03/Volumul 01

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

31964L0432

P 121/1977

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA CONSILIULUI

din 26 iunie 1964

privind problemele de inspecție veterinară care afectează schimburile intracomunitare cu bovine și porcine

(64/432/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚII ECONOMICE EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolele 43 și 100,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

întrucât Regulamentul nr. 20 al Consiliului privind realizarea treptată a unei organizări comune a piețelor în sectorul cărnii de porc (3) este deja în vigoare și urmează să se adopte un regulament asemănător pentru carnea de vită și de vițel și întrucât aceste regulamente se referă și la schimburile cu animale vii;

întrucât Regulamentul nr. 20 înlocuiește numeroasele măsuri tradiționale de protecție a frontierelor cu un sistem unic destinat cu precădere să faciliteze schimburile intracomunitare; întrucât și regulamentul privind schimburile cu carne de vită și de vițel care urmează să fie adoptat are ca scop eliminarea obstacolelor din calea acestui tip de schimburi;

întrucât punerea în aplicare a regulamentelor menționate anterior nu va produce efectele dorite atât timp cât cerințele de sănătate ale statelor membre vor continua să difere, îngreunând astfel schimburile intracomunitare cu bovine și porcine;

întrucât, pentru eliminarea acestor diferențe, în cadrul politicii agricole comune și în paralel cu regulamentele deja adoptate sau în curs de adoptare, trebuie luate măsuri privind realizarea treptată a unei organizări comune a piețelor; întrucât dispozițiile statelor membre privind sănătatea animală trebuie să fie apropiate în consecință;

întrucât, în temeiul articolului 36 din tratat, dreptul statelor membre de a menține interdicțiile sau restricțiile la importuri, exporturi sau produse în tranzit din motive de protecție a sănătății și vieții oamenilor și animalelor nu le scutește pe acestea de obligația de a apropia dispozițiile de reglementare a acestor interdicții și restricții, în măsura în care diferențele dintre aceste dispoziții îngreunează punerea în aplicare și funcționarea politicii agricole comune;

întrucât, în contextul acestei apropieri, țara exportatoare trebuie să aibă obligația de a se asigura că bovinele și porcinele de reproducere, de rentă sau pentru sacrificare destinate schimburilor intracomunitare, locurile de proveniență și încărcare a animalelor în cauză și mijloacele de transport folosite respectă anumite cerințe de sănătate animală, garantând astfel că animalele nu constituie o sursă de boli contagioase sau infecțioase;

întrucât, pentru a asigura statele membre cu privire la respectarea acestor cerințe, trebuie să se prevadă eliberarea de către un medic veterinar oficial a unui certificat de sănătate care să însoțească animalele până la destinație;

întrucât statele membre trebuie să aibă dreptul de a interzice introducerea bovinelor și porcinelor pe teritoriul lor, dacă se constată că acestea sunt bolnave sau sunt suspecte de contaminare cu o boală contagioasă sau infecțioasă, dacă pot răspândi astfel de boli fără a fi bolnave sau dacă nu respectă cerințele comunitare de sănătate animală;

întrucât nu este justificat ca statelor membre să li se permită să refuze introducerea bovinelor și porcinelor pe teritoriul lor din alte motive decât de sănătate animală și întrucât, prin urmare, la cererea sa sau a reprezentantului său, expeditorului ar trebui să i se permită să reexpedieze animalele în țara expeditoare, dacă nu există motive în baza căror acest lucru nu este posibil;

întrucât, pentru a permite celor interesați să evalueze motivele care au stat la baza unei interdicții sau restricții, este necesar ca aceste motive să fie aduse la cunoștința expeditorului sau a mandatarului său și a autorității centrale competente din țara expeditoare;

întrucât, în cazul în care apare o dispută între expeditor și autoritatea din statul membru de destinație privind justificarea interdicției sau restricției, ar trebui ca expeditorul să aibă posibilitatea de a obține avizul unui expert veterinar, pe care să îl poată alege dintr-o listă întocmită de către Comisie;

întrucât, în unele cazuri și pentru anumite categorii de animale, dispozițiile generale prevăzute de prezenta directivă pot să devină mai puțin stricte fără a implica riscuri pentru sănătate, în scopul de a permite statelor membre de destinație să acorde derogări generale sau speciale;

întrucât, în anumite domenii care prezintă probleme speciale, apropierea dispozițiilor din statele membre nu poate avea loc înainte de efectuarea unui studiu mai detaliat;

întrucât trebuie prevăzută o procedură de modificare simplificată pentru anexele B–D, deoarece normele care figurează în aceste anexe sunt de natură tehnică și sunt în schimbare; întrucât, în consecință, efectuarea acestor modificări după consultarea statelor membre ar trebui să îi fie încredințată Comisiei,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă se referă la schimburi intracomunitare cu animale de reproducere, de rentă sau pentru sacrificare din speciile bovină și porcină.

Articolul 2

În sensul prezentei directive:

(a)	„exploatație” înseamnă unitatea agricolă sau grajdul deținut de comerciant, aflat sub supraveghere oficială și situat pe teritoriul unui stat membru, unde sunt ținute sau crescute în mod obișnuit animale de reproducere, de rentă sau pentru sacrificare;

(b)

„animal pentru sacrificare” înseamnă animalul din speciile bovină sau porcină care, imediat după sosirea în țara de destinație, este destinat să ajungă direct în abator sau într-o piață aparținătoare unui abator și ale cărei reglementări prevăd ca animalele să ajungă, în special la ieșirea de pe piață, doar într-un abator desemnat de către autoritatea centrală competentă. În ultimul caz, animalele trebuie sacrificate în abatorul în cauză în termen de cel mult șaptezeci și două de ore de la intrarea în piață;

(c)	„animale de reproducere sau de rentă” înseamnă animalele din speciile bovină și porcină, altele decât cele prevăzute la litera (b), în special animalele destinate reproducerii, producției de lapte sau carne și cele destinate a fi folosite în agricultură;

(d)	„animal din specia bovină indemn de tuberculoză” înseamnă animalul din specia bovină care îndeplinește condițiile enumerate în anexa A (I) (1);

(e)	„șeptel de bovine oficial indemn de tuberculoză” înseamnă șeptelul de bovine care îndeplinește condițiile prevăzute în anexa A (I) (2);

