15/Volumul 07

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

205


32001R2243


L 303/11

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 2243/2001AL COMISIEI

din 16 noiembrie 2001

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1420/1999 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1547/1999 al Comisiei cu privire la transporturile de anumite tipuri de deșeuri către Camerun, Paraguay și Singapore

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 259/93 al Consiliului din 1 februarie 1993 privind supravegherea și controlul transporturilor de deșeuri în interiorul, la intrarea și la ieșirea din Comunitatea Europeană (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Decizia 1999/816/CE a Comisiei (2), în special articolul 17 alineatul (3),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1420/1999 al Consiliului din 29 aprilie 1999 de stabilire a normelor și procedurilor comune care trebuie aplicate transporturilor de anumite tipuri de deșeuri către anumite țări nemembre ale OCDE (3), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1800/2001 al Comisiei (4), în special articolul 3 alineatul (5),

întrucât:

(1)

În ianuarie 2000, Comisia a adresat o „notă verbală” tuturor țărilor nemembre ale OCDE [precum și Ungariei și Poloniei, care nu aplică deocamdată Decizia OCDE C(92) 39 final]. Scopul acestei „note verbale” era triplu: (a) informarea acestor țări cu privire la noile regulamente comunitare; (b) solicitarea confirmării pozițiilor respective menționate în anexele la Regulamentul (CE) nr. 1420/1999 și la Regulamentul (CE) nr. 1547/1999 al Comisiei din 12 iulie 1999 de stabilire a procedurilor de control care trebuie aplicate, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 259/93 al Consiliului, transporturilor de anumite tipuri de deșeuri către anumite țări care nu intră sub incidența Deciziei OCDE C(92) 39 final (5), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1800/2001 și (c) obținerea unui răspuns din partea acelor țări care nu l-au oferit în 1994.

(2)

Dintre țările care au oferit răspuns, Paraguay a notificat Comisia că sunt acceptate importurile de anumite deșeuri enumerate în anexa II la Regulamentul (CEE) nr. 259/93 fără nici o procedură de control. Cu privire la alte deșeuri, Paraguay a precizat că poziția sa nu s-a modificat (răspunsul din 1 martie 2000).

(3)

Singapore a notificat Comisia că sunt acceptate importurile de anumite deșeuri enumerate în anexa II la Regulamentul (CEE) nr. 259/93 fie fără nici o procedură de control, fie în conformitate cu procedura aplicabilă deșeurilor enumerate în anexa III la același regulament („procedura portocalie”). Cu privire la alte deșeuri, Singapore a precizat că poziția sa nu s-a modificat (răspunsul din 4 ianuarie 2001).

(4)

În conformitate cu articolul 17 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 259/93, comitetul instituit în temeiul articolului 18 din Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deșeurile (6), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 96/350/CE a Comisiei (7), a fost notificat cu privire la cererea oficială formulată de Singapore la 11 ianuarie 2001 și a fost notificat cu privire la cererea oficială formulată de Paraguay la 8 februarie 2001.

(5)

Pentru a lua în considerare noua situație a acestor state, este necesar ca în același timp să se modifice Regulamentul (CE) nr. 1420/1999 și Regulamentul (CE) nr. 1547/1999.

(6)

În ceea ce privește Camerunul, este necesar să se modifice secțiunea GA din anexa A la Regulamentul (CE) nr. 1420/1999 pentru a se asigura coerența cu Regulamentul (CE) nr. 1547/1999.

(7)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 18 din Directiva 75/442/CEE,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexele A și D la Regulamentul (CE) nr. 1547/1999 se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.

Articolul 2

Anexa A la Regulamentul (CE) nr. 1420/1999 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 noiembrie 2001.

Pentru Comisie

Pascal LAMY

Membru al Comisiei


(1)  JO L 30, 6.2.1993, p. 1.

(2)  JO L 316, 10.12.1999, p. 45.

(3)  JO L 166, 1.7.1999, p. 6.

(4)  JO L 244, 14.9.2001, p. 19.

(5)  JO L 185, 17.7.1999, p. 1.

(6)  JO L 194, 25.7.1975, p. 39.

(7)  JO L 135, 6.6.1996, p. 32.


