30.9.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 257/12


DECIZIA NR. 912/2009/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 16 septembrie 2009

privind participarea Comunității la un program european de cercetare și dezvoltare în metrologie derulat de mai multe state membre

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 169 și articolul 172 al doilea paragraf,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

(1)

Decizia nr. 1982/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (3) („al șaptelea program-cadru”) prevede participarea Comunității la programele de cercetare și dezvoltare derulate de mai multe state membre, inclusiv participarea la structurile create pentru realizarea acestor programe, în sensul articolului 169 din tratat.

(2)

Pentru identificarea domeniilor în care pot fi lansate inițiative în temeiul articolului 169, cel de al șaptelea program-cadru a definit o serie de criterii: relevanța pentru obiectivele comunitare, definirea clară a obiectivului urmărit și relevanța acestuia pentru obiectivele programului-cadru, prezența unei baze preexistente (programe naționale de cercetare în derulare sau în stadiu de proiect), valoarea adăugată europeană, masa critică în raport cu dimensiunea și numărul programelor implicate și similitudinea activităților prevăzute, precum și eficiența articolului 169 ca modalitatea cea mai adecvată de realizare a obiectivelor.

(3)

Decizia 2006/971/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Cooperare” de punere în aplicare a celui de al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (4) („programul specific «Cooperare»”) încurajează o abordare multitematică a subiectelor de cercetare relevante pentru una sau mai multe teme ale celui de al șaptelea program-cadru și, în acest context, a identificat o inițiativă în temeiul articolului 169 în domeniul metrologiei ca fiind una dintre inițiativele adecvate pentru participarea Comunității la programele naționale de cercetare puse în aplicare în comun în baza articolului 169 din tratat.

(4)

Metrologia este un domeniu științific pluridisciplinar care reprezintă o componentă vitală a unei societăți moderne bazate pe cunoaștere. Siguranța și comparabilitatea standardelor de măsurare, împreună cu metodele de testare și măsurare validate și adecvate, stau la baza progresului științific și a inovării tehnologice și, în consecință, au un impact semnificativ asupra economiei și calității vieții la nivel european.

(5)

În prezent, un număr de activități sau programe de cercetare și dezvoltare derulate de statele membre în mod individual la nivel național pentru a sprijini cercetarea și dezvoltarea în domeniul metrologiei nu sunt coordonate suficient la nivel european și nu permit concentrarea masei critice necesare în domeniile strategice de cercetare și dezvoltare.

(6)

În dorința unei abordări coerente la nivel european în domeniul metrologiei și a unei acționări eficiente, mai multe state membre au luat inițiativa de a crea un program comun de cercetare și dezvoltare intitulat „Programul European de Cercetare în Metrologie” („PECM”) pentru a răspunde cererii din ce în ce mai mari pentru acest domeniu în Europa, în special în sectoarele tehnologice emergente, drept instrument de inovare, cercetare științifică și susținere a politicii.

(7)

În programul său de lucru pe 2007-2008 din 11 iunie 2007 privind punerea în aplicare a programului specific „Cooperare”, Comisia a furnizat asistență financiară pentru ERA-NET Plus în domeniul metrologiei pentru a facilita tranziția dintre proiectul ERA-NET„iMERA” și programul comun de cercetare și dezvoltare în domeniul metrologiei care va fi pus în aplicare în baza articolului 169 din tratat. Rezultatul a fost dezvoltarea PECM, care a definit principalele provocări și activități ale programului comun.

(8)

PECM vizează susținerea dezvoltării și inovării științifice prin asigurarea cadrului juridic și organizațional necesar pentru cooperare europeană pe scară largă între statele membre în materie de cercetare în metrologie în orice domeniu tehnologic sau industrial. Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Spania, Franța, Italia, Ungaria, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia și Regatul Unit, precum și Norvegia, Elveția și Turcia („statele participante”) au convenit să coordoneze și să pună în aplicare în comun activități care vizează contribuirea la PECM. Valoarea totală a participării acestora este estimată la minim 200 de milioane EUR, la care se adaugă o capacitate de finanțare de rezervă de 100 de milioane EUR pentru perioada propusă de șapte ani.

(9)

Pentru a spori impactul PECM, statele participante au convenit în privința unei participări a Comunității în cadrul PECM. Comunitatea ar trebui să participe în cadrul PECM printr-o contribuție financiară echivalentă cu cea a statelor participante până la concurența sumei de 200 de milioane EUR pe toată durata PECM. Având în vedere că PECM îndeplinește obiectivele științifice ale celui de al șaptelea program-cadru și că acțiunile din domeniul metrologiei au o natură orizontală sau nu sunt direct corelate cu cele zece teme, PECM ar trebui susținut în comun în cadrul tuturor temelor relevante.

(10)

Pot fi disponibile și alte opțiuni de finanțare, printre altele, din partea Băncii Europene de Investiții (BEI), în special prin mecanismul de finanțare cu partajarea riscurilor elaborat în comun cu BEI și Comisia în conformitate cu Anexa III la programul specific „Cooperare”.

(11)

Asistența financiară a Comunității ar trebui furnizată sub rezerva definirii unui plan de finanțare bazat pe angajamente oficiale din partea autorităților naționale competente privind punerea în aplicare comună a activităților și programelor de cercetare și dezvoltare derulate la nivel național și privind contribuirea la finanțarea realizării comune a PECM.

(12)

Punerea în aplicare comună a programelor naționale de cercetare necesită înființarea sau existența unei structuri de punere în aplicare dedicate, astfel cum este prevăzută în cadrul programului specific „Cooperare”. Statele participante au convenit cu privire la o astfel de structură de punere în aplicare dedicată aplicării PECM. Structura de punere în aplicare dedicată ar trebui să fie beneficiara contribuției financiare comunitare și ar trebui să asigure realizarea eficientă a PECM.

(13)

Contribuția financiară comunitară ar trebui să facă obiectul alocărilor de resurse de către statele participante și plății efective a contribuțiilor financiare ale acestora.

(14)

Deși Centrul Comun de Cercetare este un departament al Comisiei, institutele sale dețin capacități de cercetare care prezintă relevanță pentru PECM și care ar trebui să fie activate în procesul de punere în aplicare a acestuia. Prin urmare, ar trebui să fie definit rolul Centrului Comun de Cercetare în ceea ce privește eligibilitatea sa pentru participare și finanțare și implicarea sa în administrarea PECM.

(15)

Plata contribuției financiare comunitare ar trebui să se efectueze sub rezerva încheierii unui acord general între Comisie, în numele Comunității Europene, și structura de punere în aplicare dedicată, conținând dispoziții detaliate privind utilizarea contribuției comunitare. Respectivul acord general ar trebui să includă prevederile necesare pentru a garanta protecția intereselor financiare ale Comunității.

(16)

Dobânda generată de contribuția financiară comunitară ar trebui să fie considerată venit alocat, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (5) („regulamentul financiar”). Comisia ar trebui să poată majora în mod corespunzător contribuția maximă a Comunității prevăzută în prezenta decizie.

