15/Volumul 04

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

217


31998L0027


L 166/51

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 98/27/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 19 mai 1998

privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 189b din tratat (3),

(1)

Întrucât anumite directive, incluse în lista anexată prezentei directive, stabilesc norme privind protecția intereselor consumatorilor.

(2)

Întrucât mecanismele actuale, disponibile atât la nivel național, cât și comunitar, având drept scop să asigure respectarea directivelor menționate, nu permit întotdeauna să se pună capăt, în timp util, încălcărilor care prejudiciază interesele colective ale consumatorilor; întrucât prin interese colective se înțeleg acele interese care nu reprezintă cumularea intereselor persoanelor cărora le-au fost aduse prejudicii prin încălcarea legii; întrucât aceasta nu aduce atingere acțiunilor în justiție individuale, introduse de persoane care au fost prejudiciate de încălcarea legii.

(3)

Întrucât, în ceea ce privește obiectivul de a determina încetarea practicilor care sunt ilegale, în temeiul dispozițiilor de drept intern aplicabile, eficacitatea măsurilor de drept intern care transpun directivele menționate, inclusiv a măsurilor de protecție care depășesc nivelul cerut de directivele menționate, cu condiția să fie compatibile cu tratatul și să fie permise de respectivele directive, poate fi redusă, în cazul în care respectivele practici produc efecte într-un alt stat membru decât acela în care își au originea.

(4)

Întrucât aceste dificultăți pot afecta buna funcționare a pie ței interne, consecința lor fiind faptul că este suficientă mutarea sursei unei practici ilegale într-o altă țară pentru a o plasa în afara oricăror forme de aplicare a legii; întrucât acest lucru constituie o denaturare a concurenței.

(5)

Întrucât respectivele dificultăți pot diminua încrederea consumatorului în piața internă și pot limita raza de acțiune a organizațiilor reprezentând interesele colective ale consumatorilor sau ale organismelor publice independente, responsabile de protecția intereselor colective ale consumatorilor, prejudiciate de practicile care încalcă dreptul comunitar.

(6)

Întrucât practicile respective se extind adesea dincolo de frontierele dintre statele membre; întrucât este nevoie urgentă de un grad de armonizare a dispozițiilor de drept intern menite să impună încetarea practicilor ilegale menționate anterior, indiferent de țara în care acestea și-au produs efectele; întrucât, în ce privește jurisdicția, acest lucru nu aduce atingere normelor de drept internațional privat și convențiilor în vigoare între statele membre, respectând în același timp obligațiile generale ale statelor membre care decurg din tratat, în special cele privind buna funcționare a pieței interne.

(7)

Întrucât obiectivul acțiunii propuse poate fi atins numai de către Comunitate; întrucât este, prin urmare, de datoria Comunității să acționeze în acest sens.

(8)

Întrucât articolul 3b alineatul (3) din tratat obligă Comunitatea să nu facă mai mult decât este necesar pentru a îndeplini obiectivele tratatului; întrucât, în conformitate cu articolul menționat, particularitățile ordinilor juridice interne trebuie luate în considerare din toate punctele de vedere, lăsând statelor membre libertatea de a alege între diferite opțiuni cu efect echivalent; întrucât instanțele judecătorești sau autoritățile administrative competente să decidă cu privire la procedurile menționate la articolul 2 din prezenta directivă ar trebui să aibă dreptul să examineze efectele deciziilor anterioare.

(9)

Întrucât una dintre opțiuni ar trebui să fie aceea de a solicita unuia sau mai multor organisme publice independente, responsabile în special de protecția intereselor colective ale consumatorilor, să-și exercite dreptul de a introduce o acțiune în justiție, prevăzut de prezenta directivă; întrucât altă opțiune ar trebui să asigure exercitarea respectivului drept de către organizațiile al căror scop este protejarea intereselor colective ale consumatorilor, în conformitate cu criteriile stabilite de legislația internă.

(10)

Întrucât statele membre ar trebui să poată alege una dintre aceste două opțiuni sau să le combine prin desemnarea, la nivel național, a organismelor și/sau organizațiilor calificate în sensul prezentei directive.

(11)

Întrucât, în sensul încălcărilor intracomunitare, acestor organisme și/sau organizații ar trebui să li se aplice principiul recunoașterii reciproce; întrucât statele membre ar trebui ca, la cererea entităților lor naționale, să comunice Comisiei numele și scopul entităților naționale calificate să introducă o acțiune în justiție în țara lor, în conformitate cu dispozițiile prezentei directive.

