02022R1941 — RO — 07.08.2024 — 001.001


Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/1941 AL COMISIEI

din 13 octombrie 2022

privind interzicerea introducerii, circulației, deținerii, multiplicării sau eliberării anumitor organisme dăunătoare în temeiul articolului 30 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului

(JO L 268 14.10.2022, p. 13)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  NR.

Pagina

Data

►M1

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/1957 AL COMISIEI  din 17 iulie 2024

  L 1957

1

18.7.2024




▼B

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/1941 AL COMISIEI

din 13 octombrie 2022

privind interzicerea introducerii, circulației, deținerii, multiplicării sau eliberării anumitor organisme dăunătoare în temeiul articolului 30 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului



Articolul 1

Interzicerea dăunătorilor

Organismele dăunătoare enumerate în anexă nu pot fi introduse, nu pot circula, nu pot fi deținute, multiplicate sau eliberate pe teritoriul Uniunii.

Articolul 2

Intrarea în vigoare și aplicarea

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică până la 31 mai 2027.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

▼M1




ANEXĂ

Lista organismelor dăunătoare și codurile acestora atribuite de Organizația Europeană și Mediteraneeană pentru Protecția Plantelor



1.

Chloridea virescens Fabricius [HELIVI]

2.

Homona magnanima Dyakonov [HOMOMA]

3.

Leucinodes pseudorbonalis Mally et al. [LEUIPS]

4.

Resseliella citrifrugis Jiang [RESSCI]

5.

Spodoptera ornithogalli Guenée [PRODOR]