02013R0168 — RO — 14.11.2020 — 003.001
Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.
REGULAMENTUL (UE) NR. 168/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 15 ianuarie 2013 privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele cu două sau trei roți și pentru cvadricicluri (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 060 2.3.2013, p. 52) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
Jurnalul Oficial |
||
NR. |
Pagina |
Data |
||
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) NR. 134/2014 AL COMISIEI din 16 decembrie 2013 |
L 53 |
1 |
21.2.2014 |
|
REGULAMENTUL (UE) 2019/129 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 16 ianuarie 2019 |
L 30 |
106 |
31.1.2019 |
|
REGULAMENTUL (UE) 2020/1694 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 11 noiembrie 2020 |
L 381 |
4 |
13.11.2020 |
Rectificat prin:
REGULAMENTUL (UE) NR. 168/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 15 ianuarie 2013
privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele cu două sau trei roți și pentru cvadricicluri
(Text cu relevanță pentru SEE)
CAPITOLUL I
OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII
Articolul 1
Obiect
Prezentul regulament nu se aplică omologării vehiculelor individuale. Cu toate acestea, statele membre care acordă astfel de omologări individuale sunt obligate să accepte orice omologare de tip a vehiculelor, sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate acordată în temeiul prezentului regulament, și nu în temeiul dispozițiilor naționale pertinente.
Articolul 2
Domeniu de aplicare
Prezentul regulament se aplică și motocicletelor „enduro” [L3e-AxE (x = 1, 2 sau 3)], motocicletelor „trial” [L3e-AxT (x = 1, 2 sau 3)] și vehiculelor grele de teren de tip „Quad” (L7e-B) astfel cum sunt clasificate la articolul 4 și în anexa I.
Prezentul regulament nu se aplică următoarelor vehicule:
vehiculele cu o viteză maximă constructivă mai mică de 6 km/h;
vehiculele destinate exclusiv utilizării de către persoanele cu handicap fizic;
vehiculele destinate exclusiv a fi conduse de un pieton;
vehiculele destinate utilizării exclusiv în competiții;
vehiculele concepute și construite pentru a fi folosite de către serviciile armate, serviciile de protecție civilă, cele de combatere a incendiilor, forțele de menținere a ordinii publice și serviciile medicale de urgență;
vehiculele agricole sau forestiere care fac obiectul Regulamentului (UE) nr. 167/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 februarie 2013 privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele agricole și forestiere ( 1 ), mașinile care fac obiectul Directivei 97/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1997 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile împotriva emisiei de poluanți gazoși și de pulberi provenind de la motoarele cu ardere internă care urmează să fie instalate pe echipamentele mobile fără destinație rutieră ( 2 ) și Directivei 2006/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind echipamentele tehnice ( 3 ) și autovehiculele care fac obiectul Directivei 2007/46/CE;
vehiculele destinate în principal să funcționeze în afara drumurilor și proiectate să circule pe suprafețe nepavate;
vehiculele cu pedale cu pedalare asistată echipate cu un motor electric auxiliar cu puterea nominală continuă mai mică sau egală cu 250 W, a cărui asistare este întreruptă atunci când ciclistul încetează să pedaleze sau este redusă progresiv pe măsură ce viteza vehiculului crește, fiind întreruptă complet înainte ca viteza vehiculului să atingă 25 km/h;
vehiculele cu autoechilibrare;
vehiculele neprevăzute cu cel puțin un loc șezând;
vehiculele echipate cu un loc șezând pentru conducător al cărui punct R se află la o înălțime ≤ 540 mm, în cazul categoriilor L1e, L3e și L4e, sau la o înălțime ≤ 400 mm, în cazul categoriilor L2e, L5e, L6e și L7e.
Articolul 3
Definiții
În sensul prezentului regulament și al actelor enumerate în anexa II, dacă nu se specifică altfel în cuprinsul acestora, se aplică următoarele definiții:
„omologare de tip” înseamnă procedura prin care autoritatea de omologare certifică faptul că un tip de vehicul, sistem, componentă sau unitate tehnică separată respectă dispozițiile administrative și cerințele tehnice aplicabile;
„certificat de omologare de tip” înseamnă documentul prin care autoritatea de omologare certifică în mod oficial faptul că un tip de vehicul, sistem, componentă sau unitate tehnică separată este omologat;
„omologare de tip pentru întregul vehicul” înseamnă o omologare de tip prin care autoritatea de omologare certifică faptul că un tip de vehicul incomplet, complet sau completat satisface dispozițiile administrative și cerințele tehnice aplicabile;
„omologare UE de tip” înseamnă procedura prin care autoritatea de omologare certifică faptul că un tip de vehicul, sistem, componentă sau unitate tehnică separată respectă dispozițiile administrative și cerințele tehnice aplicabile din prezentul regulament;
„certificat de omologare UE de tip” înseamnă un certificat bazat pe modelul prevăzut în actul de punere în aplicare adoptat în temeiul prezentului regulament sau în fișa de comunicare stabilită în regulamentele CEE-ONU aplicabile menționate în prezentul regulament sau în actele delegate adoptate în temeiul prezentului regulament;
„omologare de tip pentru un sistem” înseamnă o omologare de tip prin care autoritatea de omologare certifică faptul că un sistem încorporat într-un vehicul de un anumit tip satisface dispozițiile administrative și cerințele tehnice aplicabile;
„omologare de tip pentru o unitate tehnică separată” înseamnă o omologare de tip prin care autoritatea de omologare certifică faptul că o unitate tehnică separată satisface dispozițiile administrative și cerințele tehnice aplicabile în raport cu unul sau mai multe tipuri de vehicule;
„omologare de tip pentru o componentă” înseamnă o omologare de tip prin care autoritatea de omologare certifică faptul că o componentă independentă de un vehicul satisface dispozițiile administrative și cerințele tehnice aplicabile;
„omologare națională de tip” înseamnă o procedură de omologare de tip prevăzută de legislația internă a unui stat membru, valabilitatea omologării fiind limitată la teritoriul statului membru respectiv;
„certificat de conformitate” înseamnă documentul eliberat de producător care certifică că un vehicul produs este conform cu tipul de vehicul omologat;
„vehiculul de bază” înseamnă orice vehicul utilizat în etapa inițială a unui proces de omologare de tip multietapă;
„vehicul incomplet” înseamnă orice vehicul a cărui finalizare necesită cel puțin încă o etapă de fabricație pentru a îndeplini toate cerințele tehnice aplicabile specificate în prezentul regulament;
„vehicul completat” înseamnă orice vehicul rezultat în urma procesului de omologare de tip multietapă care îndeplinește cerințele tehnice aplicabile specificate în prezentul regulament;
„vehicul complet” înseamnă orice vehicul care nu trebuie completat pentru a îndeplini cerințele tehnice aplicabile specificate în prezentul regulament;
„sistem” înseamnă un ansamblu de dispozitive combinate pentru a permite efectuarea uneia sau mai multor funcții specifice într-un vehicul și care face obiectul cerințelor din prezentul regulament sau din orice act delegat sau de punere în aplicare adoptat în temeiul prezentului regulament;
„componentă” înseamnă un dispozitiv care trebuie să îndeplinească cerințele din prezentul regulament sau din orice act delegat sau de punere în aplicare adoptat în temeiul prezentului regulament, care este destinat sa facă parte dintr-un vehicul și al cărui tip poate fi omologat independent de vehicul în conformitate cu prezentul regulament și cu actele delegate sau de punere în aplicare adoptate în temeiul prezentului regulament în cazul în care aceste acte dispun în mod specific acest lucru;
„unitate tehnică separată” înseamnă un dispozitiv care trebuie să îndeplinească cerințele din prezentul regulament sau din orice act delegat sau de punere în aplicare adoptat în temeiul prezentului regulament și este destinat să facă parte dintr-un vehicul, al cărui tip poate fi omologat separat, dar doar în legătură cu unul sau mai multe tipuri specificate de vehicul, în cazul în care aceste acte dispun în mod specific acest lucru;
„piese” înseamnă bunuri utilizate la asamblarea unui vehicul, precum și piese de schimb;
„echipament” înseamnă orice bunuri, altele decât piesele care pot fi adăugate unui vehicul sau instalate pe acesta;
„piese sau echipamente originale” înseamnă piese sau echipamente fabricate în conformitate cu specificațiile și normele de producție prevăzute de producătorul vehiculului pentru producția de piese sau echipamente destinate asamblării vehiculului în cauză; aceasta include piesele sau echipamente fabricate pe aceeași linie de producție ca acele piese; se prezumă, până la proba contrară, că piesele sau echipamentele constituie piese sau echipamente originale dacă producătorul certifică că prezintă un nivel de calitate egal cu cel al componentelor utilizate la asamblarea vehiculului în cauză și că au fost fabricate în conformitate cu specificațiile și normele de producție ale producătorului vehiculului;
„piese de schimb” înseamnă bunuri care urmează să fie instalate în sau pe un autovehicul pentru a înlocui piesele inițiale ale respectivului autovehicul, inclusiv bunuri cum ar fi lubrifianții necesari la funcționarea autovehiculului, cu excepția carburantului;
„siguranță în funcționare” înseamnă absența oricărui risc inacceptabil de vătămare sau de punere în pericol a sănătății umane sau a unor bunuri ca rezultat al unor pericole provocate de funcționarea defectuoasă a sistemelor mecanice, hidraulice, pneumatice, electrice sau electronice, a componentelor sau a unităților tehnice separate;
„sistem de frânare avansat” înseamnă un sistem de frânare dotat cu sistem antiblocare, un sistem de frânare combinat sau ambele;
„sistem de frânare dotat cu sistem antiblocare” înseamnă un sistem care detectează alunecarea roților și modulează în mod automat presiunea care comandă forța de frânare la nivelul uneia dintre roți sau al mai multor roți pentru a limita gradul de alunecare a roții;
„sistem de frânare combinat” înseamnă:
pentru vehicule din categoriile L1e și L3e: un sistem de frânare de serviciu în care cel puțin două frâne montate pe roți diferite sunt controlate prin acționarea unei singure comenzi;
pentru vehicule din categoria L4e: un sistem de frânare de serviciu în care frânele montate situate cel puțin pe roțile din față și din spate sunt controlate prin acționarea unei singure comenzi (dacă roata din spate și roata atașului sunt acționate prin același sistem de frânare, acest sistem este considerat ca fiind circuitul frânei din spate);
pentru vehicule din categoriile L2e, L5e, L6e și L7e: un sistem de frânare de serviciu în care frânele montate pe toate roțile sunt controlate prin acționarea unei singure comenzi;
„sistem de iluminare cu aprindere automată” înseamnă un sistem de iluminare activat când comutatorul de contact sau comutatorul de pornire/oprire a motorului este în poziția „pornit”;
„dispozitiv pentru controlul poluării” înseamnă acele componente ale unui vehicul care controlează sau reduc emisiile la țeava de evacuare și/sau emisiile evaporative;
„dispozitiv de schimb pentru controlul poluării” înseamnă un dispozitiv pentru controlul poluării sau un ansamblu de astfel de dispozitive menit să înlocuiască dispozitivul pentru controlul poluării cu care vehiculul a fost echipat inițial, care poate fi omologat ca unitate tehnică separată;
„loc șezând” înseamnă:
o șa în care stă fie conducătorul, fie un pasager, care este folosită prin încălecare; sau
orice scaun în care poate sta cel puțin o persoană de dimensiunile unui manechin antropomorf corespunzător unui adult de sex masculin, de dimensiunea 50 percentile, în cazul conducătorului;
„motor cu aprindere prin compresie” sau „motor CI” înseamnă un motor termic funcționând după principiile ciclului de ardere „Diesel”;
„motor cu aprindere prin scânteie” sau „motor PI” înseamnă un motor termic funcționând după principiile ciclului de ardere „Otto”;
„vehicul hibrid” înseamnă un vehicul motorizat dotat cu cel puțin doi convertizori de energie diferiți și două sisteme de stocare a energiei diferite (amplasate pe vehicul) care asigură propulsia vehiculului;
„vehicul electric hibrid” înseamnă un vehicul care obține energie pentru propulsia mecanică din următoarele două surse de energie/curent stocat la bordul vehiculului:
un carburant consumabil;
o baterie, un condensator, un volant/generator sau alte dispozitive de stocare a energiei electrice/curentului.
Această definiție include de asemenea vehicule care obțin energie dintr-un carburant consumabil exclusiv pentru reîncărcarea dispozitivului de stocare a energiei electrice/curentului;
„propulsie” înseamnă un motor termic, un motor electric, o aplicație hibridă sau o combinație a acestor tipuri de motoare sau a oricăror alte motoare;
„putere nominală continuă maximă” înseamnă puterea maximă în 30 de minute la arborele de ieșire al unui motor electric, conform Regulamentului CEE-ONU nr. 85;
„putere netă maximă” înseamnă puterea maximă a unui motor cu ardere disponibilă pe standul de încercare la capătul arborelui cotit sau al unei componente echivalente;
„dispozitiv de invalidare” înseamnă orice element constructiv care măsoară temperatura, viteza și/sau sarcina vehiculului, turația motorului, raportul de transmisie, depresiunea în galeria de admisie sau orice alt parametru în scopul activării, modulării, întârzierii sau dezactivării funcționării oricărei părți a sistemului de control al emisiilor sau de posttratare a gazelor de evacuare, care reduce eficiența sistemului de control al emisiilor în condiții care pot fi întâlnite, în mod rezonabil, în timpul funcționării și al utilizării normale a vehiculului;
„durabilitate” înseamnă capacitatea componentelor și a sistemelor de a-și păstra proprietățile, în așa fel încât ►C1 cerințele privind performanțele de mediu ◄ prevăzute la articolul 23 și în anexa V continuă să fie respectate după parcurgerea kilometrajului specificat în anexa VII, iar siguranța în funcționare a vehiculului să fie asigurată, dacă vehiculul a fost utilizat în condiții normale sau conform destinației sale și a fost întreținut în conformitate cu recomandările producătorului;
„cilindree” înseamnă:
pentru motoarele cu piston în mișcare de translație alternativă, volumul nominal baleiat de piston;
pentru motoarele cu piston în mișcare de rotație (de tip Wankel), dublul volumului nominal baleiat de piston;
„emisii evaporative” înseamnă scăpările de vapori de hidrocarburi din rezervorul și circuitul de carburant ale unui autovehicul, altele decât cele din gazele de evacuare;
„încercare SHED” înseamnă încercarea unui vehicul în incintă închisă etanș pentru determinarea emisiilor prin evaporare, în cadrul căreia se efectuează o încercare specifică a emisiilor evaporative;
„sistem cu carburant gazos” înseamnă un sistem constituit din componente pentru stocarea carburantului gazos, pentru alimentare cu carburant, pentru dozare și comandă, care este instalat pe motor pentru a permite acestuia să funcționeze cu GPL, GNC sau hidrogen ca sistem mono-, bi- sau multicarburant;
„poluant în stare gazoasă” înseamnă emisii de gaze de evacuare care conțin monoxid de carbon (CO), oxizi de azot (NOx) exprimați în echivalent de bioxid de azot (NO2) și hidrocarburi (HC);
„emisii de evacuare” înseamnă emisiile de gaze poluante și particule la țeava de evacuare a vehiculului;
„particule” înseamnă componente ale gazelor de evacuare separate de gazele de evacuare diluate la o temperatură maximă de 325 K (52 °C) cu ajutorul filtrelor descrise la procedura de încercare pentru verificarea emisiilor medii de evacuare;
„ciclu de încercare armonizat la nivel internațional pentru motociclete (WMTC)” înseamnă ciclul internațional armonizat WMTC de încercare în laborator a emisiilor, astfel cum este definit prin Regulamentul tehnic mondial nr. 2 al CEE-ONU;
„producător” înseamnă orice persoană fizică sau juridică responsabilă în fața autorității de omologare de toate aspectele procesului de omologare de tip sau de autorizare, de asigurarea conformității producției și care este, de asemenea, responsabilă cu problemele de supraveghere a pieței pentru vehiculele, sistemele, componentele și unitățile tehnice separate pe care le produce, indiferent dacă persoana fizică sau juridică respectivă este sau nu direct implicată în toate fazele de proiectare și construcție a unui vehicul, sistem, componentă sau unitate tehnică separată supuse procedurii de omologare;
„reprezentant al producătorului” înseamnă o persoană fizică sau juridică stabilită pe teritoriul Uniunii care a fost desemnată în mod corespunzător de producător să îl reprezinte în fața autorității de omologare sau a autorității de supraveghere a pieței și care acționează în numele producătorului în chestiuni care țin de domeniul de aplicare al prezentului regulament;
„importator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică stabilită pe teritoriul Uniunii, care introduce pe piață un vehicul, sistem, componentă, unitate tehnică separată, piesă sau echipament provenind dintr-o țară terță;
„distribuitor” înseamnă orice persoană fizică sau juridică din lanțul de aprovizionare, alta decât producătorul sau importatorul, care pune la dispoziție pe piață un vehicul, sistem, componentă, unitate tehnică separată, piesă sau echipament;
„operator economic” înseamnă producătorul, reprezentantul producătorului, importatorul sau distribuitorul;
„înmatriculare” înseamnă autorizarea administrativă pentru punerea unui vehicul în exploatare în traficul rutier, care implică identificarea acestuia și emiterea unui număr, denumit număr de înmatriculare, ce poate fi permanent, temporar sau pentru o perioadă scurtă de timp;
„punere în exploatare” înseamnă prima utilizare în Uniune, în scopul căruia îi este destinat, a unui vehicul, sistem, componentă, unitate tehnică separată, piesă sau echipament;
„introducere pe piață” înseamnă punerea la dispoziție a unui vehicul, sistem, componentă, unitate tehnică separată, piese sau echipament pentru prima dată în Uniune;
„punere la dispoziție pe piață” înseamnă orice furnizare a unui vehicul, sistem, componentă, unitate tehnică separată, piese sau echipament spre distribuire sau utilizare pe piață în cadrul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit;
„autoritate de omologare” înseamnă autoritatea unui stat membru stabilită sau desemnată de un stat membru și comunicată Comisiei de către statul membru, responsabilă de toate aspectele omologării de tip a unui vehicul, sistem, componentă sau unitate tehnică separată, de procesul de autorizare, de eliberarea și, după caz, retragerea sau refuzarea certificatului de omologare, de legătura cu autoritățile competente în materie de omologare ale altor state membre, de desemnarea serviciilor tehnice și de supravegherea respectării de către producător a obligațiilor sale în materie de conformitate a producției;
„autoritate de supraveghere a pieței” înseamnă o autoritate a unui stat membru responsabilă cu supravegherea pieței pe teritoriul acestuia;