(17)

În condițiile stabilite într-un acord general care urmează să fie încheiat între Comunitate și structura de punere în aplicare dedicată, Comunitatea ar trebui să aibă dreptul de a reduce, reține sau înceta contribuția sa financiară în eventualitatea în care PECM nu este pus în aplicare sau este pus în aplicare în mod inadecvat, parțial sau cu întârziere sau în cazul în care statele participante nu contribuie sau contribuie parțial sau cu întârziere la finanțarea PECM.

(18)

Pentru a pune în aplicare PECM în mod eficient, ar trebui acordată asistență financiară participanților la proiectele PECM selectate la nivel central în urma cererilor de propuneri, sub responsabilitatea structurii de punere în aplicare dedicate. Această asistență financiară și plata sa ar trebui să fie transparente și eficiente.

(19)

Evaluarea propunerilor ar trebui să se efectueze la nivel central de către experți independenți, sub responsabilitatea structurii de punere în aplicare dedicate. Structura de punere în aplicare dedicată ar trebui să aprobe o clasificare cu caracter obligatoriu în ceea ce privește alocarea fondurilor din contribuția financiară comunitară și din bugetele naționale alocate proiectelor PECM.

(20)

În conformitate cu regulamentul financiar și cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (6) („normele de aplicare”), contribuția financiară comunitară ar trebui să fie gestionată în cadrul gestionării centralizate indirecte în conformitate cu articolele 54 alineatul (2) litera (c) și 56 din regulamentul financiar și cu articolele 35, 38 alineatul (2) și 41 din normele de aplicare.

(21)

Orice stat membru și orice țară asociată la cel de al șaptelea program-cadru ar trebui să aibă dreptul de a participa la PECM.

(22)

În acord cu obiectivele celui de al șaptelea program-cadru, participarea la PECM a altor țări ar trebui să fie posibilă atunci când această participare este prevăzută de acordul internațional relevant și când atât Comisia, în numele Comunității, cât și statele participante au convenit cu privire la aceasta. În conformitate cu cel de al șaptelea program-cadru și cu respectarea regulilor și condițiilor din prezenta decizie, Comunitatea ar trebui să aibă dreptul de a stabili condiții privind contribuția sa financiară la PECM în legătură cu participarea la acest program a altor țări.

(23)

Ar trebui luate măsurile adecvate pentru a preveni neregulile și frauda și ar trebui întreprinse demersurile necesare pentru recuperarea fondurilor pierdute, plătite necuvenit sau utilizate incorect, în conformitate cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (7), Regulamentul (Euratom,CE) nr. 2185/96 al Consiliului din 11 noiembrie 1996 privind verificările și inspecțiile la fața locului efectuate de către Comisie pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene împotriva fraudei și altor nereguli (8) și Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 mai 1999 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) (9).

(24)

Este esențial ca activitățile de cercetare derulate în cadrul PECM să fie conforme cu principiile etice de bază, inclusiv cele reflectate la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, și să respecte principiile abordării integratoare de gen și egalității între femei și bărbați.

(25)

Comisia ar trebui să efectueze o evaluare intermediară, analizând calitatea și eficiența punerii în aplicare a PECM și progresele înregistrate în direcția obiectivelor stabilite, precum și o evaluare finală.

(26)

Structura de punere în aplicare dedicată ar trebui să încurajeze participanții la proiectele PECM selectate să își comunice și difuzeze rezultatele și să pună aceste informații la dispoziția publicului,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Contribuția financiară a Comunității

(1)   Comunitatea contribuie financiar la „Programul European de Cercetare în Metrologie” („PECM”) derulat în comun de Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Spania, Franța, Italia, Ungaria, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia și Regatul Unit, precum și de Norvegia, Elveția și Turcia („statele participante”).

(2)   Comunitatea aduce o contribuție financiară echivalentă cu cea a statelor participante, dar fără a depăși 200 de milioane EUR, care urmează să fie achitată din creditele bugetului general al Uniunii Europene, pe toată durata celui de al șaptelea program-cadru și în conformitate cu principiile stabilite în anexele I și II care fac parte integrantă din prezenta decizie.

(3)   Contribuția financiară a Comunității se plătește în comun din creditele bugetare alocate pentru toate temele relevante ale programului specific „Cooperare”.

Articolul 2

Condițiile financiare ale contribuției comunitare

Contribuția financiară comunitară este condiționată de:

(a)

demonstrarea de către statele participante a faptului că PECM, așa cum este descris în anexa I, a fost instituit în mod eficient;

(b)

înființarea oficială a unei structuri de punere în aplicare dedicate cu personalitate juridică care va fi responsabilă de punerea în aplicare a PECM și de încasarea, alocarea și monitorizarea contribuției financiare comunitare în cadrul gestionării centralizate indirecte în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) litera (c) și articolul 56 din Regulamentul financiar și cu articolul 35, articolul 38 alineatul (2) și articolul 41 din Normele de aplicare;

(c)

stabilirea unui model de administrare adecvat și eficient pentru PECM în conformitate cu anexa II;

(d)

derularea eficientă a activităților din cadrul PECM descrise în anexa I de către structura de punere în aplicare dedicată, inclusiv lansarea de cereri de propuneri;

(e)

angajamentul fiecărui stat participant de a contribui cu propria cotă de finanțare a PECM și de a mări această contribuție cu o capacitate de finanțare de rezervă de 50 % pentru a face față unei rate ridicate de succes a participanților la proiectele PECM și plata efectivă a contribuției financiare către beneficiari;

(f)

respectarea normelor Comunității privind ajutoarele de stat și, în special, a Cadrului comunitar pentru ajutoarele de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare (10);

(g)

asigurarea unui nivel ridicat de excelență științifică și de respectare a principiilor etice în conformitate cu principiile generale ale celui de al șaptelea program-cadru, precum și a principiilor abordării integratoarea a genului și egalității între femei și bărbați și ale dezvoltării durabile;

(h)

elaborarea de dispoziții referitoare la drepturile de proprietate intelectuală ce decurg din activitățile realizate în cadrul PECM și din punerea în aplicare și coordonarea activităților și programelor de cercetare și dezvoltare derulate la nivel național de către statele participante, astfel încât să vizeze promovarea creării acestor cunoștințe și susținerea unei utilizări și difuzări pe scară largă a cunoștințelor create. Abordarea asumată urmează modelul stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1906/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 de stabilire a normelor de participare a întreprinderilor, a centrelor de cercetare și a universităților la acțiuni din cel de al șaptelea program-cadru și de difuzare a rezultatelor activităților de cercetare (2007-2013) (11) („Normele de participare la cel de al șaptelea program-cadru”).

Articolul 3

Activități ale PECM

(1)   Activitatea principală a PECM constă în finanțarea de proiecte PECM transnaționale multiparteneriale vizând activități de cercetare, dezvoltare tehnologică, formare și difuzare („Proiecte PECM”). Având în vedere capacitățile concentrate din domeniul metrologiei, partea centrală a proiectelor PECM se realizează de către Institutele Naționale de Metrologie și de Institutele desemnate (și anume institute specializate responsabile pentru anumite standarde naționale și servicii asociate care nu intră în domeniul de activitate al Institutelor Naționale de Metrologie) din statele participante.