(f)	„animal din specia bovină indemn de bruceloză” înseamnă animalul din specia bovină care îndeplinește condițiile prevăzute în anexa A (II) (1);

(g)	„șeptel de bovine oficial indemn de bruceloză” înseamnă șeptelul de bovine care îndeplinește condițiile prevăzute în anexa A (II) (A) (2);

(h)	„șeptel de bovine indemn de bruceloză” înseamnă șeptelul de bovine care îndeplinește condițiile prevăzute în anexa A (II) (A) (3);

(i)	„animal din specia porcină indemn de bruceloză” înseamnă animalul din specia porcină care îndeplinește condițiile prevăzute în anexa A (II) (B) (1);

(k)	„șeptel de porcine indemn de bruceloză” înseamnă șeptelul de porcine care îndeplinește condițiile prevăzute în anexa A (II) (B) (2);

(l)

„zonă indemnă de epizootii” înseamnă o suprafață cu diametrul de 20 km în care, conform constatărilor oficiale, într-un interval de cel puțin 30 de zile înainte de încărcare, nu a existat:

(i)	pentru animalele din specia bovină: nici un caz de febră aftoasă;

(ii)	pentru animalele din specia porcină: nici un caz de febră aftoasă, pestă porcină sau paralizie porcină contagioasă (boala Teschen);

(m)	„boli cu notificare obligatorie” înseamnă bolile enumerate în anexa E;

(n)	„medic veterinar oficial” înseamnă medicul veterinar desemnat de către autoritatea centrală competentă a statului membru;

(o)	„țară exportatoare” înseamnă statul membru din care animalele din specia bovină și porcină sunt trimise în alt stat membru;

(p)	„țară de destinație” înseamnă statul membru în care animalele din specia bovină și porcină sunt trimise de către un alt stat membru.

Articolul 3

(1) De pe teritoriul său, statul membru trimite pe teritoriul altui stat membru numai bovinele și porcinele care îndeplinesc condițiile generale prevăzute la alineatul (2), ținând seama, dacă este necesar, de dispozițiile alineatului (7), și condițiile speciale prevăzute pentru anumite categorii de animale din specia bovină și porcină la alineatele (3)–(6).

(2) Este obligatoriu ca animalele din specia bovină și porcină reglementate de prezenta directivă:

(a)	să nu prezinte semne clinice de boală în ziua încărcării;

(b)

să provină dintr-o exploatație care îndeplinește următoarele condiții:

(i)	este situată în centrul unei zone indemne de epizootii;

(ii)	cu cel puțin trei luni înainte de încărcare, a fost indemnă de febră aftoasă și bruceloză bovină în cazul bovinelor și de febră aftoasă, bruceloză bovină și porcină, pestă porcină și paralizie porcină contagioasă (boala Teschen) în cazul porcinelor;

(iii)

cu cel puțin 30 de zile înaintea efectuării transportului, a fost indemnă de toate celelalte boli cu notificare obligatorie și care sunt contagioase sau infecțioase pentru specia în cauză;

(c)

în cazul animalelor de reproducere și rentă, să rămână în exploatația prevăzută la alineatul (2) litera (b) în cele 30 de zile anterioare încărcării. Medicul veterinar oficial poate certifica faptul că animalele au rămas în exploatație în timpul celor 30 de zile anterioare încărcării, în cazul animalelor identificate în modul prevăzut la litera (d) și plasate sub supraveghere veterinară oficială, fiind astfel posibil să se certifice că aparțin exploatației în cauză;

(d)	să fie identificate printr-o crotalie oficială sau aprobată oficial sau, în cazul porcinelor, printr-o ștampilă de identificare permanentă;

(e)

să fie trimise de la exploatație direct la locul de încărcare:

(i)	fără a intra în contact cu animale biongulate, altele decât bovinele și porcinele care îndeplinesc condițiile prevăzute pentru schimburile intracomunitare;

(ii)	prin separarea animalor de reproducere sau de rentă de animalele pentru sacrificare;

(iii)

în mijloace de transport sau containere curățate și dezinfectate în prealabil cu un dezinfectant autorizat oficial în țara exportatoare;

(f)	să fie încărcate pentru transportul în țara de destinație conform condițiilor prevăzute la litera (e), într-un loc prevăzut în acest scop și situat în centrul unei zone indemne de epizootii;

(g)	după încărcare, să fie trimise direct și în cel mai scurt timp la punctul de control la frontieră al țării exportatoare;

(h)	să fie însoțite, pe durata transportului către țara de destinație, de un certificat de sănătate animală conform anexei F (Modelele I–IV) care se completează în ziua încărcării, cel puțin în limba țării de destinație, și a cărui perioadă de valabilitate este de zece zile.

(3) De asemenea, este obligatoriu ca bovinele de reproducere sau de rentă:

(a)	să fi fost vaccinate cu cel puțin 15 zile și cu cel mult patru luni înainte de încărcare împotriva febrei aftoase de tip A, O și C cu un vaccin cu virus inactivat, agreat și controlat de către autoritatea competentă din țara exportatoare;

(b)	să provină dintr-un șeptel de bovine oficial indemn de tuberculoză, să fie indemne de tuberculoză și, în special, să prezinte rezultate negative la testul cutanat cu tuberculină efectuat în conformitate cu dispozițiile din anexele A și B;

(c)	să provină dintr-un șeptel de bovine oficial indemn de bruceloză, să fie indemne de bruceloză și, în special, să prezinte un număr de brucele mai mic de 30 de unități internaționale de aglutinare per mililitru la testul de seroaglutinare efectuat în conformitate cu dispozițiile din anexele A și C;

(d)	în cazul vacilor de lapte, să nu prezinte semne clinice de mastită; în afară de aceasta, la analiza efectuată conform dispozițiilor din anexa D, laptele nu trebuie să prezinte nici un semn caracteristic de stare inflamatorie sau de germeni patogeni.

(4) În afară de aceasta, porcinele de reproducere sau de rentă trebuie să provină din șepteluri porcine indemne de bruceloză, să fie indemne de bruceloză și, în special, să prezinte un număr de brucele mai mic de 30 de unități internaționale de aglutinare per mililitru la testul de seroaglutinare efectuat în conformitate cu dispozițiile din anexele A și C; efectuarea testului de seroaglutinare se impune doar pentru porcinele cu o greutate mai mare de 25 de kilograme.

