări sociale.

Administrațiile sistemelor de asigurări sociale (S.1314) (punctul 2.74 din SEC 95)

Unități instituționale centrale, de stat și locale care au ca activitate principală furnizarea de servicii sociale.

Alți intermediari financiari (S.123) + auxiliari financiari (S. 124) (punctele 2.53-2.59 din SEC 95)

Societăți sau cvasisocietăți financiare (cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii) a căror activitate principală constă în intermedieri financiare prin subscrierea de angajamente sub alte forme decât în numerar, depozite și/sau substitute apropiate pentru depozite de la unități instituționale, altele decât IFM, sau rezerve tehnice de asigurări. Sunt incluse SVI, contrapărțile centrale non-IFM și auxiliarii financiari care cuprind toate societățile și cvasisocietățile financiare implicate în principal în activități financiare auxiliare.

Societăți de asigurare și fonduri de pensii (S. 125) (punctele 2.60-2.67 din SEC 95)

Societăți și cvasisocietăți financiare a căror activitate principală constă în intermedierea financiară ca rezultat al cumulării (pooling) riscurilor.

Societăți nefinanciare (S.11) (punctele 2.21-2.31 din SEC 95)

Societăți și cvasisocietăți a căror activitate nu constă în intermedierea financiară, ci în producția de bunuri comerciale și prestarea de servicii nefinanciare.

Gospodăriile populației (S.14) și instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.15) (punctele 2.75-2.88 din SEC 95)

Indivizi sau grupuri de indivizi, în calitate de consumatori, producători de bunuri și prestatori de servicii nefinanciare exclusiv pentru consumul final propriu, precum și în calitate de producători de bunuri comerciale și prestatori de servicii nefinanciare și financiare, cu condiția ca activitățile lor să nu fie aceleași cu cele ale cvasisocietăților. Sunt incluse instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației a căror activitate principală constă în producția de bunuri și prestarea de servicii fără caracter comercial destinate anumitor grupuri de gospodării ale populației.

Întreprinzători persoane fizice și asociații de persoane, fără personalitate juridică (subpopulația „gospodăriilor populației”) [punctul 2.76 litera (d) din SEC 95]

Întreprinzători persoane fizice și asociații de persoane, fără personalitate juridică – altele decât cele constituite ca cvasisocietăți – reprezentate de producătorii de bunuri comerciale. Se includ societăți de persoane, (partneriate) ale avocaților independenți, doctorilor, etc. În cazul întreprinzătorilor persoane fizice, entitatea economică este legată în mod inseparabil de persoana fizică (persoanele fizice) care are/au calitatea de proprietar(i), combinând toate drepturile și obligațiile rezultate din sfera de activitate și sfera privată.


(1)  În tabelele din prezenta anexă, BCE este clasificată drept IFM rezidentă în țara în care BCE este situată geografic.

(2)  Filialele sunt entități înmatriculate separat ca societăți al căror capital social este deținut în majoritate sau în totalitate de o altă entitate, în timp ce sucursalele sunt entități nesupuse înmatriculării (lipsite de personalitate juridică proprie), deținute în întregime de societatea-mamă.

(3)  Ceea ce înseamnă că acest tabel nu reprezintă o listă de instrumente financiare individuale.


ANEXA III

APLICAREA CERINȚELOR PRIVIND CONSTITUIREA REZERVELOR MINIME OBLIGATORII ȘI A NORMELOR SPECIALE CONEXE

PARTEA 1

Cerințele privind constituirea rezervelor minime obligatorii pentru instituțiile de credit: norme generale

1.

Căsuțele marcate cu * în tabelul 1 din anexa I se utilizează pentru determinarea bazei de calcul a rezervelor minime obligatorii. În ceea ce privește titlurile de creanță, instituțiile de credit fie prezintă o dovadă a elementelor de pasiv care urmează să fie excluse din baza de calcul a rezervelor minime obligatorii, fie aplică o deducere standardizată sub forma unui procent fix stabilit de BCE. Căsuțele neîncadrate cu linie îngroșată se raportează numai de instituțiile de credit care au obligația de a constitui rezerve minime obligatorii.

2.

Coloana „din care instituții de credit care au obligația de a constitui rezerve minime obligatorii, BCE și BCN” nu cuprinde obligațiile agenților raportori față de instituțiile indicate ca fiind exonerate de la regimul rezervelor minime obligatorii al BCE, și anume instituții exonerate din alte motive decât cele privind supunerea acestora măsurilor de reorganizare. Instituțiile care, pentru că sunt supuse măsurilor de reorganizare, sunt exonerate temporar de la obligația de a constitui rezerve minime obligatorii sunt considerate instituții supuse cerințelor privind rezervele minime obligatorii și, prin urmare, obligațiile față de aceste instituții sunt incluse în coloana „din care instituții de credit care au obligația de a constitui rezerve minime obligatorii, BCE și BCN”. Această coloană se referă și la obligațiile față de instituțiile care nu sunt obligate să mențină rezerve la SEBC datorită aplicării deducerii forfetare.