(2)   În vederea extinderii și diversificării capacităților din domeniul metrologiei, PECM finanțează, de asemenea, mai multe scheme de acordare a burselor pentru cercetători care completează proiectele PECM.

(3)   Proiectele PECM se selectează și bursele pentru cercetători se acordă în urma cererilor de propuneri cu respectarea principiilor egalității de tratament, transparenței, evaluării independente, cofinanțării, finanțării fără generarea de profituri, precum și neretroactivității, menționate la articolul 112 alineatul (1) din regulamentul financiar, stabilite în anexa I la prezenta decizie.

(4)   Criteriile de evaluare fundamentale sunt, mutatis mutandis, cele de la articolul 15 alineatul (1) literele (a) și (b) din Normele de participare la cel de al șaptelea program-cadru pentru proiectele PECM și, respectiv, schemele de acordare a burselor pentru cercetători. Cererea de propuneri concretizează criteriile de evaluare fundamentale. Pot fi introduse criterii suplimentare, cu condiția ca acestea să fie publicate în cererea de propuneri, să fie nediscriminatorii și să nu prevaleze asupra criteriilor de evaluare fundamentale.

(5)   Detalii suplimentare cu privire la punerea în aplicare a activităților PECM sunt prevăzute în anexa I.

Articolul 4

Rolul Centrului Comun de Cercetare

(1)   Centrul Comun de Cercetare al Comisiei este eligibil pentru participarea la PECM și pentru finanțarea de către acesta în condiții comparabile cu cele referitoare la Institutele Naționale de Metrologie ale statelor participante.

(2)   Resursele proprii ale Centrului Comun de Cercetare, care nu sunt acoperite de finanțarea prin PECM, nu sunt considerate contribuție financiară comunitară în înțelesul articolului 1.

(3)   Institutul responsabil pentru metrologie al Centrului Comun de Cercetare, ca departament al Comisiei care acționează în numele Comunității, are dreptul de a participa la punerea în aplicare a PECM în cadrul structurii de punere în aplicare dedicate, în calitate de observator fără drept de vot.

Articolul 5

Acorduri între Comunitate și structura de punere în aplicare dedicată

Dispozițiile detaliate privind gestionarea și controlul fondurilor și protecția intereselor financiare ale Comunităților se stabilesc într-un acord general și în acorduri financiare anuale încheiate între Comisie, în numele Comunității, și structura de punere în aplicare dedicată.

Acordul general include, în special, următoarele dispoziții:

1.

o definire a sarcinilor atribuite;

2.

condițiile și modalitățile detaliate privind îndeplinirea sarcinilor, inclusiv dispoziții adecvate pentru delimitarea responsabilităților și organizarea controalelor care vor fi realizate;

3.

normele de raportare către Comisie a modului de îndeplinire a sarcinilor;

4.

condițiile în care încetează îndeplinirea sarcinilor;

5.

norme detaliate pentru controlul Comisiei;

6.

condițiile referitoare la utilizarea de conturi bancare separate, tratamentul dobânzii generate;

7.

dispozițiile care garantează vizibilitatea acțiunii comunitare în raport cu celelalte activități ale structurii de punere în aplicare dedicate;

8.

un angajament de abținere de la orice acțiune care ar putea da naștere unui conflict de interese în sensul articolului 52 alineatul (2) din regulamentul financiar;

9.

dispozițiile care reglementează drepturile de proprietate intelectuală ce decurg din activitățile derulate în cadrul PECM menționate la articolul 2;

10.

o listă a criteriilor care urmează a fi folosite în cadrul evaluărilor intermediare și finale, inclusiv cele menționate la articolul 13.

Articolul 6

Dobânzi acumulate din contribuția comunitară

În conformitate cu articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul financiar, dobânzile generate de contribuția financiară comunitară alocată programului PECM se consideră venituri alocate. Contribuția comunitară maximă indicată la articolul 1 alineatul (2) din prezenta decizie poate fi mărită în mod corespunzător de către Comisie.

Articolul 7

Reducerea, reținerea sau încetarea contribuției financiare comunitare

Atunci când programul PECM nu este pus în aplicare sau este pus în aplicare necorespunzător, parțial sau cu întârziere, Comunitatea poate reduce, reține sau înceta contribuția sa financiară proporțional cu punerea în aplicare efectivă a PECM.

Atunci când statele participante nu contribuie sau contribuie doar parțial sau cu întârziere la finanțarea PECM, Comunitatea își poate reduce contribuția financiară proporțional cu valoarea efectivă a finanțării publice alocată de statele participante în conformitate cu condițiile stabilite în acordul general care urmează să fie încheiat între Comunitate și structura de punere în aplicare dedicată.

Articolul 8

Protejarea intereselor financiare ale Comunităților de către statele participante

În punerea în aplicare a PECM, statele participante iau măsurile legislative, de reglementare, administrative sau de altă natură necesare pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităților. În special, statele participante iau măsurile necesare pentru a asigura recuperarea integrală a oricăror sume datorate Comunității în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) litera (c) din regulamentul financiar și cu articolul 38 alineatul (2) din Normele de aplicare.

Articolul 9

Controlul exercitat de Curtea de Conturi

Comisia și Curtea de Conturi au dreptul, prin funcționarii sau agenții acestora, de a efectua toate controalele și inspecțiile necesare pentru a asigura gestionarea corespunzătoare a fondurilor comunitare și pentru a proteja interesele financiare ale Comunității împotriva oricărei fraude sau nereguli. În acest sens, statele participante și/sau structura de punere în aplicare dedicată pun la dispoziția Comisiei și a Curții de Conturi, în timp util, toate documentele pertinente.

Articolul 10

Informare

Comisia comunică toate informațiile pertinente Parlamentului European, Consiliului și Curții de Conturi. Statele participante sunt invitate să transmită Comisiei, prin intermediul structurii de punere în aplicare dedicate, orice informații suplimentare solicitate de Parlamentul European, de Consiliu și de Curtea de Conturi cu privire la gestionarea financiară a structurii de punere în aplicare dedicate care să fie în concordanță cu cerințele de raportare generale prevăzute la articolul 13.

Articolul 11

Participarea altor state membre și țări asociate

Orice stat membru și orice țară asociată la cel de al șaptelea program-cadru au dreptul de a participa la PECM în baza criteriilor stabilite la articolul 2 literele (e) și (f) din prezenta decizie și sunt considerate state participante.

Articolul 12

Participarea altor țări terțe

Statele participante și Comisia pot conveni cu privire la participarea oricărei alte țări sub rezerva îndeplinirii criteriilor stabilite la articolul 2 litera (e) și cu condiția ca această participare să fie prevăzută de acordul internațional pertinent. Statele participante și Comisia stabilesc condițiile în care persoanele juridice constituite și persoanele fizice rezidente în astfel de țări sunt eligibile pentru finanțare în cadrul PECM.

