1.12.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 314/9

(1)

Pentru ca răspunsul Uniunii Europene în situații de urgență să devină mai coerent și mai eficient, mai multe modificări substanțiale urmează să fie aduse Deciziei 2001/792/CE, Euratom a Consiliului din 23 octombrie 2001 de instituire a unui mecanism comunitar de favorizare a unei cooperări consolidate în cadrul intervențiilor de urgență care țin de protecția civilă (3) (denumit în continuare „mecanismul”). Din rațiuni de claritate, această decizie ar trebui reformată.

(2)

Ultimii ani au cunoscut o creștere semnificativă a frecvenței și gravității dezastrelor naturale și a celor provocate de om, care au generat pierderi de vieți omenești, de bunuri, inclusiv de patrimoniu cultural, distrugeri ale infrastructurii economice și sociale și daune aduse mediului.

(3)

Acțiunea Comunității pentru punerea în aplicare a Rezoluției Consiliului și reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului, din 8 iulie 1991, privind îmbunătățirea asistenței reciproce între statele membre în situații de dezastre naturale sau tehnologice (4) a ajutat la protejarea populației, a mediului și a bunurilor. Convenția asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale a Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite din 17 martie 1992, aprobată de Comunitate prin Decizia 98/685/CE a Consiliului (5), a contribuit la îmbunătățirea ulterioară a prevenirii și gestionării dezastrelor industriale.

(4)

Obiectivul general al mecanismului este de a acorda sprijin, la cerere, în situații de urgență majoră și de a facilita o mai bună coordonare a intervențiilor de asistență întreprinse de către statele membre și de către Comunitate, ținând cont de necesitățile speciale ale regiunilor izolate, ultraperiferice, insulare sau a altor regiuni ale Comunității. Ultimii ani au cunoscut o creștere considerabilă a numărului țărilor care apelează la mecanismul de asistență în domeniul protecției civile. Mecanismul ar trebui consolidat pentru a asigura o manifestare mai eficace și mai vizibilă a solidarității europene și pentru a permite dezvoltarea unei capacități europene de răspuns rapid, bazată pe modulele de protecție civilă ale statelor membre, astfel cum a fost evocat de către Consiliul European din 16 și 17 iunie 2005 și de către Parlamentul European în rezoluția acestuia din 13 ianuarie 2005 privind dezastrul produs de tsunami.

(5)

Mecanismul ar ține seama în mod corespunzător de dreptul comunitar și angajamentele internaționale relevante. Prin urmare, prezenta decizie nu ar trebui să aducă atingere drepturilor și obligațiilor reciproce ale statelor membre în temeiul tratatelor bilaterale și multilaterale care se referă la aspectele reglementate prin prezenta decizie.

(6)

Mecanismul ar trebui să faciliteze răspunsul în domeniul protecției civile la toate tipurile de situații de urgență majoră care se produc pe teritoriul Comunității sau în afara acestuia, inclusiv dezastre naturale sau provocate de om, acte de terorism și accidente tehnologice, radiologice și de mediu, inclusiv poluarea marină accidentală. Asistența în domeniul protecției civile poate fi solicitată în toate aceste situații de urgență pentru a completa capacitățile de răspuns ale țării afectate.

(7)

Prevenirea este de o importanță majoră pentru protecția împotriva dezastrelor naturale, tehnologice și de mediu, și ar impune luarea în considerare a unor măsuri suplimentare în acest sens. Prin contribuția sa la dezvoltarea sistemelor de detectare și de alertă timpurie, Comunitatea ar trebui să sprijine statele membre în micșorarea timpului de răspuns în caz de dezastre și în ceea ce privește alertarea cetățenilor europeni. Aceste sisteme ar trebui să țină cont și să se bazeze pe sursele de informare existente.

(8)

Este necesar să fie luate măsuri pregătitoare, atât la nivelul statelor membre, cât și la nivel comunitar, pentru a permite ca echipele de intervenție care acordă asistență să fie mobilizate rapid și coordonate cu suplețea necesară și pentru ca, printr-un program de instruire, să se asigure o capacitate eficace de răspuns și complementaritatea echipelor de evaluare și/sau coordonare, a echipelor de intervenție și a altor resurse, după caz.

