5.12.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 319/1

(1)

În vederea instituirii pieței interne, este esențial ca toate frontierele interne ale Comunității să fie desființate, astfel încât să fie posibilă libera circulație a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor. Prin urmare, buna funcționare a pieței unice a serviciilor de plată este de o importanță capitală. Cu toate acestea, în prezent, lipsa de armonizare în acest domeniu obstrucționează funcționarea pieței menționate.

(2)

În momentul de față, piețele serviciilor de plată din statele membre sunt organizate separat, după criterii naționale, iar cadrul juridic privind serviciile de plată este fragmentat în 27 de sisteme juridice naționale.

(3)

Diverse acte comunitare au fost deja adoptate în acest domeniu, și anume Directiva 97/5/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 ianuarie 1997 privind transferurile de fonduri transfrontaliere (3) și Regulamentul (CE) nr. 2560/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 decembrie 2001 privind plățile transfrontaliere în euro (4), dar acestea nu au îmbunătățit suficient situația, ceea ce este valabil și pentru Recomandarea 87/598/CEE a Comisiei din 8 decembrie 1987 privind un Cod de conduită european privind plățile electronice (legăturile dintre instituțiile financiare, comercianți și întreprinderile de servicii și consumatori) (5), Recomandarea 88/590/CEE a Comisiei din 17 noiembrie 1988 privind sistemele de plăți și în special legătura dintre posesorul cardului și emitentul cardului (6) sau Recomandarea 97/489/CE a Comisiei din 30 iulie 1997 privind tranzacțiile efectuate prin instrumentele de plată electronică și în special legătura dintre emitent și posesor (7). Aceste măsuri continuă să fie insuficiente. Existența simultană a unor dispoziții naționale și a unui cadru comunitar incomplet duce la confuzie și la o lipsă de securitate juridică.

(4)

Prin urmare, este esențial să se instituie la nivel comunitar un cadru juridic modern și coerent pentru serviciile de plată, fie că serviciile sunt compatibile sau nu cu sistemul rezultat în urma inițiativei sectorului financiar de creare a unui spațiu unic de plăți în euro care să fie neutru, astfel încât să garanteze condiții concurențiale egale pentru toate sistemele de plăți, pentru a păstra posibilitatea consumatorului de a alege, ceea ce, în comparație cu sistemele naționale actuale, ar trebui să reprezinte un mare pas înainte din punctul de vedere al costurilor consumatorului, al siguranței și al eficienței.

(5)

Acest cadru juridic ar trebui să asigure coordonarea dispozițiilor naționale în materie de cerințe prudențiale, de acces pe piață al unor noi prestatori de servicii de plată, de cerințe de informare, precum și în materie de drepturi și obligații ale utilizatorilor și prestatorilor de servicii de plată. În contextul acestui cadru, ar trebui menținute dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 2560/2001, care a creat o piață unică pentru plățile în euro în privința prețurilor. Dispozițiile Directivei 97/5/CE și recomandările formulate în Recomandările 87/598/CEE, 88/590/CEE și 97/489/CE ar trebui încorporate într-un act unic cu caracter juridic obligatoriu.

(6)

Cu toate acestea, nu este oportun ca acest cadru juridic să fie exhaustiv. Aplicarea sa ar trebui încredințată prestatorilor de servicii de plată a căror activitate principală constă în prestarea de servicii de plată unor utilizatori ai serviciilor de plată. De asemenea, nu este oportun ca acest cadru să se aplice acelor servicii în cadrul cărora transferul de fonduri de la plătitor la beneficiarul plății sau transportul acestora este efectuat în exclusivitate în bancnote și monede sau în cadrul cărora transferul se bazează pe cec pe suport de hârtie, cambie pe suport de hârtie, bilet la ordin sau alt instrument, vouchere pe suport de hârtie sau carduri trase asupra unui prestator de servicii de plată sau a unei alte părți în scopul de a pune fonduri la dispoziția beneficiarului plății. Mai mult, ar trebui să se opereze o distincție în cazul mijloacelor oferite de operatorii de telecomunicații, de tehnologia informației sau de rețele, pentru a facilita cumpărarea de bunuri sau servicii digitale, cum ar fi tonurile de apel, muzica sau ziarele digitale în plus față de serviciile de voce tradiționale și distribuirea acestora către dispozitivele digitale. Conținutul acestor bunuri sau servicii poate fi produs fie de către un terț, fie de către operator, care le poate adăuga o valoare intrinsecă sub formă de funcții de acces, de distribuție sau de căutare. În acest din urmă caz, în care bunurile sau serviciile sunt distribuite de unul dintre acești operatori sau, din motive tehnice, de un terț, și pot fi folosite doar prin intermediul echipamentelor digitale, cum ar fi telefoanele mobile sau computerele, acest cadru juridic nu ar trebui să se aplice, deoarece activitatea operatorului depășește limitele unei simple operațiuni de plată. Cu toate acestea, este oportună aplicarea acestui cadru juridic în cazurile în care operatorul acționează numai ca intermediar și asigură doar executarea plății către un prestator terț.

(7)

Remiterea de bani reprezintă un serviciu de plată simplu, care se bazează de regulă pe furnizarea unei sume în numerar de către un plătitor către un prestator de servicii de plată, care, la rândul său, remite suma corespunzătoare, de exemplu, prin intermediul unei rețele de comunicații, unui beneficiar al plății sau unui alt prestator de servicii de plată care acționează în numele beneficiarului plății. În unele state membre, supermarketurile, comercianții și alți operatori cu amănuntul furnizează publicului un serviciu corespunzător care permite plata facturilor pentru utilități publice și a altor facturi uzuale ale gospodăriilor. Aceste servicii de plată a facturilor ar trebui considerate drept remitere de bani, astfel cum este definită prin prezenta directivă, cu excepția cazurilor în care autoritățile competente consideră că activitatea intră sub incidența unui alt serviciu de plată menționat în anexă.

(8)

Este necesar să se specifice categoriile de prestatori de servicii de plată care pot presta în mod legitim serviciile de plată în întreaga Comunitate, și anume instituțiile de credit care acceptă depozite de la utilizatori care pot fi folosite pentru finanțarea operațiunilor de plată și care ar trebui să continue să fie supuse cerințelor prudențiale prevăzute de Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit (8), instituțiile emitente de monedă electronică care emit monedă electronică ce poate fi folosită pentru finanțarea operațiunilor de plată și care ar trebui să continue să fie supuse cerințelor prudențiale prevăzute de Directiva 2000/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind inițierea, exercitarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor de bani electronici (9), precum și instituțiile de cecuri poștale abilitate în acest sens în temeiul legislației naționale.

(9)

Prezenta directivă ar trebui să stabilească norme privind executarea operațiunilor de plată în cadrul cărora fondurile sunt constituite din monedă electronică, astfel cum este definită la articolul 1 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2000/46/CE. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să reglementeze emisiunea de monedă electronică și nici să modifice reglementările prudențiale privind instituțiile emitente de monedă electronică astfel cum sunt prevăzute în Directiva 2000/46/CE. Prin urmare, instituțiile de plată nu ar trebui să fie autorizate să emită monedă electronică.

(10)

Cu toate acestea, pentru a elimina obstacolele juridice în calea accesului pe piață, este necesar să se instituie o autorizație unică pentru toți prestatorii de servicii de plată a căror activitate nu este legată de acceptarea de depozite sau de emisiunea de monedă electronică. Prin urmare, este oportun să se introducă o nouă categorie de prestatori de servicii de plată, „instituțiile de plată”, prevăzându-se autorizarea, sub rezerva unui set de condiții stricte și complete, pentru persoanele juridice care nu sunt încadrate în categoriile existente, de a presta servicii de plată în întreaga Comunitate. În acest mod, aceste servicii ar fi supuse acelorași condiții în întreaga Comunitate.

(11)

Condițiile de acordare și de menținere a autorizației de funcționare ca instituție de plată ar trebui să includă cerințe prudențiale proporționale cu riscurile operaționale și financiare cu care aceste organisme se confruntă în cursul activității lor. În acest context, este necesară existența unui regim coerent în cadrul căruia la capitalul inițial să fie asociat un capital de lucru, regim care ar putea fi perfecționat în timp util, în funcție de nevoile pieței. Datorită marii diversități din domeniul serviciilor de plată, prezenta directivă ar trebui să autorizeze diverse metode, la care să se asocieze o anumită marjă discreționară în materie de supraveghere, pentru a asigura că aceleași riscuri sunt tratate în același mod pentru toți prestatorii de servicii de plată. Cerințele privind instituțiile de plată ar trebui să reflecte faptul că activitățile instituțiilor de plată sunt mai specializate și mai limitate, generând astfel riscuri mai restrânse și mai ușor de supravegheat și de controlat decât cele care survin în gama mai largă de activități ale instituțiilor de credit. În special, ar trebui să li se interzică instituțiilor de plată să accepte depozite de la utilizatori și ar trebui să li se permită să folosească fonduri primite de la utilizatori numai în vederea prestării unor servicii de plată. Ar trebui să se prevadă ca fondurile clienților să fie păstrate separat de fondurile instituției de plată destinate altor activități comerciale. De asemenea, instituțiile de plată ar trebui să fie supuse unor obligații eficace în materie de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului.

(12)

Instituțiile de plată ar trebui să își întocmească conturile anuale și conturile consolidate în conformitate cu Directiva 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale (10) și, dacă este cazul, cu Directiva 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate (11) și cu Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (12). Conturile anuale și conturile consolidate ar trebui auditate, cu excepția cazului în care instituția de plată este exonerată de această obligație în temeiul Directivei 78/660/CEE și, dacă este cazul, în temeiul Directivelor 83/349/CEE și 86/635/CEE.

(13)

Prezenta directivă ar trebui să reglementeze acordarea de credit de către instituțiile de plată, adică acordarea de linii de credit și emiterea de carduri de credit, doar dacă acesta este strâns legat de serviciile de plată, cum ar fi în cazul liniilor de credit și al cardurilor de credit. Numai în cazul în care acordarea creditului se face cu scopul de a ușura efectuarea serviciilor de plată, creditul respectiv având natura unui credit pe termen scurt și fiind acordat pentru o perioadă care să nu depășească 12 luni, inclusiv sub forma unui credit care poate fi reînnoit, este oportun să se permită instituțiilor de plată să acorde un astfel de credit, în ceea ce privește activitățile lor transfrontaliere, cu condiția ca acest credit să fie refinanțat folosind în principal fondurile proprii ale instituției de plată, precum și alte fonduri de pe piețele de capital, și nu folosind fondurile deținute în contul clienților în scopul efectuării de servicii de plată. Cele de mai sus nu ar trebui să aducă atingere Directivei 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum (13) sau altor dispoziții comunitare sau naționale referitoare la condițiile de acordare a creditelor de consum care nu sunt armonizate prin prezenta directivă.

