13/Volumul 24

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

106


31998L0071


L 289/28

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 98/71/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 13 octombrie 1998

privind protecția juridică a desenelor și modelelor industriale

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 189b din tratat (3), în lumina proiectului comun aprobat de c[tre Comitetul de Conciliere la 29 iulie 1998,

(1)

întrucât obiectivele Comunității, astfel cum sunt stabilite în tratat, includ crearea bazelor unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei, stimularea unor relații mai strânse între statele membre ale Comunității și asigurarea progresului economic și social al țărilor din Comunitate printr-o acțiune comună menită să elimine barierele care divizează Europa; întrucât, în acest scop, tratatul prevede instituirea unei piețe interne caracterizate prin eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a mărfurilor, precum și instituirea unui sistem care să împiedice denaturarea concurenței pe piața internă; întrucât apropierea legislațiilor statelor membre privind protecția juridică a desenelor industriale ar constitui un pas înainte în direcția acestor obiective;

(2)

întrucât diferențele în privința protecției juridice a desenelor industriale oferite prin legislațiile statelor membre afectează direct instituirea și funcționarea pieței interne în privința produselor care încorporează desene sau modele industriale; întrucât aceste diferențe pot denatura concurența pe piața internă;

(3)

întrucât, pentru o funcționare fără sincope a pieței interne, este, așadar, necesar să se alinieze legislațiile privind protecția desenelor și modelelor industriale din statele membre;

(4)

întrucât în realizarea acestui lucru este important să se țină cont de soluțiile și de avantajele pe care sistemul comunitar privind modelele și desenele industriale le poate furniza întreprinderilor care doresc să dobândească drepturi asupra unui desen sau model industrial;

(5)

întrucât nu este necesar să se întreprindă o apropiere completă a legislațiilor privind desenele și modelele industriale din statele membre, fiind suficientă o apropiere limitată la acele dispoziții de drept intern care aduc directă atingere funcționării pieței interne; întrucât dispozițiile privind sancțiunile, căile de atac și punerea în aplicare ar trebui rezervate dreptului intern; întrucât obiectivele acestei apropieri limitate nu pot fi realizate corespunzător dacă statele membre acționează individual;

(6)

întrucât ar trebui, așadar, ca statele membre să dispună în continuare de libertatea de a stabili dispozițiile procedurale privind înregistrarea, reînnoirea și anularea drepturilor asupra desenului sau modelului industrial, precum și dispozițiile privind efectele nulității dreptului;

(7)

întrucât prezenta directivă nu exclude aplicarea, în cazul desenelor sau modelelor industriale, a dreptului intern sau comunitar care asigură o protecție diferită de cea dobândită prin înregistrarea sau publicarea ca desen sau model industrial, cum este legislația privind desenele industriale neînregistrate, mărcile comerciale, brevetele și machetele utilitare, concurența neloială sau răspunderea civilă;

(8)

întrucât, în absența armonizării legislației privind drepturile de autor, este important să se stabilească principiul protecției cumulate conform legislației specifice privind protecția desenelor industriale și conform legislației privind drepturile de autor, lăsându-se în același timp statelor membre libertatea de a stabili extensia protecției conferite de dreptul de autor și condițiile în care se conferă această protecție;

(9)

întrucât atingerea obiectivelor pieței interne necesită ca, în toate statele membre, condițiile de înregistrare pentru dobândirea unui drept asupra unui desen sau model industrial să fie identice; întrucât, în acest scop, este necesar să se dea o definiție unitară noțiunilor de desen industrial și de model industrial, precum și cerințelor referitoare la noutate și la caracterul individual care trebuie îndeplinite de către desenul sau modelul industrial înregistrat;

(10)

întrucât, pentru a facilita libera circulație a mărfurilor, este esențial să se asigure în principiu faptul că înregistrarea unui desen sau model industrial conferă titularului o protecție echivalentă în toate statele membre;

(11)

întrucât protecția conferită titularului prin înregistrare poartă asupra caracteristicilor unui desen sau model industrial al unui produs sau al unei părți a acestuia care sunt reprezentate vizibil în cererea de înregistrare și făcute publice prin publicare sau prin consultarea dosarului aferent;

(12)

întrucât protecția nu ar trebui să fie extinsă asupra acelor piese componente care nu sunt vizibile în timpul utilizării în condiții normale a unui produs sau asupra acelor caracteristici ale piesei componente care nu sunt vizibile când se montează piesa sau care nu pot îndeplini ele însele cerințele referitoare la noutate și caracterul individual; întrucât caracteristicile desenului sau modelului industrial care sunt excluse de la protecție din aceste motive nu ar trebui să fie luate în considerare pentru a se aprecia dacă alte caracteristici ale desenului sau modelului industrial îndeplinesc cerințele necesare de protecție;

