REGULAMENTUL (CE) NR. 1393/2007 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 13 noiembrie 2007

privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 61 litera (c) și articolul 67 alineatul (5) a doua liniuță,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

hotărând în conformitate cu procedura stabilită la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Domeniul de aplicare

(1)   Prezentul regulament se aplică în materie civilă sau comercială în cazul în care un act judiciar sau extrajudiciar trebuie să fie transmis dintr-un stat membru în altul pentru a fi notificat sau comunicat. Acesta nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă, nici în ceea ce privește răspunderea statului privind acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice (acta iure imperii).

(2)   Prezentul regulament nu se aplică în cazul în care nu este cunoscută adresa persoanei căreia se notifică sau comunică actul.

(3)   În prezentul regulament, noțiunea de „stat membru” înseamnă orice stat membru cu excepția Danemarcei.

Articolul 2

Agenții de transmitere și agenții de primire

(1)   Fiecare stat membru desemnează funcționarii publici, autoritățile sau alte persoane, denumite în continuare „agenții de transmitere”, care au competența să transmită actele judiciare sau extrajudiciare ce urmează să fie notificate sau comunicate într-un alt stat membru.

(2)   Fiecare stat membru desemnează funcționarii publici, autoritățile sau alte persoane, denumite în continuare „agenții de primire”, care au competența să primească actele judiciare sau extrajudiciare provenind din alt stat membru.

(3)   Un stat membru poate desemna fie o agenție de transmitere și o agenție de primire, fie o singură agenție care să îndeplinească ambele funcții. Un stat federal, un stat în care sunt în vigoare mai multe sisteme de drept sau un stat în care există unități teritoriale autonome au libertatea de a desemna mai multe asemenea agenții. Desemnarea acestora produce efecte pentru un termen de cinci ani și poate fi reînnoită la fiecare cinci ani.

(4)   Fiecare stat membru prezintă Comisiei următoarele informații:

Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificare ulterioară a acestor informații.

Articolul 3

Autoritatea centrală

Fiecare stat membru desemnează o autoritate centrală însărcinată să:

Statele federale, statele în care sunt în vigoare mai multe sisteme de drept sau statele în care există unități teritoriale autonome au libertatea de a desemna mai multe organisme centrale.

CAPITOLUL II

ACTE JUDICIARE

Secțiunea 1

Transmiterea și notificarea sau comunicarea actelor judiciare

Articolul 4

Transmiterea actelor

(1)   Actele judiciare sunt transmise direct și în termenul cel mai scurt între agențiile desemnate în temeiul articolului 2.

(2)   Transmiterea actelor, a cererilor, a confirmărilor, a confirmărilor de primire, a certificatelor și a oricăror alte documente între agențiile de transmitere și cele de primire se poate face prin orice mijloace corespunzătoare, cu condiția ca actul primit să aibă un conținut conform și fidel cu cel al actului înaintat și ca toate informațiile conținute de acesta să poată fi citite cu ușurință.

(3)   Actul care urmează să fie trimis este însoțit de o cerere redactată folosind formularul tip prevăzut în anexa I. Formularul se completează în limba oficială a statului membru de destinație sau, în cazul în care există mai multe limbi oficiale în statul membru în cauză, în limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale locului unde urmează să se facă notificarea sau comunicarea, sau într-o altă limbă pe care statul membru respectiv a indicat că o acceptă. Fiecare stat membru indică limba sau limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene, altele decât cea proprie, în care acceptă să fie completat formularul.

(4)   Actele și toate documentele transmise sunt scutite de legalizare, precum și de orice altă formalitate echivalentă.

(5)   În cazul în care agenția de transmitere dorește să i se returneze un exemplar al actului, însoțit de certificatul prevăzut la articolul 10, aceasta expediază actul de notificat sau de comunicat în dublu exemplar.