(5) De asemenea, animalele pentru sacrificare nu trebuie să fie bovine sau porcine care urmează să fie sacrificate în cadrul unui program de eradicare a bolilor contagioase infecțioase dintr-un stat membru.

(6) Dacă sunt mai mari de patru luni, bovinele pentru sacrificare trebuie să întrunească și următoarele condiții:

(a)

să fi fost vaccinate cu cel puțin 15 zile și cu cel mult patru luni înainte de încărcare împotriva febrei aftoase de tip A, O și C cu un vaccin cu virus inactivat, agreat și controlat de către autoritatea competentă din țara exportatoare; totuși, perioada de valabilitate a vaccinului se prelungește la 12 luni în cazul bovinelor revaccinate în statele membre unde aceste animale sunt vaccinate anual și unde se practică sacrificarea sistematică a acestora în cazul contaminării cu febră aftoasă;

(b)	dacă nu provin dintr-un șeptel de bovine oficial indemn de tuberculoză, să prezinte rezultate negative la testul cutanat cu tuberculină efectuat în conformitate cu dispozițiile din anexele A și B;

(c)	dacă nu provin dintr-un șeptel de bovine oficial indemn de bruceloză sau dintr-un șeptel indemn de bruceloză, să prezinte un număr de brucele mai mic de 30 unități internaționale de aglutinare per mililitru la testul de seroaglutinare efectuat în conformitate cu dispozițiile din anexele A și C.

(7) Pentru schimburile intracomunitare sunt admise, de asemenea, animalele de reproducere sau de rentă sau animalele pentru sacrificare achiziționate pe o piață agreată oficial în vederea transportării în alt stat membru, cu condiția ca piața să îndeplinească următoarele condiții:

(a)	să se afle sub supravegherea unui medic veterinar oficial;

(b)	să fie situată în centrul unei zone indemne de epizootii și într-un loc în care nu este organizată o altă piață de animale vii în aceeași zi;

(c)

după dezinfecție, să fie folosită numai pentru animale de reproducere sau de rentă sau pentru animale pentru sacrificare care îndeplinesc cerințele privind schimburile intracomunitare conform alineatelor (2)–(6) și articolului 4, în cazul în care aceste condiții se aplică speciei în cauză. Dispozițiile de la alineatul (2) litera (e) trebuie îndeplinite cu precădere atunci când animalele sunt trimise pe piață. Înainte de a fi luate din exploatație sau de pe o piață care respectă dispozițiile prezentului alineat și transportate la locul de încărcare, animalele pot fi duse la un punct de grupare aflat sub control oficial, dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute pentru piețe.

Din piața sau locul de grupare, animalele achiziționate în astfel de piețe trebuie să fie trimise direct la punctul de încărcare conform dispozițiilor alineatului (2) literele (e) și (g) și expediate în țara de destinație.

Perioada în care aceste animale sunt adunate în afara exploatației de origine, în special în piață, la punctul de grupare sau de încărcare, trebuie să fie cuprinsă în cele 30 de zile prevăzute la alineatul (2) litera (c), dar nu poate depăși patru zile.

(8) Țara exportatoare desemnează piețele agreate pentru animalele de reproducere sau de rentă și pentru animalele pentru sacrificare prevăzute la alineatul (7). Țara exportatoare comunică piețele agreate autorităților centrale competente din celelalte state membre și Comisiei.

(9) Țara exportatoare stabilește procedura de supraveghere oficială a piețelor și punctelor de grupare prevăzute la alineatul (7) și se asigură că acestea sunt supravegheate.

(10) În cazul prevăzut la alineatul (7), în certificatele de sănătate se introduc mențiunile corespunzătoare, conform anexei F (Modelele I–IV).

(11) Țara exportatoare stabilește procedura de supraveghere oficială a grajdurilor comercianților și se asigură că acestea sunt supravegheate.

(12) Dacă exploatația sau zona în care este situată exploatația face obiectul unor interdicții oficiale ca urmare a izbucnirii unei boli contagioase sau infecțioase pentru specia în cauză, termenele prevăzute la alineatul (2) litera (b) punctele (ii) și (iii) și articolul 2 litera (l) intră în vigoare la data suspendării oficiale a interdicțiilor.

Articolul 4

(1) Înainte de ziua încărcării, animalele destinate schimburile intracomunitare trebuie să se afle pe teritoriul statului membru exportator:

(a)	de cel puțin șase luni, pentru animalele de reproducere sau de rentă;

(b)	de cel puțin trei luni, pentru animalele pentru sacrificare.

Dacă animalele în cauză au mai puțin de șase, respectiv trei luni, acestea trebuie să se afle pe teritoriul statului membru exportator de la naștere.

(2) În toate cazurile prevăzute la alineatul (1), în certificatele de sănătate se introduc mențiunile corespunzătoare conform anexei F (Modelele I–IV).

Articolul 5

Dacă vaccinurile prevăzute la articolul 3 alineatul (3) litera (a) și la alineatul (6) litera (a) nu sunt fabricate într-un stat membru, ele trebuie achiziționate dintr-un alt stat membru, cu excepția cazului în care datele științifice noi sau inexistența vaccinurilor, considerate corespunzătoare până la momentul respectiv, impune achiziționarea lor din exteriorul Comunității Economice Europene. În cazul izbucnirii febrei aftoase de alt tip decât A, O sau C sau al unor variante ale acestor tipuri, pentru a căror combatere vaccinurile folosite în mod curent nu oferă protecție sau oferă o protecție insuficientă, statul membru poate adopta măsurile de urgență necesare pentru adaptarea formulelor de vaccinare și pentru folosirea corespunzătoare a acestora. În același timp, statul membru informează celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta. Comisia poate organiza discuții cu privire la măsurile adoptate și care trebuie adoptate eventual.

Articolul 6

(1) Statul membru comunică celorlalte state membre și Comisiei lista punctelor de frontieră care trebuie folosite la introducerea pe teritoriul său a animalelor din specia bovină și porcină.