„supravegherea pieței” înseamnă activitățile desfășurate de autoritățile naționale și măsurile luate de acestea pentru a se asigura că vehiculele, sistemele, componentele sau unitățile tehnice separate puse la dispoziție pe piață respectă cerințele aplicabile stabilite în legislația de armonizare relevantă a Uniunii și că nu pun în pericol siguranța, sănătatea sau orice alt aspect legat de protecția interesului public;
„autoritate națională” înseamnă o autoritate de omologare sau orice altă autoritate implicată în supravegherea pieței, controlul la frontieră sau înmatricularea într-un stat membru sau responsabilă pentru acestea pentru vehicule, sisteme, componente sau unități tehnice separate, piese sau echipamente;
„serviciu tehnic” înseamnă organizația sau organismul desemnat de autoritatea de omologare a unui stat membru drept laborator de încercări, în vederea efectuării de încercări, sau drept organism de evaluare a conformității, pentru efectuarea evaluării inițiale și a altor încercări sau inspecții, în numele autorității de omologare, fiind posibil ca însăși autoritatea de omologare să îndeplinească aceste funcții;
„încercare internă” înseamnă o încercare efectuată în propriile spații amenajate ale producătorului, înregistrarea rezultatelor încercării și prezentarea unui raport cuprinzând concluziile către autoritatea competentă în materie de omologare de către un producător care a fost desemnat drept serviciu tehnic pentru evaluarea respectării anumitor cerințe;
„metodă de încercare virtuală” înseamnă simulări pe computer, inclusiv calcule, care demonstrează dacă un vehicul, un sistem, o componentă sau o unitate tehnică separată îndeplinește cerințele tehnice ale unui act delegat adoptat în temeiul articolului 32 alineatul (6) fără a fi necesar să se recurgă la prezența fizică a vehiculului, sistemului, componentei sau unității tehnice separate;
„sistem de diagnosticare la bord” sau „sistem OBD” (on-board diagnostic) înseamnă un sistem capabil să identifice localizarea probabilă a unei defecțiuni prin intermediul unor coduri de eroare înregistrate în memoria unui calculator;
„informații referitoare la repararea și întreținerea vehiculului” înseamnă toate informațiile necesare pentru diagnosticarea, efectuarea de lucrări de service, inspectarea, controlul periodic, repararea, reprogramarea sau reinițializarea parametrilor vehiculului și pe care producătorii le furnizează comercianților autorizați și atelierelor de reparații autorizate, inclusiv toate modificările și completările ulterioare ale acestor informații; aceste informații cuprind toate informațiile necesare referitoare la montarea pieselor și echipamentelor în vehicule;
„operator independent” înseamnă întreprinderi care nu sunt comercianți autorizați sau ateliere de reparații autorizate și care sunt implicate direct sau indirect în repararea și întreținerea vehiculelor, în special reparatori, producători sau distribuitori de echipamente pentru reparații, unelte sau piese de schimb, editori de informații tehnice, cluburi automobilistice, operatori de asistență rutieră, operatori care oferă servicii de inspecție și încercare, operatori care oferă cursuri de formare pentru instalatori, producători și reparatori de echipamente pentru vehicule alimentate cu carburanți alternativi;
„reparator autorizat” înseamnă un prestator de servicii de reparație și întreținere pentru vehicule care funcționează în cadrul unui sistem de distribuție instituit de un furnizor de vehicule;
„vehicul de sfârșit de serie” înseamnă orice vehicul care face parte dintr-un stoc care nu poate fi pus la dispoziție pe piață sau nu mai poate fi pus la dispoziție pe piață, înmatriculat sau pus în exploatare, datorită intrării în vigoare a unor noi cerințe tehnice în conformitate cu care nu a fost omologat;
„vehicul cu două roți motorizat” („PTW”) înseamnă un autovehicul cu două roți motorizat, inclusiv bicicletele cu motor, mopedele și motocicletele cu două roți;
„tricicluri motorizate” înseamnă un vehicul cu trei roți motorizat care îndeplinește criteriile de clasificare pentru vehiculele din categoria L5e;
„cvadriciclu” înseamnă un vehicul cu patru roți care îndeplinește criteriile de clasificare pentru vehiculele din categoria L6e sau L7e;
„vehicul cu autoechilibrare” înseamnă un concept de vehicul bazat pe echilibru instabil inerent care necesită un sistem de control auxiliar pentru menținerea echilibrului și care cuprinde vehicule motorizate cu o roată sau vehicule motorizate cu două roți sau cu două șenile;
„roți jumelate” înseamnă două roți montate pe aceeași axă, considerate a constitui o singură roată, distanța dintre centrele suprafețelor lor de contact cu solul fiind de cel mult 460 mm;
„tip de vehicul” înseamnă un grup de vehicule, inclusiv variante și versiuni ale unei anumite categorii care nu diferă între ele cel puțin în privința următoarelor aspecte:
categoria și subcategoria;
producătorul;
șasiu, cadru, subcadru, planșeu sau structură la care sunt atașate principalele componente;
denumirea tipului dată de producător;
„variantă” înseamnă vehicule de același tip la care:
forma caroseriei prezintă aceleași caracteristici de bază;
modul de propulsie și configurația propulsiei sunt aceleași;
în cazul în care un motor termic face parte din sistemul de propulsie, ciclul de funcționare al motorului este același;
numărul de cilindri și dispunerea acestora sunt aceleași;
tipul de cutie de viteze este același;
diferența dintre valoarea cea mai scăzută și valoarea cea mai ridicată a masei în ordine de mers nu depășește 20 % din valoarea cea mai scăzută;
diferența dintre valoarea cea mai scăzută și valoarea cea mai ridicată a masei maxim admisibile nu depășește 20 % din valoarea cea mai scăzută;
diferența dintre valoarea cea mai scăzută și valoarea cea mai ridicată a cilindreei motorului (în cazul unui motor cu ardere internă) nu depășește 30 % din valoarea cea mai scăzută; și
diferența dintre valoarea cea mai scăzută și valoarea cea mai ridicată a puterii utile a motorului nu depășește 30 % din valoarea cea mai scăzută;
„versiune a unei variante” înseamnă un vehicul care constă într-o combinație de elemente prezentate în dosarul de omologare menționat la articolul 29 alineatul (10);
„motor cu ardere externă” înseamnă un motor termic în care camerele de ardere și de detentă sunt separate fizic și în care un fluid de lucru intern este încălzit prin ardere într-o sursă externă; căldura arderii externe dilată fluidul de lucru intern, care apoi prin expansiune acționează asupra mecanismului motorului, producând mișcare și lucru mecanic util;
„grup propulsor” înseamnă componentele și sistemele unui vehicul care generează putere, pe care o transmit până la suprafața de rulare, inclusiv motorul (motoarele), sistemele de comandă a motorului și orice alt dispozitiv de control, dispozitivele de control al poluării pentru protecția mediului, inclusiv sistemele de reducere a zgomotului sau de limitare a emisiilor poluante, transmisia și dispozitivele de control al acesteia, fie prin arbore de transmisie, fie prin curea sau lanț de transmisie, cutia diferențialului, transmisia finală, precum și pneul roții motrice (raza);
„vehicul monocarburant” înseamnă un vehicul proiectat pentru a funcționa în principal cu un singur tip de carburant;
„vehicul monocarburant cu gaz” înseamnă un vehicul monocarburant care funcționează în principal cu GPL, GN/biometan sau hidrogen, dar care poate fi prevăzut și cu un sistem pe benzină numai pentru scopuri de urgență sau numai pentru demarare, rezervorul de benzină având o capacitate de cel mult 5 litri de benzină;
„E5” înseamnă un amestec de carburanți din 5 % etanol anhidru și 95 % benzină;
„GPL” înseamnă gaz petrolier lichefiat compus din propan și butan lichefiate prin stocare sub presiune;
„GN” înseamnă gaz natural cu un conținut foarte ridicat de metan;
„biometan” înseamnă un gaz natural regenerabil format din surse organice care într-o stare inițială constituie „biogaz”, dar care apoi este curățat printr-un proces numit „conversie din biogaz în biometan” care îndepărtează impuritățile din biogaz cum ar fi dioxidul de carbon, siloxanii și hidrogenul sulfurat (H2S);
„vehicul bicarburant” înseamnă un vehicul cu două sisteme separate de stocare a carburantului și care poate funcționa pe rând cu doi carburanți diferiți și care este proiectat să funcționeze numai cu un singur carburant la un moment dat;
„vehicul bicarburant cu gaz” înseamnă un vehicul bicarburant care poate funcționa cu benzină, precum și fie cu GPL, GN/biometan sau hidrogen;
„vehicul multicarburant” înseamnă un vehicul cu un sistem de stocare a carburantului care poate funcționa cu amestecuri diferite de doi sau mai mulți carburanți;
„E85” înseamnă un amestec de carburanți din 85 % etanol anhidru și 15 % benzină;
„vehicul multicarburant cu etanol” înseamnă un vehicul multicarburant care poate funcționa cu benzină sau cu un amestec de benzină și etanol de până la 85 % amestec de etanol;
„H2NG” înseamnă un amestec de carburanți din hidrogen și gaz natural;
„vehicul multicarburant cu H2NG” înseamnă un vehicul multicarburant care poate funcționa cu diverse amestecuri de hidrogen și GN/biometan;
„vehicul multicarburant cu biodiesel” înseamnă un vehicul multicarburant care poate funcționa cu motorină minerală sau cu un amestec de motorină minerală și biodiesel;
„B5” înseamnă un amestec de carburanți din 5 % biomotorină și 95 % motorină din petrol;
„biomotorină” înseamnă un carburant de tip motorină bazat pe uleiuri vegetale sau grăsimi animale și constând în alchilesteri cu lanț lung produși de o manieră sustenabilă;
„vehicul pur electric” înseamnă un vehicul propulsat de:
un sistem care constă în unul sau mai multe dispozitive de stocare a energiei, unul sau mai multe dispozitive de condiționare a puterii și una sau mai multe mașini electrice care convertesc energia electrică stocată în energie mecanică transmisă la nivelul roților pentru propulsarea vehiculului;
un sistem de propulsie electrică auxiliar montat pe un vehicul proiectat pentru propulsie prin pedalare;
„vehicul cu pilă de combustie cu hidrogen” înseamnă un vehicul alimentat de o pilă de combustie care convertește energia chimică din hidrogen în energie electrică destinată propulsiei vehiculului;
„punctul R” sau „punctul de ședere de referință” înseamnă un punct definit pe planurile constructorului vehiculului pentru fiecare loc șezând și stabilit în raport cu sistemul de referință tridimensional.
Trimiterile în prezentul regulament la cerințele, procedurile sau aranjamentele prevăzute în prezentul regulament se interpretează ca trimiteri la astfel de cerințe, proceduri sau aranjamente astfel cum sunt prevăzute în prezentul regulament și în actele delegate și de punere în aplicare adoptate în temeiul prezentului regulament.
Articolul 4
Categorii de vehicule
În sensul prezentului regulament, sunt valabile următoarele categorii și subcategorii de vehicule, conform dispozițiilor din anexa I:
vehicule din categoria L1e (vehicule cu motor ușoare cu două roți), cu subcategoriile:
vehicule L1e-A (biciclete cu motor);
vehicule L1e-B (moped cu două roți);
vehicule din categoria L2e (moped cu trei roți), clasificate în diferite subcategorii:
vehicule din categoria L2e-P (mopede cu trei roți destinate transportului de pasageri);
vehicule din categoria L2e-U (mopede cu trei roți proiectate pentru scopuri utilitare);
vehicule din categoria L3e (motociclete cu două roți), clasificate în diferite subcategorii după:
performanțele motocicletelor ( 4 ), cu subcategoriile:
utilizare specială:
vehicule din categoria L4e (motociclete cu două roți cu ataș);
vehicule din categoria L5e (tricicluri motorizate), cu subcategoriile:
vehicule din subcategoria L5e-A (tricicluri): vehicule destinate în principal transportului de pasageri;
vehicule din subcategoria L5E-B (tricicluri utilitare): tricicluri utilitare destinate exclusiv transportului de mărfuri;
vehicule din categoria L6e (cvadricicluri ușoare), cu subcategoriile:
vehicule L6e-A (vehicule rutiere de tip „Quad” ușoare);
vehicule L6e-B (cvadrimobile ușoare), cu subcategoriile:
vehicule din categoria L7e (cvadricicluri grele), cu subcategoriile:
vehicule din categoria L7e-A (vehicule rutiere de tip „Quad” grele), cu subcategoriile:
vehicule din categoria L7e-B (vehicule de teren de tip „Quad” grele), cu subcategoriile:
vehicule din categoria L7e-C (cvadrimobile grele), cu subcategoriile:
Vehiculele din categoria L enumerate la alineatul (2) sunt clasificate și după modul de propulsie:
propulsate de un motor cu ardere internă:
propulsate de un motor cu ardere externă, de un motor cu turbină sau cu piston rotativ; în scopul ►C1 respectării cerințelor privind performanțele de mediu și siguranța în funcționare ◄ , orice vehicul echipat cu un astfel de sistem de propulsie este asimilat unui vehicul propulsat de un motor cu ardere internă de tip PI;
propulsate de un motor care funcționează cu aer precomprimat ale cărui emisii de poluanți și/sau gaze inerte nu depășesc nivelurile prezente în mediu; în ceea ce privește cerințele de siguranță în funcționare, precum și cele legate de rezervorul și circuitul de carburant, orice vehicul echipat cu un astfel de sistem de propulsie este asimilat unui vehicul care funcționează cu carburant gazos;
propulsate de un motor electric;
un vehicul hibrid care combină orice configurație de propulsie menționată la literele (a), (b), (c) sau (d) din prezentul alineat sau orice combinație multiplă a acestor configurații de propulsie, inclusiv o combinație de mai multe motoare termice și/sau electrice.
În ceea ce privește clasificarea vehiculelor din categoria L vizate la alineatul (2), un vehicul care nu se încadrează într-o anumită categorie deoarece prezintă valori superioare pentru cel puțin o caracteristică specificată pentru categoria respectivă se încadrează în categoria următoare ale cărei criterii le îndeplinește. Acest principiu se aplică următoarelor grupuri de categorii și subcategorii:
categoriei L1e cu subcategoriile sale L1e-A și L1e-B, precum și categoriei L3e cu subcategoriile sale L3e-A1, L3e-A2 și L3e-A3;
categoriei L2e și categoriei L5e cu subcategoriile sale L5e-A și L5e-B;
categoriei L6e cu subcategoriile sale L6e-A și L6e-B și categoriei L7e cu subcategoriile sale L7e-A, L7e-B și L7e-C;
precum și oricărei secvențe logice de categorii și subcategorii propuse de producător și omologate de autoritatea de omologare.
Articolul 5
Determinarea masei în ordine de mers
Masa în ordine de mers a unui vehicul de categoria L este determinată prin măsurarea masei vehiculului fără încărcătură gata de utilizare normală și include masa:
lichidelor;
echipamentelor standard în conformitate cu specificațiile producătorului;
„carburantului” din rezervorul (rezervoarele) de carburant, care se umple (umplu) la cel puțin 90 % din capacitate.
În sensul prezentei litere:
dacă un vehicul este propulsat cu „carburant lichid”, acesta este considerat „carburant”;
dacă un vehicul este propulsat cu un „amestec carburant/ulei” lichid:
dacă un vehicul este propulsat de un carburant gazos sau un carburant gazos lichefiat sau funcționează pe bază de aer comprimat, masa de „carburant” din rezervorul (rezervoarele) de carburant gazos poate fi considerată 0 kg;
caroseriei, a cabinei, a ușilor; și
geamurilor, a dispozitivelor de cuplare, a roții (roților) de rezervă, precum și masa uneltelor.
Masa în ordine de mers a unui vehicul de categoria L exclude masa:
conducătorului (75 kg) și a pasagerului (65 kg);
mașinilor sau a echipamentelor instalate pe zona platformei de încărcare;
bateriilor de propulsie, în cazul unui vehicul hibrid sau pur electric;
în cazul unui/unor vehicul(e) mono-, bi- sau multicarburant, a sistemelor de alimentare cu carburant gazos, precum și a rezervoarelor de stocare a carburantului gazos; și
în cazul propulsiei cu aer precomprimat, a rezervorului (rezervoarelor) pentru stocarea aerului comprimat.
CAPITOLUL II
OBLIGAȚII GENERALE
Articolul 6
Obligațiile statelor membre
Notificarea cu privire la autoritățile de omologare și de supravegherea a pieței cuprinde denumirile acestora, adresa, inclusiv adresa electronică și domeniul de competență ale autorităților respective. Comisia publică pe site-ul său internet o listă a autorităților de omologare și detalii în ceea ce le privește.
Articolul 7
Obligații ale autorităților de omologare
Articolul 8
Măsuri de supraveghere a pieței
Autoritățile de supraveghere a pieței le pot solicita operatorilor economici să le pună la dispoziție anumite documente și informații considerate necesare în vederea desfășurării activității de supraveghere.
În cazul în care operatorii economici prezintă certificate de conformitate, autoritățile de supraveghere a pieței țin seama de acestea în mod corespunzător.
Articolul 9
Obligațiile producătorilor
Articolul 10
Obligațiile producătorilor privind produsele lor care nu sunt conforme sau care prezintă un risc grav
Producătorul informează imediat autoritatea de omologare care a acordat omologarea, dând detalii, în special, cu privire la neconformitate și la eventualele măsuri corective luate.
Articolul 11
Obligațiile reprezentanților producătorului cu privire la supravegherea pieței
Reprezentantul producătorului pentru supravegherea pieței îndeplinește sarcinile prevăzute în mandatul primit de la producător. Mandatul respectiv permite unui reprezentant cel puțin următoarele:
să aibă acces la dosarul informativ menționat la articolul 27 și certificatul de conformitate menționat la articolul 38, astfel încât acestea să poată fi puse la dispoziția autorităților de omologare pentru o perioadă de 10 ani de la introducerea pe piață a unui vehicul și de cinci ani după introducerea pe piață a unui sistem, a unei componente sau a unei unități tehnice separate;
la cererea motivată din partea unei autorități de omologare, pune la dispoziția acesteia toate informațiile și documentația necesare pentru a demonstra conformitatea fabricării vehiculului, a sistemului, a componentei sau a unității tehnice separate;
cooperează cu autoritățile de omologare sau de supraveghere a pieței, la cererea acestora, cu privire la orice acțiune întreprinsă pentru eliminarea riscului grav prezentat de vehiculele, sistemele, componentele, unitățile tehnice separate, piesele sau echipamentele care fac obiectul mandatului său.
Articolul 12
Obligațiile importatorilor
Articolul 13
Obligațiile importatorilor privind produsele lor care nu sunt conforme sau care prezintă un risc grav
Articolul 14
Obligațiile distribuitorilor
Articolul 15
Obligațiile distribuitorilor privind produsele lor care nu sunt conforme sau care prezintă un risc grav
Articolul 16
Cazuri în care obligațiile producătorilor se aplică importatorilor și distribuitorilor
În sensul prezentului regulament, un importator sau distribuitor este considerat producător și este supus obligațiilor care revin producătorului în temeiul articolelor 9-11 atunci când importatorul sau distribuitorul pune la dispoziție pe piață, înmatriculează sau este responsabil pentru punerea în exploatare a unui vehicul, sistem, componentă sau unitate tehnică separată în numele său sau al mărcii sale comerciale sau modifică un vehicul, sistem, componentă sau unitate tehnică separată în așa fel încât conformitatea cu cerințele aplicabile riscă să fie afectată.
