1.3.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 63/17


DIRECTIVA 2007/9/CE A COMISIEI

din 20 februarie 2007

de modificare a anexei la Directiva 90/642/CEE a Consiliului privind conţinuturile maxime de reziduuri pentru aldicarb

(Text cu relevanţă pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene,

având în vedere Directiva 90/642/CEE a Consiliului din 27 noiembrie 1990 de stabilire a conţinuturilor maxime de reziduuri de pesticide din şi de pe anumite produse de origine vegetală, inclusiv fructe şi legume (1), în special articolul 7,

întrucât:

(1)

În ceea ce priveşte cerealele şi produsele de origine vegetală, inclusiv fructele şi legumele, conţinuturile de reziduuri reflectă utilizarea unor cantităţi minime de pesticide necesare pentru a asigura o protecţie eficientă a plantelor, aplicate astfel încât cantitatea de reziduuri să fie cât mai redusă posibil şi acceptabilă din punct de vedere toxicologic, în special ţinând seama de protecţia mediului şi de protecţia consumatorilor din punctul de vedere al estimării unei doze zilnice admisibile. Conţinuturile maxime de reziduuri (CMR) reprezintă limita superioară pentru reziduurile în cauză care se pot găsi în produse atunci când producătorii au respectat bunele practici agricole.

(2)

CMR de pesticide sunt reexaminate şi modificate pentru a lua în considerare noile informaţii şi date. CMR se stabilesc la limita de detectare în cazul în care din utilizările autorizate de produse fitosanitare nu rezultă conţinuturi de reziduuri de pesticide detectabile în sau pe produsele alimentare, în cazul în care nu există o utilizare autorizată, în cazul în care utilizările autorizate de către statele membre nu au fost susţinute de datele necesare sau în cazul în care în ţările terţe utilizările conduc la prezenţa unor reziduuri în şi pe produsele alimentare care pot fi puse în circulaţie pe piaţa comunitară nu au fost susţinute de datele necesare.

(3)

Un stat membru a notificat Comisiei că doreşte să revizuiască CMR naţionale în conformitate cu articolul 8 din Directiva 90/642/CEE, în lumina preocupărilor privind expunerea consumatorilor. Comisiei i s-au prezentat propuneri de revizuire a CMR comunitare.

(4)

Expunerea consumatorilor pe întreaga durată a vieţii sau pe o perioadă scurtă la fiecare dintre pesticidele menţionate în prezenta directivă prin intermediul produselor alimentare a fost revizuită şi evaluată în conformitate cu procedurile şi practicile comunitare în vigoare, ţinându-se seama de liniile directoare publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (2). Pe această bază, este necesar să se stabilească noile CMR, care vor asigura faptul că o expunere inacceptabilă a consumatorului nu este posibilă.

(5)

În cazurile justificate, expunerea acută a consumatorilor la pesticidele în cauză prin intermediul fiecăruia dintre produsele alimentare care pot conţine reziduuri a fost măsurată şi evaluată în conformitate cu procedurile şi practicile în vigoare în Uniunea Europeană, ţinându-se seama de orientările publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. S-a concluzionat că prezenţa reziduurilor de pesticide la nivelul sau sub nivelul CMR nu ar avea efecte toxice acute.

(6)

În cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, partenerii comerciali ai Comunităţii au fost consultaţi cu privire la noile CMR şi s-a ţinut seama de observaţiile lor în acest sens.

(7)

La solicitarea Comisiei, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (AESA) (3) şi-a dat avizul în prezenta directivă asupra riscurilor prezentate de conţinutul maxim de reziduuri pentru aldicarb.

(8)

Prin urmare, anexele la Directiva 90/642/CE trebuie modificate în consecinţă.

(9)

Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Partea A a anexei II la Directiva 90/642/CEE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

Statele membre adoptă şi publică, până la 1 septembrie 2007 cel mai târziu, actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Comisiei îi este comunicat de îndată de către statele membre textul respectivelor acte, precum şi un tabel de corespondenţă între actele în cauză şi prezenta directivă.

Statele membre aplică aceste prevederi de la 2 septembrie 2007.

În momentul în care statele membre adoptă prevederile, acestea conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispoziţiilor esenţiale de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 20 februarie 2007.

Pentru Comisie

Markos KYPRIANOU

Membru al Comisiei


(1)  JO L 350, 14.12.1990, p. 71. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2006/92/CE (JO L 311, 10.11.2006, p. 31).

(2)  Orientările de estimare a cantităţilor de reziduuri de pesticide în produse alimentare (revizuit), pregătit de Sistemul mondial de supraveghere continuă a mediului/program alimentar (GEMS/Food Programme) în colaborare cu Comitetul Codex pentru reziduuri de pesticide, publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 1997 (WHO/FSF/FOS/97.7).

(3)  The EFSA Journal (2006) 409, p. 1-23.


ANEXĂ

În partea A a anexei II la Directiva 90/642/CEE, menţiunile referitoare la aldicarb se înlocuiesc cu următoarele:

Reziduuri de pesticide şi cantităţi maxime de reziduuri (mg/kg)

Grupe şi exemple de produse individuale la care se aplică CMR

Aldicarb (cantitatea totală de aldicarb, sulfoxizii acestuia şi sulfamide sub denumirea de aldicarb)

„1.

