02011R0010 — RO — 08.02.2018 — 008.001


Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

REGULAMENTUL (UE) NR. 10/2011 AL COMISIEI

din 14 ianuarie 2011

privind materialele și obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare

(Text cu relevanță pentru SEE)

(JO L 012 15.1.2011, p. 1)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  NR.

Pagina

Data

►M1

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 321/2011 AL COMISIEI din 1 aprilie 2011

  L 87

1

2.4.2011

►M2

REGULAMENTUL (UE) NR. 1282/2011 AL COMISIEI din 28 noiembrie 2011

  L 328

22

10.12.2011

►M3

REGULAMENTUL (UE) NR. 1183/2012 AL COMISIEI din 30 noiembrie 2012

  L 338

11

12.12.2012

►M4

REGULAMENTUL (UE) NR. 202/2014 AL COMISIEI din 3 martie 2014

  L 62

13

4.3.2014

 M5

REGULAMENTUL (UE) NR. 865/2014 AL COMISIEI din 8 august 2014

  L 238

1

9.8.2014

►M6

REGULAMENTUL (UE) 2015/174 AL COMISIEI din 5 februarie 2015

  L 30

2

6.2.2015

►M7

REGULAMENTUL (UE) 2016/1416 AL COMISIEI din 24 august 2016

  L 230

22

25.8.2016

►M8

REGULAMENTUL (UE) 2017/752 AL COMISIEI din 28 aprilie 2017

  L 113

18

29.4.2017

►M9

REGULAMENTUL (UE) 2018/79 AL COMISIEI din 18 ianuarie 2018

  L 14

31

19.1.2018




▼B

REGULAMENTUL (UE) NR. 10/2011 AL COMISIEI

din 14 ianuarie 2011

privind materialele și obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare

(Text cu relevanță pentru SEE)



CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiect

(1)  Prezentul regulament constituie o măsură specifică în sensul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004.

(2)  Prezentul regulament definește cerințe specifice pentru fabricarea și introducerea pe piață a materialelor și a obiectelor din plastic:

(a) destinate să vină în contact cu alimente; sau

(b) care sunt deja în contact cu alimente; sau

(c) care pot fi așteptate în mod rezonabil să intre în contact cu alimente.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1)  Prezentul regulament se aplică materialelor și obiectelor introduse pe piața UE și care intră în următoarele categorii:

(a) materiale, obiecte și părți ale acestora care sunt fabricate exclusiv din material plastic;

(b) materiale și obiecte alcătuite din mai multe straturi din plastic lipite cu adezivi sau prin alte mijloace;

(c) materiale și obiecte menționate la litera (a) sau (b) imprimate și/sau acoperite cu un înveliș;

(d) straturi din plastic și învelișuri din plastic care formează garnituri de capace și dispozitive de închidere care, împreună cu capacele și dispozitivele de închidere respective alcătuiesc un set de două sau mai multe straturi din diferite tipuri de materiale;

(e) straturi de plastic în materiale și obiecte multistraturi multimateriale.

(2)  Prezentul regulament nu se aplică următoarelor materiale și obiecte introduse pe piața UE și care sunt destinate să fie cuprinse în alte măsuri speciale:

(a) rășini schimbătoare de ioni;

(b) cauciuc;

(c) siliconi.

(3)  Prezentul regulament nu aduce atingere dispozițiilor UE sau naționale care se aplică cernelurilor tipografice, adezivilor sau învelișurilor.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

1. „materiale și obiecte din plastic” înseamnă:

(a) materiale și obiecte menționate la articolul 2 alineatul (1) literele (a), (b) și (c); precum și

(b) straturi de plastic menționate la articolul 2 alineatul (1) literele (d) și (e);

2. „plastic” înseamnă un polimer, la care se pot adăuga aditivi sau alte substanțe, capabil să funcționeze în calitate de principal component structural al materialelor și obiectelor finite;

3. „polimer” înseamnă orice substanță macromoleculară obținută:

(a) printr-un proces de polimerizare cum ar fi poliadiția sau policondensarea sau prin orice alt procedeu similar din monomeri și alte materii prime; sau

(b) printr-o modificare chimică a unor macromolecule naturale sau sintetice; sau

(c) prin fermentare microbiană;

4. „plastic multistratificat” înseamnă un material sau obiect alcătuit din două sau mai multe straturi de plastic;

5. „multimaterial multistratificat” înseamnă un material sau obiect compus din două sau mai multe straturi de diferite tipuri de materiale, dintre care cel puțin unul este un strat de plastic;

6. „monomer sau altă materie primă” înseamnă:

(a) o substanță care suferă orice tip de proces de polimerizare pentru fabricarea polimerilor; sau

(b) o substanță macromoleculară naturală sau sintetică utilizată la fabricarea macromoleculelor modificate; sau

(c) o substanță utilizată pentru modificarea macromoleculelor naturale sau sintetice existente;

7. „aditiv” înseamnă o substanță adăugată intenționat la materialele plastice pentru a se obține un efect fizic sau chimic în timpul prelucrării plasticului sau în materialul sau obiectul finit; acesta este destinat să fie prezent în materialul sau obiectul finit;

8. „auxiliar de producție a polimerilor” înseamnă orice substanță utilizată pentru asigurarea unui mediu convenabil pentru fabricarea polimerilor sau a plasticului; acesta poate fi prezent, dar nici nu se intenționează să fie prezent în materialele sau obiectele finite, nici nu are un efect fizic sau chimic în materialul sau obiectul finit;

9. „substanță adăugată neintenționat” înseamnă o impuritate în substanțele utilizate sau un intermediar de reacție format în timpul procesului de producție sau un produs de descompunere sau reacție;

10. „auxiliar de polimerizare” înseamnă o substanță care inițiază polimerizarea și/sau controlează formarea structurii macromoleculare;

11. „limită de migrare globală” (LMG) înseamnă cantitatea maximă permisă de substanțe nevolatile eliberate dintr-un material sau obiect în simulanți alimentari;

12. „simulant alimentar” înseamnă un mediu de testare care imită alimentul; prin comportamentul său, simulantul alimentar imită migrarea din materialele care intră în contact cu alimentul;

13. „limită de migrare specifică” (LMS) înseamnă cantitatea maximă permisă dintr-o substanță dată eliberată dintr-un material sau obiect în alimente sau simulanți alimentari;

14. „limită de migrare specifică totală” [LMS(T)] înseamnă suma maximă permisă de anumite substanțe eliberate în alimente sau simulanți alimentari, exprimată prin totalul fracțiunii de substanțe indicate;

15. „barieră funcțională” înseamnă o barieră care constă dintr-unul sau mai multe straturi de orice tip de material care asigură că materialul sau obiectul finit este în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 și cu dispozițiile prezentului regulament;

▼M7

16. „alimente negrase” înseamnă alimente pentru care se introduc în tabelul 2 din anexa III la prezentul regulament, la testarea migrării, numai simulanți alimentari diferiți de simulanții alimentari D1 sau D2;

▼B

17. „restricție” înseamnă limitarea utilizării unei substanțe sau a unei limite de migrare sau a unei limite de conținut de substanță în material sau obiect;

▼M7

18. „specificație” înseamnă compoziția unei substanțe, criteriile de puritate pentru o substanță, caracteristicile fizico-chimice ale unei substanțe, detalii privind procesul de fabricație al unei substanțe sau informații suplimentare privind exprimarea limitelor de migrare;

▼M7

19. „umplere la cald” înseamnă umplerea oricărui articol cu un produs alimentar cu o temperatură de maximum 100 °C în momentul umplerii, după care produsul alimentar se răcește la 50 °C sau mai puțin în 60 de minute sau la 30 °C sau mai puțin în 150 de minute.

▼B

Articolul 4

Introducerea pe piață a materialelor și obiectelor din plastic

Materialele și obiectele din plastic se pot introduce pe piață numai dacă:

(a) îndeplinesc cerințele relevante stabilite la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 în utilizări de destinație sau previzibile; și

(b) îndeplinesc cerințele de etichetare stabilite la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004; și

(c) îndeplinesc cerințele de trasabilitate stabilite la articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004; și

(d) se fabrică în conformitate cu bune practici în materie de fabricație stabilite în Regulamentul (CE) nr. 2023/2006 al Comisiei ( 1 ); și

(e) îndeplinesc cerințele privind compoziția și declarația stabilite în capitolele II, III și IV din prezentul regulament.



CAPITOLUL II

CERINȚE PRIVIND COMPOZIȚIA



SECȚIUNEA 1

Substanțe autorizate

Articolul 5

Lista de substanțe autorizate a Uniunii

(1)  Numai substanțele incluse în lista de substanțe autorizate a Uniunii (denumită în continuare „lista Uniunii”) stabilită în anexa I pot fi utilizate intenționat la fabricarea straturilor de plastic din materialele și obiectele din plastic.

(2)  Lista Uniunii include:

(a) monomeri sau alte materii prime;

(b) aditivi, cu excepția coloranților;

(c) auxiliari de producție a polimerilor, cu excepția solvenților;

(d) macromolecule obținute din fermentarea microbiană.

(3)  Lista Uniunii poate fi modificată în conformitate cu procedura stabilită la articolele 8-12 din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004.

Articolul 6

Derogări pentru substanțe care nu sunt incluse în lista Uniunii

(1)  Prin derogare de la articolul 5, se pot utiliza, în funcție de legislația națională, alte substanțe decât cele incluse în lista Uniunii ca auxiliari de producție a polimerilor la fabricarea straturilor de plastic în materialele și obiectele din plastic în funcție de legislația națională.

(2)  Prin derogare de la articolul 5, se pot utiliza, în funcție de legislația națională, coloranți și solvenți la fabricarea de straturi de plastic în materiale și obiecte din plastic.

(3)  Se autorizează următoarele substanțe neincluse pe lista Uniunii, în funcție de normele stabilite la articolele 8, 9, 10, 11 și 12:

▼M7

(a) toate sărurile de aluminiu, amoniu, bariu, calciu, cobalt, cupru, fier, litiu, magneziu, mangan, potasiu, sodiu și zinc ale acizilor, fenolilor și alcoolilor autorizați;

▼B

(b) amestecuri obținute prin amestecarea substanțelor autorizate fără o reacție chimică a componentelor;

(c) atunci când sunt utilizate ca aditivi, substanțe polimerice naturale sau sintetice cu o greutate moleculară de cel puțin 1 000 Da, cu excepția macromoleculelor obținute din fermentația microbiană, care îndeplinesc cerințele prezentului regulament, cu condiția să poată funcționa în calitate de principal component structural al materialelor sau obiectelor finite;

(d) atunci când sunt utilizate ca monomeri sau alte materii prime, prepolimeri și substanțe macromoleculare naturale sau sintetice, precum și amestecurile acestora, cu excepția macromoleculelor obținute din fermentația microbiană, dacă monomerii sau materiile prime necesare pentru sintetizarea acestora sunt incluse în lista Uniunii.

(4)  Următoarele substanțe neincluse în lista Uniunii pot fi prezente în straturile de plastic ale materialelor sau obiectelor din plastic:

(a) substanțe adăugate neintenționat;

(b) auxiliari de polimerizare.

(5)  Prin derogare de la articolul 5, aditivii neincluși în lista Uniunii pot să fie utilizați în continuare, în funcție de legislația națională, după 1 ianuarie 2010, până la adoptarea unei decizii de a fi incluși sau nu în lista Uniunii, cu condiția de a fi incluși în lista provizorie menționată la articolul 7.

Articolul 7

Stabilirea și gestionarea listei provizorii

(1)  Lista provizorie a aditivilor aflați în curs de evaluare de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”), publicată de către Comisie în 2008, se actualizează cu regularitate.

(2)  Un aditiv se elimină din lista provizorie:

(a) atunci când se include în lista Uniunii stabilită în anexa I; sau

(b) atunci când Comisia adoptă decizia de a nu-l include în lista Uniunii; sau

(c) în cazul în care, în timpul examinării datelor, Autoritatea solicită informații suplimentare și aceste informații nu sunt transmise în termenele specificate de către Autoritate.



SECȚIUNEA 2

Cerințe generale, restricții și specificații

Articolul 8

Cerințe generale privind substanțele

Substanțele utilizate la fabricarea straturilor de plastic din materialele și obiectele din plastic sunt de o calitate tehnică și o puritate convenabilă pentru utilizarea destinată și previzibilă a materialelor sau obiectelor. Fabricantul substanței cunoaște compoziția și, la cerere, o pune la dispoziția autorităților competente.

Articolul 9

Cerințe specifice privind substanțele

(1)  Substanțele utilizate la fabricarea straturilor de plastic din materialele și obiectele din plastic se supun următoarelor restricții și specificații:

(a) limita de migrare specifică stabilită la articolul 11;

(b) limita de migrare globală stabilită la articolul 12;

(c) restricțiile și specificațiile stabilite în coloana 10 a tabelului 1 de la punctul 1 din anexa I;

(d) specificațiile detaliate stabilite la punctul 4 din anexa I.

(2)  Substanțele în nanoformă nu se folosesc decât dacă sunt autorizate în mod explicit și menționate în specificațiile din anexa I.

Articolul 10

Restricții generale privind materialele și obiectele din plastic

Restricțiile generale referitoare la materialele și obiectele din plastic sunt stabilite în anexa II.

Articolul 11

Limite de migrare specifice

(1)  Materialele și obiectele din plastic nu își transferă componentele în alimente în cantități care depășesc limitele de migrare specifice (LMS) stabilite în anexa I. Aceste limite de migrare specifice (LMS) se exprimă în mg de substanță pe kg de aliment (mg/kg).

▼M7 —————

▼M7

(3)  Prin derogare de la alineatul (1), aditivii autorizați și în calitate de aditivi alimentari prin Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 sau în calitate de arome prin Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 nu trebuie să migreze în alimente în cantități care au un efect tehnic în alimentele finite și nu trebuie:

(a) să depășească restricțiile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 sau în Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 sau în anexa I la prezentul regulament pentru alimente pentru care utilizarea lor este autorizată în calitate de aditivi alimentari sau de substanțe aromatizante; sau

(b) să depășească restricțiile stabilite în anexa I la prezentul regulament în alimente pentru care utilizarea lor nu este autorizată în calitate de aditivi alimentari sau de substanțe aromatizante.

▼M7

(4)  În cazul în care se specifică faptul că migrarea unei anumite substanțe nu este permisă, conformitatea se stabilește prin utilizarea unor metode de testare a migrării adecvate, selectate în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, care să confirme absența migrării dincolo de o limită de detecție specificată.

În sensul primului paragraf, cu excepția cazului în care au fost stabilite limite de detectare specifice pentru anumite substanțe sau grupuri de substanțe, se aplică o limită de detectare de 0,01 mg/kg.

▼B

Articolul 12

Limita de migrare globală

(1)  Materialele și obiectele din plastic nu își transferă componentele în simulanți alimentari în cantități mai mari de 10 miligrame de total de componente eliberate pe dm2 de suprafață de contact (mg/dm2).

(2)  Prin derogare de la alineatul (1), materialele și obiectele din plastic destinate să fie aduse în contact cu alimentele destinate sugarilor și copiilor mici, definite prin Directivele 2006/141/CE ( 2 ) și 2006/125/CE ( 3 ) ale Comisiei, nu își transferă componentele în simulanți alimentari în cantități mai mari de 60 de miligrame de total de componente eliberate pe kg de simulant alimentar.



CAPITOLUL III

DISPOZIȚII SPECIFICE PENTRU ANUMITE MATERIALE ȘI ARTICOLE

Articolul 13

Materiale și obiecte din plastic multistratificat

(1)  În cazul materialelor sau obiectelor din plastic multistratificat, compoziția fiecărui strat de plastic este conformă cu prezentul regulament.

(2)  Prin derogare de la alineatul (1), un strat de plastic care nu este în contact direct cu alimentul și este separat de aliment printr-o barieră funcțională, poate:

(a) să nu fie conform cu restricțiile și specificațiile stabilite în prezentul regulament, cu excepția monomerului clorură de vinil, conform dispozițiilor din anexa I; și/sau

(b) să fie fabricat cu substanțe care nu sunt incluse în lista Uniunii sau în lista provizorie.

▼M7

(3)  Substanțele menționate la alineatul (2) litera (b) nu trebuie să migreze în alimente sau simulanți alimentari, în conformitate cu articolul 11 alineatul (4). Limita de detectare prevăzută la articolul 11 alineatul (4) al doilea paragraf se aplică grupurilor de substanțe care sunt înrudite structural și toxicologic, inclusiv izomeri sau substanțe din același grup funcțional relevant, sau substanțelor individuale care nu sunt înrudite și include transferul posibil de compensare.

▼B

(4)  Substanțele care nu sunt incluse în lista Uniunii sau în lista provizorie, menționate la alineatul (2) litera (b) nu aparțin niciuneia dintre următoarele categorii:

(a) substanțe clasificate ca „mutagene”, „cancerigene” sau „toxice pentru reproducere” conform criteriilor stabilite în secțiunile 3.5, 3.6 și 3.7 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului ( 4 );

(b) substanțe în nanoformă.

(5)  Materialul sau articolul finit din plastic multistratificat este conform cu limitele de migrare specifice stabilite la articolul 11 și cu limita de migrare globală stabilită la articolul 12 din prezentul regulament.

Articolul 14

Materiale și obiecte multistraturi multimateriale

(1)  În cazul materialelor sau obiectelor multistraturi multimateriale, compoziția fiecărui strat de plastic este conformă cu prezentul regulament.

(2)  Prin derogare de la alineatul (1), într-un material sau obiect multistrat multimaterial, un strat de plastic care nu este în contact direct cu alimentul și este separat de aliment printr-o barieră funcțională poate fi fabricat cu substanțe care nu sunt incluse în lista Uniunii sau în lista provizorie.

(3)  Substanțele care nu sunt incluse în lista Uniunii sau în lista provizorie, menționate la alineatul (2) nu aparțin niciuneia dintre următoarele categorii:

(a) substanțe clasificate ca „mutagene”, „cancerigene” sau „toxice pentru reproducere” conform criteriilor stabilite în secțiunile 3.5, 3.6 și 3.7 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008;

(b) substanțe în nanoformă.

(4)  Prin derogare de la alineatul (1), articolele 11 și 12 din prezentul regulament nu se aplică straturilor din plastic din materialele și obiectele multistraturi multimateriale.

(5)  Straturile din plastic dintr-un material sau obiect multistrat multimaterial sunt întotdeauna conforme cu restricțiile pentru monomerul clorură de vinil stabilite în anexa I la prezentul regulament.

(6)  Într-un material sau obiect multistrat multimaterial, se pot stabili prin legislația națională limite de migrare specifice și globale pentru straturile de plastic și pentru materialul sau obiectul finit.



CAPITOLUL IV

DECLARAȚIA DE CONFORMITATE ȘI DOCUMENTAȚIA

Articolul 15

Declarația de conformitate

(1)  În alte etape de comercializare decât cea de comerț cu amănuntul, pentru materiale și obiecte din plastic, produse din etape intermediare de fabricație, precum și pentru substanțele destinate fabricației materialelor și obiectelor respective, se pune la dispoziție o declarație în scris, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004.

(2)  Declarația scrisă prevăzută la alineatul (1) se eliberează de către agentul economic și conține informațiile menționate în anexa IV.

(3)  Declarația scrisă permite o identificare facilă a materialelor, obiectelor sau produselor din etape intermediare de fabricație sau a substanțelor pentru care s-a emis. Aceasta se reînnoiește atunci când au loc schimbări substanțiale în compoziție sau procesul de producție care aduc schimbări în migrarea din materiale sau articole sau atunci când devin disponibile date științifice noi.

Articolul 16

Documente justificative

(1)  Agentul economic pune la dispoziția autorităților naționale competente, la cerere, documentația adecvată, care demonstrează că materialele și obiectele, produsele din etape intermediare de fabricație a acestora, precum și substanțele destinate fabricației materialelor și obiectelor respective respectă cerințele prezentului regulament.

(2)  Documentația respectivă conține condițiile și rezultatele testării, calcule, inclusiv modelare, alte analize și probe ale siguranței sau argumente care să demonstreze respectarea cerințelor respective. Normele demonstrării experimentale a conformității se stabilesc în capitolul V.



CAPITOLUL V

CONFORMITATE

Articolul 17

Exprimarea rezultatelor testelor de migrare

(1)  Pentru verificarea conformității, valorile de migrare specifice se exprimă în mg/kg, aplicând raportul real suprafață/volum în utilizarea reală sau prevăzută.

(2)  Prin derogare de la alineatul (1), pentru:

(a) recipiente și alte obiecte, conținând sau destinate să conțină mai puțin de 500 mililitri sau grame sau peste 10 litri;

(b) materiale și obiecte pentru care, din cauza formei, este impracticabil să se estimeze relația între suprafața acestor materiale sau obiecte și cantitatea de aliment care intră în contact cu ele;

(c) foi și pelicule care nu au intrat încă în contact cu alimentele;

(d) foi și pelicule care conțin mai puțin de 500 de mililitri sau grame sau mai mult de 10 litri,

valoarea migrării se exprimă în mg/kg, aplicând un raport suprafață/volum de 6 dm2 per kg de aliment.

Prezentul alineat nu se aplică materialelor și obiectelor din plastic destinate să fie aduse în contact sau care sunt deja în contact cu alimente pentru sugari și copii mici, definite prin Directivele 2006/141/CE și 2006/125/CE.

(3)  Prin derogare de la alineatul (1), pentru capace, garnituri de etanșare, chituri și alte obiecte similare de etanșare, valoarea migrării specifice se exprimă în:

▼M7

(a) mg/kg, utilizând conținutul real al recipientului căruia îi este destinat dispozitivul de închidere, aplicând suprafața totală de contact a articolului de etanșare și a recipientului etanșat dacă se cunoaște utilizarea prevăzută a obiectului, ținând cont, în același timp, de dispozițiile alineatului (2);

▼B

(b) mg/obiect, dacă nu se cunoaște utilizarea de destinație a obiectului.

(4)  Pentru capace, garnituri de etanșare, chituri și alte obiecte similare de etanșare, valoarea de migrare globală se exprimă în:

(a) mg/dm2, aplicând suprafața totală de contact dintre obiectul de etanșare și recipientul etanșat, dacă se cunoaște utilizarea de destinație a obiectului;

(b) mg/obiect, dacă nu se cunoaște utilizarea de destinație a obiectului.

Articolul 18

Norme de evaluare a conformității cu limitele de migrare

(1)  Pentru materialele și obiectele deja în contact cu alimente, verificarea conformității cu limitele de migrare specifice se realizează în conformitate cu normele stabilite în capitolul 1 din anexa V.

(2)  Pentru materialele și obiectele care nu se află încă în contact cu alimente, verificarea conformității cu limitele de migrare specifice se realizează pe alimente sau simulanți alimentari stabiliți în anexa III, în conformitate cu normele stabilite în capitolul 2 secțiunea 2.1 din anexa V.

(3)  Pentru materialele și obiectele care nu se află încă în contact cu alimente, detectarea conformității cu limita de migrare specifică se poate realiza prin aplicarea abordărilor de detectare în conformitate cu normele stabilite în capitolul 2 secțiunea 2.2 din anexa V. Dacă un material sau un obiect nu respectă limitele de migrare în abordarea de detectare, o concluzie de neconformitate trebuie să fie confirmată prin verificarea conformității, în conformitate cu alineatul (2).

▼M7

(4)  Pentru materialele și obiectele care nu se află încă în contact cu alimente, verificarea conformității cu limita de migrare globală se realizează cu simulanții alimentari stabiliți în anexa III, în conformitate cu normele stabilite în capitolul 3 din anexa V.

▼B

(5)  Pentru materialele și obiectele care nu se află încă în contact cu alimente, detectarea conformității cu limita de migrare globală se poate realiza prin aplicarea abordărilor de detectare în conformitate cu normele stabilite în capitolul 3 secțiunea 3.4 din anexa V. Dacă un material sau un obiect nu respectă limita de migrare în abordarea de detectare, o concluzie de nonconformitate trebuie să fie confirmată prin verificarea conformității, în conformitate cu alineatul (4).

(6)  Rezultatele testării de migrare specifică obținute pe aliment prevalează asupra rezultatelor obținute pe simulanți alimentari. Rezultatele testării de migrare specifică obținute pe simulant alimentar prevalează asupra rezultatelor obținute prin abordări de detectare.

▼M7

(7)  Înainte de a se compara rezultatele testărilor de migrare specifică și globală cu limitele de migrare, se aplică factorii de corecție specificați la punctul 3 din anexa III și în capitolul 4 din anexa V, în conformitate cu normele stabilite în capitolul respectiv.

▼B

Articolul 19

Evaluarea substanțelor care nu sunt incluse în lista Uniunii

Conformitatea cu articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 a substanțelor menționate la articolul 6 alineatele (1), (2), (4), (5) și la articolul 14 alineatul (2) din prezentul regulament care nu sunt cuprinse prin includerea în anexa I la prezentul regulament se evaluează în conformitate cu principiile științifice recunoscute la nivel internațional privind evaluarea riscului.



CAPITOLUL VI

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 20

Amendamente la actele legislative ale UE

Anexa la Directiva 85/572/CEE a Consiliului ( 5 ) se înlocuiește cu următorul text:

„Simulanții alimentari care urmează a fi utilizați la testarea migrării constituenților materialelor și obiectelor din plastic destinate să fie aduse în contact cu un singur aliment sau cu grupe specifice de alimente se stabilesc la punctul 3 din anexa III la Regulamentul (UE) nr. 10/2011 al Comisiei.”

Articolul 21

Abrogarea de acte legislative ale UE

Directivele 80/766/CEE, 81/432/CEE și 2002/72/CEE se abrogă de la 1 mai 2011.

Trimiterile la directivele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și în conformitate cu tabelele de corespondență din anexa VI.

Articolul 22

Dispoziții tranzitorii

(1)  Până la 31 decembrie 2012, documentele justificative menționate la articolul 16 se bazează pe normele de bază pentru testarea migrării globale și specifice stabilite în anexa la Directiva 82/711/CEE.

(2)  De la 1 ianuarie 2013, documentele justificative menționate la articolul 16 pentru materiale, obiecte și substanțe introduse pe piață până la 31 decembrie 2015 se pot baza pe:

(a) normele pentru testarea migrării stabilită la articolul 18 din prezentul regulament; sau pe

(b) normele de bază pentru testarea migrării globale și specifice stabilite în anexa la Directiva 82/711/CEE.

(3)  De la 1 ianuarie 2016, documentele justificative menționate la articolul 16 se bazează pe normele de testare a migrării stabilite la articolul 18, fără a se aduce atingere alineatului (2) din prezentul articol.

(4)  Până la 31 decembrie 2015, aditivii utilizați la acoperirea de protecție a fibrei de sticlă pentru materialele plastice armate cu fibre de sticlă care nu sunt enumerați în anexa I trebuie să se conformeze dispozițiilor privind evaluarea riscului stabilite la articolul 19.

(5)  Materialele și obiectele introduse pe piață în mod legal înainte de 1 mai 2011 pot fi introduse pe piață până la 31 decembrie 2012.

Articolul 23

Intrarea în vigoare și aplicarea

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

El se aplică de la 1 mai 2011.

Dispoziția articolului 5 privind utilizarea aditivilor cu excepția plastifianților se aplică pentru straturile de plastic sau învelișurile de plastic din capace și dispozitive de închidere menționate la articolul 2 alineatul (1) litera (d), începând cu 31 decembrie 2015.

Dispozițiile articolului 5 privind utilizarea aditivilor folosiți la acoperirea de protecție a fibrei de sticlă pentru materialele plastice armate cu fibră de sticlă se aplică de la 31 decembrie 2015.

Dispozițiile articolului 18 alineatele (2) și (4) și ale articolului 20 se aplică de la 31 decembrie 2012.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre, în conformitate cu tratatele.