3.

Instituțiile supuse cerințelor complete de raportare pot raporta, de asemenea, poziții față de „IFM, altele decât instituțiile de credit care au obligația de a constitui rezerve minime obligatorii, BCE și BCN”, iar nu față de „IFM” și „instituții de credit care au obligația de a constitui rezerve minime obligatorii, BCE și BCN”, numai dacă acest lucru nu implică pierderea de informații și dacă nicio poziție evidențiată cu caractere aldine nu este afectată. Mai mult, în funcție de sistemele de colectare naționale și fără a se aduce atingere respectării depline a definițiilor și principiilor de clasificare a bilanțului IFM stabilite în prezentul regulament, instituțiile de credit care au obligația de a constitui rezerve minime obligatorii pot raporta, alternativ, datele necesare pentru determinarea bazei de calcul a rezervelor minime obligatorii, cu excepția celor referitoare la instrumentele negociabile, în conformitate cu tabelul de mai jos, cu condiția ca nicio poziție evidențiată cu caractere aldine în anexa I tabelul 1 să nu fie afectată.

4.

Instituțiile de credit mici raportează, cel puțin, date trimestriale necesare determinării bazei de calcul a rezervelor minime obligatorii în conformitate cu tabelul de mai jos.

5.

Pentru a se putea raporta potrivit tabelului de mai jos, trebuie să se realizeze o corespondență strictă cu anexa I tabelul 1.

Tabel

Date care trebuie furnizate în vederea constituirii rezervelor minime obligatorii

 

Baza de calcul a rezervelor minime obligatorii determinată ca sumă a următoarelor coloane din tabelul 1 (Pasive): (a) – (b) + (c) + (d) + (e) + (j) – (k) + (l) + (m) + (n) + (s)

PASIVE SUB FORMĂ DE DEPOZITE

 

(Euro si valută externă, împreună)

 

9.

Total depozite

 

9.1e + 9.1.x

 

9.2e + 9.2.x

 

9.3e + 9.3.x

 

9.4e + 9.4.x

 

 

 

din care:

 

9.2e + 9.2.x la termen

 

cu scadenţa la peste doi ani

 

 

 

din care:

 

9.3e + 9.3.x rambursabile după notificare

Raportare voluntară (1)

la peste doi ani

 

 

 

din care:

 

9.4e + 9.4.x operaţiuni repo

 

 

 

 

Elemente în curs, coloana (t) din tabelul 1 (Pasive)

INSTRUMENTE NEGOCIABILE

 

(Euro şi valute externe, împreună)

 

11.

Titluri de creanţă emise

 

11e + 11x cu scadenţa convenită

 

până la doi ani

 

la peste doi ani

 

 

 

PARTEA 2

Norme speciale

Secțiunea 1: Raportarea statistică agregată la nivel de grup efectuată de instituțiile de credit supuse regimului rezervelor minime obligatorii al BCE

1.1.

Sub rezerva respectării condițiilor stabilite la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 (BCE/2003/9), Comitetul executiv al BCE poate permite instituțiilor de credit care au obligația de a constitui rezerve minime obligatorii să efectueze raportarea statistică agregată la nivel de grup în cadrul unui singur teritoriu național. Toate instituțiile în cauză sunt incluse separat în lista BCE privind IFM.

1.2.

Dacă instituțiilor de credit li s-a acordat permisiunea să dețină rezerve minime obligatorii printr-un intermediar, în temeiul articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 (BCE/2003/9), și nu beneficiază de raportarea statistică la nivel de grup menționată în prezenta secțiune, BCN competentă poate autoriza intermediarul să efectueze raportarea statistică agregată (alta decât cea referitoare la baza de calcul a rezervelor minime obligatorii) în numele instituțiilor de credit. Toate instituțiile în cauză sunt incluse separat în lista BCE privind IFM.

1.3.

În cazul în care grupul de instituții de credit în ansamblul său se încadrează în categoria „instituții mici”, acesta are obligația să respecte doar cerințele simplificate de raportare aplicabile „instituțiilor mici”. În caz contrar, sistemul de raportare prevăzut pentru instituțiile supuse cerințelor complete de raportare se aplică grupului în ansamblul său.

