15/Volumul 16

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

45


32006L0012


L 114/9

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 2006/12/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 5 aprilie 2006

privind deșeurile

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 175,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

după consultarea Comitetului Regiunilor,

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

(1)

Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deșeurile (3) a fost modificată de mai multe ori în mod semnificativ (4). În scopul clarității, ar trebui să se elaboreze o codificare a dispozițiilor în cauză.

(2)

Principalul obiectiv al dispozițiilor referitoare la gestionarea deșeurilor trebuie să fie protecția sănătății oamenilor și a mediului împotriva efectelor nocive cauzate de colectarea, transportul, tratarea, stocarea și depozitarea deșeurilor.

(3)

Pentru îmbunătățirea eficienței gestionării deșeurilor în Comunitate este necesară o terminologie comună și o definire a deșeurilor.

(4)

Trebuie să fie aplicate norme eficace și coerente privind eliminarea și recuperarea deșeurilor, sub rezerva anumitor excepții, pentru bunurile mobile pe care deținătorul le elimină ori intenționează sau are obligația să le elimine.

(5)

Trebuie încurajată recuperarea deșeurilor și utilizarea materialelor recuperate ca materii prime în vederea conservării resurselor naturale. Ar putea fi necesară adoptarea unor norme specifice pentru deșeurile reutilizabile.

(6)

În scopul atingerii unui nivel ridicat de protecție a mediului, statele membre, pe lângă luarea unor măsuri responsabile pentru a asigura eliminarea și recuperarea deșeurilor, trebuie să ia măsuri pentru a reduce producerea de deșeuri, în special prin promovarea unor tehnologii curate și a produselor care pot fi reciclate sau reutilizate, luând în considerare oportunitățile existente și potențiale ale pieței pentru deșeuri recuperate.

(7)

În plus, discrepanțele existente între legislația statelor membre cu privire la eliminarea și recuperarea deșeurilor pot afecta calitatea mediului și buna funcționare a pieței interne.

(8)

Este foarte important ca, în ansamblul său, Comunitatea să fie capabilă să asigure eliminarea deșeurilor și se dorește ca statele membre să tindă în mod individual spre un asemenea obiectiv.

(9)

Pentru a atinge obiectivele menționate, statele membre trebuie să elaboreze planuri de gestionare a deșeurilor.

(10)

Circulația deșeurilor trebuie să se reducă, iar statele membre pot să includă în planurile de gestionare măsurile necesare în acest scop.

(11)

Pentru asigurarea unui nivel ridicat de protecție și a unui control eficace, este necesar să se prevadă autorizarea și controlul întreprinderilor care asigură eliminarea și recuperarea deșeurilor.

(12)

Anumite unități care își prelucrează sau recuperează propriile deșeuri pot fi exceptate de la îndeplinirea cerințelor de autorizare, sub rezerva anumitor împrejurări și cu condiția ca organizațiile respective să îndeplinească cerințele de protecție a mediului. Asemenea unități trebuie supuse înregistrării.

(13)

În scopul monitorizării deșeurilor de la producere și până la eliminarea definitivă, alte întreprinderi implicate în sectorul deșeurilor, precum colectorii de deșeuri, transportatorii și brokerii, trebuie, de asemenea, să se supună procedurii de autorizare sau înregistrare și inspecției corespunzătoare.

(14)

Proporția costurilor care nu este acoperită de activitățile de tratare a deșeurilor trebuie suportată în conformitate cu principiul „poluatorul plătește”.

(15)

Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive trebuie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor de exercitare a competențelor de executare conferite Comisiei (5).

