03/Volumul 04 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
174 |
31983R2213
L 213/13 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
REGULAMENTUL (CEE) NR. 2213/83 AL COMISIEI
din 28 iulie 1983
de stabilire a standardelor de calitate pentru ceapă și andive
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 1035/72 al Consiliului din 18 mai 1972 privind organizarea comună a pieței de fructe și legume (1), astfel cum a fost modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 1738/82 (2), în special articolul 2 alineatul (3),
întrucât standardele de calitate pentru ceapă sunt stabilite în anexa II/6 din Regulamentul nr. 23 (3); întrucât standardele au fost modificate prin Regulamentul nr. 87/64/CEE (4);
întrucât standardele de calitate pentru andive sunt stabilite în anexa I/2 la Regulamentul nr. 58 (5);
întrucât a apărut o schimbare în producția și comercializarea acestor produse, în special cu privire la cerințele consumatorului și piețele cu ridicata; întrucât standardele comune de calitate pentru ceapă și andive ar trebui, în consecință, schimbate pentru a se ține cont de aceste noi cerințe;
întrucât aceste schimbări determină modificarea definiției clasei de calitate suplimentară, astfel cum s-a stabilit prin Regulamentul (CEE) nr. 1194/69 al Consiliului (6); întrucât, la definirea acestei clase, ar trebui să se țină seama de importanța economică pentru producătorii acestor produse și de nevoia de a satisface cerințele consumatorilor;
întrucât standardele sunt aplicabile în toate etapele de comercializare; întrucât transportul la mare distanță, depozitarea pentru o anumită perioadă de timp sau diferitele operațiuni de manipulare pot produce deteriorări datorită dezvoltării biologice a produselor sau tendinței lor la perisabilitate; întrucât, prin urmare, ar trebui să se țină seama de aceste deteriorări când se aplică aceste standarde în etapele de comercializare ulterioare expedierii; întrucât, având în vedere că produsele din clasa „Extra” trebuie să fie sortate și ambalate cu deosebită grijă și doar în cazul lor urmează să se ia în considerație numai absența prospețimii sau turgescenței;
întrucât, din motive de claritate și siguranță din punct de vedere al cerințelor legale, standardele astfel modificate ar trebui consolidate într-un singur text pentru o utilizare mai ușoară;
întrucât măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare pentru fructe și legume,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Standardele de calitate pentru ceapă, care intră sub incidența subpoziției 07.01 H din Tariful Vamal Comun și pentru andive, care intră sub incidența subpoziției 07.01.D II din Tariful Vamal Comun, sunt stabilite în anexele I și II.
Aceste standarde se aplică în toate etapele de comercializare, conform condițiilor stabilite în Regulamentul (CEE) nr. 1035/72.
Totuși, în etapele ulterioare expedierii, produsele pot prezenta, din punct de vedere al standardelor prescrise,
— |
o oarecare absență a prospețimii și turgescenței; |
— |
pentru produsele încadrate în alte clase decât clasa „Extra”, o ușoară alterare datorată dezvoltării și tendinței acestora la perisabilitate. |
Articolul 2
(1) Prin prezentul se elimină cuvintele „la ceapă” de la articolul 2 din Regulamentul nr. 23 și cuvintele „andive” din articolul 1 din Regulamentul nr. 58 și termenii „cepe, andive” din primul articol din Regulamentul (CEE) nr. 1194/69.
(2) Prin prezentul se abrogă anexa II/6 la Regulamentul nr. 23 și anexa I/2 la Regulamentul nr. 58, precum și anexele II și III la Regulamentul (CEE) nr. 1194/69.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare la 1 septembrie 1983.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 28 iulie 1983.
Pentru Comisie
Poul DALSAGER
Membru al Comisiei
(1) JO L 118, 20.5.1972, p. 1.
(3) JO 30, 20.4.1962, p. 965/62.
(4) JO 116, 21.7.1964, p. 1050/64.
(5) JO 56, 7.7.1962, p. 1607/62.
(6) JO L 157, 28.6.1969, p. 1.
ANEXA I
STANDARD DE CALITATE PENTRU CEAPĂ
I. DEFINIȚIA PRODUSULUI
Acest standard se aplică pentru ceapa cultivată din soiurile (cultivari) de Allium cepa L., care urmează să fie furnizată consumatorului în stare naturală, ceapa verde cu frunze întregi și ceapa destinată prelucrării industriale fiind excluse.