Cu condiția respectării dispozițiilor privind sănătatea animală, punctele de frontieră sunt alese ținând seama de circuitele comerciale și de toate mijloacele de transport care pot fi utilizate.

(2) Țara de destinație poate solicita expeditorului sau mandatarului său să îi comunice în avans intrarea pe teritoriul său a unui transport de animale din specia bovină sau porcină, specia, tipul și numărul de animale, punctul de frontieră și timpul de sosire estimat. Cu toate acestea, țara de destinație nu poate solicita comunicarea acestor informații cu mai mult de 48 de ore înainte de sosirea transportului pe teritoriul său.

(3) Țara de destinație poate interzice introducerea pe teritoriul său a animalelor din specia bovină și porcină dacă, în urma examinării efectuate la punctul de frontieră, medicul veterinar oficial constată că:

(a)	animalele sunt afectate, suspecte de a fi afectate sau sunt contaminate cu o boală cu notificare obligatorie;

(b)	dispozițiile articolelor 3 și 4 nu au fost respectate în privința acestor animale.

Țara de destinație poate adopta măsurile necesare, inclusiv carantina, pentru a clarifica situația animalelor suspecte de a fi afectate sau contaminate cu o boală cu notificare obligatorie sau care reprezintă un pericol de răspândire a unor astfel de boli.

Deciziile adoptate în conformitate cu prima sau a doua teză trebuie să autorizeze reintroducerea animalelor, la cererea expeditorului sau a mandatarului său, cu condiția să nu contravină cerințelor de sănătate.

(4) Dacă introducerea animalelor a fost interzisă pe baza oricăruia dintre motivele prevăzute la articolul 3 litera (a) și țara exportatoare sau țara de tranzit, după caz, nu autorizează reintroducerea acestora în termen de opt ore, autoritatea competentă din țara de destinație poate dispune sacrificarea sau distrugerea animalelor.

(5) În conformitate cu cerințele de sănătate animală, după sosirea animalelor pentru sacrificare la abator, acestea trebuie sacrificate cât mai repede posibil. Animalele pentru sacrificare care, la sosirea în țara de destinație, sunt trimise direct pe o piață care aparține de un abator ale cărui reglementări impun ca animalele, în special la ieșirea de pe piață, să nu poată fi duse decât într-un abator agreat în acest scop de către autoritatea centrală competentă, trebuie sacrificate cel târziu la 72 de ore de la sosirea în piață.

Din motive de sănătate animală, autoritatea competentă a țării de destinație poate desemna abatorul la care trebuie trimise animalele în cauză.

(6) În cazul în care, după introducerea pe teritoriul țării de destinație a animalelor de reproducere sau de rentă, se constată fapte care justifică aplicarea alineatului (3) prima teză, autoritatea centrală competentă din țara exportatoare trebuie să efectueze, la cererea autorității centrale competente din țara de destinație, cercetările necesare și să îi comunice rezultatul fără întârziere.

(7) Deciziile pe care autoritatea competentă le adoptă conform alineatelor (3)-(5) trebuie comunicate exportatorului sau mandatarului său împreună cu motivele care stau la baza deciziilor în cauză. Deciziile motivate trebuie comunicate solicitantului în scris, cu mențiunea căilor de atac de care acesta dispune în conformitate cu legislația existentă, precum și forma și termenele în care aceste căi de atac sunt deschise. De asemenea, deciziile trebuie comunicate autorității centrale competente din țara exportatoare.

Articolul 7

(1) Țările de destinație pot acorda uneia sau mai multor țări exportatoare autorizații generale sau limitate la cazuri specifice, în baza cărora pot fi introduse pe teritoriul lor:

Bovinele de reproducere, de rentă sau pentru sacrificare:

(a)	care, prin derogare de la articolul 3 alineatul (3) litera (a) sau alineatul (6) litera (a), nu au fost vaccinate împotriva febrei aftoase, dacă în țara exportatoare și în țările de tranzit nu a fost înregistrat oficial nici un caz de febră aftoasă cu cel puțin șase luni înainte de data încărcării;

(b)

care, prin derogare de la articolul 3 alineatul (3) litera (a) sau alineatul (6) litera (a), au fost tratate cu ser împotriva febrei aftoase cu cel mult zece zile înainte de încărcare, cu un ser împotriva febrei aftoase agreat și controlat de către autoritatea competentă a țării exportatoare și autorizat de către autoritatea competentă din țara de destinație.

B.	Bovinele de reproducere și de rentă care, prin derogare de la articolul 3 alineatul (3) litera (c), provin dintr-un șeptel bovin indemn de bruceloză.

Bovinele pentru sacrificare:

(a)	care, prin derogare de la articolul 3 alineatul (6) litera (b), au reacționat pozitiv la un test cutanat cu tuberculină;

(b)	care, prin derogare de la articolul 3 alineatul (6) litera (c), au prezentat un număr de brucele egal cu sau mai mare de 30 de unități internaționale de aglutinare per mililitru la testul de seroaglutinare.

(2) Când o țară de destinație acordă o autorizație generală conform alineatului (1), aceasta informează imediat celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta.

(3) Când o țară de destinație acordă o autorizație prevăzută la alineatul (1), în cazul operațiunilor de tranzit, este necesară obținerea unei autorizații corespunzătoare din partea țărilor de tranzit în cauză.

(4) Țările exportatoare iau toate măsurile necesare pentru ca în certificatele de sănătate să se menționeze utilizarea uneia dintre posibilitățile prevăzute la alineatul (1), pe baza modelelor din anexa F (Modelele I și II).

Articolul 8

Până la intrarea în vigoare a unor eventuale dispoziții ale Comunității Economice Europene, prezenta directivă nu afectează dispozițiile statelor membre referitoare la:

(a)	animalele din specia bovină și porcină cărora li s-au administrat antibiotice, estrogeni sau tireostatice;

(b)	prevenirea trichinozei, cu condiția ca aceste dispoziții să nu se aplice în mod discriminatoriu, în special cu privire la punerea în aplicare a cercetării sistematice pentru descoperirea trichinozei în statele membre exportatoare.