Articolul 17
Identificarea operatorilor economici
Operatorii economici, la cerere, pun la dispoziția autorităților de omologare și de supraveghere a pieței, pentru o perioadă de zece ani pentru un vehicul și de cinci ani pentru un sistem, o componentă, o unitate tehnică separată, o piesă sau un echipament, datele de identificare ale:
oricărui operator economic care le-a furnizat un vehicul, sistem, componentă, unitate tehnică separată, piesă sau echipament;
oricărui operator economic căruia i-au furnizat un vehicul, sistem, componentă, unitate tehnică separată, piesă sau echipament.
CAPITOLUL III
CERINȚE DE FOND
Articolul 18
Cerințe de fond generale
Articolul 19
Interdicția utilizării dispozitivelor de invalidare
Utilizarea dispozitivelor de invalidare care reduc eficacitatea sistemelor de siguranță, a celor de compatibilitate electromagnetică, a sistemelor de diagnosticare la bord, precum și a sistemelor de reducere a zgomotului sau de limitare a emisiilor poluante este interzisă. Un element constructiv nu este considerat dispozitiv de invalidare dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții:
necesitatea dispozitivului se justifică pentru protecția motorului împotriva deteriorărilor sau a unui accident și pentru a asigura funcționarea în siguranță a vehiculului;
dispozitivul nu funcționează mai mult decât este necesar pentru pornirea motorului;
condițiile de funcționare sunt în bună măsură incluse în procedurile de încercare pentru verificarea conformității vehiculului cu prezentul regulament și cu actele delegate sau de punere în aplicare adoptate în temeiul prezentului regulament.
Articolul 20
Măsuri pentru producători cu privire la modificarea grupului propulsor al vehiculelor
Producătorii de vehicule echipează vehiculele din categoria L, cu excepția subcategoriilor L3e-A3 și L4e-A3, cu caracteristici speciale menite să împiedice intervențiile neautorizate asupra grupului propulsor, sub forma unei serii de cerințe și specificații tehnice cu scopul:
de a împiedica modificările care ar putea afecta siguranța, în special prin ameliorarea performanței vehiculului prin intervenții neautorizate asupra grupului propulsor cu scopul de a mări cuplul maxim și/sau puterea și/sau viteza proiectată maximă a vehiculului stabilite oficial în timpul procedurii de omologare de tip urmate de producătorul vehiculului; și/sau
de a preveni efecte nocive asupra mediului.
În cazul în care producătorul vehiculului proiectează grupul propulsor al unui tip de vehicul astfel încât să permită modificarea sa astfel încât vehiculul nu ar mai fi conform tipului omologat, dar ar corespunde unei variante sau versiuni suplimentare, producătorul vehiculului include în cerere informațiile relevante cu privire la fiecare variantă sau versiune astfel creată, fiecare variantă și versiune fiind omologată de tip în mod explicit. Dacă vehiculul modificat intră într-o categorie sau subcategorie nouă, se face o cerere pentru o nouă omologare de tip.
Articolul 21
Cerințe generale privind sistemele de diagnosticare la bord
Articolul 22
Cerințe privind siguranța în funcționare a vehiculelor
Articolul 23
Cerințe aplicabile performanțelor de mediu
Producătorii se asigură că cerințele de omologare de tip cu privire la verificarea durabilității sunt îndeplinite. La alegerea producătorului, este utilizată una dintre următoarele proceduri de încercare pentru a demonstra autorității de omologare că performanța de mediu a unui tip de vehicul omologat prezintă un caracter durabil:
încercarea de durabilitate propriu-zisă a vehiculului prin parcurgerea distanței integrale:
Vehiculele de încercare parcurg fizic distanța integrală stabilită în anexa VII partea A și sunt încercate în conformitate cu procedura stabilită în încercarea de tipul V stabilită în actul delegat adoptat în temeiul alineatului (12) din prezentul articol. Rezultatele încercărilor de emisii până inclusiv la distanța integrală stabilită în anexa VII partea A sunt mai mici decât ►C1 limitele încercărilor privind performanțele de mediu ◄ stabilite în anexa VI partea A.
încercarea de durabilitate propriu-zisă a vehiculului prin parcurgerea parțială a distanței:
Vehiculele de încercare parcurg fizic minim 50 % din distanța integrală stabilită în anexa VII partea A și sunt încercate în conformitate cu procedura stabilită în încercarea de tipul V stabilită în actul delegat adoptat în temeiul alineatului (12) din prezentul articol. După cum se specifică în actul respectiv, rezultatele încercării se extrapolează până la distanța integrală stabilită în anexa VII partea A. Atât rezultatele încercării, cât și rezultatele extrapolate trebuie să fie inferioare ►C1 limitelor încercărilor privind performanțele de mediu ◄ specificate în anexa VI partea A.
procedura matematică de durabilitate:
Până la 31 decembrie 2024, pentru fiecare componentă a emisiilor, produsul înmulțirii factorului de deteriorare stabilit în anexa VII partea B cu rezultatul încercării de mediu a unui vehicul care a parcurs mai mult de 100 km după prima pornire de la sfârșitul liniei de producție trebuie să fie mai mic decât limita încercării privind performanța de mediu stabilită în anexa VI partea A.
Fără a aduce atingere primului paragraf, pentru tipurile noi de vehicule, de la 1 ianuarie 2020 și pentru tipurile de vehicule existente, de la 1 ianuarie 2021 până la 31 decembrie 2024, pentru fiecare element constitutiv al emisiilor, produsul înmulțirii factorului de deteriorare stabilit în anexa VII partea B și rezultatele încercării privind performanța de mediu a unui vehicul care a acumulat mai mult de 2 500 km pentru un vehicul cu o viteză maximă prin construcție < 130 km/h și 3 500 km pentru un vehicul cu o viteză maximă prin construcție ≥ 130 km/h după prima pornire de la sfârșitul liniei de producție trebuie să fie mai mic decât limita emisiilor la țeava de evacuare stabilită în anexa VI partea A.
Studiul va cumula și evalua ultimele date științifice, rezultatele cercetării științifice, precum și datele privind modelarea și rentabilitatea pentru a stabili măsuri de politică definitive prin confirmarea și definitivarea aplicării nivelului Euro 5 specificat în anexa IV și a ►C1 cerințelor privind performanțele de mediu ◄ Euro 5 stabilite în anexa V, în anexa VI punctele A2, B2 și C2 și în anexa VII privind parcursurile pentru durabilitate și factorii de deteriorare din nivelul Euro 5.
Pe baza concluziilor studiului menționat la alineatul (4), Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului până la 31 decembrie 2016 un raport privind cele ce urmează:
datele pentru aplicarea nivelului Euro 5 menționate în anexa IV;
valorile limitelor de emisie Euro 5 menționate în anexa VI punctul A2 și pragurile OBD menționate în anexa VI punctul B2;
toate noile tipuri de vehicule din (sub)categoriile L3e, L5e, L6e-A și L7e-A care corespund nivelului Euro 5 sunt echipate, pe lângă sistemele OBD I, cu sisteme OBD II;
parcursul pentru determinarea durabilității pentru nivelul Euro 5 menționat în anexa VII partea A și factorii de deteriorare pentru nivelul Euro 5 menționați în anexa VII partea B.
Comisia întocmește propunerile legislative corespunzătoare în lumina raportului respectiv.
Articolul 24
►C1 Cerințele privind performanțele de mediu ◄ suplimentare cu privire la gazele cu efect de seră, la consumul de carburant și la consumul de energie electrică și autonomia electrică
În completarea indicațiilor din certificatul de conformitate, producătorii se asigură că datele privind emisiile de CO2, consumul de carburant, consumul de energie electrică și autonomia electrică sunt comunicate și cumpărătorului la cumpărarea unui vehicul nou, într-un format pe care aceștia îl consideră corespunzător.
CAPITOLUL IV
PROCEDURI DE OMOLOGARE UE DE TIP
Articolul 25
Proceduri de omologare UE de tip
La depunerea unei cereri de omologare de tip pentru întregul vehicul, producătorul poate alege una dintre următoarele proceduri:
omologarea de tip în etape succesive;
omologarea de tip într-o singură etapă;
omologarea de tip mixtă.
În plus, producătorul categoriilor de vehicule menționate la alineatul (5) poate alege omologarea de tip multietapă.
Doar procedura de omologare de tip într-o singură etapă este aplicabilă în cazul omologării de tip a sistemelor, a componentelor sau a unităților tehnice separate.
Omologarea de tip multietapă se acordă pentru un tip de vehicul incomplet sau completat care respectă datele din dosarul informativ prevăzut la articolul 27 și cerințele tehnice specificate în actele aplicabile enumerate în anexa II, ținând seama de stadiul de completare al vehiculului.
Omologarea de tip multietapă menționată la alineatul (1) al doilea paragraf se aplică numai vehiculelor din subcategoriile L2e-U, L4e, L5e-B, L6e-BU și L7e-CU.
Articolul 26
Cererea de omologare de tip
Articolul 27
Dosarul informativ
Dosarul informativ conține următoarele elemente:
un document informativ;
setul complet de date, desene, fotografii și alte informații;
pentru vehicule, indicarea procedurii (procedurilor) alese în conformitate cu articolul 25 alineatul (1);
orice informații suplimentare solicitate de autoritatea de omologare în contextul procedurii de solicitare a omologării de tip.
Articolul 28
Cerințe specifice privind informațiile care trebuie furnizate în cererea de omologare de tip, în funcție de procedura aleasă
În cazul omologării de tip a unui sistem, a unei componente sau a unei unități tehnice separate, în temeiul actelor aplicabile specificate în anexa II, autoritatea de omologare are acces la dosarul informativ corespunzător până în momentul acordării sau al refuzului omologării.
Fără a aduce atingere alineatelor (1), (2) și (3), pentru omologarea de tip multietapă se furnizează următoarele informații:
în prima etapă, acele părți ale dosarului informativ și ale certificatelor de omologare UE de tip care sunt relevante pentru stadiul de completare a vehiculului de bază;
în cea de a doua etapă și în cele ulterioare, acele părți ale dosarului informativ și ale certificatelor de omologare UE de tip care sunt relevante pentru stadiul de fabricație curent, precum și o copie a certificatului de omologare UE de tip a vehiculului eliberat în stadiul de fabricație anterior, precum și detalii complete privind orice modificări sau completări aduse vehiculului de producător.
Informațiile specificate la literele (a) și (b) din primul paragraf al prezentului alineat pot fi furnizate în conformitate cu alineatul (3).
CAPITOLUL V
DESFĂȘURAREA PROCEDURILOR DE OMOLOGARE UE DE TIP
Articolul 29
Dispoziții generale
Articolul 30
Dispoziții speciale privind certificatul de omologare UE de tip
Certificatul de omologare UE de tip conține, în anexă, următoarele:
dosarul de omologare menționat la articolul 29 alineatul (10);
fișa cu rezultatele încercărilor;
numele și specimenul (specimenele) de semnătură al (ale) persoanei (persoanelor) autorizate să semneze certificatele de conformitate și funcția lor în cadrul societății;
în cazul unei omologări UE de tip a întregului vehicul, un specimen completat al certificatului de conformitate.
Pentru fiecare tip de vehicul, autoritatea de omologare efectuează următoarele operații:
completează toate secțiunile relevante ale certificatului de omologare UE de tip, inclusiv fișa anexată cu rezultatele încercărilor;
redactează opisul dosarului de omologare;
eliberează solicitantului fără întârziere certificatul completat, însoțit de anexele sale.
Comisia stabilește modelul pentru fișa rezultatelor încercărilor menționată la litera (a) prin intermediul unor acte de punere în aplicare. Actele respective de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 73 alineatul (2). Primele acte delegate de acest tip se adoptă până la 31 decembrie 2014.
Articolul 31
Dispoziții speciale privind sistemele, componentele sau unitățile tehnice separate
În astfel de cazuri, certificatul de omologare UE de tip specifică orice restricție de utilizare a componentei sau unității tehnice separate și precizează condițiile speciale de montaj.
În cazul în care o astfel de componentă sau unitate tehnică separată este montată de producătorul vehiculului, în momentul omologării vehiculului se verifică respectarea tuturor restricțiilor de utilizare aplicabile sau a condițiilor de montaj aplicabile.
Articolul 32
Încercările necesare pentru omologarea UE de tip
Procedurile de încercare menționate la primul paragraf, precum și echipamentele și instrumentele necesare pentru efectuarea acestor încercări sunt specificate în actele aplicabile prezentate în anexa II.
Formatul rapoartelor de încercare respectă cerințele generale stabilite de Comisie prin intermediul unor acte de punere în aplicare. Actele respective de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 73 alineatul (2). Primele acte delegate de acest tip se adoptă până la 31 decembrie 2014.
Cu toate acestea, producătorul poate selecta, de comun acord cu autoritatea de omologare, un vehicul, sistem, componentă sau unitate tehnică separată care, deși nu este reprezentativă pentru tipul care urmează a fi omologat, întrunește mai multe dintre cele mai nefavorabile caracteristici din punctul de vedere al nivelului de performanță prevăzut. Pot fi folosite metode de încercare virtuale pentru a facilita luarea deciziilor în timpul procesului de selecție.
Articolul 33
Măsuri privind conformitatea producției
CAPITOLUL VI
MODIFICAREA OMOLOGĂRILOR UE DE TIP
Articolul 34
Dispoziții generale
Autoritatea de omologare decide care dintre procedurile specificate la articolul 35 trebuie aplicată.
În cazul în care este necesar, autoritatea de omologare poate decide, în urma consultării cu producătorul, că o nouă omologare UE de tip trebuie acordată.
Procedurile menționate la articolul 35 se aplică numai dacă, pe baza acestor inspecții sau încercări, autoritatea de omologare ajunge la concluzia că cerințele pentru omologarea UE de tip continuă să fie respectate.
Articolul 35
Revizuiri și extinderi ale omologărilor UE de tip
În astfel de cazuri, autoritatea de omologare emite paginile revizuite în consecință din dosarul de omologare, marcând fiecare pagină revizuită pentru a indica în mod clar natura modificării și data noii eliberări. De asemenea, această cerință se consideră îndeplinită și de o versiune consolidată, actualizată a dosarului de omologare, însoțită de o descriere detaliată a modificării respective.
Modificarea este considerată „extindere” atunci când datele din dosarul de omologare au fost modificate și când este valabilă una dintre situațiile de mai jos:
sunt necesare noi inspecții sau încercări;
una dintre informațiile din certificatul de omologare UE de tip, cu excepția anexelor acestuia, a fost modificată;
devin aplicabile noi cerințe pe baza oricărui act menționatat în anexa II aplicabil tipului de vehicul, de sistem, de componentă sau de unitate tehnică separată omologate.
În cazul unei extinderi, autoritatea de omologare emite un certificat de omologare UE de tip actualizat, însoțit de un număr de extindere, care crește în funcție de numărul de extinderi succesive deja acordate. Certificatul de omologare respectiv specifică în mod clar motivul extinderii și data noii emiteri.
Articolul 36
Emiterea și notificarea modificărilor
CAPITOLUL VII
VALABILITATEA OMOLOGĂRII UE DE TIP
Articolul 37
Încetarea valabilității
Omologarea UE de tip pentru un vehicul devine nevalabilă în oricare dintre cazurile următoare:
noi cerințe aplicabile vehiculului omologat devin obligatorii pentru punerea la dispoziție pe piață, înmatricularea sau punerea în exploatare a vehiculelor, iar omologarea nu poate fi actualizată în consecință;
producția vehiculului omologat este întreruptă definitiv, în mod voluntar;
valabilitatea omologării expiră ca urmare a unei restricții în conformitate cu articolul 40 alineatul (6);
omologarea a fost retrasă în conformitate cu articolul 33 alineatul (5), articolul 49 alineatul (1) sau articolul 52 alineatul (4).
În termen de o lună de la primirea notificării menționate la primul paragraf, autoritatea de omologare care a acordat omologarea UE de tip pentru vehiculul în cauză informează în consecință autoritățile de omologare ale celorlalte state membre.
Autoritatea de omologare care a acordat omologarea UE de tip comunică fără întârziere toate informațiile relevante autorităților de omologare ale celorlalte state membre pentru a permite aplicarea, dacă este cazul, a articolului 44.
Comunicarea menționată la paragraful al doilea specifică în special data producției și numărul de identificare ale ultimului vehicul produs.
CAPITOLUL VIII
CERTIFICATUL DE CONFORMITATE ȘI MARCAJELE
Articolul 38
Certificatul de conformitate
Un astfel de certificat îi este înmânat în mod gratuit cumpărătorului, odată cu vehiculul. Înmânarea certificatului nu poate fi condiționată de o cerere explicită sau de transmiterea de informații suplimentare producătorului.
Pentru o perioadă de 10 ani de la data la care a fost produs vehiculul, producătorul vehiculului emite, la cererea proprietarului vehiculului, un duplicat al certificatului de conformitate, contra unei plăți care nu depășește costul de emitere a duplicatului. Cuvântul „duplicat” este perfect vizibil pe fața oricărui duplicat al certificatului.
Articolul 39
Plăcuța regulamentară cu marcarea corespunzătoare a vehiculelor și marca de omologare de tip a componentelor sau unităților tehnice separate
În cazul în care nu este prevăzută aplicarea unei astfel de mărci de omologare de tip, producătorul aplică cel puțin denumirea sa comercială sau marca producătorului, numărul tipului sau un număr de identificare.
CAPITOLUL IX
DEROGĂRI PENTRU NOI TEHNOLOGII SAU CONCEPTE
Articolul 40
Derogări pentru noi tehnologii sau concepte
Autoritatea de omologare acordă omologarea UE de tip menționată la alineatul (1) dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
cererea precizează motivele pentru care tehnologiile sau conceptele în cauză determină incompatibilitatea dintre sistemul, componenta sau unitatea tehnică separată și unul sau mai multe acte enumerate în anexa II;
în cerere sunt descrise implicațiile de siguranță și de mediu ale noilor tehnologii și măsurile luate pentru a se garanta că, în comparație cu cerințele pentru care se solicită derogare, este asigurat un nivel de siguranță și de protecție a mediului cel puțin echivalent;
sunt prezentate descrieri și rezultate ale încercărilor care dovedesc că este îndeplinită condiția specificată la litera (b).
Caracterul provizoriu și valabilitatea teritorială limitată figurează în titlul certificatului de omologare de tip și în titlul certificatului de conformitate. Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru a stabili modele armonizate pentru certificatul de omologare de tip și pentru certificatul de conformitate, în sensul prezentului alineat. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 73 alineatul (2).
Cu toate acestea, vehiculele produse în conformitate cu omologarea provizorie înainte de încetarea valabilității acesteia pot fi introduse pe piață, înmatriculate sau puse în exploatare în oricare dintre statele membre care a acceptat omologarea provizorie.
Articolul 41
Adaptarea ulterioară a actelor delegate și a actelor de punere în aplicare
În cazul în care derogarea acordată în temeiul articolului 40 se referă la un regulament CEE-ONU, Comisia propune o modificare la regulamentul CEE-ONU în cauză, în conformitate cu procedura aplicabilă în temeiul Acordului din 1958 revizuit.
Dacă măsurile necesare adaptării actelor delegate sau de punere în aplicare nu au fost întreprinse, Comisia poate autoriza printr-o decizie sub forma unui act de punere în aplicare adoptat în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 73 alineatul (2), la solicitarea statului membru care a acordat omologarea, extinderea omologării de tip de către statul membru respectiv.