ANEXA I

Substanțe

1.   Lista Uniunii de monomeri autorizați, alte materii prime, macromolecule obținute din fermentație microbiană, aditivi și auxiliari de producție a polimerilor

Tabelul 1 conține următoarele informații:

coloana 1 (Substanța MCA nr.): numărul unic de identificare a substanței;

coloana 2 (Nr. ref.): numărul de referință CEE al materialului pentru ambalaje;

coloana 3 (Nr. CAS): numărul de înregistrare Chemical Abstracts Service (CAS);

coloana 4 (Denumirea substanței): denumirea chimică;

coloana 5 [Utilizare ca aditiv sau auxiliar de producție a polimerilor (PPA) (da/nu)]: o indicație privind autorizarea utilizării substanței în calitate de aditiv sau auxiliar de producție a polimerilor (da) sau privind neautorizarea utilizării substanței în calitate de aditiv sau auxiliar de producție a polimerilor (nu). Dacă substanța se autorizează numai în calitate de PPA se indică (da) și se restricționează în specificații utilizarea numai în calitate de PPA;

coloana 6 [Utilizare ca monomer sau altă materie primă sau macromoleculă obținută din fermentarea microbiană (da/nu)]: o indicație privind autorizarea utilizării substanței în calitate de monomer sau altă materie primă sau macromoleculă obținută din fermentarea microbiană (da) sau neautorizarea utilizării substanței în calitate de monomer sau altă materie primă sau macromoleculă obținută din fermentarea microbiană (nu). Dacă se autorizează utilizarea substanței în calitate de macromoleculă obținută din fermentarea microbiană, se indică (da) și se indică în specificații că substanța este o macromoleculă obținută din fermentarea microbiană;

coloana 7 [CRG aplicabil (da/nu)]: o indicație privind posibilitatea corectării rezultatelor migrării cu coeficientul de reducere a grăsimii (CRG) (da) sau privind imposibilitatea corectării cu CRG (nu);

▼M7

coloana 8 [LMS (mg/kg)]: limita de migrare specifică aplicabilă substanței. Aceasta se exprimă în mg de substanță per kg de aliment. Mențiunea ND („nedetectabilă”) apare dacă nu este permisă nicio migrare a substanței, ceea ce trebuie determinat în conformitate cu articolul 11 alineatul (4);

▼B

coloana 9 {LMS(T) [mg/kg] (restricția de grup nr.)}: conține numărul de identificare al grupului de substanțe pentru care se aplică restricția de grup din tabelul 2 coloana 1 din prezenta anexă;

coloana 10 (Restricții și specificații): conține alte restricții decât limita de migrare specifică menționată și conține specificații referitoare la substanță. În cazul în care se stabilesc specificații detaliate, se include o referință la tabelul 4;

coloana 11 (Observații privind verificarea conformității): cuprinde numărul observațiilor care se referă la normele detaliate aplicabile pentru verificarea conformității pentru această substanță inclusă în tabelul 3 coloana 1 din prezenta anexă.

Dacă o substanță care apare în listă sub forma unui compus individual este inclusă și într-un termen general, restricțiile care se aplică substanței respective sunt cele indicate pentru compusul individual.

▼M7 —————

▼B



Tabelul 1

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

(7)

(8)

(9)

(10)

(11)

Substanța MCA nr.

Nr. ref.

Nr. CAS

Denumirea substanței

Utilizare ca aditiv sau auxiliar de producție a polimerilor

(da/nu)

Utilizare ca monomer sau altă materie primă sau macromoleculă obținută din fermentarea microbiană

(da/nu)

CRG aplicabil

(da/nu)

LMS

[mg/kg]

LMS(T)

[mg/kg]

(restricția de grup nr.)

Restricții și specificații

Observații privind verificarea conformității

1

12310

0266309-43-7

albumină

nu

da

nu

 

 

 

 

2

12340

albumină, coagulată cu formaldehidă

nu

da

nu

 

 

 

 

3

12375

monoalcooli alifatici saturați liniari primari (C4-C22)

nu

da

nu

 

 

 

 

4

22332

amestec de (40 % g/g) 2,2,4-trimetilhexan-1,6-diizocianat și (60 % g/g) 2,4,4-trimetilhexan-1,6-diizocianat

nu

da

nu

 

(17)

1 mg/kg în produs final exprimat drept conținut de izocianat.

(10)

5

25360

trialchil (C5-C15) acetat de 2,3-epoxipropil

nu

da

nu

ND

 

1 mg/kg în produs final exprimat ca grupare epoxi.

Greutatea moleculară este 43 Da.

 

6

25380

trialchil (C7-C17) acetat de vinil

nu

da

nu

0,05

 

 

(1)

7

30370

acid acetilacetic, săruri

da

nu

nu

 

 

 

 

8

30401

mono- și digliceride acetilate ale acizilor grași

da

nu

nu

 

(32)

 

 

9

30610

acizi C2-C24 alifatici liniari monocarboxilici, provenind din uleiuri și grăsimi naturale și mono-, di- și triesterii lor de glicerină (inclusiv acizii grași ramificați prezenți în cantități naturale)

da

nu

nu

 

 

 

 

10

30612

acizi, C2-C24, alifatici lineari monocarboxilici sintetici și mono-, di- și triesterii lor de glicerină

da

nu

nu

 

 

 

 

11

30960

esteri ai acizilor alifatici, monocarboxilici (C6-C22) cu poliglicerina

da

nu

nu

 

 

 

 

12

31328

acizi grași obținuți din uleiuri și grăsimi alimentare animale sau vegetale

da

nu

nu

 

 

 

 

13

33120

monoalcooli alifatici saturați liniari primari (C4-C24)

da

nu

nu

 

 

 

 

14

33801

acid n-alchil (C10-C13) benzensulfonic

da

nu

nu

30

 

 

 

15

34130

alchil, dimetilamine liniare cu număr par de atomi de carbon (C12-C20)

da

nu

da

30

 

 

 

16

34230

acizi alchil (C8-C22) sulfonici

da

nu

nu

6

 

 

 

17

34281

acizi alchil (C8-C22) sulfurici lineari primari cu număr par de atomi de carbon

da

nu

nu

 

 

 

 

18

34475

fosfit bazic de aluminiu și calciu, hidratat

da

nu

nu

 

 

 

 

19

39090

N,N-bis(2-hidroxietil)alchil(C8-C18)amină

da

nu

nu

 

(7)

 

 

20

39120

N,N-bis(2-hidroxietil)alchil(C8-C18)amină hidroclorurată

da

nu

nu

 

(7)

LMS(T) exprimat excluzând HCl

 

21

42500

acid carbonic, săruri

da

nu

nu

 

 

 

 

22

43200

mono- și digliceride ale uleiului de ricin

da

nu

nu

 

 

 

 

23

43515

esterii acizilor grași de ulei de cocos cu clorurile de colină

da

nu

nu

0,9

 

 

(1)

24

45280

fibre de bumbac

da

nu

nu

 

 

 

 

25

45440

crezoli, butilați, stirenați

da

nu

nu

12

 

 

 

26

46700

5,7-di-terț-butil-3-(3,4- și 2,3-dimetilfenil)-3H-benzofuran-2-onă conținând: a) 5,7-di-terț-butil-3-(3,4-dimetilfenil)-3H-benzofuran-2-onă (80-100 % g/g) și b) 5,7-di-terț-butil-3-(2,3-dimetilfenil)-3H-benzofuran-2-onă (0-20 % g/g)

da

nu

nu

5

 

 

 

27

48960

9,10-dihidroxi acid stearic și oligomerii acestuia

da

nu

nu

5

 

 

 

28

50160

di-n-octilstaniu bis (n-alchil (C10-C16) mercapto acetat)

da

nu

nu

 

(10)

 

 

29

50360

di-n-octilstaniu bis (etil maleat)

da

nu

nu

 

(10)

 

 

30

50560

di-n-octilstaniu 1,4 - butandiol bis(mercaptoacetat)

da

nu

nu

 

(10)

 

 

31

50800

di-n-octilstaniu dimaleat esterificat

da

nu

nu

 

(10)

 

 

32

50880

polimer (n = 2-4) de di-n-octilstaniu dimaleat

da

nu

nu

 

(10)

 

 

33

51120

di-n-octilstaniu tiobenzoat 2-etilhexil mercaptoacetat

da

nu

nu

 

(10)

 

 

34

54270

etilhidroximetilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

35

54280

etilhidroxipropilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

36

54450

grăsimi și uleiuri alimentare de origine animală sau vegetală

da

nu

nu

 

 

 

 

37

54480

grăsimi și uleiuri alimentare, hidrogenate de origine animală sau vegetală

da

nu

nu

 

 

 

 

38

55520

fibre de sticlă

da

nu

nu

 

 

 

 

39

55600

microsfere de sticlă

da

nu

nu

 

 

 

 

40

56360

esteri ai glicerinei cu acidul acetic

da

nu

nu

 

 

 

 

41

56486

esteri ai glicerinei cu acizi alifatici saturați liniari cu un număr par de atomi de carbon (C14-C18) și cu acizi alifatici nesaturați liniari cu un număr par de atomi de carbon (C16-C18)

da

nu

nu

 

 

 

 

42

56487

esteri ai glicerinei cu acid butiric

da

nu

nu

 

 

 

 

43

56490

esteri ai glicerinei cu acid erucic

da

nu

nu

 

 

 

 

44

56495

esteri ai glicerinei cu acid 12-hidroxistearic

da

nu

nu

 

 

 

 

45

56500

esteri ai glicerinei cu acid lauric

da

nu

nu

 

 

 

 

46

56510

esteri ai glicerinei cu acid linoleic

da

nu

nu

 

 

 

 

47

56520

esteri ai glicerinei cu acid miristic

da

nu

nu

 

 

 

 

48

56535

esteri ai glicerinei cu acid nonanoic

da

nu

nu

 

 

 

 

49

56540

esteri ai glicerinei cu acid oleic

da

nu

nu

 

 

 

 

50

56550

esteri ai glicerinei cu acid palmitic

da

nu

nu

 

 

 

 

51

56570

esteri ai glicerinei cu acid propionic

da

nu

nu

 

 

 

 

52

56580

esteri ai glicerinei cu acid ricinoleic

da

nu

nu

 

 

 

 

53

56585

esteri ai glicerinei cu acid stearic

da

nu

nu

 

 

 

 

54

57040

monooleat de glicerină, ester cu acid ascorbic

da

nu

nu

 

 

 

 

55

57120

monooleat de glicerină, ester cu acid citric

da

nu

nu

 

 

 

 

56

57200

monopalmitat de glicerină, ester cu acid ascorbic

da

nu

nu

 

 

 

 

57

57280

monopalmitat de glicerină, ester cu acid citric

da

nu

nu

 

 

 

 

58

57600

monostearat de glicerină, ester cu acid ascorbic

da

nu

nu

 

 

 

 

59

57680

monostearat de glicerină, ester cu acid citric

da

nu

nu

 

 

 

 

60

58300

glicină, săruri

da

nu

nu

 

 

 

 

62

64500

lizină, săruri

da

nu

nu

 

 

 

 

63

65440

pirofosfit de mangan

da

nu

nu

 

 

 

 

64

66695

metilhidroximetilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

65

67155

amestec de 4-(2-benzoxazolil)-4′-(5-metil-2-benzoxazolil) stilben, 4,4′-bis(2-benzoxazolil) stilben și 4,4′-bis(5-metil-2-benzoxazolil) stilben

da

nu

nu

 

 

Cel mult 0,05 % (g/g) (cantitatea de substanță utilizată/cantitatea de preparat).

Amestec obținut din procesul de fabricație în raportul tipic de (58-62 %):(23-27 %):(13-17 %).

 

66

67600

tris(alchil (C10-C16) marcaptoacetat) de mono-n-octilstaniu

da

nu

nu

 

(11)

 

 

67

67840

acizi montanici și/sau esterii acestora cu etilenglicol și/sau 1,3-butandiol și/sau cu glicerina

da

nu

nu

 

 

 

 

68

73160

fosforat de mono- și di-n-alchil (C16 și C18)

da

nu

da

0,05

 

 

 

69

74400

ester al acidului fosforos cu tris(nonil- și/sau dinonilfenil)

da

nu

da

30

 

 

 

70

76463

acid poliacrilic, săruri

da

nu

nu

 

(22)

 

 

71

76730

polidimetilsiloxan γ-hidroxipropilat

da

nu

nu

6

 

 

 

72

76815

poliester al acidului adipic cu glicerol sau pentaeritrol, cu acizi grași liniari cu un număr par de atomi de carbon C12-C22

da

nu

nu

 

(32)

Fracțiunea cu greutate moleculară sub 1 000 Da nu trebuie să depășească 5 % (g/g)

 

73

76866

poliesteri ai 1,2-propandiolului și/sau ai 1,3- și/sau 1,4-butandiolului și/sau ai polipropilenglicolului cu acidul adipic, care poate fi acoperit la sfârșit cu acid acetic sau acizi grași C12-C18 sau cu n-octanol și/sau n-decanol

da

nu

da

 

(31)

(32)

 

 

74

77440

diricinoleat de polietilenglicol

da

nu

da

42

 

 

 

75

77702

esteri de polietilenglicol cu acizi alifatici monocarboxilici (C6-C22) și sulfații de amoniu și sodiu ai acestora

da

nu

nu

 

 

 

 

76

77732

polietilen glicol (EO = 1-30, de obicei 5) eter de butil 2-ciano 3-(4-hidroxi-3-metoxifenil) acrilat

da

nu

nu

0,05

 

A se utiliza numai în PET.

 

77

77733

polietilenglicol (EO = 1-30, de obicei 5) eter de butil-2-ciano-3-(4-hidroxifenil) acrilat

da

nu

nu

0,05

 

A se utiliza numai în PET.

 

78

77897

polietilenglicol (EO = 1-50) monoalchileter (liniar și ramificat, C8-C20) sulfat, săruri

da

nu

nu

5

 

 

 

79

80640

polioxialchil (C2-C4) dimetilpolisiloxan

da

nu

nu

 

 

 

 

80

81760

pulberi, solzi și fibre din alamă, bronz, cupru, oțel inoxidabil, cositor, fier și aliaje de cupru, cositor și fier

da

nu

nu

 

 

 

 

81

83320

propilhidroxietilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

82

83325

propilhidroximetilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

83

83330

propilhidroxipropilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

84

85601

silicați, naturali (cu excepția azbestului)

da

nu

nu

 

 

 

 

85

85610

silicați naturali silanați (cu excepția azbestului)

da

nu

nu

 

 

 

 

86

86000

acid silicic sililat

da

nu

nu

 

 

 

 

▼M7

87

86285

 

dioxid de siliciu silanat

da

nu

nu

 

 

Pentru dioxidul de siliciu sintetic amorf silanat: particule primare de 1-100 nm care sunt agregate la o dimensiune de 0,1-1 μm și pot forma aglomerate în cadrul distribuției dimensiunilor de la 0,3 μm până la mm.

 

▼B

88

86880

monoalchil dialchilfenoxibenzendisulfonat de sodiu

da

nu

nu

9

 

 

 

89

89440

esteri ai acidului stearic cu etilenglicol

da

nu

nu

 

(2)

 

 

90

92195

taurină, săruri

da

nu

nu

 

 

 

 

91

92320

eter tetradecil-polietilenglicol (EO = 3-8) al acidului glicolic

da

nu

da

15

 

 

 

92

93970

triciclodecanedimetanol bis(hexahidroftalat)

da

nu

nu

0,05

 

 

 

93

95858

ceruri, parafinice, rafinate, derivate din materii prime pe bază de petrol sau hidrocarburi sintetice, vâscozitate scăzută

da

nu

nu

0,05

 

A nu se utiliza pentru obiecte în contact cu alimente grase pentru care ►M7  simulantul D1 și/sau D2 ◄ este stabilit.

Greutate moleculară medie cel puțin egală cu 350 Da.

Vâscozitate la 100 °C cel puțin egală cu 2,5 cSt (2,5 × 10-6 m2/s).

Conținutul de hidrocarburi având un număr de atomi de carbon sub 25 să nu fie mai mare de 40 % (g/g).

 

94

95859

ceruri rafinate, derivate din materii prime din petrol sau hidrocarburi sintetice, vâscozitate ridicată

da

nu

nu

 

 

Greutate moleculară medie cel puțin egală cu 500 Da.

Vâscozitate la 100 °C cel puțin egală cu 11 cSt (11 × 10-6 m2/s).

Conținutul de hidrocarburi minerale cu un număr de atomi de carbon mai mic de 25; maximum 5 % (g/g).

 

95

95883

uleiuri minerale albe, parafinice, derivate din materii prime hidrocarbonate din petrol

da

nu

nu

 

 

Greutate moleculară medie cel puțin egală cu 480 Da.

Vâscozitate la 100 °C cel puțin egală cu 8,5 cSt (8,5 × 10-6 m2/s).

Conținutul de hidrocarburi minerale cu un număr de atomi de carbon mai mic de 25; maximum 5 % (g/g).

 

96

95920

rumeguș și fibre din lemn, netratate

da

nu

nu

 

 

 

 

97

72081/10

rășini de hidrocarburi din petrol (hidrogenate)

da

nu

nu

 

 

Rășinile de hidrocarburi din petrol hidrogenate sunt produse prin polimerizarea catalitică sau termicăa dienelor și a olefinelor din tipurile de alchene de aril alipatice, aliciclice și/sau monobenzenoidedin distilate de petrol descompuse, cu un punct de fierbere mai mic de 220 °C, precum și monomerii puri din distilatele respective, urmate de distilare, hidrogenare și prelucrare ulterioară.

Proprietăți:

— Vâscozitate la 120 °C: > 3 Pa.s

— Punct de înmuiere: > 95 °C, astfel cum este determinat prin Metoda ASTM E 28-67.

— Indice de brom: < 40 (ASTM D1159).

— Culoarea unei soluții de 50 % în toluen < 11 pe scara Gardner.

— Monomeri aromatici reziduali ≤ 50 ppm.

 

98

17260

0000050-00-0

formaldehidă

da

da

nu

 

(15)

 

 

54880

99

19460

0000050-21-5

acid lactic

da

da

nu

 

 

 

 

62960

100

24490

0000050-70-4

sorbitol

da

da

nu

 

 

 

 

88320

101

36000

0000050-81-7

acid ascorbic

da

nu

nu

 

 

 

 

102

17530

0000050-99-7

glucoză

nu

da

nu

 

 

 

 

103

18100

0000056-81-5

glicerină

da

da

nu

 

 

 

 

55920

104

58960

0000057-09-0

bromură de hexadeciltrimetilamoniu

da

nu

nu

6

 

 

 

105

22780

0000057-10-3

acid palmitic

da

da

nu

 

 

 

 

70400

106

24550

0000057-11-4

acid stearic

da

da

nu

 

 

 

 

89040

107

25960

0000057-13-6

uree

nu

da

nu

 

 

 

 

108

24880

0000057-50-1

zaharoză

nu

da

nu

 

 

 

 

109

23740

0000057-55-6

1,2-propandiol

da

da

nu

 

 

 

 

81840

110

93520

0000059-02-9

0010191-41-0

alfa-tocoferol

da

nu

nu

 

 

 

 

111

53600

0000060-00-4

acid etilendiamintetraacetic

da

nu

nu

 

 

 

 

112

64015

0000060-33-3

acid linoleic

da

nu

nu

 

 

 

 

113

16780

0000064-17-5

etanol

da

da

nu

 

 

 

 

52800

114

55040

0000064-18-6

acid formic

da

nu

nu

 

 

 

 

115

10090

0000064-19-7

acid acetic

da

da

nu

 

 

 

 

30000

116

13090

0000065-85-0

acid benzoic

da

da

nu

 

 

 

 

37600

117

21550

0000067-56-1

metanol

nu

da

nu

 

 

 

 

118

23830

0000067-63-0

2-propanol

da

da

nu

 

 

 

 

81882

119

30295

0000067-64-1

acetonă

da

nu

nu

 

 

 

 

120

49540

0000067-68-5

dimetilsulfoxid

da

nu

nu

 

 

 

 

121

24270

0000069-72-7

acid salicilic

da

da

nu

 

 

 

 

84640

122

23800

0000071-23-8

1-propanol

nu

da

nu

 

 

 

 

123

13840

0000071-36-3

1-butanol

nu

da

nu

 

 

 

 

124

22870

0000071-41-0

1-pentanol

nu

da

nu

 

 

 

 

125

16950

0000074-85-1

etilenă

nu

da

nu

 

 

 

 

126

10210

0000074-86-2

acetilenă

nu

da

nu

 

 

 

 

127

26050

0000075-01-4

clorură de vinil

nu

da

nu

ND

 

1 mg/kg în produsul finit

 

128

10060

0000075-07-0

acetaldehidă

nu

da

nu

 

(1)

 

 

129

17020

0000075-21-8

oxid de etilenă

nu

da

nu

ND

 

1 mg/kg în produsul finit

(10)

130

26110

0000075-35-4

clorură de viniliden

nu

da

nu

ND

 

 

(1)

131

48460

0000075-37-6

1,1-difluoretan

da

nu

nu

 

 

 

 

132

26140

0000075-38-7

fluorură de viniliden

nu

da

nu

5

 

 

 

133

14380

0000075-44-5

clorură de carbonil

nu

da

nu

ND

 

1 mg/kg în produsul finit

(10)

23155

134

43680

0000075-45-6

clordifluormetan

da

nu

nu

6

 

Conținutul de clorfluormetan mai mic de 1 mg/kg de substanță

 

135

24010

0000075-56-9

oxid de propilenă

nu

da

nu

ND

 

1 mg/kg în produsul finit

 

136

41680

0000076-22-2

camfor

da

nu

nu

 

 

 

(3)

137

66580

0000077-62-3

2,2′-metilenbis[4-metil-6-(1-metilciclohexil)fenol]

da

nu

da

 

(5)

 

 

138

93760

0000077-90-7

tri-n-butil acetil citrat

da

nu

nu

 

(32)

 

 

139

14680

0000077-92-9

acid citric

da

da

nu

 

 

 

 

44160

140

44640

0000077-93-0

citrat de trietil

da

nu

nu

 

(32)

 

 

141

13380

0000077-99-6

1,1,1-trimetilolpropan

da

da

nu

6

 

 

 

25600

94960

142

26305

0000078-08-0

viniltrietoxisilan

nu

da

nu

0,05

 

A se utiliza numai în calitate de agent de tratare a suprafețelor

►M8  (1) ◄

143

62450

0000078-78-4

izopentan

da

nu

nu

 

 

 

 

144

19243

0000078-79-5

2-metil-1,3-butadienă

nu

da

nu

ND

 

1 mg/kg în produsul finit

 

21640

145

10630

0000079-06-1

acrilamidă

nu

da

nu

ND

 

 

 

146

23890

0000079-09-4

acid propionic

da

da

nu

 

 

 

 

82000

147

10690

0000079-10-7

acid acrilic

nu

da

nu

 

(22)

 

 

148

14650

0000079-38-9

clortrifluoretilenă

nu

da

nu

ND

 

 

(1)

149

19990

0000079-39-0

metacrilamidă

nu

da

nu

ND

 

 

 

150

20020

0000079-41-4

acid metacrilic

nu

da

nu

 

(23)

 

 

151

13480

0000080-05-7

2,2-bis(4-hidroxifenil)propan

nu

da

nu

0,6

 

►M1  A nu se utiliza la fabricarea biberoanelor din policarbonat pentru sugari (6) (7). ◄

 

13607

152

15610

0000080-07-9

4,4′-diclorodifenil-sulfonă

nu

da

nu

0,05

 

 

 

153

15267

0000080-08-0

sulfonat de 4,4′-diaminodifenil

nu

da

nu

5

 

 

 

154

13617

0000080-09-1

4,4′-dihidroxidifenilsulfonă

nu

da

nu

0,05

 

 

 

16090

155

23470

0000080-56-8

alfa-pinen

nu

da

nu

 

 

 

 

156

21130

0000080-62-6

metacrilat de metil

nu

da

nu

 

(23)

 

 

157

74880

0000084-74-2

ester dibutil al acidului ftalic

da

nu

nu

0,3

(32)

A se utiliza numai ca:

(a)  plastifiant în materiale și obiecte reutilizabile care intră în contact cu alimente fără grăsime;

(b)  agent tehnic de suport în poliolefine în concentrații de până la 0,05 % din produsul finit.

(7)

158

23380

0000085-44-9

anhidridă ftalică

da

da

nu

 

 

 

 

76320

159

74560

0000085-68-7

ester benzil butil al acidului ftalic

da

nu

nu

30

(32)

A se utiliza numai ca:

(a)  plastifiant în materiale și obiecte reutilizabile;

(b)  plastifiant în materiale și obiecte de unică folosință care intră în contact cu alimente fără grăsime, cu excepția preparatelor pentru sugari și a preparatelor de continuare, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/141/CE sau a preparatelor pe bază de cereale și a alimentelor pentru copii destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/125/CE;

(c)  agent tehnic de suport în concentrații de până la 0,1 % din produsul finit.

(7)

160

84800

0000087-18-3

Salicilat de 4 -terț - butilfenil

da

nu

da

12

 

 

 

▼M6

161

92160

000087-69-4

acid tartric L-(+)-

da

nu

nu

 

 

 

 

▼B

162

65520

0000087-78-5

manitol

da

nu

nu

 

 

 

 

163

66400

0000088-24-4

2,2′-metilen bis(4-etil-6-terț-butilfenol)

da

nu

da

 

(13)

 

 

164

34895

0000088-68-6

2-aminobenzamidă

da

nu

nu

0,05

 

A se utiliza doar în PET pentru apă și băuturi

 

165

23200

0000088-99-3

acid o-ftalic

da

da

nu

 

 

 

 

74480

166

24057

0000089-32-7

anhidridă piromelitică

nu

da

nu

0,05

 

 

 

167

25240

0000091-08-7

2,6-diizocianat de toluen

nu

da

nu

 

(17)

1 mg/kg în produs final exprimat drept conținut de izocianat

(10)

168

13075

0000091-76-9

2,4-diamino-6-fenil-1,3,5-triazină

nu

da

nu

5

 

 

►M8  (1) ◄

15310

169

16240

0000091-97-4

4,4′-diizocianat de 3,3′-dimetilbifenil

nu

da

nu

 

(17)

1 mg/kg în produs final exprimat drept conținut de izocianat

(10)

170

16000

0000092-88-6

4,4′-dihidroxidifenil

nu

da

nu

6

 

 

 

171

38080

0000093-58-3

benzoat de metil

da

nu

nu

 

 

 

 

172

37840

0000093-89-0

benzoat de etil

da

nu

nu

 

 

 

 

173

60240

0000094-13-3

4-hidroxibenzoat de propil

da

nu

nu

 

 

 

 

174

14740

0000095-48-7

o-cresol

nu

da

nu

 

 

 

 

175

20050

0000096-05-9

metacrilat de alil

nu

da

nu

0,05

 

 

 

176

11710

0000096-33-3

acrilat de metil

nu

da

nu

 

(22)

 

 

177

16955

0000096-49-1

carbonat de etilenă

nu

da

nu

30

 

LMS exprimat ca etilenglicol.

Conținut rezidual de 5 mg de carbonat de etilenă per kg de hidrogel cu maximum 10 g de hidrogel în contact cu 1 kg de aliment.

 

178

92800

0000096-69-5

4,4′-tiobis(6-terț-butil-3-metilfenol)

da

nu

da

0,48

 

 

 

179

48800

0000097-23-4

2,2′-dihidroxi-5,5′-diclorodifenilmetan

da

nu

da

12

 

 

 

▼M3

180

17160

0000097-53-0

eugenol

nu

da

nu

 

(33)

 

 

▼B

181

20890

0000097-63-2

metacrilat de etil

nu

da

nu

 

(23)

 

 

182

19270

0000097-65-4

acid itaconic

nu

da

nu

 

 

 

 

183

21010

0000097-86-9

metacrilat de izobutil

nu

da

nu

 

(23)

 

 

184

20110

0000097-88-1

metacrilat de butil

nu

da

nu

 

(23)

 

 

185

20440

0000097-90-5

diester al acidului metacrilic cu etilenglicol

nu

da

nu

0,05

 

 

 

186

14020

0000098-54-4

4-terț-butilfenol

nu

da

nu

0,05

 

 

 

187

22210

0000098-83-9

alfa-metilstiren

nu

da

nu

0,05

 

 

 

188

19180

0000099-63-8

diclorură de acid izoftalic

nu

da

nu

 

(27)

 

 

189

60200

0000099-76-3

4-hidroxibenzoat de metil

da

nu

nu

 

 

 

 

190

18880

0000099-96-7

acid p-hidroxibenzoic

nu

da

nu

 

 

 

 

191

24940

0000100-20-9

diclorură de acid tereftalic

nu

da

nu

 

(28)

 

 

192

23187

acid ftalic

nu

da

nu

 

(28)

 

 

193

24610

0000100-42-5

stiren

nu

da

nu

 

 

 

 

194

13150

0000100-51-6

alcool benzilic

nu

da

nu

 

 

 

 

195

37360

0000100-52-7

benzaldehidă

da

nu

nu

 

 

 

(3)

196

18670

0000100-97-0

hexametilentetramină

da

da

nu

 

(15)

 

 

59280

197

20260

0000101-43-9

metacrilat de ciclohexil

nu

da

nu

0,05

 

 

 

198

16630

0000101-68-8

4,4′-diizocianat de difenilmetan

nu

da

nu

 

(17)

1 mg/kg în produs final exprimat drept conținut de izocianat

(10)

199

24073

0000101-90-6

rezorcinol-diglicidil-eter

nu

da

nu

ND

 

A nu se utiliza pentru obiecte în contact cu alimente grase pentru care ►M7  simulantul D1 și/sau D2 ◄ este stabilit.

Poate intra în contact cu produsele alimentare doar în mod indirect, în spatele unui strat de polietilen tereftalat (PET).