Articolul 9

(1) Dacă introducerea pe teritoriul său a bovinelor sau porcinelor din alt stat membru comportă pericolul răspândirii epizootiilor, statul membru poate adopta următoarele măsuri:

(a)	în cazul izbucnirii unei epizootii în celălalt stat membru, acesta poate interzice sau restricționa temporar introducerea bovinelor sau porcinelor din zonele afectate ale statului membru în cauză;

(b)	în cazul răspândirii unei epizootii sau al izbucnirii unei alte boli contagioase sau infecțioase grave, acesta poate interzice sau restricționa temporar introducerea de bovine sau porcine din orice zonă de pe teritoriul statului în cauză.

(2) Măsurile pe care un stat membru le adoptă în temeiul alineatului (1) trebuie comunicate în termen de zece zile lucrătoare celuilalt stat membru și Comisiei, cu menționarea clară a motivelor.

(3) Dacă statul membru interesat consideră că interdicția sau restricția prevăzută la alineatul (1) nu se justifică, acesta se poate adresa Comisiei pentru a solicita începerea imediată a discuțiilor.

Articolul 10

(1) Prezenta directivă nu afectează căile de atac existente în cadrul legislației în vigoare în statele membre împotriva deciziilor pe care autoritățile competente le adoptă în conformitate cu prezenta directivă.

(2) Statul membru acordă exportatorilor ale căror bovine și porcine au făcut obiectul măsurilor prevăzute la articolul 6 alineatul (3) dreptul de a obține, înainte ca autoritatea competentă să adopte alte măsuri, cu excepția sacrificării sau distrugerii animalelor în cazul în care acest lucru este indispensabil din motive de sănătate animală, opinia unui expert veterinar pentru a stabili dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (3).

Expertul veterinar trebuie să fie cetățean al unui stat membru, altul decât țara exportatoare sau țara de destinație.

La propunerea statelor membre, Comisia stabilește o listă a experților veterinari care pot fi instruiți în vederea elaborării unor astfel de avize. După consultarea statelor membre, Comisia stabilește modalitățile de aplicare generale, în special în ceea ce privește procedura de elaborare a acestor avize.

Articolul 11

Dacă dispozițiile Comunității privind importurile de bovine și porcine din țări terțe nu se aplică la intrarea în vigoare a prezentei directive, până la aplicarea acesteia dispozițiile naționale referitoare la bovinele și porcinele importate din țările în cauză nu trebuie să aibă un caracter mai favorabil decât dispozițiile de reglementare a schimburilor intracomunitare.

Articolul 12

Statele membre pun în aplicare dispozițiile legale, de reglementare și administrative necesare pentru a se conforma dispozițiilor prezentei directive și anexelor acesteia, în termen de douăsprezece luni de la notificarea acesteia, și informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 13

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 26 iunie 1964.

Pentru Consiliu

Președintele

C. HÉGER

(1) JO 61, 19. 4.1963, p. 1254/63.

(2) JO 121, 29.7.1964, p. 2009/64.

(3) JO 30, 20. 4.1962, p. 945/62.

ANEXA A

I. Bovine și șeptel de bovine indemne de tuberculoză

1. Se consideră că animalul din specia bovină care nu prezintă semne clinice de tuberculoză, nici reacții la testul cutanat cu tuberculină efectuat conform dispozițiilor din anexa B cu cel mult 30 de zile înainte de încărcare sau reacții specifice și care provine dintr-un șeptel de bovine oficial indemn de tuberculoză în sensul alineatului (2) este indemn de tuberculoză.

2. Se consideră că șeptelul de bovine este oficial indemn de tuberculoză dacă:

(a)	nici un animal nu prezintă semne clinice de tuberculoză;

(b)

animalele mai mari de șase săptămâni au reacționat negativ la cel puțin două teste cutanate cu tuberculină efectuate conform anexei B, primul la șase luni de la finalizarea dezinfecției stocului, al doilea șase luni mai târziu, iar următoarele la intervale de unu sau doi ani, în cazul statelor membre în care șeptelul de bovine se află în totalitate sub supraveghere veterinară oficială și rata de infectare cu tuberculoză nu depășește 1 %;

(c)

orice animal din specia bovină introdus în șeptel a fost însoțit de certificatul unui medic veterinar oficial care atestă că animalul a reacționat negativ la un test cutanat cu tuberculină efectuat conform criteriilor prevăzute în anexa B punctul 21 litera (a) și că provine dintr-un șeptel de bovine oficial indemn de tuberculoză.

II. Animale din specia bovină și porcină și șepteluri de bovine și porcine indemne de bruceloză

A. Bovine și șeptel de bovine

1. Se consideră că animalul din specia bovină care nu prezintă nici un semn clinic al bolii și care prezintă un număr de brucele mai mic de 30 unități internaționale de aglutinare per mililitru la testul de seroaglutinare efectuat în conformitate cu dispozițiile din anexa C, cu cel mult 30 de zile înainte de încărcare, și care provine dintr-un șeptel de bovine oficial indemn de bruceloză în sensul alineatului (2) este indemn de bruceloză. În plus, în cazul taurilor, sperma nu trebuie să conțină aglutinine brucelice.

2. Se consideră că șeptelul de bovine este oficial indemn de bruceloză dacă:

(a)	nu conține bovine vaccinate cu un vaccin viu împotriva brucelozei;

(b)	bovinele sunt indemne de semnele clinice ale brucelozei de cel puțin șase luni;

(c)

bovinele mai mari de douăsprezece luni:

(aa)

au prezentat un număr de brucele mai mic de 30 unități internaționale de aglutinare per mililitru la testele oficiale de seroaglutinare efectuate la intervale de șase luni conform anexei C; primul test de seroaglutinare poate fi înlocuit cu trei teste ale inelului efectuate la intervale de trei luni, cu condiția ca al doilea test de seroaglutinare să fie efectuat la cel puțin șase săptămâni după al treilea test al inelului;

(bb)

sunt verificate anual, pentru a stabili că bruceloza nu este prezentă, cu ajutorul a trei teste ale inelului efectuate la intervale de cel puțin trei luni sau două teste ale inelului și un test de seroaglutinare efectuate la intervale de cel puțin trei luni; dacă testul inelului nu poate fi efectuat, se efectuează două teste de seroaglutinare în fiecare an, la intervale de șase luni; în statele membre în care șeptelul de bovine se află în totalitate sub supraveghere veterinară oficială și rata de infectare cu Brucella nu depășește 1 %, este suficient să se efectueze două teste ale inelului pe an sau un test de seroaglutinare, dacă acestea nu pot fi efectuate.