ANEXA I

Anexele A și D la Regulamentul (CE) nr. 1547/1999 se modifică după cum urmează:

1.

În anexa A, secțiunea GC („Alte deșeuri conținând metale”), se inserează intrarea următoare în textul referitor la SINGAPORE:

„GC 020

Resturi de echipamente electronice (de exemplu circuite imprimate, componente electronice, cablu etc.) și componente electronice recuperate adecvate pentru extragerea de metale de bază și prețioase”

2.

În anexa D, întregul text referitor la Paraguay se înlocuiește cu următorul text:

„PARAGUAY

1.

În secțiunea GA ("Deșeuri de metale și aliaje metalice în formă metalică nedispersabilă (1)

GA 120

7404 00

Deșeuri și resturi de cupru

GA 140

7602 00

Deșeuri și resturi de aluminiu

GA 150

ex 7802 00

Deșeuri și resturi de plumb

GA 160

7902 00

Deșeuri și resturi de zinc

GA 170

8002 00

Deșeuri și resturi de staniu

GA 430

7204

Resturi de fier sau oțel

2.

Toate tipurile din secțiunea GH («Deșeuri de material plastic solid»)

3.

Toate tipurile din secțiunea GI («Deșeuri de hârtie, carton și produse din hârtie»).

4.

În secțiunea GJ («Deșeuri textile»):

GJ 010

5003

Deșeuri de mătase (inclusiv coconii neutilizabili în procesul de depănare în sculuri, deșeurile de fire și materialul fibros garnetat)

GJ 011

5003 10

— necardate sau nepieptănate

GJ 030

5202

Deșeuri de bumbac (inclusiv deșeurile de fire și materialul fibros garnetat)

GJ 031

5202 10

Deșeuri de fire (inclusiv deșeuri de ață)

GJ 032

5202 91

Material fibros garnetat

5.

În secțiunea GL («Plută netratată și deșeuri de lemn»)

GL 010

ex 4401 30

Deșeuri și resturi de lemn, aglomerate sau nu sub formă de bușteni, brichete, pelete sau alte forme similare

GL 020

4501 90

Deșeuri de plută; plută zdrobită, granulată sau măcinată

3.

În anexa D, întregultext referitor la SINGAPORE se înlocuiește cu următorul rext:

„SINGAPORE

1.

În secțiunea GA («Deșeuri de metale și aliaje metalice în formă metalică nedispersabilă (2)»)

GA 430

7204

Resturi de fier sau oțel


(1)  Categoria «nedispersabile» nu cuprinde nici un fel de deșeuri sub formă de pulbere, nămol, pulberi sau articole solide conținând deșeuri lichide periculoase îmbuteliate etanș.”

(2)  Categoria «nedispersabile» nu cuprinde nici un fel de deșeuri sub formă de pulbere, nămol, pulberi sau articole solide conținând deșeuri lichide periculoase îmbuteliate etanș.”


ANEXA II

Anexa A la Regulamentul (CE) nr. 1420/1999 se modifică după cum urmează:

1.

În secțiunea GA („Deșeuri de metale și de aliaje metalice în formă metalică nedispersabilă”) din textul referitor la CAMERUN intrarea:

„GA 130

7503 00

Deșeuri și resturi de nichel”

se înlocuiește cu intrarea:

„GA 140

7602 00

Deșeuri și resturi de aluminiu.”

2.

Întregul text referitor la PARAGUAY se înlocuiește cu următorul text:

„PARAGUAY

Toate tipurile, mai puțin:

1.

În secțiunea GA («Deșeuri de metale și aliaje metalice în formă metalică nedispersabilă (1)»):

GA 120

7404 00

Deșeuri și resturi de cupru

GA 140

7602 00

Deșeuri și resturi de aluminiu

GA 150

ex 7802 00

Deșeuri și resturi de plumb

GA 160

7902 00

Deșeuri și resturi de zinc

GA 170

8002 00

Deșeuri și resturi de staniu

GA 430

7204

Resturi de fier sau oțel

2.

Toate tipurile din secțiunea GH («Deșeuri de material plastic solid»)

3.

Toate tipurile din secțiunea GI («Deșeuri de hârtie, carton și produse din hârtie»).

