02018R2019 — RO — 27.01.2023 — 013.001


Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/2019 AL COMISIEI

din 18 decembrie 2018

de stabilire a unei liste provizorii cu plante, produse vegetale sau alte obiecte cu risc ridicat, în sensul articolului 42 din Regulamentul (UE) 2016/2031, și a unei liste cu plante pentru care nu sunt necesare certificate fitosanitare în vederea introducerii în Uniune, în sensul articolului 73 din același regulament

(JO L 323 19.12.2018, p. 10)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  NR.

Pagina

Data

►M1

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/2072 AL COMISIEI din 28 noiembrie 2019

  L 319

1

10.12.2019

►M2

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/1214 AL COMISIEI din 21 august 2020

  L 275

12

24.8.2020

►M3

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/1361 AL COMISIEI din 30 septembrie 2020

  L 317

1

1.10.2020

►M4

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/419 AL COMISIEI din 9 martie 2021

  L 83

6

10.3.2021

►M5

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/1936 AL COMISIEI din 9 noiembrie 2021

  L 396

27

10.11.2021

►M6

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/230 AL COMISIEI din 18 februarie 2022

  L 39

11

21.2.2022

►M7

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/490 AL COMISIEI din 25 martie 2022

  L 100

10

28.3.2022

►M8

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/853 AL COMISIEI din 31 mai 2022

  L 150

62

1.6.2022

►M9

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/1309 AL COMISIEI din 26 iulie 2022

  L 198

4

27.7.2022

►M10

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/1404 AL COMISIEI din 16 august 2022

  L 214

3

17.8.2022

►M11

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/1916 AL COMISIEI din 7 octombrie 2022

  L 263

3

10.10.2022

►M12

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/1942 AL COMISIEI din 13 octombrie 2022

  L 268

16

14.10.2022

►M13

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/158 AL COMISIEI din 23 ianuarie 2023

  L 22

15

24.1.2023




▼B

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/2019 AL COMISIEI

din 18 decembrie 2018

de stabilire a unei liste provizorii cu plante, produse vegetale sau alte obiecte cu risc ridicat, în sensul articolului 42 din Regulamentul (UE) 2016/2031, și a unei liste cu plante pentru care nu sunt necesare certificate fitosanitare în vederea introducerii în Uniune, în sensul articolului 73 din același regulament



Articolul 1

Importul plantelor, al produselor vegetale sau al altor obiecte cu risc ridicat

Plantele, produsele vegetale și alte obiecte enumerate în anexa I sunt considerate ca fiind plante, produse vegetale și alte obiecte cu risc ridicat în sensul articolului 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031, iar introducerea lor pe teritoriul Uniunii este interzisă până la realizarea unei evaluări a riscurilor.

▼M1 —————

▼B

Articolul 3

Intrare în vigoare și aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 14 decembrie 2019.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.




▼M2

ANEXĂ

▼B

Lista cu plante, produse vegetale și alte obiecte cu risc ridicat, în sensul articolului 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031

1. Plantele destinate plantării, altele decât semințele, materialul in vitro sau plantele lemnoase destinate plantării a căror creștere este inhibată natural sau artificial, originare din toate țările terțe și aparținând următoarelor genuri sau specii:



Codul NC

Descriere

ex  06 02

Acacia Mill.

ex  06 02

►M3  Acer L., în afară de plantele altoite în ochi sau cu ramură detașată, destinate plantării, aflate în repaus vegetativ, fără frunze, cu rădăcini nude, în vârstă de 1-3 ani, din speciile Acer japonicum Thunberg, Acer palmatum Thunberg și Acer shirasawanum Koidzumi, originare din Noua Zeelandă ◄

ex  06 02

►M2  Albizia Durazz., altele decât plantele altoite aflate în repaus vegetativ, cu rădăcini goale, destinate plantării, cu un diametru maxim de 2,5 cm, originare din Israel și care aparțin speciei Albizia julibrissin Durazzini ◄

ex  06 02

Alnus Mill.

ex  06 02

Annona L.

ex  06 02

Bauhinia L.

ex  06 02

Berberis L.

ex  06 02

Betula L.

ex  06 02

Caesalpinia L.

ex  06 02

Cassia L.

ex  06 02

Castanea Mill.

ex  06 02

Cornus L.

ex  06 02

►M6  Corylus L., altele decât plantele destinate plantării care aparțin speciei Corylus avellana L. sau speciei Corylus colurna L. originare din Serbia ◄

ex  06 02

Crataegus L.

ex  06 02

Diospyros L.

ex  06 02

Fagus L.

