6.12.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 328/28


DIRECTIVA 2008/99/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 19 noiembrie 2008

privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 175 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

după consultarea Comitetului Regiunilor,

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 174 alineatul (2) din tratat, politica comunitară privind mediul trebuie să urmărească asigurarea unui nivel ridicat de protecție.

(2)

Comunitatea este preocupată de creșterea numărului de infracțiuni împotriva mediului și de efectele acestora, care se extind din ce în ce mai mult în afara granițelor statelor în care acestea sunt comise. Astfel de infracțiuni reprezintă o amenințare la adresa mediului și necesită prin urmare un răspuns adecvat.

(3)

Experiența a demonstrat că actualele sisteme de sancționare nu au fost suficiente pentru a garanta respectarea în totalitate a legislației privind protecția mediului. O astfel de respectare poate și ar trebui să fie consolidată prin prevederea de sancțiuni penale, care demonstrează o dezaprobare socială de natură diferită din punct de vedere calitativ în comparație cu sancțiunile administrative sau cu un mecanism de compensare întemeiat pe dreptul civil.

(4)

Existența unor norme comune privind infracțiunile dau posibilitatea utilizării unor metode de investigație și de asistență eficiente pe teritoriul statelor membre și între acestea.

(5)

Pentru a realiza o protecție eficace a mediului, este deosebit de importantă introducerea unor sancțiuni cu un caracter descurajant mai ridicat pentru activitățile care dăunează mediului, care provoacă de obicei sau este probabil să provoace daune semnificative aerului, inclusiv stratosferei, solului, apei, animalelor sau plantelor, inclusiv în ceea ce privește conservarea speciilor.

(6)

Nerespectarea unei obligații legale de a acționa poate avea același efect ca un comportament activ și ar trebui, prin urmare, să facă la rândul său obiectul unor sancțiuni corespunzătoare.

(7)

În consecință, un astfel de comportament ar trebui considerat infracțiune pe întreg teritoriul Comunității în cazul în care se desfășoară cu intenție sau din culpă gravă.

(8)

Actele legislative enumerate în anexele la prezenta directivă conțin dispoziții ce ar trebui să facă obiectul unor măsuri de drept penal care să asigure eficacitatea deplină a normelor privind protecția mediului.

(9)

Obligațiile rezultate în temeiul prezentei directive se referă numai la dispozițiile din actele legislative enumerate în anexele la prezenta directivă care impun statelor membre obligația ca, atunci când pun în aplicare respectivele acte legislative, să prevadă măsuri restrictive.

(10)

Prezenta directivă obligă statele membre să prevadă în legislația lor națională sancțiuni penale pentru încălcări grave ale dispozițiilor din dreptul comunitar privind protecția mediului. Prezenta directivă nu creează obligații privind aplicarea de astfel de sancțiuni sau a oricărui alt sistem disponibil de aplicare a legii în cazuri individuale.

(11)

Prezenta directivă nu aduce atingere altor regimuri de răspundere prevăzute în dreptul comunitar sau în cel național pentru daune provocate mediului.

(12)

Având în vedere că prezenta directivă prevede standarde minime, statele membre pot adopta sau menține măsuri mai stricte de protecție eficientă a mediului prin intermediul dreptului penal. Măsurile respective trebuie să fie compatibile cu dispozițiile tratatului.

(13)

Statele membre ar trebui să informeze Comisia cu privire la punerea în aplicare a prezentei directive pentru ca aceasta să poată evalua efectele prezentei directive.

(14)

Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume asigurarea unei protecții a mediului mai eficiente, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de statele membre și, având în vedere amploarea și efectele acestei directive, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(15)

În cadrul oricărui act legislativ adoptat ulterior privind chestiuni legate de mediu ar trebui să se precizeze, după caz, că prezenta directivă urmează să se aplice. Atunci când este necesar, articolul 3 ar trebui modificat.

