11.11.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 294/7


DIRECTIVA 2009/137/CE A COMISIEI

din 10 noiembrie 2009

de modificare a Directivei 2004/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind mijloacele de măsurare în ceea ce privește utilizarea abuzivă a erorilor maxime tolerate, cu privire la anexele specifice mijloacelor de măsurare MI-001–MI-005

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 2004/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind mijloacele de măsurare (1), în special articolul 16 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Directiva 2004/22/CE armonizează cerințele pentru introducerea pe piață și/sau punerea în funcțiune a mijloacelor de măsurare cu funcție de măsurare definită în anexele specifice mijloacelor de măsurare MI-001–MI-010. Mijloacele de măsurare trebuie să satisfacă cerințele esențiale prevăzute în anexa I și în anexa specifică corespunzătoare mijlocului de măsurare.

(2)

Anexele specifice mijloacelor de măsurare din Directiva 2004/22/CE conțin cerințe adaptate la diferite tipuri de mijloace de măsurare. Aceste cerințe includ prevederi specifice privind erorile tolerate pentru a asigura exactitatea și performanța mijlocului de măsurare și pentru a garanta că eroarea de măsurare, în condiții nominale de operare și în absența perturbațiilor, nu depășește eroarea maximă tolerată (EMT) definită.

(3)

Deoarece au fost dezvoltate noi specificații referitoare la contoarele de gaz și dispozitivele de conversie a volumului, cerința specifică de la punctul 2.1 din anexa MI-002 ar putea crea obstacole atât în calea progresului tehnic și a inovării, cât și în calea liberei circulații a contoarelor de gaz. Prin urmare, această cerință ar trebui înlocuită cu o cerință de performanță mai generală.

(4)

Directiva 2004/22/CE prevede la punctul 7.3 din anexa I, referitor la mijloacele de măsurare destinate utilităților publice, o protecție generală împotriva erorilor influențate în mod incorect în afara domeniului controlat. Cu toate acestea, experiența arată că, pentru a garanta faptul că un mijloc de măsurare nu utilizează în mod abuziv eroarea maximă tolerată (EMT) și nu favorizează în mod sistematic niciuna dintre părțile implicate în tranzacție, este necesară și cerința de a proteja împotriva erorilor influențate în mod incorect în interiorul domeniului controlat al acestor mijloace de măsurare.

(5)

În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional pentru o mai bună legiferare (2), statele membre sunt încurajate să întocmească, pentru ele însele și în interesul Comunității, propriile tabele care să prezinte, în măsura posibilului, corespondența dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice.

(6)

Prin urmare, Directiva 2004/22/CE ar trebui modificată în consecință.

(7)

Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului pentru mijloace de măsurare instituit prin articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2004/22/CE,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Anexele specifice mijloacelor de măsurare MI-001–MI-005 din Directiva 2004/22/CE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

(1)   Statele membre adoptă și publică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până cel târziu la 1 decembrie 2010. Acestea comunică de îndată Comisiei textul actelor respective și un tabel de corespondență între dispozițiile actelor respective și prezenta directivă.

Statele membre aplică acele dispoziții începând cu 1 iunie 2011.

Atunci când statele membre adoptă acele dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la publicarea lor oficială. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 10 noiembrie 2009.

Pentru Comisie

Günter VERHEUGEN

Vicepreședinte


(1)  JO L 135, 30.4.2004, p. 1.

(2)  JO C 321, 31.12.2003, p. 1.


ANEXĂ

Directiva 2004/22/CE se modifică după cum urmează:

1.

În anexa MI-001, în secțiunea „Eroarea maximă admisă” din Cerințe speciale se adaugă următorul punct 6a:

„6a.

Contorul nu trebuie să utilizeze abuziv eroarea maximă tolerată sau să favorizeze în mod sistematic una dintre părți.”

2.

Anexa MI-002 se modifică după cum urmează:

(a)

la punctul 2.1 din partea I, paragraful de sub tabel se înlocuiește cu următorul text:

„Contorul de gaz nu trebuie să utilizeze abuziv eroarea maximă tolerată sau să favorizeze în mod sistematic una dintre părți.”;

(b)

la punctul 8 din partea II, se adaugă după observație următorul paragraf:

„Dispozitivul de conversie a volumului nu trebuie să utilizeze abuziv eroarea maximă tolerată sau să favorizeze în mod sistematic una dintre părți.”

3.

În anexa MI-003, la punctul 3 din Cerințe speciale se adaugă următorul paragraf:

„Contorul nu trebuie să utilizeze abuziv eroarea maximă tolerată sau să favorizeze în mod sistematic una dintre părți.”

4.

În anexa MI-004, la punctul 3 din Cerințe speciale se adaugă următorul paragraf:

„Contorul complet de energie termică nu trebuie să utilizeze abuziv eroarea maximă tolerată sau să favorizeze în mod sistematic una dintre părți.”

5.

În anexa MI-005, la punctul 2 din Cerințe speciale se adaugă următorul punct 2.8:

„2.8.

Sistemul de măsurare nu trebuie să utilizeze abuziv eroarea maximă tolerată sau să favorizeze în mod sistematic una dintre părți.”