06/Volumul 04

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

145

L 344/13

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

Directiva 97/5/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 ianuarie 1997 privind transferurile transfrontaliere de fonduri (5) a urmărit îmbunătățirea serviciilor de transfer transfrontalier de fonduri și îndeosebi a eficienței acestora. Obiectivul a fost să se permită, în special consumatorilor și întreprinderilor mici și mijlocii, efectuarea de transferuri rapide, sigure și ieftine dintr-o parte a Comunității în alta. Transferurile și plățile transfrontaliere în general sunt încă extrem de scumpe în comparație cu plățile la nivel național. Din constatările unui studiu întreprins de Comisie și difuzat la 20 septembrie 2001 se observă insuficienta informare a consumatorilor sau chiar lipsa de informare a acestora cu privire la costul transferurilor, iar costul mediu al transferurilor transfrontaliere de fonduri s-a schimbat nesemnificativ din 1993, când s-a întreprins un studiu asemănător.

(2)

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 31 ianuarie 2000 privind plățile cu amănuntul pe piața internă, împreună cu Rezoluțiile Parlamentului European din 26 octombrie 2000 privind Comunicarea Comisiei și din 4 iulie 2001 privind mijloacele de asistență acordată agenților economici în trecerea la moneda euro și rapoartele Băncii Centrale Europene din septembrie 1999 și din septembrie 2000 privind îmbunătățirea serviciilor de transferuri transfrontaliere au subliniat fiecare necesitatea imperativă de a aduce îmbunătățiri efective în acest domeniu.

(3)

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social, Comitetul Regiunilor și Banca Centrală Europeană din 3 aprilie 2001 privind pregătirile pentru introducerea bancnotelor și monedelor euro a anunțat că se va avea în vedere de către Comisie utilizarea tuturor mijloacelor pe care le are la dispoziție și adoptarea măsurilor necesare pentru a asigura apropierea cât mai mare a costului tranzacțiilor transfrontaliere de costul tranzacțiilor naționale, făcând astfel conceptul de zonă euro ca „zonă interioară de plăți” tangibil și transparent pentru cetățenii Europei.

(4)

În comparație cu obiectivul care a fost reafirmat la introducerea monedei euro scriptice, și anume de a obține o structură de tarife dacă nu unitară, cel puțin similară pentru euro, nu s-au înregistrat rezultate semnificative în privința reducerii costului plăților transfrontaliere în comparație cu plățile interne.

(5)

Volumul plăților transfrontaliere crește tot mai mult, pe măsură ce se finalizează piața internă. În acest spațiu fără frontiere, plățile au fost facilitate și mai mult prin introducerea monedei euro.

(6)

Faptul că nivelul tarifelor la plățile transfrontaliere continuă să rămână mai ridicat decât nivelul tarifelor la plățile interne constituie un obstacol în calea comerțului transfrontalier și, prin urmare, împiedică funcționarea corectă a pieței interne. Acest lucru poate, de asemenea, să afecteze încrederea în euro. Așadar, în vederea facilitării funcționării pieței interne, este necesar să se asigure că tarifele la plățile transfrontaliere în euro sunt aceleași cu tarifele la plăți efectuate în euro în interiorul unui stat membru, fapt care va consolida, la rândul său, încrederea în euro.

(7)

La operațiile transfrontaliere de plăți electronice în euro, principiul tarifelor egale ar trebui să se aplice, ținând seama de perioadele de ajustare și de volumul de lucru suplimentar al instituțiilor determinat de trecerea la moneda euro, de la 1 iulie 2002. Pentru a permite realizarea infrastructurii și a condițiilor necesare, ar trebui să se prevadă o perioadă de tranziție la transferurile transfrontaliere, până la 1 iulie 2003.

(8)

În etapa actuală, nu este recomandabilă aplicarea principiului tarifelor unitare la cecurile pe suport de hârtie, deoarece, prin natura lor, acestea nu pot fi procesate la fel de eficient ca și celelalte mijloace de plată, în special plățile electronice. Totuși, principiul tarifelor transparente ar trebui să fie aplicat și cecurilor.