(d)

orice animal din specia bovină introdus în șeptel a fost însoțit de certificatul unui medic veterinar oficial care atestă că, la testul de seroaglutinare efectuat cu cel mult 30 de zile înainte de intrarea în șeptel, animalul a prezentat un număr de brucele mai mic de 30 unități internaționale de aglutinare per mililitru și, în afară de aceasta, provine dintr-un șeptel de bovine oficial indemn de bruceloză.

3. Se consideră că șeptelul de bovine este indemn de bruceloză dacă:

(a)	prin derogare de la alineatul (2) litera (a), bovinele cu vârsta cuprinsă între cinci și opt luni sunt vaccinate doar cu vaccinul viu Buck 19;

(b)

bovinele îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul (2) literele (b), (c) și (d), bovinele mai tinere de 30 de luni putând să prezinte un număr de brucele egal cu sau mai mare de 30 unități internaționale de aglutinare per mililitru, dar mai mic de 80 unități internaționale de aglutinare per mililitru, reacția de fixare a complementului fiind negativă.

B. Porcine și șeptel de porcine

1. Se consideră indemn de bruceloză animalul din specia porcină care nu prezintă semne clinice de boală și care prezintă un număr de brucele mai mic de 30 de unități internaționale per mililitru și o reacție de fixare a complementului negativă la efectuarea testului de seroaglutinare conform anexei C cu cel mult 30 de zile înainte de încărcare și care provine dintr-un șeptel indemn de bruceloză în sensul alineatului (2); testul de seroaglutinare se efectuează numai în cazul porcinelor cu o greutate mai mare de 25 de kilograme.

2. Se consideră că șeptelul de porcine este indemn de bruceloză dacă:

(a)	de cel puțin un an nu s-au înregistrat cazuri de bruceloză sau semne care să indice prezența bolii. Dacă se observă astfel de semne, trebuie efectuate teste clinice, bacteriologice și eventual serologice, sub supraveghere oficială, pentru a se stabili că nu sunt simptome de bruceloză;

(b)	este situat în centrul unei suprafețe cu diametrul de 20 km în care nu s-a înregistrat oficial nici un caz de bruceloză porcină de cel puțin un an;

(c)	bovinele ținute în exploatație în aceeași perioadă sunt oficial indemne de bruceloză.

ANEXA B

Standarde de fabricație și utilizare a tuberculinelor

1. Testele cu tuberculină supravegheate oficial se efectuează cu tuberculină DPP (bovină) sau o tuberculină preparată pe un mediu sintetic și concentrată la temperatură ridicată.

2. Pentru controlul tuberculinei DPP se folosește o tuberculină standard conformă cu standardul internațional DPP de la Staatens Seruminstitut din Copenhaga.

Tuberculina standard în cauză este furnizată de Centraal Diergeneeskundig Instituut, Afdeling, Rotterdam.

3. Pentru controlul tuberculinelor cunoscute sub numele de tuberculine „sintetice” se folosește o tuberculină conformă cu standardul internațional pentru tuberculină veche de la Staatens Seruminstitut din Copenhaga.

Tuberculina standard în cauză este furnizată de Paul-Elrich-Institut din Frankfurt-am-Main.

4. Tuberculinele se prepară cu una dintre sușele BK de tip bovin menționate în cele ce urmează:

(a)

An5

(b)

Vallée

(c)

Behring.

5. pH-ul tuberculinelor trebuie să fie între 6,5 și 7.

6. Ca substanță conservantă în tuberculine se poate folosi numai fenol cu o concentrație de 0,5 %.

7. Cu condiția ca tuberculinele să fie păstrate la o temperatură de circa 4 °C, termenul de valabilitate al acestora este:

(a)	Tuberculine DPP lichide: șase luni Tuberculine DPP liofilizate: cinci ani;

(b)	Tuberculine cunoscute sub numele de tuberculine „sintetice”, nediluate: cinci ani diluate: doi ani.

8. Institutele de stat menționate în cele ce urmează sunt responsabile cu testarea tuberculinelor în țările respective:

(a) Germania:	Paul-Ehrlich-Institut, Frankfurt-am-Main
(b) Belgia:	Institut national de recherches vétérinaires, Bruxelles
(c) Franța:	Laboratoire central de recherches vétérinaires, Alfort
(d) Marele Ducat al Luxemburgului:	Institutul din țara furnizoare
(e) Italia:	Istituto Superiore di Sanità, Roma
(f) Țările de Jos:	Centraal Diergeneeskundig Instituut, Afdeling, Rotterdam.

9. Testările oficiale se efectuează fie cu tuberculine îmbuteliate gata de utilizare, fie cu un transport de tuberculine complet înainte de condiționare, doar dacă îmbutelierea are loc în prezența unui reprezentant al autorității competente.

10. Tuberculinele se testează prin metode biologice și, de asemenea, prin metoda chimică, în cazul tuberculinei DPP.

11. Tuberculinele trebuie să fie sterile.

12. Este necesară efectuarea unui test de inocuitate a tuberculinei privind netoxicitatea și absența proprietăților iritante, după cum urmează:

(a)

Netoxicitatea: testele trebuie efectuate pe șoareci și cobai.

Șoareci:	Se injectează 0,5 ml de tuberculină cutanat la doi șoareci cu greutatea între 16 și 20 g fiecare. Dacă în două ore nu apar semne clare de intoxicare, se poate deduce că produsul nu conține fenol în exces.
Cobai:	Cobaii trebuie să cântărească între 350 și 500 g. Cantitatea de tuberculină care se injectează trebuie să fie de 1 ml per 100 g de greutate vie. Se utilizează una dintre următoarele metode:

(aa)

tuberculina se injectează în pielea abdominală a doi cobai. Tuberculina poate fi considerată satisfăcătoare în cazul în care cobaii tratați în acest mod arată, timp de cel mult două zile, o infiltrare puternică, care se resoarbe din a treia zi, fără să producă necroze și care după șase zile nu mai este vizibilă. Dacă pe pielea abdominală apare necroză, sau dacă infiltrarea nu dispare în șase zile, tuberculina este respinsă.

