9.12.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/21

(1)

Terorismul constituie una dintre cele mai grave încălcări ale valorilor universale ale demnității umane, libertății, egalității și solidarității, ale respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului pe care se întemeiază Uniunea Europeană. Acesta reprezintă, de asemenea, una dintre cele mai serioase atingeri aduse democrației și statului de drept, principii care sunt comune statelor membre și pe care se întemeiază Uniunea Europeană.

(2)

Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului (2) reprezintă baza politicii Uniunii Europene de combatere a terorismului. Elaborarea unui cadru juridic comun tuturor statelor membre și, în special, a unei definiții armonizate a infracțiunilor de terorism a permis dezvoltarea și extinderea politicii Uniunii Europene de combatere a terorismului, cu respectarea drepturilor fundamentale și a statului de drept.

(3)

În ultimii ani, amenințarea teroristă s-a amplificat și a evoluat rapid, cu schimbări intervenite în modus operandi ale militanților și simpatizanților terorismului, inclusiv înlocuirea grupurilor structurate ierarhic cu celulele semiautonome fără relații strânse între ele. Aceste celule se conectează la rețele internaționale și recurg din ce în ce mai mult la folosirea noilor tehnologii, în special la Internet.

(4)

Internetul este folosit pentru a inspira și mobiliza rețelele teroriste locale și persoanele din Europa și servește în același timp drept sursă de informare privind mijloacele și metodele teroriste, funcționând astfel ca o „tabără virtuală de antrenament”. Activitățile de provocare publică de a comite infracțiuni de terorism, recrutarea și pregătirea pentru terorism au crescut, cu riscuri foarte mici și la costuri foarte reduse.

(5)

Programul de la Haga de consolidare a libertății, a securității și a justiției în Uniunea Europeană, adoptat de Consiliul European la 5 noiembrie 2004, subliniază că, pentru a preveni și pentru a combate terorismul în mod eficient, respectând pe deplin drepturile fundamentale, statele membre nu trebuie să se limiteze la activități de menținere a propriei lor securități, ci să acorde prioritate, de asemenea, securității Uniunii în ansamblul său.

(6)

Planul de acțiune al Consiliului și al Comisiei privind punerea în aplicare a Programului de la Haga de consolidare a libertății, a securității și a justiției în Uniunea Europeană (3) reamintește că terorismul necesită un răspuns global și că așteptările pe care cetățenii le au de la Uniune nu pot fi ignorate sau lăsate fără răspuns din partea acesteia. În plus, acesta arată că atenția trebuie îndreptată spre diferitele aspecte privind prevenirea, nivelul de pregătire și capacitatea de reacție pentru a consolida și, unde este cazul, pentru a completa capacitățile statelor membre de luptă împotriva terorismului concentrându-se în special pe recrutare, finanțare, analiza riscului, protecția infrastructurilor critice și gestionarea consecințelor.

(7)

Prezenta decizie-cadru prevede incriminarea faptelor conexe activităților teroriste pentru a contribui la obiectivul politic mai general de prevenire a terorismului prin reducerea difuzării acelor materiale susceptibile să incite persoanele să comită atentate teroriste.

(8)

Rezoluția 1624 (2005) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite solicită statelor să ia măsurile necesare și adecvate, în conformitate cu obligațiile lor în temeiul dreptului internațional, pentru a interzice prin lege instigarea la săvârșirea unui sau unor acte teroriste și pentru a preveni o asemenea conduită. Raportul secretarului general al Organizației Națiunilor Unite intitulat „Uniți împotriva terorismului: recomandări pentru o strategie globală de luptă împotriva terorismului” din 27 aprilie 2006 interpretează rezoluția menționată anterior în sensul oferirii unei baze pentru incriminarea instigării la atentate teroriste și a recrutării, inclusiv prin intermediul Internetului. Strategia globală a Organizației Națiunilor Unite împotriva terorismului din 8 septembrie 2006 menționează că statele membre ONU își exprimă voința de a analiza căile și mijloacele de coordonare a eforturilor la nivel regional și internațional pentru a contracara terorismul în toate formele și manifestările sale de pe Internet.

(9)

Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului stabilește obligațiile care revin statelor părți la aceasta de a incrimina provocarea publică de a comite o infracțiune de terorism, recrutarea și pregătirea pentru terorism, atunci când acestea sunt săvârșite ilegal și cu intenție.

