2006O0009 — RO — 05.07.2008 — 001.001


Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.

►B

ORIENTAREA BĂNCII CENTRALE EUROPENE

din 14 iulie 2006

privind anumite pregătiri în vederea substituirii monedei fiduciare cu moneda euro și privind alimentarea anticipată și alimentarea anticipată secundară cu bancnote și monede metalice euro în afara zonei euro

(BCE/2006/9)

(2006/525/CE)

(JO L 207, 28.7.2006, p.39)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  No

page

date

►M1

ORIENTAREA BĂNCII CENTRALE EUROPENE 2008/549/CE din 19 iunie 2008

  L 176

16

4.7.2008




▼B

ORIENTAREA BĂNCII CENTRALE EUROPENE

din 14 iulie 2006

privind anumite pregătiri în vederea substituirii monedei fiduciare cu moneda euro și privind alimentarea anticipată și alimentarea anticipată secundară cu bancnote și monede metalice euro în afara zonei euro

(BCE/2006/9)

(2006/525/CE)



CONSILIUL GUVERNATORILOR BĂNCII CENTRALE EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 106 alineatul (1),

având în vedere articolele 16 și 26.4 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene,

întrucât:

(1)

Articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 974/98 al Consiliului din 3 mai 1998 privind introducerea euro ( 1 ) prevede că „de la datele respective ale substituirii monedei fiduciare, BCE și băncile centrale ale statelor membre participante pun în circulație în statele membre participante bancnote exprimate în moneda euro.”

(2)

Pentru a permite introducerea armonioasă a monedei euro în viitoarele state membre participante, ar trebui stabilit un cadru juridic care să permită băncilor centrale naționale (BCN) din aceste state membre participante să împrumute bancnote și monede metalice euro din Eurosistem în scopul alimentării anticipate și alimentării anticipate secundare a acestora înaintea substituirii monedei fiduciare, ținând seama de diferitele scenarii naționale posibile pentru substituirea monedei fiduciare.

(3)

Alimentarea anticipată cu bancnote și monede metalice euro a contrapărților eligibile, precum și alimentarea anticipată secundară a părților terțe profesioniste ar contribui la o substituire armonioasă a monedei fiduciare, ar atenua sarcina logistică aferentă adoptării monedei euro și ar contribui la reducerea costurilor asociate cu circulația în paralel a două monede.

(4)

Alimentarea anticipată și alimentarea anticipată secundară cu bancnote și monede metalice euro nu trebuie să determine punerea în circulație a acestor bancnote și monede metalice, ele neavând calitatea de mijloace legale de plată în viitoarele state membre participante înainte de data substituirii monedei fiduciare; în consecință, pentru a evita această situație, aranjamentele contractuale pentru împrumuturi de bancnote și monede metalice euro ar trebui să conțină obligații de impunere a anumitor restricții contrapărților și părților terțe profesioniste.

(5)

Alimentarea anticipată a contrapărților eligibile și alimentarea anticipată secundară a părților terțe profesioniste pot avea loc numai în cazul în care dispozițiile legale din viitoarele state membre participante asigură o protecție suficientă sau în cazul în care există aranjamente contractuale între părțile implicate, cu privire la: (i) împrumuturi de bancnote și monede metalice euro destinate alimentării anticipate; (ii) alimentarea anticipată; (iii) alimentarea anticipată secundară.

(6)

Prezenta orientare ar trebui: (i) să prevadă normele aplicabile cadrului contractual și condițiilor de alimentare anticipată și alimentare anticipată secundară; (ii) să stabilească obligațiile contabile și de raportare financiară care trebuie respectate cu privire la alimentarea anticipată și alimentarea anticipată secundară; (iii) să prevadă aranjamente adecvate pentru a asigura bancnotele și monedele metalice euro cu care se face alimentarea anticipată și alimentarea anticipată secundară.

(7)

Deși competența principală de stabilire a regimului de emitere a monedelor metalice euro revine statelor membre participante, viitoarele BCN din Eurosistem joacă un rol esențial în distribuirea monedelor metalice euro. Prin urmare, dispozițiile prezentei orientări referitoare la monedele metalice euro trebuie să fie considerate recomandări care trebuie să fie aplicate de BCN în cadrul stabilit pentru emiterea de monede metalice euro, care urmează să fie definit de autoritățile naționale competente din viitoarele state membre participante.

