11/Volumul 24

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

67


32001R1035


L 145/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 1035/2001 AL CONSILIULUI

din 22 mai 2001

de stabilire a unui sistem de documentare a capturilor pentru speciile Dissostichus

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 37,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

întrucât:

(1)

Convenția privind conservarea faunei și florei marine din Antarctica, denumită în continuare „convenția”, a fost aprobată prin Decizia 81/691/CEE (3) și a intrat în vigoare pentru Comunitate la 21 mai 1982.

(2)

Convenția asigură un cadru pentru cooperarea regională cu privire la conservarea și administrarea florei și faunei marine din Antarctica prin stabilirea unei Comisii pentru conservarea florei și faunei marine din Antarctica, de acum înainte numită „CCAMLR”, și adoptarea unor măsuri de conservare care devin obligatorii pentru părțile contractante.

(3)

La a optsprezecea reuniune anuală în noiembrie 1999, CCAMLR adoptă măsura de conservare 170/XVIII de stabilire a unui sistem de documentare a capturilor pentru speciile Dissostichus.

(4)

Introducerea sistemului de documentare pentru capturile din speciile Dissostichus intenționează să îmbunătățească monitorizarea schimbului internațional de specii și să afle originea tuturor speciilor Dissostichus importate din sau exportate pe teritoriile părților contractante ale CCAMLR.

(5)

Documentul privind captura trebuie, de asemenea, să facă posibilă determinarea dacă speciile Dissostichus au fost pescuite în zona de aplicare a convenției într-o manieră consecventă cu măsurile de conservare ale CCAMLR, precum și colectarea de date în vederea facilitării unei evaluări științifice a resurselor.

(6)

Măsura de conservare 170/XVIII a devenit obligatorie pentru toate părțile contractante de la 9 mai 2000. Prin urmare Comunitatea trebuie să pună în aplicare aceste măsuri.

(7)

Pentru a permite CCAMLR să-și atingă obiectivele de conservare a acestei specii, obligația de a prezenta sistemul de documentare trebuie respectată pentru toate importurile de specii Dissostichus.

(8)

Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament trebuie să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Comisiei din 28 iunie 1999 privind stabilirea procedurilor pentru exercitarea competențelor de punere în aplicare conferite Comisiei (4),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Articolul 1

Scopul

Prezentul regulament stabilește principiile generale și condițiile de punere în aplicare de către Comunitate a sistemului de documentare a capturilor pentru speciile Dissostichus adoptat de CCAMLR.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

Prezentul regulament se aplică:

(a)

tuturor speciilor Dissostichus descărcate sau transbordate de către vasele de pescuit ale Comunității;

(b)

tuturor speciilor Dissostichus importate în sau exportate sau reexportate din Comunitate.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament:

(a)

„Dissostichus spp.”: înseamnă pești din speciile Dissostichus eleginoides și Dissostichus mawsoni;

(b)

„Document privind captura”: înseamnă un document care conține informațiile prevăzute în anexa I și prezentate în conformitate cu modelul din anexa II;

(c)

„Zona CCAMLR”: înseamnă domeniul de aplicare definit în articolul I din convenție.

CAPITOLUL II

Obligațiile statului de pavilion

Articolul 4

Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a asigura că, oricând speciile Dissostichus sunt debarcate sau transbordate, navele de pescuit care navighează sub pavilionul lor și care sunt autorizate să pescuiască pești din speciile Dissostichus au completat în mod corespunzător documentul privind captura.

Articolul 5

Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a asigura că fiecare transbordare de specii Dissostichus pe navele lor este însoțită de un document privind captura completat corespunzător.

Articolul 6

Statele membre furnizează formularele documentelor privind captura pentru fiecare navă autorizată să recolteze speciile Dissostichus și numai acestor nave.

Articolul 7

Statele membre se asigură că fiecare formular al documentului privind captura pe care îl eliberează include un număr de identificare specific în conformitate cu anexa I.

Acesta înregistrează, de asemenea, pe fiecare formular al documentului privind captura numărul licenței de pescuit sau permisul de pescuit pentru speciile Dissostichus care au fost eliberate pentru nava care navighează sub pavilionul lor.

CAPITOLUL III

Obligațiile comandantului

Articolul 8

(1)   Comandantul unei nave de pescuit din Comunitate se asigură că fiecare debarcare sau transbordare de pești din speciile Dissostichus pe sau din navele lui este însoțită de documentele privind captura completate corespunzător.