(13)

întrucât aprecierea caracterului individual al unui desen sau model industrial, mai exact dacă acel desen industrial are sau nu un astfel de caracter, trebuie să se bazeze pe impresia generală pe care vederea desenului industrial o produce asupra unui utilizator informat, mai exact dacă această impresie diferă clar de cea produsă asupra utilizatorului respectiv de ansamblul existent al desenului industrial, având în vedere natura produsului căruia i se aplică desenul industrial sau în care este acesta încorporat, în special sectorul industrial căruia îi aparține și gradul de libertate de care dispune proiectantul în dezvoltarea desenului industrial;

(14)

întrucât inovația tehnologică nu trebuie să fie stânjenită prin acordarea protecției ca desene sau modele industriale unor caracteristici determinate exclusiv de funcția tehnică; întrucât se subînțelege că acest lucru nu implică faptul că un desen sau model industrial trebuie să prezinte caracteristici estetice; întrucât interoperabilitatea dintre produsele diverșilor producători nu ar trebui să fie nici ea stânjenită prin extinderea protecției asupra desenelor sau modelelor industriale ale armăturilor mecanice; întrucât caracteristicile unui desen sau model industrial, care sunt excluse de la protecție datorită acestor motive, nu ar trebui să fie luate în considerare pentru a se aprecia dacă alte caracteristici ale desenului sau modelului industrial îndeplinesc condițiile necesare pentru acordarea protecției;

(15)

întrucât armăturile mecanice ale produselor modulare pot totuși să constituie un element important al caracteristicilor inovatoare ale produselor modulare și să prezinte o valoare comercială majoră și, prin urmare, ar trebui să fie luate în considerare pentru a fi protejate;

(16)

întrucât înregistrarea unui desen sau model industrial nu conferă nici un drept în cazul în care desenul sau modelul respectiv este contrar moralei sau ordinii publice; întrucât prin prezenta directivă nu se realizează armonizarea conceptelor naționale privind morala și ordinea publică;

(17)

întrucât, pentru funcționarea normală a pieței interne, este important să fie unificată durata perioadei de protecție conferite prin înregistrarea desenului sau modelului industrial;

(18)

întrucât dispozițiile prezentei directive nu aduc atingere aplicării regulilor concurenței prevăzute la articolele 85 și 86 din tratat;

(19)

întrucât rapida adoptare a prezentei directive a devenit o urgență pentru mai multe sectoare industriale; întrucât, în stadiul actual, nu se poate realiza o apropiere de ansamblu a legislațiilor statelor membre privind utilizarea desenelor sau modelelor industriale protejate pentru repararea unui produs complex în scopul redării aspectului inițial al acestuia, când produsul care încorporează desenul sau modelul industrial sau căruia i se aplică desenul sau modelul industrial constituie parte componentă a unui produs complex de al cărui aspect este dependent desenul sau modelul protejat; întrucât lipsa apropierii de ansamblu a legislațiilor statelor membre privind utilizarea desenelor sau modelelor industriale protejate pentru efectuarea unor astfel de reparații ale unui produs complex nu trebuie să constituie un obstacol în calea apropierii celorlalte dispoziții de drept intern privind desenele sau modelele industriale, care aduc directă atingere funcționării pieței interne; întrucât, din acest motiv, statele membre ar trebui, între timp, să mențină în vigoare orice dispoziții care sunt conforme cu tratatul în ceea ce privește utilizarea desenului sau modelului industrial al unei piese componente folosite pentru repararea unui produs complex în scopul redării aspectului inițial al acestuia sau să introducă noi dispoziții privind o astfel de utilizare, scopul acestor dispoziții fiind doar acela de a liberaliza piața pentru astfel de piese; întrucât acelor state membre care, la data intrării în vigoare a prezentei directive, nu dispun de dispoziții care să protejeze desenele sau modelele industriale ale părților componente nu li se cere să introducă un sistem de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale pentru astfel de piese; întrucât, după trei ani de la data transpunerii, Comisia ar trebui să prezinte o analiză a efectelor dispozițiilor prezentei directive asupra industriei, consumatorilor, concurenței și funcționării pieței interne în cadrul Comunității; întrucât, în ceea ce privește piesele componente ale produselor complexe, analiza ar trebui să aibă în vedere în primul rând o armonizare pe baza posibilelor opțiuni, inclusiv un sistem de remunerare și un termen limită pentru perioada de exclusivitate; întrucât, după cel mult un an de la prezentarea analizei sale și după consultarea celor mai afectate părți, Comisia ar trebui să propună Parlamentului și Consiliului European modificările care urmează a fi aduse prezentei directive pentru realizarea pieței interne în ceea ce privește piesele componente ale produselor complexe, precum și orice alte modificări pe care le consideră necesare;