(8)

Livrarea de bancnote și monede metalice euro către viitoarele BCN din Eurosistem în scopul alimentării anticipate și alimentării anticipate secundare presupune anumite riscuri financiare. Pentru a acoperi aceste riscuri, viitoarele BCN din Eurosistem ar trebui să se angajeze să ramburseze bancnotele euro împrumutate din Eurosistem din producția viitoare de bancnote care urmează să le fie alocate. În afară de aceasta, alimentarea anticipată ar trebui să fie permisă numai în cazul în care contrapărțile eligibile furnizează viitoarei BCN din Eurosistem garanții eligibile suficiente.

(9)

BCN din Eurosistem care livrează bancnotele și monedele metalice euro în scopul alimentării anticipate și viitoarea BCN din Eurosistem ar trebui să încheie aranjamente contractuale specifice de aderare la normele și procedurile prevăzute de prezenta orientare.

(10)

Cu excepția cazului în care dispozițiile legale în vigoare în viitoarele state membre participante garantează că se aplică norme și proceduri echivalente, condițiile prevăzute de prezenta orientare pentru alimentare anticipată și alimentare anticipată secundară ulterioară trebuie să fie incluse în aranjamentele contractuale între viitoarele BCN din Eurosistem, contrapărțile eligibile și părțile terțe profesioniste.

(11)

BCE, în calitate de coordonator al alimentării anticipate, trebuie să fie informată în prealabil cu privire la cererile de alimentare anticipată, iar viitoarele BCN din Eurosistem trebuie să informeze BCE cu privire la eventualele decizii de alimentare anticipată,

ADOPTĂ PREZENTA ORIENTARE:



CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Definiții

În sensul prezentei orientări,

 „alimentare anticipată” înseamnă livrarea fizică de bancnote și monede metalice euro efectuată de o viitoare BCN din Eurosistem către contrapărțile eligibile de pe teritoriul unui viitor stat membru participant, în cursul unei perioade de alimentare anticipată/alimentare anticipată secundară;

 „perioadă de alimentare anticipată/alimentare anticipată secundară” înseamnă perioada în cursul căreia au loc operațiuni de alimentare anticipată și de alimentare anticipată secundară, perioadă care începe nu mai devreme de patru luni înainte de data substituirii monedei fiduciare și se încheie la ora 00.00 (ora locală) în data substituirii monedei fiduciare;

 „alimentare anticipată secundară” înseamnă livrarea de bancnote și monede metalice euro, care au făcut obiectul alimentării anticipate, unor părți terțe profesioniste de pe teritoriul unui viitor stat membru participant, în cursul perioadei de alimentare anticipată/alimentare anticipată secundară;

 „zona euro” înseamnă teritoriul statelor membre participante;

 „data substituirii monedei fiduciare” înseamnă data la care bancnotele și monedele metalice euro dobândesc calitatea de mijloc legal de plată într-un anumit viitor stat membru participant;

 „stat membru participant” înseamnă un stat membru care a adoptat moneda euro;

 „viitor stat membru participant” înseamnă un stat membru neparticipant care a îndeplinit condițiile prevăzute pentru adoptarea monedei euro și pentru care a fost adoptată o decizie de abrogare a derogării (în conformitate cu articolul 122 alineatul (2) din Tratat);

 „stat membru neparticipant” înseamnă un stat membru care nu a adoptat moneda euro;

 „Eurosistem” înseamnă BCN ale statelor membre participante și BCE;

 „contraparte eligibilă” înseamnă o entitate definită la articolul 5 care îndeplinește cerințele de eligibilitate pentru primirea de bancnote și monede metalice euro în scopul alimentării anticipate;

 „părți terțe profesioniste” înseamnă anumite grupuri comerciale țintă, precum comercianți cu amănuntul, societăți care gestionează distribuitoare automate de numerar și societăți de transport de fonduri situate în același viitor stat membru participant ca și contrapartea eligibilă și care sunt considerate de contrapartea eligibilă ca având o nevoie legitimă de alimentare anticipată secundară și ca îndeplinind cerințele de eligibilitate pentru alimentarea anticipată secundară;

 „societate de transport de fonduri” înseamnă o entitate care prestează instituțiilor de credit servicii de transport, depozitare și manipulare a bancnotelor și a monedelor metalice;

 „BCN din Eurosistem” înseamnă BCN dintr-un stat membru participant;

 „viitoare BCN din Eurosistem” înseamnă BCN dintr-un viitor stat membru participant;

 „garanție eligibilă” înseamnă garanția definită la articolul 8;

 „BCN din Eurosistem furnizoare” înseamnă o BCN din Eurosistem care livrează unei viitoare BCN din Eurosistem bancnote și monede metalice euro în scopul alimentării anticipate, indiferent care BCN din Eurosistem este proprietara legală a bancnotelor și a monedelor metalice respective;

