18.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 15/28


DECIZIA COMISIEI

din 26 noiembrie 2007

de autorizare a acidificării musturilor și a vinurilor produse în zona viticolă B din Austria pentru campania 2007-2008

[notificată cu numărul C(2007) 5615]

(Numai textul în limba germană este autentic)

(2008/58/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a pieței vitivinicole (1), în special articolul 46 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Condițiile climatice excepționale din perioada de maturare a strugurilor din zona viticolă B din Austria au condus la o reducere importantă și ireversibilă a acidității strugurilor și a musturilor. Aceste condiții climatice deosebite observate pe parcursul verii anului 2007 pe teritoriul Austriei sunt similare celor întâlnite în mod normal în zonele viticole mult mai meridionale.

(2)

Nivelul de aciditate totală a strugurilor recoltați la maturare în regiunile în cauză este anormal de redus și incompatibil cu o bună vinificație și o bună conservare a vinurilor.

(3)

Prin urmare, este necesar ca Austria să poată autoriza acidificarea musturilor și a vinurilor din zona B pentru recolta din 2007, în funcție de condițiile prevăzute în anexa V partea E punctele 2, 3 și 7 din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999.

(4)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a vinurilor,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Prin derogare de la anexa V partea E punctul 1 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, Austria poate autoriza acidificarea musturilor și a vinurilor din recolta din 2007 în zona viticolă B în funcție de condițiile prevăzute în partea E punctele 2, 3 și 7 din respectiva anexă.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Austria.

Adoptată la Bruxelles, 26 noiembrie 2007.

Pentru Comisie

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei


(1)  JO L 179, 14.7.1999, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 (JO L 299, 16.11.2007, p. 1).