(14)

Este necesar ca statele membre să desemneze autoritățile responsabile pentru acordarea de autorizații instituțiilor de plată, pentru efectuarea de controale și pentru luarea deciziilor în privința retragerii autorizațiilor în cauză. Pentru a asigura egalitatea de tratament, statele membre nu ar trebui să aplice instituțiilor de plată alte cerințe decât cele prevăzute în prezenta directivă. Cu toate acestea, toate deciziile luate de autoritățile competente ar trebui să poată fi contestate în instanță. În plus, sarcinile autorităților competente nu ar trebui să aducă atingere supravegherii sistemelor de plăți care, în sensul articolului 105 alineatul (2) a patra liniuță din tratat, este o sarcină care revine Sistemului European al Băncilor Centrale.

(15)

Datorită faptului că este de dorit ca identitatea și locul de activitate al tuturor persoanelor care prestează servicii de remitere de fonduri să fie înregistrate, precum și ca toate aceste persoane să beneficieze de un anumit grad de recunoaștere, indiferent dacă pot întruni sau nu toate condițiile de autorizare ca instituție de plată, astfel încât nici una să nu fie constrânsă să se alăture economiei subterane, precum și pentru a determina toate persoanele care prestează servicii de remitere de fonduri să respecte anumite cerințe juridice și de reglementare minime, este oportun și în spiritul principiilor aflate la baza Recomandării speciale VI a Grupului de acțiune financiară privind spălarea banilor să se prevadă un mecanism prin care prestatorii de servicii de plată care nu pot întruni toate condițiile cerute să poată fi, cu toate acestea, tratați ca instituții de plată. În acest scop, statele membre ar trebui să includă aceste persoane în registrul instituțiilor de plată, fără a aplica, parțial sau integral, cerințele de autorizare. Cu toate acestea, este esențial ca posibilitatea acordării de derogări să fie condiționată de cerințe stricte referitoare la volumul operațiunilor de plată. Instituțiile de plată care beneficiază de o derogare nu ar trebui să dispună nici de dreptul de stabilire, nici de libertatea de a presta servicii, și nu ar trebui să exercite indirect aceste drepturi atunci când sunt membre ale unui sistem de plăți.

(16)

Este esențial ca orice prestator de servicii de plată să poată accesa serviciile infrastructurilor tehnice ale sistemelor de plăți. Cu toate acestea, un astfel de acces ar trebui să facă obiectul unor cerințe adecvate, pentru a asigura integritatea și stabilitatea sistemelor în cauză. Fiecare prestator de servicii de plată care solicită participarea într-un sistem de plăți ar trebui să furnizeze participanților la sistemul de plăți dovezi că organizarea sa internă este suficient de solidă pentru a face față tuturor tipurilor de riscuri. Aceste sisteme de plăți cuprind în general, de exemplu, schemele de carduri cu patru părți, precum și principalele sisteme de procesare a transferurilor-credit și a debitărilor directe. Pentru a asigura egalitatea de tratament în întreaga Comunitate între diversele categorii de prestatori de servicii de plată autorizați, în conformitate cu termenii autorizației care le-a fost acordată, este necesară clarificarea normelor privind accesul la prestarea de servicii de plată și accesul la sistemele de plăți. Ar trebui să se prevadă tratamentul nediscriminatoriu al instituțiilor de plată și de credit autorizate, astfel încât toți prestatorii de servicii de plată aflați în concurență în cadrul pieței interne să poată recurge la serviciile infrastructurilor tehnice ale acestor sisteme de plăți, în aceleași condiții. Este oportun să se prevadă un tratament diferit pentru prestatorii de servicii de plată autorizați și pentru cei care beneficiază de o derogare în temeiul prezentei directive, precum și de derogarea prevăzută la articolul 8 din Directiva 2000/46/CE, datorită diferențelor existente între cadrele prudențiale ale acestora. În orice caz, diferențele în privința condițiilor legate de preț ar trebui permise doar în cazul în care sunt motivate de diferențe între costurile induse de prestatorii de servicii de plată. Aceste dispoziții nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a limita accesul la sistemele importante din punct de vedere sistemic, în conformitate cu Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare (14), și nici competențelor Băncii Centrale Europene și ale Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) astfel cum sunt stabilite la articolul 105 alineatul (2) din tratat și la articolul 3 alineatul (3.1) și la articolul 22 din statutul SEBC privind accesul la sistemele de plăți.

(17)

Dispozițiile privind accesul la sistemele de plăți nu ar trebui să se aplice sistemelor create și operate de un singur prestator de servicii de plată. Aceste sisteme de plăți pot funcționa fie în concurență directă cu sistemele de plăți, fie, în cele mai multe cazuri, într-o nișă de piață care nu este acoperită în mod corespunzător de sistemele de plăți. Acestea acoperă în general schemele intervenite între trei părți, cum ar fi schemele de carduri cu trei părți, serviciile de plată furnizate de prestatorii de servicii de telecomunicații sau serviciile de remitere de bani în care operatorul sistemului este prestatorul de servicii de plată atât pentru plătitor, cât și pentru beneficiarul plății, precum și sistemele interne ale grupurilor bancare. Pentru a stimula concurența pe care aceste sisteme de plăți o pot face sistemelor de plăți consacrate existente, nu ar fi, în principiu, oportun să se acorde unor terți accesul la aceste sisteme de plăți. Cu toate acestea, astfel de sisteme ar trebui să fie supuse întotdeauna normelor comunitare și naționale în materie de concurență, care pot conține cerința de acordare a accesului la aceste sisteme pentru a menține concurența efectivă pe piețele serviciilor de plată.

(18)

Ar trebui să se instituie o serie de norme în vederea asigurării transparenței condițiilor și cerințelor în materie de informare aplicabile serviciilor de plată.

(19)

Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice operațiunilor de plată efectuate în numerar, deoarece există deja o piață unică pentru plățile efectuate în numerar, și nici operațiunilor de plată bazate pe cecuri pe suport de hârtie deoarece, prin însăși natura lor, acestea nu pot fi procesate la fel de eficient ca alte mijloace de plată. Cu toate acestea, bunele practici în acest domeniu ar trebui să se bazeze pe principiile prevăzute în prezenta directivă.

(20)

Deoarece consumatorii și întreprinderile nu se află în aceeași poziție, aceștia nu necesită același nivel de protecție. Deși este important să se garanteze drepturile consumatorilor prin dispoziții de la care să nu se poată deroga prin contract, este rezonabil să se permită întreprinderilor și organizațiilor să convină altfel. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a dispune ca microîntreprinderile, astfel cum sunt definite în Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (15), să fie tratate în același mod ca și consumatorii. În orice caz, anumite dispoziții de bază ale prezentei directive ar trebui să se aplice în toate cazurile, indiferent de statutul utilizatorului.

(21)

Prezenta directivă ar trebui să specifice obligațiile prestatorilor de servicii de plată în ceea ce privește furnizarea de informații către utilizatorii serviciilor de plată, care ar trebui să primească aceleași nivel ridicat de informații clare cu privire la serviciile de plată, pentru a putea alege în cunoștință de cauză și pentru a putea compara serviciile din cadrul UE. În interesul transparenței, prezenta directivă ar trebui să stabilească cerințele armonizate necesare pentru a garanta furnizarea către utilizatorii serviciilor de plată a unor informații necesare și suficiente cu privire atât la contractul de servicii de plată, cât și la operațiunile de plată. Pentru a promova funcționarea fără obstacole a pieței unice a serviciilor de plată, statele membre ar trebui să poată adopta doar acele dispoziții în materie de informare stabilite prin prezenta directivă.

(22)

Consumatorii ar trebui să fie protejați împotriva practicilor neloiale sau înșelătoare în conformitate cu Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori (16), precum și cu Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (Directiva privind comerțul electronic) (17) și Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum (18). Dispozițiile suplimentare din aceste directive rămân aplicabile. Cu toate acestea, ar trebui să fie clarificată, în special, relația dintre cerințele de informare precontractuală prevăzute în prezenta directivă și cele prevăzute în Directiva 2002/65/CE.

(23)

Informația necesară ar trebui să fie proporțională cu nevoile utilizatorilor și comunicată folosind o metodă standard. Cu toate acestea, cerințele în materie de informare cu privire la o operațiune de plată singulară ar trebui să difere de cele cu privire la un contract-cadru, care prevede mai multe operațiuni de plată.

(24)

În practică, contractele-cadru și operațiunile de plată reglementate de acestea sunt mult mai des întâlnite și mai importante din punct de vedere economic decât operațiunile de plată singulară. Dacă există un cont de plăți sau un instrument de plată specific, este necesar un contract-cadru. Din acest motiv, cerințele de informare prealabilă privind contractele-cadru ar trebui să fie foarte detaliate, iar informațiile ar trebui să fie furnizate întotdeauna pe suport de hârtie sau pe alte suporturi durabile, cum ar fi documente imprimate de imprimantele pentru extrase de cont, dischete, CD-ROM-uri, DVD-uri și hard discuri ale calculatoarelor personale pe care se stochează poșta electronică, precum și pagini de internet, în măsura în care aceste pagini sunt accesibile pentru consultare ulterioară pentru o perioadă de timp adecvată scopurilor informației respective și permit reproducerea identică a informațiilor stocate. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibil ca prestatorul de servicii de plată și utilizatorul serviciilor de plată să convină în contractul-cadru cu privire la modul în care se vor furniza informațiile ulterioare privind operațiunile de plată executate, de exemplu ca, în cazul furnizării de servicii bancare prin internet toate informațiile privind contul de plăți să fie puse la dispoziție on-line.

(25)

În cazul operațiunilor de plată singulară, prestatorul de servicii de plată ar trebui să furnizeze întotdeauna din proprie inițiativă doar informațiile esențiale. Deoarece plătitorul este, de obicei, prezent în momentul în care dă ordinul de plată, nu este necesar să se prevadă ca informațiile respective să fie furnizate de fiecare dată pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil. Prestatorul de servicii de plată poate furniza informațiile pe cale orală la ghișeu sau să le facă ușor accesibile într-un alt mod, de exemplu afișând condițiile, pe un panou de informare, la punctul de lucru. De asemenea, ar trebui să se precizeze unde pot fi obținute informații mai detaliate (de exemplu, adresa paginii de internet). Cu toate acestea, ar trebui ca la cererea consumatorului informațiile esențiale să fie furnizate pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil.