(bb)

tuberculina se injectează intraperitonian la doi cobai. Animalele sunt ținute sub observație șase săptămâni, perioadă în care trebuie să nu prezinte simptome specifice sau scădere în greutate. La sfârșitul celor șase săptămâni animalele sunt sacrificate și se verifică dacă nu există leziuni tuberculare;

se fac în special incizii histologice în splină, ficat și plămâni. Aceeași procedură se aplică pentru orice animal care moare înainte de termenul prevăzut.

(b)	absența proprietăților iritante: se inoculează cutanat 2 500 unități internaționale (UI) de tuberculină într-un volum de 0,1 ml în pielea depilată de pe flancurile a doi cobai. După patruzeci de ore nu trebuie să existe reacții.

13. Tuberculinele trebuie analizate chimic pentru a determina cantitatea exactă de fenol și eventuala prezență a altor substanțe conservante.

14. Este necesară efectuarea unui test de nesensibilizare la tuberculină, după cum urmează:

Se fac trei injecții, la intervale de cinci zile, cu 500 de unități internaționale de tuberculină într-un volum de 0,1 ml, la trei cobai care nu au mai fost folosiți la teste. Cobaii sunt testați după 15 zile cu o injecție cutanată cu aceeași cantitate de tuberculină. Cobaii nu trebuie să prezinte o reacție diferită de cea a cobailor care au aceeași greutate și care nu au fost folosiți la teste științifice de control efectuate cu aceeași cantitate de tuberculină.

15. Este necesară efectuarea unui test de activitate prin metoda chimică și metode biologice.

(a)	Metoda chimică: această metodă este valabilă pentru DPP și are la bază precipitarea tuberculo-proteinei cu acid tricloracetic. Conținutul de nitrogen se determină prin distilarea Kjedahl. Factorul de conversie a totalului de DPP nitrogen este 6,25.

(b)	Metode biologice: aceste metode se pot folosi pentru tuberculinele preparate în mediu sintetic și pentru DPP; ele au la bază comparația tuberculinelor testate cu tuberculine standard.

16. Standardul internațional pentru tuberculina veche conține 100 000 unități internaționale de aglutinare per mililitru.

17. Standardul internațional DPP se obține în stare liofilizată, o unitate internațională = 0,00002 mg de tuberculo-proteină. Fiola conține 2 mg de tuberculo-proteină.

Tuberculinele supuse de fabricant testelor în institutele de stat menționate la alineatul (8) trebuie să aibă aceeași activitate ca tuberculinele standard, adică să conțină 100 000 unități internaționale per mililitru.

(a)

Testarea activității pe cobai:

Se folosesc cobai albinoși cu greutatea între 400 și 600 g.

Cobaii trebuie să fie sănătoși și controlați prin palpare pentru a stabili dacă, la momentul inoculării tuberculinei, tonusul lor muscular a rămas normal, în pofida sensibilizării în prealabil.

(aa)

Cobaii sunt sensibilizați prin inocularea experimentală a cca 0,5 mg de bacili vii de tuberculoză în soluție salină fiziologică sub pielea de pe crupă sau de la ceafă.

Se folosește sușa de tip bovin, furnizată la cerere de Paul-Ehrlich-Institut din Frankfurt-am-Main. Nu se administrează doze excesive, deoarece cobaii trebuie aibă aceeași greutate până la testare.

(bb)	Indiferent de metoda de titrare utilizată, evaluarea trebuie să aibă întotdeauna la bază comparația tuberculinei testate cu tuberculina standard; rezultatul trebuie să fie exprimat în unități internaționale per ml.

(b)	Testarea activității pe bovine: La testele pe bovine, reacțiile pe care tuberculina testată le produce la bovinele tuberculoase trebuie să fie aceleași cu reacțiile produse de aceeași cantitate de tuberculină standard.

19. Testele cu tuberculină trebuie efectuate cu o singură injecție cutanată în gât sau în crupă.

20. Cantitatea de tuberculină injectată trebuie să fie de 5 000 unități internaționale de DPP sau tuberculină sintetică.

21. Rezultatele testelor cutanate cu tuberculină se citesc după 72 de ore și se evaluează conform metodei de mai jos:

(a)	reacție negativă: se observă o umflătură mică, cu o creștere de maximum 2 mm a grosimii cutei de piele, fără semne clinice cum ar fi consistență ca de pastă, exudare, necroză, durere sau inflamare a vaselor și ganglionilor limfatici din zonă;

(b)	reacție pozitivă: dacă se observă semne clinice de tipul celor enumerate la litera (a) sau dacă grosimea cutei de piele crește cu mai mult de 2 mm.

ANEXA C

Bruceloza bovină

A. Teste de seroaglutinare

1. Serul standard de aglutinare trebuie să fie conform cu serul standard al Veterinary Laboratory, Weybridge, Surrey, Anglia.

Fiola trebuie să conțină 1 000 unități internaționale de aglutinare (UI) obținute prin liofilizarea a 1 ml de ser de bovină.

2. Serul standard este furnizat de Bundesgesundheitsamt, Berlin.

3. Gradul de aglutinare a Brucella într-un ser este exprimat în unități internaționale per ml (ex. Ser X = 80 UI/ml).

4. Citirile seroaglutinării lente în eprubete sunt efectuate la 50 % sau la 75 % aglutinare, antigena folosită fiind titrată în condiții identice comparativ cu serul standard.

5. Aglutinabilitatea diverselor antigene în relație cu serul standard trebuie să se încadreze în următoarele limite:

—	dacă citirea se face la 50 %: între 1:600 și 1:1 000;

—	dacă citirea se face la 75 %: între 1:500 și 1:750.

6. La prepararea antigenei care urmează să fie folosită la aglutinarea în tub (metoda lentă) se folosesc sușele tip Weybridge nr. 99 și USDA 1119 sau orice altă sușă cu sensibilitate echivalentă.

7. Mediile de cultură utilizate pentru păstrarea sușei în laborator și pentru producerea de antigene nu trebuie să favorizeze disocierea bacteriană (S minus R); este preferabil să se folosească geloză de cartof.