CAPITOLUL X
VEHICULE PRODUSE ÎN SERII MICI
Articolul 42
Omologarea națională de tip pentru serii mici
„Cerințe alternative” înseamnă dispoziții administrative și cerințe tehnice care vizează asigurarea unui nivel de siguranță rutieră, de protecție a mediului și de securitate la locul de muncă echivalente în cea mai mare măsură posibilă cu nivelul prevăzut de unul sau mai multe acte delegate enumerate în anexa II.
Pentru tipul de vehicule menționat la alineatul (1), statele membre pot acorda o derogare pentru una sau mai multe dintre dispozițiile administrative ale prezentului regulament sau ale actelor de punere în aplicare adoptate în temeiul prezentului regulament.
Un stat membru acordă derogări de la dispozițiile menționate la prezentul alineat numai dacă dispune de motive rezonabile de a acționa în acest fel.
CAPITOLUL XI
PUNEREA LA DISPOZIȚIE PE PIAȚĂ, ÎNMATRICULAREA SAU PUNEREA ÎN EXPLOATARE
Articolul 43
Punerea la dispoziție pe piață, înmatricularea sau punerea în exploatare a vehiculelor
Fără a aduce atingere articolelor 46 și 47, vehiculele pentru care omologarea de tip a întregului vehicul este obligatorie sau pentru care producătorul a obținut o astfel de omologare de tip în temeiul prezentului regulament se pun la dispoziție pe piață, se înmatriculează sau sunt puse în exploatare dacă sunt însoțite de un certificat de conformitate eliberat în conformitate cu articolul 38.
În cazul în care aceste vehicule sunt incomplete, punerea la dispoziție pe piață sau punerea în exploatare a unor astfel de vehicule este permisă, dar autoritățile din statele membre responsabile cu înmatricularea vehiculelor pot refuza înmatricularea și circulația pe drumuri a unor astfel de vehicule.
Articolul 44
Punerea la dispoziție pe piață, înmatricularea sau punerea în exploatare a vehiculelor la sfârșit de serie
Primul paragraf se aplică numai acelor vehicule aflate pe teritoriul Uniunii cărora li s-a acordat o omologare UE de tip valabilă în momentul fabricării, dar care nu au fost nici înmatriculate, nici puse în exploatare înainte de expirarea valabilității respectivei omologări UE de tip.
Autoritatea națională în cauză decide, în termen de trei luni de la primirea cererii, dacă permite înmatricularea vehiculelor pe teritoriul ei și în ce cantitate.
Articolul 44a
Măsuri specifice privind vehiculele de sfârșit de serie ca răspuns la pandemia de COVID-19
Autoritatea națională în cauză decide, în termen de o lună de la primirea cererii, dacă permite înmatricularea vehiculelor de sfârșit de serie respective pe teritoriul său, precum și numărul de astfel de vehicule.
Articolul 45
Punerea la dispoziție pe piață sau punerea în exploatare a componentelor și a unităților tehnice separate
CAPITOLUL XII
CLAUZE DE SALVGARDARE
Articolul 46
Procedura la nivel național aplicabilă vehiculelor, sistemelor, componentelor sau unităților tehnice separate care prezintă un risc grav
În cazul în care, pe parcursul evaluării menționate, autoritatea de omologare care a acordat omologarea constată că vehiculul, sistemul, componenta sau unitatea tehnică separată nu este conformă cerințelor stabilite de prezentul regulament, aceasta solicită de îndată operatorului economic relevant să întreprindă toate acțiunile corective adecvate pentru a garanta că vehiculul, sistemul, componenta sau unitatea tehnică separată este în conformitate cu cerințele în cauză sau să retragă vehiculul, sistemul, componenta sau unitatea tehnică separată de pe piață sau să o recheme în decursul unei perioade rezonabile, proporțională cu natura riscului.
Articolul 21 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008 se aplică măsurilor menționate la paragraful al doilea din prezentul alineat.
Informațiile furnizate includ toate detaliile disponibile, în special datele necesare identificării vehiculului, sistemului, componentei sau unității tehnice separate neconforme, a originii acesteia, a naturii neconformității invocate și a riscului implicat, a tipului și duratei măsurilor naționale adoptate, precum și a argumentelor prezentate de operatorul economic relevant. În mod special, autoritățile de omologare indică dacă neconformitatea se datorează unuia dintre următoarele motive:
neîndeplinirea de către vehicul, sistem, componentă sau unitate tehnică separată a cerințelor legate de sănătatea și siguranța persoanelor, de protecția mediului sau de alte aspecte referitoare la protecția interesului public precizate în prezentul regulament;
lacunelor din actele relevante enumerate în anexa II.
Articolul 47
Procedura UE de salvgardare
Comisia comunică decizia sa tuturor statelor membre și operatorului sau operatorilor economici relevanți.
În cazul în care măsura națională este considerată justificată și se datorează lacunelor prezentului regulament sau ale actelor delegate sau de punere în aplicare adoptate în temeiul prezentului regulament, Comisia propune măsuri corespunzătoare după cum urmează:
în situația în care actele în cauză sunt actele delegate sau de punere în aplicare adoptate în temeiul prezentului regulament, Comisia propune amendamentele necesare la actul respectiv;
în situația în care sunt vizate regulamente CEE-ONU, Comisia propune proiectele de amendamente necesare ale regulamentelor CEE-ONU relevante în conformitate cu procedura aplicabilă în temeiul Acordului revizuit din 1958.
Articolul 48
Vehicule, sisteme, componente sau unități tehnice separate conforme care prezintă un risc grav
Articolul 49
Vehicule, sisteme, componente sau unități tehnice separate neconforme cu tipul omologat
Autoritatea de omologare cere autorității de omologare care a acordat omologarea UE de tip sistemului, componentei, unității tehnice separate sau vehiculului incomplet să ia măsurile necesare pentru a se asigura că vehiculele în curs de fabricație sunt din nou conforme cu tipul omologat în cazurile următoare:
pentru o omologare UE de tip pentru vehicule, în cazul în care neconformitatea unui vehicul este atribuibilă exclusiv neconformității unui sistem, componente sau unități tehnice separate;
pentru o omologare de tip multietapă, în cazul în care neconformitatea unui vehicul completat este atribuibilă exclusiv neconformității unui sistem, componente sau unități tehnice care face parte din vehiculul incomplet sau neconformității însăși a vehiculului incomplet.
Autoritățile de omologare se informează reciproc în termen de o lună privind orice retragere a omologării UE de tip și motivele care au determinat-o.
Articolul 50
Introducerea pe piață și punerea în exploatare a pieselor sau echipamentelor care constituie un risc grav pentru funcționarea corectă a sistemelor esențiale
Pentru a asigura aplicarea uniformă a alineatului (1), Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru a întocmi o listă a pieselor sau echipamentelor respective pe baza informațiilor disponibile, în special pe baza informațiilor comunicate de statele membre cu privire la:
gravitatea riscului pentru siguranța sau performanța de mediu a vehiculelor echipate cu piesele sau echipamentele respective;
efectul posibil asupra consumatorilor și asupra producătorilor de pe piața pieselor și echipamentelor de schimb al impunerii, prin prezentul articol, a unei posibile cerințe de autorizare pentru piese sau echipamente.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 73 alineatul (2).
Alineatul (1) nu se aplică pieselor sau echipamentelor fabricate în mod exclusiv pentru vehiculele de curse care nu sunt destinate circulației pe drumuri publice. Dacă piesele sau echipamentele incluse pe o listă instituită printr-un act de punere în aplicare menționat la alineatul (2) au o dublă utilizare, în competiții sportive și în traficul rutier, aceste piese sau echipamente nu pot fi puse la dispoziția publicului general pentru folosirea în vehicule rutiere, cu excepția cazului în care acestea respectă cerințele prezentului articol. După caz, Comisia adoptă dispoziții pentru identificarea pieselor sau echipamentelor menționate la prezentul alineat.
Aceste cerințe pot fi bazate pe actele enumerate în anexa II sau pot consta într-o comparație a piesei sau echipamentului cu performanțele de mediu sau de siguranță ale vehiculului original sau ale uneia dintre piesele sale, după caz. În oricare dintre aceste cazuri, cerințele garantează că piesele sau echipamentele nu compromit buna funcționare a acelor sisteme care sunt esențiale pentru siguranța vehiculului sau pentru performanța lui de mediu.
Articolul 51
Piese sau echipamente care pot prezenta un risc grav pentru buna funcționare a sistemelor esențiale – cerințe conexe
La cererea autorității de omologare a unui alt stat membru, autoritatea de omologare care a acordat omologarea îi trimite, în termen de o lună de la primirea cererii respective, o copie a certificatului de omologare cerut, însoțită de anexe, printr-un sistem comun și securizat de schimb de informații electronice. Copia respectivă poate fi trimisă și prin fișier electronic securizat.
Atunci când autoritatea de omologare constată, luând în considerare raportul de încercare și alte probe, că piesele sau echipamentele vizate sunt conforme cu cerințele precizate la articolul 50 alineatul (4), aceasta autorizează introducerea pe piață și punerea în exploatare a pieselor sau echipamentelor sub rezerva dispozițiilor de la alineatul (4) paragraful al doilea din prezentul articol.
Autoritatea de omologare emite fără întârziere un certificat către producător.
Responsabilitatea producătorului este să se asigure că piesele și echipamentele sunt produse și continuă să fie produse potrivit condițiilor în care a fost eliberată autorizația.
În cazul în care autoritatea de omologare consideră că nu mai sunt îndeplinite condițiile de eliberare a autorizației, aceasta îi solicită producătorului să ia măsurile necesare pentru a asigura readucerea la conformitate a pieselor sau echipamentelor. Dacă este necesar, autoritatea de omologare retrage autorizația.
Articolul 52
Rechemarea vehiculelor, sistemelor, componentelor sau unităților tehnice separate
Autoritățile de omologare se asigură că măsurile corective sunt puse în practică eficient în statele membre respective.
Autoritatea de omologare care a acordat omologarea UE de tip îl informează apoi pe producător. Dacă producătorul nu propune și nu implementează măsuri eficace de remediere, autoritatea de omologare care a acordat omologarea UE de tip va lua toate măsurile de protecție necesare, inclusiv retragerea omologării UE de tip. În cazul retragerii omologării UE de tip, în termen de o lună de la o asemenea retragere, autoritatea de omologare informează, prin scrisoare recomandată sau mijloace electronice echivalente, producătorul, autoritățile de omologare ale celorlalte state membre și Comisia.
Articolul 53
Notificarea deciziilor și a căilor de atac disponibile
CAPITOLUL XIII
REGLEMENTĂRI INTERNAȚIONALE
Articolul 54
Regulamentele CEE-ONU necesare pentru omologarea UE de tip
Actul delegat respectiv specifică datele punerii în aplicare obligatorii a regulamentului CEE-ONU sau a modificărilor la acesta și includ dispoziții tranzitorii, dacă este cazul.
Comisia adoptă acte delegate separate care să indice obligativitatea aplicării regulamentelor CEE-ONU.
CAPITOLUL XIV
FURNIZAREA INFORMAȚIILOR TEHNICE
Articolul 55
Informațiile destinate utilizatorilor
Articolul 56
Informații destinate producătorilor de componente sau de unități tehnice separate
Producătorul vehiculului poate impune un acord obligatoriu producătorilor de componente sau unități tehnice separate pentru a proteja confidențialitatea oricăror informații care nu fac parte din domeniul public, inclusiv a celor legate de drepturile de proprietate intelectuală.
În cazul în care un act delegat adoptate în temeiul prezentului regulament conține astfel de prevederi, producătorul componentelor sau al unităților tehnice separate furnizează, împreună cu componentele sau unitățile tehnice separate produse, instrucțiuni privind restricțiile de utilizare sau condițiile speciale de asamblare ori ambele.
CAPITOLUL XV
ACCESUL LA INFORMAȚIILE REFERITOARE LA REPARARE ȘI ÎNTREȚINERE
Articolul 57
Obligațiile producătorilor
De asemenea, producătorii vor pune la dispoziția operatorilor independenți, precum și a distribuitorilor și reparatorilor agreați materiale de formare.
Informațiile menționate la alineatul (1) includ cel puțin următoarele elemente:
un număr de identificare neechivocă a vehiculului;
manuale de service cuprinzând înscrierea reparațiilor și acțiunilor de întreținere, precum și a calendarului de service;
manuale tehnice și buletine de servicii tehnice;
informații privind componentele și diagnosticarea (cum ar fi valorile teoretice minime și maxime pentru măsurători);
scheme de cablaj;
codurile de diagnosticare a defectelor, inclusiv codurile specifice ale producătorilor;
numerele de identificare și de verificare a calibrării software-ului aplicabil unui anumit tip de vehicul;
informații cu privire la dispozitivele și echipamentele brevetate, precum și informații furnizate prin intermediul acestor dispozitive și echipamente;
informații privind înregistrările de date, precum și datele bidirecționale de control și încercare;
unități de lucru.
În cazul în care aceste informații nu sunt disponibile sau nu sunt în conformitate cu prezentul regulament și cu actele delegate și de punere în aplicare adoptate în temeiul prezentului regulament la depunerea unei cereri de omologare UE de tip, producătorul furnizează aceste informații în termen de șase luni de la data omologării de tip.
Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru a stabili un model sau un certificat referitor la accesul la informațiile referitoare la sistemele OBD ale vehiculelor și la repararea și întreținerea vehiculelor care să furnizeze autorității de omologare dovada conformității. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 73 alineatul (2).
Articolul 58
Obligații în cazul în care există mai mulți titulari ai omologării de tip
Articolul 59
Tarife de acces la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor
Articolul 60
Forumul privind accesul la informațiile referitoare la vehicule
Domeniul de aplicare a activităților desfășurate de Forumul privind accesul la informațiile referitoare la vehicule, instituit în temeiul articolului 13 alineatul (9) din Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei din 18 iulie 2008 de punere în aplicare și modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor ( 7 ) se extinde la vehiculele care fac obiectul prezentului regulament.
Pe baza dovezilor de utilizare abuzivă deliberată sau neintenționată a informațiilor referitoare la sistemele OBD ale vehiculelor și la repararea și întreținerea vehiculelor, forumul menționat la primul paragraf acordă Comisiei consiliere privind măsurile de prevenire a unor asemenea utilizări abuzive a informațiilor.
CAPITOLUL XVI
DESEMNAREA ȘI NOTIFICAREA SERVICIILOR TEHNICE
Articolul 61
Cerințe legate de serviciile tehnice
Un organism care aparține unei asociații de întreprinderi sau unei federații profesionale care reprezintă întreprinderile implicate în proiectarea, fabricarea, furnizarea, asamblarea, utilizarea sau întreținerea vehiculelor, sistemelor, componentelor sau unităților tehnice separate pe care le evaluează, supune încercărilor sau inspectează poate fi considerat că îndeplinește cerințele din primul paragraf, cu condiția să se demonstreze că este independent și că nu există conflicte de interese.
Un serviciu tehnic se asigură că activitățile filialelor sale sau ale subcontractanților săi nu afectează confidențialitatea, obiectivitatea sau imparțialitatea categoriilor de activități pentru care a fost desemnat.
Un serviciu tehnic este în măsură să realizeze toate categoriile de activități pentru care a fost desemnat în conformitate cu articolul 63 alineatul (1), demonstrând, de o manieră satisfăcătoare pentru autoritatea sa de omologare de desemnare, că deține:
personal cu competențele corespunzătoare, cu cunoștințe tehnice specifice și formare profesională, precum și cu experiență suficientă și adecvată pentru a îndeplini sarcinile;
descrieri ale procedurilor relevante pentru categoriile de activități pentru care dorește să fie desemnat, asigurând transparența și repetabilitatea acestor proceduri;
procedurile necesare pentru a-și desfășura categoriile de activități pentru care dorește să fie desemnat, ținând seama în mod corespunzător de gradul de complexitate al tehnologiei utilizate pentru producerea vehiculului, sistemului, componentei sau unității tehnice separate respective, precum și de caracterul de serie sau de masă al procesului de producție; și
mijloacele necesare pentru îndeplinirea de o manieră corespunzătoare a sarcinilor legate de categoriile de activități pentru care dorește să fie desemnat și acces la toate echipamentele și instalațiile necesare.
În plus, serviciul tehnic respectiv demonstrează autorității de omologare de desemnare faptul că respectă normele instituite prin actele delegate adoptate în temeiul articolului 65 care sunt relevante pentru categoriile de activități pentru care a fost desemnat.
Articolul 62
Filiale și subcontractanți ai serviciilor tehnice
Articolul 63
Desemnarea serviciilor tehnice
Serviciile tehnice sunt desemnate pentru una sau mai multe dintre următoarele categorii de activități, în funcție de domeniul lor de competență:
categoria A: servicii tehnice care efectuează în cadrul propriilor lor unități încercările specificate în prezentul regulament și în actele enumerate în anexa II;
categoria B: servicii tehnice care supraveghează încercările specificate în prezentul regulament și în actele enumerate în anexa II, în cazul în care astfel de încercări au loc în cadrul unităților producătorului sau ale unei părți terțe;
categoria C: serviciile tehnice care evaluează și monitorizează periodic procedurile producătorului destinate controlului conformității producției;
categoria D: servicii tehnice care supraveghează sau efectuează încercări sau inspecții pentru supravegherea conformității producției.
Articolul 64
Servicii tehnice interne acreditate ale producătorului
Un serviciu tehnic intern acreditat îndeplinește următoarele cerințe:
pe lângă faptul că este desemnat de autoritatea de omologare a unui stat membru, este acreditat de un organism de omologare național definit la articolul 2 punctul 11 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008 și în conformitate cu normele și procedurile menționate la articolul 65 din prezentul regulament;
serviciul tehnic intern acreditat și personalul acestuia sunt identificabile din punctul de vedere al organizării întreprinderii și aplică metode de raportare în cadrul întreprinderii din care fac parte, ceea ce asigură imparțialitatea lor și o demonstrează față de organismul național de acreditare;
nici serviciul tehnic intern acreditat, nici personalul acestuia nu se angajează în vreo activitate care ar putea intra în conflict cu independența de apreciere sau integritatea lor în legătură cu categoriile de activități pentru care au fost desemnați;
serviciul tehnic intern acreditat prestează servicii exclusiv pentru întreprinderea din care face parte.
Articolul 65
Proceduri pentru standardele de performanță și evaluarea serviciilor tehnice
Pentru a garanta faptul că serviciile tehnice au aceleași standarde înalte de performanță în toate statele membre, se conferă Comisiei competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 75 privind normele pe care serviciile tehnice trebuie să le respecte, precum și privind procedura de evaluare a acestora în conformitate cu articolul 66 și privind acreditarea lor în conformitate cu articolul 64.
Articolul 66
Evaluarea competențelor serviciilor tehnice
Autoritatea de omologare care intenționează să fie desemnată ca serviciu tehnic în conformitate cu articolul 63 alineatul (2) consemnează conformitatea printr-o evaluare realizată de auditori independenți de activitatea supusă evaluării. Auditorii pot aparține aceleiași organizații, cu condiția de a fi administrați în mod separat față de personalul implicat în activitatea evaluată.