Articolul 13

Raportarea anuală și evaluarea

Raportul anual privind cel de al șaptelea program-cadru, prezentat Parlamentului European și Consiliului în conformitate cu articolul 173 din tratat, include un raport al activităților PECM.

Comisia efectuează o evaluare intermediară a PECM la trei ani după inițierea PECM. Această evaluare cuprinde progresele înregistrate în direcția obiectivelor prevăzute în anexa I, precum și recomandări ale PECM privind modurile cele mai adecvate de a spori și mai mult integrarea, calitatea și eficiența punerii în aplicare, inclusiv integrarea științifică, de gestionare și financiară, și indică dacă nivelul contribuțiilor financiare ale statelor participante este adecvat, având în vedere potențiala cerere a diferitelor comunități naționale de cercetare ale acestora.

Comisia comunică Parlamentului European și Consiliului concluziile evaluării, însoțite de observațiile sale și, după caz, de propuneri de modificare a prezentei decizii.

La încheierea participării Comunității în cadrul PECM, dar nu mai târziu de anul 2017, Comisia efectuează o evaluare finală, cu sprijinul unui grup de experți independenți, a obiectivelor generale, specifice și de funcționare ale PECM.

Acest grup își fundamentează evaluarea, printre altele, pe următorii indicatori:

(a)

nivelul de excelență științifică a proiectelor și a burselor acordate, măsurat prin intermediul numărului de publicații, brevete și alți indicatori ai producției științifice;

(b)

rata de participare la program a cercetătorilor și a instituțiilor de cercetare externe;

(c)

creșterea capacității în domeniul metrologiei a statelor membre și a țărilor asociate celui de al șaptelea program-cadru, ale căror programe de metrologie se află într-un stadiu incipient;

(d)

numărul și calitatea activităților de formare;

(e)

numărul și calitatea activităților legate de comunicare și difuzare în domeniul metrologiei.

Rezultatele evaluării finale sunt prezentate Parlamentului European și Consiliului.

Articolul 14

Intrarea în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 15

Destinatari

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Strasbourg, 16 septembrie 2009.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. BUZEK

Pentru Consiliu

Președintele

C. MALMSTRÖM


(1)  Avizul din 25 martie 2009 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  Avizul Parlamentului European din 22 aprilie 2009 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 27 iulie 2009.

(3)  JO L 412, 30.12.2006, p. 1.

(4)  JO L 400, 30.12.2006, p. 86.

(5)  JO L 248, 16.9.2002, p. 1.

(6)  JO L 357, 31.12.2002, p. 1.

(7)  JO L 312, 23.12.1995, p. 1.

(8)  JO L 292, 15.11.1996, p. 2.

(9)  JO L 136, 31.5.1999, p. 1.

(10)  JO C 323, 30.12.2006, p. 1.

(11)  JO L 391, 30.12.2006, p. 1.


ANEXA I

Descrierea obiectivelor și activităților Programului European de Cercetare în Metrologie (PECM)

I.   OBIECTIVE

În economia globală de azi, metrologia aduce un aport semnificativ la dezvoltarea tehnologică și economică a multor națiuni ale lumii. Cercetarea metrologică este necesară pentru soluționarea problemelor societale și atinge domenii precum spațiul, inclusiv navigația asistată prin satelit, securitatea, asistența medicală, industria semiconductorilor și schimbările climatice. Cercetarea metrologică prezintă avantaje publice deosebite și constituie principala activitate de susținere a procesului de reglementare și standardizare la nivel guvernamental. Deși metrologia nu este vizibilă publicului, ea este esențială pentru facilitarea comerțului și comunicațiilor moderne. Accesul pe diferite piețe poate fi împiedicat de lipsa unor greutăți și măsuri uniforme și exacte. Toate marile puteri economice din lume au recunoscut că cercetarea și dezvoltarea tehnologică în domeniul metrologiei sunt esențiale pentru creșterea economică pe termen lung a unei națiuni avansate.

Cercetarea în domeniul metrologiei a constituit, din punct de vedere istoric, o prioritate națională în numeroase țări. Cu toate acestea, țările europene își derulează programele naționale de cercetare în domeniul metrologiei în deplină izolare, iar statele membre UE nu au fost în măsură să creeze ele însele un Program European de Cercetare în Metrologie (PECM) unic și cu adevărat integrat. Institutele Naționale de Metrologie (INM), susținute de institutele desemnate (ID), au sarcina de a pune în aplicare programele naționale de cercetare în domeniul metrologiei pe baza finanțării instituționale din partea ministerelor sau agențiilor guvernamentale centrale. Comunitatea europeană de cercetare în domeniul metrologiei reprezintă o comunitate specializată, doar vag asociată organizațiilor de cercetare și mediului academic. Aceasta este în mare parte fragmentată, fiind formată din câteva centre de excelență globală care ar avea de câștigat de pe urma unei concurențe extinse la scară internațională. În mod cert, se poate vorbi despre o duplicare a activității de cercetare.

Dreptul Comunității de a acționa în acest domeniu este stabilit în mai multe articole din tratat, care prevăd coordonarea și cooperarea în domeniul cercetării între statele membre și Comunitate. Articolul 165 prevede că „statele membre și Comunitatea își vor coordona activitățile de cercetare și dezvoltare tehnologică pentru a asigura că politicile naționale și politica comunitară sunt reciproc compatibile”. Articolul 169 invită Comunitatea să prevadă participarea la programele de cercetare și dezvoltare derulate de mai multe state membre. Acțiunea comunitară pare extrem de justificată, întrucât este puțin probabil ca statele membre acționând singure să poată soluționa aceste probleme.

PECM va integra programele naționale a douăzeci și două de state participante într-un program de cercetare comun unic și va susține, în special, obiectivele Sistemelor naționale de măsurare europene. Obiectivele PECM sunt acelea de a accelera dezvoltarea, validarea și exploatarea noilor tehnici, standarde, procese, instrumente de măsurare, materiale de referință și cunoștințe vizând generarea de dezvoltări inovatoare în industrie și comerț, îmbunătățirea calității datelor pentru știință, industrie și elaborarea de politici, precum și susținerea dezvoltării și punerii în aplicare a directivelor și regulamentelor.

PECM va realiza aceste obiective prin:

(a)

crearea unei rezerve comune de excelență în cercetarea în domeniul metrologiei – prin elaborarea unor proiecte comune de cercetare competitive („proiecte PECM”) reunind capacitatea masei critice suficiente din rețelele de INM-uri și ID-uri din statele participante pentru abordarea provocărilor majore în domeniul metrologiei întâmpinate la nivel european;

(b)

deschiderea sistemului față de cel mai înalt nivel științific – prin sporirea participării cercetătorilor din întreaga Europă prin burse acordate acestora;

(c)

construirea de capacități – prin sporirea capacității comunității europene de cercetători din domeniul metrologiei prin burse de mobilitate pentru cercetători vizând statele membre EURAMET cu capacitate limitată de cercetare în domeniul metrologiei.

PECM va completa programele naționale în curs și activitățile ce vizează abordarea priorităților strict naționale.