(8)

200

51680

0000102-08-9

N,N′-difeniltiouree

da

nu

da

3

 

 

 

201

16540

0000102-09-0

difenil carbonat

nu

da

nu

0,05

 

 

 

202

23070

0000102-39-6

acid (1,3-fenilendioxi) diacetic

nu

da

nu

0,05

 

 

►M8  (1) ◄

203

13323

0000102-40-9

1,3-bis(2-hidroxietoxi)benzen

nu

da

nu

0,05

 

 

 

204

25180

0000102-60-3

N, N, N′, N′-tetracis(2-hidroxipropil)etilenediamină

da

da

nu

 

 

 

 

92640

205

25385

0000102-70-5

trialilamină

nu

da

nu

 

 

40 mg/kg hidrogel într-o proporție de 1 kg de alimente la maximum 1,5 grame de hidrogel.

Se utilizează numai în hidrogeluri pentru utilizări în contact indirect cu alimentele.

 

206

11500

0000103-11-7

acrilat de 2-etilhexil

nu

da

nu

0,05

 

 

 

207

31920

0000103-23-1

adipat de bis (2- etilhexil)

da

nu

da

18

(32)

 

(2)

208

18898

0000103-90-2

n-(4-hidroxifenil)acetamidă

nu

da

nu

0,05

 

 

 

209

17050

0000104-76-7

2-etil-1-hexanol

nu

da

nu

30

 

 

 

210

13390

0000105-08-8

1,4-bis(hidroximetil)ciclohexan

nu

da

nu

 

 

 

 

14880

211

23920

0000105-38-4

propionat de vinil

nu

da

nu

 

(1)

 

 

212

14200

0000105-60-2

caprolactamă

da

da

nu

 

(4)

 

 

41840

213

82400

0000105-62-4

dioleat de 1,2-propilenglicol

da

nu

nu

 

 

 

 

214

61840

0000106-14-9

acid 12-hidroxistearic

da

nu

nu

 

 

 

 

215

14170

0000106-31-0

anhidridă butirică

nu

da

nu

 

 

 

 

216

14770

0000106-44-5

p-crezol

nu

da

nu

 

 

 

 

217

15565

0000106-46-7

1,4-diclorbenzen

nu

da

nu

12

 

 

 

218

11590

0000106-63-8

acrilat de izobutil

nu

da

nu

 

(22)

 

 

219

14570

0000106-89-8

epiclorhidrină

nu

da

nu

ND

 

1 mg/kg în produsul finit

(10)

16750

220

20590

0000106-91-2

metacrilat de 2,3-epoxipropil

nu

da

nu

0,02

 

 

(10)

221

40570

0000106-97-8

butan

da

nu

nu

 

 

 

 

222

13870

0000106-98-9

1-butenă

nu

da

nu

 

 

 

 

223

13630

0000106-99-0

butadienă

nu

da

nu

ND

 

1 mg/kg în produsul finit

 

224

13900

0000107-01-7

2-butenă

nu

da

nu

 

 

 

 

225

12100

0000107-13-1

acrilonitril

nu

da

nu

ND

 

 

 

226

15272

0000107-15-3

etilendiamină

nu

da

nu

12

 

 

 

16960

227

16990

0000107-21-1

etilenglicol

da

da

nu

 

(2)

 

 

53650

228

13690

0000107-88-0

1,3-butandiol

nu

da

nu

 

 

 

 

229

14140

0000107-92-6

acid butiric

nu

da

nu

 

 

 

 

230

16150

0000108-01-0

dimetilaminoetanol

nu

da

nu

18

 

 

 

231

10120

0000108-05-4

acetat de vinil

nu

da

nu

12

 

 

 

232

10150

0000108-24-7

anhidridă acetică

da

da

nu

 

 

 

 

30280

233

24850

0000108-30-5

anhidridă succinică

nu

da

nu

 

 

 

 

234

19960

0000108-31-6

anhidridă maleică

nu

da

nu

 

(3)

 

 

235

14710

0000108-39-4

m-crezol

nu

da

nu

 

 

 

 

236

23050

0000108-45-2

1,3- fenilendiamină

nu

da

nu

ND

 

 

 

237

15910

0000108-46-3

1,3-dihidroxibenzen

nu

da

nu

2,4

 

 

 

24072

238

18070

0000108-55-4

anhidridă glutarică

nu

da

nu

 

 

 

 

▼M2

239

19975

0000108-78-1

2,4,6-triamino-1,3,5-triazină

da

da

nu

2,5

 

 

 

25420

93720

▼B

240

45760

0000108-91-8

ciclohexilamină

da

nu

nu

 

 

 

 

▼M6

241

22960

0000108-95-2

fenol

nu

da

nu

3

 

 

 

▼B

242

85360

0000109-43-3

sebacat de dibutil

da

nu

nu

 

(32)

 

 

243

19060

0000109-53-5

eter izobutil vinilic

nu

da

nu

0,05

 

 

(10)

244

71720

0000109-66-0

pentan

da

nu

nu

 

 

 

 

245

22900

0000109-67-1

1-pentenă

nu

da

nu

5

 

 

 

246

25150

0000109-99-9

tetrahidrofuran

nu

da

nu

0,6

 

 

 

247

24820

0000110-15-6

acid succinic

da

da

nu

 

 

 

 

90960

248

19540

0000110-16-7

acid maleic

da

da

nu

 

(3)

 

 

64800

249

17290

0000110-17-8

acid fumaric

da

da

nu

 

 

 

 

55120

250

53520

0000110-30-5

N,N′-etilenbisstearamidă

da

nu

nu

 

 

 

 

251

53360

0000110-31-6

N,N′-etilenbisoleamidă

da

nu

nu

 

 

 

 

252

87200

0000110-44-1

acid sorbic

da

nu

nu

 

 

 

 

253

15250

0000110-60-1

1,4-diaminobutan

nu

da

nu

 

 

 

 

254

13720

0000110-63-4

1,4-butandiol

da

da

nu

 

(30)

 

 

40580

255

25900

0000110-88-3

trioxan

nu

da

nu

5

 

 

 

256

18010

0000110-94-1

acid glutaric

da

da

nu

 

 

 

 

55680

▼M3

257

13550

0000110-98-5

dipropilenglicol

da

da

nu

 

 

 

 

16660

0025265-71-8

51760

 

▼B

258

70480

0000111-06-8

acid palmitic, ester butilic

da

nu

nu

 

 

 

 

259

58720

0000111-14-8

acid heptanoic

da

nu

nu

 

 

 

 

260

24280

0000111-20-6

acid sebacic

nu

da

nu

 

 

 

 

261

15790

0000111-40-0

dietilentriamină

nu

da

nu

5

 

 

 

262

35284

0000111-41-1

N-(2-aminoetil)etanolamină

da

nu

nu

0,05

 

A nu se utiliza pentru obiecte în contact cu alimente grase pentru care ►M7  simulantul D1 și/sau D2 ◄ este stabilit.

Poate intra în contact cu produsele alimentare doar în mod indirect, în spatele unui strat de polietilen tereftalat (PET).

 

263

13326

0000111-46-6

dietilenglicol

da

da

nu

 

(2)

 

 

15760

47680

264

22660

0000111-66-0

1-octenă

nu

da

nu

15

 

 

 

265

22600

0000111-87-5

1-octanol

nu

da

nu

 

 

 

 

266

25510

0000112-27-6

trietilenglicol

da

da

nu

 

 

 

 

94320

267

15100

0000112-30-1

1-decanol

nu

da

nu

 

 

 

 

268

16704

0000112-41-4

1-dodecenă

nu

da

nu

0,05

 

 

 

269

25090

0000112-60-7

tetraetilenglicol

da

da

nu

 

 

 

 

92350

270

22763

0000112-80-1

acid oleic

da

da

nu

 

 

 

 

69040

271

52720

0000112-84-5

erucamidă

da

nu

nu

 

 

 

 

272

37040

0000112-85-6

acid behenic

da

nu

nu

 

 

 

 

273

52730

0000112-86-7

acid erucic

da

nu

nu

 

 

 

 

274

22570

0000112-96-9

octadecil izocianat

nu

da

nu

 

(17)

1 mg/kg în produs final exprimat drept conținut de izocianat

(10)

275

23980

0000115-07-1

propilenă

nu

da

nu

 

 

 

 

276

19000

0000115-11-7

izobutenă

nu

da

nu

 

 

 

 

277

18280

0000115-27-5

anhidridă hexacloroendometilentetrahidroftalică

nu

da

nu

ND

 

 

 

278

18250

0000115-28-6

acid hexacloroendometilentetrahidroftalic

nu

da

nu

ND

 

 

 

279

22840

0000115-77-5

pentaeritritol

da

da

nu

 

 

 

 

71600

280

73720

0000115-96-8

fosfat de tricloretil

da

nu

nu

ND

 

 

 

281

25120

0000116-14-3

tetrafluoroetilenă

nu

da

nu

0,05

 

 

 

282

18430

0000116-15-4

hexafluorpropilenă

nu

da

nu

ND

 

 

 

283

74640

0000117-81-7

ester bis(2-etilhexil) al acidului ftalic

da

nu

nu

1,5

(32)

A se utiliza numai ca:

(a)  plastifiant în materiale și obiecte reutilizabile care intră în contact cu alimente fără grăsime;

(b)  agent tehnic de suport în concentrații de până la 0,1 % din produsul finit.

(7)

284

84880

0000119-36-8

salicilat de metil

da

nu

nu

30

 

 

 

285

66480

0000119-47-1

2,2′-metilen bis(4-metil-6-terț-butilfenol)

da

nu

da

 

(13)

 

 

286

38240

0000119-61-9

benzofenonă

da

nu

da

0,6

 

 

 

287

60160

0000120-47-8

4-hidroxibenzoat de etil

da

nu

nu

 

 

 

 

288

24970

0000120-61-6

tereftalat de dimetil

nu

da

nu

 

 

 

 

289

15880

0000120-80-9

1,2-dihidroxibenzen

nu

da

nu

6

 

 

 

24051

290

55360

0000121-79-9

ester al acidului galic cu propil

da

nu

nu

 

(20)

 

 

291

19150

0000121-91-5

acid izoftalic

nu

da

nu

 

(27)

 

 

292

94560

0000122-20-3

triizopropanolamină

da

nu

nu

5

 

 

 

293

23175

0000122-52-1

fosfit de trietil

nu

da

nu

ND

 

1 mg/kg în produsul finit

(1)

294

93120

0000123-28-4

tiodipropionat de didodecil

da

nu

da

 

(14)

 

 

295

15940

0000123-31-9

1,4-dihidroxibenzen

da

da

nu

0,6

 

 

 

18867

48620

296

23860

0000123-38-6

propionaldehidă

nu

da

nu

 

 

 

 

297

23950

0000123-62-6

anhidridă propionică

nu

da

nu

 

 

 

 

298

14110

0000123-72-8

butiraldehidă

nu

da

nu

 

 

 

 

299

63840

0000123-76-2

acid levulinic

da

nu

nu

 

 

 

 

300

30045

0000123-86-4

acetat de butil

da

nu

nu

 

 

 

 

301

89120

0000123-95-5

acid stearic, ester butilic

da

nu

nu

 

 

 

 

302

12820

0000123-99-9

acid azelaic

nu

da

nu

 

 

 

 

303

12130

0000124-04-9

acid adipic

da

da

nu

 

 

 

 

31730

304

14320

0000124-07-2

acid caprilic

da

da

nu

 

 

 

 

41960

305

15274

0000124-09-4

hexametilendiamină

nu

da

nu

2,4

 

 

 

18460

306

88960

0000124-26-5

stearamidă

da

nu

nu

 

 

 

 

307

42160

0000124-38-9

dioxid de carbon

da

nu

nu

 

 

 

 

308

91200

0000126-13-6

acetoizobutirat de zaharoză

da

nu

nu

 

 

 

 

309

91360

0000126-14-7

octaacetat de zaharoză

da

nu

nu

 

 

 

 

310

16390

0000126-30-7

2,2′-dimetil-1,3-propandiol

nu

da

nu

0,05

 

 

 

22437

311

16480

0000126-58-9

dipentaeritritol

da

da

nu

 

 

 

 

51200

312

21490

0000126-98-7

metacrilonitril

nu

da

nu

ND

 

 

 

313

16650

0000127-63-9

difenilsulfonă

da

da

nu

3

 

 

 

51570

314

23500

0000127-91-3

beta-pinen

nu

da

nu

 

 

 

 

315

46640

0000128-37-0

2,6-di-terț-butil-p-cresol

da

nu

nu

3

 

 

 

316

23230

0000131-17-9

ftalat de dialil

nu

da

nu

ND

 

 

 

317

48880

0000131-53-3

2,2′-dihidroxi-4-metoxibenzofenonă

da

nu

da

 

(8)

 

 

318

48640

0000131-56-6

2,4-dihidroxibenzofenonă

da

nu

nu

 

(8)

 

 

319

61360

0000131-57-7

2-hidroxi-4-metoxibenzofenonă

da

nu

da

 

(8)

 

 

320

37680

0000136-60-7

benzoat de butil

da

nu

nu

 

 

 

 

321

36080

0000137-66-6

palmitat de ascorbil

da

nu

nu

 

 

 

 

322

63040

0000138-22-7

lactat de butil

da

nu

nu

 

 

 

 

323

11470

0000140-88-5

acrilat de etil

nu

da

nu

 

(22)

 

 

324

83700

0000141-22-0

acid ricinoleic

da

nu

da

42

 

 

 

325

10780

0000141-32-2

acrilat de n-butil

nu

da

nu

 

(22)

 

 

326

12763

0000141-43-5

2-aminoetanol

da

da

nu

0,05

 

A nu se utiliza pentru obiecte în contact cu alimente grase pentru care ►M7  simulantul D1 și/sau D2 ◄ este stabilit.

Poate intra în contact cu produsele alimentare doar în mod indirect, în spatele unui strat de polietilen tereftalat (PET).

 

35170

327

30140

0000141-78-6

acetat de etil

da

nu

nu

 

 

 

 

328

65040

0000141-82-2

acid malonic

da

nu

nu

 

 

 

 

329

59360

0000142-62-1

acid hexanoic

da

nu

nu

 

 

 

 

330

19470

0000143-07-7

acid lauric

da

da

nu

 

 

 

 

63280

331

22480

0000143-08-8

1-nonanol

nu

da

nu

 

 

 

 

332

69760

0000143-28-2

alcool oleilic

da

nu

nu

 

 

 

 

333

22775

0000144-62-7

acid oxalic

da

da

nu

6

 

 

 

69920

334

17005

0000151-56-4

etilenimină

nu

da

nu

ND

 

 

 

335

68960

0000301-02-0

oleamidă

da

nu

nu

 

 

 

 

336

15095

0000334-48-5

acid n-decanoic

da

da

nu

 

 

 

 

45940

337

15820

0000345-92-6

4,4′-difluorbenzofenonă

nu

da

nu

0,05

 

 

 

338

71020

0000373-49-9

acid palmitoleic

da

nu

nu

 

 

 

 

339

86160

0000409-21-2

carbură de siliciu

da

nu

nu

 

 

 

 

▼M4

340

47440

0000461-58-5

dicianodiamidă

da

nu

nu

60

 

 

 

▼B

341

13180

0000498-66-8

biciclo[2.2.1]2-heptenă

nu

da

nu

0,05

 

 

 

22550

342

14260

0000502-44-3

caprolactonă

nu

da

nu

 

(29)

 

 

343

23770

0000504-63-2

1,3-propandiol

nu

da

nu

0,05

 

 

 

▼M6

344

13810

0000505-65-7

1,4-butandiolformal

nu

da

nu

0,05

15

30

 

(21)

21821

▼B

345

35840

0000506-30-9

acid arahidic

da

nu

nu

 

 

 

 

346

10030

0000514-10-3

acid abietic

nu

da

nu

 

 

 

 

347

13050

0000528-44-9

acid trimelitic

nu

da

nu

 

(21)

 

 

25540

348

22350

0000544-63-8

acid miristic

da

da

nu

 

 

 

 

67891

349

25550

0000552-30-7

anhidridă trimelitică

nu

da

nu

 

(21)

 

 

350

63920

0000557-59-5

acid lignoceric

da

nu

nu

 

 

 

 

351

21730

0000563-45-1

3-metil-1-butenă

nu

da

nu

ND

 

A se utiliza numai în polipropilenă

(1)

352

16360

0000576-26-1

2,6-dimetilfenol

nu

da

nu

0,05

 

 

 

353

42480

0000584-09-8

sare de rubidiu a acidului carbonic

da

nu

nu

12

 

 

 

354

25210

0000584-84-9

2,4-diizocianat de toluen

nu

da

nu

 

(17)

1 mg/kg în produs final exprimat drept conținut de izocianat

(10)

355

20170

0000585-07-9

metacrilat de terț-butil

nu

da

nu

 

(23)

 

 

356

18820

0000592-41-6

1-hexenă

nu

da

nu

3

 

 

 

357

13932

0000598-32-3

3-buten-2-ol

nu

da

nu

ND

 

A se utiliza numai în calitate de comonomer pentru prepararea aditivilor polimerici

(1)

358

14841

0000599-64-4

4-cumilfenol

nu

da

nu

0,05

 

 

 

359

15970

0000611-99-4

4,4′-dihidroxibenzofenonă

da

da

nu

 

(8)

 

 

48720

360

57920

0000620-67-7

triheptanoat de glicerină

da

nu

nu

 

 

 

 

361

18700

0000629-11-8

1,6-hexandiol

nu

da

nu

0,05

 

 

 

362

14350

0000630-08-0

monoxid de carbon

nu

da

nu

 

 

 

 

363

16450

0000646-06-0

1,3-dioxolan

nu

da

nu

5

 

 

 

▼M6

364

15404

0000652-67-5

1,4:3,6-dianhidrosorbitol

nu

da

nu

5

 

A se utiliza numai ca:

(a)  un comonomer în poli(etilen-co-izosorbid tereftalat);

(b)  un comonomer la niveluri de până la 40 mol % a componentei diol în combinație cu etilenglicol și/sau cu 1,4-bis(hidroximetil)ciclohexan, în producția de poliesteri.

Poliesterii sintetizați utilizând dianhidrosorbitol împreună cu 1,4-bis(hidroximetil)ciclohexan nu se utilizează în contact cu alimente care conțin alcool în proporție mai mare de 15 %.

 

▼B

365

11680

0000689-12-3

acrilat de izopropil

nu

da

nu

 

(22)

 

 

366

22150

0000691-37-2

4-metil-1-pentenă

nu

da

nu

0,05

 

 

 

367

16697

0000693-23-2

acid n-dodecandionic

nu

da

nu

 

 

 

 

368

93280

0000693-36-7

tiodipropionat de dioctadecil

da

nu

da

 

(14)

 

 

369

12761

0000693-57-2

acid 12-aminododecanoic

nu

da

nu

0,05

 

 

 

370

21460

0000760-93-0

anhidridă metacrilică

nu

da

nu

 

(23)

 

 

371

11510

0000818-61-1

monoacrilat de etilenglicol

nu

da

nu

 

(22)

 

 

11830

372

18640

0000822-06-0

diizocianat de hexametilenă

nu

da

nu

 

(17)

1 mg/kg în produs final exprimat drept conținut de izocianat

(10)

373

22390

0000840-65-3

2,6 -naftalendicarboxilat de dimetil

nu

da

nu

0,05

 

 

 

374

21190

0000868-77-9

monometacrilat de etilenglicol

nu

da

nu

 

(23)

 

 

375

15130

0000872-05-9

1- decenă

nu

da

nu

0,05

 

 

 

▼M2

376

66905

0000872-50-4

N-metilpirolidonă

da

nu

nu

60

 

 

 

▼B

377

12786

0000919-30-2

3-aminopropiltrietoxisilan

nu

da

nu

0,05

 

Conținutul rezidual extractibil de 3-aminopropiltrietoxisilan trebuie să fie mai mic de 3 mg/kg agent de umplere atunci când se utilizează pentru tratarea suprafețelor reactive ale agenților de umplere anorganici.

LMS = 0,05 mg/kg atunci când se folosește pentru tratarea suprafețelor materialelor și obiectelor.

 

378

21970

0000923-02-4

N-metilolmetacrilamidă

nu

da

nu

0,05

 

 

 

379

21940

0000924-42-5

N-metilolacrilamidă

nu

da

nu

ND

 

 

 

380

11980

0000925-60-0

acrilat de propil

nu

da

nu

 

(22)

 

 

381

15030

0000931-88-4

ciclooctenă

nu

da

nu

0,05

 

Se utilizează numai în polimeri care vin în contact cu alimentele, pentru care este prevăzut simulantul A

 

382

19490

0000947-04-6

laurolactamă

nu

da

nu

5

 

 

 

383

72160

0000948-65-2

2-fenilindol

da

nu

da

15

 

 

 

384

40000

0000991-84-4

2,4-bis(octilmercapto)-6-(4-hidroxi-3,5-di-terț-butilanilino)-1,3,5-triazină

da

nu

da

30

 

 

 

385

11530

0000999-61-1

acrilat de 2-hidroxipropil

nu

da

nu

0,05

 

LMS exprimat ca sumă de acrilat de 2-hidroxipropil și acrilat de 2-hidroxipropil.

Poate să conțină până la 25 % (g/g) acrilat de 2-hidroxipropil (nr. CAS 0002918-23-2).

(1)

386

55280

0001034-01-1

ester al acidului galic cu octil

da

nu

nu

 

(20)

 

 

387

26155

0001072-63-5

1-vinilimidazol

nu

da

nu

0,05

 

 

►M8  (1) ◄

388

25080

0001120-36-1

1-tetradecenă

nu

da

nu

0,05

 

 

 

389

22360

0001141-38-4

acid 2,6-naftalendicarboxilic

nu

da

nu

5

 

 

 

390

55200

0001166-52-5

ester al acidului galic cu dodecil

da

nu

nu

 

(20)

 

 

▼M7

391

22932

0001187-93-5

eter de perfluorometil perfluorovinil

nu

da

nu

0,05

 

A se utiliza numai în:

— straturi de acoperire antiaderente;

— fluoropolimeri și perfluoropolimeri destinați aplicațiilor reutilizabile, unde raportul de contact este de 1 dm2 de suprafață în contact cu cel puțin 150 kg de aliment.

 

▼B

392

72800

0001241-94-7

ester al acidului fosforic cu difenil 2-etilhexil

da

nu

da

2,4

 

 

 

393

37280

0001302-78-9

bentonită

da

nu

nu

 

 

 

 

394

41280

0001305-62-0

hidroxid de calciu

da

nu

nu

 

 

 

 

395

41520

0001305-78-8

oxid de calciu

da

nu

nu

 

 

 

 

396

64640

0001309-42-8

hidroxid de magneziu

da

nu

nu

 

 

 

 

397

64720

0001309-48-4

oxid de magneziu

da

nu

nu

 

 

 

 

398

35760

0001309-64-4

trioxid de antimoniu

da

nu

nu

0,04

 

LMS exprimat ca antimoniu

(6)

399

81600

0001310-58-3

hidroxid de potasiu

da

nu

nu

 

 

 

 

400

86720

0001310-73-2

hidroxid de sodiu

da

nu

nu

 

 

 

 

401

24475

0001313-82-2

sulfură de sodiu

nu

da

nu

 

 

 

 

402

96240

0001314-13-2

oxid de zinc

da

nu

nu

 

 

 

 

403

96320

0001314-98-3

sulfură de zinc

da

nu

nu

 

 

 

 

404

67200

0001317-33-5

disulfură de molibden

da

nu

nu

 

 

 

 

405

16690

0001321-74-0

divinilbenzen

nu

da

nu

ND

 

LMS exprimat ca sumă de divinilbenzen și etilvinilbenzen.

Poate să conțină până la 45 % (g/g) etilvinilbenzen.

(1)

406

83300

0001323-39-3

monostearat de 1,2-propilenglicol

da

nu

nu

 

 

 

 

407

87040

0001330-43-4

tetraborat de sodiu

da

nu

nu

 

(16)

 

 

408

82960

0001330-80-9

monooleat de 1,2-propilenglicol

da

nu

nu

 

 

 

 

409

62240

0001332-37-2

oxid de fier

da

nu

nu

 

 

 

 

▼M6

410

62720

0001332-58-7

caolin

da

nu

nu

 

 

Particulele pot fi mai mici de 100 nm numai dacă sunt încorporate într-o cantitate mai mică de 12 % G/G într-un strat intern, format din copolimer de etilenă și alcool vinilic (ethylene vinyl alcohol — EVOH), care face parte dintr-o structură pluristratificată, stratul aflat în contact direct cu alimentul realizând o barieră funcțională prin care se împiedică migrarea particulelor în aliment.

 

▼B

411

42080

0001333-86-4

negru de fum

da

nu

nu

 

 

Particule primare de 10-300 nm care sunt agregate la o dimensiune de 100-1 200 nm care pot forma aglomerate în cadrul dimensiunii de distribuție de 300nm - mm.

Substanțe extractibile cu toluen: maximum 0,1 %, determinate în conformitate cu metoda ISO 6209.

Absorbția UV a extractului de ciclohexan la 386 nm: < 0,02 AU pentru o celulă de 1 cm sau < 0,1 AU pentru o celulă de 5 cm, determinat în conformitate cu o metodă recunoscută de analiză.

Conținutul de benzo(a)piren: max 0,25 mg/kg de negru de fum.

Nivelul maxim de utilizare a negrului de fum în polimer: 2,5 % g/g.

 

412

45200

0001335-23-5

iodură de cupru

da

nu

nu

 

(6)

 

 

413

35600

0001336-21-6

hidroxid de amoniu

da

nu

nu

 

 

 

 

414

87600

0001338-39-2

monolaurat de sorbitan

da

nu

nu

 

 

 

 

415

87840

0001338-41-6

monostearat de sorbitan

da

nu

nu

 

 

 

 

416

87680

0001338-43-8

monooleat de sorbitan

da

nu

nu

 

 

 

 

417

85680

0001343-98-2

acid silicic

da

nu

nu

 

 

 

 

418

34720

0001344-28-1

oxid de aluminiu

da

nu

nu

 

 

 

 

419

92150

0001401-55-4

acizi tanici

da

nu

nu

 

 

Conform specificațiilor JECFA

 

420

19210

0001459-93-4

izoftalat de dimetil

nu

da

nu

0,05

 

 

 

▼M4

421

13000

0001477-55-0

1,3-benzendimetanamină

nu

da

nu

 

(34)

 

 

▼B

422

38515

0001533-45-5

4,4′-bis(2-benzoxazolil)stilben

da

nu

da

0,05

 

 

(2)

423

22937

0001623-05-8

eter perfluoropropilperfluorovinilic

nu

da

nu

0,05

 

 

 

424

15070

0001647-16-1

1,9-decadienă

nu

da

nu

0,05

 

 

 

425

10840

0001663-39-4

acrilat de terț-butil

nu

da

nu

 

(22)

 

 

426

13510

0001675-54-3

2,2-bis(4-hidroxifenil)propan bis (2,3-epoxipropil)eter

nu

da

nu

 

 

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1895/2005 al Comisiei (1)

 

13610

427

18896

0001679-51-2

4-(hidroximetil)-1-ciclohexan

nu

da

nu

0,05

 

 

 

428

95200

0001709-70-2

1,3,5-trimetil-2,4,6-tris(3,5-di-terț-butil-4-hidroxibenzil)benzen

da

nu

nu

 

 

 

 

429

13210

0001761-71-3

bis(4-aminociclohexil)metan

nu

da

nu

0,05

 

 

 

430

95600

0001843-03-4

1,1,3-tris(2-metil-4-hidroxi-5-terț-butilfenil)butan

da

nu

da

5

 

 

 

431

61600

0001843-05-6

2-hidroxi-4-n-octiloxibenzofenonă

da

nu

da

 

(8)

 

 

432

12280

0002035-75-8

anhidridă adipică

nu

da

nu

 

 

 

 

433

68320

0002082-79-3

octadecil-3-(3,5-di-terț-butil-4-hidroxifenil)propionat

da

nu

da

6

 

 

 

434

20410

0002082-81-7

diester al acidului metacrilic cu 1,4 -butandiol

nu

da

nu

0,05

 

 

 

435

14230

0002123-24-2

caprolactamă, sare de sodiu

nu

da

nu

 

(4)

 

 

436

19480

0002146-71-6

laurat de vinil

nu

da

nu

 

 

 

 

437

11245

0002156-97-0

acrilat de dodecil

nu

da

nu

0,05

 

 

(2)

▼M2

438

13303

0002162-74-5

bis(2,6-diizopropilfenil) carbodiimidă

nu

da

nu

0,05

 

Exprimat ca suma dintre bis(2,6-diizopropilfenil) carbodiimidă și produsul ei de hidroliză 2,6-diizopropilanilină.

 

▼B

439

21280

0002177-70-0

metacrilat de fenil

nu

da

nu

 

(23)

 

 

440

21340

0002210-28-8

metacrilat de propil

nu

da

nu

 

(23)

 

 

441

38160

0002315-68-6

benzoat de propil

da

nu

nu

 

 

 

 

442

13780

0002425-79-8

1,4-butandiol bis(2,3-epoxipropil)eter

nu

da

nu

ND

 

Conținut rezidual = 1 mg/kg în produs final exprimat ca grupare epoxi.