 „cerințe la lansare” înseamnă cantitatea de bancnote și monede metalice euro estimată ca fiind necesară într-un viitor stat membru participant la data substituirii monedei fiduciare pentru a acoperi cererea pentru o perioadă de un an;

 „zi lucrătoare a Eurosistemului” înseamnă o zi în care BCE sau una sau mai multe BCN funcționează, în care TARGET sau sistemul de înlocuire a TARGET funcționează și care este o zi de decontare pentru piața monetară a euro și pentru tranzacții valutare cu euro;

 „TARGET” înseamnă sistemul transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real;

 „instituție de credit” înseamnă o instituție definită la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2002/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind inițierea și exercitarea activităților instituțiilor de credit ( 2 );

 „monedă națională veche” înseamnă unitatea monetară națională a unui viitor stat membru participant înainte de data substituirii monedei fiduciare.

Articolul 2

Aplicabilitatea dispozițiilor prevăzute de prezenta orientare

(1)  Normele și procedurile privind alimentarea anticipată și alimentarea anticipată secundară prevăzute de prezenta orientare se aplică aranjamentelor de alimentare anticipată și alimentare anticipată secundară indiferent dacă o viitoare BCN din Eurosistem: (i) împrumută bancnote și monede metalice euro pentru alimentare anticipată sau (ii) produce sau achiziționează astfel de bancnote și monede metalice.

(2)  Dispozițiile prezentei orientări nu se aplică livrării fizice de bancnote și monede metalice euro efectuate de BCN din Eurosistem către BCN din statele membre neparticipante până când acestea din urmă dobândesc calitatea de viitoare BCN din Eurosistem.



CAPITOLUL II

ÎMPRUMUTURI DE BANCNOTE ȘI MONEDE METALICE EURO PENTRU ALIMENTAREA ANTICIPATĂ

Articolul 3

Livrarea

(1)  Una sau mai multe BCN din Eurosistem, după caz, pot livra bancnote și monede metalice euro unei viitoare BCN din Eurosistem în scopul alimentării anticipate și acoperirii cerințelor la lansare.

(2)  O BCN din Eurosistem furnizoare nu trebuie să solicite garanții de la o viitoare BCN din Eurosistem beneficiară a bancnotelor și monedelor metalice euro livrate.

(3)  Livrarea de bancnote și monede metalice euro efectuată de o BCN din Eurosistem către o viitoare BCN din Eurosistem nu va avea loc înainte ca BCN din Eurosistem furnizoare și viitoarea BCN din Eurosistem beneficiară să fi încheiat aranjamente contractuale în conformitate cu care condițiile prevăzute de prezenta orientare se aplică împrumutului de bancnote și monede metalice euro acordat viitoarei BCN din Eurosistem, acestea aplicându-se, prin urmare, la stabilirea aranjamentelor de alimentare anticipată și de alimentare anticipată secundară.

(4)  Livrarea de bancnote și monede metalice euro nu va începe înainte de adoptarea, în conformitate cu articolul 122 alineatul (2) din Tratat, a unei decizii de abrogare a derogării acordate unui stat membru neparticipant.

(5)  După consultarea BCN din Eurosistem furnizoare, BCE specifică cu exactitate stocurile din care se iau bancnotele și monedele metalice euro ce urmează a fi livrate, precum și numele BCN din Eurosistem furnizoare. BCN din Eurosistem furnizoare se asigură că este luată o decizie privind reaprovizionarea acestor stocuri.

Articolul 4

Condiții aplicabile unui împrumut de bancnote și monede metalice euro

(1)  Condițiile prevăzute de prezentul articol vor fi incluse în aranjamentele contractuale menționate la articolul 3 alineatul (3).

(2)  În orice aranjamente contractuale se specifică volumul exact, defalcat în funcție de valoarea nominală a bancnotelor și monedelor metalice euro care urmează să fie livrate, precum și data livrării.

(3)  Bancnotele și monedele metalice euro se transportă la viitoarea BCN din Eurosistem în scopul alimentării anticipate și acoperirii cerințelor la lansare în conformitate cu normele de securitate și de asigurare aplicabile în mod obișnuit transferurilor importante de bancnote și monede metalice euro între BCN. Riscul de distrugere, pierdere, furt și de jaf al bancnotelor și monedelor metalice euro livrate se transferă viitoarei BCN din Eurosistem din momentul în care bancnotele și monedele metalice euro în cauză părăsesc tezaurul BCN din Eurosistem furnizoare.

(4)  O viitoare BCN din Eurosistem achită costul transportului bancnotelor și al monedelor metalice euro livrate de o BCN din Eurosistem. BCN din Eurosistem furnizoare se asigură că transportul se desfășoară în mod eficient.