(26)

Prezenta directivă ar trebui să prevadă dreptul consumatorului de a primi gratuit informații relevante înainte de a deveni parte la vreun contract de servicii de plată. Consumatorul ar trebui de asemenea să poată solicita pe suport de hârtie informații prealabile, precum și contractul-cadru, gratuit și în orice moment pe durata relației contractuale, pentru a avea posibilitatea de a compara serviciile prestatorilor de servicii de plată și condițiile aferente și pentru a putea, în caz de litigiu, să își dovedească drepturile și obligațiile contractuale. Dispozițiile menționate ar trebui să fie compatibile cu Directiva 2002/65/CE. Dispozițiile explicite privind informațiile gratuite prevăzute de prezenta directivă nu ar trebui să aibă efectul de a permite impunerea unor comisioane pentru informațiile furnizate consumatorilor în temeiul altor directive aplicabile.

(27)

Modul în care informațiile necesare urmează să fie furnizate utilizatorului serviciilor de plată de către prestatorul serviciilor de plată ar trebui să țină seama de nevoile utilizatorului, precum și de aspectele tehnice practice și de raportul cost-eficiență, în funcție de situație, ținând seama de acordul din contractul de servicii de plată respectiv. Astfel, prezenta directivă ar trebui să distingă între două moduri în care informația urmează să fie furnizată de către prestatorul de servicii de plată: fie informația ar trebui să fie furnizată, mai exact, să fie comunicată activ, la timpul potrivit, de către prestatorul de servicii de plată, în conformitate cu cerințele prezentei directive, fără vreo solicitare din partea utilizatorului serviciilor de plată, fie informațiile ar trebui să fie puse la dispoziția utilizatorului serviciilor de plată, ținând seama de toate cerințele suplimentare în materie de informare pe care acesta ar putea să le formuleze. În acest din urmă caz, utilizatorul serviciilor de plată trebuie să adopte o atitudine activă pentru a obține informațiile respective, cum ar fi solicitarea expresă a acestora de la prestatorul de servicii de plată, consultarea contului său bancar on-line sau introducerea cardului său bancar într-o imprimantă pentru extrase de cont. În acest scop, prestatorul de servicii de plată ar trebui să garanteze că accesul la informațiile respective este posibil, precum și că informațiile se află la dispoziția utilizatorului serviciilor de plată.

(28)

În plus, consumatorul ar trebui să primească, fără comisioane suplimentare, informații de bază privind operațiunile de plată executate. În cazul unei operațiuni de plată singulară, prestatorul de servicii de plată nu ar trebui să perceapă un comision separat pentru aceste informații. În mod similar, informațiile lunare ulterioare privind operațiunile de plată din cadrul unui contract-cadru ar trebui furnizate gratuit. Cu toate acestea, ținând seama de importanța transparenței în materie de tarifare și de nevoile diferite ale clienților, părțile ar trebui să poată să convină cu privire la fixarea unor comisioane pentru comunicarea mai frecventă a informațiilor sau pentru comunicarea de informații suplimentare. Pentru a ține seama de diversele practici naționale, ar trebui să se permită statelor membre să stabilească norme care să impună ca extrasele de cont lunare pe suport de hârtie pentru conturile de plăți să fie furnizate întotdeauna în mod gratuit.

(29)

Pentru a facilita mobilitatea clienților, consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a rezilia un contract-cadru după o perioadă de un an, fără a suporta costuri. Pentru consumatori, perioada de preaviz convenită ar trebui să nu fie mai lungă de o lună, iar pentru prestatorii de servicii de plată aceasta ar trebui să nu fie mai scurtă de două luni. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligației prestatorului de servicii de plată de a rezilia contractul de servicii de plată în circumstanțe excepționale, în temeiul altor norme relevante de drept comunitar sau intern, cum ar fi legislația privind spălarea banilor și finanțarea terorismului, orice acțiune care urmărește înghețarea unor fonduri sau orice alte măsuri specifice legate de prevenirea și anchetarea infracțiunilor.

(30)

Instrumentele de plată cu valoare scăzută ar trebui să fie o alternativă ieftină și ușor de folosit în cazul bunurilor și serviciilor cu preț scăzut și nu ar trebui să se supună unor exigențe excesive. Prin urmare, cerințele relevante în materie de informații și normele de aplicare a acestora ar trebui să se limiteze la informațiile esențiale, ținând seama, de asemenea, de capacitățile tehnice așteptate în mod rezonabil de la instrumentele destinate plăților cu valoare scăzută. În ciuda regimului mai puțin sever, utilizatorii serviciilor de plată ar trebui să beneficieze de o protecție adecvată, având în vedere riscurile limitate prezentate de instrumentele de plată respective, în special în ceea ce privește instrumentele de plată preplătite.

(31)

Pentru a reduce riscurile și consecințele operațiunilor de plată executate în mod neautorizat sau incorect, utilizatorul serviciilor de plată ar trebui să informeze în cel mai scurt timp prestatorul de servicii de plată asupra oricărei contestații cu privire la operațiuni de plată presupuse a fi neautorizate sau a fi fost executate incorect, cu condiția ca prestatorul de servicii de plată să-și fi îndeplinit obligațiile în materie de informare în temeiul prezentei directive. Dacă termenul limită de notificare este respectat de utilizatorul serviciilor de plată, acesta ar trebui să-și poată valorifica drepturile în termenele de prescripție stabilite în temeiul legislației naționale. Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze alte litigii dintre utilizatorii și prestatorii serviciilor de plată.

(32)

Pentru a stimula utilizatorul serviciilor de plată să anunțe, fără întârzieri nejustificate, prestatorului său orice furt sau pierdere a unui instrument de plată, reducând astfel riscul prezentat de operațiunile de plată neautorizate, utilizatorul ar trebui să fie răspunzător doar pentru o sumă limitată, cu excepția cazului în care utilizatorul serviciilor de plată a acționat fraudulos sau a făcut dovadă de neglijență gravă. În plus, odată ce un utilizator a notificat un prestator de servicii de plată cu privire la riscul de utilizare frauduloasă a instrumentului său de plată, respectivul utilizator nu ar trebui să fie obligat să acopere nici o altă pierdere care rezultă din utilizarea neautorizată a instrumentului respectiv. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere răspunderii prestatorilor de servicii de plată pentru siguranța tehnică a propriilor produse.

(33)

În evaluarea posibilei neglijențe a utilizatorului serviciilor de plată ar trebui să se țină seama de toate circumstanțele. Dovezile și gradul de presupusă neglijență ar trebui evaluate în conformitate cu legislația națională. Condițiile contractuale privind furnizarea și utilizarea unui instrument de plată, care ar avea ca efect creșterea sarcinii probei pentru consumator sau reducerea sarcinii probei pentru emitent, ar trebui considerate nule și neavenite.

(34)

Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată să instituie norme mai puțin severe decât cele menționate mai sus, pentru a menține nivelurile existente de protecție a consumatorilor și pentru a promova încrederea în utilizarea în condiții de siguranță a instrumentelor de plată electronică. Ar trebui să se țină seama, în mod corespunzător, de faptul că diversele instrumente de plată implică riscuri diferite, promovându-se astfel emisiunea unor instrumente mai sigure. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a exonera plătitorul de răspundere, parțial sau integral, cu excepția cazului în care plătitorul a acționat în mod fraudulos.

(35)

Ar trebui să se prevadă repartizarea pierderilor în cazul operațiunilor de plată neautorizate. Este posibil să se aplice dispoziții diferite utilizatorilor serviciilor de plată care nu sunt consumatori, deoarece astfel de utilizatori se află în mod normal într-o poziție mai bună pentru a evalua riscul de fraudă și pentru a lua măsuri de combatere a acestuia.

(36)

Prezenta directivă ar trebui să stabilească norme privind acordarea unei rambursări pentru protecția consumatorului dacă operațiunea de plată executată depășește suma la care plătitorul s-ar fi putut aștepta în mod rezonabil. Prestatorii de servicii de plată ar trebui să poată oferi clienților lor condiții chiar mai favorabile și, de exemplu, să ramburseze orice operațiune de plată contestată. În cazurile în care utilizatorul solicită rambursarea unei operațiuni de plată, dreptul la rambursare nu ar trebui să afecteze nici răspunderea plătitorului față de beneficiarul plății care decurge din relația subiacentă, de exemplu pentru bunurile și serviciile comandate, consumate sau ale căror costuri au fost trecute în mod legitim în contul său, și nici drepturile utilizatorilor cu privire la revocarea unui ordin de plată.

(37)

Pentru planificarea financiară și pentru îndeplinirea la timp a obligațiilor în materie de plată, consumatorii și întreprinderile trebuie să cunoască cu certitudine durata de executare a unui ordin de plată. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să introducă momentul din care drepturile și obligațiile produc efecte, și anume momentul în care prestatorul de servicii de plată primește ordinul de plată, inclusiv când a avut posibilitatea de a-l primi prin mijlocul de comunicare convenit în contractul privind serviciile de plată, fără a aduce atingere oricărei implicări anterioare în procesul care a condus la crearea și la transmiterea ordinului de plată, ca de exemplu verificările de securitate și de disponibilitate a fondurilor, informații privind utilizarea numărului personal de identificare sau emiterea unei promisiuni de plată. Mai mult, primirea unui ordin de plată ar trebui să survină în momentul în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului primește ordinul de plată spre debitare din contul plătitorului. Ziua sau momentul în care un beneficiar al plății transmite prestatorului său de servicii ordine de plată pentru colectarea, de exemplu, a unor plăți efectuate prin card sau a unor debitări directe, sau când prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plății îi acordă o prefinanțare a sumelor corespunzătoare (prin creditarea condiționată a unei sume în contul său) nu ar trebui să fie luate în considerare în acest sens. Utilizatorii ar trebui să se poată baza pe buna executare a unui ordin de plată complet și valid, dacă prestatorul de servicii de plată nu are un motiv statutar sau contractual pentru refuzul acestuia. Dacă prestatorul de servicii de plată refuză un ordin de plată, refuzul și motivarea acestuia ar trebui comunicate în cel mai scurt timp utilizatorului serviciilor de plată, sub rezerva cerințelor dreptului comunitar și național.