Greutatea moleculară este 43 Da.

(10)

443

12788

0002432-99-7

acid 11-aminoundecanoic

nu

da

nu

5

 

 

 

444

61440

0002440-22-4

2-(2′-hidroxi-5′-metilfenil)benzotriazol

da

nu

nu

 

(12)

 

 

445

83440

0002466-09-3

acid pirofosforic

da

nu

nu

 

 

 

 

446

10750

0002495-35-4

acrilat de benzil

nu

da

nu

 

(22)

 

 

447

20080

0002495-37-6

metacrilat de benzil

nu

da

nu

 

(23)

 

 

448

11890

0002499-59-4

acrilat de n-octil

nu

da

nu

 

(22)

 

 

▼M3

449

49840

0002500-88-1

disulfură de dioctadecil

da

nu

da

0,05

 

 

 

▼B

450

24430

0002561-88-8

anhidridă sebacică

nu

da

nu

 

 

 

 

451

66755

0002682-20-4

2-metil-4-izotiazolin-3-onă

da

nu

nu

0,5

 

A se utiliza numai în dispersii și emulsii apoase de polimeri

 

▼M2

452

38885

0002725-22-6

2,4-bis(2,4-dimetilfenil)-6-(2-hidroxi-4-n-octiloxifenil)-1,3,5-triazină

da

nu

nu

5

 

 

 

▼B

453

26320

0002768-02-7

viniltrimetoxisilan

nu

da

nu

0,05

 

 

(10)

454

12670

0002855-13-2

1-amino-3-aminometil-3,5,5 trimetilciclohexan

nu

da

nu

6

 

 

 

455

20530

0002867-47-2

metacrilat de 2-(dimetilamino)-etil

nu

da

nu

ND

 

 

 

456

10810

0002998-08-5

acrilat de sec-butil

nu

da

nu

 

(22)

 

 

457

20140

0002998-18-7

metacrilat de sec-butil

nu

da

nu

 

(23)

 

 

458

36960

0003061-75-4

behenamidă

da

nu

nu

 

 

 

 

459

46870

0003135-18-0

3,5-di-terț-butil-4-hidroxibenzilfosfonat de dioctadecil

da

nu

nu

 

 

 

 

460

14950

0003173-53-3

izocianat de ciclohexil

nu

da

nu

 

(17)

1 mg/kg în produs final exprimat drept conținut de izocianat

(10)

461

22420

0003173-72-6

diizocianat de 1,5-naftalină

nu

da

nu

 

(17)

1 mg/kg în produs final exprimat drept conținut de izocianat

(10)

462

26170

0003195-78-6

N-vinil-N-metilacetamidă

nu

da

nu

0,02

 

 

►M8  (1) ◄

463

25840

0003290-92-4

trimetacrilat de 1,1,1-trimetilolpropan

nu

da

nu

0,05

 

 

 

464

61280

0003293-97-8

2-hidroxi-4-n-hexiloxifenonă

da

nu

da

 

(8)

 

 

465

68040

0003333-62-8

7-[2H-nafto(1,2-D)triazol-2-il]-3-fenilcumarină

da

nu

nu

 

 

 

 

466

50640

0003648-18-8

dilaurat de di-n-octilstaniu

da

nu

nu

 

(10)

 

 

467

14800

0003724-65-0

acid crotonic

da

da

nu

0,05

 

 

►M8  (1) ◄

45600

468

71960

0003825-26-1

acid perfluorooctanoic, sare de amoniu

da

nu

nu

 

 

Se utilizează numai în obiecte reutilizabile, sinterizate la temperaturi înalte.

 

469

60480

0003864-99-1

2-(2′-hidroxi-3,5′-di-terț-butilfenil)-5-clorobenzotriazol

da

nu

da

 

(12)

 

 

470

60400

0003896-11-5

2-(2′-hidroxi-3′-terț-butil-5′-metilfenil)-5-clorobenzotriazol

da

nu

da

 

(12)

 

 

471

24888

0003965-55-7

5-sulfoizoftalat de dimetil, sare monosodică

nu

da

nu

0,05

 

 

 

472

66560

0004066-02-8

2,2′-metilenbis(4-metil-6-ciclohexilfenol)

da

nu

da

 

(5)

 

 

473

12265

0004074-90-2

adipat de divinil

nu

da

nu

ND

 

5 mg/kg în produsul finit.

A se utiliza numai în calitate de comonomer.

(1)

474

43600

0004080-31-3

clorură de 1-(3-cloroalil)-3,5,7-triaza-1-azoniaadamantan

da

nu

nu

0,3

 

 

 

475

19110

0004098-71-9

1-izocianat-3-izocianatometil -3,5,5 -trimetilciclohexan

nu

da

nu

 

(17)

1 mg/kg în produs final exprimat drept conținut de izocianat

(10)

476

16570

0004128-73-8

4,4′-diizocianat difenil eter

nu

da

nu

 

(17)

1 mg/kg în produs final exprimat drept conținut de izocianat

(10)

477

46720

0004130-42-1

2,6-di-terț-butil-4-etilfenol

da

nu

da

4,8

 

 

(1)

478

60180

0004191-73-5

4-hidroxibenzoat de izopropil

da

nu

nu

 

 

 

 

479

12970

0004196-95-6

anhidridă azelaică

nu

da

nu

 

 

 

 

480

46790

0004221-80-1

3,5-di-terț-butil-4-hidroxibenzoat de 2,4--di-terț-butilfenil

da

nu

nu

 

 

 

 

481

13060

0004422-95-1

triclorura acidului 1,3,5-benzentricarboxilic

nu

da

nu

0,05

 

LMS exprimat ca acid 1,3,5-benzentricarboxilic

►M8  (1) ◄

482

21100

0004655-34-9

metacrilat de izopropil

nu

da

nu

 

(23)

 

 

483

68860

0004724-48-5

acid n-octilfosfonic

da

nu

nu

0,05

 

 

 

484

13395

0004767-03-7

acid 2,2-bis(hidroximetil)propionic

nu

da

nu

0,05

 

 

(1)

485

13560

0005124-30-1

4,4′-diizocianat de diciclohexilmetan

nu

da

nu

 

(17)

1 mg/kg în produs final exprimat drept conținut de izocianat

(10)

15700

486

54005

0005136-44-7

etilen-N-palmitamidă-N′-stearamidă

da

nu

nu

 

 

 

 

487

45640

0005232-99-5

ester al etilului cu acid 2 - ciano-3,3 -difenilacrilic

da

nu

nu

0,05

 

 

 

488

53440

0005518-18-3

N,N′-etilenbispalmitamidă

da

nu

nu

 

 

 

 

489

41040

0005743-36-2

butirat de calciu

da

nu

nu

 

 

 

 

490

16600

0005873-54-1

2,4′-diizocianat de difenilmetan

nu

da

nu

 

(17)

1 mg/kg în produs final exprimat drept conținut de izocianat

(10)

491

82720

0006182-11-2

distearat de 1,2-propilenglicol

da

nu

nu

 

 

 

 

492

45650

0006197-30-4

ester al acidului 2-ciano-3,3 difenilacrilic cu 2-etilhexil

da

nu

nu

0,05

 

 

 

493

39200

0006200-40-4

clorură de bis(2-hidroxietil)-2-hidroxipropil-3-(dodeciloxi)metilamoniu

da

nu

nu

1,8

 

 

 

494

62140

0006303-21-5

acid hipofosforos

da

nu

nu

 

 

 

 

495

35160

0006642-31-5

6-amino-1,3-dimetiluracil

da

nu

nu

5

 

 

 

496

71680

0006683-19-8

pentaeritritol tetracis[3-(3,5-di-terț-butil-4-hidroxifenil)-propionat]

da

nu

nu

 

 

 

 

497

95020

0006846-50-0

2,2,4-trimetil-1,3-pentanediol diisobutirat

da

nu

nu

5

 

A se utiliza numai în mănușile de unică folosință.

 

498

16210

0006864-37-5

3,3′-dimetil-4,4′-diaminodiciclohexilmetan

nu

da

nu

0,05

 

A se utiliza numai în poliamide

(5)

499

19965

0006915-15-7

acid malic

da

da

nu

 

 

În cazul utilizării ca monomer, a se utiliza doar în calitate de comonomer în poliesterii alifatici, până la un nivel maxim de 1 % pe o bază molară

 

65020

500

38560

0007128-64-5

2,5-bis(5-terț-butil-2-benzoxazolil)tiofen

da

nu

da

0,6

 

 

 

501

34480

fibre, pilitură și pulbere de aluminiu

da

nu

nu

 

 

 

 

502

22778

0007456-68-0

4,4′-oxibis(benzensulfonilazidă)

nu

da

nu

0,05

 

 

►M8  (1) ◄

503

46080

0007585-39-9

beta-dextrină

da

nu

nu

 

 

 

 

504

86240

0007631-86-9

dioxid de siliciu

da

nu

nu

 

 

Pentru dioxidul de siliciu sintetic amorf: particule primare de 1-100 nm care sunt agregate la o dimensiune de 0,1-1 μm care pot forma aglomerate în cadrul dimensiunii de distribuție de 0,3μm - mm.

 

505

86480

0007631-90-5

bisulfit de sodiu

da

nu

nu

 

(19)

 

 

506

86920

0007632-00-0

nitrit de sodiu

da

nu

nu

0,6

 

 

 

507

59990

0007647-01-0

acid clorhidric

da

nu

nu

 

 

 

 

508

86560

0007647-15-6

bromură de sodiu

da

nu

nu

 

 

 

 

509

23170

0007664-38-2

acid fosforic

da

da

nu

 

 

 

 

72640

510

12789

0007664-41-7

amoniac

da

da

nu

 

 

 

 

35320

511

91920

0007664-93-9

acid sulfuric

da

nu

nu

 

 

 

 

512

81680

0007681-11-0

iodură de potasiu

da

nu

nu

 

(6)

 

 

513

86800

0007681-82-5

iodură de sodiu

da

nu

nu

 

(6)

 

 

514

91840

0007704-34-9

sulf

da

nu

nu

 

 

 

 

515

26360

0007732-18-5

Apă

da

da

nu

 

 

În conformitate cu Directiva 98/83/CE (2)

 

95855

516

86960

0007757-83-7

sulfit de sodiu

da

nu

nu

 

(19)

 

 

517

81520

0007758-02-3

bromură de potasiu

da

nu

nu

 

 

 

 

518

35845

0007771-44-0

acid arahidonic

da

nu

nu

 

 

 

 

519

87120

0007772-98-7

tiosulfat de sodiu

da

nu

nu

 

(19)

 

 

520

65120

0007773-01-5

clorură de mangan

da

nu

nu

 

 

 

 

521

58320

0007782-42-5

grafit

da

nu

nu

 

 

 

 

522

14530

0007782-50-5

clor

nu

da

nu

 

 

 

 

523

45195

0007787-70-4

bromură de cupru

da

nu

nu

 

 

 

 

524

24520

0008001-22-7

ulei de soia

nu

da

nu

 

 

 

 

525

62640

0008001-39-6

ceară japoneză

da

nu

nu

 

 

 

 

526

43440

0008001-75-0

cerezină

da

nu

nu

 

 

 

 

527

14411

0008001-79-4

ulei de ricin

da

da

nu

 

 

 

 

42880

528

63760

0008002-43-5

lecitină

da

nu

nu

 

 

 

 

529

67850

0008002-53-7

ceară montană

da

nu

nu

 

 

 

 

530

41760

0008006-44-8

ceară candelilla

da

nu

nu

 

 

 

 

531

36880

0008012-89-3

ceară de albine

da

nu

nu

 

 

 

 

532

88640

0008013-07-8

ulei de soia, epoxidat

da

nu

nu

60

30 (*)

(32)

(*)  În cazul garniturilor de etanșare din PVC utilizate la sigilarea borcanelor din sticlă care conțin preparate pentru sugari și preparate de continuare, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/141/CE sau preparate pe bază de cereale și alimente pentru copii destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/125/CE, LMS scade la 30 mg/kg

Oxiran < 8 %, indice de iod < 6.

 

533

42720

0008015-86-9

ceară de carnauba

da

nu

nu

 

 

 

 

534

80720

0008017-16-1

acizi polifosforici

da

nu

nu

 

 

 

 

535

24100

0008050-09-7

colofoniu

da

da

nu

 

 

 

 

24130

24190

83840

536

84320

0008050-15-5

ester de colofoniu hidrogenat cu metanol

da

nu

nu

 

 

 

 

537

84080

0008050-26-8

ester de colofoniu cu pentaeritritol

da

nu

nu

 

 

 

 

538

84000

0008050-31-5

ester de colofoniu cu glicerina

da

nu

nu

 

 

 

 

539

24160

0008052-10-6

rășină de ulei de tal

nu

da

nu

 

 

 

 

540

63940

0008062-15-5

acid lignosulfonic

da

nu

nu

0,24

 

A se utiliza doar ca agent de dispersie în dispersiile de materiale plastice

 

541

58480

0009000-01-5

gumă arabică

da

nu

nu

 

 

 

 

542

42640

0009000-11-7

carboximetilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

543

45920

0009000-16-2

dammar

da

nu

nu

 

 

 

 

544

58400

0009000-30-0

gumă de guar

da

nu

nu

 

 

 

 

545

93680

0009000-65-1

gumă tragacanth

da

nu

nu

 

 

 

 

546

71440

0009000-69-5

pectină

da

nu

nu

 

 

 

 

547

55440

0009000-70-8

gelatină

da

nu

nu

 

 

 

 

548

42800

0009000-71-9

cazeină

da

nu

nu

 

 

 

 

549

80000

0009002-88-4

ceară de polietilenă

da

nu

nu

 

 

 

 

550

81060

0009003-07-0

ceară de polipropilenă

da

nu

nu

 

 

 

 

551

79920

0009003-11-6

0106392-12-5

poli(etilen propilen)glicol

da

nu

nu

 

 

 

 

552

81500

0009003-39-8

polivinilpirolidonă

da

nu

nu

 

 

Substanța respectă criteriile de puritate stabilite în Directiva 2008/84/CE a Comisiei (3)

 

553

14500

0009004-34-6

celuloză

da

da

nu

 

 

 

 

43280

554

43300

0009004-36-8

acetobutirat de celuloză

da

nu

nu

 

 

 

 

555

53280

0009004-57-3

etilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

556

54260

0009004-58-4

etilhidroxietilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

557

66640

0009004-59-5

metiletilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

558

60560

0009004-62-0

hidroxietilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

559

61680

0009004-64-2

hidroxipropilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

560

66700

0009004-65-3

metilhidroxipropilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

561

66240

0009004-67-5

metilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

562

22450

0009004-70-0

nitroceluloză

nu

da

nu

 

 

 

 

563

78320

0009004-97-1

polietilenglicol monoricinoleat

da

nu

da

42

 

 

 

564

24540

0009005-25-8

amidon alimentar

da

da

nu

 

 

 

 

88800

565

61120

0009005-27-0

hidroxietilamidon

da

nu

nu

 

 

 

 

566

33350

0009005-32-7

acid alginic

da

nu

nu

 

 

 

 

567

82080

0009005-37-2

alginat de 1,2-propilenglicol

da

nu

nu

 

 

 

 

568

79040

0009005-64-5

monolaurat de polietileneglicol sorbitan

da

nu

nu

 

 

 

 

569

79120

0009005-65-6

monooleat de polietilenglicol sorbitan

da

nu

nu

 

 

 

 

570

79200

0009005-66-7

monopalmitat de polietilenglicol sorbitan

da

nu

nu

 

 

 

 

571

79280

0009005-67-8

monostearat de polietilenglicol sorbitan

da

nu

nu

 

 

 

 

572

79360

0009005-70-3

trioleat de polietilenglicol sorbitan

da

nu

nu

 

 

 

 

573

79440

0009005-71-4

tristearat de polietilenglicol sorbitan

da

nu

nu

 

 

 

 

574

24250

0009006-04-6

cauciuc natural

da

da

nu

 

 

 

 

84560

575

76721

0063148-62-9

polidimetilsiloxan (Gm > 6 800 Da)

da

nu

nu

 

 

Vâscozitate la 25 °C cel puțin egală cu 100 cSt (100 × 10-6 m2/s)

 

576

60880

0009032-42-2

hidroxietilmetilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

577

62280

0009044-17-1

copolimer de izobutilenă-butenă

da

nu

nu

 

 

 

 

578

79600

0009046-01-9

eterul tridecilului polietilenglicol cu fosfatul

da

nu

nu

5

 

Pentru materiale și articole destinate să vină în contact doar cu alimente apoase.

Eterul tridecilului polietilenglicol cu fosfatul (EO ≤ 11) (ester mono- și dialchil) cu un conținut de maximum 10 % polietilenglicol (EO ≤ 11) tridecileter.

 

579

61800

0009049-76-7

hidroxipropilamidon

da

nu

nu

 

 

 

 

580

46070

0010016-20-3

alfa-dextrină

da

nu

nu

 

 

 

 

581

36800

0010022-31-8

azotat de bariu

da

nu

nu

 

 

 

 

582

50240

0010039-33-5

bis(2-etilhexil maleat) de di-n-octilstaniu

da

nu

nu

 

(10)

 

 

583

40400

0010043-11-5

nitrură de bor

da

nu

nu

 

(16)

 

 

584

13620

0010043-35-3

acid boric

da

da

nu

 

(16)

 

 

40320

585

41120

0010043-52-4

clorură de calciu

da

nu

nu

 

 

 

 

586

65280

0010043-84-2

hipofosfit de mangan

da

nu

nu

 

 

 

 

587

68400

0010094-45-8

octadecilerucamidă

da

nu

da

5

 

 

 

588

64320

0010377-51-2

iodură de litiu

da

nu

nu

 

(6)

 

 

589

52645

0010436-08-5

cis-11-eicosenamidă

da

nu

nu

 

 

 

 

590

21370

0010595-80-9

metacrilat de 2-sulfoetil

nu

da

nu

ND

 

 

(1)

591

36160

0010605-09-1

stearat de ascorbil

da

nu

nu

 

 

 

 

592

34690

0011097-59-9

hidroxicarbonat de aluminiu și magneziu

da

nu

nu

 

 

 

 

593

44960

0011104-61-3

oxid de cobalt

da

nu

nu

 

 

 

 

594

65360

0011129-60-5

oxid de mangan

da

nu

nu

 

 

 

 

595

19510

0011132-73-3

lignoceluloză

nu

da

nu

 

 

 

 

596

95935

0011138-66-2

gumă xantan

da

nu

nu

 

 

 

 

597

67120

0012001-26-2

mica

da

nu

nu

 

 

 

 

598

41600

0012004-14-7

0037293-22-4

sulfoaluminat de calciu

da

nu

nu

 

 

 

 

599

36840

0012007-55-5

tetraborat de bariu

da

nu

nu

 

(16)

 

 

600

60030

0012072-90-1

hidromagnezit

da

nu

nu

 

 

 

 

601

35440

0012124-97-9

bromură de amoniu

da

nu

nu

 

 

 

 

602

70240

0012198-93-5

ozocherită

da

nu

nu

 

 

 

 

603

83460

0012269-78-2

pirofilită

da

nu

nu

 

 

 

 

604

60080

0012304-65-3

hidrotalcit

da

nu

nu

 

 

 

 

605

11005

0012542-30-2

acrilat de diciclopentenil

nu

da

nu

0,05

 

 

(1)

606

65200

0012626-88-9

hidroxid de mangan

da

nu

nu

 

 

 

 

607

62245

0012751-22-3

fosfură de fier

da

nu

nu

 

 

A se utiliza numai în polimerii și copolimerii PET

 

608

40800

0013003-12-8

4,4′-butiliden-bis(6-terț-butil-3-metilfenil-ditridecil fosfit)

da

nu

da

6

 

 

 

609

83455

0013445-56-2

acid pirofosforos

da

nu

nu

 

 

 

 

610

93440

0013463-67-7

producătoare de dioxid de titan

da

nu

nu

 

 

 

 

611

35120

0013560-49-1

diesterul acidului 3-aminocrotonic cu eter tiobis (2-hidroxietilic)

da

nu

nu

 

 

 

 

612

16694

0013811-50-2

N,N′-divinil-2-imidazolidonă

nu

da

nu

0,05

 

 

(10)

613

95905

0013983-17-0

wolastonit

da

nu

nu

 

 

 

 

614

45560

0014464-46-1

cristobalit

da

nu

nu

 

 

 

 

615

92080

0014807-96-6

talc

da

nu

nu

 

 

 

 

616

83470

0014808-60-7

cuarț

da

nu

nu

 

 

 

 

617

10660

0015214-89-8

acid 2-acrilamido-2-metilpropansulfonic

nu

da

nu

0,05

 

 

 

618

51040

0015535-79-2

mercaptoacetat de di-n-octilstaniu

da

nu

nu

 

(10)

 

 

619

50320

0015571-58-1

bis(2-etilhexil mercaptoacetat) de di-n-octilstaniu

da

nu

nu

 

(10)

 

 

620

50720

0015571-60-5

dimaleat de di-n-octilstaniu

da

nu

nu

 

(10)

 

 

621

17110

0016219-75-3

5-etilidenbiciclo[2,2,1]2heptenă

nu

da

nu

0,05

 

 

(9)

622

69840

0016260-09-6

oleilpalmitamidă

da

nu

da

5

 

 

 

623

52640

0016389-88-1

dolomită

da

nu

nu

 

 

 

 

624

18897

0016712-64-4

acid 6-hidroxi-2-naftalencarboxilic

nu

da

nu

0,05

 

 

 

625

36720

0017194-00-2

hidroxid de bariu

da

nu

nu

 

 

 

 

626

57800

0018641-57-1

tribehenat de glicerină

da

nu

nu

 

 

 

 

627

59760

0019569-21-2

huntit

da

nu

nu

 

 

 

 

628

96190

0020427-58-1

hidroxid de zinc

da

nu

nu

 

 

 

 

629

34560

0021645-51-2

hidroxid de aluminiu

da

nu

nu

 

 

 

 

630

82240

0022788-19-8

dilaurat de 1,2-propilenglicol

da

nu

nu

 

 

 

 

631

59120

0023128-74-7

1,6-hexametilen-bis[3-(3,5-di-terț-butil-4-hidroxifenil) propionamidă]

da

nu

da

45

 

 

 

632

52880

0023676-09-7

4-etoxibenzoat de etil

da

nu

nu

3,6

 

 

 

633

53200

0023949-66-8

2-etoxi-2′-etiloxanilidă

da

nu

da

30

 

 

 

634

25910

0024800-44-0

tripropilenglicol

nu

da

nu

 

 

 

 

635

40720

0025013-16-5

terț-butil-4-hidroxianisol

da

nu

nu

30

 

 

 

636

31500

0025134-51-4

copolimer al acidului acrilic cu acrilat de 2-etilhexil

da

nu

nu

0,05

(22)

LMS exprimat ca acrilat de 2-etilhexil

 

637

71635

0025151-96-6

dioleat de pentaeritritol

da

nu

nu

0,05

 

A nu se utiliza pentru produse în contact cu alimente grase pentru care ►M7  simulantul D1 și/sau D2 ◄ este stabilit.

 

638

23590

0025322-68-3

polietilenglicol

da

da

nu

 

 

 

 

76960

639

23651

0025322-69-4

polipropilenglicol

da

da

nu

 

 

 

 

80800

640

54930

0025359-91-5

copolimerul formaldehidă-1-naftol

da

nu

nu

0,05

 

 

 

▼M7

641

22331

0025513-64-8

amestec de 1,6-diamino-2,2,4-trimetilhexan (35-45 % g/g) și 1,6-diamino-2,2,4- trimetilhexan (55-65 % g/g)

nu

da

nu

0,05

 

 

 

▼B

642

64990

0025736-61-2

copolimerul sării de sodiu a anhidridei stiren-maleice

da

nu

nu

 

 

Fracțiunea cu greutate moleculară sub 1 000 Da nu trebuie să depășească 0,05 % (g/g)

 

643

87760

0026266-57-9

monopalmitat de sorbitan

da

nu

nu

 

 

 

 

644

88080

0026266-58-0

trioleat de sorbitan

da

nu

nu

 

 

 

 

645

67760

0026401-86-5

tris(izooctil marcaptoacetat) de mono-n-octilstaniu

da

nu

nu

 

(11)

 

 

646

50480

0026401-97-8

bis(izooctil mercaptoacetat) de di-n-octilstaniu

da

nu

nu

 

(10)

 

 

647

56720

0026402-23-3

monohexanoat de glicerină

da

nu

nu

 

 

 

 

648

56880

0026402-26-6

monooctanoat de glicerină

da

nu

nu

 

 

 

 

649

47210

0026427-07-6

polimer de acid dibutiltiostanoic

da

nu

nu

 

 

Unitatea moleculară = (C8H18S3Sn2)n (n = 1,5-2)

 

650

49600

0026636-01-1

bis(izooctil mercaptoacetat) de dimetilstaniu

da

nu

nu

 

(9)

 

 

651

88240

0026658-19-5

tristearat de sorbitan

da

nu

nu

 

 

 

 

652

38820

0026741-53-7

bis (2,4-di-terț-butilfenil)pentaeritritol difosfit

da

nu

da

0,6

 

 

 

653

25270

0026747-90-0

2,4-diizocianat de toluen, dimer

nu

da

nu

 

(17)

1 mg/kg în produs final exprimat drept conținut de izocianat

(10)

654

88600

0026836-47-5

monostearat de sorbitol

da

nu

nu

 

 

 

 

655

25450

0026896-48-0

triciclodecandimetanol

nu

da

nu

0,05

 

 

 

656

24760

0026914-43-2

acid stirensulfonic

nu

da

nu

0,05

 

 

 

657

67680

0027107-89-7

tris(2-etilhexil marcaptoacetat) de mono-n-octilstaniu

da

nu

nu

 

(11)

 

 

658

52000

0027176-87-0

acid dodecilbenzensulfonic

da

nu

nu

30

 

 

 

659

82800

0027194-74-7

monolaurat de 1,2-propilenglicol

da

nu

nu

 

 

 

 

660

47540

0027458-90-8

disulfură de di-terț-dodecil

da

nu

da

0,05

 

 

 

661

95360

0027676-62-6

1,3,5-tris(3,5-di-terț-butil-4-hidroxibenzil)-1,3,5-triazină-2,4,6(1H,3H,5H)-trionă

da

nu

da

5

 

 

 

662

25927

0027955-94-8

1,1,1-tris(4-hidroxifenol)etan

nu

da

nu

0,005

 

A se utiliza numai în policarbonați.

►M8  (1) ◄

663

64150

0028290-79-1

acid linolenic

da

nu

nu

 

 

 

 

664

95000

0028931-67-1

trimetilpropan trimetacrilat-metil metacrilat, copolimer

da

nu

nu

 

 

 

 

665

83120

0029013-28-3

monopalmitat de 1,2-propilenglicol

da

nu

nu

 

 

 

 

666

87280

0029116-98-1

dioleat de sorbitan

da

nu

nu

 

 

 

 

667

55190

0029204-02-2

acid gadoleic

da

nu

nu

 

 

 

 

668

80240

0029894-35-7

ricinoleat de poliglicerină

da

nu

nu

 

 

 

 

669

56610

0030233-64-8

monobehenat de glicerină

da

nu

nu

 

 

 

 

670

56800

0030899-62-8

monolaurat diacetat de glicerină

da

nu

nu

 

(32)

 

 

671

74240

0031570-04-4

fosfat de tris(2,4-di-terț-butilfenil)

da

nu

nu

 

 

 

 

672

76845

0031831-53-5

poliester al 1,4-butandiol cu caprolactonă

da

nu

nu

 

(29)

(30)

Fracțiunea cu greutate moleculară sub 1 000 Da nu trebuie să depășească 0,5 % (g/g)

 

673

53670

0032509-66-3

etilen glicol bis[3,3-bis(3-terț-butil-4-hidroxifenil)butirat]

da

nu

da

6

 

 

 

674

46480

0032647-67-9

dibenziliden sorbitol

da

nu

nu

 

 

 

 

675

38800

0032687-78-8

N,N′-bis([3-(3,5-di-terț-butil-4-hidroxifenil)propionil] hidrazidă

da

nu

da

15

 

 

 

676

50400

0033568-99-9

bis(izooctil maleat) de di-n-octilstaniu

da

nu

nu

 

(10)

 

 

677

82560

0033587-20-1

dipalmitat de 1,2-propilenglicol

da

nu

nu

 

 

 

 

678

59200

0035074-77-2

1,6-hexametilen-bis[3-(3,5-di-terț-butil-4-hidroxifenil) propionat]

da

nu

da

6

 

 

 

679

39060

0035958-30-6

1,1-bis(2-hidroxi-3,5-di-terț-butilfenil)etan

da

nu

da

5

 

 

 

680

94400

0036443-68-2

trietilenglicol bis[3-(3-terț-butil-4-hidroxi-5-metilfenil) propionat]

da

nu

nu

9

 

 

 

681

18310

0036653-82-4

1-hexadecanol

nu

da

nu

 

 

 

 

682

53270

0037205-99-5

etilcarboximetilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

683

66200

0037206-01-2

metilcarboximetilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

684

68125

0037244-96-5

nefelin sienit

da

nu

nu

 

 

 

 

685

85950

0037296-97-2

acid silicic, sare de fluorură de magneziu-sodiu

da

nu

nu

0,15

 

LMS exprimat ca fluorură.