(16)

Prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligațiilor statelor membre referitoare la termenele de transpunere în legislația internă a directivelor enumerate în partea B a anexei III,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   În sensul prezentei directive:

(a)

„deșeu” înseamnă orice substanță sau obiect inclus în categoriile prevăzute de anexa I pe care titularul le elimină ori intenționează sau are obligația să le elimine;

(b)

„producător” înseamnă orice persoană ale cărei activități produc deșeuri („producător inițial”) și/sau oricine care realizează operațiuni de prelucrare inițială, amestecare sau alte operațiuni care au ca rezultat schimbarea naturii sau a compoziției acestor deșeuri;

(c)

„deținător” înseamnă producătorul de deșeuri sau persoana fizică sau juridică care este în posesia acestora;

(d)

„gestionare” înseamnă colectarea, transportul, recuperarea și depozitarea deșeurilor, inclusiv supervizarea unor asemenea operațiuni și supravegherea după dezafectarea spațiilor de eliminare;

(e)

„eliminare” înseamnă orice operațiune prevăzută de anexa II A;

(f)

„recuperare” înseamnă orice operațiune prevăzută de anexa II B;

(g)

„colectare” înseamnă adunarea, sortarea și/sau amestecarea deșeurilor în vederea transportului.

(2)   În sensul alineatului (1) litera (a) Comisia, hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18 alineatul (3), întocmește o listă a deșeurilor care aparțin categoriilor enumerate de anexa I. Lista în cauză este reexaminată periodic și, după caz, este revizuită în conformitate cu aceeași procedură.

Articolul 2

(1)   Următoarele se exclud din domeniul de aplicare al prezentei directive:

(a)

efluenți gazoși emiși în atmosferă;

(b)

în cazul în care sunt deja reglementate de o altă legislație:

(i)

deșeuri radioactive;

(ii)

deșeuri rezultate din prospectarea, extracția, tratarea și stocarea resurselor minerale și din exploatarea carierelor;

(iii)

carcase de animale și următoarele deșeuri agricole: materii fecale și alte substanțe naturale, nepericuloase, utilizate în agricultură;

(iv)

ape uzate, cu excepția deșeurilor în formă lichidă;

(v)

explozibili declasați.

(2)   Prin intermediul unor directive speciale, se pot elabora norme specifice pentru cazuri speciale sau unele de completare a prezentei directive privind gestionarea anumitor categorii speciale de deșeuri.

Articolul 3

(1)   Statele membre iau măsuri adecvate pentru a încuraja:

(a)

în primul rând, prevenirea sau reducerea producerii de deșeuri și a caracterului lor nociv, în special prin:

(i)

dezvoltarea unor tehnologii curate care utilizează mai rațional resursele naturale;

(ii)

progresul tehnic și introducerea pe piață a produselor proiectate pentru a nu contribui sau a contribui în cea mai mică măsură posibilă, prin caracteristicile de fabricație, utilizarea sau eliminarea lor la creșterea cantității sau a caracterului nociv a deșeurilor și a riscurilor de poluare;

(iii)

dezvoltarea tehnicilor adecvate pentru eliminarea definitivă a substanțelor periculoase din conținutul deșeurilor destinate recuperării;

(b)

în al doilea rând:

(i)

recuperarea deșeurilor prin reciclare, reutilizare sau regenerare sau orice alt proces, în vederea extracției materiilor prime auxiliare sau

(ii)

utilizarea deșeurilor ca sursă de energie.

(2)   Cu excepția cazurilor în care se aplică Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice (6), statele membre informează Comisia cu privire la orice măsuri pe care intenționează să le adopte în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la alineatul (1). Comisia informează celelalte state membre și comitetul menționat la articolul 18 alineatul (1) cu privire la aceste măsuri.

Articolul 4

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura că deșeurile se recuperează sau se elimină fără a periclita sănătatea oamenilor și fără a utiliza procese sau metode care ar putea fi dăunătoare pentru mediu, în special:

(a)

fără riscuri pentru apă, aer sau sol, sau pentru animale ori plante;

(b)

fără a cauza neplăceri prin zgomot sau mirosuri;

(c)

fără a afecta în mod negativ regiunile rurale sau zonele de interes special.

(2)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a interzice abandonarea, descărcarea sau eliminarea necontrolată a deșeurilor.

Articolul 5

(1)   Statele membre iau măsurile adecvate, în cooperare cu alte state membre, în cazul în care este necesar sau recomandabil, pentru a crea o rețea integrată și adecvată de instalații de eliminare, luând în considerare cele mai bune tehnici disponibile, fără a genera costuri excesive. Rețeaua trebuie să permită ca, în ansamblul său, Comunitatea să asigure în totalitate eliminarea deșeurilor, iar statele membre să tindă spre atingerea aceluiași scop în mod individual, luând în considerare condițiile geografice sau necesitățile de instalații speciale pentru anumite tipuri de deșeuri.