(16)

Prezenta directivă respectă drepturile și principiile fundamentale recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiectul

Prezenta directivă stabilește măsuri de natură penală pentru a asigura o protecție mai eficace a mediului.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei directive:

(a)

„contrare legii” înseamnă o încălcare:

(i)

a actelor legislative adoptate în temeiul Tratatului CE și enumerate în anexa A; sau

(ii)

în privința activităților care intră sub incidența Tratatului Euratom, o încălcare a actelor legislative adoptate în temeiul Tratatului Euratom și enumerate în anexa B; sau

(iii)

a unei legi, a unui act administrativ al unui stat membru sau a unei decizii adoptate de o autoritate competentă a unui stat membru, care pune în aplicare legislația comunitară menționată la punctul (i) sau (ii);

(b)

„speciile de floră și faună sălbatică protejate” înseamnă:

(i)

în sensul articolului 3 litera (f), acele specii menționate în:

anexa IV la Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (3);

anexa I la Directiva 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice (4) și cele menționate la articolul 4 alineatul (2) din respectiva directivă;

(ii)

în sensul articolului 3 litera (g), acele specii menționate în anexa A sau B la Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecția speciilor de faună și floră sălbatică prin controlul comerțului cu acestea (5);

(c)

„habitat în cadrul unui sit protejat” înseamnă orice habitat al speciilor pentru care o arie este clasificată ca arie de protecție specială, în temeiul articolului 4 alineatul (1) sau alineatul (2) din Directiva 79/409/CEE, sau orice habitat natural sau habitat al speciilor pentru care un sit este desemnat ca arie specială de conservare, în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Directiva 92/43/CEE;

(d)

„persoană juridică” înseamnă orice entitate juridică care deține acest statut în temeiul legislației naționale aplicabile, cu excepția statelor sau a organismelor publice care exercită prerogative de putere publică și a organizațiilor internaționale publice.

Articolul 3

Infracțiuni

Statele membre se asigură că următoarele fapte constituie infracțiuni, în cazul în care sunt contrare legii și sunt săvârșite cu intenție sau cel puțin din culpă gravă:

(a)

deversarea, emiterea sau introducerea unei cantități de materii sau de radiații ionizante în aer, sol sau apă, care provoacă sau este probabil să provoace decesul sau vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative calității aerului, calității solului sau calității apei ori animalelor sau plantelor;

(b)

colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deșeuri, inclusiv controlul acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor de eliminare și inclusiv acțiunile întreprinse de comercianți sau intermediari (gestionarea deșeurilor), care provocă sau este probabil să provoace decesul sau vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative calității aerului, calității solului sau calității apei ori animalelor sau plantelor;

(c)

transportul de deșeuri, în cazul în care respectiva activitate intră în domeniul de aplicare a articolului 2 alineatul (35) din Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri (6) și se efectuează într-o cantitate care nu poate fi neglijată, fie că se realizează printr-un singur transport, fie prin mai multe transporturi aparent legate între ele;

(d)

exploatarea unei uzine în care se desfășoară o activitate periculoasă sau în care sunt depozitate sau utilizate substanțe sau preparate periculoase și care, în exteriorul uzinei, provoacă sau este probabil să provoace decesul sau vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative calității aerului, calității solului sau calității apei ori animalelor sau plantelor;

(e)

producția, procesarea, manipularea, folosirea, deținerea, depozitarea, transportul, importul, exportul sau eliminarea de materiale nucleare sau de alte substanțe radioactive periculoase, care provoacă sau este probabil să provoace decesul sau vătămarea gravă a oricărei persoane sau daune calității aerului, calității solului sau calității apei ori animalelor sau plantelor;

(f)

uciderea, distrugerea, posesia sau obținerea de specimene din speciile de faună sau floră sălbatică protejate, cu excepția cazurilor în care fapta afectează o cantitate neglijabilă de astfel de specimene și are un impact neglijabil asupra stării de conservare a speciilor;

(g)

comerțul cu specimene din speciile de faună sau floră sălbatică protejate sau cu părți ori derivate ale acestora, cu excepția cazurilor în care actul afectează o cantitate neglijabilă de astfel de specimene și are un impact neglijabil asupra stării de conservare a speciilor;

(h)

orice act care provoacă deteriorarea semnificativă a unui habitat din cadrul unui sit protejat;

(i)

producția, importul, exportul, introducerea pe piață sau folosirea de substanțe care epuizează stratul de ozon.