(38)

Având în vedere celeritatea cu care sistemele de plăți moderne, complet automatizate, procesează operațiunile de plată, ceea ce înseamnă că de la un anumit moment ordinele de plată nu pot fi revocate fără a suporta costuri mari de intervenție manuală, este necesar să se specifice un termen limită clar pentru revocarea plății. Cu toate acestea, în funcție de tipul de serviciu de plată și de tipul de ordin de plată, momentul poate fi modificat prin acordul părților. În acest context, revocarea se aplică doar relației dintre un utilizator al serviciilor de plată și un prestator de servicii de plată, neaducând astfel atingere caracterului irevocabil și definitiv al operațiunilor de plată efectuate prin intermediul sistemelor de plăți.

(39)

Acest caracter irevocabil nu ar trebui să aducă atingere dreptului sau obligației prestatorului de servicii de plată, prevăzute în conformitate cu legislația unor state membre, pe baza contractului-cadru al plătitorului sau a actelor cu putere de lege, a actelor administrative sau a orientărilor naționale, să ramburseze plătitorului, în cazul unui litigiu între plătitor și beneficiarul plății, suma operațiunii de plată executate. O astfel de rambursare ar trebui considerată drept un nou ordin de plată. În afara acestor cazuri, litigiile care apar în cadrul relației subiacente ordinului de plată ar trebui soluționate doar între plătitor și beneficiarul plății.

(40)

În vederea procesării complet integrate și automatizate a plăților și a asigurării securității juridice în ceea ce privește îndeplinirea eventualelor obligații existente între utilizatorii serviciilor de plată, este esențial ca întreaga sumă transferată de plătitor să fie creditată în contul beneficiarului plății. În consecință, ar trebui ca nici unul dintre intermediarii implicați în executarea operațiunii de plată să nu fie autorizat să facă deduceri din suma transferată. Cu toate acestea, beneficiarul plății ar trebui să aibă posibilitatea să încheie un acord cu prestatorul său de servicii de plată, în conformitate cu care acesta din urmă să își poată deduce propriile comisioane. Totuși, pentru a permite beneficiarului plății să verifice dacă suma datorată este plătită în mod corect, informațiile ulterioare furnizate privind operațiunea de plată ar trebui să indice nu doar valoarea totală a fondurilor transferate, ci și valoarea eventualelor comisioane.

(41)

În ceea ce privește comisioanele, experiența a demonstrat că împărțirea acestora între plătitor și beneficiarul plății constituie sistemul cel mai eficient, deoarece ușurează procesarea complet automatizată a plăților. Prin urmare, ar trebui să se prevadă ca, în cadrul procedurii obișnuite, prestatorul de servicii de plată al plătitorului și cel al beneficiarului plății să perceapă comisioanele direct asupra acestora. Acest lucru ar trebui să se aplice, cu toate acestea, doar în cazul în care operațiunea de plată nu implică un schimb valutar. Valoarea comisioanelor percepute poate fi și zero, deoarece dispozițiile prezentei directive nu aduc atingere practicii în conformitate cu care prestatorul de servicii de plată nu percepe consumatorilor comisioane la creditarea conturilor acestora. În mod similar, în funcție de condițiile contractului, un prestator de servicii de plată are posibilitatea de a percepe comisioane pentru utilizarea serviciului de plată doar beneficiarului plății (comerciant), ceea ce implică faptul că plătitorul nu trebuie să plătească comisioane. Comisioanele percepute în cadrul sistemelor de plăți pot lua forma unei taxe de abonament. Dispozițiile privind suma transferată sau comisioanele percepute nu au nici un efect direct asupra tarifelor aplicate între prestatorii de servicii de plată sau alți intermediari.

(42)

Pentru a promova transparența și concurența, prestatorul de servicii de plată nu ar trebui să împiedice beneficiarul plății să perceapă plătitorului comisioane legate de utilizarea unui instrument de plată specific. Deși beneficiarul plății ar trebui să fie liber să perceapă comisioane legate de utilizarea unui anumit instrument de plată, statele membre pot decide dacă să interzică sau să limiteze orice astfel de practici în cazurile în care, în opinia lor, acest lucru este justificat pe motivul unei tarifări abuzive sau al unei tarifări care ar putea avea un efect negativ asupra folosirii unui anumit instrument de plată, ținând seama de nevoia de a încuraja concurența și utilizarea unor instrumente de plată eficiente.

(43)

Pentru a îmbunătăți eficiența plăților în întreaga Comunitate, toate ordinele de plată inițiate de plătitor și efectuate în euro sau în moneda oficială a unui stat membru care nu aparține zonei euro, inclusiv transferurile-credit și remiterile de bani, ar trebui să respecte un termen de executare de maximum o zi. În cazul tuturor celorlalte tipuri de plăți, cum ar fi plățile inițiate de sau printr-un beneficiar al plății, inclusiv plățile prin card și debitarea directă, dacă nu există un acord explicit între prestatorul de servicii de plată și plătitor care să stabilească un termen de executare mai îndelungat, ar trebui să se aplice același termen de executare de o zi. Perioadele de mai sus ar putea fi extinse cu o zi lucrătoare suplimentară în cazul în care ordinul de plată este dat pe suport de hârtie. Aceasta permite prestarea în continuare a serviciilor de plată pentru consumatorii care sunt obișnuiți să folosească doar documente pe suport de hârtie. În cazul în care se folosește un sistem de debitare directă, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plății ar trebui să transmită ordinul de colectare în termenele convenite între beneficiarul plății și prestatorul său de servicii de plată, care să permită decontarea la data limită fixată. Având în vedere faptul că infrastructurile naționale de plată sunt adesea foarte eficiente, statelor membre ar trebui să li se permită să mențină sau să stabilească norme care specifică, dacă este cazul, un termen de executare mai scurt de o zi lucrătoare, în scopul prevenirii deteriorării nivelului actual al serviciilor.

(44)

Dispozițiile privind plata integrală și cele privind termenul de executare a plății ar trebui să constituie buna practică în cazul în care unul dintre prestatorii de servicii nu are sediul în Comunitate.

(45)

Pentru a putea face o alegere, este esențial ca utilizatorii serviciilor de plată să cunoască costurile și comisioanele reale ale serviciilor de plată. În consecință, nu ar trebui să se permită folosirea unor metode de tarifare netransparente, deoarece este general acceptat că acest tip de metode îngreunează deosebit de mult stabilirea de către utilizator a costului real al serviciului de plată. În special, folosirea datelor valutei în dezavantajul utilizatorului nu ar trebui să fie permisă.

(46)

Funcționarea armonioasă și eficientă a sistemului de plăți depinde de condiția ca utilizatorul să poată avea încredere în faptul că prestatorul de servicii execută operațiunea de plată în mod corect și în termenul convenit. De obicei, prestatorul este în măsură de a aprecia riscurile asociate operațiunii de plată. Prestatorul este cel care furnizează sistemul de plăți, care ia măsurile necesare pentru a recupera fondurile plasate sau alocate în mod greșit și decide în majoritatea cazurilor cu privire la intermediarii implicați în executarea operațiunii de plată. Pe baza acestor considerente, este perfect justificabil ca, exceptând cazurile anormale și imprevizibile, prestatorul de servicii de plată să aibă răspunderea pentru executarea tuturor operațiunilor de plată pe care a acceptat să le execute la cererea utilizatorului, cu excepția acțiunilor și omisiunilor prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plății de a cărui alegere răspunde doar beneficiarul plății. Cu toate acestea, pentru a nu lăsa plătitorul neprotejat în cazul improbabil în care nu este clar (non liquet) dacă suma de plată a fost primită de prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plății sau nu, sarcina probei ar trebui să aparțină prestatorului de servicii de plată al plătitorului. Ca regulă generală, este de așteptat ca instituția intermediară (de obicei un organism „neutru”, cum ar fi o bancă centrală sau o casă de compensare) care transferă suma de plată de la prestatorul de servicii de plată expeditor la cel destinatar, să stocheze datele contului și să le furnizeze de fiecare dată când este nevoie. De fiecare dată când suma de plată a fost creditată în contul prestatorului de servicii de plată destinatar, beneficiarul plății ar trebui să dispună imediat de o creanță față de prestatorul său de servicii de plată pentru suma creditată în contul său.

(47)

Prestatorul de servicii de plată al plătitorului ar trebui să-și asume răspunderea pentru executarea corectă a plăților, inclusiv, în special, pentru întreaga sumă a operațiunii de plată și pentru termenul de executare, precum și răspunderea deplină pentru orice erori efectuate de alte părți din lanțul de plată până la contul beneficiarului plății. În virtutea acestei răspunderi, prestatorul de servicii de plată al plătitorului ar trebui, în cazul în care prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plății nu i se creditează întreaga sumă, să corecteze operațiunea de plată sau să ramburseze plătitorului, fără întârzieri nejustificate, suma corespunzătoare a operațiunii respective, fără a aduce atingere oricăror alte solicitări ce pot fi formulate în conformitate cu legislația națională. Prezenta directivă ar trebui să privească doar obligațiile și responsabilitățile contractuale dintre utilizatorul serviciilor de plată și prestatorul său de servicii de plată. Cu toate acestea, funcționarea corectă a transferurilor de credite și a altor servicii de plată necesită ca prestatorii de servicii de plată și intermediarii acestora, cum ar fi responsabilii cu procesarea operațiunii, să dețină contracte în care se convine asupra drepturilor și obligațiilor reciproce. Aspectele legate de răspundere constituie o parte esențială a acestor contracte-tip. Pentru a garanta faptul că prestatorii de servicii de plată și intermediarii care iau parte la o operațiune de plată își asumă responsabilitățile, trebuie garantată securitatea juridică astfel încât un prestator de servicii de plată care nu este ținut să răspundă, să obțină o compensare a pierderilor pe care le-a suferit sau a sumelor plătite în temeiul dispozițiilor prezentei directive în materie de răspundere. Orice drepturi suplimentare, detaliile privind căile de atac, precum și tratamentul creanțelor împotriva prestatorului de servicii de plată sau a intermediarului, care decurg dintr-o operațiune de plată defectuoasă, ar trebui să poată fi definite prin contract.