(2)   Rețeaua prevăzută la alineatul (1) trebuie să permită eliminarea deșeurilor la una dintre cele mai apropiate instalații, prin intermediul celor mai potrivite metode și tehnologii pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a mediului și a sănătății publice.

Articolul 6

Statele membre stabilesc sau desemnează autoritatea sau autoritățile competente care să fie responsabile cu punerea în aplicare a prezentei directive.

Articolul 7

(1)   În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la articolele 3, 4 și 5, autoritatea sau autoritățile competente menționate la articolul 6 trebuie să elaboreze cât mai curând posibil unul sau mai multe planuri de gestionare a deșeurilor. Planurile respective se referă în special la:

(a)

tipul, cantitatea și originea deșeurilor care trebuie recuperate sau eliminate;

(b)

cerințele tehnice generale;

(c)

orice măsuri specifice pentru deșeuri speciale;

(d)

locuri sau instalații corespunzătoare de eliminare.

(2)   Planurile menționate la alineatul (1) pot cuprinde, de exemplu:

(a)

persoanele fizice sau juridice abilitate pentru gestionarea deșeurilor;

(b)

costurile estimative ale operațiunilor de recuperare și eliminare;

(c)

măsuri corespunzătoare pentru a încuraja raționalizarea colectării, sortării și tratării deșeurilor.

(3)   Statele membre cooperează, după caz, cu alte state membre și cu Comisia pentru elaborarea unor asemenea planuri. Statele membre informează Comisia cu privire la aceasta.

(4)   Statele membre pot lua măsurile necesare pentru prevenirea circulației deșeurilor care nu sunt conforme cu planurile de gestionare a deșeurilor. Statele membre informează Comisia și celelalte state membre cu privire la aceste măsuri.

Articolul 8

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că orice deținător de deșeuri:

(a)

asigură manipularea deșeurilor sale printr-o societate privată sau publică de colectare a deșeurilor sau o întreprindere care realizează operațiunile enumerate de anexa II A sau II B sau

(b)

recuperează sau elimină deșeuri prin mijloace proprii, în conformitate cu dispozițiile prezentei directive.

Articolul 9

(1)   În sensul punerii în aplicare a articolelor 4, 5 și 7, orice unitate sau întreprindere care realizează operațiunile specificate de anexa II A trebuie să obțină o autorizație de la autoritatea competentă menționată la articolul 6.

Această autorizație trebuie să cuprindă:

(a)

tipurile și cantitățile de deșeuri;

(b)

cerințele tehnice;

(c)

măsurile de siguranță care trebuie luate;

(d)

locul de eliminare;

(e)

metoda de tratare.

(2)   Autorizațiile pot fi acordate pe o perioadă specificată, pot fi reînnoite, se pot supune anumitor condiții și obligații sau, în special în cazul în care metoda de eliminare prevăzută nu este acceptabilă din punctul de vedere al protecției mediului, acordarea lor poate fi refuzată.

Articolul 10

În sensul aplicării articolului 4, orice unitate sau întreprindere care realizează operațiunile prevăzute de anexa II B trebuie să obțină o autorizație.

Articolul 11

(1)   Fără a aduce atingere Directivei 91/689/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind deșeurile periculoase (7), pot fi exceptate de la îndeplinirea cerințelor de autorizare prevăzute la articolul 9 sau articolul 10:

(a)

unitățile sau întreprinderile care realizează pe cont propriu eliminarea propriilor deșeuri la locul de producție și

(b)

unitățile sau întreprinderile care realizează recuperarea deșeurilor.

(2)   Derogarea prevăzută la alineatul (1) se poate aplica numai în cazul în care:

(a)

autoritățile competente au adoptat norme generale pentru fiecare tip de activitate, stabilind tipurile și cantitățile de deșeuri și condițiile în care activitatea în cauză poate fi exceptată de la îndeplinirea cerințelor de autorizare și

(b)

tipurile și cantitățile de deșeuri și metodele de eliminare sau de recuperare sunt de asemenea natură încât condițiile prevăzute la articolul 4 să fie îndeplinite.

