03/Volumul 78

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

151


32006D0927


L 354/54

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMISIEI

din 13 decembrie 2006

de recunoaștere în principiu a conformității dosarului prezentat pentru examinare detaliată în vederea includerii flubendiamidei în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului

[notificată cu numărul C(2006) 6457]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2006/927/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (1), în special articolul 6 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Directiva 91/414/CEE prevede stabilirea unei liste comunitare de substanțe active a căror includere în produsele fitosanitare este autorizată.

(2)

La 30 martie 2006, Bayer CropScience AG a prezentat un dosar autorităților din Grecia pentru obținerea includerii substanței active flubendiamidă în anexa I la Directiva 91/414/CEE.

(3)

Autoritățile din Grecia au informat Comisia că, în urma unei prime examinări, dosarul privind substanța activă în cauză pare să satisfacă cerințele privind datele și informațiile prevăzute de anexa II la Directiva 91/414/CEE. De asemenea, dosarul prezentat pare să satisfacă cerințele privind datele și informațiile prevăzute de anexa III la aceeași directivă, în ceea ce privește un produs fitosanitar ce conține substanța activă în cauză. În conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, dosarul a fost transmis de către solicitant Comisiei și celorlalte state membre, apoi Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală.

(4)

Prezenta decizie are ca obiect confirmarea formală, la nivelul Comunității, a conformității dosarului cu cerințele privind datele și informațiile prevăzute de anexa II la Directiva 91/414/CEE și, pentru cel puțin un produs fitosanitar care conține substanța activă în cauză, cu cerințele din anexa III la aceeași directivă.

(5)

Prezenta decizie nu trebuie să aducă atingere dreptului Comisiei de a invita solicitantul să transmită date sau informații suplimentare pentru clarificarea anumitor puncte din dosar.

(6)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Fără a aduce atingere articolului 6 alineatul (4) din Directiva 91/414/CEE, dosarul privind substanța activă prevăzută de anexa la prezenta decizie, care a fost transmis Comisiei și statelor membre în vederea includerii acestei substanțe în anexa I la decizia menționată anterior, satisface în principiu cerințele privind datele și informațiile prevăzute de anexa II la directiva menționată.

De asemenea, dosarul satisface cerințele privind datele și informațiile prevăzute de anexa III la directiva menționată anterior în ceea ce privește un produs fitosanitar care conține substanța activă în cauză, ținându-se seama de utilizările propuse.

Articolul 2

Statul membru raportor urmărește examinarea detaliată a dosarului în cauză și comunică Comisiei Europene concluziile acestei examinări, însoțite de orice recomandare privind includerea sau neincluderea substanței active în cauză în anexa I la Directiva 91/414/CEE, precum și orice condiție aferentă, cât mai curând posibil și în cel mult un an de zile de la data publicării prezentei decizii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 13 decembrie 2006.

Pentru Comisie

Markos KYPRIANOU

Membru al Comisiei


(1)  JO L 230, 19.8.1991, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2006/85/CE (JO L 293, 24.10.2006, p. 3).


ANEXĂ

SUBSTANȚA ACTIVĂ CARE FACE OBIECTUL PREZENTEI DECIZII

Nr.

Denumire comună, număr de identificare CIPAC:

Solicitant

Data cererii

Statul membru raportor

1

Flubendiamidă

Nr. CIPAC neatribuit încă

Bayer CropScience AG

30 martie 2006

EL