(9)

Pentru a permite clientului să evalueze costul unui transfer transfrontalier, acesta trebuie să fie informat cu privire la tarifele practicate și la orice modificare a acestora. Același lucru este valabil și în cazul în care în plata transfrontalieră în euro este implicată o altă monedă decât euro.

(10)

Prezentul regulament nu afectează posibilitatea instituțiilor de a stabili un tarif global care să acopere diferitele servicii de plăți, cu condiția să nu existe discriminări între plățile transfrontaliere și plățile naționale.

(11)

De asemenea, este important să se prevadă îmbunătățiri în facilitarea execuției plăților transfrontaliere de către instituțiile de plăți. În acest sens, trebuie promovată standardizarea, în special în privința utilizării Numărului Internațional de Cont Bancar (IBAN) (6) și a Codului de Identificare a Băncii (BIC) (7), necesare în vederea procesării automate a transferurilor transfrontaliere. Se consideră esențială utilizarea cât mai răspândită a acestor coduri. De asemenea, ar trebui eliminate alte măsuri care determină costuri suplimentare, pentru a reduce tarifele percepute de la clienți pentru plățile transfrontaliere.

(12)

Pentru a ușura sarcina instituțiilor care execută plățile transfrontaliere, este necesară eliminarea treptată a obligațiilor privind declarațiile naționale periodice pentru statisticile privind balanțele de plăți.

(13)

Pentru a asigura respectarea prezentului regulament, statele membre ar trebui să se asigure că există proceduri adecvate și eficiente de contestație sau de atac în vederea rezolvării eventualelor dispute dintre emitentul ordinului de plată și instituție sau dintre beneficiarul acestuia și instituția sa utilizându-se, dacă este posibil, procedurile existente.

(14)

Este de dorit ca, până la 1 iulie 2004, Comisia să prezinte un raport privind aplicarea prezentului regulament.

(15)

Ar trebui să se prevadă o procedură care să permită aplicarea prezentului regulament și în cazul plăților transfrontaliere executate în moneda altui stat membru, la decizia acestuia din urmă,

(a)

„plăți transfrontaliere” înseamnă:

(b)

„instrument de plată electronică” înseamnă un instrument de plată la distanță și un instrument de bani electronici, care permite posesorului să efectueze una sau mai multe operații de plată electronică;

(c)

„instrument de plată la distanță” înseamnă un instrument care permite posesorului accesul la fondurile deținute în contul său la o instituție, prin care plata poate fi efectuată către un beneficiar și care necesită, în mod normal, un cod personal de identificare și o altă dovadă similară a identității. Instrumentul de plată la distanță include în special carduri de plăți (fie că este vorba de carduri de credit, de debit, de debit amânat sau de carduri reîncărcabile) și carduri care permit efectuarea de operațiuni bancare telefonic sau de la domiciliu. Această definiție nu include transferurile transfrontaliere de fonduri;

(d)

„instrument de bani electronici” înseamnă un instrument de plată reîncărcabil, fie un card cu valoare stocată, fie memoria unui calculator, pe care sunt stocate electronic unități valorice;

(e)

„instituție” înseamnă orice persoană, fizică sau juridică, care execută plăți transfrontaliere ca parte a activității sale;

(f)

„taxe percepute” înseamnă orice taxă percepută de o instituție și care este legată în mod direct de o plată transfrontalieră în euro.

(a)

informații prealabile privind toate taxele de schimb pe care intenționează să le perceapă și

(b)

informații specifice privind diferitele taxe de schimb care au fost percepute.

—

modificările survenite în infrastructurile sistemului de plăți transfrontaliere;

—

oportunitatea îmbunătățirii serviciilor către consumatori prin consolidarea condițiilor concurenței în prestarea serviciilor de plată transfrontalieră;

—

efectele aplicării prezentului regulament asupra taxelor percepute pentru plăți efectuate în interiorul unui stat membru;

—

oportunitatea creșterii sumei prevăzute la articolul 6 alineatul (1) la 50 000 EUR de la 1 ianuarie 2006, luând în considerare eventualele consecințe pentru întreprinderi.