(20)

întrucât dispoziția tranzitorie prevăzută la articolul 14 privind desenul sau modelul industrial al unei piese utilizate pentru repararea unui produs complex în scopul redării aspectului inițial al acestuia nu trebuie, în nici un caz, să fie interpretată ca reprezentând un obstacol în calea liberei circulații a unui produs reprezentând o astfel de piesă;

(21)

întrucât motivele materiale de refuz de înregistrare a cererii în statele membre în care se prevede supunerea cererilor de înregistrare unei examinări preliminare și motivele materiale de anulare a înregistrării desenului sau modelului industrial în toate statele membre trebuie să fie enumerate exhaustiv,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Definiții

În înțelesul prezentei directive:

(a)

„desen sau model industrial” înseamnă aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, rezultat, în special, din caracteristicile liniilor, contururilor, culorilor, formei, texturii și/sau materialelor și/sau ornamentației produsului în sine;

(b)

„produs” înseamnă orice articol obținut printr-un proces industrial sau artizanal, conținând printre altele și elemente concepute spre a fi asamblate într-un produs complex, ambalaje, forme de prezentare, aranjamente, simboluri grafice și caractere tipografice, cu excepția programelor de calculator;

(c)

„produs complex” înseamnă un produs compus din elemente multiple ce pot fi înlocuite de o manieră care să permită dezasamblarea și reasamblarea produsului.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1)   Prezenta directivă se aplică pentru:

(a)

înregistrările de desene sau modele industriale la oficiile centrale pentru proprietatea industrială din statele membre;

(b)

înregistrările de desene sau modele industriale la Biroul pentru desene și modele industriale din Benelux;

(c)

înregistrările de desene sau modele industriale realizate în temeiul unui acord internațional care își produce efectele într-un stat membru;

(d)

cererile de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale prevăzute la literele (a), (b) și (c).

(2)   În înțelesul prezentei directive, înregistrarea unui desen sau model industrial cuprinde publicarea ulterioară realizării depozitului desenului sau modelului industrial la oficiul pentru proprietate industrială din statul membru pe teritoriul căruia o astfel de publicare are ca efect existența unor drepturi asupra desenului sau modelului industrial.

Articolul 3

Cerințe privind protecția

(1)   Statele membre protejează desenele și modelele industriale prin înregistrare și conferă titularilor acestora drepturi exclusive în conformitate cu dispozițiile prezentei directive.

(2)   Protecția unui desen sau model industrial prin înregistrare nu este asigurată decât în măsura în care acesta este nou și are un caracter individual.

(3)   Un desen sau model industrial aplicat unui produs sau încorporat într-un produs care constituie o piesă componentă a unui produs complex nu este considerat ca fiind nou și ca prezentând caracter individual decât dacă:

(a)

piesa componentă, odată încorporată în produsul complex, rămâne vizibilă pe parcursul utilizării normale a acestuia din urmă;

(b)

acele caracteristici vizibile ale piesei componente îndeplinesc prin ele însele cerințele privind noutatea și caracterul individual.

(4)   „Utilizare normală” înseamnă, în înțelesul alineatului (3) litera (a), utilizarea de către beneficiar, cu excepția întreținerii, lucrărilor de service sau de reparații.

Articolul 4

Noutatea

Un desen sau model industrial este considerat nou dacă la data depunerii cererii de înregistrare sau la data dobândirii priorității, în cazul în care aceasta este revendicată, nici un alt desen sau model industrial identic nu a fost făcut public. Desenele sau modelele industriale sunt considerate identice în cazul în care caracteristicile lor sunt diferite doar în privința unor detalii nesemnificative.

Articolul 5

Caracterul individual

(1)   Un desen sau model industrial este considerat ca având caracter individual dacă impresia generală pe care o produce asupra utilizatorului avizat diferă de impresia generală produsă asupra unui astfel de utilizator de orice desen sau model industrial care a fost făcut public înainte de data înaintării cererii de înregistrare sau, dacă se revendică prioritatea, înainte de data dobândirii acesteia.