II. DISPOZIȚII PRIVIND CALITATEA
Obiectul standardului este de a defini cerințele de calitate pentru ceapă după pregătire și ambalare.
A. Cerințe minime
În toate cazurile, sub rezerva dispozițiilor speciale pentru clasa și toleranțele permise, bulbul trebuie să fie:
— |
intact; totuși, prezența unor mici fisuri în pelicula exterioară și absența unei părți a peliculei exterioare nu sunt considerate defecte dacă nu se vede partea cărnoasă; |
— |
sănătos; produsul afectat de putrezire sau deteriorare în așa măsură încât să-l facă inadecvat pentru consum este exclus; |
— |
curat; practic fără nici o materie străină vizibilă; |
— |
fără deteriorări cauzate de îngheț; |
— |
suficient de uscat pentru utilizarea dorită (în cazul cepei pentru murat, cel puțin primele două pelicule exterioare și codițele trebuie să fie complet uscate); |
— |
fără umiditate exterioară anormală; |
— |
fără miros și/sau gust străin. |
În final, cozile trebuie să fie răsucite sau bine tăiate și nu trebuie să aibă o lungime mai mare de 4 centimetri (cu excepția cepei în funie).
Starea cepei trebuie să fie astfel încât aceasta să poată:
— |
să reziste la transport și manipulare și |
— |
să ajungă în condiții satisfăcătoare la locul de destinație. |
B. Clasificare
Ceapa se clasifică în trei clase, definite mai jos:
(i) Clasa I:
Ceapa din această clasă trebuie să fie de bună calitate. Forma și calitatea trebuie să fie tipică soiului.
Bulbii trebuie să fie:
— |
tari și compacți; |
— |
fără urme de muguri sau încolțire; |
— |
fără fuște; |
— |
fără umflături cauzate de dezvoltarea anormală; |
— |
practic, fără smocuri de rădăcini (totuși, pentru ceapa recoltată înainte de maturitatea completă, smocurile de rădăcini sunt permise), mici fisuri în pelicula exterioară sunt permise. |
Pătarea ușoară care nu afectează ultima peliculă uscată care protejează miezul este admisă.
(ii) Clasa II:
Această clasă include ceapa care nu se califică pentru includerea în clasa I, dar satisface cerințele minime specificate mai sus.
Aceasta ar trebui să fie acceptabil de tare și, cu condiția să-și păstreze caracteristicile esențiale de calitate și conservare, poate prezenta următoarele defecte:
— |
forma și coloritul să nu fie tipice soiului; |
— |
manifestări incipiente de muguri sau încolțire (cel mult 10 % din numărul sau greutatea pe unitate de prezentare); |
— |
urme de frecare; |
— |
urme superficiale cauzate de paraziți sau boli; |
— |
mici fisuri vindecate; |
— |
ușoare învinețiri, vindecate, care nu riscă să afecteze calitățile de conservare. |
Poate să aibă smocuri de rădăcini.
Pătarea care nu afectează ultima peliculă uscată care protejează miezul este admisă.
(iii) Clasa III (1):
Această clasă include ceapa care nu se califică pentru includerea în clasele superiore, dar care satisface cerințele pentru clasa II. Totuși, aceasta poate să prezinte:
— |
urme ușoare de sol; |
— |
forme incipiente de muguri încolțiți care nu afectează mai mult de 20 % din numărul sau greutatea pe unitate de prezentare; |
— |
învinețire care nu riscă să afecteze calitățile de conservare. |
III. DISPOZIȚII PRIVIND CALIBRAREA
Calibrul este determinat de diametrul maxim al secțiunii ecuatoriale. Diametrul minim este de 10 mm. Diferența dintre diametrele celei mai mici și celei mai mari cepe din același ambalaj nu trebuie să depășească:
Clasele I și II:
— |
5 mm, când diametrul celei mai mici cepe este de 10 mm și peste, dar sub 20 mm; totuși, când diametrul cepei este de 15 mm și peste, dar sub 25 mm, diferența poate fi de 10 mm; |
— |
15 mm când diametrul celei mai mici cepe este de 20 mm și peste, dar sub 40 mm; |
— |
20 mm când diametrul celei mai mici cepe este de 40 mm și peste, dar sub 70 mm; |
— |
30 mm când diametrul celei mai mici cepe este de 70 mm sau peste. |
Calibrul cepei din clasa III poate diferi dar nu cu mai mult de 30 mm în oricare ambalaj.
