03/Volumul 47 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
242 |
32003R1082
L 156/9 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
REGULAMENTUL (CE) NR. 1082/2003 AL COMISIEI
din 23 iunie 2003
de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1760/2000 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește controalele minime care trebuie efectuate în cadrul sistemului de identificare și de înregistrare a bovinelor
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iulie 2000 de stabilire a unui sistem de identificare și de înregistrare a bovinelor și privind etichetarea cărnii de vită și mânzat și a produselor din carne de vită și mânzat și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 820/97 al Consiliului (1), în special articolul 10 litera (d),
întrucât:
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 2630/97 al Comisiei din 29 decembrie 1997 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 820/97 al Consiliului în ceea ce privește controalele minime care trebuie efectuate în cadrul sistemului de identificare și de înregistrare a bovinelor (2) a fost modificat de mai multe ori și în mod substanțial (3). Din motive de claritate și de raționalitate, trebuie să se procedeze la codificarea regulamentului menționat anterior. |
(2) |
Trebuie să se definească controalele minime care trebuie efectuate pentru a se asigura buna aplicare a sistemului de identificare și de înregistrare a bovinelor. |
(3) |
Autoritatea competentă a fiecărui stat membru trebuie să efectueze controale pe baza unei analize de risc. Analiza de risc trebuie să ia în considerare toți factorii pertinenți și îndeosebi considerentele de sănătate publică și de poliție sanitară. |
(4) |
Controlul trebuie să se efectueze, în principiu, la toate animalele de pe o exploatație. Cu toate acestea, în cazul în care, din motive practice, nu este posibil să se adune animalele din exploatație în 48 de ore, autoritatea competentă poate prevedea un sistem de eșantionare corespunzător. |
(5) |
Autoritatea competentă a fiecărui stat membru trebuie să efectueze controale la fața locului, de regulă în mod inopinat, conform dispozițiilor din Regulamentul (CEE) nr. 3508/92 al Consiliului din 27 noiembrie 1992 de stabilire a unui sistem integrat de gestionare și de control referitor la unele scheme de ajutoare comunitare (4), modificat ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 495/2001 al Comisiei (5). |
(6) |
Statele membre trebuie să prezinte Comisiei un raport anual care să includă informații detaliate privind punerea în practică a controalelor. |
(7) |
Comisia trebuie să furnizeze statelor membre un model de raport. |
(8) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Fondului European de Orientare și Garantare Agricolă, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Controalele prevăzute în cadrul sistemului de identificare și înregistrare a bovinelor se efectuează cel puțin în conformitate cu exigențele minime stabilite în articolele 2-5.
Articolul 2
(1) Autoritatea competentă a fiecărui stat membru efectuează inspecții la fața locului care pot fi desfășurate în comun cu alte inspecții prevăzute de legislația comunitară. Aceste inspecții vizează în fiecare an cel puțin 10 % din exploatațiile situate pe teritoriul fiecărui stat membru. Procentul minim este majorat de îndată ce se constată că nu s-a respectat legislația comunitară în materie de identificare.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), atunci când un stat membru dispune de o bază de date informatizată complet operațională, în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000, care prevede controale încrucișate eficiente, se poate prevedea un procent de 5 %.
(3) Selecția exploatațiilor care trebuie inspectate de către autoritatea competentă se efectuează pe baza unei analize de risc.
(4) Analiza de risc pentru fiecare exploatație ia în considerare, în special, următoarele elemente:
(a) |
numărul de animale din exploatație, în special informațiile privind toate animalele prezente și animalele identificate în exploatație; |
(b) |
considerentele privind sănătatea publică și sănătatea animală și îndeosebi existența unor focare de infecție anterioare; |
(c) |
valoarea primei anuale pentru animalele din specia bovină, solicitată și/sau acordată exploatației, în comparație cu suma acordată în anul precedent; |
(d) |
modificarea substanțială a situației, comparativ cu anii precedenți; |
(e) |
rezultatele controalelor efectuate anterior, în special ținerea în mod corespunzător a:
|
(f) |
comunicarea cu regularitate a datelor către autoritatea competentă; |
(g) |
alte criterii care se stabilesc de către statele membre. |
(5) Fiecare inspecție se consemnează într-un raport standard la nivel național care să prezinte rezultatele controalelor și orice concluzie nesatisfăcătoare, motivul controlului și numele persoanelor prezente. Deținătorul sau reprezentantul acestuia trebuie să aibă posibilitatea de a semna raportul și, dacă este necesar, de a menționa observațiile sale privind conținutul acestuia.