A se utiliza doar în straturile materialelor multistrat care nu vin în contact direct cu alimentele.

 

686

61390

0037353-59-6

hidroximetilceluloză

da

nu

nu

 

 

 

 

687

13530

0038103-06-9

bis (anhidridă ftalică) de 2,2-bis (4-hidroxifenil)propan

nu

da

nu

0,05

 

 

 

13614

688

92560

0038613-77-3

difosfonit de tetracis(2,4-di-terț-butil-fenil)-4,4′-bifenililen

da

nu

da

18

 

 

 

689

95280

0040601-76-1

1,3,5-tris(4-terț-butil-3-hidroxi-2,6-dimetilbenzil)-1,3,5-triazină-2,4,6(1H,3H,5H)-trionă

da

nu

da

6

 

 

 

690

92880

0041484-35-9

tiodietanol bis[3-(3,5-di-terț-butil-4-hidroxifenil) propionat]

da

nu

da

2,4

 

 

 

691

13600

0047465-97-4

3,3-bis(3-metil-4-hidroxifenil)2-indolinonă

nu

da

nu

1,8

 

 

 

692

52320

0052047-59-3

2-(4-dodecilfenil)indol

da

nu

da

0,06

 

 

 

693

88160

0054140-20-4

tripalmitat de sorbitan

da

nu

nu

 

 

 

 

694

21400

0054276-35-6

metacrilat de sulfopropil

nu

da

nu

0,05

 

 

(1)

695

67520

0054849-38-6

tris(izooctil marcaptoacetat) de monometilstaniu

da

nu

nu

 

(9)

 

 

696

92205

0057569-40-1

diester al acidului tereftalic cu 2,2′-metilenbis(4-metil-6-terț-butilfenol)

da

nu

nu

 

 

 

 

697

67515

0057583-34-3

tris (etilhexil mercaptoacetat) de monometilstaniu

da

nu

nu

 

(9)

 

 

698

49595

0057583-35-4

bis (etilhexil mercaptoacetat) de dimetilstaniu

da

nu

nu

 

(9)

 

 

699

90720

0058446-52-9

stearoilbenzoilmetan

da

nu

nu

 

 

 

 

700

31520

0061167-58-6

ester al acidului acrilic cu 2-terț-butil-6-(3-terț-butil-2-hidroxi-5-metilbenzil)-4-metilfenilic

da

nu

da

6

 

 

 

701

40160

0061269-61-2

copolimer de N, N′-bis (2,2,6,6 -tetrametil -4- piperidil) hexametilen-diamină-1,2-dibromoetan

da

nu

nu

2,4

 

 

 

702

87920

0061752-68-9

tetrastearat de sorbitan

da

nu

nu

 

 

 

 

703

17170

0061788-47-4

acizi grași din ulei de cocos

nu

da

nu

 

 

 

 

704

77600

0061788-85-0

ester de polietilenglicol cu ulei de ricin hidrogenat

da

nu

nu

 

 

 

 

705

10599/90A

0061788-89-4

dimerii acizilor grași nesaturați (C18), nehidrogenați, distilați și nedistilați

nu

da

nu

 

(18)

 

(1)

10599/91

706

17230

0061790-12-3

acizi grași din ulei de tal

nu

da

nu

 

 

 

 

707

46375

0061790-53-2

diatomită

da

nu

nu

 

 

 

 

708

77520

0061791-12-6

ester al acidului polietilenglicol cu ulei de ricin

da

nu

nu

42

 

 

 

709

87520

0062568-11-0

monobehenat de sorbitan

da

nu

nu

 

 

 

 

710

38700

0063397-60-4

bis(2-carbobutoxietil)staniu-bis(izooctil mercaptoacetat)

da

nu

da

18

 

 

 

711

42000

0063438-80-2

(2-carbobutoxietil) staniu-tris (izooctil mercaptoacetat)

da

nu

da

30

 

 

 

712

42960

0064147-40-6

ulei de ricin deshidratat

da

nu

nu

 

 

 

 

▼M6

713

43480

0064365-11-3

cărbune activ

da

nu

nu

 

 

Se utilizează doar în PET la un nivel de maximum 10 mg/kg de polimer.

Aceleași cerințe de puritate ca și pentru cărbunele vegetal (E 153) precizate în Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei (4) cu excepția conținutului de cenușă care poate fi de până la 10 % (G/G).

 

0007440-44-0

▼B

714

84400

0064365-17-9

ester de colofoniu hidrogenat cu pentaeritritol

da

nu

nu

 

 

 

 

715

46880

0065140-91-2

3,5-di-terț-butil-4-hidroxibenzilfosfonat de monoetil, sare de calciu

da

nu

nu

6

 

 

 

716

60800

0065447-77-0

copolimer al esterului de dimetil cu acidul 1- (2-hidroxietil)-4-hidroxi- 2,2,6,6-tetrametil piperidin-succinic

da

nu

nu

30

 

 

 

717

84210

0065997-06-0

colofoniu hidrogenat

da

nu

nu

 

 

 

 

718

84240

0065997-13-9

ester de colofoniu hidrogenat cu glicerină

da

nu

nu

 

 

 

 

719

65920

0066822-60-4

copolimer al clorurii de N-metacriloiloxietil-N,N-dimetil -N- carboximetilamoniu cu sarea de sodiu - octadecil metacrilat-etil metacrilat- ciclohexil metacrilat-N-vinil-2- pirolidina

da

nu

nu

 

 

 

 

720

67360

0067649-65-4

tris(izooctil mercaptoacetat) de mono-n-dodecilstaniu

da

nu

nu

 

(25)

 

 

721

46800

0067845-93-6

3,5-di-terț-butil-4-hidroxibenzoat de hexadecil

da

nu

nu

 

 

 

 

722

17200

0068308-53-2

acizi grași din ulei de soia

nu

da

nu

 

 

 

 

723

88880

0068412-29-3

amidon hidrolizat

da

nu

nu

 

 

 

 

724

24903

0068425-17-2

siropuri hidrogenate, pe bază de amidon hidrolizat

nu

da

nu

 

 

În conformitate cu criteriile de puritate pentru siropul de maltitol E 965 (ii) stabilite în Directiva 2008/60/CE a Comisiei (5)

 

▼M6 —————

▼B

726

83599

0068442-12-6

produsele de reacție ale esterului 2-mercaptoetil al acidului oleic cu diclorodimetilstaniu, sulfură de sodiu și triclorometilstaniu

da

nu

da

 

(9)

 

 

727

43360

0068442-85-3

celuloză regenerată

da

nu

nu

 

 

 

 

728

75100

0068515-48-0

0028553-12-0

diesteri cu alcooli primari saturați cu catene ramificate C8-C10, cu mai mult de 60 % C9 ai acidului ftalic.

da

nu

nu

 

(26)

(32)

A se utiliza numai ca:

(a)  plastifiant în materiale și obiecte reutilizabile;

(b)  plastifiant în materiale și obiecte de unică folosință care intră în contact cu alimente fără grăsime, cu excepția preparatelor pentru sugari și a preparatelor de continuare, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/141/CE sau a preparatelor pe bază de cereale și a alimentelor pentru copii destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/125/CE;

(c)  agent tehnic de suport în concentrații de până la 0,1 % din produsul finit.

(7)

729

75105

0068515-49-1

0026761-40-0

diesteri cu alcooli primari saturați cu catene ramificate C9-C11, cu mai mult de 90 % C10 ai acidului ftalic.

da

nu

nu

 

(26)

(32)

A se utiliza numai ca:

(a)  plastifiant în materiale și obiecte reutilizabile;

(b)  plastifiant în materiale și obiecte de unică folosință care intră în contact cu alimente fără grăsime, cu excepția preparatelor pentru sugari și a preparatelor de continuare, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/141/CE sau a preparatelor pe bază de cereale și a alimentelor pentru copii destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/125/CE;

(c)  agent tehnic de suport în concentrații de până la 0,1 % din produsul finit.

(7)

730

66930

0068554-70-1

metilsilsesquioxan

da

nu

nu

 

 

Monomer rezidual în metilsilsesquioxan: < 1 mg metiltrimetoxisilan/kg de metilsilsesquioxan

 

731

18220

0068564-88-5

acid N-heptilaminoundecanoic

nu

da

nu

0,05

 

 

(2)

732

45450

0068610-51-5

copolimer de p-crezol-diciclopentadienă-izobutilenă

da

nu

da

5

 

 

 

733

10599/92A

0068783-41-5

dimerii acizilor grași nesaturați (C18), hidrogenați, distilați și nedistilați

nu

da

nu

 

(18)

 

(1)

10599/93

734

46380

0068855-54-9

diatomită calcinată în flux cu var

da

nu

nu

 

 

 

 

735

40120

0068951-50-8

bis(polietilenglicol)hidroximetilfosfonat

da

nu

nu

0,6

 

 

 

736

50960

0069226-44-4

etilenglicol bis(mercaptoacetat) de di-n-octilstaniu

da

nu

nu

 

(10)

 

 

737

77370

0070142-34-6

polietilenglicol-30 dipolihidroxistearat

da

nu

nu

 

 

 

 

738

60320

0070321-86-7

2-[2-hidroxi-3,5-bis(1,1-dimetilbenzil)fenil]benzotriazol

da

nu

da

1,5

 

 

 

739

70000

0070331-94-1

2,2′-oxamidobis[etil-3-(3,5-di-terț-butil-4-hidroxifenil)-propionat]

da

nu

nu

 

 

 

 

740

81200

0071878-19-8

poli[6-[(1,1,3,3-tetrametilbutil)amino]-1,3,5-triazină-2,4-diil[(2,2,6,6-tetrametil-4-piperidil)-imino]hexametilen[2,2,6,6-tetrametil-4-piperidil)imino]

da

nu

da

3

 

 

 

741

24070

0073138-82-6

acizi rezinici

da

da

nu

 

 

 

 

83610

742

92700

0078301-43-6

polimerul 2,2,4,4-tetrametil-20-(2,3-epoxipropil)-7-oxa-3,20-diazadispiro-[5.1.11.2]-heneicosan-21-onă

da

nu

da

5

 

 

 

743

38950

0079072-96-1

bis(4-etilbenziliden)sorbitol

da

nu

nu

 

 

 

 

744

18888

0080181-31-3

copolimerul acidului 3-hidroxibutanoic cu acidul 3-hidroxipentanoic

nu

da

nu

 

 

Substanța este utilizată ca produs obținut prin fermentație bacteriană. În conformitate cu specificațiile menționate în tabelul 4 din anexa I

 

745

68145

0080410-33-9

2,2′,2”-nitrilo[fosfit de trietil-tris(3,3′,5,5′-tetra-terț-butil-1,1′-bifenil-2,2′-diil)]

da

nu

da

5

 

LMS exprimat ca sumă de fosfit și fosfat

 

746

38810

0080693-00-1

difosfit de bis (2,6-di-terț-butil-4-metilfenil)pentaeritritol

da

nu

da

5

 

LMS exprimat ca sumă de fosfit și fosfat

 

747

47600

0084030-61-5

bis(izooctil mercaproacetat) de di-n-dodecilstaniu

da

nu

da

 

(25)

 

 

748

12765

0084434-12-8

N-(2-aminoetil)-beta-alanină, sare de sodiu

nu

da

nu

0,05

 

 

 

749

66360

0085209-91-2

2,2′-metilen bis (4,6-di-terț-butilfenil) fosfat de sodiu

da

nu

da

5

 

 

 

750

66350

0085209-93-4

2,2′-metilenbis (4,6-di-terț - butilfenil) fosfat de litiu

da

nu

nu

5

 

 

 

751

81515

0087189-25-1

poli(glicerinat de zinc)

da

nu

nu

 

 

 

 

▼M7

752

39890

0087826-41-3

0069158-41- 4

0054686-97-4

0081541-12-0

bis(metilbenziliden)sorbitol

da

nu

nu

 

 

 

 

▼B

753

62800

0092704-41-1

caolin calcinat

da

nu

nu

 

 

 

 

754

56020

0099880-64-5

dibehenat de glicerină

da

nu

nu

 

 

 

 

755

21765

0106246-33-7

4,4′-metilenbis(3-cloro-2,6-dietilanilină)

nu

da

nu

0,05

 

 

(1)

756

40020

0110553-27-0

2,4-bis(octiltiometil)-6-metilfenol

da

nu

da

 

(24)

 

 

757

95725

0110638-71-6

vermiculit, produs de reacție cu citrat de litiu

da

nu

nu

 

 

 

 

758

38940

0110675-26-8

2,4-bis(dodeciltiometil)-6-metilfenol

da

nu

da

 

(24)

 

 

759

54300

0118337-09-0

2,2′-etilidenbis (4,6-di-terț-butilfenil) fluorfosfonit

da

nu

da

6

 

 

 

760

83595

0119345-01-6

produs de reacție al di-terț-butilfosfonit cu bifenil, obținut prin condensarea a 2,4-di-terț-butilfenol cu produsul de reacție Friedel Craft al triclorurii de fosfor și bifenil

da

nu

nu

18

 

Compoziție:

— 4,4′-bifenilen-bis[0,0-bis(2,4-di-terț-butilfenil)fosfonit] (nr. CAS 0038613-77-3) [36-46 % g/g (*)],

— 4,3′-bifenilen-bis[0,0-bis(2,4-di-terț-butilfenil)fosfonit] (nr. CAS 0118421-00-4) [17-23 % g/g (*)],

— 3,3′-bifenilen-bis[0,0-bis(2,4-di-terț-butilfenil)fosfonit] (nr. CAS 0118421-01-5) [1-5 % g/g (*)],

— 4-bifenilen-0,0-bis (2,4-di-terț-butilfenil)fosfonit (nr. CAS 0091362-37-7) [11-19 % g/g (*)],

— tris(2,4-di-terț-butil-fenil)fosfit (nr. CAS 0031570-04-4) [9-18 % g/g (*)],

— 4,4′-bifenilen-0,0-bis(2,4-di-terț-butilfenil)fosfonat-0,0-bis(2,4-di-terț-butilfenil)fosfonit (nr. CAS 0112949-97-0) [< 5 % g/g (*)], Alte specificații:

(*)  Cantitatea de substanță utilizată/cantitatea de preparat.

Alte specificații:

— conținut de fosfor min. 5,4 % până la max. 5,9 %

— indicele de aciditate: max. 10 mg KOH per gram

— intervalul de topire: 85-110 °C

 

761

92930

0120218-34-0

tiodietanolbis(5-metoxicarbonil-2,6-dimetil-1,4-dihidropiridină-3-carboxilat)

da

nu

nu

6

 

 

 

762

31530

0123968-25-2

acrilat de 2,4-di-terț-pentil-6-[1-(3,5-di-terț-pentil-2-hidroxifenil)- etil]fenil

da

nu

da

5

 

 

 

763

39925

0129228-21-3

3,3-bis(metoximetil)-2,5-dimetilhexan

da

nu

da

0,05

 

 

 

764

13317

0132459-54-2

N,N′-bis[4-(etoxicarbonil)-fenil]-1,4,5,8- tetracarboxiimidă de naftalină

nu

da

nu

0,05

 

Puritate > 98,1 % (g/g).

A se utiliza doar în calitate de comonomer (max. 4 %) pentru poliesteri (PET, PBT).

 

765

49485

0134701-20-5

2,4-dimetil-6-(1-metilpentadecil)fenol

da

nu

da

1

 

 

 

766

38879

0135861-56-2

bis(3,4-dimetilbenziliden)sorbitol

da

nu

nu

 

 

 

 

767

38510

0136504-96-6

1,2-bis(3-aminopropil)etilendiamină, polimer cu N-butil-2,2-6,6-tetrametil-4-piperidinamină și 2,4,6-triclor-1,3,5-triazină

da

nu

nu

5

 

 

 

768

34850

0143925-92-2

amine, bis oxidate (alchil gras-hidrogenate)

da

nu

nu

 

 

A nu se utiliza pentru obiecte în contact cu alimente grase pentru care ►M7  simulantul D1 și/sau D2 ◄ este stabilit.

A se utiliza numai în:

(a)  poliolefine la o concentrație de 0,1 % (g/g) și în

(b)  PET la o concentrație de 0,25 % (g/g).

(1)

769

74010

0145650-60-8

fosfit de bis(2,4-di-tert-butil-6-metilfenil) etil

da

nu

da

5

 

LMS exprimat ca sumă de fosfit și fosfat

 

770

51700

0147315-50-2

2-(4,6-difenil-1,3,5-triazin-2-il)-5-(hexiloxi)fenol

da

nu

nu

0,05

 

 

 

771

34650

0151841-65-5

hidroxibis[2,2′-metilenbis(4,6-di-terț-butilfenil)fosfat] de aluminiu

da

nu

nu

5

 

 

 

772

47500

0153250-52-3

N,N′-diciclohexil-2,6-naftalină dicarboxamid

da

nu

nu

5

 

 

 

773

38840

0154862-43-8

difosfit de bis(2,4-dicumilfenil)pentaeritrol

da

nu

da

5

 

LMS exprimat ca sumă a substanței cu forma oxidată a acesteia bis(2,4-dicumilfenil)pentaeritrolfosfat și produsul de hidroliză al acesteia (2,4-dicumilfenol)

 

774

95270

0161717-32-4

fosfit de 2,4,6-tris(terț-butil)fenil-2-butil-2-etil-1,3-propandiol

da

nu

da

2

 

LMS exprimat ca sumă de fosfit, fosfat și produsul de hidroliză = TTBP

 

775

45705

0166412-78-8

acid 1,2-ciclohexanedicarboxilic, ester de diisononil

da

nu

nu

 

(32)

 

 

776

76723

0167883-16-1

polidimetilsiloxan, 3-aminopropil saturat, polimer cu diciclohexilmetan-4,4′-diizocianat

da

nu

nu

 

 

Fracțiunea cu greutate moleculară sub 1 000 Da nu trebuie să depășească 1,5 % (g/g)

 

777

31542

0174254-23-0

acrilat de metil telomer cu ester al 1-dodecanetiol cu C16-C18 alchil

da

nu

nu

 

 

0,5 % în produsul finit

(1)

778

71670

0178671-58-4

pentaeritritol tetracis (2-ciano-3,3-difenilacrilat)

da

nu

da

0,05

 

 

 

▼M7

779

39815

0182121-12-6

9,9-bis(metoximetil)fluoren

da

nu

da

0,05

 

 

►M8  (2) ◄

▼B

780

81220

0192268-64-7

poli-[[6-[N-(2,2,6,6-tetrametil-4-piperidinil)-n-butilamino]-1,3,5-triazin-2,4-diil][2,2,6,6-tetrametil-4-piperidinil)imino]-1,6-hexandiil-[(2,2,6,6-tetrametil-4-piperidinil)imino]]-alfa-[N,N,N′,N′-tetrabutil-N″-(2,2,6,6-tetrametil-4-piperidinil)-N″-[6-(2,2,6,6-tetrametil-4-piperidinilamino)-hexil]-[1,3,5-triazin-2,4,6-triamin]-omega-N,N,N′,N′-tetrabutil-1,3,5-triazin-2,4-diamină]

da

nu

nu

5

 

 

 

781

95265

0227099-60-7

1,3,5-tris(4-benzoilfenil) benzen

da

nu

nu

0,05

 

 

 

782

76725

0661476-41-1

polidimetilsiloxan, 3-aminopropil saturat, polimer cu 1-izocianato-3-izocianatometil-3,5,5-trimetilciclohexan

da

nu

nu

 

 

Fracțiunea cu greutate moleculară sub 1 000 Da nu trebuie să depășească 1 % (g/g)

 

783

55910

0736150-63-3

gliceride, ulei de ricin mono-, hidrogenate, acetați

da

nu

nu

 

(32)

 

 

▼M6

784

95420

0745070-61-5

1,3,5-tris(2,2-dimetilpropanamido) benzen

da

nu

nu

5

 

 

 

▼B

785

24910

0000100-21-0

acid tereftalic

nu

da

nu

 

(28)

 

 

786

14627

0000117-21-5

anhidridă 3-cloroftalică

nu

da

nu

0,05

 

LMS exprimat ca acid 3-cloroftalic

 

787

14628

0000118-45-6

anhidridă 4-cloroftalică

nu

da

nu

0,05

 

LMS exprimat ca acid 4-cloroftalic

 

788

21498

0002530-85-0

[3-(metacriloxi)propil]trimetoxisilan

nu

da

nu

0,05

 

A se utiliza numai în calitate de agent de tratare a suprafețelor aditivilor anorganici

(1)

(11)

789

60027

homopolimeri hidrogenați și/sau copolimeri obținuți din 1-hexenă și/sau 1-octenă și/sau 1-decenă și/sau 1-dodecenă și/sau 1- Tetradecenă (Masă moleculară: 440-12 000 )

da

nu

nu

 

 

Greutate moleculară medie cel puțin egală cu 440 Da.

Vâscozitate la 100 °C cel puțin egală cu 3,8 cSt (3,8 × 10-6 m2/s).

(2)

790

80480

0090751-07-8

0082451-48-7

poli(6-morfolino-1,3,5-triazină-2,4-dil)-[(2,2,6,6-tetrametil-4-piperidil)imino)]-hexametilenă-[(2,2,6,6-tetrametil-4-piperidil)imino)]

da

nu

nu

5

 

Greutate moleculară medie cel puțin egală cu 2 400 Da.

Conținut rezidual de morfolină ≤ 30 mg/kg, de N,N′-bis(2,2,6,6-tetrametilpiperidin-4-il)hexan-1,6-diamin < 15 000 mg/kg, și de 2,4-dicloro-6-morfolino-1,3,5-triazin ≤ 20 mg/kg

(16)

791

92470

0106990-43-6

N,N′,N″,N″-tetracis(4,6-bis(N-butil-(N-metil-2,2,6,6-tetrametilpiperidin-4-il)amino)triazin-2-il)-4,7-diazadecan-1,10-diamin

da

nu

nu

0,05

 

 

 

792

92475

0203255-81-6

3,3′,5,5′-tetracis(terț-butil)-2,2′-dihidroxibifenil, ester ciclic cu acid [3-(3-terț-butil-4-hidroxi-5-metilfenil)propil] oxifosfonic

da

nu

da

5

 

LMS exprimată ca sumă a formelor fosfit și fosfat ale substanței și ale produselor de hidroliză

 

793

94000

0000102-71-6

trietanolamină

da

nu

nu

0,05

 

LMS exprimată ca sumă a trietanolaminei și aductul de hidroclorură exprimat ca trietanolamină

 

▼M2

794

18117

0000079-14-1

acid glicolic

nu

da

nu

 

 

A se utiliza doar în fabricarea acidului poliglicolic (PGA) pentru (i) contact indirect cu alimentele în spatele unor poliesteri precum tereftalat de polietilenă (PET) sau acid polilactic (PLA) și (ii) contact direct cu alimentele al unui amestec de PGA în concentrație de până la 3 % g/g în PET sau PLA.

 

▼B

795

40155

0124172-53-8

N,N′-bis(2,2,6,6-tetrametil-4-piperidil)-N,N′-diformilhexametilendiamină

da

nu

nu

0,05

 

 

(2)

(12)

796

72141

0018600-59-4

2,2′-(1,4-fenilen)bis[4H-3,1-benzoxazin-4-ona]

da

nu

da

0,05

 

LMS inclusiv suma produselor sale de hidroliză

 

▼M2

797

76807

0073018-26-5

poliester al acidului adipic cu 1,3-butandiol, 1,2-propandiol și 2-etil-1-hexanol

da

nu

da

 

(31)

(32)

 

 

▼B

798

92200

0006422-86-2

ester al acidului tereftalic cu bis(2-etilhexil)

da

nu

nu

60

(32)

 

 

▼M6

799

77708

 

eteri de polietilenglicol (EO = 1-50) ai alcoolilor primari cu catenă liniară și ramificată (C8-C22)

da

nu

nu

1,8

 

În conformitate cu conținutul maxim de oxid de etilenă, astfel cum este precizat în criteriile de puritate pentru aditivii alimentari în Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei.

 

▼B

800

94425

0000867-13-0

fosfonoacetat de trietil

da

nu

nu

 

 

A se utiliza numai în PET.

 

801

30607

acizi, C2-C24, alifatici, lineari, monocarboxilici, provenind din uleiuri și grăsimi naturale, sare de litiu

da

nu

nu

 

 

 

 

802

33105

0146340-15-0

alcooli, C12-14 secundari, β-(2-hidroxietoxi), etoxilați

da

nu

nu

5

 

 

(12)

803

33535

0152261-33-1

α-alchene(C20-C24) copolimer cu anhidridă maleică, produs de reacție cu 4-amino-2,2,6,6-tetrametilpiperidină

da

nu

nu

 

 

A nu se utiliza pentru obiecte în contact cu alimente grase pentru care ►M7  simulantul D1 și/sau D2 ◄ este stabilit.

A nu se utiliza în contact cu alimente alcoolice.

(13)

804

80510

1010121-89-7

poli(3-nonil-1,1-dioxo-1-tiopropan-1,3-diil)-bloc-poli(x-oleil-7-hidroxi-1,5-diiminooctan-1,8-diil), amestec de proces cu x = 1 și/sau 5, neutralizat cu acid dodecilbenzensulfonic

da

nu

nu

 

 

A se utiliza doar ca auxiliar de producție a polimerilor la polietilenă (PE), polipropilenă (PP) și polistiren (PS)

 

805

93450

dioxid de titan, acoperit cu un copolimer de n-octiltriclorsilan și [aminotris(acid metilenfosfonic), sare de pentasodiu]

da

nu

nu

 

 

Conținutul de copolimer de tratare a suprafeței dioxidului de titan acoperit este mai mic de 1 % g/g

 

806

14876

0001076-97-7

acid cicloxehan -1,4-dicarboxilic

nu

da

nu

5

 

A se utiliza doar pentru fabricarea poliesterilor

 

▼M3

807

93485

nitrură de titan, nanoparticule

da

nu

nu

 

 

Absența migrării nanoparticulelor de nitrură de titan

A se utiliza doar în polietilentereftalat (PET) până la 20 mg/kg

În PET, aglomeratele au un diametru de 100-500 nm și constau în nanoparticule primare de nitrură de titan; particulele primare au un diametru de aproximativ 20 nm

 

▼B

808

38550

0882073-43-0

bis(4-propilbenziliden)propilsorbitol

da

nu

nu

5

 

LMS inclusiv suma produselor sale de hidroliză

 

809

49080

0852282-89-4

N-(2,6-diizopropilfenil)-6-[4-(1,1,3,3-tetrametilbutil)fenoxi]-1H-benzo[de]izochinolin-1,3(2H)-dionă

da

nu

da

0,05

 

A se utiliza numai în PET.

(6)

(14)

(15)

810

68119

 

neopentil glicol, diesteri și monoesteri cu acid benzoic și acid 2-etilhexanoic

da

nu

nu

5

(32)

A nu se utiliza pentru obiecte în contact cu alimente grase pentru care ►M7  simulantul D1 și/sau D2 ◄ este stabilit.

 

811

80077

0068441-17-8

ceruri de polietilenă, oxidate

da

nu

nu

60

 

 

 

▼M2

812

80350

0124578-12-7

copolimer de poli(acid 12-hidroxistearic)-polietilenimină

da

nu

nu

 

 

A se utiliza doar în materiale plastice în concentrație până la 0,1 % g/g.

Preparat prin reacția dintre poli(acid 12-hidroxistearic) și polietilenimină.

 

▼B

813

91530

diesteri alchilici (C4-C20) sau ciclohexilici de acid sulfosuccinic, săruri

da

nu

nu

5

 

 

 

814

91815

esteri de polietilenglicol monoalchilici (C10-C16) de acid sulfosuccinic, săruri

da

nu

nu

2

 

 

 

815

94985

trimetilolpropan, amestec de triesteri și diesteri cu acid benzoic și acid 2-etilhexanoic

da

nu

nu

5

(32)

A nu se utiliza pentru produse în contact cu alimente grase pentru care ►M7  simulantul D1 și/sau D2 ◄ este stabilit.

 

816

45704

acid cis-1,2-ciclohexandicarboxilic, săruri

da

nu

nu

5

 

 

 

817

38507

acid cis-endo-biciclo[2.2.1]heptan-2,3-dicarboxilic, săruri

da

nu

nu

5

 

A nu se utiliza cu polietilena în contact cu alimente acide.

Puritate ≥ 96 %.