Articolul 67
Procedurile de notificare
Articolul 68
Modificări ale desemnărilor
Articolul 69
Contestarea competenței serviciilor tehnice
Articolul 70
Obligații privind funcționarea serviciilor tehnice
Serviciile tehnice supraveghează efectuarea încercărilor sau efectuează propriile încercări necesare pentru omologarea sau pentru inspecțiile stabilite prin prezentul regulament sau unul dintre actele enumerate în anexa II, cu excepția cazului în care sunt permise proceduri alternative. Serviciile tehnice nu efectuează încercări, evaluări sau inspecții pentru care nu au fost desemnate oficial de către autoritatea lor de omologare.
În orice moment, serviciile tehnice:
permit autorității lor de omologare de desemnare să observe serviciul tehnic în timpul evaluării conformității, după caz; și
fără a aduce atingere articolului 61 alineatul (9) și articolului 71, furnizează la cerere autorității lor de omologare de desemnare informațiile privind categoriile lor de activități care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament.
Articolul 71
Obligații de informare ale serviciilor tehnice
Serviciile tehnice informează autoritățile lor de omologare de desemnare în ceea ce privește:
orice neconformitate observată care poate implica un refuz, o restricționare, o suspendare sau o retragere a certificatului de omologare de tip;
orice circumstanțe care afectează domeniul de aplicare și condițiile desemnării lor;
orice cerere de informare cu privire la activitățile lor, primită de la autoritățile de supraveghere a pieței.
CAPITOLUL XVII
ACTE DE PUNERE ÎN APLICARE ȘI ACTE DELEGATE
Articolul 72
Acte de punere în aplicare
În vederea atingerii obiectivelor prezentului regulament și în vederea stabilirii de condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, Comisia adoptă, în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 73 alineatul (2), acte de punere în aplicare stabilind următoarele măsuri de punere în aplicare:
modelul pentru declarația producătorului cu privire la anduranța sistemelor, pieselor și echipamentelor de importanță critică pentru siguranța în funcționare menționată la articolul 22 alineatul (7);
modele pentru documentul informativ și pentru dosarul informativ menționate la articolul 27 alineatul (4);
sistemul de numerotare a certificatelor de omologare UE de tip menționate la articolul 29 alineatul (4);
modelul pentru certificatul de omologare UE de tip menționat la articolul 30 alineatul (2);
modelul de fișă a rezultatelor încercărilor anexată la certificatul de omologare UE de tip menționată la articolul 30 alineatul (3);
modelul pentru lista de cerințe sau acte aplicabile menționate la articolul 30 alineatul (6);
cerințele generale pentru formatul raportului de încercare menționat la articolul 32 alineatul (1);
modelul pentru certificatul de conformitate menționat la articolul 38 alineatul (2);
modelul pentru mărca de omologare UE de tip menționată la articolul 39 alineatul (3);
autorizațiile de acordare a omologărilor UE de tip care acordă o derogare pentru noi tehnologii sau concepte, menționate la articolul 40 alineatul (3);
modelul pentru certificatul de omologare de tip și pentru certificatul de conformitate în privința noilor tehnologii sau noilor concepte menționate la articolul 40 alineatul (4);
autorizațiile acordate statelor membre de a extinde omologarea de tip, menționată la articolul 41 alineatul (2);
lista pieselor și echipamentelor, menționată la articolul 50 alineatul (2);
modelul și sistemul de numerotare pentru certificatul menționat la articolul 51 alineatul (3), precum și toate aspectele legate de procedura de autorizare menționate la articolul respectiv;
modelul pentru certificatul care reprezintă dovada conformității către autoritatea de omologare, menționat la articolul 57 alineatul (8).
Articolul 73
Procedura comitetului
În cazul în care comitetul nu emite niciun aviz, Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare și se aplică articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
Articolul 74
Modificarea anexelor
Fără a aduce atingere celorlalte dispoziții ale prezentului regulament referitoare la modificare anexelor sale, se conferă Comisiei și competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 75, cu privire la modificarea:
anexei II părțile B și C1 în cazul ◄ introducerii de cerințe suplimentare privind siguranța în funcționare și construcția vehiculelor pentru subcategoria L7e-A, vehicule rutiere grele de tip „Quad”;
anexelor II și V pentru a introduce referințe la actul de reglementare și rectificative;
anexei V partea B pentru a schimba carburanții de referință aplicabili;
anexei VI părțile C și D pentru a ține seama de rezultatele studiului menționat la articolul 23 alineatul (4) și de adoptarea unor regulamente ale CEE-ONU.
Articolul 75
Exercitarea competențelor delegate
CAPITOLUL XVIII
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 76
Sancțiuni
Tipurile de încălcări care fac obiectul unei sancțiuni includ:
fals în declarații în timpul procedurilor de omologare sau al procedurilor de rechemare în fabrică;
falsificarea rezultatelor la încercările pentru omologarea de tip;
nedeclararea datelor sau a specificațiilor tehnice care ar putea duce la rechemarea în fabrică sau la refuzarea sau retragerea omologării de tip;
utilizarea dispozitivelor de invalidare;
refuzul de a acorda accesul la informații;
punerea la dispoziție pe piață, de către operatorii economici, de vehicule, sisteme, componente sau unități tehnice separate care trebuie să facă obiectul omologării, dar nu sunt omologate, sau falsificarea de către aceștia de documente sau marcaje în acest scop.
Articolul 77
Dispoziții tranzitorii
În acest caz, autoritățile naționale nu interzic, nu limitează și nu împiedică înmatricularea, introducerea pe piață sau punerea în exploatare a vehiculelor care respectă omologarea de tip.
Articolul 78
Raport
Articolul 79
Revizuirea sistemelor de frânare avansate
Articolul 80
Revizuirea omologărilor individuale de vehicule
Statele membre transmit Comisiei, până la 31 decembrie 2021, un raport cu privire la:
numărul de omologări individuale acordate vehiculelor din categoria L înainte de prima lor înmatriculare per an de autoritățile naționale ale statului membru respectiv începând cu 1 ianuarie 2016;
criteriile naționale pe care s-au bazat aceste omologări de tip, în măsura în care aceste criterii s-au abătut de la cerințele obligatorii pentru omologarea UE de tip.
Articolul 81
Abrogare
Articolul 82
Intrare în vigoare și aplicare
De la data de 22 martie 2013, autoritățile naționale nu refuză acordarea omologării UE de tip sau omologării naționale de tip unui nou tip de vehicul și nu pot interzice înmatricularea, introducerea pe piață sau punerea în exploatare a unui vehicul nou dacă vehiculul respectiv respectă dispozițiile prezentului regulament și ale actelor delegate și de punere în aplicare adoptate în temeiul prezentului regulament, dacă acest lucru e solicitat de producător.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
LISTA ANEXELOR
ANEXA I — |
Clasificarea vehiculelor |
ANEXA II — |
Lista exhaustivă a cerințelor în scopul omologării UE de tip a vehiculelor |
ANEXA III — |
Limite pentru serii mici |
ANEXA IV — |
Calendarul punerii în aplicare a prezentului regulament în ceea ce privește omologarea de tip |
ANEXA V partea A — |
►C1 Proceduri și cerințe referitoare la încercările privind performanțele de mediu ◄ |
ANEXA V partea B — |
Aplicarea cerințelor referitoare la încercările privind performanțele de mediu pentru omologări și extinderi |
ANEXA VI — |
Valorile limită ale emisiilor poluante, pragurile pentru sistemele OBD și valorile limită ale nivelului sonor pentru omologarea de tip și pentru conformitatea producției
A.
Limite ale emisiilor la țeava de evacuare după pornirea la rece
B.
Praguri de emisie pentru sistemele de diagnosticare la bord
C.
Limitele emisiilor prin evaporare
D.
Limitele nivelului sonor – Euro 4 și Euro 5 |
ANEXA VII — |
Durabilitatea dispozitivelor de control al poluării |
ANEXA VIII — |
Cerințe suplimentare referitoare la siguranța funcțională a vehiculului |
ANEXA IX — |
Tabel de corespondență |
ANEXA I
Clasificarea vehiculelor
Categoria |
Denumirea categoriei |
Criterii de clasificare comune |
L1e-L7e |
Toate vehiculele din categoria L |
1. lungime ≤ 4 000 mm sau ≤ 3 000 mm pentru vehiculele L6e-B sau ≤ 3 700 mm pentru vehiculele L7e-C și 2. lățime ≤ 2 000 mm sau ≤ 1 000 mm pentru vehiculele L1e sau ≤ 1 500 mm pentru vehiculele L6e-B sau L7e-C și 3. înălțimea ≤ 2 500 mm și |
Categoria |
Denumirea categoriei |
Criterii de clasificare comune |
L1e |
Vehicul ușor cu două roți motorizat |
4. două roți și mod de propulsie precizat la articolul 4 alineatul (3) și 5. cilindree ≤ 50 cm3 în cazul în care un motor PI cu ardere internă face parte din configurația de propulsie a vehiculului și 6. viteza maximă constructivă a vehiculului ≤ 45 km/h și 7. putere nominală sau netă continuă maximă (1) ≤ 4 000 W și 8.masa maximă = masa admisibilă din punct de vedere tehnic declarată de producător și |
Subcategorii |
Denumirea subcategoriei |
Criterii suplimentare de clasificare în subcategorii |
L1e-A |
Bicicletă cu motor |
9. bicicletele proiectate pentru pedalare dotate cu un mod de propulsie auxiliar cu scopul principal de a ajuta la pedalare și 10. puterea de ieșire a sistemului auxiliar de propulsie este întreruptă în momentul în care vehiculul atinge o viteză ≤ 25 km/h și 11. puterea nominală sau netă continuă maximă (1) ≤ 1 000 W și 12. o bicicletă cu motor cu trei sau patru roți care corespunde criteriilor specifice suplimentare de subclasificare 9-11 este considerată echivalentă din punct de vedere tehnic cu un vehicul L1e-A cu două roți |
L1e-B |
Moped cu două roți |
9. orice alt vehicul din categoria L1 care nu poate fi clasificat conform criteriilor 9-12 ale unui vehicul L1e-A |
Categoria |
Denumirea categoriei |
Criterii de clasificare comune |
L2e |
Moped cu trei roți |
4. trei roți și mod de propulsie precizat la articolul 4 alineatul (3) și 5. cilindree ≤ 50 cm3 în cazul în care un motor cu ardere internă PI sau cilindree ≤ 500 cm3 în cazul în care un motor cu ardere CI face parte din configurația de propulsie a vehiculului și 6. viteza maximă constructivă a vehiculului ≤ 45 km/h și 7. putere nominală sau netă continuă maximă (1) ≤ 4 000 W și 8. masa în ordine de mers ≤ 270 kg și 9. echipat cu maximum două locuri șezând, inclusiv cel al conducătorului și |
Subcategorii |
Denumirea subcategoriei |
Criterii suplimentare de clasificare în subcategorii |
L2e-P |
Moped cu trei roți pentru transportul de pasageri |
10. vehicul L2e, altul decât cel care respectă criteriile specifice de clasificare pentru un vehicul L2e-U |
L2e-U |
Moped cu trei roți pentru scopuri utilitare |
10. conceput exclusiv pentru transportul de marfă, dotat cu o platformă de încărcare deschisă sau închisă, practic plană și orizontală și care îndeplinește următoarele criterii: (a)sau (b) o suprafață de încărcare echivalentă care corespunde definiției de mai sus utilizată pentru montarea mașinilor și/sau echipamentelor și (c) proiectat cu o suprafață de încărcare separată în mod clar printr-un perete despărțitor rigid de zona rezervată ocupanților vehiculului și (d) suprafața de încărcare separată poate transporta un volum minim reprezentat de un cub de 600 mm |
Categoria |
Denumirea categoriei |
Criterii de clasificare comune |
L3e (2) |
Motocicletă cu două roți |
4. două roți și mod de propulsie precizat la articolul 4 alineatul (3) și 5.masa maximă = masa admisibilă din punct de vedere tehnic declarată de producător și 6. vehicul cu două roți care nu poate fi clasificat ca aparținând categoriei L1e |
Subcategorii |
Denumirea subcategoriei |
Criterii suplimentare de clasificare în subcategorii |
L3e-A1 |
Motocicletă cu performanțe reduse |
7. cilindree ≤ 125 cm3 și 8. putere nominală sau netă continuă maximă (1) ≤ 11 kW și 9. raport putere (1)/masă ≤ 0,1 kW/kg |
L3e-A2 |
Motocicletă cu performanțe medii |
7. putere nominală sau netă continuă maximă (1) ≤ 35 kW și 8. raport putere (1)/masă ≤ 0,2 kW/kg și 9. nu provine dintr-un vehicul echipat cu un motor cu puterea cel puțin de două ori mai mare (1) și 10. vehicul L3e care nu poate fi clasificat conform criteriilor suplimentare de subclasificare 7, 8 și 9 pentru un vehicul L3e-A1 |
L3e-A3 |
Motocicletă cu performanțe ridicate |
7. orice alt vehicul L3e care nu poate fi clasificat conform criteriilor de clasificare ale unui vehicul L3e-A1 sau L3e-A2 |
Subsubcategorii |
Denumirea subsubcategoriei |
Criterii de subsubclasificare în plus față de criteriile de subclasificare pentru vehiculele L3e-A1, L3e-A2 sau L3e-A3 |
L3e-AxE (x = 1, 2 sau 3) |
Motocicletă „enduro” |
(a) înălțimea scaunului ≥ 900 mm și (b) garda la sol ≥ 310 mm și (c) raportul de transmisie total în ultima treaptă de viteză (raportul de transmisie primar × raportul de transmisie secundar în ultima treaptă de viteză × raportul de transmisie final) ≥ 6,0 și (d) masa în ordine de mers plus masa bateriei de propulsie în caz de propulsie electrică sau electrică hibridă ≤ 140 kg și (e) fără loc șezând pentru pasager |
L3e-AxT (x = 1, 2 sau 3) |
Motocicletă „trial” |
(a) înălțimea scaunului ≤ 700 mm și (b) garda la sol ≥ 280 mm și (c) capacitatea rezervorului de carburant ≤ 4 litri și (d) raportul de transmisie total în ultima treaptă de viteză (raportul de transmisie primar × raportul de transmisie secundar în ultima treaptă de viteză × raportul de transmisie final) ≥ 7,5 și (e) masa în ordine de mers ≤ 100 kg și (f) fără loc șezând pentru pasager |
Categoria |
Denumirea categoriei |
Criterii de clasificare comune |
L4e |
Motocicletă cu două roți, cu ataș |
4. vehicul motorizat de bază care îndeplinește criteriile de clasificare în categorii și subcategorii ale unui vehicul L3e și 5. vehicul motorizat de bază echipat cu un ataș și 6. cu maximum patru locuri șezând, inclusiv cel al conducătorului, pe motocicleta cu ataș și 7. maximum două locuri șezând pentru pasagerii din ataș și 8.masa maximă = masa admisibilă din punct de vedere tehnic declarată de producător |
Categoria |
Denumirea categoriei |
Criterii de clasificare comune |
L5e |
Triciclu motorizat |
4. trei roți și mod de propulsie precizat la articolul 4 alineatul (3) și 5. masa în ordine de mers ≤ 1 000 kg și 6. vehicul cu trei roți care nu poate fi clasificat ca un vehicul L2e și |
Subcategorii |
Denumirea subcategoriei |
Criterii suplimentare de clasificare în subcategorii |
L5e-A |
Triciclu |
7. vehicul L5e, altul decât cele care corespund criteriilor specifice de clasificare pentru vehiculul L5e-B și 8. echipat cu maximum cinci locuri șezând, inclusiv cel al conducătorului |
L5e-B |
Triciclu utilitar |
7. proiectat ca vehicul utilitar și caracterizat printr-un habitaclu închis pentru conducător și pasageri, accesibil prin maximum trei părți și 8. echipat cu maximum două locuri șezând, inclusiv cel al conducătorului și 9. conceput exclusiv pentru transportul de marfă, dotat cu o platformă de încărcare deschisă sau închisă, practic plană și orizontală și care îndeplinește următoarele criterii: (a)sau (b) o suprafață de încărcare echivalentă care corespunde definiției de mai sus concepută pentru montarea de mașini și/sau echipamente și (c) proiectat cu o suprafață de încărcare separată în mod clar printr-un perete despărțitor rigid de zona rezervată ocupanților vehiculului și (d) suprafața de încărcare separată poate transporta un volum minim reprezentat de un cub de 600 mm |
Categoria |
Denumirea categoriei |
Criterii de clasificare comune |
L6e |
Cvadriciclu ușor |
4. patru roți și mod de propulsie precizat la articolul 4 alineatul (3) și 5. viteza maximă constructivă a vehiculului ≤ 45 km/h și 6. masa în ordine de mers ≤ 425 kg și 7. cilindree ≤ 50 cm3 în cazul în care un motor PI sau cilindree ≤ 500 cm3 în cazul în care un motor CI face parte din configurația de propulsie a vehiculului și 8. echipat cu maximum două locuri șezând, inclusiv cel al conducătorului și |
Subcategorii |
Denumirea subcategoriei |
Criterii suplimentare de clasificare în subcategorii |
L6e-A |
Quad rutier ușor |
9. vehicul L6e care nu îndeplinește criteriile specifice de clasificare pentru un vehicul L6e-B și 10. putere nominală sau netă continuă maximă (1) ≤ 4 000 W |
L6e-B |
Cvadrimobil ușor |
9. compartiment închis pentru conducător și pasageri accesibil prin maximum trei laturi și 10. putere nominală sau netă continuă maximă (1) ≤ 6 000 W și |
Subsubcategorii |
Denumirea subsubcategoriei |
Criterii de subsubclasificare în plus față de criteriile de subclasificare pentru un vehicul L6e-B |
L6e-BP |
Cvadrimobil ușor pentru transportul de pasageri |
11. vehicul L6e-B destinat în principal transportului de pasageri și 12. vehicul L6e-B, altul decât cele care respectă criteriul specific de clasificare pentru un vehicul L6e-BU |
L6e-BU |
Cvadrimobil ușor pentru scopuri utilitare |
11. conceput exclusiv pentru transportul de marfă, dotat cu o platformă deschisă sau închisă de încărcare, practic plană și orizontală și care îndeplinește următoarele criterii: (a)sau (b) o suprafață de încărcare echivalentă care corespunde definiției de mai sus utilizată pentru montarea mașinilor și/sau echipamentelor și (c) proiectat cu o suprafață de încărcare separată în mod clar printr-un perete despărțitor rigid de zona rezervată ocupanților vehiculului și (d) suprafața de încărcare poate transporta un volum minim reprezentat de un cub de 600 mm |
Categoria |
Denumirea categoriei |
Criterii de clasificare comune |
L7e |
Cvadriciclu greu |
4. patru roți și mod de propulsie precizat la articolul 4 alineatul (3) și 5. masa vehiculului în ordine de mers: (a) ≤ 450 kg pentru transportul de pasageri (b) ≤ 600 kg pentru transportul de marfă și 6. vehicul L7e care nu poate fi clasificat ca vehicul L6e și |
Subcategorii |
Denumirea subcategoriei |
Criterii suplimentare de clasificare în subcategorii |
L7e-A |
Quad rutier greu |
7. vehicul L7e care nu îndeplinește criteriile specifice de clasificare pentru un vehicul L7e-B sau L7e-C și 8. vehicul proiectat doar pentru transportul de pasageri și 9. putere nominală sau netă continuă maximă (1) ≤ 15 kW și |
Subsubcategorii |
Denumirea subsubcategoriei |
Criterii suplimentare de clasificare în subcategorii |
L7e-A1 |
Quad rutier greu A1 |
10. maximum două locuri șezând tip șa, inclusiv cel al conducătorului și 11. comanda direcției prin ghidon |
L7e-A2 |
Quad rutier greu A2 |
10. vehicul L7e-A care nu îndeplinește criteriile specifice de clasificare pentru un vehicul L7e-A1 și 11. maximum două locuri șezând, dar nu tip șa, inclusiv cel al conducătorului |
Subcategorie |
Denumirea subcategoriei |
Criterii suplimentare de clasificare în subcategorii |
L7e-B |
Quad greu de teren |
7. vehicul L7e care nu îndeplinește criteriile specifice de clasificare pentru un vehicul L7e-C și 8. garda la sol ≥ 180 mm și |
Subsubcategorii |
Denumirea subsubcategoriei |
Criterii suplimentare de clasificare în subcategorii |
L7e-B1 |
Quad de teren |
9. maximum două locuri șezând tip șa, inclusiv cel al conducătorului și 10. echipat cu ghidon pentru comanda direcției și 11. viteza maximă constructivă a vehiculului ≤ 90 km/h și 12. raportul ampatament/gardă la sol ≤ 6 |
L7e-B2 |
Buggy cu locuri alăturate |
9. vehicul L7e-B, altul decât un vehicul L7e-B1 și 10. maximum trei locuri șezând, dar nu tip șa, dintre care două poziționate unul lângă celălalt, inclusiv locul șezând al conducătorului și 11. putere nominală sau netă continuă maximă (1) ≤ 15 kW și 12. raportul ampatament/gardă la sol ≤ 8 |
Sub-categorie |
Denumirea categoriei |
Criterii suplimentare de clasificare în subcategorii |
L7e-C |
Cvadrimobil greu |
7. vehicul L7e care nu îndeplinește criteriile specifice de clasificare pentru un vehicul L7e-B și 8. putere nominală sau netă continuă maximă (1) ≤ 15 kW și 9. viteza maximă constructivă a vehiculului ≤ 90 km/h și 10. compartiment închis pentru conducător și pasageri accesibil prin maximum trei laturi și |
Subsubcategorii |
Denumirea subsubcategoriei |
Criterii de subsubclasificare în plus față de criteriile de subclasificare pentru un vehicul L7e-C |
L7e-CP |
Cvadrimobil greu pentru transportul de pasageri |
11. vehicul L7e-C care nu îndeplinește criteriile specifice de clasificare pentru un vehicul L7e-CU și 12. maximum patru locuri șezând, dar nu tip șa, inclusiv cel al conducătorului |
L7e-CU |
Cvadrimobil greu pentru scopuri utilitare |
11. conceput exclusiv pentru transportul de marfă, dotat cu o platformă deschisă sau închisă de încărcare, practic plană și orizontală și care îndeplinește următoarele criterii: (a)sau (b) o suprafață de încărcare echivalentă care corespunde definiției de mai sus proiectată pentru montarea de mașini și/sau echipamente și (c) proiectat cu o suprafață de încărcare separată în mod clar printr-un perete despărțitor rigid de zona rezervată ocupanților vehiculului și (d) suprafața de încărcare poate transporta un volum minim reprezentat de un cub de 600 mm și 12. maximum două locuri șezând, dar nu tip șa, inclusiv cel al conducătorului |
NB: A se vedea sfârșitul anexei VIII pentru totalitatea notelor de subsol care apar în anexe.