8. Emulsia bacteriană se prepară din ser fiziologic (NaCl 8,5 ‰) fenolizat la 5 %. Nu se utilizează formol.

9. Institutele de stat menționate în cele ce urmează sunt responsabile cu testarea oficială a antigenelor:

(a) Germania:	Bundesgesundheitsamt, Berlin
(b) Belgia:	Institut national de recherches vétérinaires, Bruxelles
(c) Franța:	Laboratoire central de recherches vétérinaires, Alfort
(d) Marele Ducat al Luxemburgului:	Institutul din țara furnizoare
(e) Italia:	Istituto Superiore di Sanità, Roma
(f) Țările de Jos:	Centraal Diergeneeskundig Instituut, Afdeling, Rotterdam

10. Antigenele pot fi livrate în stare concentrată, cu condiția ca factorul de diluție care trebuie utilizat să fie indicat pe eticheta recipientului.

11. Pentru efectuarea testului de seroaglutinare, se prepară cel puțin trei diluții pentru fiecare ser. Diluțiile serului suspect sunt preparate astfel încât citirea reacției la limita de infecție să aibă loc în eprubeta mediană. Dacă în eprubeta în cauză are loc o reacție pozitivă, serul suspect conține minimum 30 de unități internaționale de aglutinare per mililitru.

B. Testul inelului

12. Testul inelului se efectuează pentru fiecare recipient de lapte de la fermă.

13. Antigena standard care se folosește trebuie să provină de la unul dintre institutele menționate la alineatul (9) literele (a) și (f).

14. Antigena se poate colora numai cu hematoxilină sau tetrazoliu; se preferă hematoxilina.

15. Testul de reacție se efectuează în eprubete cu diametrul de 8–10 mm.

16. Testul de reacție se efectuează cu 1 ml de lapte la care se adaugă 0,05 ml de antigenă colorată.

17. Amestecul de lapte și antigenă se incubează la 37 °C timp de cel puțin 45 de minute și de cel mult 60 de minute.

18. Testul de reacție trebuie efectuat după aproximativ 18 ore de la muls și evaluat conform următoarelor criterii:

(a) reacție negativă:	lapte colorat, spumă incoloră;
(b) reacție pozitivă:	lapte și spumă colorate identic sau lapte incolor și spumă colorată.

19. Nu se adaugă formol în eșantion. Singurul produs care se poate adăuga este clorura de mercur în soluție de 0,2 ‰ și, în acest caz, proporția dintre cantitatea de lapte și soluția de clorură de mercur trebuie să fie de 10 la 1.

ANEXA D

Analiza laptelui

1. Analizele laptelui se efectuează în laboratoare oficiale sau aprobate oficial.

2. Eșantioanele de lapte se prelevează în următoarele condiții:

(a)	ugerele trebuie întâi dezinfectate cu alcool 70 %;

(b)	în timpul umplerii, eprubetele se țin înclinate;

(c)	eșantioanele de lapte se prelevează la începutul mulsului, după eliminarea primelor jeturi din fiecare uger;

(d)	se ia un eșantion din fiecare perimetru; laptele din aceste eșantioane nu se amestecă;

(e)	fiecare eșantion conține cel puțin 10 ml de lapte;

(f)	dacă este necesară o substanță conservantă, se folosește acid boric la 0,5 %;

(g)

fiecare tub are o etichetă cu informațiile următoare:

—	numărul crotaliei sau orice alt mijloc de identificare a animalului;

—	denumirea perimetrului;

—	data și ora prelevării eșantionului;

(h)

mostrele sunt însoțite de un document care conține următoarele informații:

—	numele și adresa medicului veterinar oficial;

—	numele și adresa proprietarului;

—	datele de identificare a animalului;

—	stadiul lactației.

3. Analizele laptelui trebuie efectuate cu cel mult 30 de zile înainte de încărcare și trebuie să includă întotdeauna un examen bacteriologic și un Test White Side (TWS) sau un Test California Mastitis (TCM). Rezultatul celor două teste trebuie să fie negativ, sub rezerva dispozițiilor următoare:

(a)

dacă rezultatul examenului bacteriologic este pozitiv – deși nu există stări inflamatorii caracteristice, în timp ce rezultatul TWS (sau TCM) este negativ, se impune efectuarea unui al doilea examen bacteriologic cel mai devreme după zece zile, însă fără a depăși limita de 30 de zile de prevăzută anterior. Cel de-al doilea examen trebuie să stabilească:

(aa)	dispariția microorganismelor patogene;

(bb)	absența antibioticelor.

În afară de aceasta, absența stărilor inflamatorii trebuie stabilită printr-un al doilea test TWS (sau TCM), care trebuie să fie negativ.

(b)	Dacă examenul bacteriologic este negativ, iar TWS (sau TCM) este pozitiv, se efectuează un test citologic complet, care trebuie să fie negativ.

4. Examenul bacteriologic trebuie să cuprindă:

(a)	însămânțarea laptelui într-o cutie Petri pe geloză din sânge de bovine sau ovine;

(b)	însămânțarea laptelui în mediu TKT sau în mediu Edwards.

Examenul bacteriologic are rolul de a identifica toți germenii patogeni și nu trebuie să se limiteze la detectarea streptococilor sau stafilococilor patogeni specifici. Din acest motiv, identificarea coloniilor suspecte obținute din însămânțarea în mediile menționate anterior se efectuează prin metode tradiționale de diferențiere bacteriologică, de tipul mediului Chapman pentru identificarea stafilococilor și a diferitelor medii selective pentru detectarea enterobacteriilor.

5. Testul citologic complet are rolul de a detecta, dacă este necesar, o stare inflamatorie caracteristică independentă de orice simptom clinic.

Existența stării inflamatorii se confirmă dacă numărarea leucocitelor conform metodei Breed ajunge la 1 milion de leucocite per mililitru și proporția de leucocite mononucleice și polinucleice este mai mică de 0,5.

ANEXA E

Boli cu notificare obligatorie:

(a) Boli ale animalelor din specia bovină:

Rabia

Tuberculoza

Bruceloza

Febra aftoasă

Antraxul

Pesta bovină

Pleuropneumonia

(b) Boli ale animalelor din specia porcină:

Rabia

Bruceloza

Antraxul

Febra aftoasă

Pesta porcină clasică și africană

Paralizia porcină contagioasă (boala Teschen).

ANEXA F