 

818

21530

acid metalilsulfonic, săruri

nu

da

nu

5

 

 

 

819

68110

acid neodecanoic, săruri

da

nu

nu

0,05

 

A nu se utiliza în polimerii care vin în contact cu alimente grase.

A nu se utiliza pentru obiecte în contact cu alimente grase pentru care ►M7  simulantul D1 și/sau D2 ◄ este stabilit.

LMS exprimat ca acid neodecanoic.

 

820

76420

acid pimelic, săruri

da

nu

nu

 

 

 

 

821

90810

acid stearoil-2-lactilic, săruri

da

nu

nu

 

 

 

 

822

71938

acid percloric, săruri

da

nu

nu

0,05

 

 

(4)

823

24889

acid 5-sulfoizoftalic, săruri

nu

da

nu

5

 

 

 

854

71943

0329238-24-6

acid perfluoroacetic, substituit în poziția α cu copolimerul de perfluoro-1,2-propilenglicol și perfluoro-1,1-etilenglicol, cu grupări terminale clorohexafluoropropiloxilice

da

nu

nu

 

 

A se utiliza doar la concentrații de până la 0,5 % g/g în polimerizarea fluoropolimerilor prelucrați la o temperatură minimă de 340 °C și destinați utilizării în obiecte reutilizabile.

 

▼M2

855

40560

 

copolimer (butadien, stiren, metil metacrilat) legat cu 1,3-butandiol dimetacrilat

da

nu

nu

 

 

A se utiliza doar în poli(clorură de vinil) (PVC) rigidă la un nivel maxim de 12 % la temperatura camerei sau mai mică.

 

▼M9

856

40563

25101-28-4

copolimer de (butadienă, stiren, metacrilat de metil, acrilat de butil) legat colateral de divinilbenzen sau de dimetacrilat de 1,3-butandiol

da

nu

nu

 

 

A se utiliza numai în:

— poli(clorură de vinil) (PVC) rigidă la un nivel maxim de 12 % la temperatura camerei sau mai mică; sau

— în concentrație de până la 40 % G/G în articole cu utilizare repetată formate din amestecuri de copolimer de stiren acrilonitril (SAN)/poli (metacrilat de metil) (PMMA), la temperatura camerei sau mai mică, și când există contact doar cu alimente apoase, acide și/sau ușor alcoolice (< 20 %) timp de mai puțin de 1 zi sau când există contact doar cu alimente uscate pentru o perioadă de timp oricât de lungă.

 

▼M2

857

66765

0037953-21-2

copolimer (metil metacrilat, butil acrilat, stiren, glicidil metacrilat)

da

nu

nu

 

 

A se utiliza doar în poli(clorură de vinil) (PVC) rigidă la un nivel maxim de 2 % la temperatura camerei sau mai mică.

 

▼M3

858

38565

0090498-90-1

3,9-bis[2-(3-(3-terț-butil-4-hidroxi-5-metilfenil) propioniloxi)-1,1-dimetiletil]-2,4,8,10-tetraoxaspiro[5,5]undecan

da

nu

da

0,05

 

LMS exprimată ca sumă a substanței și a produsului său de oxidare 3-[(3-(3-terț-butil-4-hidroxi-5-metilfenil)prop-2-enoiloxi)-1,1-dimetiletil]-9-[(3-(3-terț-butil-4-hidroxi-5-metilfenil)propioniloxi)-1,1-dimetiletil]-2,4,8,10-tetraoxaspiro[5,5]-undecan în echilibru cu tautomerul său para chinonă metid

(2)

▼M6

859

 

 

copolimer de (butadienă, acrilat de etil, metacrilat de metil, stiren) reticulat cu divinilbenzen, cu dimensiuni nano

da

nu

nu

 

 

Se utilizează numai ca particule în PVC neplastifiat în concentrație de până la 10 % G/G în contact cu toate tipurile de alimente la temperatura camerei sau la o temperatură inferioară, inclusiv pentru depozitare pe termen lung.

Atunci când este utilizat împreună cu substanța MCA nr. 998 și/sau cu substanța MCA nr. 1043, restricția de 10 % G/G se aplică sumei acestor substanțe.

Diametrul particulelor este > 20 nm și pentru cel puțin 95 % din numărul lor, este > 40 nm.

 

▼B

860

71980

0051798-33-5

perfluoro[acid 2-(poli(n-propoxi)]propanoic]

da

nu

nu

 

 

A se utiliza doar în polimerizarea fluoropolimerilor prelucrați la o temperatură minimă de 265 °C și destinați utilizării în obiecte reutilizabile.

 

861

71990

0013252-13-6

perfluoro[acid 2-(n-propoxi)propanoic]

da

nu

nu

 

 

A se utiliza doar în polimerizarea fluoropolimerilor prelucrați la o temperatură minimă de 265 °C și destinați utilizării în obiecte reutilizabile.

 

▼M2

862

15180

0018085-02-4

3,4-diacetoxi-1-butenă

nu

da

nu

0,05

 

LMS incluzând produsul de hidroliză 3,4-dihidroxi-1-butenă.

A se utiliza doar în calitate de comonomer pentru copolimeri de alcool etilvinilic (EVOH) și alcool polivinilic (PVOH).

(17)

(19)

▼M2

863

15260

0000646-25-3

1,10-decandiamină

nu

da

nu

0,05

 

A se utiliza doar în calitate de comonomer în fabricarea articolelor de poliamidă pentru uz repetat în contact cu alimente apoase, acide și lactate la temperatura camerei sau pentru contact scurt până la 150 °C.

 

▼B

864

46330

0000056-06-4

2,4-diamino-6-hidroxipirimidină

da

nu

nu

5

 

A se utiliza doar în clorura de polivinil (PVC) rigidă în contact cu produse alimentare apoase neacide și nealcoolice

 

▼M3

865

40619

0025322-99-0

copolimer de acrilat de butil, metacrilat de metil și metacrilat de butil

da

nu

nu

 

 

A se utiliza doar în:

(a)  clorura de polivinil (PVC) rigidă la un nivel maxim de 1 % g/g;

(b)  acid polilactic (PLA) la un nivel maxim de 5 % g/g.

 

▼B

866

40620

copolimer de acrilat de butil și de metacrilat de metil, reticulat cu metacrilat de alil

da

nu

nu

 

 

A se utiliza doar în clorura de polivinil (PVC) rigidă la o concentrație maximă de 7 %

 

867

40815

0040471-03-2

copolimer de metacrilat de butil, acrilat de etil și metacrilat de metil

da

nu

nu

 

 

A se utiliza doar în clorura de polivinil (PVC) rigidă la o concentrație maximă de 2 %

 

▼M3

868

53245

0009010-88-2

copolimer de acrilat de etil și metacrilat de metil

da

nu

nu

 

 

A se utiliza doar în:

(a)  clorura de polivinil (PVC) rigidă la un nivel maxim de 2 % g/g;

(b)  acid polilactic (PLA) la un nivel maxim de 5 % g/g;

(c)  polietilentereftalat (PET) la un nivel maxim de 5 % g/g.

 

▼B

869

66763

0027136-15-8

copolimer de acrilat de butil, metacrilat de metil și stiren

da

nu

nu

 

 

A se utiliza doar în clorura de polivinil (PVC) rigidă la o concentrație maximă de 3 %

 

870

95500

0160535-46-6

N,N′,N″-tris(2-metilciclohexil)-1,2,3-propan-tricarboxamidă

da

nu

nu

5

 

 

 

▼M7

871

 

0287916-86-3

acid 12-amino-dodecanoic, polimerizat cu etenă, 2,5-furandionă, α-hidro-ω-hidroxipoli (oxi-1,2-etandiil) și 1-propenă

da

nu

nu

 

 

A se utiliza numai în poliolefine la niveluri de până la 20 % din greutate. Aceste poliolefine se utilizează numai în contact cu alimente pentru care, în tabelul 2 din anexa III, se atribuie simulantul alimentar E, la temperatura ambientală sau la o temperatură mai scăzută și atunci când migrarea fracției oligometrice totale de sub 1 000  Da nu depășește 50 μg/kg de aliment.

(23)

▼M4

872

 

0006607-41-6

2-fenil-3,3-bis (4-hidroxifenil)ftalimidină

nu

da

nu

0,05

 

A se utiliza doar în calitate de comonomer pentru copolimerii de policarbonat

(20)

▼M2

873

93460

 

dioxid de titan reacționat cu octiltrietoxisilan

da

nu

nu

 

 

Produs de reacție al dioxidului de titan cu până la 2 % g/g din substanța de tratare a suprafețelor octiltrietoxisilan, prelucrat la temperaturi înalte.

 

▼M3

874

16265

0156065-00-8

α-dimetil-3-(4’-hidroxi-3’-metoxifenil)propilsililoxi, ω-3-dimetil-3-(4’-hidroxi-3’-metoxifenil)propilsilil polidimetilsiloxan

nu

da

nu

0,05

(33)

A se utiliza doar ca comonomer în policarbonat modificat cu siloxan

Amestecul oligomeric se caracterizează prin formula

C24H38Si2O5(SiOC2H6)n (50 > n ≥ 26)

 

▼B

875

80345

0058128-22-6

stearat de poli(acid 12-hidroxistearic)

da

nu

da

5

 

 

 

878

31335

esteri de acizi grași (C8-C22) provenind din uleiuri și grăsimi animale sau vegetale cu monoalcooli primari (C3-C22) alifatici saturați ramificați

da

nu

nu

 

 

 

 

879

31336

esteri de acizi grași (C8-C22) provenind din uleiuri și grăsimi animale sau vegetale cu monoalcooli primari (C1-C22) alifatici saturați liniari

da

nu

nu

 

 

 

 

▼M6

880

31348

 

esteri ai acizilor grași (C8-C22) cu pentaeritritol'

da

nu

nu

 

 

 

 

881

25187

0003010-96-6

2,2,4,4-tetrametilciclobutan-1,3-diol

nu

da

nu

5

 

Doar pentru:

(a)  articole cu utilizare repetată pentru depozitare de lungă durată la temperatura camerei sau la o temperatură inferioară și umplere la cald;

(b)  materiale și obiecte cu utilizare unică în calitate de comonomer la un nivel maxim de utilizare de 35 mol % a componentei diol din poliesteri și dacă astfel de materiale și obiecte sunt destinate depozitării de lungă durată la temperatura camerei sau la o temperatură inferioară a tipurilor de alimente care au un conținut de alcool de până la 10 % și pentru care în tabelul 2 din anexa III nu se atribuie simulant D2. Condițiile de umplere la cald sunt permise pentru astfel de materiale și obiecte cu utilizare unică.

 

▼B

882

25872

0002416-94-6

2,3,6-trimetilfenol

nu

da

nu

0,05

 

 

 

883

22074

0004457-71-0

3-metil-1,5-pentandiol

nu

da

nu

0,05

 

A se utiliza doar în materiale în contact cu produse alimentare la un raport suprafață-masă de până la 0,5 dm2/kg

 

884

34240

0091082-17-6

esteri de acid alchil(C10-C21)sulfonic cu fenol

da

nu

nu

0,05

 

A nu se utiliza pentru obiecte în contact cu alimente grase pentru care ►M7  simulantul D1 și/sau D2 ◄ este stabilit.

 

885

45676

0263244-54-8

oligomeri ciclici de (tereftalat de butilenă)

da

nu

nu

 

 

A se utiliza doar în materialele plastice din tereftalat de polietilenă (PET), tereftalat de polibutilenă (PBT), policarbonat (PC), polistiren (PS) și clorură de polivinil (PVC) rigidă în concentrații de până la 1 % g/g, în contact cu produse alimentare apoase, acide și alcoolice, pentru depozitarea de lungă durată la temperatura camerei.

 

▼M2

894

93360

0016545-54-3

acid tiodipropionic, ester de ditetradecil

da

nu

nu

 

(14)

 

 

895

47060

0171090-93-0

acid 3-(3,5-di-terț-butil-4-hidroxifenil) propanoic, esteri cu alcooli C13-C15 ramificați și liniari

da

nu

nu

0,05

 

A se utiliza numai în poliolefine în contact cu alimente altele decât produsele bogate în grăsimi/ cu conținut mare de alcool și lactate.

 

896

71958

0958445-44-8

acid 3H-perfluoro-3-[(3-metoxi-propoxiy) propanoic], sare de amoniu

da

nu

nu

 

 

A se utiliza numai în polimerizarea fluoropolimerilor atunci când este:

— prelucrată la temperaturi mai mari de 280 °C timp de cel puțin 10 minute;

— prelucrată la temperaturi mai mari de 190 °C în concentrație de până la 30 % g/g pentru utilizarea în amestecuri cu polimeri de polioximetilenă și destinată articolelor cu utilizare repetată.

 

▼M3

902

 

0000128-44-9

1,1-dioxid de 1,2-benzizotiazol-3(2H)-onă, sare de sodiu

da

nu

nu

 

 

Substanța respectă criteriile de puritate specifice stabilite în Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei (8)

 

▼M6

903

 

37486-69-4

2H-perfluor-[(5,8,11,14-tetrametil)-tetraetilenglicol etil propil eter]

da

nu

nu

 

 

Se utilizează doar ca auxiliar în producția de polimeri în polimerizarea fluorpolimerilor destinați:

(a)  materialelor și obiectelor cu utilizare unică și repetată atunci când sunt sinterizate sau prelucrate (nesinterizate) la temperaturi de cel puțin 360 °C timp de cel puțin 10 minute sau la temperaturi mai înalte pentru o perioade echivalente mai scurte;

(b)  materialelor și obiectelor cu utilizare unică și repetată atunci când sunt prelucrate (nesinterizate) la temperaturi între 300 °C și 360 °C timp de cel puțin 10 de minute.

 

▼M2

923

39150

0000120-40-1

N,N-bis(2-hidroxietil)dodecanamidă

da

nu

nu

5

 

Cantitatea reziduală de dietanolamină în materiale plastice, ca impuritate și produs de descompunere a substanței, nu ►M7  trebuie ◄ să determine o migrare a dietanolaminei mai mare de 0,3 mg/kg de aliment.

(18)n

924

94987

 

trimetilolpropan, amestec de triesteri și diesteri cu acizi n-octanoic și n-decanoic

da

nu

nu

0,05

 

A se utiliza doar în PET în contact cu toate tipurile de alimente, altele decât produsele bogate în grăsimi, cu conținut mare de alcool și lactate.

 

926

71955

0908020-52-0

acid perfluoro[(2-etiloxi-etoxi) acetic], sare de amoniu

da

nu

nu

 

 

A se utiliza doar în polimerizarea fluoropolimerilor care sunt prelucrați la temperaturi mai mari de 300 °C timp de cel puțin 10 minute.

 

▼M6

969

 

24937-78-8

ceară de copolimer de etilenă și acetat de vinil

da

nu

nu

 

 

Se utilizează doar în calitate de aditiv în polimeri până la o concentrație de 2 % G/G în poliolefine.

Migrarea fracției oligomerice cu greutate moleculară mică sub 1 000 Da nu depășește 5 mg/kg de aliment.

 

▼M2

971

25885

0002459-10-1

trimetil trimelitat

nu

da

nu

 

 

A se utiliza doar în calitate de comonomer până la o concentrație de 0,35 % g/g pentru a produce poliesteri modificați destinați să fie utilizați în contact cu alimente apoase și uscate care nu au grăsimi libere la suprafață.

(17)

972

45197

0012158-74-6

hidroxid fosfat de cupru

da

nu

nu

 

 

 

 

973

22931

0019430-93-4

(perfluorobutil)etilenă

nu

da

nu

 

 

A se utiliza doar în calitate de comonomer până la o concentrație de 0,1 % g/g în polimerizarea fluoropolimerilor, sinterizați la temperaturi înalte.

 

▼M7

974

74050

939402-02-5

acid fosforos, triesteri de 2,4-bis(1,1-dimetilpropil)fenil și 4-(1,1-dimetilpropil)fenil în amestec

da

nu

da

5

 

LMS exprimată ca sumă a formelor fosfit și fosfat ale substanței, 4-tert-amilfenol și 2,4-di-tert-amilfenol.

Migrarea substanței 2,4-di-tert-amilfenol nu trebuie să depășească 1 mg/kg de aliment.

 

▼M3

979

79987

copolimer de polietilentereftalat, polibutadienă hidroxilată și anhidridă piromelitică

da

nu

nu

 

 

A se utiliza doar în polietilentereftalat (PET) la un nivel maxim de 5 % g/g.

 

▼M4

988

 

3634-83-1

1,3-bis(izocianatometil)benzen

nu

da

nu

 

(34)

LMS(T) se aplică migrării produsului său de hidroliză, 1,3-benzendimetanamină

A se utiliza doar în calitate de comonomer la fabricarea unui strat intermediar pe o folie polimerică de poli(etilen tereftalat) într-o folie multistratificată

 

▼M6

998

 

 

copolimer de (butadienă, acrilat de etil, metacrilat de metil, stiren) nereticulat, cu dimensiuni nano

da

nu

nu

 

 

Se utilizează numai ca particule în PVC neplastifiat în concentrație de până la 10 % G/G în contact cu toate tipurile de alimente la temperatura camerei sau la o temperatură inferioară, inclusiv pentru depozitare pe termen lung.

Atunci când este utilizat împreună cu substanța MCA nr. 859 și/sau cu substanța MCA nr. 1043, restricția de 10 % G/G se aplică sumei acestor substanțe.

Diametrul particulelor este > 20 nm și pentru cel puțin 95 % din numărul lor, este > 40 nm.

 

▼M8

1007

 

976-56-7

dietil[[3,5-bis(1,1-dimetiletil)-4-hidroxifenil]metil]fosfonat

nu

da

nu

 

 

A se utiliza numai în concentrație de până la 0,2 % g/g pe baza greutății polimerului final în cadrul procesului de polimerizare pentru producerea poli(etilenei tereftalat) (PET)

 

1016

 

 

copolimer de (acid metacrilic, acrilat de etil, n-butil acrilat, metacrilat de metil și butadienă) în nanoformă

da

nu

nu

 

 

A se utiliza numai în concentrații de până la:

(a)  10 % g/g în PVC neplastifiat;

(b)  15 % g/g în PLA neplastifiat.

Materialul final se utilizează la temperatura ambiantă sau la o temperatură mai mică

 

▼M6

1017

 

25618-55-7

poliglicerol

da

nu

nu

 

 

Se prelucrează în condiții care să împiedice descompunerea substanței și până la o temperatură maximă de 275 °C.

 

▼M8

1030

 

 

argilă de montmorilonit, modificată cu clorură de dimetil-dialchil(C16-C18)-amoniu

da

nu

nu

 

 

A se utiliza numai în concentrație de până la 12 % (g/g) în poliolefine aflate în contact cu produse alimentare uscate cărora li se atribuie simulantul E în tabelul 2 din anexa III, la temperatura ambiantă sau la o temperatură mai mică.

Suma migrării specifice a substanțelor 1-clorohexadecan și 1-clorooctadecan nu trebuie să depășească 0,05 mg/kg de aliment.

Poate conține plachete în nanoformă care au doar o singură dimensiune mai mică de 100 nm. Aceste plachete trebuie să fie orientate în paralel cu suprafața polimerului și să fie complet integrate în polimer

 

▼M7

1031

 

3238-40-2

acid furan-2,5-dicarboxilic

nu

da

nu

5

 

A se utiliza numai în calitate de monomer pentru producerea polimerului polietilen-furanoat. Migrarea fracției oligometrice de sub 1 000  Da nu trebuie să depășească 50 μg/kg de aliment (exprimată ca acid furan-2,5-dicarboxilic).

(22)

(23)

1034

 

3710-30-3

1,7-octadienă

nu

da

nu

0,05

 

A se utiliza numai ca comonomer de reticulare la fabricarea poliolefinelor destinate să intre în contact cu orice tip de alimente pentru stocarea pe termen lung la temperatura camerei, inclusiv în cazul în care sunt ambalate în condiții de umplere la cald.

 

▼M6

1043

 

 

copolimer de (butadienă, acrilat de etil, metacrilat de metil, stiren) reticulat cu 1,3-butandiol dimetacrilat, cu dimensiuni nano

da

nu

nu

 

 

Se utilizează numai ca particule în PVC neplastifiat în concentrație de până la 10 % G/G în contact cu toate tipurile de alimente la temperatura camerei sau la o temperatură inferioară, inclusiv pentru depozitare pe termen lung.

Atunci când este utilizat împreună cu substanța MCA nr. 859 și/sau cu substanța MCA nr. 998, restricția de 10 % G/G se aplică sumei acestor substanțe.

Diametrul particulelor este > 20 nm și pentru cel puțin 95 % din numărul lor, este > 40 nm.

 

▼M7

1045

 

1190931-27-1

perfluoro{acid acetic, 2-[(5-metoxi-1,3-dioxolan-4-il)oxi]}, sare de amoniu

da

nu

nu

 

 

A se utiliza numai ca adaos în procesul de producție a polimerilor în cursul fabricării fluoropolimerilor în condiții de temperatură ridicată de cel puțin 370 °C.

 

1046

 

 

oxid de zinc, nanoparticule, acoperite cu [3-(metacriloxi)propil]trimetoxisilan (MCA nr. 788)

da

nu

nu

 

 

A se utiliza numai în polimeri neplastifiați.

Trebuie respectare restricțiile și specificațiile prevăzute pentru substanța MCA nr. 788.

 

1048

 

624-03-3

dipalmitat de etilenglicol

da

nu

nu

 

(2)

A se utiliza numai dacă este produs dintr-un precursor de acizi grași obținut din grăsimi sau uleiuri alimentare.

 

1050

 

 

oxid de zinc, nanoparticule, neacoperite

da

nu

nu

 

 

A se utiliza numai în polimeri neplastifiați.

 

1051

 

42774-15-2

N,N′-bis(2,2,6,6-tetrametil-4-piperidinil) izoftalamidă

da

nu

nu

5

 

 

 

1052

 

1455-42-1

2,4,8,10-tetraoxaspiro[5.5]undecan-3,9-dietanol,β3,β3,β9,β9-tetrametil- („SPG”)

nu

da

nu

5

 

A se utiliza numai ca monomer pentru producerea poliesterilor. Migrarea oligomerilor de sub 1 000  Da nu trebuie să depășească 50 μg/kg de aliment (exprimată ca SPG).

(22)

(23)

1053

 

 

acizi grași, C16–18 saturați, esteri cu dipentaeritritol

da

nu

nu

 

 

A se utiliza numai dacă este produs dintr-un precursor de acizi grași obținut din grăsimi sau uleiuri alimentare.;

 

▼M8

1055

 

7695-91-2

58-95-7

acetat de α-tocoferol

da

nu

nu

 

 

A se utiliza numai ca antioxidant în poliolefine.

(24)

1060

 

 

coji de semințe de floarea-soarelui măcinate

da

nu

nu

 

 

A se utiliza numai la temperatura ambiantă sau la o temperatură mai mică în contact cu produse alimentare cărora, în tabelul 2 din anexa III, li se atribuie simulantul alimentar E.

Cojile de semințe se obțin din semințe de floarea-soarelui care sunt adecvate pentru consumul uman.

Temperatura de prelucrare a plasticului care conține aditivul nu trebuie să depășească 240 °C.

 

▼M9

1061

 

80512-44-3

2,4,4′-trifluorbenzofenonă

nu

da

nu

 

 

A se utiliza doar ca un comonomer la fabricarea materialelor plastice din polieter eter cetonă în concentrație de până la 0,3 % G/G din materialul finit.

 

▼M8

1062

 

 

amestec compus din 97 % ortosilicat de tetraetil (TEOS) cu nr. CAS 78-10-4 și 3 % hexametildisilazan (HMDS) cu nr. CAS 999-97-3

nu

da

nu

 

 

A se utiliza numai pentru producerea de PET reciclat și în concentrație de până la 0,12 % (g/g)

 

▼M9

1063

 

1547-26-8

2,3,3,4,4,5,5-heptafluor-1-pentenă

nu

da

nu

 

 

A se utiliza numai împreună cu comonomerii de tetrafluoretilenă și/sau de etilenă la fabricarea fluorcopolimerilor pentru aplicația ca adjuvanți tehnologici polimerici la concentrații de până la 0,2 % G/G din materialele care vin în contact cu alimentele și în cazurile în care fracția masică cu greutate moleculară mică sub 1 500  Da în fluorcopolimer nu depășește concentrația de 30 mg/kg

 

1064

 

39318-18-8

oxid de tungsten

da

nu

nu

0,05

 

Stoichiometrie: WOn, n = 2,72 – 2,90

(25)

1065

 

85711-28-0

amestec de alkanamide cu resturi de metil și alkanamide cu catenă liniară C14 – C18, derivate din acizi grași

da

nu

nu

5

 

A se utiliza doar la fabricarea de articole produse din poliolefine și care nu intră în contact cu alimentele pentru care simulantul alimentar D2 este atribuit în tabelul 2 din anexa III.

(26)

▼B

(1)   JO L 302, 19.11.2005, p. 28.

(2)   JO L 330, 5.12.1998, p. 32.

(3)   JO L 253, 20.9.2008, p. 1.

(4)   Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei din 9 martie 2012 de stabilire a specificațiilor pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 83, 22.3.2012, p. 1).

(5)   JO L 158, 18.6.2008, p. 17.

(6)   Sugari, conform definiției de la articolul 2 din Directiva 2006/141/CE.

(7)   Această restricție se aplică de la 1 mai 2011 în ceea ce privește fabricarea și de la 1 iunie 2011 în ceea ce privește introducerea pe piață și importul în Uniune.

(8)   JO L 83, 22.3.2012, p. 1.

2.   Restricții de grup pentru substanțe

Tabelul 2 cu restricțiile de grup conține următoarele informații:

coloana 1 (Restricția de grup nr.): conține numărul de identificare al grupului de substanțe pentru care se aplică restricția de grup. Este vorba despre numărul menționat în tabelul 1 coloana 9 din prezenta anexă;

coloana 2 (Substanța MCA nr.): conține numerele unice de identificare ale substanțelor pentru care se aplică restricția de grup. Este vorba despre numărul menționat în tabelul 1 coloana 1 din prezenta anexă;

coloana 3 LMS (T) [mg/kg]: conține limita de migrare specifică totală pentru suma substanțelor aplicabilă grupului respectiv. Aceasta se exprimă în mg de substanță per kg de aliment. Se indică ND dacă substanța nu migrează în cantități detectabile;

coloana 4 (Specificația restricției de grup): conține o indicație privind substanța a cărei greutate moleculară reprezintă baza exprimării rezultatului.



Tabelul 2

(1)

(2)

(3)

(4)

Restricția de grup nr.

Substanța MCA nr.

LMS (T)

[mg/kg]

Specificația restricției de grup

1

128

211

6

exprimat ca aldehidă acetică

▼M7

2

89

227

263

1048

30

exprimat ca etilenglicol

▼B

3

234

248

30

exprimat ca acid maleic

4

212

435

15

exprimat în caprolactamă

5

137

472

3

exprimat ca sumă a substanțelor

6

412

512

513

588

1

exprimat ca iod

7

19

20

1,2

exprimat ca amină terțiară

8

317

318

319

359

431

464

6

exprimat ca sumă a substanțelor

9

650

695

697

698

726

0,18

exprimat ca staniu

10

28

29

30

31

32

33

466

582

618

619

620

646

676

736

0,006

exprimat ca staniu

11

66

645

657

1,2

exprimat ca staniu

12

444

469

470

30

exprimat ca sumă a substanțelor

13

163

285

1,5

exprimat ca sumă a substanțelor

▼M2

14

294

5

exprimat ca suma dintre substanțe și produsele lor de oxidare

368

894

▼M6

15

98

196

344

15

exprimat ca formaldehidă

▼B

16

407

583

584

599

6

exprimat ca bor

Without prejudice to the provisions of Directive 98/83/EC

17

4

167

169

198

274

354

372

460

461

475

476

485

490

653

ND

exprimat în conținut de izocianat

18

705

733

0,05

exprimat ca sumă a substanțelor

19

505

516

519

10

exprimat ca SO2

20

290

386

390

30

exprimat ca sumă a substanțelor

21

347

349

5

exprimat ca acid trimelitic

22

70

147

176

218

323

325

365

371

380

425

446

448

456

636

6

exprimat ca acid acrilic

23

150

156

181

183

184

355

370

374

439

440

447

457

482

6

exprimat ca acid metacrilic

24

756

758

5

exprimat ca sumă a substanțelor

25

720

747

0,05

sumă de mono-n-dodeciltin tris(isooctil mercaptoacetat), di-n-dodeciltin bis(isooctil mercaptoacetat), triclorură de mono-dodeciltin și diclorură de di-dodeciltin) exprimată ca suma clorurii de mono- și di-dodeciltin

26

728

729

9

exprimat ca sumă a substanțelor

27

188

291

5

exprimat ca acid izoftalic

28

191

192

785

7,5

exprimat ca acid tereftalic

29

342

672

0,05

expressed as the sum of 6-hydroxyhexanoic acid and caprolactone

▼M6

30

254

344

672

5

exprimat ca 1,4-butandiol

▼B

31

73

797

30

exprimat ca sumă a substanțelor

32

8

72

73

138

140

157

159

207

242

283

532

670

728

729

775

783

797

798

810

815

60

exprimat ca sumă a substanțelor

▼M3

33

180

874

ND

exprimată ca eugenol

▼M4

34

421

988

0,05

Exprimat ca 1,3-benzendimetanamină

▼B

3.   Observații privind verificarea conformității

Tabelul 3 cu observații privind verificarea conformității conține următoarele informații:

coloana 1 (Nr. observației): conține numărul de identificare al observației. Este vorba despre numărul menționat în tabelul 1 coloana 11 din prezenta anexă;

coloana 2 (Observații privind verificarea conformității): conține norme care se respectă la testarea conformității substanței cu limite de migrare specifice sau alte restricții sau conține observații privind situații în care există riscul neconformității.