(48)

Prestatorul de servicii de plată ar trebui să poată specifica fără ambiguitate informațiile necesare pentru a executa în mod corect un ordin de plată. Pe de altă parte, cu toate acestea, pentru a evita fragmentarea și pentru a nu pune în pericol crearea sistemelor de plăți integrate în Comunitate, statele membre nu ar trebui să poată solicita utilizarea unui identificator specific pentru operațiunile de plată. Cu toate acestea, acest lucru nu ar trebui să împiedice statele membre să solicite prestatorului de servicii de plată al plătitorului să acționeze cu diligența necesară și să verifice, în cazul în care este posibil din punct de vedere tehnic și nu necesită o intervenție manuală, coerența codului unic de identificare iar, în cazul în care acest cod unic de identificare se constată a nu fi coerent, să refuze ordinul de plată și să informeze plătitorul în consecință. Răspunderea prestatorului de servicii de plată ar trebui să se limiteze la executarea corectă a operațiunii de plată în conformitate cu ordinul de plată al utilizatorului serviciilor de plată.

(49)

Pentru a facilita prevenirea eficace a fraudei și pentru a combate frauda în domeniul plăților în întreaga Comunitate, ar trebui să se adopte dispoziții în vederea unui schimb de date eficient între prestatorii de servicii de plată, cărora ar trebui să li se permită să culeagă, să proceseze și să facă schimb de date cu caracter personal referitoare la persoane implicate în fraude în domeniul plăților. Toate aceste activități ar trebui să fie efectuate în conformitate cu Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (19).

(50)

Este necesar să se asigure executarea eficientă a dispozițiilor de drept intern adoptate în conformitate cu prezenta directivă. Prin urmare, ar trebui să se instituie proceduri adecvate, prin intermediul cărora să se poată formula reclamații împotriva prestatorilor de servicii de plată care nu se conformează dispozițiilor respective și prin care să se asigure impunerea, dacă este cazul, a unor sancțiuni adecvate, eficace, proporționale și cu efect de descurajare.

(51)

Fără a aduce atingere dreptului clienților de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, statele membre ar trebui să asigure soluționarea pe cale extrajudiciară, ușor accesibilă și neoneroasă a litigiilor dintre prestatorii serviciilor de plată și consumatori care decurg din drepturile și obligațiile prevăzute în prezenta directivă. Articolul 5 alineatul (2) din Convenția de la Roma privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (20) garantează că protecția acordată consumatorilor prin normele imperative ale legi țării în care își au reședința obișnuită nu poate fi înlăturată prin dispoziții contractuale referitoare la legea aplicabilă.

(52)

Statele membre ar trebui să stabilească dacă autoritățile competente desemnate pentru autorizarea instituțiilor de plată sunt de asemenea autorități competente în ceea ce privește procedurile extrajudiciare de reparații și recurs.

(53)

Prezenta directivă ar trebui să nu aducă atingere dispozițiilor de drept intern privind consecințele răspunderii pentru inexactități comise în formularea sau transmiterea unei declarații.

(54)

Având în vedere necesitatea de a examina aplicarea eficientă a prezentei directive și de a urmări progresele efectuate în vederea realizării pieței unice a serviciilor de plată, Comisia ar trebui să aibă obligația de a întocmi un raport la trei ani după expirarea termenului de transpunere a prezentei directive. În perspectiva unei integrări globale a serviciilor financiare și a unei protecții armonizate a consumatorilor și dincolo de aplicarea eficientă a prezentei directive, această examinare ar trebui să se axeze pe necesitatea eventuală de a extinde domeniul său de aplicare asupra monedelor statelor care nu sunt membre UE, precum și asupra operațiunilor de plată în care doar unul dintre prestatorii de servicii de plată implicați este situat pe teritoriul Comunității.

(55)

Având în vedere că dispozițiile prezentei directive înlocuiesc dispozițiile Directivei 97/5/CE, respectiva directivă ar trebui abrogată.

(56)

Este necesar să se instituie norme mai detaliate privind folosirea frauduloasă a cardurilor de plată, domeniu reglementat în momentul de față de Directiva 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecția consumatorilor cu privire la contractele la distanță (21) și de Directiva 2002/65/CE. Prin urmare, respectivele directive ar trebui modificate în consecință.

(57)

Având în vedere că, în temeiul Directivei 2006/48/CE, instituțiile financiare nu sunt supuse normelor aplicabile instituțiilor de credit, acestea ar trebui să facă obiectul acelorași cerințe ca și instituțiile de plată pentru a putea presta servicii de plată în întreaga Comunitate. Prin urmare, Directiva 2006/48/CE ar trebui modificată în consecință.

(58)

Având în vedere că, în prezenta directivă, remiterea de bani este definită ca un serviciu de plată care necesită o autorizație în cazul unei instituții de plată sau o înregistrare pentru anumite persoane fizice sau juridice care beneficiază de o clauză de derogare în anumite circumstanțe specificate de dispozițiile prezentei directive, Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului (22) ar trebui modificată în consecință.

(59)

În interesul securității juridice, este adecvat să se stabilească dispoziții tranzitorii în conformitate cu care persoanele care au început să exercite activitatea de instituție de plată în conformitate cu dreptul național înainte de intrarea în vigoare a prezentei directive să continue activitatea respectivă în statul membru în cauză pe o perioadă determinată.

(60)

Având în vedere că obiectivul prezentei directive, și anume instituirea unei piețe unice a serviciilor de plată, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de statele membre deoarece implică armonizarea unui mare număr de norme diferite care există în prezent în sistemele juridice ale diverselor state membre și, prin urmare, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(61)

Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (23).

(62)

Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să adopte dispoziții de punere în aplicare pentru a se ține cont de evoluțiile pieței și ale tehnologiei. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, acestea trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.

(63)

În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional pentru o legiferare mai bună (24), statele membre sunt încurajate să întocmească, pentru ele însele și în interesul Comunității, propriile tabele care să ilustreze, în măsura posibilului, concordanța dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice,

(a)

instituții de credit în sensul articolului 4 punctul 1 litera (a) din Directiva 2006/48/CE;

(b)

instituții emitente de monedă electronică în sensul articolului 1 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2000/46/CE;

(c)

instituții de cecuri poștale care sunt îndreptățite, în conformitate cu legislația națională, să presteze servicii de plată;

(d)

instituții de plată în sensul prezentei directive;

(e)

Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale, atunci când nu acționează în calitatea lor de autoritate monetară sau în calitate de alte autorități publice;

(f)

statele membre sau autoritățile lor regionale sau locale, atunci când nu acționează în calitatea lor de autorități publice.

(a)

operațiunilor de plată efectuate exclusiv în numerar direct de la plătitor către beneficiarul plății, fără intervenția unui intermediar;

(b)

operațiunilor de plată efectuate de la plătitor către beneficiarul plății printr-un agent comercial autorizat să negocieze sau să efectueze vânzări sau achiziții de bunuri sau de servicii în numele plătitorului sau al beneficiarului plății;

(c)

transportului fizic realizat cu titlu profesional de bancnote și de monedă, inclusiv colectarea, procesarea și livrarea acestora;

(d)

operațiunilor de plată care constau în colectarea și livrarea de numerar, fără caracter profesional, în cadrul unei activități caritabile sau nonprofit;

(e)

serviciilor în care numerarul este furnizat plătitorului de către beneficiarul plății ca parte a unei operațiuni de plată, la cererea expresă a utilizatorului serviciilor de plată imediat înaintea executării unei operațiuni de plată printr-o plată efectuată în vederea achiziționării de bunuri sau servicii;

(f)

operațiunilor de schimb valutar, mai precis operațiunilor de tip numerar contra numerar, atunci când fondurile nu sunt păstrate într-un cont de plăți;

(g)

operațiunilor de plată bazate pe oricare dintre următoarele documente, prin care prestatorului de servicii de plată i se solicită să plaseze fonduri la dispoziția beneficiarului plății:

(h)

operațiunilor de plată efectuate în cadrul unui sistem de plăți sau de decontare a titlurilor de valoare între agenți de compensare, între contrapărți centrale, case de compensare și/sau bănci centrale și alți participanți la sistem, pe de o parte, și prestatori de servicii de plată, pe de altă parte, fără a aduce atingere articolului 28;

(i)

operațiunilor de plată legate de administrarea activelor și a titlurilor, inclusiv a dividendelor, a veniturilor sau a altor sume distribuite, a rambursărilor sau a vânzărilor, efectuate de persoanele vizate la litera (h) sau de societăți de investiții, instituții de credit, organisme de plasament colectiv sau societăți de administrare de portofolii care oferă servicii de investiții și de orice alte entități autorizate să aibă în custodie instrumente financiare;

(j)

serviciilor oferite de prestatorii de servicii tehnice, care contribuie la prestarea de servicii de plată, fără ca aceștia să intre în vreun moment în posesia fondurilor de transferat, inclusiv în domeniul procesării și stocării datelor, al serviciilor fiduciare și de protejare a vieții private, al autentificării datelor și a entităților, al furnizării de rețele de comunicații și tehnologia informației (IT), al furnizării și menținerii terminalelor și dispozitivelor folosite pentru serviciile de plată;

(k)

serviciilor bazate pe instrumente care pot fi folosite pentru a achiziționa bunuri sau servicii doar în localurile folosite de emitent sau, în cadrul unui acord comercial cu emitentul, în cadrul unei rețele limitate de prestatori de servicii sau pentru o categorie limitată de bunuri sau servicii;

(l)

operațiunilor de plată executate prin intermediul oricărui dispozitiv de telecomunicații digital sau IT sau, în cazul în care bunurile sau serviciile achiziționate sunt livrate și urmează să fie folosite prin intermediul unui dispozitiv de telecomunicații, digital sau IT, cu condiția ca operatorul de servicii de telecomunicații, digitale sau IT să nu acționeze doar ca intermediar între utilizatorul serviciilor de plată și furnizorul bunurilor și serviciilor;

(m)

operațiunilor de plată efectuate între prestatori de servicii de plată, agenții sau sucursalele acestora în nume propriu;

(n)

operațiunilor de plată efectuate între o întreprindere-mamă și filiala sa sau între filialele aceleiași întreprinderi-mamă, fără intervenția în calitate de intermediar a unui alt prestator de servicii de plată decât o întreprindere care aparține aceluiași grup;

(o)

serviciilor oferite de prestatori de retragere de numerar prin intermediul unui automat bancar, acționând în numele unuia sau al mai multor emitenți de carduri, care nu sunt parte la contractul-cadru cu clientul care retrage banii dintr-un cont de plăți, cu condiția ca acești prestatori să nu asigure alte servicii de plată dintre cele enumerate în anexă.