Inițiativa PECM vizează alinierea și integrarea activităților naționale relevante de cercetare în domeniul metrologiei în vederea instituirii unui program de cercetare comun caracterizat prin integrare științifică, de gestionare și financiară, aducând o contribuție majoră la Spațiul European de Cercetare și stând la baza conceptelor din agenda de la Lisabona care desemnează Europa drept „cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere”. Integrarea științifică se realizează prin definirea și punerea în aplicare în comun a activităților din cadrul PECM. Integrarea gestionării se realizează prin utilizarea EURAMET e.V., o asociație non-profit aflată sub incidența dreptului german, ca structură de punere în aplicare dedicată, sub rezerva dispozițiilor detaliate conținute în anexa II.

Integrarea financiară presupune angajarea efectivă a statelor participante de a contribui la finanțarea PECM prin finanțarea la nivel național a tuturor participanților eligibili din cadrul proiectelor PECM selectate din bugetele PECM naționale alocate, dacă este necesar, recurgând la capacitatea de finanțare de rezervă reprezentând 50 % din aceste bugete și, prin asigurarea unei contribuții „în numerar” la un fond comun, de a finanța burse de mobilitate și de excelență pentru cercetători, pe lângă finanțarea integrală a costurilor de funcționare ale PECM. Un alt element al integrării financiare îl va reprezenta abordarea unificată în direcția unor costuri eligibile, bazată pe normele celui de al șaptelea program-cadru.

II.   ACTIVITĂȚI

PECM va consta din patru tipuri de activități comune de cercetare și dezvoltare tehnologică:

A.   Activitatea principală va consta din proiecte PECM transnaționale multiparteneriale vizând activități de cercetare, dezvoltare tehnologică, formare și difuzare. Având în vedere capacitățile concentrate din domeniul metrologiei, partea centrală a proiectelor PECM va fi realizată de INM-urile și ID-urile din statele participante.

B.   În vederea dezvoltării și diversificării capacităților din domeniul metrologiei, vor fi create trei scheme de acordare a burselor:

B1.   Pentru a spori numărul de organizații cu capacități strâns legate de metrologie, burse de excelență pentru cercetători vor fi puse la dispoziția organizațiilor și/sau persoanelor fizice din cadrul comunității extinse de cercetători din statele membre și din țările asociate la cel de al șaptelea program-cadru, care pot aduce o contribuție semnificativă la activitățile de cercetare din cadrul programului comun. Fiecare organizație și/sau persoană fizică selectată va fi asociată la un proiect PECM.

B2.   Pentru a dezvolta capacitățile persoanelor fizice implicate în domeniul metrologiei prin intermediul mobilității, burse de mobilitate pentru cercetători vor fi puse la dispoziția:

1.

cercetătorilor din cadrul INM-urilor și ID-urilor din statele participante;

2.

cercetătorilor care beneficiază, individual sau prin intermediul organizației lor, de o bursă de excelență pentru cercetători; și

3.

cercetătorilor din țările membre EURAMET care nu participă la PECM și care în prezent dețin o capacitate de cercetare în domeniul metrologiei limitată sau inexistentă.

Aceste burse de mobilitate pentru cercetători vor permite cercetătorilor să rămână în cadrul unui INM sau ID care participă la un proiect PECM sau în cadrul unei organizații ce beneficiază de o bursă de excelență pentru cercetători.

B3.   Pentru a asigura durabilitatea cooperării dintre INM-urile și ID-urile statelor participante și pentru a pregăti generația următoare de cercetători cu experiență în domeniul metrologiei, burse de mobilitate pentru cercetători în faza primară vor fi puse la dispoziția cercetătorilor aflați în faza primară a cercetării din INM-urile și ID-urile statelor participante pentru a le permite să rămână în cadrul unui INM sau ID, în cadrul unei organizații care beneficiază de o bursă de excelență pentru cercetători sau în cadrul unei alte organizații care participă la un proiect de cercetare PECM pe cheltuiala proprie.

Aceste activități vor fi intensificate, după caz, de colaborarea cu alte organizații relevante și interesate, europene sau non-europene, care participă în regim de autofinanțare.

În plus, vor fi susținute într-o măsură limitată activitățile de inter-relaționare mai extinse în vederea promovării PECM și a sporirii impactului acestuia. Aceste activități vor include, dacă este necesar, întreținerea și actualizarea domeniilor de cercetare PECM identificate, prin activități de tipul atelierelor și contactelor cu alți factori interesați din Europa și din afara Europei.

III.   PUNEREA ÎN APLICARE A ACTIVITĂȚILOR

Selectarea proiectelor PECM și acordarea burselor de excelență pentru cercetători și a burselor de mobilitate pentru cercetători vor face obiectul unor cereri de propuneri periodice. Drept calendar orientativ, se prevede lansarea cererilor de propuneri la intervale de 12 până la 18 luni într-o perioadă de maximum șapte ani. Acordarea burselor de mobilitate pentru cercetători în faza primară va face obiectul unei cereri de propuneri permanente.

A.   Proiecte PECM

(a)

Cerere de propuneri pentru potențiale subiecte de cercetare ale proiectelor PECM (Faza 1):

Fiecare cerere de propuneri de proiecte PECM va fi precedată de identificarea subiectelor apelului respectiv, cu respectarea etapelor stabilite în continuare. Mai întâi, Comitetul PECM (a se vedea anexa II), în urma consultării Comisiei, identifică secțiunile activităților de cercetare care fac parte din PECM care vor face obiectul cererii de propuneri. Apoi, comunitatea de cercetători – și orice persoană fizică sau organizație interesată – este invitată, prin intermediul unei cereri de propuneri publice, să sugereze potențiale subiecte de cercetare. În al treilea rând, Comitetul PECM convine asupra celor mai bune potențiale subiecte de cercetare primite. Comitetul PECM poate modifica, diviza sau fuziona subiectele primite și poate introduce altele noi pentru a optimiza cererea de propuneri în Faza 2. Comitetul PECM se asigură ca subiectele de cercetare finale să nu poată fi depistate până la autorii inițiali ai acestei propuneri și să fie astfel anonime.

(b)

Cerere de propuneri de proiecte PECM (Faza 2):

Odată selectate subiectele de cercetare, EURAMET e.V. publică cererea de propuneri și invită echipe de cercetare din cadrul INM-urilor și ID-urilor statelor participante să înființeze consorții și să depună propuneri de proiecte.

Cererea de propuneri rămâne deschisă cel puțin două luni.

EURAMET e.V. evaluează fiecare propunere primită cu sprijinul a cel puțin trei experți independenți numiți de aceasta pe baza criteriilor stabilite în Normele de participare la cel de al șaptelea program-cadru. Experții întocmesc o listă de clasificare care este obligatorie în raport cu alocarea fondurilor Comunității și a fondurilor naționale.

Pentru proiectele PECM se aplică următoarele criterii de evaluare fundamentale:

(i)

excelență științifică și/sau tehnologică;

(ii)

relevanță pentru obiectivele PECM;

(iii)

potențialul impact prin dezvoltarea, difuzarea și utilizarea rezultatelor proiectului;

(iv)

calitatea și eficiența punerii în aplicare și a gestionării.