Articolul 5

Traducerea actelor

(1)   Solicitantul este informat de către agenția de transmitere căreia acesta îi înaintează actul în vederea transmiterii, că destinatarul poate refuza primirea acestuia, dacă actul nu este redactat în una dintre limbile prevăzute la articolul 8.

(2)   Solicitantul suportă toate cheltuielile pentru traducere efectuate înainte de transmiterea actului, fără a aduce atingere unei eventuale decizii adoptate ulterior de instanță sau de autoritatea competentă cu privire la sarcina suportării acestor cheltuieli.

Articolul 6

Primirea actelor de către agenția de primire

(1)   La primirea actului, agenția de primire expediază agenției de transmitere o confirmare de primire, în cel mai scurt termen și, în orice caz, în termen de șapte zile de la primire, prin cel mai rapid mijloc de transmitere, utilizând formularul tip prevăzut în anexa I.

(2)   În cazul în care, pe baza informațiilor sau a actelor transmise, nu se poate da curs cererii de notificare sau comunicare, agenția de primire contactează prin cele mai rapide mijloace agenția de transmitere în vederea obținerii informațiilor sau a actelor lipsă.

(3)   Dacă cererea de notificare sau de comunicare este, în mod vădit, în afara domeniului de aplicare a prezentului regulament sau dacă neîndeplinirea cerințelor de formă impuse face imposibilă notificarea sau comunicarea, cererea și actele transmise sunt returnate imediat după primire agenției de transmitere, împreună cu avizul de retur, utilizând formularul tip prevăzut în anexa I.

(4)   Agenția de primire, care primește un act pentru notificarea sau comunicarea căruia nu are competență teritorială, transmite acest act, precum și cererea agenției de primire care are competență teritorială în același stat membru, dacă cererea îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (3), și informează în mod corespunzător agenția de transmitere, utilizând formularul tip prevăzut în anexa I. Agenția de primire informează agenția de transmitere cu privire la primirea actului, în conformitate cu dispozițiile alineatului (1).

Articolul 7

Notificarea sau comunicarea actelor

(1)   Agenția de primire notifică sau comunică ori dispune notificarea sau comunicarea actului, fie în conformitate cu legislația statului membru de destinație, fie în modalitatea specială solicitată de agenția de transmitere, dacă o astfel de modalitate nu este incompatibilă cu legislația statului membru în cauză.

(2)   Agenția de primire ia toate măsurile necesare pentru efectuarea notificării sau a comunicării unui act cât mai curând posibil și, în orice caz, în termen de o lună de la primire. În cazul în care nu a fost posibilă notificarea sau comunicarea în termen de o lună de la primire, agenția de primire:

Articolul 8

Refuzul primirii unui act

(1)   Agenția de primire informează destinatarul, folosind formularul tip din anexa II, că acesta poate să refuze să primească actul de notificat sau de comunicat în momentul notificării sau al comunicării acestuia ori poate să returneze actul agenției de primire în termen de o săptămână, în cazul în care acesta nu este redactat sau însoțit de o traducere în una dintre următoarele limbi:

(2)   Atunci când agenția de primire este informată că destinatarul refuză să primească actul, în conformitate cu alineatul (1), aceasta informează imediat agenția de transmitere prin intermediul certificatului menționat la articolul 10 și returnează cererea și actele a căror traducere este solicitată.

(3)   Dacă destinatarul a refuzat să primească actul în temeiul alineatului (1), notificarea sau comunicarea actului poate fi înlocuită cu notificarea sau comunicarea către destinatar, în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament, a actului însoțit de o traducere în una dintre limbile prevăzute la alineatul (1). În acest caz, data notificării sau comunicării actului este data la care actul însoțit de traducere este notificat sau comunicat în conformitate cu legislația statului membru de destinație. Cu toate acestea, în cazul în care, conform legislației unui stat membru, un act trebuie notificat sau comunicat într-un termen determinat, data care se ia în considerare în ceea ce privește reclamantul este data notificării sau a comunicării actului inițial în conformitate cu articolul 9 alineatul (2).