1.

prin „stat membru de origine” se înțelege:

2.

prin „stat membru gazdă” se înțelege statul membru, altul decât statul membru de origine, în care un prestator de servicii de plată are un agent sau o sucursală sau unde prestează servicii de plată;

3.

prin „serviciu de plată” se înțelege una dintre activitățile comerciale enumerate în anexă;

4.

prin „instituție de plată” se înțelege persoana juridică care a fost autorizată, în conformitate cu articolul 10, să furnizeze și să presteze servicii de plată în întreaga Comunitate;

5.

prin „operațiune de plată” se înțelege acțiunea, inițiată de plătitor sau de beneficiarul plății, de a plasa, transfera sau retrage fonduri, indiferent de eventualele obligații subiacente existente între plătitor și beneficiarul plății;

6.

prin „sistem de plăți” se înțelege un sistem de transfer de fonduri, reglementat de prevederi și norme comune formale și standardizate, pentru procesarea, compensarea și/sau decontarea operațiunilor de plată;

7.

prin „plătitor” se înțelege persoana fizică sau juridică care este titularul unui cont de plăți și care autorizează un ordin de plată din acel cont de plăți sau, în cazul în care nu este vorba de un cont de plăți, persoana fizică sau juridică care dă un ordin de plată;

8.

prin „beneficiar al plății” se înțelege persoana fizică sau juridică care este destinatarul vizat al fondurilor care au făcut obiectul unei operațiuni de plată;

9.

prin „prestator de servicii de plată” se înțelege entitățile menționate la articolul 1 alineatul (1) și persoanele fizice și juridice care beneficiază de derogare în temeiul articolului 26;

10.

prin „utilizator al serviciilor de plată” se înțelege persoana fizică sau juridică care folosește un serviciu de plată în calitate de plătitor, de beneficiar al plății sau în ambele calități;

11.

prin „consumator” se înțelege persoana fizică care, în cadrul contractelor de servicii reglementate de prezenta directivă, acționează în alte scopuri decât cele legate de activitatea sa comercială sau profesională;

12.

prin „contract-cadru” se înțelege un contract de servicii de plată care reglementează executarea, în viitor, a unor operațiuni de plată individuale și succesive și care poate conține obligația de a constitui un cont de plăți, precum și condițiile legate de constituirea acestuia;

13.

prin „remitere de bani” se înțelege un serviciu de plată în cadrul căruia se primesc fonduri de la un plătitor, fără crearea unui cont de plăți în numele plătitorului sau al beneficiarului plății, cu scopul unic de a transfera o sumă echivalentă unui beneficiar al plății sau unui alt prestator de servicii de plată care acționează în numele beneficiarului plății și/sau în cadrul căruia aceste fonduri sunt primite în numele beneficiarului plății și sunt puse la dispoziția acestuia;

14.

prin „cont de plăți” se înțelege un cont deținut în numele unuia sau al mai multor utilizatori ai serviciilor de plată și care este folosit pentru executarea operațiunilor de plată;

15.

prin „fonduri” se înțelege bancnote și monede, bani scripturali și monedă electronică astfel cum sunt definiți la articolul 1 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2000/46/CE;

16.

prin „ordin de plată” se înțelege orice dispoziție a plătitorului sau a beneficiarului plății către prestatorul său de servicii de plată prin care se solicită executarea unei operațiuni de plată;

17.

prin „data valutei” se înțelege data de referință folosită de un prestator de servicii de plată pentru a calcula dobânda pentru fondurile debitate dintr-un sau creditate într-un cont de plăți;

18.

prin „curs de schimb de referință” se înțelege cursul de schimb folosit ca bază de calcul pentru schimburile valutare și care este furnizat de prestatorul de servicii de plată sau provine dintr-o sursă publică;

19.

prin „autentificare” se înțelege procedura care permite prestatorului de servicii de plată să verifice utilizarea unui instrument de plată specific, inclusiv elementele sale de securitate personalizate;

20.

prin „rata dobânzii de referință” se înțelege rata dobânzii folosită ca bază de calcul pentru dobânzile care urmează să fie aplicate și care provine dintr-o sursă publică, care poate fi verificată de ambele părți ale unui contract de servicii de plată;

21.

prin „cod unic de identificare” se înțelege combinația de litere, cifre sau simboluri specificate utilizatorului serviciilor de plată de către prestatorul de servicii de plată și care urmează să fie furnizată de utilizatorul serviciilor de plată în scopul identificării fără ambiguitate a celuilalt utilizator al serviciilor de plată și/sau a contului său de plăți pentru o operațiune de plată;

22.

prin „agent” se înțelege o persoană fizică sau juridică care furnizează servicii de plată în numele unei instituții de plată;

23.

prin „instrument de plată” se înțelege orice dispozitiv (dispozitive) personalizat(e) și/sau orice serie de proceduri convenite între utilizatorul serviciilor de plată și prestatorul de servicii de plată și folosit de utilizatorul serviciilor de plată pentru a iniția un ordin de plată;

24.

prin „mijloace de comunicare la distanță” se înțelege orice mijloace care, fără prezența fizică simultană a prestatorului și a utilizatorului serviciilor de plată, pot fi folosite pentru încheierea unui contract de servicii de plată;

25.

prin „suport durabil” se înțelege orice instrument care permite utilizatorului serviciilor de plată să stocheze informații adresate personal acestuia, într-un mod accesibil pentru consultări ulterioare și pentru o perioadă de timp adecvată scopurilor informației respective, și care permite reproducerea identică a informațiilor stocate;

26.

prin „microîntreprindere” se înțelege o întreprindere care, la momentul încheierii contractului privind serviciile de plată, este o întreprindere în conformitate cu definiția de la articolul 1 și de la articolul 2 alineatele (1) și (3) din anexa la Recomandarea 2003/361/CE;

27.

prin „zi lucrătoare” se înțelege o zi în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului sau al beneficiarului plății implicat în executarea unei operațiuni de plată exercită activități și este în măsură să execute operațiuni de plată;

28.

prin „debitare directă” se înțelege un serviciu de plată pentru debitarea contului de plăți al plătitorului, în cazul în care o operațiune de plată este inițiată de beneficiarul plății pe baza consimțământului acordat de către plătitor fie beneficiarului plății, fie prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plății sau prestatorului de servicii de plată al plătitorului;

29.

prin „sucursală” se înțelege un punct de lucru, altul decât sediul central, care constituie o parte a instituției de plată, care nu are personalitate juridică și care efectuează direct, în întregime sau în parte, operațiunile inerente activității unei instituții de plată; toate punctele de lucru constituite în același stat membru de o instituție de plată al cărei sediu central este în alt stat membru sunt considerate ca fiind o singură sucursală;

30.

prin „grup” se înțelege un grup de întreprinderi care constă dintr-o întreprindere-mamă, filialele sale și entitățile în care întreprinderea-mamă sau filialele sale dețin o participație, precum și întreprinderile legate între ele de o relație în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE.

(a)

un program de activitate care să indice în special tipul de servicii de plată vizate;

(b)

un plan de afaceri care include un buget estimativ privind primele trei exerciții financiare, care să demonstreze că solicitantul poate folosi sistemele, resursele și procedurile adecvate și proporționale necesare pentru buna sa funcționare;

(c)

dovezi care să demonstreze că instituția de plată deține capitalul inițial prevăzut la articolul 6;

(d)

în cazul instituțiilor de plată menționate la articolul 9 alineatul (1), o descriere a măsurilor întreprinse în vederea protejării fondurilor utilizatorilor serviciilor de plată în conformitate cu articolul 9;

(e)

o descriere a sistemului de conducere a întreprinderii și a mecanismelor de control intern, în special procedurile administrative, de gestionare a riscurilor și procedurile contabile ale solicitantului, care să demonstreze că aceste sisteme de conducere, aceste mecanisme de control și aceste proceduri sunt proporționale, justificate, valide și adecvate;

(f)

o descriere a mecanismelor de control intern instituite de solicitant pentru a se conforma obligațiilor în materie de spălare a banilor și de finanțare a terorismului în conformitate cu dispozițiile Directivei 2005/60/CE și ale Regulamentului (CE) nr. 1781/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 noiembrie 2006 cu privire la informațiile privind plătitorul care însoțesc transferurile de fonduri (25);

(g)

o descriere a structurii organizatorice a solicitantului, inclusiv, dacă este cazul, o descriere a posibilității de utilizare a agenților și a sucursalelor, o descriere a acordurilor de externalizare, precum și participarea sa la un sistem de plăți național sau internațional;

(h)

identitatea persoanelor care, direct sau indirect, dețin participații la capitalul solicitantului în sensul articolului 4 alineatul (11) din Directiva 2006/48/CE, precum și mărimea participațiilor efective și dovada adecvării lor în ceea ce privește nevoia de a asigura administrarea corectă și prudentă a unei instituții de plată;

(i)

identitatea directorilor și a persoanelor responsabile cu administrarea instituției de plată și, dacă este cazul, a persoanelor responsabile pentru administrarea activităților legate de serviciile de plată ale instituției de plată, precum și dovezi care să ateste faptul că acestea se bucură de o bună reputație și dețin cunoștințele și experiența adecvate pentru a presta servicii de plată, în conformitate cu dispozițiile din statul membru de origine al instituției de plată;

(j)

dacă este cazul, identitatea auditorilor statutari sau ai firmelor de audit, astfel cum sunt definiți în Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate (26);

(k)

statutul juridic al solicitantului și actul constitutiv;

(l)

adresa sediului principal al solicitantului.

(a)

în cazul în care instituția de plată prestează numai serviciul de plată menționat la punctul 6 din anexă, capitalul său nu este în niciun moment inferior sumei de 20 000 EUR;

(b)

în cazul în care instituția de plată prestează serviciul de plată enumerat la punctul 7 din anexă, capitalul său nu este în niciun moment inferior sumei de 50 000 EUR; și

(c)

în cazul în care instituția de plată furnizează oricare dintre serviciile de plată enumerate la punctele 1-5 din anexă, capitalul său nu este în niciun moment inferior sumei de 125 000 EUR.

(a)

4,0 % din tranșa de VP până la 5 milioane EUR,

plus

(b)

2,5 % din tranșa de VP peste 5 milioane EUR și până la 10 milioane EUR,

plus

(c)

1 % din tranșa de VP peste 10 milioane EUR și până la 100 milioane EUR,

plus

(d)

0,5 % din tranșa de VP peste 100 milioane EUR și până la 250 milioane EUR,

plus

(e)

0,25 % din tranșa de VP peste 250 milioane EUR.