ANEXA II
Lista exhaustivă a cerințelor în scopul omologării UE de tip a vehiculelor (3)
Nr. |
Articol |
Obiect |
Referința actului de reglementare |
Categorii de vehicule |
|||||||||||
|
|
|
|
L1e-A |
L1e-B |
L2e |
L3e |
L4e |
L5e-A |
L5e-B |
L6e-A |
L6e-B |
L7e-A |
L7e-B |
L7e-C |
A. |
CERINȚE PRIVIND PERFORMANȚELE DE MEDIU ȘI DE PROPULSIE |
||||||||||||||
1 |
23 & 24 |
proceduri de încercare privind mediul legate de emisiile de gaze de evacuare, emisiile prin evaporare, emisiile de gaze cu efect de seră, consumul de carburant și carburanții de referință |
|
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
2 |
viteza maximă prin construcție a vehiculului, cuplul maxim, puterea de propulsie continuă totală maximă a motorului |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
||
3 |
proceduri de încercare legate de nivelul sonor |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
Nr. |
Articol |
Obiect |
Referința actului de reglementare |
Categorii de vehicule |
|||||||||||||
|
|
|
|
L1e-A |
L1e-B |
L2e |
L3e |
L4e |
L5e-A |
L5e-B |
L6e-A |
L6e-B |
L7e-A1 |
L7e-A2 |
L7e-B1 |
L7e-B2 |
L7e-C |
B. |
CERINȚE PRIVIND SIGURANȚA FUNCȚIONALĂ A VEHICULULUI |
||||||||||||||||
1 |
22 |
avertizoare acustice |
|
|
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
2 |
frânare, inclusiv frânare cu sistem antiblocare și combinată |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
||
3 |
siguranță electrică |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
||
4 |
cerințe pentru declarația producătorului cu privire la încercările de anduranță ale sistemelor, pieselor și echipamentelor critice legate de siguranța în funcționare |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
||
5 |
dispozitive de protecție față și spate |
|
|
DM |
|
|
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
||
6 |
geamuri, dispozitive de ștergere și spălare a parbrizului, dispozitive de dejivrare și dezaburire |
|
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
X |
DM |
X |
DM |
DM |
DM |
DM |
X |
||
7 |
comenzi operate de conducător, inclusiv identificarea comenzilor, a martorilor și a indicatorilor |
|
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
||
8 |
montarea dispozitivelor de iluminare și semnalizare luminoasă, inclusiv activarea automată a sistemului de iluminare |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
||
9 |
vizibilitate spate |
|
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
||
10 |
structuri de protecție în caz de răsturnare (ROPS) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
X |
|
||
11 |
ancorajele centurilor de siguranță și centurile de siguranță |
|
|
DM |
|
|
|
X |
DM |
DM |
DM |
X |
|
X |
X |
||
12 |
locuri șezând (șei și scaune) |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
||
13 |
fiabilitatea direcției, comportament în viraje și orientabilitatea roților |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
||
14 |
instalarea pneurilor |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
||
15 |
dispozitiv de limitare a vitezei vehiculului și amplasamentul acestuia pe vehicul |
|
|
DM |
|
|
|
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
X |
X |
DM |
||
16 |
sisteme de protecție a ocupanților vehiculului, inclusiv amenajări interioare, tetiere, centuri de siguranță, portiere |
|
|
DM |
|
|
DM |
DM |
DM |
DM |
|
DM |
|
DM |
DM |
||
17 |
puterea nominală sau netă continuă maximă și/sau limitarea prin construcție a vitezei vehiculului |
X |
X |
X |
DM |
DM |
|
|
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
||
18 |
integritatea structurii vehiculului |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
Nr. |
Articol |
Obiect |
Referința actului de reglementare |
Categorii de vehicule |
|||||||||||||
|
|
|
|
L1e-A |
L1e-B |
L2e |
L3e |
L4e |
L5e-A |
L5e-B |
L6e-A |
L6e-B |
L7e-A1 |
L7e-A2 |
L7e-B1 |
L7e-B2 |
L7e-C |
C1. |
CERINȚE PRIVIND CONSTRUCȚIA VEHICULELOR ȘI CERINȚE GENERALE PRIVIND OMOLOGAREA DE TIP |
||||||||||||||||
1 |
20 |
măsuri împotriva modificărilor neautorizate |
|
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
2 |
25 |
dispoziții luate pentru procedurile de omologare de tip |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
|
3 |
33 |
cerințe privind conformitatea producției |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
|
4 |
18 |
dispozitive de cuplare și fixare |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
|
5 |
18 |
dispozitive pentru prevenirea folosirii neautorizate |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
|
6 |
18 |
compatibilitatea electromagnetică (CEM) |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
|
7 |
18 |
proeminențe exterioare |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
|
8 |
18 |
rezervorul de carburant |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
|
9 |
18 |
platforme de încărcare |
|
|
DM |
|
|
|
X |
|
DM |
|
|
DM |
DM |
DM |
|
10 |
18 |
mase și dimensiuni |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
|
11 |
21 |
sisteme de diagnosticare la bord |
|
|
|
X |
X |
X |
X |
►M2 — ◄ |
►M2 — ◄ |
X |
X |
X |
X |
X |
|
12 |
18 |
mânere și suporturi pentru picioarele pasagerilor |
|
X |
DM |
DM |
DM |
DM |
DM |
X |
|
DM |
DM |
DM |
DM |
|
|
13 |
18 |
spațiu pentru placa de înmatriculare |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
|
14 |
18 |
informații privind reparațiile și întreținerea |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
|
15 |
18 |
suporturi de parcare |
X |
X |
|
X |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
C2. |
CERINȚE REFERITOARE LA SERVICIILE TEHNICE |
||||||||||||||||
16 |
65 |
standarde de performanță și evaluarea serviciilor tehnice |
|
|
NB: A se vedea sfârșitul anexei VIII pentru totalitatea notelor de subsol care apar în anexe.
ANEXA III
Limite pentru serii mici
(Sub)categoria vehiculului |
Numele categoriei |
Serii mici (pentru fiecare tip, unități puse la dispoziție pe piață, înmatriculate și puse în exploatare pe an) |
L1e-A |
Bicicletă cu motor |
50 |
L1e-B |
Moped cu două roți |
|
L2e |
Moped cu trei roți |
|
L3e |
Motocicletă cu două roți |
75 |
L4e |
Motocicletă cu două roți, cu ataș |
150 |
L5e-A |
Triciclu |
75 |
L5e-B |
Triciclu utilitar |
150 |
L6e-A |
Quad rutier ușor |
30 |
L6e-B |
Cvadrimobil ușor |
150 |
L7e-A |
Quad rutier greu |
30 |
L7e-B |
Quad greu de teren |
50 |
L7e-C |
Cvadrimobil greu |
150 |
ANEXA IV
Calendarul punerii în aplicare a prezentului regulament în ceea ce privește omologarea de tip
Punctul |
Descriere |
(Sub)categorie |
Noi tipuri de vehicule obligatoriu |
Tipuri existente de vehicule obligatoriu |
Ultima dată de înmatriculare a vehiculelor conforme |
1. |
Aplicarea actului delegat referitor la cerințele privind performanțele de mediu și de propulsie, elementele enumerate în anexa II partea A |
|
|
|
|
1.1. |
Încercare de tipul I, încercarea emisiilor la țeava de evacuare după pornirea la rece |
— |
— |
— |
— |
1.1.1. |
Ciclul de încercări |
— |
— |
— |
— |
1.1.1.1. |
Încercare de tipul I: ciclu de încercare ECE R 47 |
L1e, L2e, L6e |
1.1.2017 |
1.1.2018 |
31.12.2020 |
1.1.1.2. |
Încercare de tipul I ECE R 40 (cu ciclu urban de conducere suplimentar, dacă este cazul) |
L5e-B, L7e-B, L7e-C |
1.1.2016 |
1.1.2017 |
31.12.2020 |
1.1.1.3. |
Încercarea de tipul I, WMTC, etapa 2 |
L3e, L4e, L5e-A, L7e-A |
1.1.2016 |
1.1.2017 |
31.12.2020 |
1.1.1.4. |
Încercare de tipul I, ciclu de încercare revizuit bazat pe WMTC |
L1e-L7e |
1.1.2020 |
1.1.2021 |
|
1.1.2. |
Încercare de tipul I, limitele emisiilor la țeava de evacuare |
|
— |
— |
— |
1.1.2.1. |
Euro 4: Anexa VI punctul A1 |
L1e, L2e, L6e |
1.1.2017 |
1.1.2018 |
31.12.2020; pentru L2e-U și L6e-B: 31.12.2024 |
1.1.2.2. |
Euro 4: Anexa VI punctul A1 |
L3e, L4e, L5e, L7e |
1.1.2016 |
1.1.2017 |
31.12.2020; pentru L3e-AxE și L3e-AxT 31.12.2024 |
1.1.2.3. |
Euro 5: Anexa VI punctul A2 |
L1e-L7e |
1.1.2020; pentru L2e-U; L3e-AxE; L3e-AxT și L6e-B: 1.1.2024 |
1.1.2021; pentru L2e-U; L3e-AxE; L3e-AxT și L6e-B: 1.1.2025 |
|
1.2. |
Încercare de tipul II, încercarea emisiilor la (turație mărită la) ralanti/accelerare liberă |
|
|
|
|
1.2.1. |
Încercare de tipul II, încercarea emisiilor la (turație mărită la) ralanti/accelerare liberă |
L1e, L2e, L6e |
1.1.2017 |
1.1.2018 |
|
1.2.2. |
Încercare de tipul II, încercarea emisiilor la (turație mărită la) ralanti/accelerare liberă |
L3e, L4e, L5e, L7e |
1.1.2016 |
1.1.2017 |
|
1.3. |
Încercare de tipul III, emisii de gaz de carter zero |
|
|
|
|
1.3.1. |
Încercare de tipul III, emisii de gaz de carter zero |
L1e, L2e, L6e |
1.1.2017 |
1.1.2018 |
|
1.3.2. |
Încercare de tipul III, emisii de gaz de carter zero |
L3e, L4e, L5e, L7e |
1.1.2016 |
1.1.2017 |
|
1.4. |
Încercare de tipul IV, emisii prin evaporare |
|
— |
— |
— |
1.4.1. |
Încercarea permeabilității rezervorului de carburant |
L1e, L2e, L6e |
1.1.2017 |
1.1.2017 |
|
1.4.2. |
Încercarea permeabilității rezervorului de carburant |
L3e, L4e, L5e, L7e |
1.1.2016 |
1.1.2016 |
|
1.4.3. |
Procedura de încercare SHED |
L3e, L4e, L5e-A L7e-A |
1.1.2016 |
1.1.2017 |
|
1.4.4. |
Procedura de încercare SHED |
L6e-A |
1.1.2017 |
1.1.2018 |
|
1.4.5. |
Limite de încercare SHED, anexa VI punctul C1 |
L3e, L4e, L5e-A L7e-A |
1.1.2016 |
1.1.2017 |
31.12.2020 |
1.4.6. |
Limite de încercare SHED, anexa VI punctul C1 |
L6e-A |
1.1.2017 |
1.1.2018 |
31.12.2020 |
1.4.7. |
Încercare SHED sau încercare a permeației carburantului, în așteptarea rezultatelor studiului menționat la articolul 23 alineatele (4) și (5) |
L1e-A, L1e-B, L2e, L5e-B, L6e-B, L7e-B, L7e-C |
1.1.2020 |
1.1.2021 |
|
1.4.8. |
Limitele de încercare SHED, anexa VI punctul C2, în așteptarea rezultatelor studiului menționat la articolul 23 alineatele (4) și (5) |
L1e-L7e |
1.1.2020 |
1.1.2021 |
|
1.5. |
Încercare de tipul V, încercare de durabilitate (3) |
|
|
|
|
1.5.1. |
Kilometraj pentru durabilitatea Euro 4, anexa VII părțile A și B |
L1e, L2e, L6e |
1.1.2017 |
1.1.2018 |
31.12.2020 |
1.5.2. |
Kilometraj pentru durabilitatea Euro 4, anexa VII părțile A și B |
L3e, L4e, L5e, L7e |
1.1.2016 |
1.1.2017 |
31.12.2020 |
1.5.3. |
Kilometraj pentru durabilitatea Euro 5, anexa VII părțile A și B |
L1e-L7e |
1.1.2020 |
1.1.2021 |
|
1.6. |
O încercare de tipul VI nu a fost atribuită |
— |
— |
— |
— |
1.7. |
Încercare de tipul VII, emisii de gaze cu efect de seră/determinarea și raportarea consumului de carburant sau energie |
|
|
— |
|
1.7.1. |
Încercare de tipul VII, emisii de gaze cu efect de seră/determinarea și raportarea consumului de carburant sau energie |
L1e, L2e, L6e |
1.1.2017 |
1.1.2018 |
|
1.7.2. |
Încercare de tipul VII, emisii de gaze cu efect de seră/determinarea și raportarea consumului de carburant sau energie |
L3e, L4e, L5e, L7e |
1.1.2016 |
1.1.2017 |
|
1.8. |
Încercarea de tipul VIII, OBD, încercare de mediu |
|
— |
— |
|
1.8.1. |
cerințe funcționale pentru OBD de etapa I |
L3e, L4e, L5e-A, L7e-A |
1.1.2016 |
1.1.2017 |
31.12.2020 |
procedura de încercare de mediu pentru OBD de etapa I (încercarea de tipul VIII) |
|||||
limite pentru încercarea de mediu pentru OBD de etapa I, anexa VI punctul B1 |
|||||
1.8.2. |
cerințele funcționale pentru OBD de etapa I inclusiv orice mod de funcționare care reduce cuplul motorului în mod semnificativ |
L3e, L4e, L5e, L7e |
1.1.2020 |
1.1.2021 |
31.12.2024 |
procedura de încercare de mediu pentru OBD de etapa I (încercarea de tipul VIII) |
|||||
limite pentru încercarea de mediu pentru OBD de etapa I, anexa VI punctul B1 |
|||||
1.8.3. |
cerințele funcționale pentru OBD de etapa I inclusiv orice mod de funcționare care reduce cuplul motorului în mod semnificativ |
L3e, L4e, L5e, L7e |
1.1.2024 |
1.1.2025 |
|
procedura de încercare de mediu pentru OBD de etapa I (încercarea de tipul VIII) |
|||||
limite pentru încercarea de mediu pentru OBD de etapa I, anexa VI punctul B2 |
|||||
1.8.4. |
cerințe funcționale pentru OBD de etapa II cu excepția monitorizării catalizatorului |
L3e (cu excepția L3e-AxE și L3e-AxT), L4e, L5e-A, L7e-A |
1.1.2020 |
1.1.2021 |
31.12.2024 |
proceduri de încercare de mediu pentru OBD de etapa II (încercarea de tipul VIII) |
|||||
limite pentru încercarea de mediu pentru OBD de etapa II, anexa VI punctul B1 |
|||||
1.8.5. |
cerințe funcționale pentru OBD de etapa II |
L3e (cu excepția L3e-AxE și L3e-AxT), L4e, L5e-A, L7e-A |
1.1.2024 |
1.1.2025 |
|
proceduri de încercare de mediu pentru OBD de etapa II (încercarea de tipul VIII), |
|||||
limite pentru încercarea de mediu pentru OBD de etapa II, anexa VI punctul B2 |
|||||
1.9. |
Încercarea de tipul IX, nivelul sonor (3) |
|
|
|
|
1.9.1. |
Procedura de încercare privind nivelul sonor și valorile limită, anexa VI partea D |
L1e, L2e, L6e |
1.1.2017 |
1.1.2018 |
|
1.9.2. |
Procedura de încercare privind nivelul sonor și valorile limită (3), anexa VI partea D |
L3e, L4e, L5e, L7e |
1.1.2016 |
1.1.2017 |
|
1.9.3. |
Regulamentele CEE-ONU nr. 9, 41, 63, 92 și limitele anexei VI partea D |
L1e-L7e |
|
|
|
1.9.4. |
Regulamentele CEE-ONU nr. 9, 41, 63, 92 și noile valori limită asociate propuse de Comisie |
L1e-L7e |
|
|
|
1.10. |
Încercări și cerințe privind performanțele de propulsie referitoare la viteza maximă prin construcție a vehiculului, cuplul maxim, puterea nominală sau netă continuă maximă și puterea de vârf maximă |
|
|
|
|
1.10.1. |
Încercări și cerințe privind performanța de propulsie |
L1e, L2e, L6e |
1.1.2017 |
1.1.2018 |
|
1.10.2. |
Încercări și cerințe privind performanța de propulsie |
L3e, L4e, L5e, L7e |
1.1.2016 |
1.1.2017 |
|
2. |
Aplicarea actului delegat referitor la cerințele privind siguranța în funcționare a vehiculului, elementele enumerate în anexa II partea B (3) |
|
|
|
|
2.1. |
Aplicarea actului delegat referitor la cerințele privind siguranța în funcționare a vehiculului, elementele enumerate în anexa II partea B (3) |
L1e, L2e, L6e |
1.1.2017 |
1.1.2018 |
|
2.2. |
Aplicarea actului delegat referitor la cerințele privind siguranța în funcționare a vehiculului, elementele enumerate în anexa II partea B (3) |
L3e, L4e, L5e, L7e |
1.1.2016 |
1.1.2017 |
|
2.3. |
Anexa VIII, elemente de siguranță suplimentare (3) |
|
— |
— |
|
2.3.1. |
Aprinderea automată a sistemului de iluminare |
L1e-L7e |
1.1.2016 |
1.1.2016 |
|
2.3.2. |
Dispozitiv pentru siguranța la virare (diferențial sau echivalent) |
L1e-L7e |
1.1.2016 |
1.1.2017 |
|
2.3.3. |
Sisteme de frânare avansate, montare obligatorie |
L3e |
1.1.2016 |
1.1.2017 |
— |
3. |
Aplicarea actului delegat referitor la cerințele privind construirea vehiculului, elementele enumerate în ►C1 anexa II partea C1 (3) ◄ |
|
|
|
|
3.1. |
Aplicarea actului delegat referitor la cerințele privind construirea vehiculului, elementele enumerate în ►C1 anexa II partea C1 (3) ◄ |
L1e, L2e, L6e |
1.1.2017 |
1.1.2018 |
|
3.2. |
Aplicarea actului delegat referitor la cerințele privind construirea vehiculului, elementele enumerate în ►C1 anexa II partea C1 (3) ◄ |
L3e, L4e, L5e, L7e |
1.1.2016 |
1.1.2017 |
|
4. |
Aplicarea actului de punere în aplicare privind cerințele administrative |
|
|
|
|
4.1. |
Aplicarea actului de punere în aplicare privind cerințele administrative |
L1e, L2e, L6e |
1.1.2017 |
1.1.2018 |
|
4.2. |
Aplicarea actului de punere în aplicare privind cerințele administrative |
L3e, L4e, L5e, L7e |
1.1.2016 |
1.1.2017 |
|
NB: A se vedea sfârșitul anexei VIII pentru totalitatea notelor de subsol care apar în anexe.
