26.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 326/1


TRATATUL PRIVIND FUNCȚIONAREA UNIUNII EUROPENE (VERSIUNE CONSOLIDATĂ)

PARTEA A ȘASEA

DISPOZIȚII INSTITUȚIONALE ȘI FINANCIARE

TITLUL I

DISPOZIȚII INSTITUȚIONALE

CAPITOLUL 1

INSTITUȚIILE

SECȚIUNEA 5

CURTEA DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE

Articolul 267

(ex-articolul 234 TCE)

Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:

(a)

interpretarea tratatelor;

(b)

validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii;

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăște în cel mai scurt termen.