(a)

Indicatorul aplicabil este suma următoarelor elemente:

Fiecare element este adăugat sumei cu semnul său, pozitiv sau negativ. Venitul din produsele excepționale sau neobișnuite nu poate fi folosit la calcularea indicatorului aplicabil. Cheltuielile legate de externalizarea serviciilor prestate de terți pot micșora indicatorul aplicabil dacă acestea sunt angajate de o întreprindere care face obiectul unei supravegheri în conformitate cu prezenta directivă. Indicatorul aplicabil este calculat pe baza observării anuale efectuate la sfârșitul exercițiului financiar anterior. Indicatorul aplicabil este calculat pe baza exercițiului financiar anterior. Cu toate acestea, fondurile proprii calculate pe baza metodei C nu trebuie să fie inferioare sumei de 80 % din media celor trei exerciții financiare anterioare pentru indicatorul aplicabil. Când nu sunt disponibile cifre auditate, se pot folosi estimări.

(b)

Factorul de multiplicare este de:

(a)

0,5 în cazul în care instituția de plată prestează numai serviciul de plată enumerat la punctul 6 din anexă;

(b)

0,8 în cazul în care instituția de plată prestează serviciul de plată enumerat la punctul 7 din anexă;

(c)

1 în cazul în care instituția de plată prestează oricare dintre serviciile de plată enumerate la punctele 1-5 din anexă.

(a)

aceste fonduri nu sunt niciodată amestecate cu fondurile vreunei persoane fizice sau juridice alta decât utilizatorul serviciilor de plată în numele căruia sunt deținute fondurile și, în cazul în care acestea sunt încă deținute de instituția de plată și nu sunt încă remise beneficiarului plății și nici transferate unui alt prestator de servicii de plată înainte de terminarea zilei lucrătoare care urmează zilei în care au fost primite, acestea sunt depuse într-un cont separat într-o instituție de credit sau sunt investite în active sigure, lichide și cu risc scăzut, astfel cum sunt definite de autoritățile competente ale statului membru de origine; și

(b)

aceste fonduri sunt exceptate, în conformitate cu dreptul național și în interesul utilizatorilor serviciilor de plată, de la posibilitatea de urmărire pentru satisfacerea creanțelor altor creditori ai instituției de plată, în special în caz de insolvență a acesteia;

fie

(c)

sunt acoperite de o poliță de asigurare sau de o altă garanție comparabilă din partea unei societăți de asigurări sau a unei instituții de credit, care nu aparține aceluiași grup cu cel din care face parte instituția de plată respectivă, pentru o sumă echivalentă cu cea care ar fi fost separată în absența unei polițe de asigurare sau a unei alte garanții comparabile, plătibilă în cazul în care instituția de plată nu poate să facă față obligațiilor sale financiare.

(a)

nu folosește autorizația în termen de 12 luni, renunță în mod expres la autorizație sau încetează să mai exercite o activitate pe o perioadă mai mare de șase luni, în cazul în care statul membru respectiv nu prevede că în astfel de situații autorizația își pierde valabilitatea;

(b)

a obținut autorizația prin declarații false sau prin alte mijloace nelegitime;

(c)

nu mai îndeplinește condițiile de acordare a autorizației;

(d)

ar constitui o amenințare la adresa stabilității sistemului de plăți dacă ar continua activitatea sa de prestare de servicii de plată; sau

(e)

se încadrează într-una dintre situațiile pentru care legislația națională prevede retragerea unei autorizații.

(a)

prestarea de servicii auxiliare operaționale și conexe în sensul strict al cuvântului, cum ar fi asigurarea executării operațiunilor de plată, a serviciilor de schimb valutar, a activităților de păstrare în custodie, precum și a stocării și procesării datelor;

(b)

exploatarea sistemelor de plăți, fără a aduce atingere articolului 28;

(c)

activități comerciale altele decât prestarea de servicii de plată, având în vedere dreptul comunitar și național aplicabil.

(a)

creditul are un caracter accesoriu și este acordat exclusiv în legătură cu executarea unei operațiuni de plată;

(b)

fără a aduce atingere normelor de drept intern privind acordarea de credit prin cărți de credit, creditul acordat în legătură cu o plată și executat în conformitate cu articolul 10 alineatul (9) și cu articolul 25 este rambursat într-o perioadă scurtă, care în nici un caz nu depășește douăsprezece luni;

(c)

acest credit nu este acordat din fondurile primite sau deținute în scopul executării unei operațiuni de plată;

(d)

fondurile proprii ale instituției de plată sunt în orice moment, în opinia autorităților de supraveghere, corespunzătoare în raport cu valoarea totală a creditului acordat.

(a)

denumirea și adresa agentului;

(b)

o descriere a mecanismelor de control intern care urmează să fie folosite de agenți pentru a se conforma obligațiilor în materie de spălare a banilor și de finanțare a terorismului în conformitate cu Directiva 2005/60/CE; și

(c)

identitatea directorilor și a persoanelor responsabile cu administrarea agentului care urmează să fie folosit pentru prestarea de servicii de plată și dovezi care să ateste faptul că acestea sunt persoane potrivite și onorabile.

(a)

externalizarea nu conduce la delegarea responsabilității organelor de conducere ale instituției;

(b)

relația și obligațiile instituției de plată în raport cu utilizatorii serviciilor sale de plată în conformitate cu prezenta directivă nu se modifică;

(c)

condițiile pe care instituția de plată le respectă în conformitate cu prezentul titlu pentru a fi și a rămâne autorizată nu sunt afectate; și

(d)

niciuna dintre celelalte condiții de care a depins autorizarea instituției de plată nu sunt eliminate sau modificate.

(a)

să solicite instituției de plată să furnizeze orice informație necesară pentru supravegherea respectării condițiilor;

(b)

să efectueze inspecții la fața locului în cadrul instituției de plată, al oricărui agent sau sucursală care prestează servicii de plată sub răspunderea instituției de plată, sau în cadrul oricărei entități către care se externalizează servicii de plată;

(c)

să emită recomandări, orientări și, dacă este cazul, dispoziții administrative cu caracter obligatoriu; și

(d)

să suspende sau să retragă autorizația în cazurile prevăzute la articolul 12.

(a)

autoritățile competente din alte state membre responsabile cu autorizarea și supravegherea instituțiilor de plată;

(b)

Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale ale statelor membre, în calitate de autorități monetare și de supraveghere și, dacă este cazul, alte autorități publice responsabile cu supravegherea sistemelor de plăți și de decontare;

(c)

alte autorități competente desemnate în conformitate cu prezenta directivă, cu Directiva 95/46/CE, cu Directiva 2005/60/CE și cu alte norme comunitare aplicabile prestatorilor de servicii de plată, cum ar fi legislația aplicabilă protecției persoanelor în domeniul procesării datelor cu caracter personal, precum și al spălării banilor și al finanțării terorismului.

(a)

valoarea totală medie pentru cele douăsprezece luni precedente a operațiunilor de plată executate de persoana în cauză, inclusiv de orice agent pentru care are răspundere deplină, nu depășește suma de 3 milioane EUR pe lună. Acest criteriu este evaluat în raport cu valoarea totală a operațiunilor de plată prevăzută în planul său de afaceri, cu excepția cazului în care autoritățile competente cer modificarea planului respectiv; și

(b)

niciuna dintre persoanele fizice responsabile pentru gestionarea sau funcționarea unității comerciale nu a fost condamnată pentru delicte legate de operațiuni de spălare de bani, de finanțare a terorismului sau de alte infracțiuni financiare.

(a)

orice norme restrictive privind participarea efectivă la alte sisteme de plăți;

(b)

orice normă care să facă o discriminare între prestatorii de servicii de plată autorizați sau între prestatorii de servicii de plată înregistrați în ceea ce privește drepturile și obligațiile participanților, precum și beneficiile pe care le pot pretinde; sau

(c)

restricții bazate pe forma de organizare.

(a)

sistemelor de plăți desemnate în temeiul Directivei 98/26/CE;

(b)

sistemelor de plăți formate exclusiv din prestatori de servicii de plată care aparțin unui grup format din entități legate prin participații de capital în care una dintre entitățile legate dispune de un control efectiv asupra celorlalte entități legate; sau

(c)

sistemelor de plăți în cadrul cărora prestatorul de servicii de plată unic (fie ca entitate unică, fie ca grup):

(a)

prin derogare de la articolele 41, 42 și 46, prestatorul de servicii de plată transmite plătitorului numai informațiile privind caracteristicile principale ale serviciului de plată, inclusiv modul în care poate fi utilizat instrumentul de plată, responsabilitatea, comisioanele percepute și alte informații importante necesare pentru a lua o decizie informată, precum și o indicație privind locul unde se pun la dispoziție într-un mod accesibil orice alte informații ori condiții specificate la articolul 42;

(b)

se poate conveni ca, prin derogare de la articolul 44, prestatorul de servicii de plată să nu fie obligat să propună modificări ale condițiilor din contractul-cadru în același mod cum se prevede la articolul 41 alineatul (1);

(c)

se poate conveni ca, prin derogare de la articolele 47 și 48, după executarea unei operațiuni de plată:

(a)

specificarea informațiilor sau a codului unic de identificare care trebuie furnizate de către utilizatorul serviciilor de plată în vederea executării corecte a unui ordin de plată;

(b)

termenul maxim de executare în care trebuie furnizat serviciul de plată;

(c)

toate comisioanele pe care utilizatorul serviciilor de plată trebuie să le plătească prestatorului său de servicii de plată și, dacă este cazul, defalcarea sumelor tuturor comisioanelor;

(d)

dacă este cazul, cursurile de schimb actuale sau de referință care urmează să fie aplicate operațiunii de plată.

(a)

o referință care să permită plătitorului identificarea operațiunii de plată și, dacă este cazul, informații privind beneficiarul plății;

(b)

valoarea operațiunii de plată în moneda utilizată în ordinul de plată;

(c)

valoarea comisioanelor operațiunii de plată plătibile de către plătitor și, dacă este cazul, defalcarea sumelor acestor comisioane;

(d)

dacă este cazul, cursul de schimb utilizat în operațiunea de plată de către prestatorul de servicii de plată al plătitorului sau o referință la acesta, în cazul în care diferă de cursul prevăzut în conformitate cu articolul 37 alineatul (1) litera (d), precum și valoarea operațiunii de plată după conversia monetară respectivă; și

(e)

data primirii ordinului de plată.