Cererea de propuneri concretizează criteriile de evaluare fundamentale. Pot fi introduse criterii suplimentare, cu condiția ca acestea să fie publicate în cererea de propuneri, să fie nediscriminatorii și să nu prevaleze asupra criteriilor de evaluare fundamentale.

Orice consorțiu care depune o propunere pentru un proiect PECM poate include orice altă entitate europeană sau non-europeană care nu este eligibilă pentru finanțare, cu condiția ca această entitate să poată garanta în mod realist că dispune de resursele necesare participării sale.

Un consorțiu poate, în faza de prezentare de propuneri de proiect PECM, să includă o propunere de acordare a unei burse de excelență pentru cercetători cu condiția ca aceasta să adauge proiectului o valoare științifică necesară. În acest caz, evaluarea propunerii de acordare a bursei de excelență pentru cercetători face parte din evaluarea globală a proiectului. Selectarea proiectului pentru finanțare determină automat acordarea respectivei burse.

Consiliul de cercetare al EURAMET e.V., menționat în anexa II, emite un aviz independent asupra rezultatelor generale ale evaluării unei cereri de propuneri de proiecte PECM (Fazele 1 și 2), dar nu și asupra proiectelor PECM individuale. Acest aviz este luat în considerare în mod corespunzător de EURAMET e.V. la următoarele cereri de propuneri.

B.   Cerere de propuneri de burse de excelență pentru cercetători și de burse de mobilitate pentru cercetători (Faza 3)

Publicarea listei cu propunerile de proiecte PECM selectate este însoțită de un apel adresat comunității extinse de cercetători de a participa la proiectele PECM prin intermediul burselor de excelență pentru cercetători și/sau al burselor de mobilitate pentru cercetători.

Fiecare consorțiu de proiect PECM este invitat [cu excepția cazului în care a introdus deja o propunere de burse de excelență și de mobilitate pentru cercetători la depunerea unei propuneri de proiect PECM conform descrierii de la secțiunea A litera (b) paragraful al șaptelea] să lanseze, în decurs de trei luni de la data intrării în vigoare a contractului privind proiectul PECM, o cerere de propuneri pentru a identifica potențialii beneficiari și pentru a propune EURAMET e.V. să acorde acestora o bursă de excelență pentru cercetători și/sau o bursă de mobilitate pentru cercetători. Defalcarea orientativă a finanțării PECM este calculată astfel încât, în medie, fiecare proiect PECM să poată fi asociat cu cel puțin o bursă de excelență pentru cercetători și/sau o bursă de mobilitate pentru cercetători. Totuși, aceasta nu este o obligație legală, iar astfel de burse vor fi puse în aplicare în modul cel mai flexibil cu putință.

Consorțiul de proiect PECM publică cererea de propuneri cel puțin într-un jurnal internațional și în ziare naționale din trei state participante diferite. De asemenea, este responsabil de publicitatea pe scară largă a cererii prin utilizarea de suporturi informaționale specifice, în special pagini de internet privind cel de al șaptelea program-cadru, presă și broșuri specializate și prin puncte de contact naționale create de statele membre și de țările asociate la cel de al șaptelea program-cadru. În plus, publicarea și publicitatea cererii de propuneri vor fi conforme cu orice instrucțiuni și note orientative stabilite de EURAMET e.V. Consorțiul informează EURAMET e.V. cu privire la cererea de propuneri și conținutul acesteia cu cel puțin 30 de zile înainte de data de publicare prevăzută. EURAMET e.V. examinează conformitatea cererii de propuneri cu normele, instrucțiunile și notele orientative corespunzătoare.

Cererea de propuneri rămâne deschisă cel puțin cinci săptămâni.

Consorțiul de proiect PECM evaluează propunerile primite, cu sprijinul a cel puțin doi experți independenți numiți de acesta în baza Normelor de participare la cel de al șaptelea program-cadru.

La evaluarea propunerilor se aplică următoarele criterii de evaluare fundamentale:

(i)

excelență științifică și/sau tehnologică;

(ii)

relevanță pentru obiectivele proiectului PECM;

(iii)

calitatea și capacitatea de punere în aplicare a candidatului și potențialul acestuia de a înregistra progrese viitoare;

(iv)

calitatea activității propuse în pregătirea științifică și/sau transferul de cunoștințe.

Cererea de propuneri concretizează criteriile de evaluare fundamentale. Pot fi introduse criterii suplimentare, cu condiția ca acestea să fie publicate în cererea de propuneri, să fie nediscriminatorii și să nu prevaleze asupra criteriilor de evaluare fundamentale.

Consorțiul de proiect PECM propune EURAMET e.V. să acorde bursa unui beneficiar și îi va raporta modul în care a fost administrată cererea de propuneri, inclusiv modul de publicare, precum și numele și afilierea experților implicați în evaluare. În decurs de 45 de zile de la primirea acestei propuneri, EURAMET e.V. acordă bursa sau refuză acordarea acesteia dacă selectarea nu a avut loc în conformitate cu normele, instrucțiunile și notele orientative corespunzătoare.

EURAMET e.V. invită țările europene care au capacități de cercetare limitate sau inexistente în domeniul metrologiei să-și încurajeze institutele de cercetare și universitățile să solicite burse de mobilitate pentru cercetători ca mijloc de construire a capacităților proprii de cercetare în domeniul metrologiei.

C.   Burse de mobilitate pentru cercetători în faza primară

EURAMET e.V. lansează o cerere deschisă permanent de propuneri de burse de mobilitate pentru cercetători în faza primară și o publică în cel puțin un jurnal internațional și în ziare naționale din trei state participante. De asemenea, este responsabilă de publicitatea pe scară largă a cererii de propuneri prin utilizarea de suporturi informaționale specifice, în special pagini de internet privind cel de al șaptelea program-cadru, presă și broșuri specializate și prin puncte de contact naționale create de statele membre și țările asociate la cel de al șaptelea program-cadru.

Propunerile sunt depuse de cercetător și de organizațiile expeditoare și destinatare (INM, ID sau altă organizație participantă la un proiect PECM). Defalcarea orientativă a finanțării este calculată astfel încât, în medie, fiecare proiect PECM să poată fi asociat cu cel puțin o bursă de mobilitate pentru cercetători în faza primară. Totuși, aceasta nu reprezintă o obligație legală, iar astfel de burse sunt puse în aplicare în modul cel mai flexibil cu putință. EURAMET e.V. evaluează propunerile primite.

Se aplică următoarele criterii de evaluare fundamentale:

(i)

excelență științifică și/sau tehnologică;

(ii)

relevanță pentru obiectivele proiectului PECM;

(iii)

calitatea și capacitatea de punere în aplicare a candidatului și potențialul acestuia de a înregistra progrese viitoare;

(iv)

calitatea activității propuse în pregătirea științifică și/sau transferul de cunoștințe.

Cererea de propuneri concretizează criteriile de evaluare fundamentale. Pot fi introduse criterii suplimentare, cu condiția ca acestea să fie publicate în cererea de propuneri, să fie nediscriminatorii și să nu prevaleze asupra criteriilor de evaluare fundamentale.

