30.6.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 172/84


DECIZIA COMISIEI

din 29 iunie 2007

de stabilire a statutului privind ESB al unui stat membru, al țărilor terțe sau al uneia dintre regiunile acestora în funcție de riscul de contaminare cu ESB

[notificată cu numărul C(2007) 3114]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2007/453/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor norme pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă (1), în special articolul 5 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilește reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă (EST) la animale. Conform articolului 1 din regulamentul menționat anterior, acesta se aplică producției și introducerii pe piață a animalelor vii și a produselor de origine animală. Din acest motiv, statutul privind encefalopatia spongiformă bovină (ESB) al unui stat membru, al țărilor terțe sau al uneia dintre regiunile acestora (denumite în continuare „țări sau regiuni”) va fi determinat pe baza clasificării într-una din trei categorii în funcție de riscurile de contaminare cu ESB prevăzute în articolul 5 alineatul (1) din regulamentul menționat anterior.

(2)

Obiectivul încadrării țărilor și regiunilor în categorii în funcție de riscul de contaminare cu ESB la care acestea sunt expuse este de a stabili reguli comerciale pentru fiecare categorie de risc de contaminare cu ESB pentru a oferi garanțiile necesare privind protecția sănătății publice și animale.

(3)

Anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilește regulile pentru comerțul intracomunitar iar anexa IX la regulamentul menționat anterior stabilește regulile privind importurile în Comunitate. Acestea au ca bază regulile stabilite în Codul Internațional de Sănătate a Animalelor Terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animală (OIE).

(4)

OIE deține un rol esențial în ceea ce privește încadrarea țărilor și regiunilor în categorii în funcție de riscul de contaminare cu ESB la care acestea sunt expuse.

(5)

În cadrul sesiunii generale din mai 2007 a OIE, s-a adoptat o rezoluție referitoare la statutul privind ESB al mai multor țări. În așteptarea unei concluzii definitive în legătură cu statutul privind ESB al statelor membre și luând în considerare măsurile de protecție stricte armonizate referitoare la ESB, aplicate în Comunitate, statele membre ar trebui să fie provizoriu recunoscute drept țări cu un risc de contaminare cu ESB controlat.

(6)

În plus, în așteptarea concluziei definitive în legătură cu statutul privind ESB al Norvegiei și Islandei și luând în considerare rezultatele celor mai recente evaluări ale riscurilor privind țările terțe respective, acestea ar trebui să fie provizoriu recunoscute drept țări cu un risc de contaminare cu ESB controlat.

(7)

În baza articolului 23 din Regulamentul (CE) nr. 999/2001, s-au adoptat măsuri tranzitorii pe o perioadă care se încheie la 1 iulie 2007. Aplicarea acestor măsuri va înceta imediat după data de adoptare a deciziei privind clasificarea, în conformitate cu articolul 5 din regulament. Prin urmare, ar trebui să se adopte o decizie în vederea clasificării țărilor și regiunilor în funcție de riscul de contaminare cu ESB la care acestea sunt expuse până la acea dată.

(8)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Statutul privind ESB al țărilor sau regiunilor în funcție de riscul de contaminare cu ESB la care acestea sunt expuse este stabilit în anexă.

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 1 iulie 2007.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 29 iunie 2007.

Pentru Comisie

Markos KYPRIANOU

Membru al Comisiei


(1)  JO L 147, 31.5.2001, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1923/2006 (JO L 404, 30.12.2006, p. 1).


ANEXĂ

LISTA ȚĂRILOR ȘI A REGIUNILOR

A.   Țări și regiuni cu un risc de contaminare cu ESB neglijabil

Argentina

Australia

Noua Zeelandă

Singapore

Uruguay

B.   Țări și regiuni cu un risc de contaminare cu ESB controlat

State membre

Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Regatul Unit.

Țări EFTA

Elveția, Islanda, Norvegia

Țări terțe

Brazilia

Canada

Chile

Taiwan

Statele Unite ale Americii

C.   Țări sau regiuni cu un risc de contaminare cu ESB nedeterminat

Țări sau regiuni neenumerate la punctele A sau B din prezenta anexă.