23.8.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 215/19


DECIZIA NR. 228/2016 A COMITETULUI MIXT AL SEE

din 2 decembrie 2016

de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări și certificare) la Acordul privind SEE [2018/1166]

COMITETUL MIXT AL SEE,

având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European („Acordul privind SEE”), în special articolul 98,

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) 2015/1933 al Comisiei din 27 octombrie 2015 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1881/2006 în ceea ce privește nivelurile maxime pentru hidrocarburile aromatice policiclice din fibrele de cacao, chipsurile de banane, suplimentele alimentare, ierburile aromate uscate și mirodeniile uscate (1) trebuie încorporat în Acordul privind SEE.

(2)

Regulamentul (UE) 2015/1940 al Comisiei din 28 octombrie 2015 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1881/2006 în ceea ce privește nivelurile maxime de scleroți ai ergotului în anumite cereale neprelucrate și dispozițiile referitoare la monitorizare și rapoarte (2) trebuie încorporat în Acordul privind SEE.

(3)

Prezenta decizie se referă la legislația privind produsele alimentare. Legislația privind produsele alimentare nu se aplică Principatului Liechtenstein atât timp cât aplicarea Acordului dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind schimburile comerciale cu produse agricole este extinsă la Principatul Liechtenstein, astfel cum se prevede în partea introductivă a capitolului XII din anexa II la Acordul privind SEE. Prezenta decizie nu se aplică, așadar, Principatului Liechtenstein.

(4)

Prin urmare, anexa II la Acordul privind SEE ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În anexa II la Acordul privind SEE, capitolul XII, la punctul 54zzzz [Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 al Comisiei] se adaugă următoarele liniuțe:

„—

32015 R 1933: Regulamentul (UE) 2015/1933 al Comisiei din 27 octombrie 2015 (JO L 282, 28.10.2015, p. 11),

32015 R 1940: Regulamentul (UE) 2015/1940 al Comisiei din 28 octombrie 2015 (JO L 283, 29.10.2015, p. 3).”

Articolul 2

Textele Regulamentelor (UE) 2015/1933 și (UE) 2015/1940 în limbile islandeză și norvegiană, care urmează să fie publicate în suplimentul SEE la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt autentice.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la 3 decembrie 2016, cu condiția să se fi efectuat toate notificările prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din Acordul privind SEE (*1).

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 2 decembrie 2016.

Pentru Comitetul mixt al SEE

Președintele

Bergdís ELLERTSDÓTTIR


(1)  JO L 282, 28.10.2015, p. 11.

(2)  JO L 283, 29.10.2015, p. 3.

(*1)  Nu au fost semnalate obligații constituționale.