(9)

Alte măsuri pregătitoare cuprind punerea în comun a informațiilor referitoare la resursele medicale necesare și încurajarea utilizării de noi tehnologii. Informațiile menționate se referă la resursele medicale pe care statele membre le-ar putea pune la dispoziție, în mod voluntar, în scopul protecției sănătății publice, ca urmare a solicitării unei intervenții în temeiul mecanismului. În conformitate cu articolul 296 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, niciun stat membru nu poate fi obligat să furnizeze informații a căror divulgare o consideră contrară intereselor sale fundamentale de securitate.

(10)

Ar trebui avută în vedere dezvoltarea unor module suplimentare de intervenție de asistență în domeniul protecției civile, constând din resurse ale unuia sau mai multor state membre care urmăresc să fie deplin interoperabile, pentru a contribui la dezvoltarea unei capacități de răspuns rapid în domeniul protecției civile. Modulele sunt organizate la nivelul statelor membre și se află sub conducerea și sub comanda acestora.

(11)

În cazul unei situații de urgență majoră pe teritoriul Comunității, sau al unui risc iminent de producere a acesteia, care provoacă sau ar putea provoca efecte transfrontaliere, sau care ar putea determina o solicitare de asistență din partea unuia sau a mai multor state membre, este necesar ca notificarea adecvată să se realizeze în mod corespunzător printr-un sistem comun sigur de comunicare și de informare în situații de urgență.

(12)

Mecanismul ar trebui să permită mobilizarea intervențiilor de asistență și facilitarea coordonării acestora, în scopul de a contribui la asigurarea unei mai bune protecții, în primul rând a populației, dar și a mediului înconjurător și a bunurilor, inclusiv a patrimoniului cultural, reducând astfel pierderile de vieți omenești, prejudiciile, pagubele materiale, daunele economice și ecologice și concretizând mai mult obiectivele de coeziune socială și solidaritate. Cooperarea consolidată în domeniul intervențiilor de asistență în domeniul protecției civile ar trebui să se bazeze pe o structură comunitară de protecție civilă care constă într-un centru de monitorizare și de informare și un sistem comun de comunicare și de informare în caz de urgență gestionat de către Comisie și puncte de contact în statele membre. Acesta ar trebui să furnizeze un cadru pentru colectarea de informații confirmate privind situațiile de urgență, în vederea difuzării acestor informații către statele membre, precum și a împărtășirii experienței dobândite în intervenții.

(13)

Punctele de contact din statele membre ar trebui să fie în măsură să furnizeze informații cu privire la disponibilitatea asistenței în domeniul protecției civile solicitată de către țara afectată, inclusiv informații cu privire la disponibilitatea activelor și resurselor militare.

(14)

Este necesar ca disponibilitatea unor mijloace adecvate de transport să fie îmbunătățită, pentru a sprijini dezvoltarea unei capacități de răspuns rapid la nivel comunitar. Comunitatea ar trebui să sprijine și să completeze eforturile statelor membre prin facilitarea punerii în comun a resurselor de transport ale statelor membre și printr-o contribuție, în cazul în care este necesar, la finanțarea mijloacelor de transport suplimentare.

(15)

În legătură cu intervențiile de asistență în domeniul protecției civile în afara teritoriului Comunității, mecanismul ar trebui să faciliteze și să sprijine acțiunile întreprinse de Comunitate și de statele membre. Intervențiile de asistență în afara teritoriului Comunității se pot desfășura fie în mod autonom, fie ca o contribuție la o operațiune condusă de o organizație internațională, caz în care Comunitatea ar trebui să-și dezvolte relațiile cu organizațiile internaționale relevante.

(16)

Națiunile Unite au, acolo unde sunt prezente, un rol de coordonare de ansamblu a operațiunilor de asistență în țările terțe. Asistența în domeniul protecției civile furnizată în cadrul acestui mecanism ar trebui coordonată cu Națiunile Unite și cu alți actori internaționali relevanți pentru a maximiza utilizarea resurselor disponibile și pentru a evita suprapunerea inutilă a eforturilor. Coordonarea sporită a asistenței în domeniul protecției civile prin mecanism reprezintă o precondiție pentru sprijinirea eforturilor de coordonare de ansamblu și asigurarea unei contribuții europene globale la efortul general de asistență. În situații de urgență majoră în care asistența este furnizată atât în temeiul mecanismului, cât și în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1275/96 al Consiliului din 20 iunie 1996 privind ajutorul umanitar (6), Comisia ar trebui să asigure eficacitatea, coerența și complementaritatea răspunsului global al Comunității.