Articolul 4

Instigarea și complicitatea

Statele membre se asigură că instigarea și complicitatea la actele săvârșite cu intenție menționate la articolul 3 sunt sancționabile ca infracțiuni.

Articolul 5

Sancțiuni

Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura aplicabilitatea unor sancțiuni penale eficace, proporționale și cu efect de descurajare pentru infracțiunile menționate la articolele 3 și 4.

Articolul 6

Răspunderea persoanelor juridice

(1)   Statele membre se asigură că persoanele juridice pot fi considerate răspunzătoare pentru infracțiunile menționate la articolele 3 și 4, în cazul în care aceste infracțiuni au fost comise în beneficiul lor de orice persoană care deține o poziție de conducere în cadrul persoanei juridice și care a acționat fie individual, fie în calitate de membru al unui organ al persoanei juridice, pe baza:

(a)

unei împuterniciri din partea persoanei juridice;

(b)

unei prerogative de a lua decizii în numele persoanei juridice; sau

(c)

a unei prerogative de control în cadrul persoanei juridice.

(2)   Statele membre se asigură, de asemenea, că o persoană juridică poate fi considerată răspunzătoare în cazul în care lipsa supravegherii sau a controlului din partea unei persoane menționate la alineatul (1) a făcut posibilă comiterea unei infracțiuni menționate la articolele 3 și 4, în beneficiul persoanei juridice respective, de către o persoană sub autoritatea acesteia.

(3)   Răspunderea unei persoane juridice în temeiul alineatelor (1) și (2) nu exclude procedurile penale împotriva persoanelor fizice care sunt implicate în infracțiunile menționate la articolele 3 și 4 în calitate de autori, instigatori sau complici.

Articolul 7

Sancțiuni aplicate persoanelor juridice

Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura aplicabilitatea unor sancțiuni eficace, proporționale și cu efect de descurajare persoanelor juridice considerate răspunzătoare pentru o infracțiune în temeiul articolului 6.

Articolul 8

Transpunere

(1)   Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative, necesare pentru a se conforma prezentei directive, înainte de 26 decembrie 2010.

Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă, precum și un tabel ce indică corespondența dintre prezenta directivă și dispozițiile naționale adoptate.

Articolul 9

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 10

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Strasbourg, 19 noiembrie 2008.

Pentru Parlamentul European

Președintele

H.-G. PÖTTERING

Pentru Consiliu

Președintele

J.-P. JOUYET


(1)  JO C 10, 15.1.2008, p. 47.

(2)  Avizul Parlamentului European din 21 mai 2008 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 24 octombrie 2008.

(3)  JO L 206, 22.7.1992, p. 7.

(4)  JO L 103, 25.4.1979, p. 1.

(5)  JO L 61, 3.3.1997, p. 1.

(6)  JO L 190, 12.7.2006, p. 1.


ANEXA A

Lista actelor legislative comunitare adoptate în temeiul Tratatului CE a căror încălcare constituie o faptă contrară legii în conformitate cu articolul 2 litera (a) punctul (i) din prezenta directivă

Directiva 70/220/CEE a Consiliului din 20 martie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile preconizate împotriva poluării aerului cu emisii poluante provenind de la motoarele autovehiculelor (1);

Directiva 72/306/CEE a Consiliului din 2 august 1972 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile preconizate împotriva emisiilor de poluanți provenind de la motoarele diesel destinate propulsiei vehiculelor (2);

Directiva 75/439/CEE a Consiliului din 16 iunie 1975 privind eliminarea uleiurilor uzate (3);

Directiva 76/160/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1975 privind calitatea apei pentru scăldat (4);

Directiva 76/769/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la restricțiile privind introducerea pe piață și utilizarea anumitor substanțe și preparate periculoase (5);

Directiva 77/537/CEE a Consiliului din 28 iunie 1977 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de poluanți de la motoarele diesel cu care sunt echipate tractoarele agricole sau forestiere pe roți (6);