(5)  În cazul în care o viitoare BCN din Eurosistem are nevoie de un transfer important de bancnote și monede metalice euro de la Eurosistem în termen de douăsprezece luni de la data substituirii monedei fiduciare, aceste cerințe sunt considerate parte a cerințelor la lansare și, în ceea ce privește rambursarea, sunt tratate în mod similar cu bancnotele și monedele metalice euro care fac obiectul alimentării anticipate, astfel cum se prevede în alineatele (6)-(8). În toate celelalte privințe, îndeplinirea cerințelor în cauză este tratată în același mod ca și un transfer important. ►M1  Cu toate acestea, un transfer important de bancnote euro nu este considerat parte a cerințelor la lansare dacă viitoarea BCN din Eurosistem ce deține volumul excedentar din una sau mai multe valori nominale ale bancnotelor euro, de valoare și calitate echivalentă cu cele conținute în transferul important, le transferă pe acestea la Eurosistem în schimbul acestui transfer important. În aceste condiții, nu există nicio obligație de rambursare și BCE suportă costul transportului bancnotelor euro. ◄

(6)  O viitoare BCN din Eurosistem are următoarele obligații contabile și de raportare financiară în raport cu BCN din Eurosistem furnizoare:

(a) în cursul perioadei de alimentare anticipată/alimentare anticipată secundară, viitoarea BCN din Eurosistem înregistrează în afara bilanțului valoarea bancnotelor și a monedelor metalice euro livrate în scopul alimentării anticipate (și al cerințelor la lansare), la valoarea nominală;

▼M1 —————

▼B

(c) viitoarea BCN din Eurosistem raportează suma totală (defalcată în funcție de valoarea nominală) a bancnotelor euro care au făcut obiectul alimentării anticipate și alimentării anticipate secundare, care au intrat în circulație înainte de data substituirii monedei fiduciare, precum și data la care respectiva BCN a intrat în posesia informației că bancnotele în cauză au intrat în circulație.

(7)  De la data substituirii monedei fiduciare, o viitoare BCN din Eurosistem are următoarele obligații contabile și de raportare financiară:

(a) cu excepția cazului în care au fost deja înregistrate în conformitate cu alineatul (10), bancnotele euro care au făcut obiectul alimentării anticipate se înregistrează ca posturi de bilanț la data substituirii monedei fiduciare;

(b) suma totală a bancnotelor euro care au făcut obiectul alimentării anticipate, excluzând bancnotele care au intrat în circulație înainte de data substituirii monedei fiduciare și care au fost raportate în temeiul alineatului (6) litera (c), se înregistrează în bilanțul viitoarei BCN din Eurosistem la totalul „bancnote în circulație”;

(c) diferența dintre valoarea totală a bancnotelor euro care au făcut obiectul alimentării anticipate și valoarea bancnotelor euro care au făcut obiectul alimentării anticipate și care au fost debitate din conturile contrapărților eligibile alimentate anticipat deschise la o viitoare BCN din Eurosistem, în temeiul dispozițiilor articolului 15, este tratată ca împrumut negarantat și neremunerat acordat contrapărților eligibile, care trebuie să îl ramburseze în conformitate cu prevederile articolului 15.

(8)  O viitoare BCN din Eurosistem rambursează bancnotele euro împrumutate de la o BCN din Eurosistem în scopul alimentării anticipate livrând un număr egal de bancnote euro de calitate echivalentă, pe care le produce sau pe care le achiziționează ca rezultat al alocării de care beneficiază în cadrul producției de bancnote în Eurosistem, în cursul unui an sau a mai multor ani consecutivi imediat următori anului în care a avut loc substituirea monedei fiduciare, în plus față de partea care îi revine în mod obișnuit din alocarea de care beneficiază în cadrul producției de bancnote euro din Eurosistem pentru anii respectivi. Consiliul guvernatorilor decide asupra modului de calcul a numărului și calității echivalente a bancnotelor euro care trebuie rambursate. Numărul echivalent de bancnote euro de calitate echivalentă care trebuie rambursate pentru a doua serie de euro se calculează în timp util în modalitatea stabilită de către Consiliul guvernatorilor. ►M1  Numărul echivalent de bancnote euro de calitate echivalentă care trebuie rambursate pentru seriile următoare de bancnote euro se calculează după modalitatea stabilită de Consiliul guvernatorilor în timp util. ◄

(9)  O viitoare BCN din Eurosistem desfășoară alimentarea anticipată în conformitate cu condițiile prevăzute la capitolele III și IV. Livrarea nu are loc înainte ca viitoarea BCN din Eurosistem să fi încheiat cu o contraparte eligibilă aranjamente contractuale care includ astfel de condiții, cu excepția cazului în care dispozițiile legale naționale privind alimentarea anticipată asigură că se aplică tuturor contrapărților eligibile condiții echivalente cu cele prevăzute la capitolele III și IV.

