18/Volumul 04

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

95


32005E0792


L 299/72

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


POZIȚIA COMUNĂ 2005/792/PESC A CONSILIULUI

din 14 noiembrie 2005

privind măsuri restrictive împotriva Uzbekistanului

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 15,

întrucât:

(1)

La 23 mai 2005, Consiliul a condamnat cu tărie folosirea excesivă, disproporționată și nediscriminatorie a forței de către forțele de securitate uzbece în timpul evenimentelor de la Andijan în luna mai și și-a exprimat regretul profund pentru eșecul autorităților uzbece de a răspunde în mod adecvat cererii ONU vizând o anchetă internațională independentă referitoare la aceste evenimente.

(2)

La 13 iunie 2005, Consiliul a condamnat refuzul autorităților uzbece de a permite efectuarea unei anchete internaționale independente referitoare la recentele evenimente de la Andijan, și-a reiterat convingerea că ar trebui efectuată o anchetă internațională independentă și credibilă și a cerut autorităților uzbece să își reconsidere poziția până la sfârșitul lunii iunie 2005.

(3)

La 18 iulie, Consiliul a reamintit concluziile din 23 mai și 13 iunie și și-a exprimat regretul că autoritățile uzbece nu și-au reconsiderat poziția până la termenul stabilit, la sfârșitul lunii iunie. Cu această ocazie, Consiliul a arătat că va lua în considerare măsuri împotriva Uzbekistanului, precum introducerea unui embargo asupra exportului către Uzbekistan de armament, echipamente militare și echipamente care ar putea fi folosite pentru represiune internă, precum și alte măsuri țintite.

(4)

La 3 octombrie 2005, Consiliul și-a exprimat din nou profunda îngrijorare cu privire la situația din Uzbekistan și a condamnat cu tărie refuzul autorităților uzbece de a permite o anchetă internațională independentă asupra recentelor evenimente de la Andijan din luna mai. Consiliul a declarat că acordă în continuare cea mai mare importanță unei anchete internaționale independente, credibile și transparente.

(5)

Având în vedere folosirea excesivă, disproporționată și nediscriminatorie a forței de către forțele de securitate uzbece în timpul evenimentelor de la Andijan, Consiliul a decis să impună un embargo asupra exportului către Uzbekistan de armament, echipamente militare și echipamente care ar putea fi folosite pentru represiune internă.

(6)

Consiliul a decis, de asemenea, să pună în aplicare restricții la intrarea în Uniunea Europeană, îndreptate împotriva acelor persoane care sunt direct responsabile pentru folosirea nediscriminatorie și disproporționată a forței la Andijan și pentru obstrucționarea unei anchete independente.

(7)

Consiliul a decis să pună în aplicare aceste măsuri pentru o perioadă inițială de un an. În acest timp, Consiliul va revizui măsurile având în vedere orice modificări semnificative ale situației curente, în special în ceea ce privește:

(i)

desfășurarea și rezultatul proceselor aflate pe rol ale celor acuzați de provocarea și participarea la tulburările de la Andijan;

(ii)

situația privind detenția și hărțuirea acelora care au pus la îndoială versiunea autorităților uzbece asupra evenimentelor de la Andijan;

(iii)

cooperarea uzbecă cu orice raportor internațional independent, desemnat să investigheze tulburările de la Andijan;

(iv)

rezultatul oricărei anchete internaționale independente

și orice acțiune care demonstrează voința autorităților uzbece de a adera la principiile respectării drepturilor omului, statului de drept și libertăților fundamentale.

(8)

O acțiunea a Comunității este necesară în scopul punerii în aplicare a anumitor măsuri,

ADOPTĂ PREZENTA POZIȚIE COMUNĂ:

Articolul 1

(1)   Se interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul către Uzbekistan de armament și materiale conexe de toate tipurile, inclusiv arme și muniții, vehicule și echipamente militare, echipamente paramilitare și piese de schimb pentru cele de mai sus de către resortisanți ai statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre sau folosind nave care arborează pavilionul lor sau aeronave, fie că provin sau nu de pe teritoriul lor.

(2)   Se interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul către Uzbekistan de echipamente, enumerate de anexa I, care ar putea fi folosite pentru represiune internă.

(3)   Se interzice:

(i)

furnizarea de asistență tehnică, servicii de brokeraj și alte servicii legate de activități militare și de livrarea, fabricarea, întreținerea și folosirea armamentului și a materialelor conexe de orice tip, inclusiv arme și muniții, vehicule și echipamente militare, echipamente paramilitare și piese de schimb pentru cele de mai sus sau având legătură cu echipamentele ce ar putea fi folosite pentru represiune internă, în mod direct sau indirect, oricărei persoane fizice sau juridice, entitate sau organism din Uzbekistan sau pentru utilizare în Uzbekistan;

(ii)

asigurarea finanțării sau a asistenței financiare în legătură cu activitățile militare, incluzând în special subvenții, împrumuturi și asigurarea creditelor de export pentru orice vânzare, furnizare, transfer sau export de armament și materiale conexe sau pentru furnizarea de asistență tehnică în domeniu, servicii de brokeraj și alte servicii sau având legătură cu echipamentele care ar putea fi folosite pentru represiune internă, în mod direct sau indirect, oricărei persoane fizice sau juridice, entitate sau organism din Uzbekistan sau pentru utilizare în Uzbekistan.

Articolul 2

(1)   Articolul 1 nu se aplică la:

(i)

vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul echipamentelor militare neletale destinate exclusiv uzului umanitar sau de protecție, programelor de construcție instituțională ale ONU, UE și Comunității sau operațiunilor UE și ONU de gestionare a crizelor;

(ii)

furnizarea, transferul sau exportul de armament și echipamente, menționate la articolul 1, pentru forțele din Uzbekistan de către cei care contribuie la Forța internațională de asistență pentru securitate (FIAS) și „Operațiunea Libertate Durabilă” (OLD);

(iii)

vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de echipamente care ar putea fi folosite pentru represiune internă, destinat exclusiv uzului umanitar și de protecție;

(iv)

furnizarea de finanțare, asistență financiară sau asistență tehnică în legătură cu echipamentele menționate la punctele (i), (ii) și (iii),

cu condiția ca astfel de exporturi și asistență să fi fost aprobate anterior de autoritatea competentă relevantă.

(2)   Articolul 1 nu se aplică la îmbrăcămintea de protecție, inclusiv veste antiglonț și căști militare, exportate temporar către Uzbekistan, exclusiv pentru uz personal, de către personalul Organizației Națiunilor Unite, personalul Uniunii Europene, al Comunității sau al statelor membre, reprezentanții media și lucrătorii din cadrul programelor umanitare și de dezvoltare și personalul asociat.

Articolul 3

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a împiedica intrarea pe teritoriul lor sau tranzitul acelor persoane, enumerate de anexa II, care sunt direct responsabile de folosirea nediscriminatorie și disproporționată a forței la Andijan și de obstrucționarea unei anchete independente.

(2)   Alineatul (1) nu obligă nici un stat membru să refuze intrarea pe teritoriul său a propriilor resortisanți.

(3)   Alineatul (1) nu aduce atingere cazurilor în care un stat membru este ținut de o obligație de drept internațional, și anume:

(i)

ca țară gazdă a unei organizații interguvernamentale internaționale;

(ii)

ca țară gazdă a unei conferințe internaționale convocate de Organizația Națiunilor Unite sau sub auspiciile acesteia sau

(iii)

în temeiul unui acord multilateral care conferă privilegii și imunități sau

(iv)

în temeiul Tratatului de Conciliere din 1929 (Pactul Lateran) încheiat de Sfântul Scaun (Statul Vatican) și Italia.

(4)   Alineatul (3) se aplică, de asemenea, în cazurile în care un stat membru este țară gazdă a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

(5)   Consiliul este informat în mod corespunzător în toate cazurile în care un stat membru acordă o derogare în temeiul alineatelor (3) sau (4).

(6)   Statele membre pot acorda derogări de la măsurile impuse la alineatul (1) atunci când călătoria este justificată de necesități umanitare urgente sau pentru participarea la reuniuni interguvernamentale, inclusiv cele promovate de Uniunea Europeană, în care se poartă un dialog politic vizând în mod direct promovarea democrației, drepturilor omului și statului de drept în Uzbekistan.

(7)   Un stat membru care dorește să acorde derogările menționate la alineatul (6) informează în scris Consiliul. Derogarea se consideră acordată, cu excepția cazului în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului ridică obiecții în scris, în termen de două zile lucrătoare de la primirea notificării privind derogarea propusă. În cazul în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului ridică obiecții, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide să acorde derogarea propusă.

(8)   În cazurile în care, în temeiul alineatelor (3), (4), (6) și (7), un stat membru autorizează intrarea pe teritoriul său sau tranzitul persoanelor enumerate de anexa II, autorizația se limitează la scopul pentru care a fost acordată și la persoanele respective.

Articolul 4

Nu are loc nici o întrunire cu caracter tehnic programată în conformitate cu Acordul de parteneriat și cooperare de înființare a unui parteneriat între Comunitățile Europene și statele membre, pe de-o parte, și Republica Uzbekistan, pe de altă parte (1).

Articolul 5

Prezenta poziție comună se aplică pe o perioadă de 12 luni. Se reexaminează permanent. Se reînnoiește sau se modifică, după caz, în cazul în care Consiliul consideră că obiectivele sale nu au fost îndeplinite.

Articolul 6

Prezenta poziție comună produce efecte de la data adoptării.

Articolul 7

Prezenta poziție comună se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 14 noiembrie 2005.

Pentru Consiliu

Președintele

T. JOWELL


(1)  JO L 229, 31.8.1999, p. 3.


ANEXA I

Lista echipamentelor care ar putea fi folosite pentru represiune internă

Echipamentele pentru represiune internă menționate la articolul 1 alineatul (2)

Lista de mai jos nu cuprinde articolele care au fost proiectate sau modificate special pentru uz militar.

1.

Căști care asigură protecție balistică, căști cu vizor, scuturi de protecție și balistice și componentele lor special proiectate.

2.

Echipamente special proiectate pentru amprente digitale.

3.

Proiectoare cu reglaj de putere.

4.

Echipamente pentru construcții echipate cu protecție balistică.

5.

Cuțite de vânătoare.

6.

Echipamente proiectate special pentru fabricarea de puști.

7.

Echipamente pentru încărcarea manuală a muniției.

8.

Dispozitive de interceptare a comunicațiilor.

9.

Detectoare optice tranzistorizate.

10.

Tuburi intensificatoare de imagine.

11.

Vizoare de arme telescopice.

12.

Arme cu țeavă lisă și muniția conexă, altele decât cele special proiectate pentru uz militar, și componentele lor special proiectate, cu excepția:

pistoalelor de semnalizare;

puștilor cu aer comprimat sau cartuș proiectate ca unelte industriale sau pentru asomarea fără cruzime a animalelor.

13.

Simulatoare pentru instruirea în folosirea armelor de foc și componentele și accesoriile lor special proiectate sau modificate.

14.

Bombe și grenade, altele decât cele special proiectate pentru uz militar și componentele lor special proiectate.

15.

Vestă antiglonț, altele decât cele fabricate la standarde sau specificații militare și componentele lor special proiectate.

16.

Vehicule utilitare cu tracțiune integrală, capabile să circule în afara drumurilor, care au fost fabricate sau echipate cu protecție balistică și blindajele profilate pentru astfel de vehicule.

17.

Tunuri de apă și componentele lor special proiectate sau modificate.

18.

Vehicule echipate cu tun cu apă.

19.

Vehicule special proiectate sau modificate pentru a fi electrificate în vederea respingerii atacurilor și componentele lor special proiectate sau modificate în acest scop.

20.

Dispozitive acustice prezentate de producător sau de furnizor ca fiind adecvate pentru scopuri de control al revoltelor și componentele lor special proiectate.

21.

Lanțuri de picioare, lanțuri, cârlige și centuri cu șoc electric, special proiectate pentru imobilizarea ființelor umane, cu excepția:

cătușelor a căror dimensiune maximă, inclusiv lanțul, nu depășește 240 mm atunci când sunt închise.

22.

Dispozitive portabile proiectate sau modificate în scopul ținerii sub control a revoltelor sau al autoprotecției prin administrarea de substanțe incapacitante (precum gazele lacrimogene sau pulverizatoarele cu piper) și componentele lor special proiectate.

23.

Dispozitive portabile proiectate sau modificate în scopul ținerii sub control a revoltelor sau al autoprotecției prin administrarea unui șoc electric [inclusiv bastoane cu șoc electric, scuturi cu șoc electric, puști paralizante și puști cu proiectile electrificate (tasers)] și componentele lor special proiectate sau modificate în acest scop.

24.

Echipamente electronice care pot detecta explozivi ascunși și componentele lor special proiectate, cu excepția:

aparatelor de inspecție TV sau cu raze X.

25.

Echipamente electronice de bruiaj, special desemnate pentru a preveni detonarea prin control radio de la distanță a unor dispozitive improvizate și componentele lor special proiectate.

26.

Echipamente și dispozitive special proiectate pentru a iniția explozii cu mijloace electrice sau non-electrice, inclusiv dispozitive de incendiere, detonatoare, aprinzătoare, acceleratoare și cabluri detonante, precum și componentele lor special proiectate, cu excepția:

celor special proiectate pentru uz comercial specific, constând în acționarea sau operarea prin mijloace explozive a altor echipamente sau dispozitive a căror funcție nu este crearea de explozii (de ex. dispozitive de umflare a airbagurilor de mașină, protectoarele de supratensiune ale declanșatoarelor de stingătoare de incendiu).

27.

Echipamente și dispozitive proiectate pentru eliminarea muniției și explozivilor, cu excepția:

scuturilor pirotehnice;

containerelor pentru obiecte cunoscute sau suspectate că sunt dispozitive explozive improvizate.

28.

Echipament pentru vedere pe timp de noapte sau realizare de imagini termice și tuburi intensificatoare de imagine sau senzori tranzistorizați.

29.

Încărcături explozive cu tăiere lineară.

30.

Explozivi și substanțe conexe, după cum urmează:

amatol;

nitroceluloză (conținând mai mult de 12,5 % azot);

nitroglicol;

pentaeritritol tetranitrat (PETN);

clorură de picril;

trinitrofenilmetilnitramină (tetril);

2,4,6-trinitrotoluen (TNT).

31.

Programe de calculator special proiectate și tehnologia necesară pentru toate articolele enumerate.


ANEXA II

Lista persoanelor menționate la articolul 3 din prezenta Poziție comună

1.

Nume, prenume: Almatov, Zakirjan

Alias:

Sex: masculin

Titlu, funcție: Ministru de Interne

Adresa (nr., strada, codul poștal, orașul, țara): Tașkent, Uzbekistan

Data nașterii:

10 octombrie 1949

Locul nașterii (orașul, țara): Tașkent, Uzbekistan

Număr de pașaport sau CI (inclusiv țara care a eliberat documentul și data și locul eliberării): Pașaport nr. DA 0002600 (pașaport diplomatic)

Naționalitatea: uzbecă

Alte informații (de ex. numele tatălui și cel al mamei, număr fiscal, număr de telefon sau fax): nu

2.

Nume, prenume: Mullajonov, Tohir Ohunovici

Alias: ortografiere alternativă pentru nume: Mullajanov

Sex: masculin

Titlu, funcție: Prim-adjunct al Ministrului de Interne

Adresa (nr., strada, codul poștal, orașul, țara): Tașkent, Uzbekistan

Data nașterii:

10 octombrie 1950

Locul nașterii (orașul, țara): Ferghana, Uzbekistan

Număr de pașaport sau CI (inclusiv țara care a eliberat documentul și data și locul eliberării): Pașaport nr. DA 0003586 (pașaport diplomatic) expiră la 5.11.2009

Naționalitatea: uzbecă

Alte informații (de ex. numele tatălui și cel al mamei, număr fiscal, număr de telefon sau fax): nu

3.

Nume, prenume: Gulamov, Kadir Gafurovici

Alias:

Sex: masculin

Titlu, funcție: Ministrul Apărarii

Adresa (nr., strada, codul poștal, orașul, țara): Tașkent, Uzbekistan

Data nașterii:

17 februarie 1945

Locul nașterii (orașul, țara): Tașkent, Uzbekistan

Număr de pașaport sau CI (inclusiv țara care a eliberat documentul și data și locul eliberării): Pașaport nr. DA 0002284 (pașaport diplomatic) expiră la 24.10.2005

Naționalitatea: uzbecă

Alte informații (de ex. numele tatălui și cel al mamei, număr fiscal, număr de telefon sau fax): nu

4.

Nume, prenume: Ruslan Mîrzaev

Alias:

Sex: masculin

Titlu, funcție: Consilier, Consiliul de Stat pentru Securitate Națională

Adresa (nr., strada, codul poștal, orașul, țara):

Data nașterii:

Locul nașterii (orașul, țara):

Număr de pașaport sau CI (inclusiv țara care a eliberat documentul și data și locul eliberării):

Naționalitatea:

Alte informații (de ex. numele tatălui și cel al mamei, număr fiscal, număr de telefon sau fax):

4.

Nume, prenume: Saidullo Begaliievici Begaliiev

Alias:

Sex: masculin

Titlu, funcție: Guvernator regional al regiunii Andijan

Adresa (nr., strada, codul poștal, orașul, țara):

Data nașterii:

Locul nașterii (orașul, țara):

Număr de pașaport sau CI (inclusiv țara care a eliberat documentul și data și locul eliberării):

Naționalitatea:

Alte informații (de ex. numele tatălui și cel al mamei, număr fiscal, număr de telefon sau fax):

4.

Nume, prenume: Kossimali Ahmedov

Alias:

Sex: masculin

Titlu, funcție: General de divizie

Adresa (nr., strada, codul poștal, orașul, țara):

Data nașterii:

Locul nașterii (orașul, țara):

Număr de pașaport sau CI (inclusiv țara care a eliberat documentul și data și locul eliberării):

Naționalitatea:

Alte informații (de ex. numele tatălui și cel al mamei, număr fiscal, număr de telefon sau fax):

4.

Nume, prenume: Ergașev, Ismail Ergașevici

Alias:

Sex: masculin

Titlu, funcție: General de divizie (în retragere)

Adresa (nr., strada, codul poștal, orașul, țara): necunoscută

Data nașterii:

5 august 1945

Locul nașterii (orașul, țara): Vali Aitachaga, Uzbekistan

Număr de pașaport sau CI (inclusiv țara care a eliberat documentul și data și locul eliberării): Nu există detalii.

Naționalitatea: uzbecă

Alte informații (de ex. numele tatălui și cel al mamei, număr fiscal, număr de telefon sau fax): nu

4.

Nume, prenume: Pavel Islamovici Ergașev

Alias:

Sex: masculin

Titlu, funcție: colonel

Adresa (nr., strada, codul poștal, orașul, țara):

Data nașterii:

Locul nașterii (orașul, țara):

Număr de pașaport sau CI (inclusiv țara care a eliberat documentul și data și locul eliberării):

Naționalitatea:

Alte informații (de ex. numele tatălui și cel al mamei, număr fiscal, număr de telefon sau fax):

4.

Nume, prenume: Vladimir Adolfovici Mamo

Alias:

Sex: masculin

Titlu, funcție: General de divizie

Adresa (nr., strada, codul poștal, orașul, țara):

Data nașterii:

Locul nașterii (orașul, țara):

Număr de pașaport sau CI (inclusiv țara care a eliberat documentul și data și locul eliberării):

Naționalitatea:

Alte informații (de ex. numele tatălui și cel al mamei, număr fiscal, număr de telefon sau fax):

4.

Nume, prenume: Gregori Pak

Alias:

Sex: masculin

Titlu, funcție: Colonel

Adresa (nr., strada, codul poștal, orașul, țara):

Data nașterii:

Locul nașterii (orașul, țara):

Număr de pașaport sau CI (inclusiv țara care a eliberat documentul și data și locul eliberării):

Naționalitatea:

Alte informații (de ex. numele tatălui și cel al mamei, număr fiscal, număr de telefon sau fax):

4.

Nume, prenume: Valeri Tadjiev

Alias:

Sex: masculin

Titlu, funcție: Colonel

Adresa (nr., strada, codul poștal, orașul, țara):

Data nașterii:

Locul nașterii (orașul, țara):

Număr de pașaport sau CI (inclusiv țara care a eliberat documentul și data și locul eliberării):

Naționalitatea:

Alte informații (de ex. numele tatălui și cel al mamei, număr fiscal, număr de telefon sau fax):

12.

Nume, prenume: Inoiatov, Rustam Raulovici

Alias:

Sex: masculin

Titlu, funcție: Șeful SNB (Serviciul Național de Securitate)

Adresa (nr., strada, codul poștal, orașul, țara): Tașkent, Uzbekistan

Data nașterii:

22 iunie 1944

Locul nașterii (orașul, țara): Șerabad, Uzbekistan

Număr de pașaport sau CI (inclusiv țara care a eliberat documentul și data și locul eliberării): Pașaport nr. 0003171 (pașaport diplomatic); de asemenea, pașaport diplomatic nr. 0001892 (expirat la 15.09.2004)

Naționalitatea: uzbecă

Alte informații (de ex. numele tatălui și cel al mamei, număr fiscal, număr de telefon sau fax): nu