7.6.2016   

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

C 202/88


Articolul 101

(ex-articolul 81 TCE)

(1)   Sunt incompatibile cu piața internă și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne și, în special, cele care:

(a)

stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare;

(b)

limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile;

(c)

împart piețele sau sursele de aprovizionare;

(d)

aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial;

(e)

condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

(2)   Acordurile sau deciziile interzise în temeiul prezentului articol sunt nule de drept.

(3)   Cu toate acestea, prevederile alineatului (1) pot fi declarate inaplicabile în cazul:

oricăror acorduri sau categorii de acorduri între întreprinderi;

oricăror decizii sau categorii de decizii ale asocierilor de întreprinderi;

oricăror practici concertate sau categorii de practici concertate

care contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției de produse ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul obținut și care:

(a)

nu impun întreprinderilor în cauză restricții care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;

(b)

nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența în ceea ce privește o parte semnificativă a produselor în cauză.