EURAMET e.V. are în vedere două date limită pe an la care acordă aceste burse printr-o procedură simplificată, pe baza opiniei a cel puțin doi experți independenți pentru fiecare propunere care au discutat și au clasificat toate propunerile.

D.   Tabel recapitulativ

Tipuri de finanțare

Organizații eligibile (1)

Țări eligibile

Criterii de evaluare

A.

Proiect PECM (consorțiu)

INM și ID

State participante la PECM

Articolul 15 alineatul (1) litera (a) din Normele de participare la cel de al șaptelea program-cadru

B1.

Burse de excelență pentru cercetători

 

Sursă:

(1)

Orice organizație, cu excepția INM sau ID sau

(2)

cercetător individual

 

Destinație:

un proiect PECM al INM sau ID

State membre și țări asociate la cel de al șaptelea program-cadru

Articolul 15 alineatul (1) litera (b) din Normele de participare la cel de al șaptelea program-cadru

B2.

Burse de mobilitate pentru cercetători

 

Sursă:

(1)

INM și ID sau

(2)

o organizație care beneficiază de o bursă de excelență pentru cercetare

(3)

cercetători din țările membre EURAMET care nu participă la PECM și care în prezent au capacități limitate în domeniul cercetării metrologice sau nu dispun deloc de astfel de capacități

 

Destinație:

(1)

INM și ID sau

(2)

o organizație care beneficiază de o bursă de excelență pentru cercetare

State membre și țări asociate la cel de al șaptelea program-cadru

Articolul 15 alineatul (1) litera (b) din Normele de participare la cel de al șaptelea program-cadru

B3.

Burse de mobilitate pentru cercetători în faza primară

 

Sursă:

INM și ID

 

Destinație:

(1)

INM și ID sau

(2)

alte organizații participante la proiectul PECM (consorțiu)

State participante la PECM

Articolul 15 alineatul (1) litera (b) din Normele de participare la cel de al șaptelea program-cadru

IV.   MECANISMUL DE FINANȚARE

A.   Finanțare la nivel de program

PECM este finanțat de statele participante și de Comunitate.

Statele participante stabilesc un plan de finanțare multianual pentru a participa la PECM și pentru a contribui la finanțarea activităților sale. Contribuția națională poate proveni din programe existente sau nou create, atât timp cât acestea respectă natura esențială a metrologiei de nivel înalt finanțată din fonduri publice. Fiecare stat participant identifică, pe lângă necesarul de finanțare de bază (buget PECM alocat), o capacitate de finanțare de rezervă egală cu 50 % din necesarul respectiv pentru a asigura flexibilitatea de derulare a PECM pe întreaga durată de funcționare a acestuia și ținând seama de lista de clasificare. Finanțarea PECM presupune, în special, angajamentul de a contribui la finanțarea participanților la proiectele PECM selectate din bugetele PECM naționale alocate și asigurarea unei contribuții „în numerar”, cotele fiind proporționale cu bugetele PECM alocate, într-un fond comun pentru finanțarea burselor pentru cercetători, pe lângă finanțarea integrală a costurilor de funcționare ale PECM.

Contribuția financiară totală a Comunității la PECM se calculează astfel încât să corespundă contribuției financiare efective a statelor participante (excluzând costurile de funcționare mai mari de 16 milioane EUR și capacitatea de finanțare de rezervă), cu un plafon de 200 milioane EUR. Deoarece costurile de funcționare sunt incluse în calculul contribuției echivalente, acestea trebuie justificate de EURAMET e.V.

Nicio contribuție financiară comunitară nu este utilizată pentru acoperirea costurilor de funcționare ale EURAMET e.V.

B.   Defalcarea orientativă a finanțării

Total general: 400 de milioane EUR (+ 100 de milioane EUR capacitate de finanțare de rezervă)

Tipul activității

Comunitate

200 milioane EUR

State participante

200 milioane EUR

Total

400 milioane EUR

 

%

milioane EUR

%

milioane EUR

%

milioane EUR

Modulul Propuneri de proiecte PECM (Partea A)

82 %

164

90 %

180

86 %

344

Modulul Propuneri de burse pentru cercetători (Partea B) finanțare până la 100 %

18 %

36

2 %

4

10 %

40

B1.

Burse de excelență pentru cercetători

 

 

 

 

7,5 %

30

B2.

Burse de mobilitate pentru cercetători

 

 

 

 

1,5 %

6

B3.

Burse de mobilitate pentru cercetători în faza primară

 

 

 

 

1,0 %

4

Costuri de funcționare (Partea C)

8 %

16 (2)

4 %

16

Total

100 %

200

100 %

200

100 %

400

C.   Finanțarea proiectelor PECM și a burselor pentru cercetători

Repartizarea finanțării din bugetele PECM alocate și din contribuția comunitară pentru proiectele PECM respectă ordinea listei de clasificare aprobate după evaluare.

Contribuția financiară pentru participanții la aceste proiecte PECM se calculează în funcție de costurile eligibile definite în Normele de participare la cel de al șaptelea program-cadru. În cazul în care bugetul PECM alocat este epuizat din motivul unei rate ridicate de succes a INM-urilor și ID-urilor dintr-un anumit stat participant, respectivul stat participant recurge la capacitatea de finanțare de rezervă de 50 % din bugetul său alocat PECM destinată altor propuneri selectate în ordinea în care apar în lista de clasificare.

Contribuția comunitară la proiectele PECM se stabilește pentru fiecare cerere de propuneri ca procent din costurile eligibile mai mic de 50 %. Aceasta se transferă direct de la EURAMET e.V. către participanții la proiectele PECM.

Contribuțiile naționale la proiectele PECM vor fi asigurate prin utilizarea mecanismelor de finanțare naționale respective.

Contribuțiile comunitare și naționale în numerar utilizate pentru finanțarea burselor de excelență pentru cercetători, a burselor de mobilitate pentru cercetători și a burselor de mobilitate pentru cercetători în faza primară se transferă către EURAMET e.V. și, prin aceasta, către beneficiarii burselor.

Legalitatea și regularitatea tranzacțiilor de bază și, în special, existența contribuției naționale, plata efectivă a acesteia, utilizarea adecvată a finanțării comunitare și eligibilitatea costurilor reclamate se asigură sub responsabilitatea EURAMET e.V. și se constată prin auditarea financiară independentă a proiectelor PECM cu respectarea principiilor conforme cu cele ale celui de al șaptelea program-cadru.

Bursele de excelență pentru cercetători, bursele de mobilitate pentru cercetători și bursele de mobilitate pentru cercetători în faza primară reprezintă burse fixe acordate conform unor baremuri predefinite; cheltuielile subiacente detaliate nu vor face obiectul auditului. Categoriile de costuri acoperite de orice astfel de bursă nu sunt eligibile drept costuri de proiect PECM. Se justifică prin dovezi oficiale numai plata integrală efectivă a sumei stabilite către beneficiarul final. Plățile în numerar nu sunt considerate dovezi corespunzătoare și nu sunt eligibile. EURAMET e.V. are posibilitatea de a solicita fonduri echivalente de la beneficiari ai burselor de excelență pentru cercetare care sunt persoane juridice și nu persoane fizice.