ANEXA V
A. ►C1 Proceduri și cerințe referitoare la încercările privind performanțele de mediu ◄
Vehiculele de categoria L pot fi omologate de tip dacă îndeplinesc următoarele ►C1 cerințe privind performanțele de mediu ◄ :
Tipul încercării |
Descriere |
Cerințe: valori limită |
Criterii de subclasificare în plus față de cele din articolul 2 și anexa I |
Cerințe: proceduri de încercare |
I |
Emisii de evacuare după pornirea la rece |
Anexa VI (A) |
Punctul 4.3. din anexa II la Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei |
Anexa II la Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei |
II |
— Motor cu aprindere prin scânteie(5) sau sistem hibrid echipat cu motor cu aprindere prin scânteie: emisiile la turația la ralanti și la ralanti crescut — Motor cu aprindere prin compresie sau sistem hibrid echipat cu motor cu aprindere prin compresie: încercarea la accelerare liberă |
Directiva 2009/40/CE(6) |
Punctul 4.3. din anexa II la Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei |
Anexa III la Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei |
III |
Emisiile de gaze de carter |
Emisii zero, carter închis. Gazele de carter emise nu trebuie eliberate direct în atmosferă de niciun vehicul pe durata de viață utilă a acestuia. |
Punctul 3.2. din anexa XI la Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei |
Anexa IV la Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei |
IV |
Emisii prin evaporare |
Anexa VI (C) |
Punctul 3.2. din anexa XI la Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei |
Anexa V la Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei |
V |
Durabilitatea dispozitivelor de control al emisiilor |
Anexele VI și VII |
SRC-LeCV: punctul 2 din apendicele 1 al anexei VI la Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei AMA a EPA din SUA: punctul 2.1 din apendicele 2 al anexei VI la Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei |
Anexa VI la Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei |
VI |
Nu a fost atribuită nicio încercare de tip VI |
Nu se aplică |
Nu se aplică |
Nu se aplică |
VII |
Emisiile de CO2, consumul de combustibil și/sau energie electrică și autonomia electrică |
Măsurare și raportare, fără valori limită în scopul omologării de tip |
Punctul 4.3. din anexa II la Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei |
Anexa VI la Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei |
VIII |
Încercările privind mediul ale sistemului OBD |
Anexa VI (B) |
Punctul 4.3. din anexa II la Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei |
Anexa VIII la Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei |
IX |
Nivelul de zgomot |
Anexa VI (D) |
În momentul în care Regulamentele CEE-ONU nr. 9, 41, 63 sau 92 vor înlocui cerințele specifice ale UE stabilite în actul delegat referitor la cerințele privind performanțele de mediu și de propulsie, criteriile de (sub)clasificare stabilite în regulamentele CEE-ONU respective (anexa 6) vor fi selectate cu referire la încercările de tipul IX privind nivelul de zgomot. |
Anexa IX la Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei. |
B. Aplicarea cerințelor referitoare la încercările privind performanțele de mediu pentru omologări și extinderi
|
Vehicule cu motoare cu aprindere prin scânteie (PI), inclusiv vehiculele hibride |
Vehicule cu motoare cu aprindere prin compresie (CI), inclusiv vehiculele hibride |
Vehicul pur electric sau vehicul propulsat cu aer comprimat (CA) |
Vehicul cu pilă cu hidrogen |
|||||||||
►C1 Monocarburant ◄ |
Bicarburant |
Multicarburant |
Multicarburant |
Monocarburant |
|||||||||
►C1 Benzină (E5) ◄ |
GPL |
Gaz natural/Biometan |
H2 |
Benzină (E5) |
Benzină (E5) |
Benzină (E5) |
Benzină (E5) |
Gaz natural/Biometan |
Motorină (B5) |
Motorină (B5) |
|||
GPL |
Gaz natural/Biometan |
H2 |
Etanol (E85) |
H2NG |
Biomotorină |
||||||||
Încercare de tipul I (19) |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da (ambii carburanți) |
Da (ambii carburanți) |
Da (ambii carburanți) |
Da (ambii carburanți) |
Da (ambii carburanți) |
Da (doar B5) |
Da |
Nu |
Nu |
►M2 Încercare de tipul I (19) Masa de particule (doar Euro 5) ◄ |
Da |
Nu |
Nu |
Nu |
Da (doar benzină) |
Da (doar benzină) |
Da (doar benzină) |
Da (doar benzină) |
Nu |
Da (doar B5) |
Da |
Nu/Da pentru CA |
Nu |
Încercare de tipul II (19), inclusiv opacitatea fumului doar pentru CI |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da (ambii carburanți) |
Da (ambii carburanți) |
Da (doar benzină) |
Da (ambii carburanți) |
Da (doar gaz natural/biometan) |
Da (doar B5) |
Da |
Nu |
Nu |
Încercare de tipul III (19) |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da |
Nu |
Nu |
Încercare de tipul IV (19) |
Da |
Nu |
Nu |
Nu |
Da (doar benzină) |
Da (doar benzină) |
Da (doar benzină) |
Da (doar benzină) |
Nu |
Nu |
Nu |
Nu |
Nu |
Încercare de tipul V (19) |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da (doar benzină) |
Da (doar benzină) |
Da (doar benzină) |
Da (doar benzină) |
Da (doar gaz natural/biometan) |
Da (doar B5) |
Da |
Nu |
Nu |
Încercare de tipul VII (19) |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da (ambii carburanți) |
Da (ambii carburanți) |
Da (ambii carburanți) |
Da (ambii carburanți) |
Da (ambii carburanți) |
Da (ambii carburanți) |
Da |
Da (doar consumul de energie) |
Da (doar consumul de carburant) |
Încercare de tipul VIII (19) |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da (doar benzină) |
Da (doar benzină) |
Da (doar benzină) |
Da (doar benzină) |
Da (doar gaz natural/biometan) |
Da (doar B5) |
Da |
Nu |
Nu |
Încercare de tipul IX (19) |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da |
Da |
►C1
|
►C1 Nu (20) ◄ |
NB: A se vedea sfârșitul anexei VIII pentru totalitatea notelor de subsol care apar în anexe.
ANEXA VI
Valori limită ale emisiilor poluante, praguri de emisie OBD și valori limită ale nivelului sonor pentru omologarea de tip și pentru conformitatea producției
A. Limite ale emisiilor la țeava de evacuare după pornirea la rece
A1. Euro 4
Categoria vehiculului |
Numele categoriei |
Clasa de propulsie |
Nivel Euro |
Masa de monoxid de carbon (CO) |
Masa hidrocarburilor totale (THC) |
Masa oxizilor de azot (NOx) |
Masa de particule (MP) |
Ciclul de încercare |
|
|
|
|
L1 (mg/km) |
L2 (mg/km) |
L3 (mg/km) |
L4 (mg/km) |
|
L1e-A |
Bicicletă cu motor |
PI/CI/hibrid |
Euro 4 |
560 |
100 |
70 |
|
ECE R47 |
L1e-B |
Moped cu două roți |
PI/CI/hibrid |
Euro 4 |
1 000 |
630 |
170 |
— |
ECE R47 |
L2e |
Moped cu trei roți |
PI/CI/hibrid |
Euro 4 |
1 900 |
730 |
170 |
— |
ECE R47 |
L3e L4e (7) L5e-A L7e-A |
— Motocicletă cu două roți, cu și fără ataș — Triciclu — Quad rutier greu |
PI/PI hibrid, vmax < 130 km/h |
Euro 4 |
1 140 |
380 |
70 |
— |
WMTC, etapa 2 |
PI/PI hibrid, vmax ≥ 130 km/h |
Euro 4 |
1 140 |
170 |
90 |
— |
WMTC, etapa 2 |
||
CI/CI hibrid |
Euro 4 |
1 000 |
100 |
300 |
80 (8) |
WMTC, etapa 2 |
||
L5e-B |
Triciclu utilitar |
PI/PI hibrid |
Euro 4 |
2 000 |
550 |
250 |
— |
ECE R40 |
CI/CI hibrid |
Euro 4 |
1 000 |
100 |
550 |
80 (8) |
ECE R40 |
||
L6e-A, L6e-B |
Quad rutier ușor Cvadrimobil ușor |
PI/PI hibrid |
Euro 4 |
1 900 |
730 |
170 |
|
ECE R47 |
CI/CI hibrid |
Euro 4 |
1 000 |
100 |
550 |
80 (8) |
ECE R47 |
||
L7e-B L7e-C |
Quad greu de teren Cvadrimobil greu |
PI/PI hibrid |
Euro 4 |
2 000 |
550 |
250 |
— |
ECE R40 |
CI/CI hibrid |
Euro 4 |
1 000 |
100 |
550 |
80 (8) |
ECE R40 |
A2. Euro 5
Categoria vehiculului |
Numele categoriei |
Clasa de propulsie |
Nivel Euro (4) |
Masa de monoxid de carbon (CO) |
Masa hidrocarburilor totale (THC) |
Masa hidrocarburilor nemetanice (NMHC) |
Masa oxizilor de azot (NOx) |
Masa de particule (MP) |
Ciclul de încercări |
|
|
|
|
L1 (mg/km) |
L2A (mg/km) |
L2B (mg/km) |
L3 (mg/km) |
L4 (mg/km) |
|
L1e-A |
Bicicletă cu motor |
PI/CI/hibrid |
Euro 5 |
500 |
100 |
68 |
60 |
4,5 (9) |
WMTC revizuit (10) |
L1e-B-L7e |
Toate celelalte vehicule din categoria L |
PI/PI hibrid |
Euro 5 |
1 000 |
100 |
68 |
60 |
4,5 (9) |
WMTC revizuit |
CI/CI hibrid |
500 |
100 |
68 |
90 |
4,5 |
WMTC revizuit |
B. Praguri de emisie pentru sistemele de diagnosticare la bord
B1. Euro 4, etapa I OBD
Categoria vehiculului |
Numele categoriei |
Clasa de propulsie |
Nivel Euro |
Masa de monoxid de carbon CO) |
Masa hidrocarburilor totale (THC) |
Masa oxizilor de azot (NOx) |
Ciclul de încercare |
|
|
|
|
OT1 (mg/km) |
OT2 (mg/km) |
OT3 (mg/km) |
|
▼M2 ————— |
|||||||
L3e (5) L4e (7) L5e-A L7e-A |
— Motocicletă cu două roți, cu și fără ataș — Triciclu — Quad rutier greu |
PI/PI hibrid, vmax < 130 km/h |
Euro 4 |
2 170 |
1 400 |
350 |
WMTC, etapa 2 |
PI/PI hibrid, vmax ≥ 130 km/h |
2 170 |
630 |
450 |
WMTC, etapa 2 |
|||
CI/CI hibrid |
2 170 |
630 |
900 |
WMTC, etapa 2 |
B2. Euro 5, etapa I OBD și etapa II OBD (4)
Categoria vehiculului |
Numele categoriei |
Clasa de propulsie |
Nivel Euro |
Masa de monoxid de carbon (CO) |
Masa hidrocarburilor nemetanice (NMHC) |
Masa oxizilor de azot (NOx) |
Masa de particule (MP) |
Ciclul de încercare |
|
|
|
|
OT1 (mg/km) |
OT2 (mg/km) |
OT3 (mg/km) |
OT4 (mg/km) |
|
►M2 L3e, L4e, L5e, L7e ◄ |
►M2 Toate vehiculele din categoria L, cu excepția categoriilor L1e, L2e și L6e ◄ |
PI/PI hibrid |
Euro 5 |
1 900 |
250 |
300 |
50 |
WMTC revizuit |
CI/CI hibrid |
Euro 5 |
1 900 |
320 |
540 |
50 |
WMTC revizuit |
C. Limitele emisiilor prin evaporare
C1. Euro 4
Categoria vehiculului |
Numele categoriei |
Clasa de propulsie |
Nivel Euro |
Masa hidrocarburilor totale (THC) (mg/încercare) |
Ciclul de încercări |
L3e L4e (7) |
Motocicletă cu două roți (13), cu și fără ataș |
PI (11) |
Euro 4 |
2 000 |
SHED |
L5e-A |
Triciclu |
PI (11) |
Euro 4 |
||
L6e-A |
Quad rutier ușor |
PI (11) |
Euro 4 |
||
L7e-A |
Quad rutier greu |
PI (11) |
Euro 4 |
C2. Euro 5
Clasa vehiculului (12) |
Numele categoriei |
Clasa de propulsie |
Nivel Euro |
Încercarea de permeabilitate (mg/m2/zi) |
Masa hidrocarburilor totale (THC) în încercarea SHED (mg/încercare) |
|
|
|
|
|
Rezervorul de carburant |
Circuitul de carburant |
Vehicul |
L1e-A |
Bicicletă cu motor |
PI (11) |
Euro 5 |
1 500 |
15 000 |
1 500 |
L1e-B |
Moped cu două roți |
Euro 5 |
1 500 |
15 000 |
1 500 |
|
L2e |
Moped cu trei roți |
Euro 5 |
1 500 |
15 000 |
1 500 |
|
L3e L4e (7) |
Motocicletă cu două roți, cu și fără ataș |
Euro 5 |
|
|
1 500 |
|
L5e-A |
Triciclu |
Euro 5 |
|
|
1 500 |
|
L5e-B |
Triciclu utilitar |
Euro 5 |
1 500 |
15 000 |
1 500 |
|
L6e-A |
Quad rutier ușor |
Euro 5 |
|
|
1 500 |
|
L6e-B |
Cvadrimobil ușor |
Euro 5 |
1 500 |
15 000 |
1 500 |
|
L7e-A |
Quad rutier greu |
Euro 5 |
|
|
1 500 |
|
L7e-B |
Quad de teren |
Euro 5 |
1 500 |
15 000 |
1 500 |
|
L7e-C |
Cvadrimobil greu |
Euro 5 |
1 500 |
15 000 |
1 500 |
D. Limitele nivelului sonor – Euro 4 și Euro 5
Categoria vehiculului |
Numele categoriei |
Limitele nivelului sonor Euro 4 (14) [dB(A)] |
Procedura de încercare Euro 4 (16) |
Nivelul sonor Euro 5 (15) [dB(A)] |
Procedura de încercare Euro 5 |
L1e-A |
Bicicletă cu motor |
►C1 63 ◄ |
Actul delegat/Regulamentul CEE-ONU nr. 63 |
|
Regulamentul CEE-ONU nr. 63 |
L1e-B |
Moped cu două roți vmax ≤ 25 km/h |
66 |
|||
Moped cu două roți vmax ≤ 45 km/h |
71 |
||||
L2e |
Moped cu trei roți |
76 |
Actul delegat/Regulamentul CEE-ONU nr. 9 |
|
Regulamentul CEE-ONU nr. 9 |
L3e |
Motocicletă cu două roți Cilindree ≤ 80 cm3 |
75 |
Actul delegat/Regulamentul CEE-ONU nr. 41 |
|
Regulamentul CEE-ONU nr. 41 |
Motocicletă cu două roți 80 cm3 < Cilindree ≤ 175 cm3 |
77 |
||||
Motocicletă cu două roți Cilindree > 175 cm3 |
80 |
||||
L4e |
Motocicletă cu două roți, cu ataș |
80 |
►C1 Actul delegat/Regulamentul CEE-ONU nr. 9 ◄ |
►C1 Regulamentul CEE-ONU nr. 9 ◄ |
|
L5e-A |
Triciclu |
80 |
Actul delegat/Regulamentul CEE-ONU nr. 9 |
|
Regulamentul CEE-ONU nr. 9 |
L5e-B |
Triciclu utilitar |
80 |
|||
L6e-A |
Quad rutier ușor |
80 |
Actul delegat/ ►C1 Regulamentul CEE-ONU nr. 9 ◄ |
|
►C1 Regulamentul CEE-ONU nr. 9 ◄ |
L6e-B |
Cvadrimobil ușor |
80 |
Actul delegat/Regulamentul CEE-ONU nr. 9 |
|
Regulamentul CEE-ONU nr. 9 |
L7e-A |
Quad rutier greu |
80 |
|||
L7e-B |
Quad greu de teren |
80 |
|||
L7e-C |
Cvadrimobil greu |
80 |
NB: A se vedea sfârșitul anexei VIII pentru totalitatea notelor de subsol care apar în anexe.