(2)   Comandantul unei nave de pescuit din Comunitate care a primit unul sau mai multe formulare ale documentului privind captura urmează următoarele proceduri înainte de fiecare debarcare sau transbordare de pești din speciile Dissostichus:

(a)

se asigură că toate informațiile obligatorii menționate în anexa I sunt înregistrate cu exactitate pe documentele privind captura;

(b)

în cazul în care se debarcă sau se transbordează captura de pești din ambele specii de Dissostichus, comandantul înregistrează pe documentul privind captura greutatea totală estimativă a capturii care urmează a fi debarcată sau transbordată, indicând greutatea estimativă pentru fiecare specie;

(c)

în cazul în care se debarcă sau se transbordează captura de pești din ambele specii de Dissostichus, din diferite sub-zone și diviziuni statistice, comandantul indică în documentele privind captura greutatea estimativă a fiecărei specii luate din fiecare subzonă și diviziune statistică;

(d)

comandantul trebuie să transmită statului membru care deține vasul în cauză, prin cel mai rapid mijloc electronic disponibil, numărul documentului privind captura, datele în care au fost luate capturile, speciile, categoria sau categoriile, greutatea estimativă care se debarcă și zona sau zonele capturii, data debarcării sau transbordării precum și portul și țara de debarcare sau vasul de transbordare și cere statelor membre un număr de confirmare.

Modalitățile de aplicare a prezentei litere pot fi adoptate de către Comisie în conformitate cu procedurile menționate în articolul 25 alineatul (2).

Articolul 9

După ce a confirmat că îi corespunde permisului de pescuit al navei, captura ce urmează a fi debarcată sau transbordată, statul membru de pavilion transmite comandantului un număr de confirmare prin cel mai rapid mijloc electronic. Comandantul înregistrează numărul de confirmare pe documentele privind captura.

Modalitățile de aplicare a prezentului articol pot fi adoptate de către Comisie în conformitate cu procedurile menționate în articolul 25 alineatul (2).

Articolul 10

(1)   Imediat după fiecare debarcare sau transbordare de specii Dissostichus, comandantul unei nave de pescuit comunitare sau reprezentantul autorizat al acestuia, care a primit una sau mai multe formulare de documente privind captura:

(a)

în cazul unei transbordări, obține, pe documentul privind captura, semnătura comandantului navei pe care se transbordează captura;

(b)

în cazul unei debarcări, obține pe documentul privind captura:

semnătură și ștampilă de validare a unui agent oficial din portul de debarcare sau din zona de liber schimb;

semnătura persoanei care primește captura în portul de debarcare sau în zona de liber schimb.

(2)   În cazul în care captura este împărțită la debarcare, comandantul sau reprezentantul autorizat al acestuia prezintă o copie a documentului privind captura fiecărei persoane care primește o parte din captură în portul de debarcare sau în zona de liber schimb. Comandantul sau reprezentantul autorizat menționează pe copia documentului privind captura cantitatea și originea capturii primite de acea persoană și obține semnătura acesteia.

Datele privind captura, menționate în prezentul alineat, se pot modifica în aplicarea măsurilor de conservare a CCAMLR, care devin obligatorii pentru Comunitate în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 25 alineatul (3).

(3)   Comandantul sau reprezentantul autorizat al acestuia semnează imediat și transmite prin cel mai rapid mod electronic disponibil o copie sau, în cazul în care captura a fost împărțită, copii semnate ale documentelor privind captura către statul membru de pavilion. Comandantul face, de asemenea, o copie a documentului pentru fiecare persoană care a primit o parte a capturii.

Modalitățile de aplicare a prezentului alineat pot fi adoptate de către Comisie în conformitate cu procedurile menționate în articolul 25 alineatul (2).

Articolul 11

Comandantul navei de pescuit din Comunitate sau reprezentantul autorizat al acestuia reține documentul sau documentele originale semnate și le înapoiază statului membru de pavilion în termen de cel mult o lună după terminarea sezonului de pescuit.

Modalitățile de aplicare a prezentului articol pot fi adoptate de către Comisie în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 25 alineatul (2).

Articolul 12

(1)   Comandantul sau reprezentantul autorizat al unei nave de pescuit a Comunității, a cărei captură a fost transbordată, imediat după descărcarea speciilor de Dissostichus, obține pe documentele privind captura de la navele de transbordare:

semnătura și ștampila de validare a unui agent oficial al portului de debarcare sau al zonei de liber schimb;

semnătura persoanei care a primit captura în portul de debarcare sau în zona de liber schimb.