(10)  În cazul în care bancnotele euro care au făcut obiectul alimentării anticipate intră în circulație înainte de data substituirii monedei fiduciare, o BCN din Eurosistem furnizoare înregistrează respectivele bancnote ca fiind emise și aflate în circulație. BCN din Eurosistem furnizoare înregistrează o creanță asupra viitoarei BCN din Eurosistem, care se ridică la totalul valorilor nominale ale bancnotelor euro intrate în circulație înainte de data substituirii monedei fiduciare. Viitoarea BCN din Eurosistem plătește BCN furnizoare remunerația pentru creanța respectivă. Remunerația se plătește începând din data la care viitoarea BCN din Eurosistem intră în posesia informației că acele bancnotele euro au intrat în circulație, și până în prima zi lucrătoare a Eurosistemului ulterioară datei substituirii monedei fiduciare. La data respectivă, datoria viitoarei BCN din Eurosistem și remunerația asociată se deconteză prin TARGET sau prin sistemul care înlocuiește TARGET. Rata de referință a remunerației se fixează la cea mai recentă valoare disponibilă a ratei marginale a dobânzii utilizate de Eurosistem în cererile de ofertă pentru operațiunile principale de refinanțare în temeiul punctului 3.1.2 din anexa I la Orientarea BCE/2000/7 din 31 august 2000 privind instrumentele și procedurile de politică monetară ale Eurosistemului ( 3 ). În cazul în care mai multe BCN din Eurosistem livrează bancnote euro viitoarei BCN din Eurosistem în scopul alimentării anticipate, aranjamentele contractuale menționate la articolul 3 alineatul (3) trebuie să specifice BCN furnizoare și care înregistrează bancnotele în circulație și creanța asupra viitoarei BCN din Eurosistem.

▼M1

(11)  O viitoare BCN din Eurosistem raportează BCE și băncii (băncilor) centrale naționale din Eurosistem furnizoare următoarele, ținând seama de obligațiile stabilite într-un instrument juridic distinct:

(a) suma totală finală a bancnotelor euro care au făcut obiectul alimentării anticipate și al alimentării anticipate secundare (defalcată în funcție de valoarea nominală); și

(b) suma totală finală a monedelor metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate și al alimentării anticipate secundare (defalcată în funcție de valoarea nominală).

▼B



CAPITOLUL III

ALIMENTAREA ANTICIPATĂ

Articolul 5

Contrapărți eligibile

Instituțiile de credit stabilite într-un viitor stat membru participant (inclusiv sucursalele instituțiilor de credit străine aflate într-un viitor stat membru participant) și oficiile poștale naționale care au un cont deschis la viitoarea lor BCN din Eurosistem sunt considerate eligibile pentru a primi bancnote și monede metalice euro în scopul alimentării anticipate de îndată ce aranjamentele contractuale prevăzute la articolul 4 alineatul (9) au fost încheiate. ►M1  Contrapărțile eligibile pot desemna societăți de transport de fonduri ca mandatari acționând în numele și pe riscul acestora, în scopul depozitării și al alimentării anticipate secundare cu bancnote și monede metalice euro a părților terțe profesioniste, cu condiția ca: (i) deși a fost desemnat un mandatar, contrapărțile eligibile să respecte toate normele aplicabile și procedurile prevăzute în prezenta orientare; și (ii) contrapărțile eligibile să încheie aranjamente contractuale cu societățile de transport de fonduri în care să se stipuleze că societățile de transport de fonduri îndeplinesc obligațiile prevăzute la articolul 10 literele (a) și (b) și la articolul 13 alineatele (1)-(3). ◄

Articolul 6

Livrarea în scopul alimentării anticipate

(1)  O viitoare BCN din Eurosistem nu poate să înceapă livrarea de bancnote și monede metalice euro în scopul alimentării anticipate înainte de începerea perioadei de alimentare anticipată/alimentare anticipată secundară.

(2)  O viitoare BCN din Eurosistem poate livra bancnote și monede metalice euro în scopul alimentării anticipate în conformitate cu dispozițiile prezentei orientări. Alimentarea anticipată cu bancnote și monede metalice euro nu poate să înceapă înainte ca viitoarea BCN din Eurosistem să fi încheiat cu contrapartea eligibilă beneficiară aranjamente contractuale care includ condițiile prevăzute în prezentul capitol și în capitolul IV (cu excepția cazului în care dispozițiile legale aplicabile în viitorul stat membru participant în cauză prevăd norme și proceduri echivalente).