Secțiunea 2: Cerințele privind constituirea rezervelor minime obligatorii în cazul fuziunilor care implică instituții de credit

2.1.

În sensul prezentei anexe, termenii „fuziune”, „instituții care fuzionează” și „instituție beneficiară” au înțelesul stabilit la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 (BCE/2003/9).

2.2.

Pentru perioada de aplicare pe parcursul căreia fuziunea își produce efectele, obligațiile de constituire a rezervelor minime obligatorii ale instituției beneficiare se determină și trebuie să fie respectate astfel cum se prevede la articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 (BCE/2003/9).

2.3.

Pentru perioadele de aplicare consecutive, obligația de constituire a rezervelor minime obligatorii de către instituția beneficiară se determină folosind baza de calcul a rezervelor minime obligatorii și informațiile statistice raportate în conformitate cu normele prevăzute în tabelul de mai jos. În caz contrar, se aplică normele obișnuite privind raportarea informațiilor statistice și determinarea obligațiilor de constituire a rezervelor minime obligatorii în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 (BCE/2003/9).

2.4.

Fără a aduce atingere obligațiilor stabilite la punctele anterioare, BCN competentă poate autoriza instituția beneficiară să își îndeplinească obligația sa de a raporta informații statistice folosind proceduri temporare, de exemplu formulare separate pentru fiecare dintre instituțiile care fuzionează pe parcursul mai multor perioade după ce fuziunea a avut loc. Durata de aplicare a acestei derogări de la procedurile obișnuite de raportare ar trebui să fie cât mai scurtă posibil și, în orice caz, nu ar trebui să depășească șase luni de la data la care fuziunea a avut loc. Această derogare nu aduce atingere obligației instituției beneficiare de a-și îndeplini obligațiile de raportare în conformitate cu prezentul regulament și, dacă este cazul, obligației sale de a-și asuma obligațiile de raportare ale instituțiilor care fuzionează în conformitate cu prezenta anexă.

Tabel

Norme specifice pentru determinarea obligaţiilor privind constituirea rezervelor minime obligatorii ale instituţiilor de credit implicate într-o fuziune (2)

Numărul cazului

Tipul fuziunii

Obligaţii care urmează a fi asumate

1

O fuziune în care o instituţie supusă cerinţelor complete de raportare (instituţie beneficiară) achiziţionează una sau mai multe instituţii supuse cerinţelor complete de raportare (instituţii care fuzionează) produce efecte după termenul stabilit de BCN competentă pentru raportarea informaţiilor statistice lunare referitoare la luna precedentă

Pentru perioada de aplicare subsecventă fuziunii, obligaţia de constituire a rezervelor minime obligatorii de către instituţia beneficiară se determină folosind baza de calcul agregată a bazelor de calcul a rezervelor minime obligatorii ale instituţiei beneficiare şi ale instituţiilor care fuzionează. Bazele de calcul ale rezervelor minime obligatorii care sunt agregate sunt cele care ar fi fost relevante pentru această perioadă de aplicare dacă fuziunea nu ar fi avut loc. Se acordă numai o singură deducere forfetară

2

O fuziune în care o instituţie supusă cerinţelor complete de raportare (instituţie beneficiară) achiziţionează una sau mai multe instituţii mici şi, posibil, una sau mai multe instituţii supuse cerinţelor complete de raportare (instituţii care fuzionează) produce efecte după termenul stabilit de BCN competentă pentru raportarea informaţiilor statistice referitoare la trimestrul precedent

Pentru perioada de aplicare subsecventă fuziunii, obligaţia de constituire a rezervelor minime obligatorii de către instituţia beneficiară se determină folosind baza de calcul agregată a bazelor de calcul a rezervelor minime obligatorii ale instituţiei beneficiare şi ale instituţiilor care fuzionează. Bazele de calcul ale rezervelor minime obligatorii care sunt agregate sunt cele care ar fi fost relevante pentru această perioadă de aplicare dacă fuziunea nu ar fi avut loc. Se acordă o singură deducere forfetară

3

O fuziune în care o instituţie supusă cerinţelor complete de raportare (instituţie beneficiară) achiziţionează una sau mai multe instituţii supuse cerinţelor complete de raportare (instituţii care fuzionează) produce efecte în perioada dintre sfârşitul lunii şi termenul stabilit de BCN competentă pentru raportarea informaţiilor statistice lunare referitoare la luna precedentă