IV. DISPOZIȚII PRIVIND TOLERANȚELE
Toleranțele cu privire la calitate și calibru sunt permise în fiecare ambalaj pentru produsul care nu satisface cerințele clasei indicate.
A. Toleranțe de calitate
(i) Clasa I:
10 % din numărul sau greutatea cepei care nu satisface cerințele de calitate pentru clasă, dar care le satisface pe cele ale clasei II sau, în mod excepțional, se încadrează în toleranțele pentru acea clasă.
(ii) Clasele II și III:
10 % din numărul sau greutatea cepei care nu satisface nici cerințele de calitate, nici cerințele minime, exclusiv produsul afectat de putrezire sau orice alte deteriorări care îl fac inadecvat pentru consum.
B. Toleranțe de calibru
Pentru toate clasele: 10 % din numărul sau greutatea cepei care nu satisface calibrul identificat, dar cu un diametru de cel mult 20 % sub sau peste acesta.
V. DISPOZIȚII PRIVIND PREZENTAREA
A. Uniformitate
Conținutul fiecărui colet trebuie să fie uniform și să conțină numai ceapă de aceeași origine, soi, calitate și calibru.
Pentru ceapa din clasa III uniformitatea poate fi limitată la origine și calibru.
Partea vizibilă a conținutului fiecărui colet trebuie să fie reprezentativă pentru întreg conținutul.
B. Prezentare
Ceapa trebuie să fie prezentată:
— |
aranjată în straturi; |
— |
ambalată în vrac; |
— |
în „funii” (de cel puțin 16 bulbi, cu codițe perfect uscate). |
C. Ambalare
Ceapa trebuie să fie ambalată în așa manieră încât să se asigure protecția adecvată a produsului.
Materialele folosite în interiorul coletului trebuie să fie noi, curate și de o calitate care să evite producerea oricărei deteriorări interne sau externe a produsului. Folosirea materialelor și în special a hârtiei sau timbrelor ce poartă specificații comerciale este permisă cu condiția ca imprimarea sau eticheta să fi fost făcută cu cerneală sau adeziv netoxice.
Ambalajele nu trebuie să conțină materii străine.
VI. DISPOZIȚII PRIVIND MARCAREA
Fiecare colet trebuie să poarte următoarele detalii în litere grupate pe aceeași parte, marcajul fiind lizibil, imposibil de șters și vizibil din exterior:
A. Identificare
Ambalator și/sau Expeditor |
Numele și adresa sau marcajul codului eliberat sau acceptat oficial. |
B. Natura produsului
„Ceapă” dacă din exterior conținutul nu este vizibil.
C. Originea produsului
Țara de origine și, opțional, districtul în care a fost cultivată sau numele național, regional sau local al zonei.
D. Specificații comerciale
— |
clasa; |
— |
calibrul indicat prin diametrele minime sau maxime; |
— |
greutatea. |
E. Marcajul de control oficial (opțional)
(1) Clasă suplimentară, în sensul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 1035/72. Aplicarea acestei clase de calitate sau a unora dintre cerințele acesteia se află sub rezerva unei decizii care urmează să fie luată în temeiul articolului 4 alineatul (1) din același regulament.
ANEXA II
STANDARDE DE CALITATE PENTRU ANDIVE
I. DEFINIȚIA PRODUSULUI
Prezentul standard se aplică andivelor, adică lăstarilor de cicoare crescuți din rădăcini din soiurile (cultivarii) de „andive” derivate din Cichorium intybus L., var. foliosum HEGI, destinate furnizării către consumator în stare proaspătă, andivele pentru prelucrarea industrială fiind excluse.
II. DISPOZIȚII PRIVIND CALITATEA
Scopul standardului este de a defini cerințele de calitate pentru andive după pregătire și ambalare.