Articolul 7

Furnizarea de garanții

(1)  Contrapărțile eligibile care urmează să fie alimentate anticipat trebuie să furnizeze viitoarei lor BCN din Eurosistem garanții eligibile, astfel cum sunt definite la articolul 8, pentru:

(a) a acoperi valoarea nominală totală a bancnotelor și a monedelor metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate; și

(b) a asigura îndeplinirea obligațiilor prevăzute la articolul 10 care trebuie incluse în aranjamentele contractuale încheiate între viitoarea BCN din Eurosistem și contrapartea eligibilă.

(2)  În cazul în care garanțiile sunt executate pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor prevăzute la articolul 10, contrapartea eligibilă trebuie să furnizeze viitoarei BCN din Eurosistem garanții suplimentare care să acopere valoarea nominală totală a bancnotelor și a monedelor metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate, astfel cum se prevede la alineatul (1) litera (a).

(3)  Garanția se furnizează viitoarei BCN din Eurosistem înainte ca aceasta să înceapă operațiunea de alimentare anticipată cu bancnote și monede metalice euro și trebuie să acopere riscurile care apar începând de la începerea livrării în scopul alimentării anticipate.

(4)  Viitoarea BCN din Eurosistem se asigură că garanțiile sunt pe deplin executabile. În acest sens, ea mobilizează garanțiile eligibile prin intermediul procedurilor adecvate de constituire a garanției, în modul descris în anexa I la Orientarea BCE/2000/7.

(5)  O viitoare BCN din Eurosistem pune în aplicare măsurile adecvate de control al riscului pentru a se asigura împotriva riscurilor asociate alimentării anticipate. Respectiva BCN consultă BCE înainte de alimentarea anticipată cu privire la măsurile de control al riscului menționate în prezentul articol. În cazul în care valoarea de piață a garanțiilor eligibile se ajustează pentru a ține seama de măsurile de control al riscului aplicate, valoarea garanțiilor trebuie să fie ajustată în consecință pentru a acoperi în orice moment valoarea nominală totală a bancnotelor și a monedelor metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate și care nu a fost debitată din conturile contrapărților eligibile la viitoarea BCN din Eurosistem care a asigurat alimentarea anticipată cu bancnote și monede metalice euro.

(6)  Aranjamentele contractuale care trebuie încheiate înainte de alimentarea anticipată trebuie să prevadă că o contraparte eligibilă acordă viitoarei BCN din Eurosistem dreptul de a executa garanțiile în cazul în care contrapartea eligibilă care a fost alimentată anticipat încalcă vreuna dintre obligațiile menționate de prezenta orientare ca precondiție a alimentării anticipate și asupra căreia s-a convenit în mod specific de către contrapartea eligibilă și viitoarea BCN din Eurosistem și în cazul în care respectiva contraparte nu plătește penalitățile contractuale prevăzute la articolul 10.

Articolul 8

Garanții eligibile

(1)  Toate activele eligibile pentru operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului, astfel cum sunt ele definite în anexa I la Orientarea BCE/2000/7, sunt considerate garanții eligibile în sensul alimentării anticipate.

(2)  Activele exprimate fie în vechile monede ale viitoarelor state membre participante, fie în moneda euro, care îndeplinesc criteriile uniforme prevăzute în anexa I la Orientarea BCE/2000/7 și care sunt eligibile pentru operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului (cu excepția criteriului privind locul decontării și moneda de exprimare) sunt considerate garanții eligibile în sensul alimentării anticipate. Activele sunt ținute (decontate) în zona euro sau în viitorul stat membru participant, într-un sistem național de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare (SSS) evaluat din perspectiva Standardelor BCE pentru utilizarea sistemelor de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare din UE în cadrul operațiunilor de credit ale SEBC (Standards for the use of EU Securities Settlement Systems in ESCB credit operations).

(3)  Pot fi folosite drept garanții eligibile, de asemenea, următoarele: (a) depozitele în numerar exprimate în vechea monedă; (b) depozitele în numerar în euro într-un cont special, remunerat la rata aplicabilă rezervelor minime sau (c) depozitele exprimate în vechea monedă sau în moneda euro și într-o altă formă considerată adecvată de viitoarea BCN din Eurosistem.

Articolul 9

Raportări

(1)  O contraparte eligibilă raportează viitoarei sale BCN din Eurosistem:

(a) suma totală finală a bancnotelor euro care au făcut obiectul alimentării anticipate secundare (defalcată în funcție de valoarea nominală); și

(b) suma totală finală a monedelor metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate secundare (defalcată în funcție de valoarea nominală).