Pentru perioada de aplicare subsecventă fuziunii, obligaţia de constituire a rezervelor minime obligatorii de către instituţia beneficiară se determină folosind baza de calcul agregată a bazelor de calcul a rezervelor minime obligatorii ale instituţiei beneficiare şi ale instituţiilor care fuzionează. Bazele de calcul ale rezervelor minime obligatorii care sunt agregate sunt cele care ar fi fost relevante pentru această perioadă de aplicare dacă fuziunea nu ar fi avut loc. Se acordă o singură deducere forfetară. Instituţia beneficiară îşi asumă, pe lângă obligaţiile sale de raportare, obligaţiile de raportare ale instituţiilor care fuzionează privind informaţiile statistice referitoare la luna anterioară fuziunii

4

O fuziune în care o instituţie supusă cerinţelor complete de raportare (instituţie beneficiară) achiziţionează una sau mai multe instituţii mici şi, posibil, una sau mai multe instituţii supuse cerinţelor complete de raportare (instituţii care fuzionează) produce efecte în perioada dintre sfârşitul trimestrului şi termenul stabilit de BCN competentă pentru raportarea informaţiilor statistice referitoare la trimestrul precedent

Pentru perioada de aplicare subsecventă fuziunii, obligaţia de constituire a rezervelor minime obligatorii de către instituţia beneficiară se determină folosind baza de calcul agregată a bazelor de calcul a rezervelor minime obligatorii ale instituţiei beneficiare şi ale instituţiilor care fuzionează. Bazele de calcul ale rezervelor minime obligatorii care sunt agregate sunt cele care ar fi fost relevante pentru această perioadă de aplicare dacă fuziunea nu ar fi avut loc. Se acordă o singură deducere forfetară. Instituţia beneficiară îşi asumă, pe lângă obligaţiile sale de raportare, obligaţiile de raportare ale instituţiilor care fuzionează privind informaţiile statistice referitoare la luna sau la trimestrul anterioare fuziunii, în funcţie de instituţie

5

O fuziune în care o instituţie mică (instituţie beneficiară) achiziţionează una sau mai multe instituţii supuse cerinţelor complete de raportare şi, posibil, una sau mai multe instituţii mici (instituţii care fuzionează) produce efecte după termenul stabilit de BCN competentă pentru raportarea informaţiilor statistice referitoare la luna precedentă

Se aplică aceeaşi procedură ca şi în cazul 1

6

O fuziune în care o instituţie mică (instituţie beneficiară) achiziţionează una sau mai multe instituţii mici (instituţii care fuzionează) produce efecte după termenul stabilit de BCN pentru raportarea informaţiilor statistice referitoare la trimestrul precedent

Pentru perioada de aplicare subsecventă fuziunii şi până când instituţia beneficiară raportează datele trimestriale pentru prima dată după fuziune, în conformitate cu cerinţele de raportare restrânse impuse instituţiilor mici supuse cerinţelor de raportare conform anexei III la prezentul regulament, obligaţia de constituire a rezervelor minime obligatorii de către instituţia beneficiară se determină folosind baza de calcul agregată a bazelor de calcul a rezervelor minime obligatorii ale instituţiei beneficiare şi ale instituţiilor care fuzionează. Bazele de calcul ale rezervelor minime obligatorii care sunt agregate sunt cele care ar fi fost relevante pentru această perioadă de aplicare dacă fuziunea nu ar fi avut loc. Se acordă o singură deducere forfetară

7

O fuziune în care o instituţie mică (instituţie beneficiară) achiziţionează una sau mai multe instituţii mici (instituţii care fuzionează) produce efecte după termenul stabilit de BCN competentă pentru raportarea informaţiilor statistice referitoare la trimestrul precedent şi, ca rezultat al fuziunii, instituţia mică devine o instituţie supusă cerinţelor complete de raportare

Se aplică aceeaşi procedură ca şi în cazul 2

8

O fuziune în care o instituţie mică (instituţie beneficiară) achiziţionează una sau mai multe instituţii mici (instituţii care fuzionează) produce efecte în perioada dintre sfârşitul trimestrului şi termenul stabilit de BCN competentă pentru raportarea informaţiilor statistice referitoare la trimestrul precedent

Pentru perioada de aplicare subsecventă fuziunii şi până când instituţia beneficiară raportează datele trimestriale pentru prima dată după fuziune, în conformitate cu cerinţele de raportare restrânse impuse instituţiilor mici supuse cerinţelor de raportare conform anexei III la prezentul regulament, obligaţia de constituire a rezervelor minime obligatorii de către instituţia beneficiară se determină folosind baza de calcul agregată a bazelor de calcul a rezervelor minime obligatorii ale instituţiei beneficiare şi ale instituţiilor care fuzionează. Bazele de calcul ale rezervelor obligatorii care sunt agregate sunt cele care ar fi fost relevante pentru această perioadă de aplicare dacă fuziunea nu ar fi avut loc. Se acordă o singură deducere forfetară. Instituţia beneficiară îşi asumă, pe lângă obligaţiile sale de raportare, obligaţiile de raportare ale instituţiilor care fuzionează privind informaţiile statistice referitoare la trimestrul anterior fuziunii

