11/Volumul 20

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

185


32000D0205


L 070/205

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 28 februarie 2000

privind încheierea unui Acord sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Regatul Maroc privind anumite modificări ale anexelor 2, 3, 4 și 6 la Acordul euro-mediteranean de constituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte

(2000/205/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 133 alineatul (3), coroborat cu articolul 300 alineatul (2) prima teză,

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât:

(1)

Ținând seama de timpul scurs și de schimbările care au intervenit de la semnarea Acordului euro-mediteranean de constituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte, la 26 februarie 1996, este necesar să se facă un număr de modificări minore ale unora dintre anexele la acord.

(2)

Efectul modificărilor este de a liberaliza regimul tarifar pe care Maroc îl aplică importurilor de produse industriale originare din Comunitatea Europeană.

(3)

Acordul în forma unui schimb de scrisori negociat în acest scop între Comunitatea Europeană și Regatul Maroc ar trebui să fie aprobat,

DECIDE:

Articolul 1

Se aprobă, în numele Comunității, Acordul sub forma unui schimb de scrisori dintre Comunitatea Europeană și Regatul Maroc privind unele modificări ale anexelor 2, 3, 4 și 6 la Acordul euro-mediteranean de constituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte.

Textul acordului se atașează la prezenta decizie.

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana împuternicită să semneze acordul pentru asumarea de obligații de către Comunitate.

Adoptată la Bruxelles, 28 februarie 2000.

Pentru Consiliu

Președintele

J. PINA MOURA