Tabelul 3

(1)

(2)

Nr. observației

Observații privind verificarea conformității

(1)

Verificarea conformității prin conținutul rezidual per suprafață de contact cu alimentul (CMA) până la apariția unei metode analitice.

(2)

Există riscul ca LMS sau LMG să fie depășite în simulanții de alimente grase.

(3)

Există riscul ca migrarea substanței să deterioreze caracteristicile organoleptice ale produsului alimentar cu care vine în contact și, în acest caz, produsul finit nu respectă articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul Cadru (CE) nr. 1935/2004.

▼M3

(4)

Testul de conformitate, în cazul contactului cu materii grase, ►M7  se efectuează ◄ utilizând simulanți alimentari grași saturați, precum simulantul D2.

▼B

(5)

Testul de conformitate, în cazul contactului cu materii grase, ►M7  se efectuează ◄ utilizând izooctan ca substitut al simulantului D2 (instabil).

(6)

Limita de migrare poate fi depășită la o temperatură foarte ridicată.

(7)

Dacă se realizează testarea pe aliment, se ține cont de anexa V punctul 1.4.

(8)

Verificarea conformității prin conținutul rezidual per suprafață de contact cu alimentul (CMA); QMA = 0,005 mg/6 dm2.

(9)

Verificarea conformității prin conținutul rezidual per suprafață de contact cu alimentul (CMA) până la apariția unei metode analitice pentru testarea migrării. Raportul suprafață/cantitate de aliment trebuie să fie mai mic de 2 dm2/kg

(10)

Verificarea conformității prin conținutul rezidual per suprafață de contact cu alimentul (CMA) în cazul reacției cu alimentul sau cu simulantul.

(11)

Este disponibilă numai o metodă de analiză pentru determinarea monomerului rezidual în umplutura tratată.

(12)

Există riscul ca LMS să fie depășită în poliolefine.

(13)

Sunt disponibile numai o metodă de determinare a conținutului în polimer și o metodă de determinare a materiilor prime în simulanții alimentari.

(14)

Există riscul ca LMS să fie depășită în materiale plastice care conțin mai mult de 0,5 % g/g din substanță.

(15)

Există riscul ca LMS să fie depășită în contact cu alimente cu un conținut ridicat de alcool.

(16)

Există riscul ca LMS să fie depășită în polietilena de densitate joasă (low-density polyethylene -LDPE) care conține mai mult de 0,3 % g/g din substanță, în contact cu alimente grase.

(17)

Este disponibilă numai o metodă de determinare a conținutului rezidual al substanței în polimer

▼M2

(18)

Există riscul ca LMS să fie depășită în cazul polietilenei cu densitate mică (LDPE).

(19)

Există riscul ca LMG să fie depășită în contact direct cu alimentele apoase în cazul copolimerilor de alcool etilvinilic (EVOH) și alcool polivinilic (PVOH).

▼M4

(20)

Substanța conține anilină ca impuritate; este necesară verificarea conformității cu restricția stabilită pentru aminele aromatice primare în anexa II punctul 2.

▼M6

(21)

În cazul unei reacții cu alimente sau cu simulanți, verificarea conformității include verificarea faptului că limitele de migrare a produșilor de hidroliză, formaldehida și 1,4-butandiolul, nu se depășesc.

▼M7

(22)

Atunci când substanța este utilizată în contact cu alimente nealcoolice pentru care, în tabelul 2 din anexa III, se atribuie simulantul alimentar D1, pentru verificarea conformității se utilizează simulantul alimentar C în loc de simulantul alimentar D1.

(23)

Atunci când este introdus pe piață un material sau un obiect finit care conține această substanță, din documentele justificative menționate la articolul 16 trebuie să facă parte o metodă descrisă în detaliu care permite să se determine dacă migrarea oligomerilor respectă restricțiile prevăzute în coloana 10 din tabelul 1. Această metodă trebuie să poată fi utilizată de o autoritate competentă pentru verificarea conformității. Dacă este disponibilă public o metodă adecvată, se face trimitere la metoda respectivă. Dacă metoda prevede un eșantion de calibrare, se furnizează autorității competente, la cerere, un eșantion suficient.

▼M8

(24)

Substanța sau produsele sale de hidroliză sunt aditivi alimentari autorizați și trebuie verificată conformitatea cu articolul 11 alineatul (3).

▼M9

(25)

Atunci când este utilizat ca agent de reîncălzire în polietilentereftalat (PET), verificarea conformității cu limita de migrare specifică nu este necesară; în toate celelalte cazuri, conformitatea cu limita de migrare specifică se verifică în conformitate cu articolul 18; limita specifică de migrare este exprimată ca mg de tungsten/kg de aliment.

(26)

Migrarea stearamidei, menționată în tabelul 1 ca substanța MCA nr. 306, căreia nu i se aplică nicio limită de migrare specifică, este exclusă din verificarea conformității migrării amestecului, limita de migrare specifică pentru amestec fiind precizată.

▼B

4.   Specificații detaliate privind substanțele

Tabelul 4 cu specificații detaliate privind substanțele conține următoarele informații:

coloana 1 (Substanța MCA nr.): conține numărul unic de identificare al substanțelor menționate în tabelul 1 coloana 1 din anexa I cărora li se aplică specificația;

coloana 2 (Specificații detaliate privind substanța): conține specificațiile privind substanța.



Tabelul 4

(1)

(2)

Substanța MCA nr.

Specificații detaliate privind substanța

744

Definiția

Copolimerii se obțin prin fermentarea controlată a Alcaligenes eutrophus, utilizând amestecuri de glucoză și acid propanoic ca surse de carbon. Organismul utilizat nu este modificat genetic și provine dintr-un singură sușă sălbatică de organism Alcaligenes eutrophus, H16 NCIMB 10442. Tulpinile inițiale de organisme se păstrează sub formă liofilizată în fiole. O tulpină de lucru/parțială se prepară din tulpina inițială, se păstrează în azot lichid și se utilizează le prepararea inoculatorului pentru linul de fermentare. Probele de lin de fermentare se examinează zilnic, atât microscopic, cât și pentru constatarea modificărilor morfologiei coloniilor pe diverse geloze la temperaturi diferite. Copolimerii se izolează de bacteriile tratate termic prin digestia controlată a celorlalte componente celulare, spălare și uscare. Copolimerii rezultați se oferă în mod normal sub formă de granule de o anumită compoziție, formate prin topire, care conțin aditivi ca agenți de formare a germenilor de cristalizare, plastifianți, agenți de umplere, stabilizatori și pigmenți care se conformează specificațiilor individuale și generale.

 

Denumire chimică

Poli(3-D-hidroxibutanoat-co-3-D-hidroxipentanoat)

 

Număr CAS

0080181-31-3

 

Formula structurală

image unde n/(m + n) este mai mare decât 0 și mai mic sau egal cu 0,25

 

Masă moleculară medie

Minimum 150 000 daltoni (măsurați prin cromatografie cu penetrație în gel)

 

Compoziție

După hidroliza unui amestec de acizi 3-D-hidroxibutanoic și 3-D-hidroxipentanoic, se determină minimum 98 % poli(3-D-hidroxibutanoat-co-3-D-hidroxipentanoat)

 

Descriere

După izolare, o pudră albă la aproape albă

 

Caracteristici

 

 

Teste de identificare:

 

 

Solubilitate

Solubil în hidrocarburi clorurate, de exemplu, cloroform sau diclormetan, dar practic insolubil în etanol, alcani alifatici și apă

 

Restricție

CMA pentru acidul crotonic este de 0,05 mg/6 dm2

 

Puritate

Înaintea granulării, pudra de copolimer materie primă trebuie să conțină:

 

— azot

Maximum 2 500 mg/kg de material plastic

 

— zinc

Maximum 100 mg/kg de material plastic

 

— cupru

Maximum 5 mg/kg de material plastic

 

— plumb

Maximum 2 mg/kg de material plastic

 

— arsen

Maximum 1 mg/kg de material plastic

 

— crom

Maximum 1 mg/kg de material plastic




ANEXA II

Restricții privind materiale și obiecte

1.

Materialele și obiectele din plastic nu eliberează următoarele substanțe în cantități care depășesc limitele de migrare specifice următoare:

Bariu = 1 mg/kg de aliment sau simulant alimentar.

Cobalt = 0,05 mg/kg de aliment sau simulant alimentar.

Cupru = 5 mg/kg de aliment sau simulant alimentar.

Fier = 48 mg/kg de aliment sau simulant alimentar.

Litiu = 0,6 mg/kg de aliment sau simulant alimentar.

Mangan = 0,6 mg/kg de aliment sau simulant alimentar.

Zinc = 25 mg/kg de aliment sau simulant alimentar.

▼M7

2.

Aminele aromatice primare care nu sunt enumerate în tabelul 1 din anexa I nu trebuie să migreze sau să fie eliberate în alt mod din materialele și obiectele din plastic în alimente sau simulanți alimentari, în conformitate cu articolul 11 alineatul (4). Limitele de detectare menționate la articolul 11 alineatul (4) al doilea paragraf se aplică sumei aminelor aromatice primare eliberate.

▼B




ANEXA III

Simulanți alimentari

1.   Simulanți alimentari

Pentru demonstrarea conformității pentru materiale și obiecte din plastic care nu au intrat încă în contact cu alimentul, se desemnează simulanții alimentari enumerați în continuare în tabelul 1.

▼M7



Tabelul 1

Lista simulanților alimentari

Simulant alimentar

Abreviere

Etanol 10 % (v/v)

Simulant alimentar A

Acid acetic 3 % (g/v)

Simulant alimentar B

Etanol 20 % (v/v)

Simulant alimentar C

Etanol 50 % (v/v)

Simulant alimentar D1

Orice ulei vegetal care conține substanță nesaponificabilă în proporție de sub 1 %.

Simulant alimentar D2

poli(oxid de 2,6-difenil-p-fenilen), dimensiunea particulei 60-80 mesh, dimensiunea porilor 200 nm

Simulant alimentar E

▼B

2.   Atribuirea generală a simulanților alimentari la alimente

Simulanții alimentari A, B și C se atribuie alimentelor cu caracter hidrofil și capabile de extragere a substanțelor hidrofile. Simulantul alimentar B se utilizează pentru alimentele cu pH mai mic decât 4,5. Simulantul alimentar C se utilizează pentru alimente alcoolice cu conținut de alcool de maximum 20 % și pentru acele alimente care conțin o cantitate relevantă de ingrediente organice care atribuie alimentului un caracter mai pronunțat lipofil.

Simulanții alimentari D1 și D2 se atribuie alimentelor cu caracter lipofil și capabile de extragere a substanțelor lipofile. Simulantul alimentar D1 se utilizează pentru alimente alcoolice cu conținut de alcool de peste 20 % și pentru emulsiile de ulei în apă. Simulantul alimentar D2 se utilizează pentru alimente care conțin grăsimi libere la suprafață.

Simulantul alimentar E se atribuie pentru testarea migrării specifice în alimente uscate.

▼M7

3.   Atribuirea specifică a simulanților alimentari la alimente pentru testarea migrării în cazul materialelor și obiectelor care nu au intrat încă în contact cu alimentul

Pentru testarea migrării din materiale și obiecte care nu au intrat încă în contact cu alimentul, simulanții alimentari care corespund unei anumite categorii de alimente se aleg în conformitate cu tabelul 2 de mai jos.

În ceea ce privește testarea migrării din materiale și obiecte din plastic destinate să intre în contact cu alimente care nu figurează în tabelul 2 de mai jos sau cu o combinație de alimente, pentru testarea de migrare specifică se utilizează atribuirile generale de simulanți alimentari de la punctul 2, iar pentru testarea de migrare globală se aplică atribuirile de simulanți alimentari de la punctul 4.

Tabelul 2 conține următoarele informații:

 coloana 1 (Număr de referință): conține numărul de referință al categoriei alimentare;

 coloana 2 (Descrierea alimentelor): conține o descriere a alimentelor cuprinse în categoria alimentară;

 coloana 3 (Simulanți alimentari): conține subcoloane pentru fiecare simulant alimentar.

Simulantul alimentar pentru care subcoloana respectivă din coloana 3 conține o cruce se utilizează la testarea migrării în cazul materialelor și obiectelor care nu au intrat încă în contact cu alimentul.

Pentru categoriile alimentare în cazul cărora, în subcoloana D2 sau E, crucea este urmată de o bară oblică și de o cifră, rezultatul testului de migrare se corectează prin divizarea sa cu cifra respectivă. Rezultatul corectat al testului se compară apoi cu limita de migrare în vederea stabilirii conformității. Rezultatele testelor pentru substanțele care nu trebuie să migreze în cantități detectabile nu se corectează în acest mod.

Pentru categoria alimentară 01.04, simulantul alimentar D2 se înlocuiește cu 95 % etanol.

Pentru categoriile alimentare în cazul cărora, în subcoloana B, crucea este urmată de (*), testarea cu simulantul alimentar B poate fi omisă dacă alimentul are un pH mai mare de 4,5.

Pentru categoriile alimentare în cazul cărora, în subcoloana D2, crucea este urmată de (**), testarea cu simulantul alimentar D2 poate fi omisă dacă se poate demonstra că nu există niciun „contact gras” cu materialul plastic aflat în contact cu alimentul.

▼B



Tabelul 2

atribuirea simulanților alimentari pe categorii alimentare specifice

(1)

(2)

(3)

Număr de referință

Descrierea alimentelor

Simulanți alimentari

A

B

C

D1

D2

E

01

Băuturi

 

 

 

 

 

 

01.01

Băuturi nealcoolice sau alcoolice de concentrație alcoolică mai mică sau egală cu 6 % vol.:

 

 

 

 

 

 

 

A.  Băuturi limpezi:

apă, cidru, sucuri limpezi de fructe sau legume de tărie normală sau concentrate, nectaruri de fructe, limonade, siropuri, bitter, infuzii, cafea, ceai, bere, băuturi răcoritoare, băuturi energetice și similare, apă aromatizată, extract lichid de cafea

 

X(*)

X

 

 

 

 

B.  Băuturi tulburi:

sucuri și nectaruri și băuturi răcoritoare cu conținut de pulpă de fructe, musturi cu conținut de pulpă de fructe, ciocolată lichidă

 

X(*)

 

X

 

 

01.02

Băuturi alcoolice cu concentrație alcoolică între 6 % vol și 20 %.

 

 

X

 

 

 

01.03

Băuturi alcoolice cu concentrație alcoolică de peste 20 % și toate lichiorurile cremă

 

 

 

X

 

 

01.04

Diverse: alcool etilic nedenaturat

 

X(*)

 

 

Substitut 95 % Ethanol

 

02

Cereale, produse cerealiere, biscuiți, prăjituri și alte produse de brutărie și de patiserie

 

 

 

 

 

 

02.01

Amidon și fecule

 

 

 

 

 

X

02.02

Cereale neprelucrate, expandate, fulgi (inclusiv popcorn, fulgi de porumb și produse similare)

 

 

 

 

 

X

02.03

Făină de cereale (de moară și pentru panificație)

 

 

 

 

 

X

02.04

Paste uscate, de exemplu macaroane, spaghete și produse similare, precum și paste proaspete

 

 

 

 

 

X

02.05

Produse de patiserie, biscuiți, prăjituri, pâine și alte produse de brutărie uscate:

 

 

 

 

 

 

 

A.  Cu substanțe cu conținut de grăsime pe suprafață

 

 

 

 

X/3

 

 

B.  Altele

 

 

 

 

 

X

02.06

Produse de patiserie, prăjituri, pâine, aluat și alte produse de brutărie proaspete:

 

 

 

 

 

 

 

A.  Cu substanțe cu conținut de grăsime pe suprafață

 

 

 

 

X/3

 

 

B.  Altele

 

 

 

 

 

X

03

Ciocolată, zahăr și produse derivate

Produse de cofetărie

 

 

 

 

 

 

03.01

Ciocolată, produse învelite în ciocolată, substituenți și produse învelite în substituenți

 

 

 

 

X/3

 

03.02

Produse de cofetărie:

 

 

 

 

 

 

 

A.  Sub formă solidă:

 

 

 

 

 

 

 

I.  Cu substanțe cu conținut de grăsime pe suprafață

 

 

 

 

X/3

 

 

II.  Altele

 

 

 

 

 

X

 

B.  Sub formă de pastă:

 

 

 

 

 

 

 

I.  Cu substanțe cu conținut de grăsime pe suprafață

 

 

 

 

X/2

 

 

II.  Umedă

 

 

X

 

 

 

03.03

Zahăr și produse din zahăr

 

 

 

 

 

 

 

A.  Sub formă solidă: crystal or powder

 

 

 

 

 

X

 

B.  Melase, siropuri de zahăr, miere și produse similare

X

 

 

 

 

 

04

Fructe, legume și produse derivate

 

 

 

 

 

 

04.01

Fructe întregi, proaspete sau refrigerate, necojite

 

 

 

 

 

 

04.02

Fructe prelucrate:

 

 

 

 

 

 

 

A.  Fructe uscate sau deshidratate, întregi, feliate, sub formă de făină sau pudră

 

 

 

 

 

X

 

B.  Fructe sub formă de piure, conserve, paste sau în suc propriu sau în sirop de zahăr (gemuri, compoturi și produse similare)

 

X(*)

X

 

 

 

 

C.  Fructe conservate într-un mediu lichid:

 

 

 

 

 

 

 

I.  În mediu de ulei

 

 

 

 

X

 

 

II.  În mediu de alcool

 

 

 

X

 

 

04.03

Fructe în coajă lemnoasă (arahide, castane, migdale, alune, nuci, conuri de pin și altele):

 

 

 

 

 

 

 

A.  Decorticate, uscate, sub formă de fulgi sau pudră

 

 

 

 

 

X

 

B.  Decorticate și prăjite, coapte

 

 

 

 

 

X

 

C.  Sub formă de pastă sau cremă

X

 

 

 

X

 

04.04

Legume întregi, proaspete sau refrigerate, necojite

 

 

 

 

 

 

04.05

Legume preparate:

 

 

 

 

 

 

 

A.  Legume uscate sau deshidratate întregi, feliate sau sub formă de făină sau pudră

 

 

 

 

 

X

 

B.  Legume proaspete decojite sau tăiate

X

 

 

 

 

 

 

C.  Legume sub formă de piure, conserve, paste sau în suc propriu (inclusiv în oțet sau în saramură)

 

X(*)

X

 

 

 

 

D.  Legume conservate:

 

 

 

 

 

 

 

I.  În mediu de ulei

X

 

 

 

X

 

 

II.  În mediu de alcool

 

 

 

X

 

 

05

Grăsimi și uleiuri

 

 

 

 

 

 

05.01

Grăsimi și uleiuri animale și vegetale, naturale sau tratate (inclusiv unt de cacao, untură de porc topită, ulei resolidificat)

 

 

 

 

X

 

05.02

Margarină, unt și alte grăsimi și uleiuri obținute din emulsii de apă în ulei

 

 

 

 

X/2

 

06

Produse de origine animală și ouă

 

 

 

 

 

 

06.01

Pește:

 

 

 

 

 

 

 

A.  Proaspăt, refrigerat, prelucrat, sărat sau afumat, inclusiv icre

X

 

 

 

X/3(**)

 

 

B.  Pește conservat:

 

 

 

 

 

 

 

I.  În mediu de ulei

X

 

 

 

X

 

 

II.  În mediu apos

 

X(*)

X

 

 

 

06.02

Crustacee și moluște (inclusiv stridii, midii, melci)

 

 

 

 

 

 

 

A.  Proaspete în cochilie

 

 

 

 

 

 

 

B.  Cu cochilia înlăturată, prelucrate, conservate sau gătite în cochilie

 

 

 

 

 

 

 

I.  În mediu de ulei

X

 

 

 

X

 

 

II.  În mediu apos

 

X(*)

X

 

 

 

06.03

Carnea tuturor speciilor zoologice (inclusiv pasăre și vânat):

 

 

 

 

 

 

 

A.  Proaspătă, refrigerată, sărată, afumată

X

 

 

 

X/4(**)

 

 

B.  Produse prelucrate din carne (precum șuncă, salam, bacon, cârnați și altele) sau sub formă de paste și creme

X

 

 

 

X/4(**)

 

 

C.  Produse marinate din carne în mediu de ulei

X

 

 

 

X

 

06.04

Carne conservată:

 

 

 

 

 

 

 

A.  În mediu gras sau de ulei

X

 

 

 

X/3

 

 

B.  În mediu apos

 

X(*)

 

X

 

 

06.05

Ouă întregi, gălbenuș de ou, albuș de ou

 

 

 

 

 

 

 

A.  Sub formă de pudră sau uscate sau congelate

 

 

 

 

 

X

 

B.  Lichide și gătite

 

 

 

X

 

 

07

Produse din lapte

 

 

 

 

 

 

07.01

Lapte

 

 

 

 

 

 

 

A.  Lapte și băuturi pe bază de lapte integral, parțial uscat și degresat sau parțial degresat

 

 

 

X

 

 

 

B.  Lapte praf, inclusiv formule pentru sugari (pe bază de lapte praf integral)

 

 

 

 

 

X

07.02

Lapte fermentat, precum iaurtul, zara și produsele similare

 

X(*)

 

X

 

 

07.03

Smântână și smântână acră

 

X(*)

 

X

 

 

07.04

Brânzeturi:

 

 

 

 

 

 

 

A.  Întregi, cu crustă necomestibilă

 

 

 

 

 

X

 

B.  Brânză naturală fără crustă sau cu crustă comestibilă (gouda, camembert și produse similare) și brânză topită

 

 

 

 

X/3(**)

 

 

C.  Brânză prelucrată (brânză moale, brânză cottage și produse similare)

 

X(*)

 

X

 

 

 

D.  Brânză conservată:

 

 

 

 

 

 

 

I.  În mediu de ulei

X

 

 

 

X

 

 

II.  În mediu apos (feta, mozarella și produse similare)

 

X(*)

 

X

 

 

08

Produse diverse

 

 

 

 

 

 

08.01

Oțet

 

X

 

 

 

 

08.02

Produse alimentare prăjite sau coapte:

 

 

 

 

 

 

 

A.  Cartofi prăjiți, gogoși și alte produse similare

X

 

 

 

X/5

 

 

B.  De origine animală

X

 

 

 

X/4

 

08.03

Preparate pentru supe, ciorbe, sosuri sub formă lichidă, solidă sau praf (extrase, concentrate); preparate alimentare compuse omogenizate, mâncăruri preparate, inclusiv drojdie și agenți de creștere

 

 

 

 

 

 

 

A.  Praf sau uscate:

 

 

 

 

 

 

 

I.  Cu caracter gras

 

 

 

 

X/5

 

 

II.  Altele

 

 

 

 

 

X

 

B.  sub orice altă formă decât praf sau uscate:

 

 

 

 

 

 

 

I.  Cu caracter gras

X

X(*)

 

 

X/3

 

 

II.  Altele

 

X(*)

X

 

 

 

08.04

Sosuri:

 

 

 

 

 

 

 

A.  Cu caracter apos

 

X(*)

X

 

 

 

 

B.  Cu caracter gras, de exemplu maioneză, sosuri derivate din maioneză, creme pentru salată și alte amestecuri uleioase/apoase, de exemplu sosuri pe bază de nucă de cocos

X

X(*)

 

 

X

 

08.05

Muștar (cu excepția prafului de muștar de la poziția 08.14)

X

X(*)

 

 

X/3(**)

 

08.06

Sandvișuri, pâine prăjită, pizza și produse similare care conțin orice fel de produse alimentare

 

 

 

 

 

 

 

A.  Cu substanțe cu conținut de grăsime pe suprafață

X

 

 

 

X/5

 

 

B.  Altele

 

 

 

 

 

X

08.07

Înghețată

 

 

X

 

 

 

08.08

Produse alimentare deshidratate:

 

 

 

 

 

 

 

A.  Cu substanțe cu conținut de grăsime pe suprafață

 

 

 

 

X/5

 

 

B.  Altele

 

 

 

 

 

X

08.09

Produse alimentare înghețate sau congelate

 

 

 

 

 

X

08.10

Extrase concentrate cu o concentrație alcoolică egală sau mai mare de 6 % vol.

 

X(*)

 

X

 

 

08.11

Cacao:

 

 

 

 

 

 

 

A.  Pudră de cacao, inclusiv cu conținut redus de grăsime și cu reducere puternică a conținutului de grăsime

 

 

 

 

 

X

 

B.  Pastă de cacao

 

 

 

 

X/3

 

08.12

Cafea, prăjită sau neprăjită, decofeinizată sau solubilă, substituenții cafelei, granule sau pudră

 

 

 

 

 

X

08.13

Ierburi aromatice și alte ierburi, de exemplu mușețel, nalbă, mentă, ceai, tei și altele

 

 

 

 

 

X

08.14

Mirodenii și condimente în stare naturală, de exemplu scorțișoară, cuișoare, praf de muștar, piper, vanilie, șofran, sare și altele

 

 

 

 

 

X

08.15

Mirodenii și condimente în mediu de ulei, de exemplu pesto, pastă de curry

 

 

 

 

X

 

▼M8

4.   Atribuirea de simulanți alimentari pentru testarea migrării globale

Pentru testele destinate să demonstreze conformitatea cu limita de migrare globală, simulanții alimentari se aleg în conformitate cu tabelul 3:



Tabelul 3

Atribuirea de simulanți alimentari pentru demonstrarea conformității cu limita de migrare globală

Produse alimentare reglementate

Simulanți alimentari utilizați pentru testare

toate tipurile de produse alimentare

1.  apă distilată sau apă de calitate echivalentă sau simulantul alimentar A;

2.  simulantul alimentar B și

3.  simulantul alimentar D2.

toate tipurile de produse alimentare, cu excepția alimentelor acide

1.  apă distilată sau apă de calitate echivalentă sau simulantul alimentar A și

2.  simulantul alimentar D2.

toate alimentele apoase și alcoolice și toate produsele lactate

simulantul alimentar D1

toate alimentele apoase, acide și alcoolice și toate produsele lactate

1.  simulantul alimentar D1 și

2.  simulantul alimentar B.

toate alimentele apoase și alimentele alcoolice cu un conținut de alcool de până la 20 %

simulantul alimentar C

toate alimentele apoase și acide și alimentele alcoolice cu un conținut de alcool de până la 20 %

1.  simulantul alimentar C și

2.  simulantul alimentar B

▼M7

5.   Derogare generală de la atribuirea de simulanți alimentari

Prin derogare de la atribuirile de simulanți alimentari de la punctele 2-4 din prezenta anexă, în cazul în care este necesară testarea cu mai mulți simulanți alimentari, un singur simulant alimentar este suficient dacă, pe baza dovezilor obținute prin utilizarea unor metode științifice general recunoscute, se demonstrează că acest simulant alimentar este cel mai strict pentru respectivul material sau obiect din plastic care face obiectul testării, în condițiile de durată și de temperatură aplicabile, selectate în conformitate cu capitolele 2 și 3 din anexa V.

În astfel de cazuri, temeiul științific al utilizării acestei derogări trebuie să facă parte din documentele prevăzute la articolul 16 din prezentul regulament.

