03/Volumul 07

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

122


31989R2318


L 220/49

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 2318/89 AL COMISIEI

din 28 iulie 1989

de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1764/86 privind cerințele minime de calitate pentru produsele pe bază de roșii, eligibile pentru schema de ajutor pentru producție

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 426/86 al Consiliului din 24 februarie 1986 privind organizarea comună a pieței în sectorul produselor prelucrate pe bază de fructe și legume (1), modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 1125/89 (2), în special articolul 6 alineatul (4),

întrucât roșiile necurățate, întregi sau nu (suc sau sos pentru pizza) aparținând subpoziției NC ex 2002 10 au fost incluse în lista produselor eligibile pentru acordarea ajutorului pentru producție prevăzut în anexa I partea A la Regulamentul (CEE) nr. 426/86, de Regulamentul (CEE) nr. 1125/89 al Consiliului; întrucât trebuie să se definească, așadar, standardele minime de calitate pentru produsele în cauză, pe baza unor procese de fabricație corecte și tradiționale; întrucât cerințele de calitate stabilite de prezentul regulament constituie norme de aplicare a schemei de ajutor pentru producție, complementare dispozițiilor adoptate de Regulamentul (CEE) nr. 1599/84 al Comisiei din 5 iunie 1984 care stabilește normele de aplicare a schemei de ajutor pentru producție pentru produsele prelucrate pe bază de fructe și legume (3); modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 2260/89 (4);

întrucât este necesar să se modifice Regulamentul (CEE) nr. 1764/86 al Comisiei (5);

întrucât măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare a produselor prelucrate pe bază de fructe și legume,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CEE) nr. 1764/86 se modifică după cum urmează:

1.

Titlul I se înlocuiește cu următorul text:

„TITLUL I

Cerințele care se aplică roșiilor curățate și necurățate

Articolul 3

În sensul prezentului titlu, «roșii curățate» reprezintă:

roșiile curățate congelate, întregi sau bucăți

și

roșiile curățate conservate, întregi sau bucăți, după cum sunt definite acestea la articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 1599/84;

«roșii necurățate» reprezintă:

 

roșiile conservate necurățate, întregi sau bucăți, după cum sunt definite acestea la articolul 1 din regulamentul menționat anterior.

Articolul 4

(1)   Numai următoarele ingrediente pot fi adăugate roșiilor curățate sau necurățate:

apă;

suc de roșii;

concentrat de roșii;

sare obișnuită (clorură de sodiu);

condimente naturale, ierburi aromatice și extracte ale acestora, precum și arome naturale.

Ca aditivi la producția de roșii curățate sau necurățate se pot folosi numai acidul citric (E 330) și clorura de calciu (509).

(2)   Cantitatea de sare obișnuită adăugată nu trebuie să depășească 3 % din greutatea netă, iar când se adaugă clorură de calciu, conținutul total de ioni de calciu nu trebuie să depășească 0,045 % pentru roșiile întregi și 0,080 % pentru roșiile bucăți. Atunci când se stabilește cantitatea de sare comună adăugată, conținutul natural de cloruri se consideră a fi egal cu 2 % din conținutul greutății în stare uscată.

(3)   Sucul și concentratul de roșii adăugate îndeplinesc cerințele minime stabilite la titlul II.

Articolul 5

(1)   Roșiile curățate și necurățate nu trebuie să conțină arome sau mirosuri străine de produs, iar culoarea lor trebuie să fie caracteristică varietății folosite, prelucrate în mod corespunzător.

(2)   Roșiile curățate nu trebuie să aibă practic coajă. Coaja roșiilor necurățate trebuie să rămână practic intactă. Roșiile curățate și necurățate întregi nu trebuie să aibă practic stricăciuni.

(3)   Proporția de mucegai a roșiilor conservate (roșiile și lichidul de acoperire) nu trebuie să depășească 50 % grade pozitive, iar nivelul pH-ului nu trebuie să fie mai mare de 4,5.

Articolul 6

(1)   Produsele se consideră a fi în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) atunci când nu sunt depășite următoarele toleranțe pentru defecte:

vătămări: suprafață totală de 35 cm2;

prezența cojii (roșii curățate):

roșii întregi: suprafață totală de 300 cm2;

roșii bucății: suprafață totală de 1 250 cm2;

absența cojii (roșii necurățate):

roșii întregi: suprafață totală de 300 cm2;

roșii bucăți: suprafață totală de 1 250 cm2.

Toleranțele fixate sunt pentru o greutate netă de 10 kg.

(2)   În sensul alineatului (1):

(a)

«vătămări» reprezintă zone în care au pătruns leziunile de la suprafață și, prin urmare, contrastează puternic la culoare sau textură cu pulpa normală a roșiei și care ar fi trebuit să fi fost îndepărtate în timpul prelucrării;

(b)

«coajă» reprezintă atât coaja aderentă, cât și neaderentă la miezul roșiei, cât și coaja reziduală din recipient.

Articolul 7

(1)   În ceea ce privește roșiile curățate sau necurățate conservate, roșiile și lichidul de acoperire dintr-un recipient trebuie să ocupe minimum 90 % din capacitatea de apă a recipientului.

(2)   Greutatea netă a roșiilor întregi, curățate sau necurățate conservate, în stare uscată, este egală în medie cu minimum 56 % din capacitatea de apă, exprimată în grame, a recipientului.

(3)   Dacă roșiile conservate curățate sau necurățate sunt ambalate în recipiente de sticlă, capacitatea de apă se reduce cu 20 ml înainte de calcularea procentelor prevăzute la alineatele (1) și (2).”

2.

La articolul 13 alineatul (1) din titlul IV, cuvintele „roșii curățate” se înlocuiesc cu „roșii curățate și necurățate”.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Se aplică de la 1 iulie 1989.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 28 iulie 1989.

Pentru Comisie

Ray MAC SHARRY

Membru al Comisiei


(1)  JO L 49, 27.2.1986, p. 1.

(2)  JO L 118, 29.4.1989, p. 29.

(3)  JO L 152, 8.6.1984, p. 16.

(4)  JO L 216, 27.7.1989, p. 46.

(5)  JO L 153, 7.6.1986, p. 1.