Directiva 78/176/CEE a Consiliului din 20 februarie 1978 privind deșeurile din industria dioxidului de titan (7);

Directiva 79/117/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1978 privind interzicerea introducerii pe piață și a folosirii produselor fitosanitare care conțin anumite substanțe active (8);

Directiva 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice (9);

Directiva 82/176/CEE a Consiliului din 22 martie 1982 privind valorile limită și obiectivele de calitate pentru evacuările de mercur din sectorul electrolizei cloralcanilor (10);

Directiva 83/513/CEE a Consiliului din 26 septembrie 1983 privind valorile limită și obiectivele de calitate pentru evacuările de cadmiu (11);

Directiva 84/156/CEE a Consiliului din 8 martie 1984 privind valorile limită și obiectivele de calitate pentru evacuările de mercur din alte sectoare industriale decât cel al electrolizei cloralcanilor (12);

Directiva 84/360/CEE a Consiliului din 28 iunie 1984 privind combaterea poluării atmosferice provenite de la instalațiile industriale (13);

Directiva 84/491/CEE a Consiliului din 9 octombrie 1984 privind valorile limită și obiectivele de calitate pentru evacuările de hexaclorciclohexan (14);

Directiva 85/203/CEE a Consiliului din 7 martie 1985 privind normele de calitate a aerului în privința dioxidului de azot (15);

Directiva 86/278/CEE a Consiliului din 12 iunie 1986 privind protecția mediului, în special a solului, atunci când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură (16);

Directiva 86/280/CEE a Consiliului din 12 iunie 1986 privind valorile limită și obiectivele de calitate pentru evacuările anumitor substanțe periculoase incluse în Lista I din anexa la Directiva 76/464/CEE (17);

Directiva 87/217/CEE a Consiliului din 19 martie 1987 privind prevenirea și reducerea poluării mediului cu azbest (18);

Directiva 90/219/CEE a Consiliului din 23 aprilie 1990 privind utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic (19);

Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale (20);

Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (21);

Directiva 91/676/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole (22);

Directiva 91/689/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind deșeurile periculoase (23);

Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (24);

Directiva 92/112/CEE a Consiliului din 15 decembrie 1992 privind procedurile de armonizare a programelor de reducere, în vederea eliminării, a poluării cauzate de deșeurile din industria dioxidului de titan (25);

Directiva 94/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 iunie 1994 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la ambarcațiunile de agrement: dispozițiile modificate prin Directiva 2003/44/CE (26);

Directiva 94/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (27);

Directiva 94/63/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind controlul emisiilor de compuși organici volatili (COV) rezultați din depozitarea carburanților și din distribuția acestora de la terminale la stațiile de distribuție a carburanților (28);

Directiva 96/49/CE a Consiliului din 23 iulie 1996 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind transportul rutier de mărfuri periculoase (29);

Directiva 96/59/CE a Consiliului din 16 septembrie 1996 privind eliminarea bifenililor policlorurați și a terfenililor policlorurați (PCB/TPC) (30);

Directiva 96/62/CE a Consiliului din 27 septembrie 1996 privind evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător (31);

Directiva 96/82/CE a Consiliului din 9 decembrie 1996 privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică substanțe periculoase (32);

Directiva 97/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1997 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile împotriva emisiei de poluanți gazoși și de pulberi provenind de la motoarele cu ardere internă care urmează să fie instalate pe echipamentele mobile fără destinație rutieră (33);

Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea (34);

Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind comercializarea produselor biodestructive (35);

Directiva 98/70/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind calitatea benzinei și a motorinei (36);

Directiva 98/83/CE a Consiliului din 3 noiembrie 1998 privind calitatea apei destinate consumului uman (37);

Directiva 1999/13/CE a Consiliului din 11 martie 1999 privind reducerea emisiilor de compuși organici volatili datorate utilizării solvenților organici în anumite activități și instalații (38);

Directiva 1999/30/CE a Consiliului din 22 aprilie 1999 privind valorile limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot și oxizii de azot, pulberile în suspensie și plumbul din aerul înconjurător (39);

Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri (40);

Directiva 1999/32/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind reducerea conținutului de sulf din anumiți combustibili lichizi (41);

Directiva 2000/53/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind vehiculele scoase din uz (42);

Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (43);

Directiva 2000/69/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 noiembrie 2000 privind valorile limită pentru benzen și monoxidul de carbon din aerul înconjurător (44);

Directiva 2000/76/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 decembrie 2000 privind incinerarea deșeurilor (45);

Regulamentul (CE) nr. 2037/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 iunie 2000 privind substanțele care diminuează stratul de ozon (46);

Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 martie 2001 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic (47);

Directiva 2001/80/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2001 privind limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanți proveniți de la instalații de ardere de mari dimensiuni (48);

Directiva 2002/3/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 februarie 2002 privind ozonul din aerul înconjurător (49);

Directiva 2002/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 ianuarie 2003 privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice (50);

Directiva 2002/96/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 ianuarie 2003 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) (51);

Directiva 2004/107/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind arsenicul, cadmiul, mercurul, nichelul și hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător (52);

Regulamentul (CE) nr. 648/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 privind detergenții (53);

Regulamentul (CE) nr. 850/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind poluanții organici persistenți (54);

Directiva 2005/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 septembrie 2005 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de gaze și de particule poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin comprimare utilizate la vehicule și împotriva emisiilor de gaze poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin scânteie alimentate cu gaz sau cu gaz petrolier lichefiat utilizate la vehicule (55);

Directiva 2005/78/CE a Comisiei din 14 noiembrie 2005 de aplicare a Directivei 2005/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de gaze și de particule poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin comprimare utilizate la vehicule și împotriva emisiilor de gaze poluante provenite de la motoare cu aprindere prin scânteie alimentate cu gaz sau cu gaz petrolier lichefiat utilizate la vehicule și de modificare a anexelor I, II, III, IV și VI la aceasta (56);

Directiva 2006/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 februarie 2006 privind gestionarea calității apei pentru scăldat (57);

Directiva 2006/11/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 februarie 2006 privind poluarea cauzată de anumite substanțe periculoase deversate în mediul acvatic al Comunității (58);

Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deșeurile (59);

Directiva 2006/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006 privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive (60);

Directiva 2006/40/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind emisiile provenite de la sistemele de climatizare ale autovehiculelor (61);

Directiva 2006/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 septembrie 2006 privind calitatea apelor dulci care necesită protecție sau îmbunătățiri în vederea întreținerii vieții piscicole (62);

Directiva 2006/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 septembrie 2006 privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori (63);

Directiva 2006/118/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind protecția apelor subterane împotriva poluării și a deteriorării (64);

Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră (65);

Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri (66);

Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (67);

Regulamentul (CE) nr. 1418/2007 al Comisiei din 29 noiembrie 2007 privind exportul anumitor deșeuri destinate recuperării enumerate în anexa III sau IIIA la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului în anumite țări în care Decizia OCDE privind controlul circulației transfrontaliere a deșeurilor nu se aplică (68);

Directiva 2008/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (69).


(1)  JO L 76, 6.4.1970, p. 1.

(2)  JO L 190, 20.8.1972, p. 1.

(3)  JO L 194, 25.7.1975, p. 23.

(4)  JO L 31, 5.2.1976, p. 1.

(5)  JO L 262, 27.9.1976, p. 201.

(6)  JO L 220, 29.8.1977, p. 38.

(7)  JO L 54, 25.2.1978, p. 19.

(8)  JO L 33, 8.2.1979, p. 36.

(9)  JO L 103, 25.4.1979, p. 1.

(10)  JO L 81, 27.3.1982, p. 29.

(11)  JO L 291, 24.10.1983, p. 1.

(12)  JO L 74, 17.3.1984, p. 49.

(13)  JO L 188, 16.7.1984, p. 20.

(14)  JO L 274, 17.10.1984, p. 11.

(15)  JO L 87, 27.3.1985, p. 1.

(16)  JO L 181, 4.7.1986, p. 6.

(17)  JO L 181, 4.7.1986, p. 16.