(2)  Imediat după alimentarea anticipată secundară, o contraparte eligibilă alimentată anticipat transmite viitoarei sale BCN din Eurosistem informații privind identitatea părților terțe profesioniste care au fost alimentate anticipat secundar, precum și sumele bancnotelor și a monedelor metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate secundare per client individual. Viitoarea BCN din Eurosistem tratează aceste informații ca fiind confidențiale și le folosește doar pentru a monitoriza modul în care părțile terțe profesioniste își respectă obligațiile de evitare a punerii premature în circulație a bancnotelor și a monedelor metalice euro, precum și pentru raportarea în conformitate cu articolul 4 alineatul (11). ►M1  Viitoarea BCN din Eurosistem raportează BCE informațiile primite de la o contraparte eligibilă, ținând seama de obligațiile stabilite într-un instrument juridic distinct. ◄

(3)  O contraparte eligibilă alimentată anticipat informează de îndată viitoarea BCN din Eurosistem care a asigurat alimentarea sa anticipată (care va informa BCE în acest sens):

(a) în cazul în care există motive pentru a crede că bancnotele sau monedele metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate au intrat în circulație înainte de data substituirii monedei fiduciare; și

(b) cu privire la suma totală (defalcată în funcție de valoarea nominală) a bancnotelor care au făcut obiectul alimentării anticipate care au intrat în circulație înainte de data substituirii monedei fiduciare, dacă este cazul.

Articolul 10

Obligațiile contrapărții eligibile cu privire la alimentarea anticipată secundară

Înainte ca alimentarea anticipată secundară să aibă loc, contrapărțile eligibile alimentate anticipat se angajează să procedeze la alimentarea anticipată secundară în conformitate cu normele și procedurile prevăzute de prezenta orientare, care fac obiectul unui acord între respectivele contrapărți și părțile terțe profesioniste care urmează să fie alimentate anticipat secundar. În special, trebuie să se convină asupra următoarelor condiții înainte ca o contraparte eligibilă să fie alimentată anticipat secundar:

(a) contrapartea eligibilă se asigură că bancnotele și monedele metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate secundare rămân în incintele părților terțe profesioniste, unde sunt depozitate separat de orice alte bancnote și monede metalice euro, de alte monede sau de alte bunuri, pentru a evita intrarea în circulație înaintea datei substituirii monedei fiduciare. O astfel de circulație prematură atrage plata penalităților contractuale corespunzătoare;

▼M1

(b) Contrapartea eligibilă convine cu partea terță profesionistă care urmează să fie alimentată anticipat secundar că aceasta din urmă va permite viitoarei BCN din Eurosistem sau oricărei alte autorități publice competente în temeiul articolului 13 alineatul (3) să efectueze misiuni de audit și inspecții la incintele părții terțe profesioniste alimentate anticipat secundar, pentru a verifica prezența bancnotelor și a monedelor metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate secundare.

(c) Contrapartea eligibilă plătește viitoarei BCN din Eurosistem penalități contractuale cu o valoare proporțională cu prejudicial suferit, dar nu mai puțin de 10 % din suma cu care s-a făcut alimentarea anticipată secundară, în cazul în care: (i) viitoarei BCN din Eurosistem sau oricărei alte autorități publice competente nu i se acordă acces pentru desfășurarea misiunilor de audit și a inspecțiilor menționate la litera (b); sau (ii) în cazul în care bancnotele și monedele metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate secundare nu sunt depozitate conform dispozițiilor prezentului articol, în incintele părții terțe profesioniste. O viitoare BCN din Eurosistem nu impune astfel de penalități contractuale: (i) în cazul în care viitorul stat membru participant respectiv a instituit un cadru de reglementare care asigură un nivel echivalent de protecție; sau (ii) în măsura în care o parte terță profesionistă alimentată anticipat secundar a plătit deja penalități în conformitate cu prevederile articolului 16 alineatul (2) litera (f).

▼B

Articolul 11

Aspecte statistice

În sensul aplicării Regulamentului (CE) nr. 2423/2001 (BCE/2001/13) din 22 noiembrie 2001 privind bilanțul consolidat al sectorului instituțiilor financiare monetare ( 4 ), o viitoare BCN din Eurosistem se asigură că instituțiile financiare monetare din statul său membru nu înregistrează în bilanțul său posturi și tranzacții privind bancnotele și monedele metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate în cursul perioadei de alimentare anticipată /alimentare anticipată secundară.

