2.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/50


DECIZIA CONSILIULUI EUROPEAN

din 1 decembrie 2009

privind exercitarea președinției Consiliului

(2009/881/UE)

CONSILIUL EUROPEAN,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 16 alineatul (9),

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 236 litera (b),

întrucât:

(1)

Declarația (nr. 9) anexată la Actul final al Conferinței interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona prevede că, în ziua intrării în vigoare a tratatului, Consiliul European adoptă decizia al cărei text este consemnat în declarația menționată.

(2)

Prin urmare, este oportun să se adopte prezenta decizie,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1)   Președinția Consiliului, cu excepția formațiunii Afaceri Externe, este asigurată, pe o perioadă de 18 luni, de grupuri prestabilite de trei state membre. Aceste grupuri sunt formate în baza unui sistem egal de rotație a statelor membre, avându-se în vedere diversitatea acestora și echilibrul geografic al Uniunii.

(2)   Fiecare membru al unui grup asigură, prin rotație, pentru o durată de șase luni, președinția tuturor formațiunilor Consiliului, cu excepția formațiunii Afaceri Externe. Ceilalți membri ai grupului asistă președinția în îndeplinirea tuturor responsabilităților acesteia, pe baza unui program comun. Membrii grupului pot conveni asupra altor aranjamente.

Articolul 2

Președinția Comitetului Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre este asigurată de un reprezentant al statului membru care asigură președinția Consiliului Afaceri Generale.

Președinția Comitetului Politic și de Securitate este asigurată de un reprezentant al Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.

Președinția comisiilor pregătitoare ale diverselor formațiuni ale Consiliului, cu excepția formațiunii Afaceri Externe, îi revine membrului grupului care asigură președinția formațiunii în cauză, cu excepția cazului în care se decide altfel în conformitate cu articolul 4.

Articolul 3

Consiliul Afaceri Generale asigură, în cooperare cu Comisia, coerența și continuitatea lucrărilor diferitelor formațiuni ale Consiliului în cadrul unui program pe mai mulți ani. Statele membre care dețin președinția, sprijinite de Secretariatul General al Consiliului, iau toate măsurile necesare pentru organizarea și buna desfășurare a lucrărilor Consiliului.

Articolul 4

Consiliul adoptă o decizie de stabilire a dispozițiilor de aplicare a prezentei decizii.

Articolul 5

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Aceasta se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 1 decembrie 2009.

Pentru Consiliul European

Președintele

H. VAN ROMPUY