(18)  JO L 85, 28.3.1987, p. 40.

(19)  JO L 117, 8.5.1990, p. 1.

(20)  JO L 135, 30.5.1991, p. 40.

(21)  JO L 230, 19.8.1991, p. 1.

(22)  JO L 375, 31.12.1991, p. 1.

(23)  JO L 377, 31.12.1991, p. 20.

(24)  JO L 206, 22.7.1992, p. 7.

(25)  JO L 409, 31.12.1992, p. 11.

(26)  JO L 214, 26.8.2003, p. 18.

(27)  JO L 365, 31.12.1994, p. 10.

(28)  JO L 365, 31.12.1994, p. 24.

(29)  JO L 235, 17.9.1996, p. 25.

(30)  JO L 243, 24.9.1996, p. 31.

(31)  JO L 296, 21.11.1996, p. 55.

(32)  JO L 10, 14.1.1997, p. 13.

(33)  JO L 59, 27.2.1998, p. 1.

(34)  JO L 61, 3.3.1997, p. 1.

(35)  JO L 123, 24.4.1998, p. 1.

(36)  JO L 350, 28.12.1998, p. 58.

(37)  JO L 330, 5.12.1998, p. 32.

(38)  JO L 85, 29.3.1999, p. 1.

(39)  JO L 163, 29.6.1999, p. 41.

(40)  JO L 182, 16.7.1999, p. 1.

(41)  JO L 121, 11.5.1999, p. 13.

(42)  JO L 269, 21.10.2000, p. 34.

(43)  JO L 327, 22.12.2000, p. 1.

(44)  JO L 313, 13.12.2000, p. 12.

(45)  JO L 332, 28.12.2000, p. 91.

(46)  JO L 244, 29.9.2000, p. 1.

(47)  JO L 106, 17.4.2001, p. 1.

(48)  JO L 309, 27.11.2001, p. 1.

(49)  JO L 67, 9.3.2002, p. 14.

(50)  JO L 37, 13.2.2003, p. 19.

(51)  JO L 37, 13.2.2003, p. 24.

(52)  JO L 23, 26.1.2005, p. 3.

(53)  JO L 104, 8.4.2004, p. 1.

(54)  JO L 158, 30.4.2004, p. 7.

(55)  JO L 275, 20.10.2005, p. 1.

(56)  JO L 313, 29.11.2005, p. 1.

(57)  JO L 64, 4.3.2006, p. 37.

(58)  JO L 64, 4.3.2006, p. 52.

(59)  JO L 114, 27.4.2006, p. 9.

(60)  JO L 102, 11.4.2006, p. 15.

(61)  JO L 161, 14.6.2006, p. 12.

(62)  JO L 264, 25.9.2006, p. 20.

(63)  JO L 266, 26.9.2006, p. 1.

(64)  JO L 372, 27.12.2006, p. 19.

(65)  JO L 161, 14.6.2006, p. 1.

(66)  JO L 190, 12.7.2006, p. 1.

(67)  JO L 171, 29.6.2007, p. 1.

(68)  JO L 316, 4.12.2007, p. 6.

(69)  JO L 24, 29.1.2008, p. 8.


ANEXA B

Lista actelor legislative comunitare adoptate în temeiul Tratatului Euratom a căror încălcare constituie o faptă contrară legii în conformitate cu articolul 2 litera (a) punctul (ii) din prezenta directivă

Directiva 96/29/Euratom a Consiliului din 13 mai 1996 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecția sănătății lucrătorilor și a populației împotriva pericolelor prezentate de radiațiile ionizante (1);

Directiva 2003/122/Euratom a Consiliului din 22 decembrie 2003 privind controlul surselor radioactive închise de mare activitate și a surselor orfane (2);

Directiva 2006/117/Euratom a Consiliului din 20 noiembrie 2006 privind supravegherea și controlul transferurilor de deșeuri radioactive și combustibil uzat (3).


(1)  JO L 159, 29.6.1996, p. 1.

(2)  JO L 346, 31.12.2003, p. 57.

(3)  JO L 337, 5.12.2006, p. 21.