(3)   Unitățile și întreprinderile menționate la alineatul (1) trebuie să se înregistreze la autoritățile competente.

(4)   Statele membre informează Comisia cu privire la normele generale adoptate în temeiul alineatului (2) litera (a).

Articolul 12

Unitățile sau întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul colectării sau transportului de deșeuri sau care asigură realizarea eliminării sau a recuperării deșeurilor în numele altora (comercianți sau agenți), în cazul în care nu sunt supuse procedurii de autorizare, se înregistrează la autoritățile competente.

Articolul 13

Unitățile sau întreprinderile care realizează operațiunile prevăzute la articolele 9-12 se supun unor controale periodice corespunzătoare, realizate de către autoritățile competente.

Articolul 14

(1)   Toate unitățile sau întreprinderile prevăzute la articolele 9 și 10:

(a)

țin evidența cantității, naturii, originii și, după caz, a destinației, frecvenței colectării, a mijlocului de transport și a metodei de tratare cu privire la deșeurile prevăzute de anexa I și operațiunile prevăzute de anexa II A sau II B;

(b)

la cerere, pun aceste informații la dispoziția autorităților competente prevăzute la articolul 6.

(2)   Statele membre pot solicita, de asemenea, producătorilor să respecte dispozițiile alineatului (1).

Articolul 15

În conformitate cu principiul „poluatorul plătește”, costurile de eliminare a deșeurilor trebuie suportate de:

(a)

deținătorul care își transferă deșeurile unei societăți de colectare sau unei întreprinderi prevăzute la articolul 9 și/sau

(b)

deținătorii precedenți sau producătorul produsului de unde provin deșeurile.

Articolul 16

La intervale de trei ani, statele membre transmit Comisiei informații privind punerea în aplicare a prezentei directive, sub forma unui raport sectorial care include și alte directive comunitare relevante. Raportul se elaborează pe baza unui chestionar sau proiect realizat de Comisie în conformitate cu procedura menționată la articolul 18 alineatul (2). Chestionarul sau proiectul menționat este trimis statelor membre cu șase luni înainte de începutul perioadei la care se referă raportul. Raportul se adresează Comisiei în termen de nouă luni de la încheierea perioadei de trei ani la care se referă.

Comisia publică un raport comunitar privind punerea în aplicare a directivei în termen de nouă luni de la primirea rapoartelor de la statele membre.

Articolul 17

Modificările necesare pentru adaptarea anexelor la progresul științific și tehnic se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18 alineatul (3).

Articolul 18

(1)   Comisia este sprijinită de un comitet.

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din decizia respectivă.

Perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE este de o lună.

(3)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din decizia respectivă.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE este de trei luni.

(4)   Comitetul își adoptă regulamentul de procedură.

Articolul 19

Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 20

Prin urmare, Directiva 75/442/CEE se abrogă, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre referitoare la termenele de transpunere în legislația internă, prevăzute de partea B din anexa III.

Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa IV.

Articolul 21

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 22

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Strasburg, 5 aprilie 2006.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. BORRELL FONTELLES

Pentru Consiliu

Președintele

H. WINKLER


(1)  JO C 112, 30.4.2004, p. 46.

(2)  Avizul Parlamentului European din 9 martie 2004 (JO C 102 E, 28.4.2004, p. 106) și Decizia Consiliului din 30 ianuarie 2006.

(3)  JO L 194, 25.7.1975, p. 39, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).

(4)  A se vedea partea A a anexei III.

(5)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(6)  JO L 204, 21.7.1998, p. 37, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

(7)  JO L 377, 31.12.1991, p. 20, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 94/31/CE (JO L 168, 2.7.1994, p. 28).


ANEXA I

CATEGORII DE DEȘEURI

Q1

Reziduuri de producție sau de consum, nespecificate altfel în continuare

Q2

Produse care nu corespund specificațiilor

Q3

Produse al căror termen de garanție a expirat

Q4

Materiale deversate în mod accidental, pierdute sau care au suferit alte incidente, inclusiv orice materiale, echipamente etc. contaminate ca rezultat al incidentului în cauză

Q5

Materiale contaminate sau pătate în urma unor acțiuni planificate (de exemplu, reziduuri de la activități de curățire, ambalaje, containere etc.)