(17)

Mecanismul comunitar ar putea, de asemenea, să constituie un instrument de facilitare și sprijinire a gestionării crizelor în conformitate cu Declarația comună a Consiliului și a Comisiei din 29 septembrie 2003 privind utilizarea mecanismului de protecție civilă menționat la titlul V din Tratatul privind Uniunea Europeană în gestionarea crizelor. Această decizie nu aduce atingere competențelor și rolului Președinției în gestionarea crizelor în conformitate cu titlul menționat.

(18)

Mecanismul ar putea fi folosit, de asemenea, ca suport pentru asistența consulară acordată cetățenilor europeni în situații de urgență majoră în țări terțe, sub aspectul activităților de protecție civilă, dacă acest lucru este solicitat de către autoritățile consulare ale statelor membre.

(19)

În cazul în care se consideră oportună utilizarea activelor și resurselor militare, cooperarea cu forțele militare se desfășoară în conformitate cu modalitățile, procedurile și criteriile stabilite de către Consiliu sau de către organismele competente ale acestuia, pentru a pune la dispoziția mecanismului activele și resursele militare relevante pentru protejarea populațiilor civile.

(20)

Utilizarea resurselor militare ar trebui să respecte de asemenea principiile orientărilor relevante ale Organizației Națiunilor Unite.

(21)

Ar trebui să fie posibilă participarea țărilor candidate și cooperarea cu alte țări terțe și cu organizații internaționale și regionale.

(22)

Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei decizii ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor de exercitare a competențelor de executare conferite Comisiei (7).

(23)

Obiectivul prezentei decizii, și anume facilitarea unei cooperări consolidate între Comunitate și statele membre în domeniul intervențiilor de asistență în domeniul protecției civile în cazul unei situații de urgență majoră sau a unui risc iminent de producere a unei astfel de situații, nu poate fi realizat într-o măsură suficientă de către statele membre și, prin urmare, datorită întinderii și efectelor acțiunii propuse, luând în considerare beneficiile care decurg din funcționarea mecanismului sub aspectul reducerii pierderilor de vieți omenești și a pagubelor materiale, pot fi mai bine realizate la nivel comunitar.

În cazul în care o situație de urgență majoră depășește capacitățile de răspuns ale statului membru afectat, acest stat ar trebui să poată apela la mecanism pentru a suplimenta propriile resurse în materie de protecție civilă. Comunitatea poate, prin urmare, să adopte măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul de instituire a Comunității Europene. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul menționat, prezenta decizie nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.

(24)

Tratatul de instituire a Comunității Europene și Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice nu prevăd, pentru adoptarea prezentei decizii, alte competențe decât cele prevăzute la articolele 308 și respectiv 203,

1.

Identificarea echipelor de intervenție și a altor forme de sprijin pentru intervenție, disponibile în statele membre pentru intervenții de asistență în situații de urgență;

2.

Înființarea și punerea în aplicare a unui program de instruire destinat echipelor de intervenție și altor forme de sprijin pentru intervenție, precum și experților din echipele responsabile cu evaluarea și/sau coordonarea (denumite în continuare „echipe de evaluare și/sau coordonare”);

3.

Ateliere, seminarii și proiecte-pilot privind principalele aspecte ale intervențiilor;

4.

Constituirea și trimiterea de echipe de evaluare și/sau coordonare;

5.

Instituirea și gestionarea unui centru de monitorizare și de informare (MIC), accesibil și capabil de a răspunde imediat, 24 de ore pe zi, aflat în serviciul statelor membre și al Comisiei, pentru necesitățile mecanismului;

6.

Instituirea și gestionarea unui sistem comun de comunicare și informare în situații de urgență (CECIS) pentru a permite comunicarea și schimbul de informații între MIC și punctele operaționale de contact din statele membre;

7.