(4)   Alineatele (1), (2) și (3) se aplică și în cazul mijloacelor de transmitere și de notificare sau comunicare a actelor judiciare prevăzute în secțiunea a doua.

(5)   În sensul alineatului (1), agenții diplomatici sau consulari, în cazul în care notificarea sau comunicarea este efectuată în conformitate cu articolul 13, ori autoritatea sau persoana competentă, în cazul în care notificarea sau comunicarea este efectuată în conformitate cu articolul 14, informează destinatarul că acesta poate refuza să primească actul și că orice act refuzat trebuie să fie returnat agenților, autorității sau persoanei respective.

Articolul 9

Data notificării sau a comunicării

(1)   Fără a aduce atingere articolului 8, data notificării sau a comunicării unui act în temeiul articolului 7 este data la care acesta este notificat sau comunicat în conformitate cu legislația statului membru de destinație.

(2)   Cu toate acestea, în cazul în care, conform legislației unui stat membru, un act trebuie notificat sau comunicat într-un termen determinat, data care se ia în considerare în ceea ce privește reclamantul este cea stabilită de legislația acelui stat membru.

(3)   Alineatele (1) și (2) se aplică și în cazul mijloacelor de transmitere și de notificare sau comunicare a actelor judiciare prevăzute în secțiunea 2.

Articolul 10

Certificarea notificării sau a comunicării și copia actului notificat sau comunicat

(1)   În cazul în care formalitățile privind notificarea sau comunicarea actului au fost finalizate, se redactează un certificat de îndeplinire a acestor formalități, utilizând formularul tip prevăzut în anexa I, și se transmite agenției de transmitere, împreună cu o copie a actului notificat sau comunicat, în cazul în care se aplică articolul 4 alineatul (5).

(2)   Certificatul se completează în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale din statul membru de origine sau într-o altă limbă pe care statul membru de origine a indicat că o poate accepta. Fiecare stat membru indică limba sau limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene, altele decât cea proprie, în care acceptă să fie completate formularele.

Articolul 11

Cheltuielile de notificare sau comunicare

(1)   Notificarea sau comunicarea actelor judiciare provenind dintr-un stat membru nu poate să determine plata sau rambursarea taxelor sau a cheltuielilor ocazionate de serviciile oferite în acest sens de statul membru de primire.

(2)   Cu toate acestea, reclamantul plătește sau rambursează cheltuielile legate de:

Cheltuielile legate de intervenția unui funcționar judiciar sau a unei persoane competente, conform legislației statului membru de destinație, corespund unei taxe unice și fixe, stabilite în prealabil de acel stat membru, cu respectarea principiilor proporționalității și nediscriminării. Statele membre comunică astfel de taxe fixe Comisiei.

Secțiunea 2

Alte mijloace de transmitere și de notificare sau de comunicare a actelor judiciare

Articolul 12

Transmiterea pe cale consulară sau diplomatică

Fiecare stat membru este liber să transmită acte judiciare, în situații excepționale, pe cale consulară sau diplomatică, în scopul notificării sau al comunicării, către agențiile pe care un alt stat membru le-a desemnat în temeiul articolului 2 sau al articolului 3.

Articolul 13

Notificarea sau comunicarea prin intermediul agenților diplomatici sau consulari

(1)   Fiecare stat membru este liber să procedeze la notificarea sau comunicarea actelor judiciare persoanelor care au reședința într-un alt stat membru, fără nici o constrângere, în mod direct prin agenții săi diplomatici sau consulari.

(2)   Orice stat membru își poate face cunoscută opoziția față de utilizarea acestei posibilități de notificare sau comunicare a actelor judiciare pe teritoriul său, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1), cu excepția cazului în care actele trebuie notificate sau comunicate unui resortisant al statului membru de origine.