9

O fuziune în care o instituţie mică (instituţie beneficiară) achiziţionează una sau mai multe instituţii supuse cerinţelor complete de raportare şi, posibil, una sau mai multe instituţii mici (instituţii care fuzionează) produce efecte în perioada dintre sfârşitul lunii şi termenul stabilit de BCN competentă pentru raportarea informaţiilor statistice lunare referitoare la luna precedentă.

Se aplică aceeaşi procedură ca şi în cazul 3

10

O fuziune în care o instituţie mică (instituţie beneficiară) achiziţionează una sau mai multe instituţii mici (instituţii care fuzionează) produce efecte în perioada dintre sfârşitul trimestrului şi termenul stabilit de BCN competentă pentru raportarea informaţiilor statistice referitoare la trimestrul precedent şi, ca rezultat al fuziunii, instituţia mică devine o instituţie supusă cerinţelor complete de raportare

Se aplică aceeaşi procedură ca şi în cazul 4

11

O fuziune în care din instituţii supuse cerinţelor complete de raportare (instituţii care fuzionează) se creează o instituţie supusă cerinţelor complete de raportare (instituţie beneficiară) produce efecte în perioada dintre sfârşitul lunii şi termenul stabilit de BCN competentă pentru raportarea informaţiilor statistice lunare referitoare la luna precedentă

Pentru perioada de aplicare subsecventă fuziunii, obligaţia de constituire a rezervelor minime obligatorii de către instituţia beneficiară se determină folosind baza de calcul agregată a bazelor de calcul a rezervelor minime obligatorii ale instituţiilor care fuzionează. Bazele de calcul ale rezervelor minime obligatorii care sunt agregate sunt cele care ar fi fost relevante pentru această perioadă de aplicare dacă fuziunea nu ar fi avut loc. Se acordă o singură deducere forfetară. Instituţia beneficiară îşi asumă obligaţiile de raportare ale instituţiilor care fuzionează în privinţa informaţiilor statistice referitoare la luna anterioară fuziunii

12

O fuziune în care din una sau mai multe instituţii mici şi, posibil, din una sau mai multe instituţii supuse cerinţelor complete de raportare (instituţii care fuzionează) se creează o instituţie supusă cerinţelor complete de raportare (instituţie beneficiară) produce efecte în perioada dintre sfârşitul trimestrului şi termenul stabilit de BCN competentă pentru raportarea informaţiilor statistice referitoare la trimestrul precedent

Pentru perioada de aplicare subsecventă fuziunii, obligaţia de constituire a rezervelor minime obligatorii de către instituţia beneficiară se determină folosind baza de calcul agregată a bazelor de calcul a rezervelor minime obligatorii ale instituţiilor care fuzionează. Bazele de calcul ale rezervelor minime obligatorii care sunt agregate sunt cele care ar fi fost relevante pentru această perioadă de aplicare dacă fuziunea nu ar fi avut loc. Se acordă o singură deducere forfetară. Instituţia beneficiară îşi asumă obligaţiile de raportare ale instituţiilor care fuzionează privind informaţiile referitoare la luna sau la trimestrul anterioare fuziunii, în funcţie de instituţie

13

O fuziune în care din una sau mai multe instituţii mici (instituţii care fuzionează) se creează o instituţie mică (instituţie beneficiară) produce efecte în perioada dintre sfârşitul trimestrului şi termenul stabilit de BCN competentă pentru raportarea informaţiilor statistice referitoare la trimestrul precedent

Pentru perioada de aplicare subsecventă fuziunii şi până când instituţia beneficiară raportează datele trimestriale pentru prima dată după fuziune, în conformitate cu cerinţele de raportare reduse impuse instituţiilor mici supuse cerinţelor de raportare conform anexei III la prezentul regulament, obligaţia de constituire a rezervelor minime obligatorii de către instituţia beneficiară se determină folosind baza de calcul agregată a bazelor de calcul a rezervelor minime obligatorii ale instituţiilor care fuzionează. Bazele de calcul ale rezervelor minime obligatorii care sunt agregate sunt cele care ar fi fost relevante pentru această perioadă de aplicare dacă fuziunea nu ar fi avut loc. Se acordă o singură deducere forfetară. Instituţia beneficiară îşi asumă obligaţiile de raportare ale instituţiilor care fuzionează privind informaţiile referitoare la trimestrul anterior fuziunii


(1)  Agenţii raportori au opţiunea de a îndeplini această cerinţă de raportare prin raportare voluntară, ceea ce înseamnă că aceştia au dreptul de a raporta fie cifre reale (inclusiv poziţii nule), fie „informaţii nedisponibile”. Dacă s-a optat pentru raportarea cifrelor reale, agenţii raportori nu mai pot raporta „informaţii nedisponibile”.