O contribuție la dezvoltarea sistemelor de detectare și de alertă timpurie în caz de dezastre care pot afecta teritoriul statelor membre, pentru a permite un răspuns rapid al statelor membre și al Comunității, precum și o contribuție la instituirea unor astfel de sisteme prin studii și evaluări cu privire la necesitatea și la fezabilitatea acestora și prin acțiuni de promovare a interconexiunilor acestora și a conexiunilor cu MIC și CECIS. Aceste sisteme țin cont de sursele de informare, monitorizare și detectare existente și se dezvoltă pe baza acestora;

8.

Sprijin pentru statele membre în vederea obținerii accesului la resurse de echipamente și transport prin:

9.

Suplimentarea transportului furnizat de statele membre prin furnizarea de resurse de transport suplimentare necesare pentru asigurarea unui răspuns rapid în situații de urgență majoră;

10.

Sprijin pentru asistența consulară acordată cetățenilor UE privind activitățile de protecție civilă în situații de urgență în țări terțe, dacă acest lucru este solicitat de către autoritățile consulare ale statelor membre;

11.

Alte acțiuni de sprijin și complementare necesare în cadrul mecanismului, astfel cum se precizează la articolul 4 din Decizia 2007/162/CE, Euratom a Consiliului din 5 martie 2007 de instituire a unui instrument financiar de protecție civilă (8).

1.

Prin „situație de urgență majoră” se înțelege orice situație care are sau poate avea efecte adverse asupra populației, asupra mediului înconjurător sau asupra bunurilor și care poate determina o solicitare de asistență în temeiul prezentului mecanism;

2.

Prin „răspuns” se înțelege orice acțiune întreprinsă în temeiul mecanismului în timpul unei situații de urgență majoră sau după aceasta, în scopul înlăturării urmărilor imediate ale acesteia;

3.

Prin „pregătire” se înțelege o stare de disponibilitate și capacitate a resurselor umane și materiale de a asigura un răspuns rapid eficient în cazul unei situații de urgență, ca rezultat al unor acțiuni întreprinse în prealabil;

4.

Prin „alertă timpurie” se înțelege furnizarea eficace și în timp util de informații care permit să se ia măsuri pentru evitarea sau reducerea riscurilor și pentru asigurarea pregătirii în vederea unui răspuns eficace;

5.

Prin „modul” se înțelege o grupare a capacităților statelor membre care se poate autosusține și este autonomă, predefinită și orientată pe sarcini și necesități, sau o echipă mobilă operațională a statelor membre care reprezintă o combinație de resurse umane și materiale, care poate fi definită sub aspectul capacității sale de intervenție sau prin sarcina (sarcinile) pe care le poate întreprinde.

(a)

sunt constituite din resursele unuia sau a mai multora dintre statele participante la mecanism;

(b)

pot să îndeplinească sarcini în zonele de intervenție;

(c)

sunt capabile să îndeplinească sarcini în conformitate cu orientări internaționale recunoscute și pot, prin urmare:

(d)

sunt interoperabile cu alte module,

(e)

au pregătirea și exercițiul necesar pentru a îndeplini cerințele de interoperabilitate în conformitate cu literele (a) și (d),

(f)

se află sub autoritatea unei persoane responsabile pentru funcționarea lor;

(g)

pot oferi asistență altor organisme UE și/sau instituții internaționale, în special Organizației Națiunilor Unite.

1.

Instituirea și gestionarea MIC;

2.

Instituirea și gestionarea CECIS;

3.

Contribuția la dezvoltarea sistemelor de detectare și de alertă timpurie în caz de dezastre, astfel cum este prevăzut la articolul 2 punctul 7;

4.

Crearea capacității de a mobiliza și de a trimite, în cel mai scurt timp, mici echipe de experți, responsabile cu:

5.

Instituirea unui program de instruire, în vederea îmbunătățirii coordonării intervențiilor de asistență în domeniul protecției civile prin asigurarea compatibilității și complementarității între echipele de intervenție și modulele menționate la articolul 4 alineatul (1) sau, după caz, alte forme de sprijin pentru intervenție astfel cum sunt menționate la articolul 4 alineatul (4), precum și prin îmbunătățirea competențelor experților menționați la articolul 4 alineatul (2). Programul cuprinde cursuri și exerciții comune și un sistem de schimburi care permite trimiterea personalului în alte state membre.

