11/Volumul 55

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

287


21997D0417(01)


L 100/60

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA NR. 72/96 A COMITETULUI MIXT AL SEE

din 13 decembrie 1996

de modificare a anexei II (Norme tehnice, standarde, încercări și certificare) la Acordul SEE

COMITETUL MIXT AL SEE,

având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, astfel cum a fost modificat prin Protocolul de adaptare a Acordului privind Spațiul Economic European, denumit în continuare „acordul”, în special articolul 98,

întrucât anexa II la acord a fost modificată prin Decizia nr. 62/95 a Comitetului Mixt al SEE (1);

întrucât Directiva 95/54/CE a Comisiei din 31 octombrie 1995 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 72/245/CEE a Consiliului privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la eliminarea interferențelor radio produse de motoarele cu aprindere prin scânteie montate pe autovehicule și de modificare a Directivei 70/156/CEE de armonizare a legislațiilor statelor membre privind omologarea autovehiculelor și a remorcilor acestora (2) trebuie să fie încorporată în acord,

DECIDE:

Articolul 1

(1)   La capitolul I punctul 1 (Directiva 70/156/CEE a Consiliului) din anexa II la acord se adaugă următoarea liniuță:

„—

395 L 0054: Directiva 95/54/CE a Comisiei din 31 octombrie 1995 (JO L 266, 8.11.1995, p. 1).”

(2)   La capitolul I punctul 11 (Directiva 72/245/CEE a Consiliului) din anexa II la acord se adaugă următoarea liniuță:

„—

395 L 0054: Directiva 95/54/CE a Comisiei din 31 octombrie 1995 (JO L 266, 8.11.1995, p. 1).”

Articolul 2

Textele Directivei 95/54/CE a Comisiei în limbile islandeză și norvegiană, anexate la versiunile în limbile respective ale prezentei decizii, sunt autentice.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la 1 ianuarie 1997 cu condiția transmiterii prealabile către Comitetul Mixt al SEE a tuturor notificărilor prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din acord.

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în Secțiunea SEE și în Suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Comunităților Europene.

Adoptată la Bruxelles, 13 decembrie 1996.

Pentru Comitetul mixt al SEE

Președintele

H. HAFSTEIN


(1)  JO L 301, 14.12.1995, p. 36.

(2)  JO L 266, 8.11.1995, p. 1.