Q6

Piese inutilizabile (de exemplu, baterii rebutate, catalizatori epuizați etc.)

Q7

Substanțe a căror performanță nu mai este satisfăcătoare (de exemplu, acizi contaminați, solvenți contaminați, săruri de amestec epuizate etc.)

Q8

Reziduuri din procese industriale (de exemplu, zgură, reziduuri de la distilare etc.)

Q9

Reziduuri din procese de captare a poluanților (de exemplu, nămol de la epuratoare de gaze, praf de la filtre de aer, filtre uzate etc.)

Q10

Reziduuri din prelucrare mecanică/finisare (de exemplu, span provenit de la operațiile de strunjire, zguri măcinate etc.)

Q11

Reziduuri din extracția și prelucrarea materiilor prime (de exemplu, reziduuri miniere, reziduuri din exploatarea zăcămintelor de petrol etc.)

Q12

Materiale contaminate (de exemplu, uleiuri contaminate cu PCB etc.)

Q13

Orice materiale, substanțe sau produse a căror utilizare a fost interzisă prin lege

Q14

Produse care nu mai au utilizare pentru deținător (de exemplu, articole rebutate de agricultură, menajuri, birouri, magazine, ateliere etc.)

Q15

Materiale contaminate, substanțe sau produse rezultate din acțiuni de remediere a solului

Q16

Orice materiale, substanțe sau produse care nu sunt incluse în categoriile menționate anterior.


ANEXA II A

OPERAȚIUNI DE ELIMINARE

NB: Prezenta anexă vizează enumerarea operațiunilor de eliminare, astfel cum apar în practică. În conformitate cu articolul 4, deșeurile trebuie eliminate fără a periclita sănătatea oamenilor și fără utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.

D1

Depozitare pe sol și în sol (de exemplu, depozite de deșeuri etc.)

D2

Tratarea în sol (de exemplu, biodegradarea deșeurilor lichide sau a nămolurilor depozitate în sol)

D3

Injectare la adâncime (de exemplu, injectare a deșeurilor care pot fi pompate în puțuri, domuri de sare sau falii geologice naturale etc.)

D4

Descărcare pe suprafețe (de exemplu, descărcarea de deșeuri lichide sau de nămoluri în puțuri, iazuri sau lagune etc.)

D5

Loc de descărcare special amenajat (de exemplu, dispunerea în celule etanșe separate, acoperite și izolate unele de altele și de mediul înconjurător etc.)

D6

Evacuare în mediu acvatic, exceptând mările/oceanele

D7

Evacuarea în mări/oceane, inclusiv îngroparea în subsolul marin

D8

Tratare biologică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat compuși sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D7 și D9-D12

D9

Tratare fizico-chimică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat compuși sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D8 și D10-D12 (de exemplu, evaporare, uscare, calcinare etc.)

D10

Incinerare pe sol

D11

Incinerare pe mare

D12

Depozitare permanentă (de exemplu, amplasarea de containere într-o mină etc.)

D13

Amestecare sau mixare înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D12

D14

Reambalare înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D13

D15

Stocare în așteptarea oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D14 (excluzând stocarea temporară, până la colectare, în locul unde se produc deșeurile)


ANEXA II B

OPERAȚIUNI DE RECUPERARE

NB: Prezenta anexă vizează enumerarea operațiunilor de recuperare, astfel cum apar în practică. În conformitate cu articolul 4, deșeurile trebuie recuperate fără a periclita sănătatea oamenilor și fără utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.

R1

Utilizarea mai ales sub formă de combustibil sau ca alt mijloc de generare a energiei

R2

Recuperarea/regenerarea solvenților

R3

Reciclarea/recuperarea substanțelor organice care nu sunt utilizate ca solvenți (inclusiv compostare și alte procese biologice de transformare)

R4

Reciclarea/recuperarea metalelor și compușilor metalici

R5

Reciclarea/recuperarea altor materiale anorganice

R6

Recuperarea acizilor sau bazelor

R7

Recuperarea componentelor utilizate pentru captarea poluanților

R8

Recuperarea componentelor din catalizatoare

R9

Regenerarea uleiurilor sau alte metode de refolosire a acestora

R10

Tratarea în contact cu solul în folosul agriculturii sau în scopuri ecologice

R11

Utilizarea deșeurilor obținute în urma oricăreia dintre operațiunile numerotate R1-R10