(10)

Definiția infracțiunilor de terorism, inclusiv a infracțiunilor în legătură cu activitățile teroriste, ar trebui armonizată în continuare de către toate statele membre, pentru a acoperi provocarea publică de a comite o infracțiune de terorism, recrutarea și pregătirea pentru terorism, atunci când acestea sunt săvârșite cu intenție.

(11)

Ar trebui să se stabilească regimul sancțiunilor împotriva persoanelor fizice care au săvârșit cu intenție sau împotriva persoanelor juridice cărora le revine răspunderea pentru provocarea publică de a comite o infracțiune de terorism, recrutarea și pregătirea pentru terorism. Aceste fapte ar trebui să fie pedepsite în mod egal în toate statele membre, indiferent dacă sunt săvârșite prin intermediul Internetului sau nu.

(12)

Deoarece obiectivele prezentei decizii-cadru nu pot fi realizate, în mod satisfăcător, de către statele membre în mod individual și, prin urmare, având în vedere necesitatea unor norme armonizate la nivel european, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, prevăzut la articolul 5 din Tratatul CE și menționat la articolul 2 din Tratatul UE. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la articolul 5 din Tratatul CE, prezenta decizie-cadru nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor respective.

(13)

Uniunea respectă principiile recunoscute prin articolul 6 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană și reflectate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special capitolele II și VI. Niciun element din prezenta decizie-cadru nu poate fi interpretat în sensul reducerii sau îngrădirii drepturilor sau libertăților fundamentale, cum ar fi libertatea de exprimare, de reuniune sau de asociere, dreptul la respectarea vieții private și de familie, inclusiv dreptul la respectarea confidențialității corespondenței.

(14)

Provocarea publică de a comite o infracțiune de terorism, recrutarea și pregătirea pentru terorism sunt infracțiuni care se săvârșesc cu intenție. În consecință, niciun element din prezenta decizie-cadru nu poate fi interpretat în sensul reducerii sau restricționării difuzării informațiilor în scopuri științifice, academice sau de informare. Exprimarea opiniilor radicale, polemice sau controversate în cadrul unei dezbateri publice privind chestiunile politice sensibile, inclusiv terorismul, nu intră în domeniul de aplicare a prezentei decizii-cadru și, în special, a definiției provocării publice de a comite o infracțiune de terorism.

(15)

Punerea în aplicare a incriminării în temeiul prezentei decizii-cadru ar trebui să fie proporțională cu natura și circumstanțele infracțiunii, în ceea ce privește obiectivele legitime urmărite și necesitatea lor într-o societate democratică, și ar trebui să excludă orice formă de arbitrar sau de tratament discriminatoriu,

1.

Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 3

Infracțiuni în legătură cu activitățile teroriste

(1)   În înțelesul prezentei decizii-cadru:

(2)   Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura că următoarele fapte săvârșite cu intenție sunt incluse în categoria infracțiunilor în legătură cu activitățile teroriste:

(3)   Pentru ca o faptă prevăzută la alineatul (2) să fie sancționată, nu este necesar ca infracțiunea de terorism să fie efectiv săvârșită.”

2.

Articolul 4 se înlocuiește cu textul următor:

„Articolul 4

Instigare, complicitate, tentativă

(1)   Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura sancționarea complicității la săvârșirea unei infracțiuni prevăzute la articolul 1 alineatul (1) și la articolele 2 sau 3.

(2)   Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura sancționarea instigării la săvârșirea unei infracțiuni prevăzute la articolul 1 alineatul (1), la articolul 2 sau la articolul 3 alineatul (2) literele (d)-(f).

(3)   Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura sancționarea tentativei de săvârșire a unei infracțiuni prevăzute la articolul 1 alineatul (1) și la articolul 3 alineatul (2) literele (d)-(f), cu excepția posesiei prevăzute la articolul 1 alineatul (1) litera (f) și a infracțiunii prevăzute la articolul 1 alineatul (1) litera (i).

(4)   Fiecare stat membru poate decide să ia măsurile necesare pentru a asigura sancționarea tentativelor de săvârșire a unei infracțiuni prevăzute la articolul 3 alineatul (2) literele (b) și (c).”