Articolul 14

Notificarea sau comunicarea prin intermediul serviciilor de curierat

Fiecare stat membru este liber să efectueze notificarea sau comunicarea actelor direct prin intermediul serviciilor de curierat persoanelor având reședința într-un alt stat membru, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau echivalentul acesteia.

Articolul 15

Notificare sau comunicare directă

Orice persoană care are un interes într-o cauză poate efectua notificarea sau comunicarea actelor judiciare direct prin intermediul funcționarilor judiciari, al autorităților sau al altor persoane competente din statul membru de primire, în cazul în care o astfel de transmitere directă este permisă în conformitate cu legislația acelui stat membru.

CAPITOLUL III

ACTELE EXTRAJUDICIARE

Articolul 16

Transmiterea

Actele extrajudiciare pot fi transmise în vederea notificării sau a comunicării în alt stat membru în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament.

CAPITOLUL IV

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 17

Norme de punere în aplicare

Măsurile destinate să modifice elementele neesențiale ale prezentului regulament, cu privire la actualizarea sau efectuarea modificărilor tehnice în cadrul formularelor tip prevăzute în anexele I și II, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 18 alineatul (2).

Articolul 18

Comitetul

(1)   Comisia este asistată de un comitet.

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile de la articolul 8 din respectiva decizie.

Articolul 19

Neprezentarea pârâtului la înfățișare

(1)   Atunci când o citație sau un act echivalent a trebuit să fie transmis într-un alt stat membru în vederea notificării sau a comunicării, în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament, și când pârâtul nu s-a prezentat la înfățișare, pronunțarea hotărârii se suspendă până când se stabilește dacă:

precum și dacă, în oricare dintre aceste situații, notificarea sau comunicarea ori remiterea a avut loc în timp util pentru ca pârâtul să își poată pregăti apărarea.

(2)   Orice stat membru poate să facă cunoscut, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1), faptul că judecătorul, sub rezerva dispozițiilor alineatului (1), se poate pronunța, chiar dacă nu s-a primit nici un certificat de constatare a notificării sau a comunicării ori a remiterii, în cazul în care sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

(3)   Sub rezerva dispozițiilor de la alineatele (1) și (2), în cazuri urgente, judecătorul poate dispune orice măsură provizorie sau asigurătorie.

(4)   Atunci când o citație sau un act echivalent a trebuit transmis în alt stat membru în scopul notificării sau al comunicării, în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament, și a fost pronunțată o hotărâre împotriva pârâtului, care nu s-a prezentat la înfățișare, judecătorul are atribuția de a dispune cu privire la repunerea în termen a pârâtului pentru exercitarea unei căi de atac dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

O cerere de repunere în termen poate fi formulată numai într-un termen rezonabil de la data la care pârâtul a luat cunoștință de hotărâre.

Orice stat membru poate face cunoscut, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1), faptul că o astfel de cerere este inadmisibilă dacă este formulată după expirarea termenului indicat în respectiva comunicare care nu poate fi în nici un caz mai scurt de un an de la data pronunțării hotărârii.

(5)   Alineatul (4) nu se aplică în cazul hotărârilor privind starea civilă sau capacitatea juridică a persoanelor.

Articolul 20

Relația cu acordurile sau convențiile la care statele membre sunt părți

(1)   În materiile aflate sub incidența sa, prezentul regulament are întâietate asupra altor prevederi conținute în acordurile sau înțelegerile bilaterale sau multilaterale încheiate de către statele membre și, în special, articolul IV din Protocolul la Convenția de la Bruxelles din 1968 și Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965.

(2)   Prezentul regulament nu împiedică menținerea sau încheierea de către statele membre a unor acorduri sau înțelegeri pentru accelerarea sau simplificarea transmiterii actelor, cu condiția ca acestea să fie compatibile cu dispozițiile prezentului regulament.