R12

Preschimbare de deșeuri înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile numerotate R1-R11

R13

Stocarea deșeurilor în așteptarea oricăreia dintre operațiunile numerotate R1-R12 (excluzând stocarea temporară, în vederea colectării, în locul unde se produc deșeurile)


ANEXA III

PARTEA A

DIRECTIVA ABROGATĂ CU MODIFICĂRILE SUCCESIVE

(menționate la articolul 20)

Directiva 75/442/CEE a Consiliului (JO L 194, 25.7.1975, p. 39)

 

Directiva 91/156/CEE a Consiliului (JO L 78, 26.3.1991, p. 32)

 

Directiva 91/692/CEE a Consiliului (JO L 377, 31.12.1991, p. 48)

Numai în ceea ce privește trimiterea la Directiva 75/442/CEE în anexa VI

Decizia 96/350/CE a Comisiei (JO L 135, 6.6.1996, p. 32)

 

Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 284, 31.10.2003, p. 1)

Numai punctul 1 din anexa III

PARTEA B

LISTA TERMENELOR DE TRANSPUNERE ÎN LEGISLAȚIA NAȚIONALĂ

(menționate la articolul 20)

Directiva

Termen de transpunere

75/442/CEE

17 iulie 1977

91/156/CEE

1 aprilie 1993

91/692/CEE

1 ianuarie 1995


ANEXA IV

TABEL DE CORESPONDENȚĂ

Directiva 75/442/EEC

Prezenta directivă

Articolul 1 teza introductivă

Articolul 1 alineatul (1) teza introductivă

Articolul 1 litera (a) primul paragraf

Articolul 1 alineatul (1) litera (a)

Articolul 1 litera (a) paragraful al doilea

Articolul 1 alineatul (2)

Articolul 1 literele (b)-(g)

Articolul 1 alineatul (1) literel (b)-(g)

Articolul 2

Articolul 2

Articolul 3 alineatul (1) teza introductivă

Articolul 3 alineatul (1) teza introductivă

Articolul 3 alineatul (1) litera (a) teza introductivă

Articolul 3 alineatul (1) litera (a), teza introductivă

Articolul 3 alineatul (1) litera (a) prima liniuță

Articolul 3 alineatul (1) litera (a) punctul (i)

Articolul 3 alineatul (1) litera (a) a doua liniuță

Articolul 3 alineatul (1) litera (a) punctul (ii)

Articolul 3 alineatul (1) litera (a) a treia liniuță

Articolul 3 alineatul (1) litera (a) punctul (iii)

Articolul 3 alineatul (1) litera (b) teza introductivă

Articolul 3 alineatul (1) litera (b), teza introductivă

Articolul 3 alineatul (1) litera (b) prima liniuță

Articolul 3 alineatul (1) litera (b) punctul (i)

Articolul 3 alineatul (1) litera (b) a doua liniuță

Articolul 3 alineatul (1) litera (b) punctul (ii)

Articolul 3 alineatul (2)

Articolul 3 alineatul (2)

Articolul 4 primul paragraf teza introductivă

Articolul 4 alineatul (1) teza introductivă

Articolul 4 primul paragraf prima liniuță

Articolul 4 alineatul (1) litera (a)

Articolul 4 primul paragraf a doua liniuță

Articolul 4 alineatul (1) litera (b)

Articolul 4 primul paragraf a treia liniuță

Articolul 4 alineatul (1) litera (c)

Articolul 4 paragraful al doilea

Articolul 4 alineatul (2)

Articolul 5

Articolul 5

Articolul 6

Articolul 6

Articolul 7 alineatul (1) primul paragraf teza introductivă

Articolul 7 alineatul (1) teza introductivă

Articolul 7 alineatul (1) primul paragraf prima liniuță

Articolul 7 alineatul (1) litera (a)

Articolul 7 alineatul (1) primul paragraf a doua liniuță

Articolul 7 alineatul (1) litera (b)