(12)

Întrucât este datoria Comisiei să asigure publicarea listei acestor entități calificate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene; întrucât, până la publicarea unei declarații contrare, se presupune că o entitate calificată are capacitate juridică, în cazul în care numele său este inclus în lista respectivă.

(13)

Întrucât statele membre ar trebui să poată solicita inițierea unei consultări prealabile de către partea care intenționează să introducă o acțiune în încetare pentru a se acorda pârâtului posibilitatea de a înceta încălcarea adusă în discuție; întrucât statele membre ar trebui să poată cere ca această consultare prealabilă să aibă loc împreună cu un organism public independent, desemnat de respectivele state membre.

(14)

Întrucât, în cazul în care statele membre au stabilit că trebuie să existe o consultare prealabilă, ar trebui să fie prevăzut un termen de două săptămâni de la primirea cererii pentru consultare, după care, în cazul în care nu se produce încetarea încălcării, solicitantul să poată iniția o acțiune în justiție sau la autoritatea administrativă fără întârziere.

(15)

Întrucât este necesar să se întocmească un raport de către Comisie privind aplicarea prezentei directive, în special cu privire la domeniul său de aplicare și la modul de desfășurare al consultării prealabile.

(16)

Întrucât aplicarea prezentei directive nu ar trebui să aducă atingere aplicării normelor comunitare în domeniul concurenței,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Domeniul de aplicare

(1)   Scopul prezentei directive este de apropiere a actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre, cu privire la acțiunile în încetare menționate la articolul 2, care are scopul de a proteja interesele colective ale consumatorilor incluse în directivele enumerate de anexă, în vederea asigurării unei bune funcționări a pieței interne.

(2)   În sensul prezentei directive, o încălcare reprezintă orice act contrar directivelor enumerate de anexă, astfel cum au fost transpuse în legislația internă a statelor membre, care prejudiciază interesele colective menționate la alineatul (1).

Articolul 2

Acțiuni în încetare

(1)   Statele membre desemnează instanțele judecătorești sau autoritățile administrative competente să decidă asupra procedurilor inițiate de entități calificate, în sensul articolului 3, vizând:

(a)

încetarea sau interzicerea oricărei încălcări, cu toată diligența necesară și, după caz, în cadrul unei proceduri de urgență;

(b)

după caz, măsuri precum publicarea integrală sau parțială a deciziei, într-o formă adecvată și/sau publicarea unei declarații de rectificare, în vederea eliminării efectelor durabile ale încălcării;

(c)

în măsura în care sistemul juridic al statului membru interesat permite acest lucru, un ordin împotriva pârâtului găsit vinovat, care să îl oblige ca, în cazul nerespectării deciziei într-un termen stabilit de instanțele judecătorești sau autoritățile administrative, să plătească către finanțele publice sau către orice beneficiar desemnat de sau în temeiul legislației interne o sumă fixă pentru fiecare zi de întârziere sau orice altă sumă prevăzută de legislația internă, cu scopul de a se asigura executarea deciziilor.

(2)   Prezenta directivă nu aduce atingere normelor de drept internațional privat, cu privire la legislația aplicabilă, conducând astfel, în mod normal, la aplicarea fie a legislației statului membru de unde a provenit încălcarea, fie a legislației statului membru în care încălcarea produce efecte.

Articolul 3

Entități calificate pentru a introduce o acțiune în justiție

În sensul prezentei directive, „entitate calificată” reprezintă orice organism sau organizație care, fiind constituită în mod adecvat, în conformitate cu legislația unui stat membru, are un interes legitim în a asigura respectarea dispozițiilor articolului 1, în special:

(a)

unul sau mai multe organisme publice independente, responsabile în special de protejarea intereselor menționate la articolul 1, în statele membre în care există asemenea organisme și/sau

(b)

organizații al căror scop este protejarea intereselor menționate la articolul 1, în conformitate cu criteriile prevăzute de legislația internă a acestora.

Articolul 4

Încălcări intracomunitare

(1)   Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că, în eventualitatea unei încălcări care își are originea în respectivul stat membru, orice entitate calificată dintr-un alt stat membru în care interesele protejate de acea entitate calificată sunt prejudiciate de încălcare, poate sesiza instanța judecătorească sau autoritatea administrativă menționată la articolul 2, cu privire la prezentarea listei prevăzute la alineatul (3). Instanțele judecătorești sau autoritățile administrative acceptă această listă ca dovadă a capacității juridice a entității calificate, fără a aduce atingere dreptului lor de a examina dacă scopul entității calificate justifică introducerea unei acțiuni în justiție într-un anumit caz.