A. Cerințe minime
În toate clasele, sub rezerva dispozițiilor speciale pentru clasele și toleranțele permise, andivele trebuie să fie:
— |
intacte; |
— |
sănătoase; produsul afectat de putrezire sau deteriorare astfel încât să devină inadecvat pentru consum este exclus; |
— |
fără decolorări roșiatice, mușcături de îngheț sau urme de învinețire; |
— |
fără deteriorări cauzate de rozătoare sau boli; |
— |
fără deteriorări cauzate de insecte sau alți paraziți; |
— |
fără inflorescențe incipiente pe mai mult de trei sferturi din lungimea lor; |
— |
curate, în special fără frunze murdare de pământ și, practic, fără materii străine vizibile; |
— |
deschise la culoare, adică alb spre alb-gălbui; |
— |
tăiate sau rupte regulat la bază; |
— |
cu aspect proaspăt; |
— |
fără umezeală externă anormală; |
— |
fără miros și/sau gust străin. |
Dezvoltarea și starea andivelor trebuie să fie de așa natură încât să le permită:
— |
să reziste la transport și manipulare și |
— |
să sosească în condiții satisfăcătoare la locul de destinație. |
B. Clasificare
Andivele se clasifică în patru clase definite mai jos:
(i) Clasa „Extra”:
Andivele din această clasă trebuie să fie de calitate superioară. Trebuie să fie în special:
— |
bine formate; |
— |
rigide; |
— |
să aibă capetele închise, cu alte cuvinte capete cu vârful ascuțit, bine închis; |
— |
să aibă frunzele exterioare de cel puțin trei sferturi din lungimea andivei; |
— |
să nu aibă aspect verzui sau sticlos. |
(ii) Clasa I:
Andivele din această clasă trebuie să fie de bună calitate. Acestea trebuie în special:
— |
să fie suficient de rigide; |
— |
să aibă frunzele exterioare de cel puțin jumătate din lungimea andivei; |
— |
să nu aibă aspect verzui sau sticlos. |
Acestea pot fi mai puțin regulate ca formă și vârfuri, fără ca diametrul deschiderii să depășească diametrul maxim al andivei cu mai mult de o cincime, pot fi mai puțin strânse și închise decât cele pentru clasa „Extra”.
(iii) Clasa II:
Această clasă include andivele care nu se califică pentru includerea în clasele superioare, dar satisfac cerințele minime specificate mai sus.
Oricum, acestea pot să aibă următoarele defecte:
— |
să aibă o ușoară formă neregulată; |
— |
să fie ușor verzui în vârful frunzelor; |
— |
să fie ușor deschise la vârf (diametrul deschiderii nu poate depăși diametrul maxim al andivei cu mai mult de o treime). |
(iv) Clasa III (1)
Această clasă include andivele care nu se califică pentru includerea în clasele superioare, dar satisfac cerințele definite pentru clasa II.
Totuși, acestea pot să aibă următoarele defecte:
— |
să aibă formă neregulată; |
— |
să fie verzui în vârful frunzelor; |
— |
să prezinte urme ușoare de decolorare roșiatică pe frunzele exterioare. |
III. DISPOZIȚII PRIVIND CALIBRAREA
Calibrul este determinat, în primul rând, de diametrul celei mai late secțiuni în unghiuri drepte față de axa longitudinală și, în al doilea rând, de lungime. Pentru fiecare clasă, calibrele sunt următoarele:
(cm) |
||||||
|
Extra |
I |
II |
III |
||
Diametrul minim |
|
|
|
|
||
|
2,5 |
2,5 |
2,5 |
2,5 |
||
|
3 |
3 |
2,5 |
2,5 |
||
Diametrul maxim |
6 |
8 |
- |
- |
||
Lungimea minimă |
9 |
9 |
9 (2) |
9 (2) |
||
Lungimea maximă |
17 |
20 |
24 |
24 |
În oricare colet:
(i) |
diferența maximă permisă de lungime între lăstarii de andive este de 5 cm pentru clasa „Extra”, 8 cm pentru clasa I și 10 cm pentru clasele II și III; |
(ii) |
diferența maximă permisă în diametru între lăstarii de andive este de 2,5 cm pentru clasa „Extra”, 4 cm pentru clasa I și 5 cm pentru clasa II. Nu sunt fixate limite pentru andivele din clasa III. |
IV. DISPOZIȚII PRIVIND TOLERANȚELE
Toleranțele cu privire la calitate și calibru sunt permise în fiecare colet, pentru produsul care nu satisface cerințele clasei sale.