(6) Atunci când semnalează încălcarea Regulamentului (CE) nr. 1760/2000, copiile rapoartelor menționate în alineatul (5) se trimit de îndată autorităților competente, în vederea aplicării Regulamentului (CE) nr. 2419/2001 al Comisiei (7).
Articolul 3
(1) Controlul vizează totalitatea animalelor din exploatație pentru care identificarea este prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 1760/2000.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), în cazul în care, din motive de ordin practic, nu este posibil să se adune animalele în exploatație în timp de 48 de ore, autoritatea competentă poate prevedea un sistem de eșantionare a animalelor prin care să se asigure fiabilitatea controlului.
Articolul 4
Controalele la fața locului se efectuează, în general, în mod inopinat. Cu toate acestea, se poate da un preaviz care să se limiteze la termenul strict necesar care, în general, nu trebuie să depășească 48 de ore.
Articolul 5
(1) Fiecare stat membru prezintă Comisiei până la data de 1 iulie a fiecărui an un raport anual care să includă informații detaliate cu privire la următoarele elemente:
(a) |
numărul de exploatații din statul membru respectiv; |
(b) |
numărul de inspecții efectuate în conformitate cu articolul 2; |
(c) |
numărul de animale verificate; |
(d) |
infracțiunile constatate; |
(e) |
sancțiunile pronunțate în conformitate cu articolul 22 din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000. |
(2) Informațiile menționate în alineatul (1) se transmit Comisiei conform modelului din anexa I.
Articolul 6
Regulamentul (CE) nr. 2630/97 se abrogă.
Trimiterile la regulamentul abrogat se înțeleg ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa III.
Articolul 7
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 23 iunie 2003.
Pentru Comisie
Președintele
Romano PRODI
(1) JO L 204, 11.8.2000, p. 1.
(2) JO L 354, 30.12.1997, p. 23.
(3) A se vedea anexa II.
(4) JO L 355, 5.12.1992, p. 1.
(6) JO L 354, 30.12.1997, p. 19.
(7) JO L 327, 12.12.2001, p. 11.
ANEXA I
Raport privind rezultatele controalelor efectuate în sectorul bovin în cadrul dispozițiilor comunitare în materie de identificare și de înregistrare
1. |
Informații referitoare la rezultate, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) literele (a), (b) și (c):
|
2. |
Informații referitoare la rezultate, conform articolului 5 alineatul (1) literele (d) și (e):
|
ANEXA II
Regulamentul abrogat cu modificările sale succesive
— |
Regulamentul (CE) nr. 2630/97 al Comisiei (JO L 354, 30.12.1997, p. 23); |
— |
Regulamentul (CE) nr. 132/1999 al Comisiei (JO L 17, 22.1.1999, p. 20); |
— |
Regulamentul (CE) nr. 1898/2000 al Comisiei (JO L 228, 8.9.2000, p. 22). |
ANEXA III
Tabel de corespondență
Regulamentul (CE) nr. 2630/97 |
Prezentul regulament |
Articolul 1 |
Articolul 1 |
Articolul 2 alineatul (1) |
Articolul 2 alineatul (1) |
Articolul 2 alineatul (2) |
Articolul 2 alineatul (2) |
Articolul 2 alineatul (3) |
Articolul 2 alineatul (3) |
Articolul 2 alineatul (4) litera (a) |
Articolul 2 alineatul (4) litera (a) |
Articolul 2 alineatul (4) litera (b) |
Articolul 2 alineatul (4) litera (b) |
Articolul 2 alineatul (4) litera (c) |
Articolul 2 alineatul (4) litera (c) |
Articolul 2 alineatul (4) litera (d) |
Articolul 2 alineatul (4) litera (d) |
Articolul 2 alineatul (4) litera (e) prima liniuță |
Articolul 2 alineatul (4) litera (e) punctul (i) |
Articolul 2 alineatul (4) litera (e) a doua liniuță |
Articolul 2 alineatul (4) litera (e) punctul (ii) |
Articolul 2 alineatul (4) litera (f) |
Articolul 2 alineatul (4) litera (f) |
Articolul 2 alineatul (4) litera (g) |
Articolul 2 alineatul (4) litera (g) |
Articolul 2 alineatul (5) |
Articolul 2 alineatul (5) |
Articolul 2 alineatul (6) |
Articolul 2 alineatul (6) |
Articolul 3 |
Articolul 3 |
Articolul 4 |
Articolul 4 |
Articolul 5 |
Articolul 5 |
- |
Articolul 6 |
Articolul 6 |
Articolul 7 |
Anexă |
Anexa I |
- |
Anexa II |
- |
Anexa III. |