15/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

192


31993D0114


L 045/25

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 15 februarie 1993

privind încheierea Protocolului la Convenția din 8 octombrie 1990 privind Comisia internațională pentru protecția fluviului Elba încheiată între Guvernul Republicii Federale Germania și Guvernul Republicii Federative Cehia și Slovacia și Comunitatea Economică Europeană

(93/114/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 130 vicies,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât, prin Decizia 91/598/CEE (4), Comunitatea a aprobat Convenția privind Comisia internațională pentru protecția fluviului Elba;

întrucât este esențial să i se atribuie personalitate și capacitate juridică Comisiei internaționale instituite de convenția menționată pentru ca aceasta să-și poată îndeplini sarcinile;

întrucât, în acest scop, a fost adoptat un protocol la convenția în cauză la Magdeburg la 9 decembrie 1991; întrucât acest protocol a fost semnat în numele Comunității;

întrucât, prin urmare, este necesar ca protocolul în cauză să fie aprobat de către Comunitate,

DECIDE:

Articolul 1

Se aprobă în numele Comunității Economice Europene Protocolul la Convenția din 8 octombrie 1990 privind Comisia internațională pentru protecția fluviului Elba încheiată între guvernul Republicii Federale Germania și guvernul Republicii Federative Cehia și Slovacia și Comunitatea Economică Europeană.

Textul protocolului se anexează la prezenta decizie.

Articolul 2

Președintele Consiliului va informa, în numele Comunității Economice Europene, guvernul Republicii Federale Germania, în calitate de stat depozitar, că au fost îndeplinite condițiile prealabile pentru intrarea în vigoare a protocolului în ceea ce privește Comunitatea, în conformitate cu articolul 2 din protocol.

Adoptată la Bruxelles, 15 februarie 1993.

Pentru Consiliu

Președintele

M. JELVED


(1)  JO C 185, 22.7.1992, p. 14.

(2)  JO C 305, 23.11.1992.

(3)  JO C 287, 4.11.1992, p. 38.

(4)  JO L 321, 23.11.1991, p. 24.