(a)

referința care îi permite beneficiarului plății identificarea operațiunii de plată și, unde este cazul, identificarea plătitorului, precum și a oricărei informații transferate împreună cu operațiunea de plată;

(b)

valoarea operațiunii de plată în moneda în care fondurile au fost puse la dispoziția beneficiarului plății;

(c)

valoarea comisioanelor pentru operațiunea de plată plătibile de către beneficiarul plății și, dacă este cazul, defalcarea sumelor acestor comisioane;

(d)

dacă este cazul, cursul de schimb utilizat în cadrul operațiunii de plată de către prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plății, și valoarea totală a operațiunii de plată înaintea conversiei monetare; și

(e)

data valutei creditării contului.

1.

cu privire la prestatorul de servicii de plată:

2.

cu privire la utilizarea serviciului de plată:

3.

cu privire la comisioane, rata dobânzii și cursul de schimb:

4.

cu privire la comunicare:

5.

cu privire la cerințele de protejare și la măsurile de siguranță și corective:

6.

cu privire la modificări și la rezilierea contractului-cadru:

7.

cu privire la căile de atac:

(a)

o referință care să permită plătitorului identificarea fiecărei operațiuni de plată și, dacă este cazul, informații privind beneficiarul plății;

(b)

valoarea operațiunii de plată în moneda în care este debitat contul de plăți al plătitorului sau în moneda utilizată pentru ordinul de plată;

(c)

valoarea oricăror comisioane legate de operațiunea de plată, și, dacă este cazul, defalcarea acestora, sau dobânda care trebuie plătită de către plătitor;

(d)

dacă este cazul, cursul de schimb utilizat în cadrul operațiunii de plată de către prestatorul de servicii de plată al plătitorului, și valoarea totală a operațiunii de plată după conversia monetară respectivă; și

(e)

data valutei debitării contului sau data primirii ordinului de plată.

(a)

referința care îi permite beneficiarului plății identificarea operațiunii de plată și, unde este cazul, a plătitorului, precum și a oricărei informații transferate odată cu operațiunea de plată;

(b)

valoarea operațiunii de plată în moneda în care este creditat contul de plăți al beneficiarului plății;

(c)

valoarea oricăror comisioane aplicate operațiunii de plată și, dacă este cazul, defalcarea acestora, sau dobânda care trebuie plătită de către beneficiarul plății;

(d)

dacă este cazul, cursul de schimb utilizat în cadrul operațiunii de plată de către prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plății și valoarea totală a operațiunii de plată înaintea conversiei monetare; și

(e)

data valutei creditării contului.

(a)

că articolul 56 alineatul (1) litera (b), articolul 57 alineatul (1) literele (c) și (d), precum și articolul 61 alineatele (4) și (5) nu se aplică în cazul în care instrumentul de plată nu permite blocarea sau împiedicarea unei utilizări ulterioare a acestuia;

(b)

că articolul 59, articolul 60 și articolul 61 alineatele (1) și (2) nu se aplică în cazul în care instrumentul de plată este utilizat anonim sau în cazul în care, din alte motive care țin de instrumentul de plată, prestatorul de servicii de plată nu se află în poziția de a dovedi că o anumită operațiune de plată a fost autorizată;

(c)

că, prin derogare de la articolul 65 alineatul (1), prestatorul de servicii de plată nu este obligat să îl informeze pe utilizatorul serviciilor de plată în legătură cu refuzul unui ordin de plată, în cazul în care neefectuarea plății apare din context;

(d)

că, prin derogare de la articolul 66, plătitorul nu poate revoca ordinul de plată după transmiterea ordinului de plată sau după exprimarea consimțământului său pentru executarea operațiunii de plată către beneficiarul plății;

(e)

că, prin derogare de la articolele 69 și 70, se aplică alte termene de executare.

(a)

să utilizeze instrumentul de plată în conformitate cu termenii care reglementează emiterea și utilizarea acestuia; și

(b)

de îndată ce ia cunoștință de pierderea, furtul, deturnarea instrumentului său de plată sau de orice altă utilizare neautorizată a acestuia, să informeze fără întârziere prestatorul de servicii de plată sau entitatea desemnată de acesta.

(a)

să se asigure că elementele de securitate personalizate ale instrumentului de plată nu sunt accesibile altor părți cu excepția utilizatorului serviciilor de plată care are dreptul de utilizare a instrumentului de plată, fără a aduce atingere obligațiilor utilizatorului serviciilor de plată prevăzute la articolul 56;

(b)

să nu trimită un instrument de plată nesolicitat, cu excepția cazului în care instrumentul de plată transmis deja utilizatorului serviciilor de plată trebuie înlocuit;

(c)

să se asigure că în orice moment sunt disponibile mijloace corespunzătoare care să permită utilizatorului serviciilor de plată să facă o notificare în temeiul articolului 56 alineatul (1) litera (b) sau să ceară deblocarea în temeiul articolului 55 alineatul (4); la cerere, prestatorul de servicii de plată pune la dispoziția utilizatorului serviciilor de plată mijloacele de a dovedi, timp de 18 luni de la notificare, că a făcut o astfel de notificare; și

(d)

să împiedice orice utilizare a instrumentului de plată, odată ce a fost făcută notificarea în temeiul articolului 56 alineatul (1) litera (b).

(a)

autorizația nu specifica suma exactă a operațiunii de plată la momentul în care a fost dată; și

(b)

suma operațiunii de plată a depășit suma la care s-ar fi putut aștepta în mod rezonabil un plătitor, luând în calcul profilul cheltuielilor sale anterioare, condițiile din contractul său cadru și circumstanțele relevante pentru cazul respectiv.

(a)

operațiunilor de plată în euro;

(b)

operațiunilor naționale de plată, în moneda statelor membre respective din afara zonei euro; și

(c)

operațiunilor de plată care implică numai un serviciu de conversie monetară între euro și moneda oficială a unui stat membru care nu aparține zonei euro, cu condiția ca serviciul de conversie monetară necesar să fie realizat în statul membru care nu aparține zonei euro și, în cazul operațiunilor de plată transfrontaliere, transferul transfrontalier să aibă loc în euro.

(a)

adaptarea listei de activități din anexă, în conformitate cu articolele 2-4 și cu articolul 16;

(b)

modificarea definiției microîntreprinderilor în sensul articolului 4 alineatul (26), în conformitate cu o modificare a Recomandării 2003/361/CE;

(c)

actualizarea sumelor prevăzute la articolul 26 alineatul (1) și la articolul 61 alineatul (1), pentru a ține seama de inflație și de evoluțiile semnificative ale pieței.

—

posibila necesitate de a extinde domeniul de aplicare al prezentei directive la operațiuni de plată în toate monedele, precum și la operațiuni de plată în cazul cărora numai unul dintre prestatorii de servicii de plată este stabilit în Comunitate;

—

aplicarea articolelor 6, 8 și 9 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de plată, în special în ceea ce privește cerințele în materie de fonduri proprii și protecție a fondurilor (principiul delimitării fondurilor);

—

posibilul impact al acordării de credite de către instituții de plată în legătură cu serviciile de plată, astfel cum sunt stabilite la articolul 16 alineatul (3);

—

posibilul impact al cerințelor de autorizare a instituțiilor de plată asupra concurenței între instituțiile de plată și alți prestatori de servicii de plată, precum și asupra obstacolelor din calea intrării pe piață a noilor prestatori de servicii de plată;

—

aplicarea articolelor 34 și 53 din prezenta directivă și posibila necesitate de a revizui domeniul de aplicare al prezentei directive în ceea ce privește instrumentele de plată de mică valoare și moneda electronică; și

—

aplicarea și funcționarea articolelor 69 și 75 pentru toate tipurile de instrumente de plată,

1.

La articolul 4 se adaugă următorul alineat:

„(5)   În cazul în care se aplică și Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne (28), dispozițiile în materie de informare în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din prezenta directivă, cu excepția punctului 2 literele (c)-(g), a punctului 3 literele (a), (d) și (e) și a punctului 4 litera (b), se înlocuiesc cu articolele 36, 37, 41 și 42 din directiva respectivă.

2.

Articolul 8 se elimină.

1.

La articolul 3 punctul 2, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

2.

La articolul 15, alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1)   În cazul în care un stat membru permite recurgerea la instituțiile de credit sau la instituțiile financiare prevăzute la articolul 2 alineatul (1) punctul 1 sau 2 situate pe teritoriul său, ca părți terțe la nivel național, acest stat membru permite în toate cazurile instituțiilor și persoanelor menționate la articolul 2 alineatul (1) situate pe teritoriul său să recunoască și să accepte, în conformitate cu articolul 14, rezultatele diligențelor de cunoaștere a clientelei prevăzute la articolul 8 alineatul (1) literele (a)-(c), aplicate în conformitate cu prezenta directivă de către instituțiile menționate la articolul 2 alineatul (1) punctul 1 sau 2, situate pe teritoriul altui stat membru, cu excepția caselor de schimb valutar și a instituțiilor de plată, astfel cum sunt definite la articolul 4 punctul 4 din Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne (29), care prestează, în special, serviciul de plată menționat la punctul 6 din anexa la directiva sus-menționată, inclusiv persoanele fizice și juridice, pentru care s-a acordat o derogare în conformitate cu articolul 26 din directiva sus-menționată, și care îndeplinesc cerințele prevăzute la articolele 16 și 18 din prezenta directivă, chiar dacă documentele și datele care au stat la baza acestor cerințe sunt diferite de cele solicitate de statul membru căruia i se adresează clientul.

(2)   În cazul în care un stat membru permite recurgerea la casele de schimb valutar prevăzute la articolul 3 punctul 2 litera (a) și la instituțiile de plată astfel cum sunt definite la articolul 4 punctul 4 din Directiva 2007/64/CE, care prestează, în special, serviciul de plată menționat la punctul 6 din anexa la directiva sus-menționată, situate pe teritoriul său, ca părți terțe la nivel național, acest stat membru le permite acestora, în toate cazurile, să recunoască și să accepte, în conformitate cu articolul 14 din prezenta directivă, rezultatele diligențelor de cunoaștere a clientelei prevăzute la articolul 8 alineatul (1) literele (a)-(c), aplicate în conformitate cu prezenta directivă de către aceeași categorie de instituții situate pe teritoriul altui stat membru și care îndeplinesc cerințele prevăzute la articolele 16 și 18 din prezenta directivă, chiar dacă documentele și datele care au stat la baza acestor cerințe sunt diferite de cele solicitate de statul membru căruia i se adresează clientul.

(3)

La articolul 36 alineatul (1), cea de-a doua teză se elimină.

1.

Punctul 4 se înlocuiește cu următorul text:

2.

Punctul 5 se înlocuiește cu următorul text: