19/Volumul 07

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

35

L 261/19

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

Elaborarea unei politici comune în materie de imigrație, care să includă definirea condițiilor de intrare și ședere a străinilor, precum și măsuri de combatere a imigrației ilegale, reprezintă un element constitutiv al obiectivului Uniunii Europene de a crea un spațiu de libertate, securitate și justiție.

(2)

La reuniunea sa extraordinară de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999, Consiliul European și-a exprimat hotărârea de a combate la sursă imigrația ilegală, în special prin vizarea celor implicați în traficul de persoane și în exploatarea economică a migranților. Acesta a recomandat statelor membre să-și concentreze eforturile pentru depistarea și dezmembrarea rețelelor criminale, protejând în același timp drepturile victimelor.

(3)

Fenomenul respectiv suscită preocupări tot mai mari la scară internațională, după cum o dovedește adoptarea de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a unei convenții împotriva criminalității transnaționale organizate, completată de un protocol privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, precum și de un protocol împotriva traficului ilegal de migranți, pe calea terestră, a aerului și pe mare. Comunitatea și cele cincisprezece state membre le-au semnat în decembrie 2000.

(4)

Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere protecției acordate refugiaților, celor ce beneficiază de protecție subsidiară și solicitanților de protecție internațională, în conformitate cu normele de drept internațional privind refugiații și fără a aduce atingere celorlalte instrumente privind drepturile omului.

(5)

Prezenta directivă se pune în aplicare fără a aduce atingere altor dispoziții privind protecția victimelor, martorilor sau persoanelor deosebit de vulnerabile. De asemenea, directiva în cauză nu aduce atingere prerogativelor statelor membre în materie de acordare a dreptului de ședere pentru motive umanitare sau de orice alt fel.

(6)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(7)

Statele membre trebuie să pună în aplicare dispozițiile prezentei directive fără discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau orice altă opinie, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, handicapul, vârsta sau orientarea sexuală.

(8)

La nivel european, Directiva 2002/90/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2002 de definire a facilitării intrării, tranzitului și șederii neautorizate (4) și Decizia-cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de persoane (5) au fost adoptate în vederea întăririi eficacității descoperirii și reprimării infracțiunilor menționate de prezenta convenție.

(9)

Prezenta directivă instituie un permis de ședere destinat victimelor traficului de persoane sau, în cazul în care un stat membru decide extinderea sferei de aplicare a prezentei directive, destinat resortisanților țărilor terțe care au făcut obiectul unei facilitări a imigrației ilegale, pentru care obținerea permisului de ședere reprezintă o incitare suficientă pentru a coopera cu autoritățile competente, supunându-se în același timp unor condiții în vederea evitării abuzurilor.

(10)

În acest sens, este necesară stabilirea criteriilor de eliberare a unui permis de ședere, a condițiilor de ședere și a motivelor de refuz de reînnoire sau de retragere a permisului respectiv. Acordarea dreptului de ședere în temeiul prezentei directive se face în anumite condiții și are un caracter provizoriu.

(11)

Resortisanții țărilor terțe în cauză trebuie să fie informați cu privire la posibilitatea de a obține permisul de ședere respectiv și să dispună de o perioadă de gândire. Aceasta le oferă posibilitatea să decidă în cunoștință de cauză dacă să coopereze sau nu cu autoritățile polițienești și judiciare și alte autorități competente — având în vedere eventualele riscuri — pentru a coopera în mod liber și prin urmare mai eficace.

(12)

Având în vedere vulnerabilitatea lor, resortisanților țărilor terțe în cauză trebuie să li se acorde asistența prevăzută de prezenta directivă. Asistența respectivă trebuie să le permită recuperarea și sustragerea de sub influența autorilor de infracțiuni. Tratamentul medical ce trebuie acordat resortisanților țărilor terțe care intră sub incidența prezentei directive include, în funcție de situație, și tratament psihoterapeutic.

(13)

Decizia de eliberare a unui permis de ședere pentru o durată de cel puțin șase luni sau de reînnoire a acestuia, aparține autorităților competente, care trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile necesare.

(14)

Prezenta directivă trebuie aplicată fără a aduce atingere activităților efectuate de autoritățile competente în fiecare fază a procedurii interne aplicabile, în special în timpul anchetei privind infracțiunile în cauză.

(15)

Statele membre trebuie să studieze posibilitatea de a autoriza șederea și pentru alte motive, în conformitate cu legislația lor internă, resortisanților țărilor terțe care pot intra în sfera de aplicare a prezentei directive, dar care nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condițiile menționate de aceasta, precum și membrilor familiilor lor sau persoanelor asimilate acestora.

(16)

Pentru a permite resortisanților țărilor terțe în cauză să-și dobândească independența și să nu se mai întoarcă în rețeaua criminală, titularii unui permis de ședere trebuie să fie autorizați, în condițiile stabilite de prezenta directivă, să aibă acces pe piața muncii, precum și la o formare profesională și studii. În autorizarea titularilor unui permis de ședere de a urma o formare profesională sau de a efectua studii, statele membre trebuie să țină seama în special de durata probabilă a șederii.

(17)

Participarea resortisanților țărilor terțe în cauză la programe și proiecte deja existente sau care urmează să fie instituite trebuie să-i ajute să revină la o viață socială normală.

(18)

În cazul în care resortisanții unei țări terțe în cauză formulează o cerere de permis de ședere de altă categorie, statele membre iau o decizie în temeiul dreptului comun aplicabil străinilor. În examinarea unei astfel de cereri, statele membre trebuie să țină seama de faptul că resortisanții unei țări terțe în cauză au obținut permisul de ședere eliberat în temeiul prezentei directive.

(19)

Statele membre trebuie să transmită Comisiei, cu privire la punerea în aplicare a prezentei directive, informațiile obținute în cadrul activităților de colectare și analiză a datelor statistice privind chestiunile din domeniul „Justiție și afaceri interne”.

(20)

Întrucât obiectivul de a institui un permis de ședere pentru resortisanții țărilor terțe în cauză care cooperează în combaterea traficului de persoane nu poate fi îndeplinit în mod suficient de către statele membre și, având în vedere dimensiunile acțiunii, poate fi îndeplinit mai bine la nivel comunitar, Comunitatea poate lua măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității enunțat la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu poate depăși ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

(21)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și Irlandei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene și fără a aduce atingere articolului 4 din respectivul protocol, statele membre respective nu participă la adoptarea prezentei directive, nu sunt obligate de aceasta și nu fac obiectul aplicării sale.

(22)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene și fără a aduce atingere articolului 4 din respectivul protocol, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, nu este obligată de aceasta și nu face obiectul aplicării sale,

(a)

„resortisant al unei țări terțe” înseamnă orice persoană care nu este cetățean al Uniunii în sensul articolului 17 alineatul (1) din tratat;

(b)

„facilitare a imigrației ilegale” se referă la cazuri precum cele menționate la articolul 1 și articolul 2 din Directiva 2002/90/CE;

(c)

„traficul de ființe umane” se referă la cazuri precum cele menționate la articolul 1, articolul 2 și articolul 3 din Decizia-cadru 2002/629/JAI;

(d)

„măsură de executare a unei decizii de îndepărtare” înseamnă orice măsură luată de un stat membru în scopul executării deciziei luate de autoritățile competente care dispune îndepărtarea unui resortisant al unei țări terțe;

(e)

„permis de ședere” înseamnă orice autorizație eliberată de un stat membru care permite unui resortisant al unei țări terțe care îndeplinește condițiile menționate în prezenta directivă să rezideze legal pe teritoriul său;

(f)

„minor neînsoțit” înseamnă orice resortisant al unei țări terțe în vârstă de mai puțin de optsprezece ani, care intră pe teritoriul unui stat membru fără a fi însoțit de un adult responsabil de acesta prin lege sau cutumă, atâta timp cât nu se află efectiv în întreținerea unei astfel de persoane, sau orice persoană minoră care este lăsată singură după ce intră pe teritoriul unui stat membru.

(a)

dacă este oportună prelungirea șederii persoanei respective pe teritoriul său în scopul anchetei sau procedurii judiciare și

(b)

dacă persoana interesată manifestă voința clară de a coopera și

(c)

dacă a rupt orice legătură cu presupușii autori ai faptelor ce pot fi considerate drept una dintre infracțiunile menționate la articolul 2 literele (b) și (c).

(a)

în scopul aplicării prezentei directive, statele membre au în vedere în mod corespunzător interesul superior al copilului. Ele urmăresc ca procedura să fie adecvată, luându-se în considerare vârsta și gradul de maturitate ale copilului. În mod special, statele membre pot prelungi durata perioadei de gândire, în cazul în care estimează că este în interesul copilului;

(b)

statele membre garantează minorului accesul la sistemul de învățământ în aceleași condiții ca și propriilor cetățeni. Statele membre pot prevedea ca accesul respectiv să se limiteze la învățământul public;

(c)

în cazul în care resortisantul țării terțe este un minor neînsoțit, statele membre adoptă dispozițiile necesare pentru a stabili identitatea și cetățenia copilului și faptul că nu este însoțit. Statele membre iau toate măsurile pentru a-i regăsi cât mai repede posibil familia și adoptă dispozițiile necesare în cel mai scurt termen pentru a asigura reprezentarea juridică a acestuia, inclusiv, în funcție de situație, în cadrul procedurii penale, în conformitate cu legislația națională.

(a)

în cazul în care beneficiarul a reluat în mod activ, voluntar și din proprie inițiativă legătura cu presupușii autori ai infracțiunilor menționate la articolul 2 literele (b) și (c) sau

(b)

în cazul în care autoritatea competentă consideră cooperarea victimei ca fiind frauduloasă sau plângerea acesteia ca fiind frauduloasă sau nefondată sau

(c)

din motive privind ordinea publică și protecția siguranței interne sau

(d)

în cazul în care victima încetează să coopereze sau

(e)

în cazul în care autoritățile competente decid întreruperea procedurii.