7.6.2016   

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

C 203/31


Articolul 75

Dispozițiile prezentului capitol nu se aplică angajamentelor având drept obiect tratarea, prelucrarea, sau formatarea minereurilor, materiilor brute sau materiilor speciale de fisiune:

(a)

încheiate între mai multe persoane sau întreprinderi, în cazul în care materiile tratate, prelucrate sau formatate trebuie returnate persoanei sau întreprinderii de origine;

(b)

încheiate între o persoană sau o întreprindere și o organizație internațională sau un resortisant aparținând unui stat terț, în cazul în care materiile sunt tratate, prelucrate sau formatate în afara Comunității și trebuie returnate persoanei sau întreprinderii de origine;

(c)

încheiate între o persoană sau o întreprindere și o organizație internațională sau un resortisant aparținând unui stat terț, în cazul în care materiile sunt tratate, prelucrate sau formatate în cadrul Comunității și trebuie returnate fie organizației sau resortisantului de origine, fie unui cu totul alt destinatar situat de asemenea în afara Comunității și desemnat de această organizație sau acest resortisant.

Cu toate acestea, persoanele sau întreprinderile respective trebuie să informeze Agenția cu privire la existența unor asemenea angajamente și, imediat după semnarea acestor contracte, cu privire la cantitățile de materii care fac obiectul acestor tranzacții. În ceea ce privește angajamentele menționate la litera (b), Comisia se poate opune dacă apreciază că prelucrarea sau formatarea nu pot fi asigurate în condiții de eficiență și securitate corespunzătoare și fără pierderi de materii în detrimentul Comunității.

Materiile care fac obiectul acestor angajamente sunt supuse, pe teritoriile statelor membre, măsurilor de control prevăzute în capitolul 7. Cu toate acestea, dispozițiile capitolului 8 nu sunt aplicabile materiilor speciale de fisiune care fac obiectul angajamentelor menționate la litera (c).