(2)   În cazul în care captura este împărțită la debarcare, comandantul sau reprezentantul autorizat al acestuia prezintă o copie a documentului privind captura fiecărei persoane care primește o parte din captură în portul de debarcare sau în zona de liber schimb. Acesta menționează pe copia documentului privind captura cantitatea și originea capturii primite de acea persoană și obține semnătura ei.

Datele privind captura, menționate în prezentul alineat, se pot modifica în aplicarea măsurilor de conservare a CCAMLR, care devin obligatorii pentru Comunitate în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 25 alineatul (3).

(3)   Comandantul sau reprezentantul autorizat al acestuia semnează imediat și transmite prin cel mai rapid mod electronic disponibil o copie sau, în cazul în care captura a fost împărțită, copii semnate și ștampilate ale documentelor privind captura statului membru care a emis acele documente privind captura. Acesta furnizează o copie semnată a documentului sau documentelor în cauză fiecărei persoane care a primit o parte din captură.

Modalitățile de aplicare a prezentului articol pot fi adoptate de către Comisie în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 25 alineatul (2).

CAPITOLUL IV

Obligațiile statelor membre în cazul unei debarcări, importări, exportări sau reexportări de specii Dissostichus

Articolul 13

Statele membre iau toate măsurile necesare pentru identificarea originii tuturor speciilor Dissostichus importate în sau exportate din teritoriile lor și determină dacă speciile Dissostichus capturate în zona convenției au fost capturate în conformitate cu măsurile de conservare ale CCAMLR.

Articolul 14

Statele membre iau toate măsurile necesare pentru ca fiecare transport de specii de Dissostichus debarcate în porturile lor este însoțit de documentul privind captura completat corespunzător.

Articolul 15

(1)   Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că fiecare transport de specii de Dissostichus importate pe teritoriul lor este însoțit de unul sau mai multe documente privind captura validate pentru export sau reexport, care corespund cantității totale de specii Dissostichus conținute în transport.

(2)   Statele membre se asigură că autoritățile vamale sau alți agenți oficiali competenți cer și examinează documentele de import pentru fiecare transport de specii de Dissostichus importate pe teritoriul lor, pentru a verifica dacă pentru fiecare transport există unul sau mai multe documente privind captura validate pentru export sau reexport, care corespund cantității totale de specii Dissostichus conținute în transport. Acești agenți examinează conținutul fiecărui transport pentru a verifica informațiile înscrise pe documentul sau documentele privind captura.

(3)   Un document privind captura validat pentru exportul speciilor de Dissostichus îndeplinește următoarele condiții:

(a)

include toate informațiile menționate în anexa I și toate semnăturile necesare;

(b)

include un certificat semnat și ștampilat de un agent oficial al departamentului de export, atestând exactitatea informațiilor înscrise în document.

Articolul 16

Statele membre iau toate măsurile necesare pentru ca fiecare transport de specii de Dissostichus reexportate de pe teritoriile lor să fie însoțit de un document sau documente privind captura validate pentru reexport, care corespund cantității totale conținute în transport.

Un document privind captura validat pentru reexport respectă modelul prevăzut în anexa III și conține informațiile precizate în articolul 19.

CAPITOLUL V

Obligațiile importatorilor și exportatorilor

Articolul 17

Importul speciilor de Dissostichus este interzis în cazul în care lotul în cauză nu este însoțit de documentul său privind captura.

Articolul 18

(1)   Pentru fiecare transport de specii de Dissostichus exportat din statul membru de debarcare, exportatorul menționează pe fiecare document privind captura:

(a)

cantitatea din fiecare specie de Dissostichus conținută în transport și declarată în document;

(b)

numele și adresa importatorului transportului și locul de unde se importă;

(c)

numele și adresa acestuia.

După semnarea fiecărui document privind captura, documentul privind captura trebuie validat prin semnătura și ștampila autorităților competente din statul membru exportator.

(2)   Datele menționate în primul alineat se pot modifica în aplicarea măsurilor de conservare CCAMLR, care devin obligatorii pentru Comunitate în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 25 alineatul (3).

Articolul 19

(1)   În cazul reexportării, reexportatorul furnizează detalii despre:

(a)

greutatea netă a produselor tuturor speciilor reexportate, împreună cu numărul documentului privind captura corespunzător fiecărei specii și fiecărui produs.

(b)

numele și adresa importatorului transportului, locul importului și adresa exportatorului.

Este necesară validarea, semnarea și ștampilarea tuturor mențiunilor de către autoritățile competente din statele membre reexportatoare.

(2)   Datele menționate în primul alineat se pot modifica în aplicarea măsurilor de conservare CCAMLR care devin obligatorii pentru Comunitate, în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 25 alineatul (3).