(2)  Prezentul tabel prezintă detaliile unor proceduri mai complexe aplicate în cazuri specifice. Pentru cazurile care nu sunt prezentate în tabel, se aplică regulile obişnuite privind raportarea informaţiilor statistice şi calcularea rezervelor minime obligatorii, conform articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 (BCE/2003/9).


ANEXA IV

STANDARDE MINIME CARE SE APLICĂ DE CĂTRE UNITĂȚILE DE OBSERVARE STATISTICĂ EFECTIVE CU OBLIGAȚII DE RAPORTARE

Agenții raportori trebuie să îndeplinească următoarele standarde minime pentru a respecta cerințele de raportare statistică ale BCE.

1.

Standarde minime de transmitere:

(a)

raportarea către BCN trebuie să se facă la timp și cu respectarea termenelor stabilite de BCN competentă;

(b)

rapoartele statistice trebuie să respecte forma și formatul din cadrul cerințelor de raportare tehnice stabilite de BCN;

(c)

persoana (persoanele) de contact a (ale) agentului raportor trebuie să fie identificată (identificate); și

(d)

specificațiile tehnice privind transmiterea datelor către BCN trebuie să fie respectate.

2.

Standarde minime de acuratețe:

(a)

informațiile statistice trebuie să fie corecte:

toate constrângerile liniare trebuie respectate (de exemplu, activele și pasivele trebuie să fie echilibrate, suma subtotalurilor trebuie să fie egală cu totalurile); și

datele trebuie să fie coerente în timp;

(b)

agenții raportori trebuie să fie capabili să furnizeze informații privind evoluțiile determinate de datele furnizate;

(c)

informațiile statistice trebuie să fie complete: lacunele existente trebuie să fie semnalate, explicate BCN și, acolo unde este cazul, completate cât mai curând posibil;

(d)

informațiile statistice nu trebuie să conțină lacune continue și structurale;

(e)

agenții raportori trebuie să respecte dimensiunile și zecimalele stabilite de BCN pentru transmiterea tehnică a datelor; și

(f)

agenții raportori trebuie să respecte politica de rotunjire stabilită de BCN pentru transmiterea tehnică a datelor.

3.

Standarde minime de conformitate cu conceptele:

(a)

informațiile statistice trebuie să fie conforme cu definițiile și clasificările din prezentul regulament;

(b)

în cazul abaterii de la aceste definiții și clasificări, acolo unde este cazul, agenții raportori monitorizează în mod regulat și cuantifică diferența dintre măsura folosită și măsura prevăzută de prezentul regulament; și

(c)

agenții raportori trebuie să fie capabili să explice rupturile dintre datele furnizate în raport cu cifrele din perioadele precedente.

4.

Standarde minime de revizuire:

Politica și procedurile de revizuire stabilite de BCE și BCN trebuie să fie respectate. Revizuirile care se abat de la revizuirile obișnuite trebuie să fie însoțite de note explicative.


ANEXA V

TABEL DE CORESPONDENȚĂ

Regulamentul (CE) nr. 2423/2001 (BCE/2001/13)

Prezentul regulament

Articolul 1

Articolul 1

Articolul 2 alineatul (1)

Articolul 1 prima liniuță; articolul 2 alineatul (1)

Articolul 2 alineatul (2)

Articolul 8 alineatul (1)

Articolul 2 alineatul (3)

Articolul 8 alineatul (1) litera (e)

Articolul 3 alineatul (1)

Articolul 3 alineatul (1)

Articolul 3 alineatul (2)

Articolul 3 alineatul (2)

Articolul 3 alineatul (3)

Articolul 3 alineatul (3)

Articolul 4 alineatul (1)

Articolul 4 alineatul (1)

Articolul 4 alineatul (2)

Articolul 4 alineatul (1)

Articolul 4 alineatul (3)

Articolul 9 alineatul (1)

Articolul 4 alineatul (4)

Articolul 9 alineatul (2)

Articolul 4 alineatul (5)

Articolul 8 alineatul (1) litera (b); articolul 8 alineatul (1) litera (c)

Articolul 4 alineatul (6)