(2)   La evaluarea caracterului individual, trebuie să se ia în considerare gradul de libertate al autorului în elaborarea desenului sau modelului industrial.

Articolul 6

Dezvăluirea

(1)   În sensul aplicării articolelor 4 și 5, se consideră că un desen sau model industrial a fost făcut public dacă a fost publicat ulterior înregistrării sau în alt mod, sau expus, utilizat în comerț sau dezvăluit în alt mod, cu excepția situațiilor în care aceste evenimente nu ar fi putut, în mod rezonabil și în cadrul activității obișnuite, să devină cunoscute cercurilor specializate din sectorul în cauză care acționează în cadrul Comunității înainte de data înaintării cererii de înregistrare sau, dacă este revendicată prioritatea, înainte de data dobândirii acesteia. Cu toate acestea, nu se consideră că desenul sau modelul industrial a fost făcut public în situația în care a fost dezvăluit unui terț în condiții explicite sau implicite de confidențialitate.

(2)   În sensul aplicării articolelor 4 și 5, publicitatea este luată în considerare numai dacă desenul sau modelul industrial pentru care este revendicată protecția în temeiul unui titlu de protecție dintr-un stat membru a fost făcut public:

(a)

de către autor, un având-cauză al acestuia sau un terț, ca rezultat al informațiilor furnizate sau al actelor întreprinse de către autor sau de către avândul-cauză al acestuia;

(b)

pe parcursul perioadei de 12 luni premergătoare datei înaintării cererii de înregistrare sau a datei priorității, dacă este revendicată prioritatea.

(3)   Alineatul (2) se aplică și în cazul în care desenul sau modelul industrial a fost făcut public ca urmare a unui abuz în raport cu autorul sau cu succesorul în drepturi al acestuia.

Articolul 7

Desene sau modele industriale determinate de funcția tehnică și desene sau modele industriale de interconexiuni

(1)   Înregistrarea unui desen sau model industrial nu conferă drepturi asupra caracteristicilor privind aspectul unui produs, care sunt determinate exclusiv de funcția tehnică a acestuia.

(2)   Înregistrarea unui desen sau model industrial nu conferă drepturi asupra caracteristicilor privind aspectul unui produs care trebuie reproduse în mod necesar în forma și dimensiunile lor exacte pentru a permite produsului în care este încorporat desenul sau modelul industrial sau căruia îi este aplicat să fie conectat mecanic sau amplasat în, în jurul sau pe un alt produs astfel încât fiecare produs să își poată îndeplini funcția proprie.

(3)   Prin derogare de la dispozițiile alineatului (2), înregistrarea conferă drepturi asupra unui desen sau model industrial care îndeplinește condițiile stabilite la articolele 4 și 5 și al cărui scop este acela de a permite asamblări sau conexiuni multiple între produse interschimbabile în cadrul unui sistem modular.

Articolul 8

Desene sau modele industriale care contravin moralei sau ordinii publice

Înregistrarea unui desen sau model industrial nu conferă nici un drept atunci când desenul sau modelul contravine moralei sau ordinii publice.

Articolul 9

Domeniul de aplicare a protecției

(1)   Domeniul de aplicare a protecției conferite prin înregistrarea unui desen sau model industrial include orice desen și model industrial care nu produce utilizatorului avizat o impresie generală diferită.

(2)   Pentru aprecierea domeniului de aplicare a protecției, se ține cont de gradul de libertate a autorului în elaborarea proiectului său.

Articolul 10

Durata protecției

Prin înregistrare, desenul sau modelul industrial care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) este protejat pentru una sau mai multe perioade de cinci ani începând de la data înregistrării cererii de înregistrare. Titularul dreptului va putea să ceară prelungirea duratei de protecție pentru una sau mai multe perioade de cinci ani, până la cel mult 25 de ani de la data înregistrării cererii.

Articolul 11

Anularea sau refuzul înregistrării

(1)   Se refuză înregistrarea cererii sau, în cazul în care înregistrarea a fost deja făcută, aceasta se anulează, în oricare dintre următoarele situații:

(a)

dacă desenul sau modelul industrial nu corespunde definiției prevăzute la articolul 1 litera (a);

(b)

dacă desenul sau modelul industrial nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolele 3–8;

(c)

dacă solicitantul sau titularul nu are dreptul la acesta conform legislației din statul membru respectiv;

(d)

dacă desenul sau modelul industrial este în conflict cu un desen sau model industrial anterior care a fost făcut public după data înregistrării cererii sau după data dobândirii priorității, în cazul în care a fost revendicată prioritatea, și care este protejat de la o dată anterioară prin înregistrarea unui desen sau model industrial comunitar sau prin cererea de înregistrare a unui desen sau model industrial comunitar, prin înregistrarea unui desen sau model în statul membru în cauză sau cererea privind acordarea unui astfel de drept.