CAPITOLUL VI

Transmiterea de date

Articolul 20

Statul membru transmite imediat secretariatului CCAMLR, prin cel mai rapid mijloc electronic disponibil, împreună cu o copie pentru Comisie, copiile prevăzute în articolul 10 și 12.

Statele membre transmit imediat secretariatului, cu o copie pentru Comisie, prin cel mai rapid mijloc electronic, o copie a documentelor de captură validate pentru export sau reexport pentru ca ele să fie disponibile pentru toate părțile contractante în următoarea zi lucrătoare.

Articolul 21

Statele membre comunică Comisiei, care informează Secretariatul CCAMLR, numele autorității naționale sau a autorităților (numele, adresa, numărul de telefon și fax și adresa de e-mail) responsabile pentru emiterea și validarea documentelor de captură.

Articolul 22

Statele membre comunică anual Comisiei, până la cel târziu 15 septembrie, în vederea informării Secretariatului CCAMLR, datele din documentele privind captura referitoare la originea și cantitatea de specii de Dissostichus importată în sau exportată din teritoriile acestora.

CAPITOLUL VII

Dispoziții finale

Articolul 23

Anexele I, II și III se pot modifica în vederea aplicării măsurilor de conservare CCAMLR care devin obligatorii pentru Comunitate, în conformitate cu procedura stabilită în articolul 25 alineatul (3).

Articolul 24

Măsurile necesare punerii în aplicare a prezentului regulament în ceea ce privește articolul 8 alineatul (2) litera (d), articolul 9, articolul 10 alineatul (3), articolul 11 și articolul 12 alineatul (3) se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 25 alineatul (2).

Măsurile care trebuie luate în conformitate cu articolul 10 alineatul (2), articolul 12 alineatul (2), articolul 18 alineatul (2), articolul 19 alineatul (2) și articolul 23 se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 25 alineatul (3).

Articolul 25

(1)   Comisia este asistată de comitetul instituit prin articolul 17 din Regulamentul (CEE) nr. 3760/92 (5).

(2)   În cazul în care se face referire la prezentul paragraf, se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE.

(3)   În cazul în care se face referire la prezentul paragraf, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE.

(4)   Perioada prevăzută în articolul 4 alineatul (3) și în articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește pentru trei luni.

Articolul 26

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunității Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 mai 2001.

Pentru Consiliu

Președintele

M. WINBERG


(1)  JO C 337 E, 28.11.2000, p. 103.

(2)  Aviz emis la 28 februarie 2001 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO L 252, 5.9.1981, p. 26.

(4)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(5)  JO L 389, 31.12.1992, p. 1.


ANEXA I

DOCUMENTUL PRIVIND CAPTURA DE DISSOSTICHUS

Documentul privind captura cuprinde următoarele informații:

1.

Un număr de identificare specific, format din:

(i)

un număr de patru cifre format din două cifre a codului țării, emis de Organizația Internațională de Standardizare (ISO), urmat de ultimele două cifre ale anului pentru care s-a emis documentul;

(ii)

un număr de trei cifre secvențiale (începând cu 001) pentru a indica care este ordinea de emitere a formularelor documentelor privind captura.

2.

Următoarele informații:

(i)

numele, adresa, numărul de telefon și fax al autorității care a emis formularele documentului privind captura;

(ii)

numele, portul de origine, numărul de înregistrare național și semnul de identificare a navei și, dacă este cazul, numărul de înregistrare IMO/Lloyd's;

(iii)

numărul licenței sau permisul emis pentru vas, dacă este cazul;

(iv)

greutatea fiecărei specii de Dissostichus debarcată sau transbordată pentru fiecare tip de produs și

(a)

pe diviziune sau sub-zonă de statistică CCAMLR în cazul în care a fost capturată în zona Convenției și/sau

(b)

pe zone, sub-zone sau diviziuni statistice ale Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), în cazul în care a fost capturată în afara zonei Convenției;

(v)

datele din timpul perioadei în cursul căreia a fost efectuată captura;

(vi)

în caz de debarcare, data și portul unde s-a făcut debarcarea; sau în caz de transbordare, data și numele vasului, pavilionul și numărul național de înregistrare (pentru vasele Comunității, numărul intern de înregistrare din registrul flotei alocat navei în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 2090/98 al Comisiei din 30 septembrie 1998 cu privire la registrul navelor de pescuit ale Comunității) și

(vii)

numele, adresa, numărul de telefon și fax ale destinatarului sau destinatarilor capturii și cantitatea de fiecare specie și tip de produs primit.


ANEXA II

Image

Image


ANEXA III

Image