6.

Culegerea și centralizarea, în cazul unei situații de urgență majoră, a informațiilor privind capacitatea statelor membre de a menține producția de seruri și vaccinuri sau de alte resurse medicale necesare, precum și privind rezervele acestora care pot fi disponibile pentru intervenție;

7.

Crearea unui program care să înregistreze experiența câștigată din intervențiile realizate în cadrul mecanismului și să difuzeze această experiență prin sistemul de informare;

8.

Stimularea și încurajarea introducerii și utilizării de noi tehnologii pentru necesitățile mecanismului;

9.

Adoptarea măsurilor enumerate la articolul 2 punctele 8 și 9;

10.

Crearea capacității de a oferi sprijin logistic de bază pentru experții de evaluare și/sau de coordonare;

11.

Luarea oricăror alte măsuri de sprijin și complementare necesare în cadrul mecanismului astfel cum se menționează la articolul 4 din Decizia 2007/162/EC, Euratom.

(a)

transmite solicitarea către punctele de contact din celelalte state membre;

(b)

facilitează mobilizarea echipelor, experților, modulelor și a altor mijloace de intervenție;

(c)

colectează informații confirmate privind situația de urgență și le difuzează statelor membre.

(a)

evaluează oportunitatea unei posibile utilizări a mecanismului ca instrument de facilitare și sprijinire a gestionării crizelor;

(b)

în măsura în care consideră necesar, stabilește relații la nivel politic cu țara terță afectată și asigură legătura cu această țară, în toate stadiile situației de urgență, cu privire la cadrul global politic și strategic al intervenției de asistență.

(a)

menținerea unui dialog continuu cu punctele de contact ale statelor membre pentru a asigura, în cadrul efortului general de asistență, eficiența și coerența contribuției protecției civile europene prin intermediul mecanismului și în special:

(b)

asigurarea legăturii cu țara terță afectată privind detaliile tehnice cum sunt necesitățile specifice de asistență, acceptarea ofertelor și modalitățile practice în ceea ce privește primirea și distribuirea asistenței la nivel local;

(c)

asigurarea legăturii și cooperarea cu Oficiul pentru Coordonarea Problemelor Umanitare al Organizației Națiunilor Unite (UN-OCHA) dacă acesta este prezent și alți actori relevanți care contribuie la efortul general de asistență pentru a maximiza sinergia, pentru a căuta complementaritățile și pentru a evita suprapunerea și lacunele;

(d)

asigurarea legăturii cu alți factori relevanți, în special în faza de încheiere a intervenției de asistență în temeiul mecanismului, pentru a facilita preluarea fără dificultăți.

(a)

toate statele membre care oferă asistență de protecție civilă, astfel cum se menționează la alineatul (1), ca răspuns la o solicitare transmisă prin MIC informează pe deplin MIC cu privire la activitățile lor; și

(b)

echipele și modulele statelor membre care participă la intervenție prin intermediul mecanismului păstrează o legătură strânsă cu echipele MIC de coordonare și/sau de evaluare de la fața locului.

1.

Resursele disponibile pentru intervențiile de asistență, astfel cum se prevede la articolul 4;

2.

MIC, astfel cum se prevede la articolul 2 punctul 5;

3.

CECIS, astfel cum se prevede la articolul 2 punctul 6;

4.

Echipele de evaluare și/sau coordonare, astfel cum se prevede la articolul 2 punctul 4, inclusiv criteriile pentru selecția experților;

5.

Programul de instruire, astfel cum se prevede la articolul 2 punctul 2;

6.

Modulele, astfel cum se prevede la articolul 4 alineatul (3);

7.

Sistemele de detectare și de alertă timpurie, astfel cum se prevede la articolul 2 punctul 7;

8.

Informații privind resursele medicale, astfel cum se prevede la articolul 5 punctul 6;

9.

Intervenții pe teritoriul Comunității, astfel cum se prevede la articolul 7, precum și intervenții în afara teritoriului Comunității, astfel cum se prevede la articolul 8.