(2)   În sensul încălcărilor intracomunitare și fără a aduce atingere drepturilor acordate altor entități în temeiul legislației interne, statele membre comunică Comisiei, la cererea entităților calificate, faptul că aceste entități sunt calificate să introducă o acțiune în justiție, în conformitate cu articolul 2. Statele membre informează Comisia cu privire la numele și scopul acestor entități calificate.

(3)   Comisia întocmește o listă a entităților calificate, menționate la alineatul (2), cu specificarea scopului acestora. Lista este publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene; modificările aduse listei trebuie publicate fără întârziere, iar lista actualizată este publicată la intervale de 6 luni.

Articolul 5

Consultarea prealabilă

(1)   Statele membre pot introduce sau menține în vigoare dispoziții în conformitate cu care partea care intenționează să introducă o acțiune în încetare poate începe această procedură numai după ce a încercat să determine încetarea încălcării, prin consultare fie cu pârâtul, fie atât cu pârâtul, cât și cu o entitate calificată, în sensul articolului 3 litera (a), a statului membru în care este introdusă acțiunea. Statul membru decide dacă partea care intenționează să introducă o acțiune în încetare trebuie să consulte o entitate calificată. În cazul în care încetarea încălcării nu se produce în termen de două săptămâni de la primirea cererii de consultare, partea interesată poate introduce de îndată o acțiune în încetare.

(2)   Normele care reglementează consultarea prealabilă, adoptate de statele membre, sunt notificate Comisiei și sunt publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 6

Rapoarte

(1)   La interval de trei ani și prima dată în termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentei directive.

(2)   În primul raport Comisia examinează în special:

domeniul de aplicare a prezentei directive în raport cu protejarea intereselor colective ale persoanelor care au o activitate comercială, industrială, artizanală sau o profesie liberală;

domeniul de aplicare a prezentei directive, determinat în funcție de directivele enumerate de anexă;

dacă consultarea prealabilă prevăzută la articolul 5 a contribuit la protejarea eficace a consumatorilor.

După caz, acest raport este însoțit de propuneri în vederea modificării prezentei directive.

Articolul 7

Dispoziții privind o acțiune extinsă

Prezenta directivă nu împiedică statele membre să adopte sau să mențină în vigoare dispoziții menite să acorde unor entități calificate și oricărei alte persoane interesate drepturi extinse de a introduce acțiuni în justiție la nivel național.

Articolul 8

Punerea în aplicare

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de 30 luni de la data intrării în vigoare a acesteia. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 9

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 10

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 19 mai 1998.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. M. GIL-ROBLES

Pentru Consiliu

Președintele

G. BROWN


(1)  JO C 107, 13.4.1996, p. 3 și JO C 80, 13.3.1997, p. 10.

(2)  JO C 30, 30.1.1997, p. 112.

(3)  Avizul Parlamentului European din 14 noiembrie 1996 (JO C 362, 2.12.1996, p. 236). Poziția comună a Consiliului din 30 octombrie 1997 (JO C 389, 22.12.1997, p. 51) și Decizia Parlamentului European din 12 martie 1998 (JO C 104, 6.4.1998). Decizia Consiliului din 23 aprilie 1998.


ANEXĂ

LISTA DIRECTIVELOR PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 1 (1)

1.

Directiva 84/450/CEE a Consiliului din 10 septembrie 1984 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative din statele membre referitoare la publicitatea înșelătoare (JO L 250, 19.9.1984, p. 17).

2.

Directiva 85/577/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind protecția consumatorilor în cazul contractelor negociate în afara spațiilor comerciale (JO L 372, 31.12.1985, p. 31).

3.

Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum (JO L 42, 12.2.1987, p. 48), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 98/7/CE (JO L 101, 1.4.1998, p. 17).

4.

Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune: articolele 10-21 [JO L 298, 17.10.1989, p. 23, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/36/CE (JO L 202, 30.7.1997, p. 60)].

5.

Directiva 90/314/CEE a Consiliului din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite (JO L 158, 23.6.1990, p. 59).

6.

Directiva 92/28/CEE a Consiliului din 31 martie 1992 privind publicitatea pentru medicamentele de uz uman (JO L 113, 30.4.1992, p. 13).

7.

Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO L 95, 21.4.1993, p. 29).

8.

Directiva 94/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 1994 privind protecția cumpărătorilor în ceea ce privește anumite aspecte ale contractelor privind cumpărarea dreptului de folosință a bunurilor imobile în regim de indiviziune (JO L 280, 29.10.1994, p. 83).

9.

Directiva 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecția consumatorilor în cazul contractelor la distanță (JO L 144, 4.6.1997, p. 19).


(1)  Directivele nr. 1, 6, 7 și 9 conțin dispoziții speciale cu privire la acțiunile în încetare.