11.11.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 300/56


POZIȚIA COMUNĂ 2008/844/PESC A CONSILIULUI

din 10 noiembrie 2008

de modificare a Poziției comune 2006/276/PESC privind măsurile restrictive împotriva anumitor funcționari din Belarus

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 15,

întrucât:

(1)

La 10 aprilie 2006, Consiliul a adoptat Poziția comună 2006/276/PESC privind măsurile restrictive împotriva anumitor funcționari din Belarus și de abrogare a Poziției comune 2004/661/PESC (1).

(2)

La 13 octombrie 2008, Consiliul a convenit prelungirea măsurilor restrictive prevăzute în Poziția comună 2006/276/PESC pentru o perioadă de 12 luni. Cu toate acestea, Consiliul a convenit de asemenea că interdicțiile de ședere vizând anumiți factori de decizie din Belarus, cu excepția celor implicați în disparițiile din 1999-2000 și a președintei Comisiei Electorale Centrale, nu ar trebui să se aplice pentru o perioadă de șase luni, care poate fi modificată, și aceasta în vederea încurajării dialogului cu autoritățile belaruse și a adoptării unor măsuri pentru consolidarea democrației și a respectării drepturilor omului.

(3)

La sfârșitul perioadei de șase luni menționate, Consiliul va reexamina situația din Belarus și va evalua progresele înregistrate de autoritățile belaruse în materie de reformă a codului electoral, destinate să asigure conformitatea cu angajamentele asumate în cadrul OSCE și cu celelalte norme internaționale în materie de alegeri democratice. De asemenea, Consiliul va lua în considerare orice altă acțiune concretă care vizează consolidarea respectării valorilor democratice, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, inclusiv a libertății de exprimare și a presei, precum și a libertății de întrunire și de asociere politică, și care vizează consolidarea statului de drept. Consiliul poate decide să aplice mai devreme interdicțiile de ședere, dacă este cazul, în considerarea acțiunilor autorităților belaruse în domeniul democrației și a respectării drepturilor omului.

(4)

Poziția comună 2008/288/PESC a Consiliului din 7 aprilie 2008 de reînnoire a măsurilor restrictive împotriva anumitor funcționari din Belarus până la 10 aprilie 2009 trebuie abrogată.

ADOPTĂ PREZENTA POZIȚIE COMUNĂ:

Articolul 1

Poziția comună 2006/276/PESC se prelungește până la 13 octombrie 2009.

Articolul 2

(1)   Se suspendă, până la 13 aprilie 2009, aplicarea, în ceea ce îl privește pe dl Iuri Nikolaievici Podobed, măsurilor vizate la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Poziția comună 2006/276/PESC.

(2)   Se suspendă, până la 13 aprilie 2009, aplicarea măsurilor vizate la articolul 1 alineatul (1) litera (c) din Poziția comună 2006/276/PESC.

Articolul 3

Prezenta poziție comună va fi reexaminată, înainte de 13 aprilie 2009, în considerarea situației din Belarus.

Articolul 4

Poziția comună 2008/288/PESC se abrogă.

Articolul 5

Prezenta poziție comună intră în vigoare la data adoptării.

Articolul 6

Prezenta poziție comună se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 10 noiembrie 2008.

Pentru Consiliu

Președintele

B. KOUCHNER


(1)  JO L 101, 11.4.2006, p. 5.