4.

În secțiunea GJ («Deșeuri textile»):

GJ 010

5003

Deșeuri de mătase (inclusiv coconii neutilizabili în procesul de depănare în sculuri, deșeurile de fire și materialul fibros garnetat)

GJ 011

5003 10

— necardate și nepieptănate

GJ 030

5202

Deșeuri de bumbac (inclusiv deșeuri de fire și materialul fibros garnetat)

GJ 031

5202 10

Deșeuri de fire (inclusiv deșeuri de ață)

GJ 032

5202 91

Material fibros garnetat

5.

În secțiunea GL («Plută netratată și deșeuri de lemn»)

GL 010

ex 4401 30

Deșeuri și resturi de lemn, aglomerate sau nu sub formă de bușteni, brichete, pelete sau alte forme similare

GL 020

4501 90

Deșeuri de plută; plută zdrobită, granulată sau măcinată.

3.

Întregul text referitor la SINGAPORE se înlocuiește cu următorul text:

„SINGAPORE

Toate tipurile, mai puțin:

1.

În secțiunea GA («Deșeuri de metale și aliaje metalice în formă metalică nedispersabilă (2)»):

 

Următoarele deșeuri și resturi de metale prețioase și aliaje ale acestora:

GA 010

ex 7112 10

— de aur

GA 020

ex 7112 20

— de platină (termenul «platină» cuprinde platina, iridiul, osmiul, paladiul, rodiul și ruteniul)

GA 030

ex 7112 90

— de alte metale prețioase, de exemplu argint

NB: Mercurul este exclus în mod explicit, în calitate de contaminant al acestor metale și al aliajelor sau amalgamelor lor.

 

Următoarele deșeuri și resturi de metale neferoase și aliaje ale acestora:

GA 120

7404 00

Deșeuri și resturi de cupru

GA 130

7503 00

Deșeuri și resturi de nichel

GA 140

7602 00

Deșeuri și resturi de aluminiu

GA 150

ex 7802 00

Deșeuri și resturi de plumb

GA 170

8002 00

Deșeuri și resturi de staniu

GA 190

ex 8102 91

Deșeuri și resturi de molibden

GA 250

ex 8108 10

Deșeuri și resturi de titan

GA 260

ex 8109 10

Deșeuri și resturi de zirconiu

GA 280

ex 8111 00

Deșeuri și resturi de mangan

GA 300

ex 8112 20

Deșeuri și resturi de crom

GA 320

ex 8112 40

Deșeuri și resturi de vanadiu

GA 350

ex 8112 91

Deșeuri și resturi de niobiu

GA 430

7204

Resturi de fier sau oțel

2.

În secțiunea GC («Alte deșeuri conținând metale»):

GC 020

 

Resturi de echipamente electronice (de exemplu circuite imprimate, componente electronice, cablu etc.) și componente electronice recuperate, adecvate pentru extragerea de metale de bază și prețioase

GC 070

ex 2619 00

Zguri provenite din producția fierului și a oțelului carbon (inclusiv a oțelului slab aliat), mai puțin acele zguri care au fost anume produse pentru a respecta atât cerințele și standardele naționale, cât și pe cele internaționale relevante (3)

3.

În secțiunea GD («Deșeuri din operațiuni miniere: aceste deșeuri trebuie să fie nedispersabile»):

GD 020

ex 2514 00

Deșeuri de ardezie, indiferent dacă sunt cioplite, tăiate sau altfel

4.

În secțiunea GH («Deșeuri de material plastic solid»):

GH 013

ex 3915 30

Deșeuri, talaș și resturi de materiale plastice de:

polimeri de clorură de vinil


(1)  Categoria „nedispersabile” nu cuprinde nici un fel de deșeuri sub formă de pulbere, nămol, pulberi sau articole solide conținând deșeuri lichide periculoase îmbuteliate etanș.”

(2)  Categoria «nedispersabile» nu cuprinde nici un fel de deșeuri sub formă de pulbere, nămol, pulberi sau articole solide conținând deșeuri lichide periculoase îmbuteliate etanș.”

(3)  Această intrare reglementează utilizarea unor astfel de zguri ca sursă de dioxid de titan și vanadiu.