(3)   Statele membre transmit Comisiei:

Articolul 21

Asistența judiciară

Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării articolului 23 din Convenția privind procedura civilă din 17 iulie 1905, articolului 24 din Convenția privind procedura civilă din 1 martie 1954 sau articolului 13 din Convenția privind facilitarea accesului internațional la justiție din 25 octombrie 1980 între statele membre părți la respectivele convenții.

Articolul 22

Protecția informațiilor transmise

(1)   Informațiile transmise în temeiul prezentului regulament, în special datele personale, nu pot fi utilizate de către agenția de primire decât în scopul pentru care au fost transmise.

(2)   Agențiile de primire asigură confidențialitatea acestor informații, în conformitate cu dreptul lor intern.

(3)   Alineatele (1) și (2) nu aduc atingere dispozițiilor de drept intern în temeiul cărora persoanele în cauză au dreptul să fie informate cu privire la utilizarea informațiilor transmise în baza prezentului regulament.

(4)   Prezentul regulament nu aduce atingere Directivelor 95/46/CE și 2002/58/CE.

Articolul 23

Comunicare și publicare

(1)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre informațiile menționate la articolele 2, 3, 4, 10, 11, 13, 15 și 19. Statele membre transmit Comisiei dacă, în conformitate cu legislația lor, un act trebuie notificat sau comunicat într-un termen determinat, după cum este menționat la articolul 8 alineatul (3) și articolul 9 alineatul (2).

(2)   Comisia publică informațiile transmise în conformitate cu alineatul (1) în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția adreselor și a altor detalii de contact ale agențiilor și ale organismelor centrale, precum și a competenței teritoriale a acestora.

(3)   Comisia întocmește și actualizează periodic un manual cuprinzând informațiile menționate la alineatul (1), disponibil în format electronic, în special prin Rețeaua Judiciară Europeană în materie civilă și comercială.

Articolul 24

Revizuirea

Până la 1 iunie 2011 și, ulterior, la fiecare cinci ani, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport cu privire la aplicarea prezentului regulament, acordând o atenție deosebită eficienței agențiilor desemnate în conformitate cu articolul 2, precum și aplicării în practică a articolului 3 litera (c) și a articolului 9. Raportul este însoțit, dacă este cazul, de propuneri pentru adaptarea prezentului regulament în funcție de evoluția sistemelor de notificare.

Articolul 25

Abrogări

(1)   Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 se abrogă de la data aplicării prezentului regulament.

(2)   Trimiterile la Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se vor citi conform tabelului de corespondență prevăzut în anexa III.

Articolul 26

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 13 noiembrie 2008, cu excepția articolului 23 care se aplică de la 13 august 2008.

(1)  JO C 88, 11.4.2006, p. 7.

(2)  Avizul Parlamentului European din 4 iulie 2006 (JO C 303 E, 13.12.2006, p. 69). Poziția comună a Consiliului din 28 iunie 2007 (JO C 193 E, 21.8.2007, p. 13) și Poziția Parlamentului European din 24 octombrie 2007.

(3)  JO C 261, 27.8.1997, p. 1. La aceeași dată la care convenția era redactată, Consiliul a luat act de raportul explicativ privind convenția, care este prevăzut la pagina 26 din Jurnalul Oficial menționat anterior.

(4)  JO L 160, 30.6.2000, p. 37.

(5)  JO L 174, 27.6.2001, p. 25.

(6)  JO L 124, 8.6.1971, p. 1.

(7)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Decizie modificată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p. 11).

(8)  Convenția de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO L 299, 31.12.1972, p. 32; versiunea consolidată, JO C 27, 26.1.1998, p. 1).

(9)  Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială.

(10)  JO L 281, 23.11.1995, p. 31. Directivă modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).

(11)  JO L 201, 31.7.2002, p. 37. Directivă modificată prin Directiva 2006/24/CE (JO L 105, 13.4.2006, p. 54).