A. Toleranțe de calitate
(i) Clasa „Extra”:
5 % din numărul sau greutatea lăstarilor de andive care nu satisfac cerințele de calitate pentru această clasă, dar satisfac cerințele pentru clasa I sau, în mod excepțional, se încadrează în toleranțele pentru acea clasă.
(ii) Clasa I:
10 % din numărul sau greutatea lăstarilor de andive care nu satisfac cerințele de calitate pentru această clasă, dar satisfac cerințele pentru clasa II sau, în mod excepțional, se încadrează în toleranțele pentru acea clasă.
(iii) Clasa II:
10 % din numărul sau greutatea lăstarilor de andive care nu satisfac nici cerințele acestei clase, nici cerințele minime, cu excepția produselor afectate de putrezire sau orice alte deteriorări care le face inadecvate pentru consum;
(iv) Clasa III:
15 % din numărul sau greutatea lăstarilor de andive care nu satisfac nici cerințele acestei clase, nici cerințele minime, cu excepția produselor afectate de putrezire sau orice alte deteriorări care le face inadecvate pentru consum.
B. Toleranțe de calibru
Pentru toate clasele: 10 % din numărul sau greutatea lăstarilor de andive a căror lungime și diametru nu depășesc cu 1 cm mai mult sau mai puțin măsurătorile pentru gradele de calibru indicate în secțiunea III. Totuși, nu sunt permise toleranțe cu privire la diametrul minim.
V. DISPOZIȚII PRIVIND ASPECTUL
A. Uniformitate
Conținutul fiecărui colet trebuie să fie uniform și să conțină numai andive de aceeași origine, soi, calitate și calibru.
Pentru andivele din clasa III, uniformitatea poate fi limitată la origine și calibru.
Partea vizibilă a conținutului fiecărui colet trebuie să fie reprezentativă pentru întreg conținutul.
B. Prezentare
Andivele clasificate ca „Extra” și clasele I și II trebuie să fie aranjate:
— |
fie uniform în straturi; |
— |
fie în pachete mici. |
Andivele din clasa III trebuie aranjate în colete care cântăresc cel puțin 7 kilograme.
C. Ambalare
Andivele trebuie să fie ambalate în așa fel încât să se asigure protejarea adecvată a produsului.
Dacă sunt puse în cutii din lemn, andivele trebuie izolate de contactul cu pereții cutiei printr-un material protector aplicat pe margine.
Materialele folosite în interiorul ambalajului trebuie să fie noi, curate și de o calitate care să evite orice deteriorări interne sau externe ale produsului. Folosirea materialelor și în special a hârtiei sau timbrelor ce poartă specificații comerciale este permisă cu condiția ca imprimarea sau eticheta să fi fost făcute cu cerneală sau adeziv netoxice.
Ambalajele nu trebuie să conțină materii străine.
VI. DISPOZIȚII PRIVIND MARCAREA
Fiecare colet trebuie să poarte următoarele detalii în litere grupate pe aceeași parte, marcajul fiind lizibil, imposibil de șters și vizibil din exterior.
A. Identificare
Ambalator și/sau Expeditor |
Numele și adresa sau marcajul codului eliberat sau acceptat oficial. |
B. Natura produsului
„Andive” dacă din exterior conținutul nu este vizibil.
C. Originea produsului
Țara de origine și, opțional, districtul în care a fost cultivat sau numele național, regional sau local al zonei.
D. Specificații comerciale
— |
clasa; |
— |
lungimea maximă sau minimă pentru andivele din clasele II și III care se încadrează numai între 6 și 12 cm în lungime. |
E. Marcajul de control oficial (opțional)
(1) O clasă suplimentară, în sensul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 1035/72. Aplicarea acestei clase de calitate sau a anumitor cerințe este condiționată de o decizie luată în temeiul articolului 4 alineatul (1) din același regulament.
(2) Totuși, andivele care se încadrează între 6 și 12 cm lungime pot fi incluse în clasele II și III, sub rezerva menționării pe colet a lungimii minime și maxime a andivelor conținute de acesta.