(2)   Orice stat membru poate să prevadă refuzul înregistrării unui desen sau model industrial sau, în cazul în care desenul sau modelul a fost înregistrat, anularea înregistrării, în oricare dintre următoarele situații:

(a)

dacă într-un desen sau model industrial ulterior este utilizat un semn distinctiv, iar legislația comunitară sau legislația statului membru în cauză care reglementează respectivul semn conferă titularului dreptul de a interzice o astfel de utilizare;

(b)

dacă desenul sau modelul industrial constituie o utilizare neautorizată a unei lucrări protejate în temeiul legii dreptului de autor din statul membru în cauză;

(c)

dacă desenul sau modelul industrial constituie o utilizare necorespunzătoare a oricăruia dintre elementele prezentate la articolul 6 litera (b) din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale sau a semnelor, emblemelor sau ecusoanelor, altele decât cele cuprinse în articolul 6 litera (b) din convenția menționată anterior, care sunt de interes public deosebit în statul membru în cauză.

(3)   Motivul prevăzut la alineatul (1) litera (c) poate fi invocat doar de către titularul dreptului asupra desenului sau modelului industrial conform legislației statului membru în cauză.

(4)   Motivele prevăzute la alineatul (1) litera (d) și alineatul (2) literele (a) și (b) pot fi invocate doar de către solicitant sau de titularul dreptului litigios.

(5)   Motivul prevăzut la alineatul (2) litera (c) poate fi invocat doar de către persoana sau entitatea afectată de utilizare.

(6)   Alineatele (4) și (5) nu aduc atingere posibilității statelor membre de a prevedea faptul că motivele prevăzute la alineatul (1) litera (d) și alineatul (2) litera (c) pot fi invocate și de către autoritatea competentă a statului membru în cauză din proprie inițiativă.

(7)   Când unui desen sau model industrial i s-a refuzat înregistrarea sau înregistrarea a fost anulată în temeiul alineatului (1) litera (b) sau al alineatului (2), desenul sau modelul industrial poate fi înregistrat sau înregistrarea deja efectuată poate fi menținută într-o formă modificată, dacă în acea formă condițiile privind acordarea protecției sunt îndeplinite și identitatea desenului sau modelului industrial este păstrată. Prin înregistrarea sau menținerea într-o formă modificată se înțelege înregistrarea însoțită de o renunțare parțială din partea titularului desenului sau modelului industrial sau de înscrierea în Registrul de desene și modele industriale a hotărârii judecătorești prin care se pronunță nulitatea parțială a certificatului de înregistrare a desenului sau modelului.

(8)   Prin derogare de la alineatele (1)-(7), orice stat membru poate să prevadă că motivele de refuz de înregistrare sau de anulare a unei înregistrări, valabile în statul membru respectiv înainte de data intrării în vigoare a dispozițiilor necesare pentru transpunerea prezentei directive, sunt aplicabile cererilor de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale care au fost înregistrate anterior datei respective, precum și înregistrărilor aferente lor.

(9)   Anularea înregistrării unui desen sau model industrial poate fi pronunțată chiar după stingerea dreptului sau după renunțarea la acel drept.

Articolul 12

Drepturile conferite prin înregistrare

(1)   Înregistrarea unui desen sau model industrial conferă titularului un drept exclusiv de exploatare și un drept de a interzice terților utilizarea desenului sau modelului industrial fără consimțământul său. Această utilizare trebuie să includă în special fabricarea, oferirea spre vânzare, introducerea pe piață, importul, exportul sau utilizarea unui produs în care este încorporat desenul sau modelul industrial sau căruia i se aplică acesta, sau stocarea unui astfel de produs în scopurile menționate.

(2)   În cazul în care, conform legislației unui stat membru, actele prevăzute la alineatul (1) nu au putut fi împiedicate înainte de data intrării în vigoare a dispozițiilor necesare, în conformitate cu prezenta directivă, drepturile conferite prin înregistrarea desenului sau modelului industrial nu pot fi invocate pentru a se împiedica continuarea unor astfel de acte de către persoana care le-a inițiat anterior datei respective.