ex  06 02

►M5  Ficus carica L., cu excepția plantelor de un an, cu rădăcini goale, în repaus vegetativ, fără frunze, destinate plantării, cu un diametru maxim de 2 cm la baza tulpinii de Ficus carica L și cu excepția butașilor de rădăcină de un an, fără frunze, destinați plantării, cu mediu de cultură și cu un diametru maxim de 1 cm la baza tulpinii de Ficus carica L. originari din Israel ◄

ex  06 02

Fraxinus L.

ex  06 02

Hamamelis L.

ex  06 02

►M12  Jasminum L., cu excepția butașilor nerădăcinoși de plante aparținând speciei Jasminum polyanthum Franchet destinați plantării, originari din Israel și Uganda ◄

ex  06 02

►M11

 

Juglans L., altele decât:

— plantele destinate plantării aparținând speciei Juglans regia L. cu vârsta de până la doi ani, cu rădăcini goale, fără frunze și cu un diametru maxim de 2 cm la baza tulpinii, originare din Turcia; precum și

— plantele altoite destinate plantării și portaltoaiele de Juglans regia L., în vârstă de până la doi ani, cu rădăcini goale, în repaus vegetativ, fără frunze, originare din Moldova.

 ◄

ex  06 02

Ligustrum L.

ex  06 02

►M10  Lonicera L., cu excepția plantelor înrădăcinate în substrat de cultură, cu vârsta de până la patru ani, destinate plantării, din speciile Lonicera x bella, Lonicera caprifolium, Lonicera caucasica, Lonicera etrusca, Lonicera fragrantissima, Lonicera hellenica, Lonicera ligustrina, Lonicera sempervirens și Lonicera tatarica, originare din Turcia ◄

ex  06 02

►M10  

Malus Mill., exceptând:

— plantelor altoite destinate plantării din specia Malus domestica cu vârsta de 1-2 ani, cu rădăcini nude, aflate în repaus vegetativ, fără frunze, originare din Serbia;

— plantelor altoite destinate plantării din specia Malus domestica cu vârsta de până la trei ani, cu rădăcini nude, aflate în repaus vegetativ, fără frunze, originare din Moldova.

 ◄ ►M9

 

— portaltoaie din specia Malus domestica, cu rădăcini nude, fără frunze, aflate în repaus vegetativ, cu vârsta de până la trei ani, originare din Ucraina; și

— plante altoite destinate plantării, din specia Malus domestica, cu rădăcini nude, fără frunze, aflate în repaus vegetativ, cu vârsta de până la trei ani, originare din Ucraina.

 ◄

ex  06 02

►M7  Nerium L., altele decât plantele destinate plantării aparținând speciei Nerium oleander L. în vârstă de până la patru ani, originare din Turcia ◄

ex  06 02

►M5  Persea Mill., cu excepția plantelor cu rădăcini, cu frunze, altoite, destinate plantării, cu mediu de cultură și cu un diametru maxim de 1 cm la baza tulpinii de Persea americana Mill. și a butașilor nerădăcinoși destinați plantării, cu un diametru maxim de 2 cm de Persea americana Mill., originare din Israel ◄

ex  06 02

Populus L.

ex  06 02

►M13  Prunus L., cu excepția plantelor de Prunus domestica destinate plantării, cu rădăcini goale, în repaus vegetativ, fără frunze, altoite pe portaltoaie de Prunus cerasifera originare din Ucraina ◄

ex  06 02

Quercus L.

ex  06 02

►M7  Robinia L., altele decât plantele altoite aflate în repaus vegetativ, cu rădăcini goale, destinate plantării, cu un diametru maxim de 2,5 cm, originare din Israel și care aparțin speciei Robinia pseudoacacia L. și atele decât plantele în vârstă de până la șapte ani și care aparțin speciei Robinia pseudoacacia L., cu un diametru maxim de 25 cm, originare din Turcia ◄

ex  06 02

Salix L.

ex  06 02

Sorbus L.

ex  06 02

Taxus L.

ex  06 02

Tilia L.

ex  06 02

Ulmus L.

2. Plante de Ullucus tuberosus originare din toate țările terțe.

▼M4



Codul NC

Descriere

ex 0601 10 90

ex 0601 20 90

ex 0604 20 90

ex 0714 90 20

ex 1209 91 80

ex 1404 90 00

Ullucus tuberosus Loz.

▼B

3. Fructele de Momordica L. originare din țări terțe sau din zone ale unor țări terțe în care se știe că Thrips palmi Karny este prezent și care nu dispun de măsuri eficace de combatere a acestui dăunător.



Codul NC

Descriere

ex 0709 99 90

►M8  Momordica L., cu excepția fructelor de Momordica charantia L. originare din Honduras, Mexic, Sri Lanka și Thailanda ◄

▼M2 —————

▼M1 —————