Articolul 8 alineatul (5) litera (a)

Articolul 4 alineatul (7)

Articolul 8 alineatul (5) litera (b)

Articolul 4 alineatul (8)

Articolul 10

Articolul 5

Articolul 11

Articolul 6

Articolul 12

Articolul 7

Articolul 8

Articolul 14

Articolul 9

Articolul 15

Anexa I partea 1 Introducere

Anexa I Introducere

Anexa I partea 1 secțiunea I punctul 1

Articolul 3 alineatul (1)

Anexa I partea 1 secțiunea I punctul 2

Articolul 1 prima liniuță

Anexa I partea 1 secțiunea I punctul 3

Articolul 2 alineatul (3)

Anexa I partea 1 secțiunea I punctul 4

Anexa 1 partea 1 secțiunea 1 punctul 1.1

Anexa I partea 1 secțiunea I punctul 5

Anexa 1 partea 1 secțiunea 1 punctul 1.2

Anexa I partea 1 secțiunea I punctul 6

Articolul 1 prima liniuță; anexa 1 partea 1 secțiunea 2 punctul 2.1

Anexa I partea 1 secțiunea I punctul 7

Anexa 1 partea 1 secțiunea 2 punctul 2.2

Anexa I partea 1 secțiunea I punctul 8

Articolul 1 prima liniuță

Anexa I partea 1 secțiunea I punctul 9

Articolul 8 alineatul (3) litera (a)

Anexa I partea 1 secțiunea II

Articolul 7

Anexa I partea 1 secțiunea III punctul 1

Considerentul 2, considerentul 10, anexa III partea 1 punctul 1

Anexa I partea 1 secțiunea III punctul 2

Anexa I Introducere; Anexa I partea 2

Anexa I partea 1 secțiunea III punctul 3

Anexa I partea 2

Anexa I partea 1 secțiunea III subsecțiunea (i) litera (a) punctul 4

Anexa I partea 2 punctul 1 litera (a)

Anexa I partea 1 secțiunea III subsecțiunea (i) litera (a) punctul 5

Anexa I partea 2 punctul 2

Anexa I partea 1 secțiunea III subsecțiunea (i) litera (b) punctul 6

Anexa I partea 2 punctul 1 litera (b)

Anexa I partea 1 secțiunea III subsecțiunea (ii) punctul 7

Anexa I partea 2 punctul 4

Anexa I partea 1 secțiunea III subsecțiunea (iii) punctul 8

Anexa I partea 2 punctul 5.1

Anexa I partea 1 secțiunea III subsecțiunea (iii) punctul 9

Anexa I partea 2 punctul 5.1

Anexa I partea 1 secțiunea III subsecțiunea (iv) punctul 10

Anexa I partea 2 punctul 3

Anexa I partea 1 secțiunea III subsecțiunea (v) punctul 11

Anexa I partea 1 secțiunea III subsecțiunea (v) punctul 12

Considerentul 8

Anexa I partea 1 secțiunea III punctul 13

Considerentul 8

Anexa I partea 1 secțiunea III subsecțiunea (vi) punctul 13a

Anexa I partea 2 punctul 5.5

Anexa I partea 1 secțiunea III subsecțiunea (vi) punctul 13b

Anexa I partea 1 secțiunea III subsecțiunea (vi) punctul 13c

Anexa I partea 2 punctul 5.5

Anexa I partea 1 secțiunea III subsecțiunea (vi) punctul 13d

Anexa I partea 2 punctul 5.5

Anexa I partea 1 secțiunea III subsecțiunea (vi) punctul 13e

Articolul 8 alineatul (3) litera (b)

Anexa I partea 1 secțiunea III subsecțiunea (vi) punctul 14

Articolul 6

Anexa I partea 1 secțiunea III subsecțiunea (vi) punctul 15

Articolul 7 alineatul (2)

Anexa I partea 1 secțiunea III subsecțiunea (vi) punctul 16

Articolul 7 alineatul (4)

Anexa I partea 1 secțiunea IV punctul 1

Anexa I partea 3

Anexa I partea 1 secțiunea IV punctul 2

Anexa I partea 3

Anexa I partea 1 secțiunea IV litera (a) punctul 3

Anexa I partea 3 punctul 1

Anexa I partea 1 secțiunea IV litera (a) punctul 4

Anexa I partea 1 secțiunea IV litera (b) punctul 5

Anexa I partea 3 punctul 2

Anexa I partea 1 secțiunea IV litera (c) punctul 6

Anexa I partea 3 punctul 4

Anexa I partea 1 secțiunea IV litera (c) punctul 6a

Articolul 8 alineatul (6)