Articolul 13

Limitele drepturilor conferite prin înregistrare

(1)   Drepturile conferite prin înregistrarea desenului sau modelului industrial nu se exercită în privința:

(a)

actelor efectuate în scop personal și necomercial;

(b)

activităților efectuate în scopuri experimentale;

(c)

activităților de reproducere în scopul citării sau predării, cu condiția ca aceste activități să fie compatibile cu practica comercială loială, să nu aducă atingere în mod nedrept exploatării normale a desenului sau modelului industrial și ca sursa să fie menționată.

(2)   În plus, drepturile conferite prin înregistrarea desenului sau modelului industrial nu se exercită în privința:

(a)

echipamentului aflat la bordul navelor maritime și aeriene înregistrate într-o altă țară, atunci când acestea intră temporar pe teritoriul statului membru în cauză;

(b)

importului în statul membru în cauză a pieselor de schimb și accesoriilor în scopul reparării acestor nave;

(c)

execuției reparațiilor la aceste nave.

Articolul 14

Dispoziție tranzitorie

Până la data adoptării modificărilor prezentei directive, la propunerea Comisiei, în conformitate cu dispozițiile articolului 18, statele membre mențin în vigoare dispozițiile legale existente privind utilizarea desenului sau modelului industrial al unei piese utilizate în scopul efectuării de reparații la un produs complex pentru a i se reda acestuia aspectul inițial și nu aduc modificări acestor dispoziții decât dacă scopul este acela de a liberaliza piața acestor piese.

Articolul 15

Încetarea drepturilor

Drepturile conferite prin înregistrarea desenului sau modelului industrial nu trebuie să se extindă asupra activităților privind un produs în care este încorporat sau căruia i se aplică un desen sau model industrial care intră în domeniul de aplicare a protecției, atunci când produsul a fost introdus pe piața comunitară de către titularul dreptului conferit prin înregistrare sau cu consimțământul acestuia.

Articolul 16

Relația cu alte forme de protecție

Dispozițiile prezentei directive nu trebuie să aducă atingere nici uneia dintre dispozițiile legislației comunitare sau ale legislației statului membru în cauză cu privire la desenele sau modelele industriale neînregistrate, mărcile comerciale și alte semne distinctive, brevetele și machetele utilitare, caracterele tipografice, răspunderea civilă sau concurența neloială.

Articolul 17

Relația cu dreptul de autor

Desenul sau modelul industrial care face obiectul înregistrării pentru sau într-un stat membru, în conformitate cu dispozițiile prezentei directive, se bucură deopotrivă de protecția acordată în temeiul legislației privind dreptul de autor din statul respective începând cu data la care desenul sau modelul industrial a fost creat sau stabilit sub orice formă. Domeniul de aplicare a acestei protecții și condițiile în care este acordată, inclusiv nivelul de originalitate necesar, sunt stabilite de fiecare stat membru.

Articolul 18

Revizuirea

La trei ani de la data punerii în aplicare prevăzute la articolul 19, Comisia prezintă o analiză a efectelor dispozițiilor prezentei directive pentru industria comunitară, în special sectoarele industriale cele mai afectate, mai ales fabricanții de produse complexe și piese componente, pentru consumatorii comunitari, pentru concurența comunitară și pentru funcționarea pieței interne. După cel mult un an, Comisia propune Parlamentului European și Consiliului modificările care trebuie operate în prezenta directivă pentru realizarea pieței interne în ceea ce privește piesele componente ale produselor complexe, precum și orice alte modificări pe care le consideră necesare în temeiul consultărilor cu părțile cele mai afectate.

Articolul 19

Punerea în aplicare

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 28 octombrie 2001.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 20

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 21

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 13 octombrie 1998.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. M. GIL-ROBLES

Pentru Consiliu

Președintele

C. EINEM


(1)  JO C 345, 23.12.1993, p. 14 și

JO C 142, 14.5.1996, p. 7.

(2)  JO C 388, 31.12.1994, p. 9 și

JO C 110, 2.5.1995, p. 12.

(3)  Avizul Parlamentului European din 12 octombrie 1995 (JO C 287, 30.10.1995, p. 157), Poziția comună a Consiliului din 17 iunie 1997 (JO C 237, 4.8.1997, p. 1), Decizia Parlamentului European din 22 octombrie 1997 (JO C 339, 10.11.1997, p. 52). Decizia Parlamentului European din 15 septembrie 1998. Decizia Consiliului din 24 septembrie 1998.