Articolul 7 alineatul (1) primul paragraf a treia liniuță

Articolul 7 alineatul (1) litera (c)

Articolul 7 alineatul (1) primul paragraf a patra liniuță

Articolul 7 alineatul (1) litera (d)

Articolul 7 alineatul (1) paragraful al doilea teza introductivă

Articolul 7 alineatul (2) teza introductivă

Articolul 7 alineatul (1) paragraful al doilea prima liniuță

Articolul 7 alineatul (2) litera (a)

Articolul 7 alineatul (1) paragraful al doilea a doua liniuță

Articolul 7 alineatul (2) litera (b)

Articolul 7 alineatul (1) paragraful al doilea a treia liniuță

Articolul 7 alineatul (2) litera (c)

Articolul 7 alineatul (2)

Articolul 7 alineatul (3)

Articolul 7 alineatul (3)

Articolul 7 alineatul (4)

Articolul 8 teza introductivă

Articolul 8 teza introductivă

Articolul 8 prima liniuță

Articolul 8 litera (a)

Articolul 8 a doua liniuță

Articolul 8 litera (b)

Articolul 9 alineatul (1) primul paragraf

Articolul 9 alineatul (1) primul paragraf

Articolul 9 alineatul (1) paragraful al doilea teza introductivă

Articolul 9 alineatul (1) paragraful al doilea teza introductivă

Articolul 9 alineatul (1) paragraful al doilea prima liniuță

Articolul 9 alineatul (1) paragraful al doilea litera (a)

Articolul 9 alineatul (1) paragraful al doilea a doua liniuță

Articolul 9 alineatul (1) paragraful al doilea litera (b)

Articolul 9 alineatul (1) paragraful al doilea a treia liniuță

Articolul 9 alineatul (1) paragraful al doilea litera (c)

Articolul 9 alineatul (1) paragraful al doilea a patra liniuță

Articolul 9 alineatul (1) paragraful al doilea litera (d)

Articolul 9 alineatul (1) paragraful al doilea a cincea liniuță

Articolul 9 alineatul (1) paragraful al doilea litera (e)

Articolul 9 alineatul (2)

Articolul 9 alineatul (2)

Articolul 10

Articolul 10

Articolul 11 alineatul (1) primul paragraf

Articolul 11 alineatul (1)

Articolul 11 alineatul (1) paragraful al doilea teza introductivă

Articolul 11 alineatul (2) teza introductivă

Articolul 11 alineatul (1) paragraful al doilea prima liniuță

Articolul 11 alineatul (2) litera (a)

Articolul 11 alineatul (1) paragraful al doilea a doua liniuță

Articolul 11 alineatul (2) litera (b)

Articolul 11 alineatul (2)

Articolul 11 alineatul (3)

Articolul 11 alineatul (3)

Articolul 11 alineatul (4)

Articolul 12

Articolul 12

Articolul 13

Articolul 13

Articolul 14 primul paragraf, teza introductivă

Articolul 14 alineatul (1) teza introductivă

Articolul 14 primul paragraf, prima liniuță

Articolul 14 alineatul (1) litera (a)

Articolul 14 primul paragraf, a doua liniuță

Articolul 14 alineatul (1) litera (b)

Articolul 14 paragraful al doilea

Articolul 14 alineatul (2)

Articolul 15 teza introductivă

Articolul 15 teza introductivă

Articolul 15 prima liniuță

Articolul 15 litera (a)

Articolul 15 a doua liniuță

Articolul 15 litera (b)

Articolul 16 primul paragraf

Articolul 16 primul paragraf și articolul 18 alineatul (2)

Articolul 16 paragraful al doilea

Articolul 16 paragraful al treilea

Articolul 16 paragraful al doilea

Articolul 17

Articolul 17

Articolul 18 alineatul (1)

Articolul 18 alineatul (1)

Articolul 18 alineatul (2)

Articolul 18 alineatul (3)

Articolul 18 alineatul (3)

Articolul 18 alineatul (4)

Articolul 19

Articolul 20

Articolul 19

Articolul 20

Articolul 21

Articolul 21

Articolul 22

Anexa I

Anexa I

Anexa II A

Anexa II A

Anexa II B

Anexa II B

Anexa III

Anexa IV