Anexa I partea 1 secțiunea IV litera (d) punctul 7

Anexa I partea 3 punctul 5

Anexa I partea 1 secțiunea IV litera (d) punctul 7a

Articolul 8 alineatul (6)

Anexa I partea 1 secțiunea IV litera (e) punctul 8

Anexa I partea 3 punctul 3

Anexa I partea 1 secțiunea IV litera (e) punctul 9

Articolul 6

Anexa I partea 1 secțiunea IV litera (e) punctul 9a

Anexa I partea 1 secțiunea IV punctul 10

Articolul 7

Anexa I partea 1 secțiunea V punctul 1

Considerentul 9

Anexa I partea 1 secțiunea V punctul 2

Considerentul 9; articolul 4

Anexa I partea 1 secțiunea V punctul 3

Articolul 4 alineatul (1)

Anexa I partea 1 secțiunea V punctul 4

Articolul 4 alineatul (2)

Anexa I partea 1 secțiunea V punctul 5

Considerentul 9

Anexa I partea 1 secțiunea V punctul 6

Anexa I partea 5 punctul 1

Anexa I partea 1 secțiunea V subsecțiunea (i) punctul 7

Anexa I partea 5 tabelul 1A

Anexa I partea 1 secțiunea V subsecțiunea (ii) punctul 8

Anexa I partea 5 tabelul 1A

Anexa I partea 1 secțiunea V subsecțiunea (iii) punctul 9

Anexa I partea 5 tabelul 1A

Anexa I partea 1 secțiunea V subsecțiunea (iv) punctul 10

Articolul 6

Anexa I partea 1 secțiunea V punctul 11

Anexa I partea 4 punctul 2

Anexa I partea 1 secțiunea V subsecțiunea (i) punctul 12

Anexa I partea 5 tabelul 1A

Anexa I partea 1 secțiunea V punctul 13

Anexa I partea 5 tabelul 1A

Anexa I partea 1 secțiunea V subsecțiunea (ii) punctul 14

Anexa I partea 5 tabelul 1A

Anexa I partea 1 secțiunea V subsecțiunea (iii) punctul 15

Anexa I partea 5 tabelul 1A

Anexa I partea 1 secțiunea V punctul 16

Anexa I partea 5 tabelul 1A

Anexa I partea 1 secțiunea V subsecțiunea (iv) punctul 17

Articolul 6

Anexa I partea 2 tabelul A

Anexa I partea 8

Anexa I partea 2 tabelul 1

Anexa I partea 2

Anexa I partea 2 tabelul 1 nota de subsol 5

Anexa III partea 1 punctul 3

Anexa I partea 2 tabelul 2

Anexa I partea 3

Anexa I partea 2 tabelul 3

Anexa I partea 3

Anexa I partea 2 tabelul 4

Anexa I partea 3

Anexa I partea 2 tabelul 1A

Anexa I partea 5

Anexa I partea 3 Definiții generale

Anexa II partea 1

Anexa I partea 3 Definiții ale sectoarelor

Anexa II partea 3

Anexa I partea 3 Definiții privind categoriile de instrumente

Anexa II partea 2

Anexa I partea 3 tabel

Anexa II partea 2

Anexa II partea 1 secțiunea I punctul 1

Articolul 2 alineatul (2);

anexa III partea 1 punctul 3

Anexa II partea 1 secțiunea II punctul 2

Anexa III partea 1 punctul 4

Anexa II partea 1 secțiunea III punctul 3

Anexa III partea 2 secțiunea 1 punctul 1.1

Anexa II partea 1 secțiunea III punctul 4

Anexa III partea 2 secțiunea 1 punctul 1.2

Anexa II partea 1 secțiunea IV punctul 5

Anexa III partea 1 punctul 2

Anexa II partea 1 secțiunea IV punctul 6

Anexa III partea 1 punctul 2

Anexa II partea 2 punctul 7

Anexa III partea 1 tabel nota de subsol

Anexa II partea 3 punctul 8

Anexa III partea 2 secțiunea 2 punctul 2.1

Anexa II partea 3 punctul 9

Anexa III partea 2 secțiunea 2 punctul 2.2

Anexa II partea 3 punctul 10

Anexa III partea 2 secțiunea 2 punctul 2.3

Anexa II partea 3 punctul 11

Anexa III partea 2 secțiunea 2 punctul 2.4

Anexa II partea 3 tabel

Anexa III partea 1 tabel

Anexa II apendice tabel

Anexa II partea 2 tabel

Anexa III

Articolul 8

Anexa IV

Anexa IV

Anexa V

Articolul 13