ANEXA VII
Durabilitatea dispozitivelor de control al poluării
A. Kilometraj referitor la durabilitatea vehiculelor din categoria L
Categoria vehiculului |
Numele categoriei |
Kilometraj pentru durabilitatea Euro 4 (km) și kilometraj pentru durabilitatea Euro 5 (4) (km) |
L1e-A |
— Bicicletă cu motor |
5 500 |
L3e-AxT (x = 1, 2 sau 3) |
— Motocicletă „trial” cu două roți |
|
L1e-B |
— Moped cu două roți |
11 000 |
L2e |
— Moped cu trei roți |
|
L3e-AxE (x = 1, 2 sau 3) |
— Motocicletă „enduro” cu două roți |
|
L6e-A |
— Quad rutier ușor |
|
L7e-B |
— Quad greu de teren |
|
L3e |
— Motocicletă cu două roți, cu și fără ataș |
20 000 |
L4e (7) |
(vmax < 130 km/h) |
|
L5e |
— Triciclu |
|
L6e-B |
— Cvadrimobil ușor |
|
L7e-C |
— Cvadrimobil greu |
|
L3e |
— Motocicletă cu două roți, cu și fără ataș |
35 000 |
L4e (7) |
(vmax ≥ 130 km/h) |
|
L7e-A |
— Quad rutier greu |
B. Factori de deteriorare (FD)
Categoria vehiculului |
Numele categoriei |
Euro 4 DF (-) DF (-) |
Euro 5 DF+ (4) (-) |
||||||||||
|
|
CO |
HC |
NOx |
PM |
CO |
THC |
NMHC |
NOx |
PM(17) (4) |
|||
|
|
|
|
|
|
|
PI |
CI (18) |
PI |
CI |
PI |
CI |
CI |
L1e-L7e |
Toate |
1,3 |
1,2 |
1,2 |
1,1 |
1,3 |
1,3 |
1,1 |
1,3 |
1,1 |
1,3 |
1,1 |
1,0 |
NB: A se vedea sfârșitul anexei VIII pentru totalitatea notelor de subsol care apar în anexe.
ANEXA VIII
Cerințe suplimentare referitoare la siguranța funcțională a vehiculului (21)
Obiect |
Cerințe |
Montarea obligatorie a sistemelor de frânare avansate |
(a) motocicletele noi (22) din subcategoriile L3e-A1 care sunt puse la dispoziție pe piață, înmatriculate și puse în exploatare, trebuie echipate fie cu un sistem antiblocare, fie cu un sistem combinat de frânare, fie cu ambele tipuri de sisteme de frânare avansate, la alegerea producătorului vehiculului; (b) motocicletele noi din subcategoriile L3e-A2 și L3e-A3 care sunt puse la dispoziție pe piață, înmatriculate și puse în exploatare, trebuie echipate cu frâne cu sistem antiblocare. Scutire: L3e-AxE (x = 1, 2 sau 3, motocicletele „enduro” cu două roți) și L3e-AxT (x = 1, 2 sau 3, motocicletele „trial” cu două roți) sunt scutite de montarea obligatorie a unor sisteme avansate de frânare. |
Siguranța în viraje pe drumuri cu pavaj dur |
Vehiculele din categoria L trebuie produse astfel încât fiecare dintre roți să se poată roti la turații diferite în orice moment pentru a garanta siguranța în viraje pe drumuri cu pavaj dur. În cazul în care un vehicul este echipat cu un diferențial blocabil, acesta trebuie proiectat astfel încât să fie deblocat în mod normal. |
Îmbunătățirea vizibilității vehiculului și a conducătorului auto prin aprinderea automată a luminilor |
Pentru a le îmbunătăți vizibilitatea, vehiculele din categoria L trebuie echipate cu următoarele elemente: (a) pentru vehiculele din categoria L1e: dispozitive de iluminare și de semnalizare luminoasă în conformitate cu Regulamentul CEE-ONU nr. 74 Rev. 2, care impune aprinderea automată a sistemului de iluminare; (b) pentru vehiculele din categoria L3e: la alegerea producătorului vehiculului, fie dispozitive de iluminare și semnalizare luminoasă în conformitate cu Regulamentul CEE-ONU nr. 53 Rev. 2 și modificările sale 1 și 2, fie faruri pentru circulația pe timp de zi în conformitate cu Regulamentul CEE-ONU nr. 87 Rev. 2 și modificările sale 1 și 2; (c) pentru toate celelalte subcategorii ale categoriei L de vehicule: un sistem de iluminare care se aprinde automat sau, la alegerea producătorului, faruri pentru circulația pe timp de zi care se aprind automat (23). |
(anexa II partea B punctul 3) Siguranța electrică |
Vehiculele din categoria L, în privința grupului motopropulsor electric, dacă sunt echipate cu unul sau mai multe motoare de tracțiune care funcționează pe bază de curent electric și nu sunt conectate permanent la rețea, precum și componentele lor de înaltă tensiune și sistemele conectate galvanic la magistrala de înaltă tensiune a sistemului de propulsie electrică, sunt concepute pentru a evita orice risc de siguranță electrică, în conformitate cu cerințele relevante ale Regulamentului CEE-ONU nr. 100 și ISO 13063. |
(anexa II partea B punctul 4) Cerințe pentru declarația producătorului cu privire la încercările de anduranță ale sistemelor, pieselor și echipamentelor critice legate de siguranța în funcționare |
Producătorul vehiculului declară că vehiculele produse în conformitate cu articolul 22 alineatul (2) pot rezista în condiții de utilizare normală, așa cum s-a intenționat, cel puțin pe distanța parcursă după specificațiile de mai jos, în termen de cinci ani după prima înmatriculare. Distanța este de 1,5 ori distanța specificată în anexa VII în legătură directă cu categoria de vehicul în cauză și etapa de emisii (adică nivelul Euro) conform căruia vehiculul urmează să fie omologat de tip; totuși, distanța cerută nu depășește 60 000 km pentru nicio categorie de vehicule. |
(anexa II partea B punctul 5) Cerințe privind dispozitivele de protecție față și spate |
Vehiculele din categoria L sunt concepute astfel încât dispozitivele de protecție față-spate să evite orice proeminențe sau protuberanțe ascuțite sau tăioase îndreptate în exterior și care pot agăța sau pot crește în mod semnificativ gravitatea rănilor sau probabilitatea de a cauza lacerații participanților la traficul rutier vulnerabili în caz de coliziune. Acest lucru este valabil atât pentru partea din față, cât și pentru partea din spate a vehiculului. |
(anexa II partea B punctul 10) Ancorajele centurilor de siguranță și centurile de siguranță |
Cerințele obligatorii pentru ancorajele centurilor de siguranță și pentru instalarea centurilor de siguranță pe vehiculele din categoriile L2e, L5e, L6e și L7e dotate cu caroserie. |
(anexa II partea B punctul 15) Cerințe privind sistemele de protecție a ocupanților vehiculului, inclusiv amenajări interioare și portiere |
Vehiculele din categoriile L2e, L5e, L6e și L7e dotate cu caroserie sunt proiectate pentru a evita orice proeminențe sau protuberanțe ascuțite sau tăioase care pot crește în mod semnificativ gravitatea rănilor produse conducătorului și pasagerilor. Vehiculele dotate cu portiere sunt proiectate pentru a asigura faptul că portierele respective sunt construite cu încuietoarele și balamalele corespunzătoare. |
(anexa II partea B punctul 17) Cerințe privind integritatea structurală a vehiculului |
Producătorul vehiculului declară că în caz de rechemare în fabrică cauzată de un risc grav în materie de siguranță va pune imediat, la cerere, la dispoziția autorității de omologare și a Comisiei analiza specifică a structurilor, componentelor și/sau pieselor vehiculului prin calcule de inginerie, metode de încercare virtuală și/sau structurală. Omologarea de tip a vehiculului nu este acordată dacă există un motiv pentru a pune la îndoială faptul că producătorul vehiculului nu poate furniza o asemenea analiză. |
NB: A se vedea sfârșitul anexei VIII pentru totalitatea notelor de subsol care apar în anexe.
Notele explicative la anexele I-VIII
(1) Limitele de putere din anexa I se bazează pe puterea nominală continuă maximă, pentru vehiculele cu propulsie electrică, și puterea netă continuă, pentru vehiculele propulsate cu un motor cu ardere. Greutatea unui vehicul este considerată egală cu masa vehiculului în ordine de mers.
(2) Subclasificarea unui vehicul din categoria L3e în funcție de o viteza proiectată a vehiculului situată fie sub limita de 130 km/h, fie peste limita de 130 km/h este independentă de subclasificarea lui în clasele de performanță a propulsiei L3e-A1 (cu toate că este improbabilă atingerea unei viteze de 130 km/h), L3e-A2 sau L3e-A3.
(3) „X” înseamnă că prezentul regulament stabilește cerințe obligatorii privind obiectul și categoria vizată; cerințele detaliate sunt stabilite în articolele la care se face trimitere și în documentele la care se face referire în acest tabel.
„DM” înseamnă „dacă este montat”. Dacă sistemul, componenta sau unitatea tehnică separată menționată în tabel este montată pe vehicul, dat fiind că este obligatorie doar pentru unele dintre vehiculele din această categorie, acesta respectă cerințele din actele delegate și din actele de punere în aplicare. În mod similar, dacă producătorul vehiculului alege să echipeze vehiculul cu sistemul, componenta sau unitatea tehnică separată respectivă în mod opțional, acesta respectă cerințele din actele delegate și actele de punere în aplicare.
Dacă un câmp al tabelului rămâne gol, înseamnă că prezentul regulament nu stabilește cerințe cu privire la obiectul și categoria respectivă.
(4) A se vedea articolul 23 alineatele (4) și (5).
(5) În cazul în care motorul (motoarele) hibrid(e) este (sunt) echipat(e) cu un sistem de oprire/pornire, producătorul trebuie să se asigure că motorul cu ardere este la ralanti, având o turație la ralanti mărită. Vehiculul trebuie să poată fi supus încercării la accelerație liberă în cazul propulsiilor care includ un motor CI.
(6) Directiva 2009/40/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind inspecția tehnică auto pentru autovehicule și remorcile acestora (JO L 141, 6.6.2009, p. 12).
(7) Numai motocicletele de bază cu două roți pe care este instalat atașul trebuie să respecte limitele de emisii corespunzătoare.
(8) Numai motoare CI, inclusiv în cazul în care, de exemplu, un concept hibrid include un motor CI.
(9) Valabil numai în cazul motoarelor pe benzină cu injecție directă (DI).
(10) Studiul privind efectele asupra mediului, menționat la articolul 23 alineatele (4) și (5), va prezenta, de asemenea, un raport privind posibilitatea ca vehiculele din categoria L, cu excepția subcategoriilor L3e, L5e-A și L7e-A, să fie supuse încercărilor privind emisiile în cadrul unui ciclu WMTC revizuit.
(11) Motoare PI pe benzină, amestecuri de benzină sau etanol.
(12) Rentabilitatea controlului emisiilor prin evaporare va fi evaluată în studiul de impact asupra mediului care va fi realizat de Comisie, astfel cum se precizează la articolul 23 alineatele (4) și (5). Același studiu va evalua, de asemenea, posibilitatea și rentabilitatea înlocuirii încercării SHED printr-o încercare de permeabilitate a rezervorului și a circuitului de carburant pentru subcategoriile de vehicule care nu au fost încă supuse încercărilor privind emisiile prin evaporare [a se vedea articolul 23 alineatele (4) și (5)].
(13) vmax ≥ 130 km/h.
(14) Până la aderarea Uniunii la Regulamentele CEE-ONU nr. 9, 41, 63 și 92 și până la adoptarea de către Uniune a acestor regulamente în cadrul CEE-ONU WP29 și în cadrul UE, inclusiv a valorilor limită asociate echivalente ale nivelului sonor pentru etapa Euro 4 (de exemplu, conform dispozițiilor din anexa 6 la Regulamentul CEE-ONU nr. 41 pentru motocicletele L3e și L4e), vehiculele din categoria L respectă limitele precizate în anexa VI partea D. După adoptarea de către Uniune a Regulamentelor CEE-ONU nr. 9, 41, 63 și 92, acestea devin obligatorii, inclusiv valorile limită ale nivelului sonor care sunt echivalente cu cele precizate în anexa VI partea D, și înlocuiesc procedurile de încercări din actul delegat privind cerințele privind performanțele de mediu și de propulsie.
(15) Limitele nivelului sonor Euro 5 care urmează a fi determinate trebuie modificate printr-un act separat adoptat în conformitate cu procedura legislativă ordinară prevăzută la articolul 294 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(16) Un act delegat adoptat în temeiul prezentului regulament conține procedurile de încercări privind nivelul sonor și va fi înlocuit prin Regulamentele CEE-ONU nr. 9, 41, 63 și 92.
(17) Numai pentru motoare PI, DI și CI.
(18) Se aplică, de asemenea, în cazul vehiculelor hibride.
(19) A se vedea anexa V pentru descrierea tipului de încercare, a referințelor pentru valorile limită și a procedurilor de încercare pentru tipurile de încercare I-IX.
(20) Pentru vehiculele electrice/hibride cu propulsie electrică, doar cerințele privind sunetul pentru vehiculele silențioase.
(21) A se vedea anexa IV pentru datele de aplicare a cerințelor suplimentare referitoare la siguranță.
(22) Vehiculele din categoria L4e (motociclete cu ataș) nu fac obiectul cerințelor (a) și (b) privind montarea obligatorie a sistemelor de frânare avansate.
(23) Pentru a permite demararea motorului termic, sistemul de iluminare poate fi stins în timpul fazei de demarare pentru o perioadă consecutivă de cel mult 10 secunde.
ANEXA IX
Tabel de corespondență
(menționat la articolul 81)
Directiva 2002/24/CE |
Prezentul regulament |
Articolul 1 alineatul (1) primul paragraf |
Articolul 2 alineatul (1) |
Articolul 1 alineatul (1) al doilea paragraf |
Articolul 2 alineatul (2) |
Articolul 1 alineatul (1) al treilea paragraf |
Articolul 1 alineatul (1) al doilea paragraf |
Articolul 1 alineatele (2) și (3) |
Articolul 2 alineatul (1), articolul 4, anexa I |
Articolul 2 |
Articolul 3 |
Articolul 3 |
Articolele 26 și 27 |
Articolul 4 alineatul (1) |
Articolul 29 alineatele (1) și (2), articolul 18 |
Articolul 4 alineatul (2) |
Articolul 29 alineatul (1), articolul 33 |
Articolul 4 alineatul (3) |
Articolul 33 alineatul (3) |
Articolul 4 alineatul (4) |
— |
Articolul 4 alineatul (5) |
Articolul 33 alineatele (1) și (3) |
Articolul 4 alineatul (6) |
Articolul 29 alineatul (3) |
Articolul 5 alineatul (1) |
Articolul 29 alineatul (10) și articolul 30 alineatul (3) |
Articolul 5 alineatul (2) |
Articolul 29 alineatul (10) |
Articolul 5 alineatul (3) |
Articolul 29 alineatul (4) |
Articolul 6 alineatul (1) |
Articolul 29 alineatul (5) |
Articolul 6 alineatul (2) primul paragraf |
Articolul 29 alineatul (7) |
Articolul 6 alineatul (2) al doilea paragraf |
Articolul 29 alineatul (8) |
Articolul 7 alineatul (1) primul paragraf |
Articolul 38 alineatul (1) |
Articolul 7 alineatul (1) al doilea paragraf |
Articolul 38 alineatul (2) |
Articolul 7 alineatul (2) |
— |
Articolul 7 alineatul (3) |
Articolul 56 alineatul (2) |
Articolul 7 alineatul (4) |
Articolul 39 alineatul (2) |
Articolul 7 alineatul (5) |
Articolul 56 alineatul (2) primul paragraf |
Articolul 7 alineatul (6) |
Articolul 56 alineatul (2) al doilea paragraf |
Articolul 8 alineatul (1) |
Articolul 39 alineatul (1) |
Articolul 8 alineatul (2) |
Articolul 39 alineatul (2) |
Articolul 9 alineatul (1) |
Articolul 9 și articolul 37 alineatul (4) |
Articolul 9 alineatul (2) |
Articolul 34 alineatul (1) |
Articolul 9 alineatul (3) |
Articolul 34 alineatele (1) și (3) |
Articolul 9 alineatul (4) |
Articolele 35 și 36 |
Articolul 9 alineatul (5) |
Articolul 37 alineatul (4) |
Articolul 10 alineatul (1) |
Articolul 49 alineatul (1) |
Articolul 10 alineatul (2) |
Articolul 49 alineatul (3) |
Articolul 10 alineatul (3) |
Articolul 49 alineatul (6) |
Articolul 10 alineatul (4) |
Articolul 49 alineatul (7) |
Articolul 11 |
— |
Articolul 12 |
Articolul 48 |
Articolul 13 |
— |
Articolul 14 alineatul (1) litera (a) |
Articolul 6 alineatul (1) |
Articolul 14 alineatul (1) litera (b) punctul (i) |
Articolul 67 alineatul (1), articolul 64 |
Articolul 14 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) |
— |
Articolul 14 alineatul (2) primul paragraf |
— |
Articolul 14 alineatul (2) al doilea paragraf |
Articolul 63 alineatul (3) |
Articolul 15 alineatele (1) și (2) |
Articolul 6 alineatele (2) și (3) |
Articolul 15 alineatul (3) primul paragraf litera (a) punctul (i) |
Articolul 42 |
Articolul 15 alineatul (3) al doilea paragraf |
— |
Articolul 15 alineatul (3) litera (b) primul paragraf |
— |
Articolul 15 alineatul (3) litera (b) |
— |
Articolul 15 alineatul (4) |
— |
Articolul 16 alineatele (1) și (2) |
Articolul 44 |
Articolul 16 alineatul (3) |
Articolul 40 |
Articolul 17 |
Articolele 72, 74 și 75 |
Articolul 18 alineatul (1) |
Articolul 73 alineatul (1) |
Articolul 18 alineatul (2) |
Articolul 73 alineatul (2) |
Articolul 19 |
— |
Articolul 20 |
— |
Articolul 21 |
Articolul 77 alineatul (1) |
Articolul 22 |
— |
Articolul 23 |
— |
Articolul 24 |
— |
( 1 ) A se vedea pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial.
( 2 ) JO L 59, 27.2.1998, p. 1.
( 3 ) JO L 157, 9.6.2006, p. 24.
( 4 ) Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (JO L 403, 30.12.2006, p. 18): a se vedea definițiile performanțelor, categoriile A1 și A2, în articolul 4 alineatul (3) literele (a) și (b).
( 5 ) JO L 390, 31.12.2004, p. 24.
( 6 ) JO L 374, 27.12.2006, p. 10.
( 7 ) JO L 199, 28.7.2008, p. 1.