Fructe proaspete, uscate sau nepreparate, conservate prin refrigerare, fără adaos de zahăr; nuci

0,02 (1)

(i)

FRUCTE CITRICE

 

Grepfrut

 

Lămâi

 

Lămâi verzi

 

Mandarine (inclusiv clementine şi hibrizi similari)

 

Portocale

 

Pomelo

 

Altele

 

(ii)

NUCI DE POMI (cu sau fără coajă)

 

Migdale

 

Nuci de Brazilia

 

Anacard

 

Castane

 

Nuci de cocos

 

Alune

 

Nuci macadamia

 

Nuci de Pecan

 

Seminţe de pin

 

Fistic

 

Nuci comune

 

Altele

 

(iii)

FRUCTE SEMINŢOASE

 

Mere

 

Pere

 

Gutui

 

Altele

 

(iv)

FRUCTE SÂMBUROASE

 

Caise

 

Cireşe

 

Piersici (inclusiv nectarinele şi hibrizii similari)

 

Prune

 

Altele

 

(v)

BACE ŞI FRUCTE MICI

 

(a)

Struguri de masă şi de vin

 

Struguri de masă

 

Struguri de vin

 

(b)

Căpşuni (altele decât cele sălbatice)

 

(c)

Fructe de rug (altele decât cele sălbatice)

 

Mure

 

Mure de câmp

 

Hibrid de zmeură şi mure

 

Zmeură

 

Altele

 

(d)

Alte fructe mici şi bace (altele decât cele sălbatice)

 

Afine

 

Merişoare

 

Coacăze (albe, roşii sau negre)

 

Agrişe

 

Altele

 

(e)

Bace şi fructe sălbatice

 

(vi)

FRUCTE DIVERSE

 

Avocado

 

Banane

 

Curmale

 

Smochine

 

Kiwi

 

Kumquat

 

Litchi

 

Mango

 

Măsline (pentru consum)

 

Măsline (pentru extracţia uleiului de măsline)

 

Papaia

 

Fructul pasiunii

 

Ananas

 

Rodii

 

Altele

 

2.

Legume, proaspete sau neprelucrate, refrigerate sau deshidratate

 

(i)

LEGUME RĂDĂCINOASE ŞI TUBERCULI

0,02 (1)

Sfecle

 

Morcovi

 

Manioc

 

Ţeline

 

Hrean

 

Topinambur

 

Păstârnac

 

Pătrunjel cu rădăcină groasă

 

Ridichi

 

Barba-caprei

 

Cartofi dulci

 

Gulii furajere

 

Napi

 

Igname

 

Altele

 

(ii)

LEGUME – BULBI

0,05

Usturoi

 

Ceapă

 

Cepe eşalote

 

Ceapă verde

 

Altele

 

(iii)

LEGUME – FRUCTE

0,02 (1)

(a)

Solanacee

 

Pătlăgele roşii

 

Ardei

 

Pătlăgele vinete

 

Bame

 

Altele

 

(b)

Cucurbitacee – coajă comestibilă

 

Castraveţi

 

Castraveciori

 

Dovlecei

 

Altele

 

(c)

Cucurbitacee – coajă necomestibilă

 

Pepeni galbeni

 

Dovleci

 

Pepeni verzi

 

Altele

 

(d)

Porumb zaharat

 

(iv)

LEGUME BRASICACEE

0,02 (1)

(a)

Brasicacee (eflorescenţă)

 

Broccoli

 

Conopidă

 

Altele

 

(b)

Brasicacee (căpăţâni)

 

Varză de Bruxelles

 

Varză

 

Altele

 

(c)

Brasicacee (frunze)

 

Varză chinezească

 

Varză fără căpăţână

 

Altele

 

(d)

Gulie

 

(v)

LEGUME – FRUNZE ŞI IERBURI

0,02 (1)

(a)

Lăptuci şi similare

 

Creson

 

Fetică

 

Lăptucă

 

Scarola

 

Ruccola

 

Frunze şi tulpini de brasicacee

 

Altele

 

(b)

Spanac şi similare

 

Spanac

 

Frunze de sfeclă (de zahăr)

 

Altele

 

(c)

Năsturel

 

(d)

Cicoare

 

(e)

Ierburi

 

Asmăţui

 

Arpagic

 

Pătrunjel

 

Frunze de ţelină

 

Altele

 

(vi)

LEGUME CU PĂSTĂI (proaspete)

0,02 (1)

Fasole (cu păstaie)

 

Fasole (fără păstaie)

 

Mazăre (cu păstaie)

 

Mazăre (fără păstaie)

 

Altele

 

(vii)

LEGUME – TULPINI (proaspete)

0,02 (1)

Sparanghel

 

Cardon

 

Ţelină

 

Anason

 

Anghinare

 

Praz

 

Rubarbă

 

Altele

 

(viii)

CIUPERCI

0,02 (1)

(a)

Ciuperci de cultură

 

(b)

Ciuperci sălbatice

 

3.

Leguminoase uscate

0,02 (1)

Fasole

 

Linte

 

Mazăre

 

Lupin

 

Altele

 

4.

Seminţe uleioase

0,05 (1)

Seminţe de in

 

Arahide

 

Seminţe de mac

 

Seminţe de susan

 

Seminţe de floarea soarelui

 

Seminţe de rapiţă

 

Boabe de soia

 

Seminţe de muştar

 

Seminţe de bumbac

 

Seminţe de cânepă

 

Altele

 

5.

Cartofi

0,02 (1)

Cartofi timpurii

 

Cartofi pentru depozitare

 

6.

Ceai (frunze cu peţiol uscate, fermentate sau altfel, de Camellia sinensis)

0,05 (1)

7.

Hamei (uscat), inclusiv granule şi pulbere neconcentrată

0,05 (1)


(1)  Indică limita de detectare”.