▼B




ANEXA IV

Declarația de conformitate

Declarația scrisă menționată la articolul 15 conține următoarele informații:

(1) identitatea și adresa operatorului economic care eliberează declarația de conformitate;

(2) identitatea și adresa agentului economic care fabrică sau importă materialele sau obiectele din plastic sau obiectele sau produsele din etape intermediare de fabricație sau substanțele destinate fabricării materialelor sau obiectelor respective;

(3) identitatea materialelor, a obiectelor, a produselor din etape intermediare de fabricație sau a substanțelor destinate fabricării materialelor sau obiectelor respective;

(4) data completării declarației;

▼M7

(5) confirmarea faptului că materialele sau obiectele din plastic, produsele din etape intermediare de fabricație sau substanțele îndeplinesc cerințele relevante prevăzute în prezentul regulament și la articolul 3, la articolul 11 alineatul (5), la articolul 15 și la articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004;

▼B

(6) informații adecvate privind substanțele folosite sau produsele de degradare ale acestora pentru care există restricții și/sau specificații în anexele I și II la prezentul regulament pentru a permite agenților economici din aval să asigure conformitatea cu restricțiile respective;

(7) informații adecvate privind substanțele care fac obiectul unei restricții în alimente, obținute prin date experimentale sau calcule teoretice privind nivelul migrării lor specifice, și, după caz, criteriile lor de puritate în conformitate cu Directivele 2008/60/CE, 95/45/CE și 2008/84/CE, pentru a permite utilizatorului materialelor și al obiectelor respective să respecte dispozițiile UE relevante sau, în lipsa lor, dispozițiile naționale aplicabile alimentelor;

(8) specificațiile privind utilizarea materialului sau a obiectului, cum sunt:

(i) tipul sau tipurile de alimente cu care este destinat să vină în contact;

(ii) durata și temperatura tratării și depozitării în contact cu alimentul respectiv;

▼M8

(iii) cel mai mare raport dintre aria suprafeței de contact cu alimentele și volum pentru care conformitatea a fost verificată în conformitate cu articolele 17 și 18 sau informații echivalente;

▼B

(9) atunci când se folosește o barieră funcțională într-un material sau obiect multistratificat, confirmarea faptului că materialul sau obiectul respectiv se conformează cerințelor menționate la articolul 13 alineatele (2), (3) și (4) sau la articolul 14 alineatele (2) și (3) din prezentul regulament.




ANEXA V

TESTAREA CONFORMITĂȚII

Pentru testarea conformității migrării din materiale și obiecte din plastic aflate în contact cu alimentele, se aplică următoarele reguli generale.

CAPITOLUL 1

Testarea migrării specifice a materialelor și obiectelor aflate deja în contact cu alimentul

1.1.   Pregătirea eșantionului

Materialul sau obiectul se depozitează conform indicațiilor de pe eticheta ambalajului sau, în cazul în care nu există instrucțiuni, în condiții adecvate pentru alimentele ambalate. Alimentul se scoate din contact cu materialul sau obiectul înainte de data expirării sau de orice dată indicată de către fabricant până la care produsul ar trebui utilizat din motive de calitate sau siguranță.

1.2.   Condiții de testare

Alimentul se tratează în conformitate cu instrucțiunile de gătire de pe ambalaj, în cazul în care alimentul urmează să fie gătit în ambalaj. Părțile alimentului care nu sunt destinate să fie mâncate se înlătură și se aruncă. Ceea ce rămâne se omogenizează și se analizează pentru migrare. Rezultatele analitice se exprimă întotdeauna pe baza masei de aliment care se intenționează să fie mâncată, aflată în contact cu materialul.

1.3.   Analiza substanțelor care migrează

Migrarea specifică se analizează în aliment printr-o metodă analitică în conformitate cu cerințele articolului 11 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004.

▼M7

1.4.   Luarea în considerare a substanțelor provenite din alte surse

În cazul în care există dovezi legate de eșantionul alimentar care indică faptul că o substanță provine, parțial sau total, dintr-o altă sursă sau din alte surse decât materialul sau obiectul pentru care se efectuează testul, rezultatele testului trebuie corectate, pentru cantitatea de substanță în cauză care provine din altă sursă sau din alte surse, înainte de compararea rezultatelor testului cu limita de migrare specifică aplicabilă.

▼B

CAPITOLUL 2

Testarea migrării specifice a materialelor și obiectelor care nu au intrat încă în contact cu alimentul

2.1.   Metoda de verificare

Verificarea conformității migrării în alimente cu limitele de migrare se efectuează în condițiile previzibile cele mai extreme de timp și temperatură pentru utilizarea reală, având în vedere punctele 1.4, 2.1.1., 2.1.6 și 2.1.7.

Verificarea conformității migrării în simulanți alimentari cu limitele de migrare se efectuează cu ajutorul testelor de migrare convenționale, în conformitate cu normele stabilite la punctele 2.1.1 – 2.1.7.

2.1.1.   Pregătirea eșantionului

Materialul sau obiectul se tratează conform descrierii din instrucțiunile însoțitoare sau conform dispozițiilor din declarația de conformitate.

Migrarea se determină pe material sau obiect sau, dacă această determinare prezintă dificultăți practice, pe un specimen prelevat din material sau obiect sau un specimen reprezentativ pentru acest material sau obiect. Pentru fiecare simulant alimentar sau tip de aliment se folosește un nou specimen de testare. Numai acele părți ale eșantionului destinate să intre în contact cu alimentele folosite efectiv se pun în contact cu simulantul alimentar sau cu alimentul.

2.1.2.   Alegerea simulantului alimentar

Materialele și obiectele destinate să intre în contact cu toate tipurile de alimente se testează cu simulanții alimentari A, B și D2. Cu toate acestea, dacă nu sunt prezente substanțe care pot reacționa cu simulanți alimentari sau alimente acide, atunci se poate renunța la testarea pe simulantul alimentar B.

Materialele și obiectele destinate numai unor tipuri specifice de alimente se testează cu simulanții alimentari indicați pentru tipurile respective de alimente în anexa III.

2.1.3.   Condiții de contact la utilizarea simulanților alimentari

▼M7

Eșantionul se pune în contact cu simulantul alimentar într-un mod care reproduce cele mai defavorabile condiții previzibile de utilizare în ceea ce privește durata de contact din tabelul 1 și temperatura de contact din tabelul 2.

Prin derogare de la condițiile stabilite în tabelele 1 și 2, se aplică următoarele reguli:

(i) dacă se constată că aplicarea condițiilor de testare combinate specificate în tabelele 1 și 2 provoacă modificări fizice sau de altă natură ale specimenului de testare, care nu apar în cele mai defavorabile condiții previzibile de utilizare a materialului sau a obiectului care se examinează, testele de migrare se efectuează în cele mai defavorabile condiții previzibile de utilizare în care nu au loc aceste modificări fizice sau de altă natură;

(ii) dacă, în cursul utilizării sale prevăzute, materialul sau obiectul este supus numai unor condiții de durată și de temperatură controlate cu precizie în cadrul echipamentului de prelucrare a alimentelor, fie ca parte a ambalajului alimentar, fie ca parte a echipamentului de prelucrare propriu-zis, testarea poate fi efectuată utilizând cele mai defavorabile condiții previzibile de contact care pot surveni în cursul prelucrării alimentelor în echipamentul respectiv;

(iii) dacă materialul sau obiectul este destinat să fie utilizat numai pentru ambalare în condiții de umplere la cald, se efectuează doar un test de 2 ore la 70 °C. Cu toate acestea, dacă materialul sau obiectul este destinat să fie utilizat și pentru stocarea la temperatura ambientală sau la o temperatură mai scăzută, se aplică condițiile de testare prevăzute în tabelele 1 și 2 din prezenta secțiune sau la secțiunea 2.1.4 din prezentul capitol, în funcție de durata stocării.

Dacă condițiile de testare care reproduc cele mai defavorabile condiții previzibile de utilizare preconizată a materialului sau a obiectului nu se pot reproduce din motive tehnice cu simulantul alimentar D2, testele de migrare se efectuează utilizând etanol 95 % și izooctan. În plus, se efectuează un test de migrare utilizând simulantul alimentar E dacă, în cele mai defavorabile condiții previzibile de utilizare preconizată, temperatura depășește 100 °C. Testul care duce la obținerea celui mai ridicat nivel de migrare specifică se utilizează pentru a stabili conformitatea cu prezentul regulament.

▼B



Tabelul 1

▼M7

Alegerea duratei de testare

▼B

Durata de contact în cele mai defavorabile condiții previzibile de utilizare

►M7  Durata care trebuie aleasă pentru testare ◄

t ≤ 5 min

5 min

5 min < t ≤ 0,5 ore

0,5 oră

0,5 ore < t ≤ 1 ore

1 oră

1 oră < t ≤ 2 ore

2 ore

2 ore < t ≤ 6 ore

6 ore

6 ore < t ≤ 24 ore

24 ore

1zi < t ≤ 3 zile

3 zile

3 zile < t 30 ≤ zile

10 zile

Peste 30 zile

A se vedea condițiile specifice

▼M7



Tabelul 2

Alegerea temperaturii de testare

Cea mai defavorabilă temperatură de contact previzibilă

Temperatura de contact care trebuie aleasă pentru testare

T ≤ 5 °C

5 °C

5 °C < T ≤ 20 °C

20 °C

20 °C < T ≤ 40 °C

40 °C

40 °C < T ≤ 70 °C

70 °C

70 °C < T ≤ 100 °C

100 °C sau temperatura de reflux

100 °C < T ≤ 121 °C

121 °C (*1)

121 °C < T ≤ 130 °C

130 °C (*1)

130 °C < T ≤ 150 °C

150 °C (*1)

150 °C < T < 175 °C

175 °C (*1)

175 °C < T ≤ 200 °C

200 °C (*1)

T > 200 °C

225 °C (*1)

(*1)   Această temperatură se utilizează numai pentru simulanții alimentari D2 și E. Pentru aplicațiile încălzite sub presiune, se poate realiza testarea migrării sub presiune la temperatura relevantă. Pentru simulanții alimentari A, B, C sau D1, testul poate fi înlocuit cu un test la 100 °C sau la temperatura de reflux pentru o durată de patru ori mai mare decât cea selectată conform condițiilor din tabelul 1.

2.1.4.   Condiții specifice pentru durate de contact de peste 30 de zile la temperatura camerei sau la o temperatură mai scăzută decât aceasta

Pentru durate de contact de peste 30 de zile (termen lung) la temperatura camerei sau la o temperatură mai scăzută decât aceasta, specimenul se testează în condiții de testare accelerate, la temperatură ridicată, timp de maximum 10 zile la 60 °C ( 6 ).

(a) Testarea timp de 10 zile la 20 °C cuprinde toate duratele de stocare în condiții de congelare Acest test poate include procesele de congelare și decongelare dacă instrucțiunile de etichetare sau alte instrucțiuni asigură faptul că nu se depășește temperatura de 20 °C și că durata totală la peste – 15 °C nu depășește 1 zi în total în cursul utilizării preconizate previzibile a materialului sau a obiectului.

(b) Testarea timp de 10 zile la 40 °C cuprinde toate duratele de stocare în condiții de refrigerare și de congelare, inclusiv în condiții de umplere la cald și/sau de încălzire până la 70 °C ≤ T ≤ 100 °C pentru durata maximă t = 120/2^[(T–70)/10) minute.

(c) Testarea timp de 10 zile la 50 °C cuprinde toate duratele de stocare de până la 6 luni la temperatura camerei, inclusiv în condiții de umplere la cald și/sau de încălzire până la 70 °C ≤ T ≤ 100 °C pentru durata maximă t = 1120/2^[(T–70)/10) minute.

(d) Testarea timp de 10 zile la 60 °C cuprinde duratele de stocare mai mari de 6 luni la temperatura camerei sau la o temperatură mai scăzută decât aceasta, inclusiv în condiții de umplere la cald și/sau de încălzire până la 70 °C ≤ T ≤ 100 °C pentru durata maximă t = 120/2^[(T–70)/10) minute.

(e) Pentru stocarea la temperatura camerei, condițiile de testare pot fi reduse la 10 zile la 40 °C dacă există dovezi științifice care să demonstreze că migrarea substanței respective în polimer a atins echilibrul în aceste condiții de testare.

(f) Pentru cele mai defavorabile condiții previzibile de utilizare preconizată necuprinse în condițiile de testare stabilite la literele (a)-(e), condițiile de testare privind durata și temperatura se bazează pe următoarea formulă:

t2 = t1 * Exp (9627 * (1/T2 – 1/T1)]

t1 reprezintă durata de contact

t2 reprezintă durata de testare

T1 reprezintă temperatura de contact în grade Kelvin. Pentru stocare la temperatura camerei, această temperatură se fixează la 298 K (25 °C). Pentru condiții de refrigerare, temperatura se fixează la 278 K (5 °C). Pentru stocarea în condiții de congelare, temperatura se fixează la 258 K (– 15 °C).

T2 reprezintă temperatura de testare în grade Kelvin.

▼B

2.1.5.   Condiții specifice pentru combinații de durate de contact și temperatură

▼M7

Dacă un material sau un obiect este destinat unor aplicații diferite care cuprind combinații diferite de durată și temperatură de contact, testarea trebuie să fie restricționată la condițiile de testare recunoscute drept cele mai defavorabile pe bază de dovezi științifice.

▼B

Dacă materialul sau obiectul este destinat unei aplicații care implică un contact cu alimente și supunerea succesivă la o combinație de două sau mai multe perioade de timp și temperaturi, testarea migrării se realizează supunând specimenul de testare, în mod succesiv, la cele mai severe condiții previzibile corespunzătoare eșantionului, folosind aceeași porțiune de simulant alimentar.

2.1.6.   Obiecte reutilizabile

Dacă materialul sau obiectul este destinat să intre în contact cu alimente în mod repetat, testarea (testările) migrării se execută de trei ori pe un singur eșantion, utilizând de fiecare dată o altă porție de simulant alimentar. Conformitatea acestuia se verifică pe baza nivelului migrării constatat la al treilea test.

Cu toate acestea, dacă există o dovadă concludentă care să ateste că nivelul migrării nu crește în al doilea și al treilea test și dacă limitele de migrare nu sunt depășite în primul test, nu mai este necesar un alt test.

▼M7

Materialul sau obiectul trebuie să respecte limita de migrare specifică încă de la primul test în cazul substanțelor a căror migrare sau eliberare în cantități detectabile este interzisă în temeiul articolului 11 alineatul (4).

▼B

2.1.7.   Analiza substanțelor care migrează

La finalul duratei de contact prescrise, migrarea specifică se analizează în aliment sau în simulantul alimentar printr-o metodă analitică în conformitate cu cerințele articolului 11 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004.

2.1.8.   Verificarea conformității prin conținutul rezidual per suprafață de contact cu alimentul (CMA)

Pentru substanțe instabile în simulant alimentar sau aliment sau pentru care nu este disponibilă nicio metodă analitică adecvată, se indică în anexa I că verificarea de conformitate se realizează prin verificarea conținutului rezidual pentru 6 dm2 de suprafață de contact. Pentru materiale și obiecte între 500 ml și 10 l, se aplică suprafața reală de contact. Pentru materiale și obiecte sub 500 ml și peste 10 l, precum și pentru obiecte pentru care calculul suprafeței reale de contact prezintă dificultăți practice, se estimează suprafața de contact la 6 dm2 per kg de aliment.

2.2.   Procedee de depistare

▼M7

Pentru a se verifica dacă un material sau un obiect respectă limitele de migrare, se pot aplica oricare dintre următoarele procedee, considerate cel puțin la fel de stricte ca metoda de verificare descrisă la secțiunea 2.1.

▼B

2.2.1.   Înlocuirea migrării specifice cu migrare globală

Pentru depistarea migrării specifice a substanțelor nevolatile, se poate aplica determinarea migrării globale în condiții de testare cel puțin la fel de stricte precum cele pentru migrarea specifică.

2.2.2.   Conținut rezidual

Pentru depistarea migrării specifice, se poate calcula potențialul de migrare pe bază de conținut rezidual de substanță în material sau obiect, presupunând o migrare completă.

▼M7

2.2.3.   Modelarea migrării

Pentru depistarea migrării specifice, potențialul de migrare poate fi calculat pe baza conținutului rezidual de substanță din material sau obiect, aplicând modele de difuzie general recunoscute, bazate pe dovezi științifice, construite în așa fel încât să nu subestimeze niciodată nivelurile reale de migrare.

2.2.4.   Substituenți de simulanți alimentari

Pentru depistarea migrării specifice, simulanții alimentari pot fi înlocuiți cu substituenți de simulanți alimentari dacă se demonstrează, pe bază de dovezi științifice, că substituenții de simulanți alimentari duc la o migrare cel puțin la fel de importantă ca migrarea care s-ar obține utilizând simulanții alimentari specificați la secțiunea 2.1.2.

▼M7

2.2.5.   Test unic pentru combinații succesive de durate și temperaturi

Dacă materialul sau obiectul este destinat unei aplicații care presupune un contact cu alimente și supunerea succesivă la două sau mai multe combinații de durate și temperaturi, se poate defini o durată de contact unică pentru testul de migrare pe baza cele mai ridicate temperaturi de contact pentru testare de la secțiunea 2.1.3 și/sau 2.1.4, utilizând ecuația descrisă la secțiunea 2.1.4 litera (f). Motivele care justifică faptul că testul unic rezultat este cel puțin la fel de strict ca și combinațiile de durate și temperaturi trebuie să figureze în documentele justificative prevăzute la articolul 16.

▼B

CAPITOLUL 3

Testarea migrării globale

Testarea migrării globale se realizează în condițiile de testare standardizate stabilite în prezentul capitol.

3.1.   Condiții de testare standardizate

Testarea migrării globale pentru materiale și obiecte destinate condițiilor de contact cu alimentul descrise în tabelul 3 coloana 3 se realizează în durata și la temperatura specificate în coloana 2. Pentru testul OM5, testarea se poate realiza fie timp de 2 ore la 100 °C (simulant alimentar D2), fie la reflux (simulant alimentar A, B, C, D1), fie timp de 1 oră la 121 °C. Simulantul alimentar se alege în conformitate cu anexa III.

Dacă se constată că testarea în condițiile de contact specificate în tabelul 3 provoacă modificări fizice sau de altă natură în specimenul de testare, care nu apar în cele mai severe condiții previzibile de utilizare a materialului sau obiectului care se examinează, testările migrării se efectuează în condițiile cele mai severe previzibile de utilizare, în care nu au loc aceste modificări fizice sau de altă natură.

▼M7



Tabelul 3

Condiții standardizate pentru testarea migrării globale

Coloana 1

Coloana 2

Coloana 3

Numărul testului

Durata de contact în zile [z] sau ore [h] la temperatura de contact în [°C] pentru testare

Condiții preconizate de contact cu alimentul

OM1

10 z la 20 °C

Orice contact cu alimente în condiții de congelare și refrigerare

OM2

10 z la 40 °C

Orice stocare pe termen lung la temperatura camerei sau la o temperatură mai scăzută, inclusiv în cazul ambalării în condiții de umplere la cald și/sau de încălzire până la o temperatură T, unde 70 °C ≤ T ≤ 100 °C pentru o durată maximă t = 120/2^[(T-70)/10) minute.

OM3

2 h la 70 °C

Orice condiții de contact cu alimente care includ umplere la cald și/sau încălzire până la o temperatură T, unde 70 °C ≤ T ≤ 100 °C pentru o durată maximă t = 120/2^[(T-70)/10) minute, și nu sunt urmate de stocare pe termen lung la temperatura camerei sau în condiții de refrigerare.

OM4

1 h la 100 °C

Aplicații la temperatură ridicată pentru toate tipurile de alimente, la o temperatură de până la 100 °C.

OM5

2 h la 100 °C ori la temperatură de reflux sau, alternativ, 1 h la 121 °C

Aplicații la temperatură ridicată de până la 121 °C.

OM6

4 h la 100 °C sau la temperatură de reflux

Orice condiții de contact cu alimente la o temperatură mai mare de 40 °C și cu alimente pentru care, la punctul 4 din anexa III, se atribuie simulanții A, B, C sau D1.

OM7

2 h la 175 °C

Aplicații la temperatură ridicată cu alimente grase, depășind condițiile pentru OM5.

Testul OM7 cuprinde și condițiile de contact cu alimentele descrise pentru OM1, OM2, OM3, OM4 și OM5. Acestea reprezintă cele mai defavorabile condiții pentru simulantul alimentar D2 în contact cu nonpoliolefine. În cazul în care OM7 nu se poate realiza din motive tehnice cu simulantul alimentar D2, testul poate fi înlocuit conform precizărilor de la secțiunea 3.2.

Testul OM6 cuprinde și condițiile de contact cu alimentele descrise pentru OM1, OM2, OM3, OM4 și OM5. Acestea reprezintă cele mai defavorabile condiții pentru simulanți alimentari A, B, C și D1 în contact cu nonpoliolefine.

Testul OM5 cuprinde și condițiile de contact cu alimentele descrise pentru OM1, OM2, OM3 și OM4. Acestea reprezintă cele mai defavorabile condiții pentru toți simulanții alimentari în contact cu poliolefine.

Testul OM2 cuprinde și condițiile de contact cu alimentele descrise pentru OM1 și OM3.

3.2.   Teste de migrare globală de substituție pentru testele cu simulantul alimentar D2

În cazul în care unul sau mai multe dintre testele OM1-OM6 nu pot fi realizate din motive tehnice cu simulantul alimentar D2, testele de migrare se efectuează utilizând etanol 95 % sau izooctan. În plus, se efectuează un test utilizând simulantul alimentar E în cazul în care cele mai defavorabile condiții previzibile de utilizare depășesc 100 °C. Testul care duce la obținerea celui mai ridicat nivel de migrare specifică se utilizează pentru a stabili conformitatea cu prezentul regulament.

În cazul în care testul OM7 nu se poate realiza din motive tehnice cu simulantul alimentar D2, testul poate fi înlocuit cu testele OM8 sau OM9, după caz, în funcție de utilizarea prevăzută sau previzibilă. Ambele teste implică testarea în două condiții de testare, pentru fiecare test trebuind utilizat un nou eșantion de testare. Condiția de testare care duce la obținerea celui mai ridicat nivel de migrare globală se utilizează pentru a stabili conformitatea cu prezentul regulament.



Numărul testului

Condiții de testare

Condiții preconizate de contact cu alimente

Cuprinde condițiile preconizate de contact cu alimente descrise la

OM8

Simulantul alimentar E timp de 2 ore la 175 °C și simulantul alimentar D2 timp de 2 ore la 100 °C

Numai aplicații la temperatură ridicată

OM1, OM3, OM4, OM5 și OM6

OM9

Simulantul alimentar E timp de 2 ore la 175 °C și simulantul alimentar D2 timp de 10 zile la 40 °C

Aplicații la temperatură ridicată, inclusiv stocare pe termen lung la temperatura camerei

OM1, OM2, OM3, OM4, OM5 și OM6

3.3.   Verificarea conformității

3.3.1.   Obiecte și materiale de unică folosință

La finalul duratei de contact prescrise, pentru verificarea conformității, migrarea globală se analizează în simulantul alimentar printr-o metodă analitică în conformitate cu cerințele articolului 11 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004.

3.3.2.   Obiecte și materiale reutilizabile

Testarea migrării globale aplicabilă se efectuează de trei ori pe un singur eșantion, utilizând de fiecare dată o altă porție de simulant alimentar. Migrarea se determină printr-o metodă analitică în conformitate cu cerințele articolului 11 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004. Migrarea globală din al doilea test trebuie să fie mai mică decât cea din primul test, iar migrarea globală din al treilea test trebuie să fie mai mică decât cea din al doilea test. Conformitatea cu limita de migrare globală se verifică pe baza nivelului migrării globale obținut la al treilea test.

Dacă nu este posibil, din motive tehnice, să se efectueze de trei ori același test, cum ar fi în cazul testării în ulei, testul de migrare globală poate fi efectuat prin testarea unor eșantioane diferite pentru trei perioade diferite de timp cu durata o dată, de două ori și de trei ori mai mare decât durata de contact aplicabilă pentru testare. Diferența dintre rezultatul celui de al treilea test și rezultatul celui de al doilea test se consideră că reprezintă migrarea globală. Conformitatea se verifică pe baza acestei diferențe, care nu trebuie să depășească limita de migrare globală. În plus, aceasta nu trebuie să fie mai mare decât primul rezultat și decât diferența dintre rezultatul celui de al doilea test și rezultatul celui de al treilea test.

Prin derogare de la primul paragraf, dacă, pe baza unor dovezi științifice, se stabilește că, pentru materialul sau articolul testat, migrarea globală nu crește în cursul celui de al doilea și al celui de al treilea test și dacă limita de migrare globală nu este depășită în primul test, este suficient doar primul test.

▼B

3.4.   Procedee de depistare

▼M7

Pentru a se verifica dacă un material sau un obiect respectă limitele de migrare, se pot aplica oricare dintre următoarele procedee, considerate cel puțin la fel de stricte ca metoda de verificare descrisă la secțiunile 3.1 și 3.2.

▼B

3.4.1.   Conținut rezidual

Pentru depistarea migrării globale, se poate calcula potențialul de migrare pe bază de conținut rezidual de substanțe pasibile de migrare determinat într-o extracție completă din material sau obiect.

▼M7

3.4.2.   Substituenți de simulanți alimentari

Pentru depistarea migrării globale, simulanții alimentari pot fi înlocuiți, dacă se demonstrează, pe bază de dovezi științifice, că substituenții de simulanți alimentari duc la o migrare cel puțin la fel de importantă ca migrarea care s-ar obține utilizând simulanții alimentari specificați în anexa III.

▼B

CAPITOLUL 4

Factori de corecție aplicați la compararea rezultatelor testelor de migrare cu limitele de migrare

4.1.   Corectarea migrării specifice în alimente care conțin mai mult de 20 % grăsime prin coeficientul de reducere a grăsimii (CRG)

Pentru substanțe lipofile la care, în anexa I se indică în coloana 7 aplicarea coeficientului CRG, migrarea specifică se poate corecta prin CRG. CRG se determină prin formula CRG = (g de grăsime în aliment/kg de aliment)/200 = (% grăsime × 5)/100.

CRG se aplică în conformitate cu normele următoare.

Rezultatele testului de migrare se împart la CRG înainte de compararea cu limitele de migrare.

Corectarea cu CRG nu este aplicabilă în următoarele cazuri:

(a) în cazul în care materialul sau obiectul este deja sau este destinat să vină în contact cu alimente pentru sugari și copii mici, astfel cum se definește în Directivele 2006/141/CE și 2006/125/CE;

(b) pentru materialele și obiectele pentru care, practic, nu este posibilă estimarea relației între aria suprafeței și cantitatea din aliment care se află în contact cu aceasta, de exemplu, din cauza formei sau a utilizării lor, iar migrarea se calculează folosindu-se coeficientul convențional de conversie arie/volum de 6 dm2/kg

▼M7

Migrarea specifică în aliment sau în simulantul alimentar nu trebuie să depășească 60 mg/kg de aliment înainte de aplicarea CRG.

▼M7

Atunci când testarea se efectuează cu simulantul alimentar D2 sau E și după ce rezultatele testării sunt corectate prin aplicarea factorului de corecție prevăzut în tabelul 2 din anexa III, această corecție poate fi aplicată în combinație cu CRG prin multiplicarea ambilor factori. Factorul de corecție combinat nu trebuie să fie mai mare decât 5, cu excepția cazului în care factorul de corecție prevăzut în tabelul 2 din anexa III este mai mare decât 5.

▼M7 —————

▼B




ANEXA VI

Tabele de corespondență



Directiva 2002/72/CE

Prezentul regulament

Articolul 1 alineatul (1)

Articolul 1

Articolul 1 alineatele (2), (3) și (4)

Articolul 2

Articolul 1a

Articolul 3

Articolul 3 alineatul (1), articolul 4 alineatul (1) și articolul 5

Articolul 5

Articolul 4 alineatul (2), articolul 4a alineatele (1) și (4), articolul 4d, anexa II alineatele (2) și (3) și anexa III alineatele (2) și (3)

Articolul 6

Articolul 4a alineatele (3) și (6)

Articolul 7

Anexa II alineatul (4) și anexa III alineatul (4)

Articolul 8

Articolul 3 alineatul (1) și articolul 4 alineatul (1)

Articolul 9

Articolul 6

Articolul 10

Articolul 5a alineatul (1) și anexa I alineatul (8)

Articolul 11

Articolul 2

Articolul 12

Articolul 7a

Articolul 13

Articolul 9 alineatele (1) și (2)

Articolul 15

Articolul 9 alineatul (3)

Articolul 16

Articolul 7 și anexa I alineatul (5a)

Articolul 17

Articolul 8

Articolul 18

Anexa II alineatul (3) și anexa III alineatul (3)

Articolul 19

Anexa I, anexa II, anexa IV, anexa IVa, anexa V partea B și anexa VI

Anexa I

Anexa II alineatul (2), anexa III alineatul (2) și anexa V partea A

Anexa II

Articolul 8 alineatul (5) și anexa VIa

Anexa IV

Anexa I

Anexa V



Directiva 93/8/CEE

Prezentul regulament

Articolul 1

Articolul 11

Articolul 1

Articolul 12

Articolul 1

Articolul 18

Anexă

Anexa III

Anexă

Anexa V



Directiva 97/48/CE

Prezentul regulament

Anexă

Anexa III

Anexă

Anexa V



( 1 ) JO L 384, 29.12.2006, p. 75.

( 2 ) JO L 401, 30.12.2006, p. 1.

( 3 ) JO L 339, 6.12.2006, p. 16.

( 4 ) JO L 353, 31.12.2008, p. 1.

( 5 ) JO L 372, 31.12.1985, p. 14.

( 6 ) În cazul testării în aceste condiții de testare accelerate, specimenul de testare nu trebuie să sufere nicio modificare fizică sau de altă natură comparativ cu condițiile reale de utilizare, inclusiv o tranziție de fază a materialului.