V.   DISPOZIȚII PRIVIND DREPTURILE DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

EURAMET e.V. adoptă politica privind proprietatea intelectuală a PECM în conformitate cu articolul 2 litera (h) din prezenta decizie.


(1)  Centrul Comun de Cercetare are același statut ca și Institutele naționale de metrologie.

(2)  Spre deosebire de celelalte cifre, această sumă este un plafon obligatoriu în calculul fondurilor echivalente ale statelor participante.


ANEXA II

Administrarea și punerea în aplicare a Programului European de Cercetare în Metrologie (PECM)

I.   INTRODUCERE

Structura de punere în aplicare dedicată a PECM este EURAMET e.V, care a fost înființată în 2007 în baza legii germane ca asociație fără scop lucrativ și reprezintă organizația regională de metrologie europeană. Aderarea la EURAMET e.V. este deschisă Institutelor Naționale de Metrologie (INM), în calitate de membri, și Institutelor desemnate (ID), în calitate de asociați, din statele membre ale Uniunii Europene și ale Asociației Europene a Liberului Schimb, precum și din alte state europene. Institutul pentru Materiale de Referință și Măsurători al Comisiei Europene poate avea, de asemenea, statutul de asociat. În prezent, există membri din 32 de țări. 22 din aceste țări sunt în același timp state participante la PECM.

II.   ADMINISTRAREA PECM ÎN CADRUL EURAMET e.V.

Următoarele organisme și structuri interne ale EURAMET e.V. își vor asuma roluri în punerea în aplicare a PECM:

1.

Președintele PECM și adjunctul acestuia sunt aleși de către Comitetul PECM. Președintele PECM este automat unul dintre cei doi vicepreședinți ai EURAMET e.V. Președintele PECM este reprezentantul legal EURAMET e.V. în problemele PECM.

2.

Comitetul PECM este format din membrii EURAMET (respectiv, INM-uri) ale căror țări sunt state participante. Comitetul PECM este un organism decizional al PECM și este responsabil de toate aspectele referitoare la PECM, incluzând decizii privind stabilirea și actualizarea programului, planificarea cererii de propuneri, profilul bugetar, criteriile de eligibilitate și de selecție, lista de evaluatori, aprobarea listei de clasificare a proiectelor PECM care vor fi finanțate, monitorizarea progreselor înregistrate de proiectele PECM finanțate și supravegherea lucrărilor corespunzătoare și organizate ale Secretariatului în legătură cu PECM. Comitetul PECM alege un președinte al PECM [care este automat „vicepreședintele (PECM)” al EURAMET] și un adjunct.

3.

Consiliul de cercetare este format dintr-un contingent echilibrat de experți de înalt nivel proveniți din industrie, din sectorul de cercetare și din mediul academic, precum și din organizațiile internaționale interesate. Acesta oferă consiliere strategică independentă pe probleme legate de PECM și rapoarte sau comentarii Comitetului PECM ori de câte ori este necesar și la cerere, dar, ca cerință minimă, emite un aviz cu privire la fiecare cerere de propuneri și ciclu de selecție.

4.

Secretariatul este format din persoane angajate de sau detașate pe lângă EURAMET e.V. Structura și sarcinile acestuia sunt reglementate de normele de procedură ale EURAMET e.V. O parte din Secretariat responsabilă de punerea în aplicare a PECM este găzduită de National Physical Laboratory, membrul britanic al EURAMET e.V. („membrul gazdă”).

5.

Directorul de program PECM este un prim-director și, ca soluție interimară, acesta poate fi detașat de la membrul gazdă. Directorul de program PECM acționează exclusiv sub autoritatea directă a EURAMET e.V. cu privire la orice probleme legate de PECM și raportează organismelor acesteia. EURAMET e.V. va institui proceduri eficiente care să asigure că nu există niciun conflict de interese între Directorul de program PECM și candidați, participanți sau beneficiari.

III.   RESPONSABILITATEA EXCLUSIVĂ A EURAMET E.V. ȘI SUBCONTRACTAREA SARCINILOR ADMINISTRATIVE ȘI LOGISTICE CĂTRE MEMBRUL GAZDĂ ÎN PUNEREA ÎN APLICARE A PECM

EURAMET e.V. îi revine răspunderea pentru punerea în aplicare a PECM. Aceasta gestionează contribuția financiară comunitară pentru PECM. De asemenea, își asumă responsabilități în special pentru:

(i)

actualizarea PECM;

(ii)

stabilirea cererilor de propuneri;

(iii)

publicarea cererilor de propuneri;

(iv)

primirea de propuneri pentru faza 1 și faza 2 și de propuneri de burse de mobilitate pentru cercetători în faza primară;

(v)

selectarea experților independenți pentru evaluare;

(vi)

primirea evaluărilor individuale ale experților independenți și prezidarea comisiilor de evaluare;

(vii)

luarea deciziilor de selecție finale;

(viii)

inițierea negocierilor contractuale și încheierea de contracte cu consorțiile de proiect PECM selectate și alți beneficiari;

(ix)

primirea contestațiilor referitoare la cererile de propuneri și formularea răspunsurilor la acestea;

(x)

încasarea, alocarea și monitorizarea utilizării contribuției financiare comunitare;

(xi)

executarea de plăți către participanții la proiectele PECM finanțate și beneficiarii burselor;

(xii)

satisfacerea cerințelor de raportare față de Comisie (1).

Deși responsabilitățile de mai sus și luarea deciziilor cu privire la PECM revin exclusiv EURAMET e.V., anumite sarcini administrative și logistice din punerea în aplicare a PECM pot fi subcontractate, contra cost, membrului gazdă.

Acest sprijin administrativ și logistic include următoarele:

(i)

asigurarea administrării și logisticii pentru aplicarea procedurilor aferente cererilor de propuneri, inclusiv punerea la dispoziție a unei linii telefonice de asistență dedicate;

(ii)

furnizarea de sprijin pentru redactare către EURAMET e.V. pentru elaborarea de orientări și alte documentații;

(iii)

furnizarea de capacități web dedicate;

(iv)

furnizarea de sprijin la întocmirea contractelor, la urmărirea proiectelor și la monitorizarea proiectelor PECM și a burselor pentru cercetători;

(v)

susținerea Comitetului PECM și a Președintelui PECM, conform necesităților.

În acord cu Comisia, membrului gazdă îi pot fi subcontractate sarcini suplimentare, în timp ce EURAMET e.V. pune bazele Secretariatului permanent propriu.


(1)  Monitorizarea contribuției financiare comunitare presupune toate activitățile cu caracter de control și audit, ex ante și/sau ex post, considerate necesare pentru efectuarea în mod satisfăcător a sarcinilor executive delegate de Comisie. Aceste activități au ca scop obținerea unei asigurări rezonabile privind legalitatea și regularitatea tranzacțiilor de bază și eligibilitatea costurilor solicitate.