Articolul 12

Distribuția către sucursale

O viitoare BCN din Eurosistem permite contrapărților eligibile să distribuie bancnote și monede metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate numai către sucursalele lor din viitorul stat membru participant.

Articolul 13

Interzicerea circulației premature

▼M1

(1)  O viitoare BCN din Eurosistem trebuie să interzică contrapărților eligibile (inclusiv mandatarilor desemnați de acestea) să dispună de bancnotele și monedele metalice euro care le-au fost livrate înainte de ora 0:00 (ora locală) în data substituirii monedei fiduciare, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare în prezenta orientare. În special, viitoarea BCN din Eurosistem solicită contrapărților eligibile, inclusiv mandatarilor desemnați de acestea, să depoziteze bancnotele și monedele metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate în seiful lor sau al mandatarilor lor desemnați, dacă aceștia există, separat de orice alte bancnote sau monede metalice euro, de alte monede sau de alte bunuri, în condiții de siguranță, pentru a evita distrugerea, furtul, jaful sau orice altă cauză de circulație prematură.

▼B

(2)  Contrapărțile eligibile se asigură că bancnotele și monedele metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate nu intră în circulație înaintea datei substituirii monedei fiduciare.

▼M1

(3)  Pentru a verifica prezența bancnotelor și a monedelor metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate și a aranjamentelor în temeiul cărora contrapărțile eligibile desfășoară operațiunile de alimentare anticipată secundară, contrapărțile eligibile, inclusiv mandatarii desemnați de acestea, acordă viitoarei lor BCN din Eurosistem dreptul de a efectua misiuni de audit și de a inspecta incintele de care dispun. Viitoarea BCN din Eurosistem poate să încredințeze unei alte autorități publice competente efectuarea misiunilor de audit și a inspecțiilor la respectivele incinte, situație în care BCE trebuie informată.

▼B

(4)  Contrapărțile eligibile se angajează să plătească viitoarei BCN din Eurosistem penalități în cazul în care încalcă obligațiile privind alimentarea anticipată, inclusiv, dar fără a se limita la aceasta, punerea în circulație sau acțiunile care pot conduce la punerea în circulație înainte de data substituirii monedei fiduciare a bancnotelor livrate, sau neacordarea permisiunii de a efectua misiuni de audit sau inspecții. Viitoarea BCN din Eurosistem se asigură că astfel de încălcări fac obiectul unor penalități contractuale sau legale, după caz, care se plătesc la o valoare proporțională cu prejudiciul cauzat. Viitoarea BCN din Eurosistem nu impune astfel de penalități în cazul în care viitorul stat membru participant în cauză a instituit un cadru de reglementare care asigură un nivel echivalent de protecție.

Articolul 14

Riscul de distrugere, pierdere, furt sau jaf

Contrapărțile eligibile suportă riscul de distrugere, pierdere, furt sau jaf al bancnotelor și monedelor metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate începând din momentul în care acestea părăsesc tezaurul viitoarei BCN din Eurosistem. O viitoare BCN din Eurosistem poate cere contrapărților eligibile să acopere aceste riscuri prin încheierea unei asigurări adecvate sau prin orice alte mijloace adecvate. Cu toate acestea, viitoarea BCN din Eurosistem și contrapartea eligibilă convin că, indiferent de existența unei astfel de asigurări, se aplică dispozițiile articolului 15 privind debitarea imediată a bancnotelor și a monedelor metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate și care intră prematur în circulație și privind plățile de remunerare aferente. Cu toate aceste dispoziții menționate anterior, o viitoare BCN din Eurosistem și o contraparte eligibilă pot conveni că viitoarea BCN din Eurosistem se ocupă de aranjamentele practice privind transportul bancnotelor și al monedelor metalice euro în scopul alimentării anticipate în numele respectivei contrapărți și pe riscul acesteia, sau în cazul în care viitoarea BCN din Eurosistem dorește acest lucru, pe riscul său.

Articolul 15

Debitarea și creditarea

(1)  Bancnotele și monedele metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate a contrapărților eligibile se debitează în conturile respectivelor contrapărți la viitoarea lor BCN din Eurosistem, la valoarea lor nominală, în conformitate cu următorul „model linear de debitare”: suma totală a bancnotelor și a monedelor metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate se debitează în trei rate de valoare egală, la data decontării primei, celei de-a patra și celei de-a cincea operațiuni principale de refinanțare a Eurosistemului care urmează datei substituirii monedei fiduciare.

(2)  În cazul în care nu există suficiente fonduri disponibile într-un cont al unei contrapărți eligibile la viitoarea BCN din Eurosistem care a asigurat alimentarea sa anticipată pentru a debita contul astfel cum se prevede la alineatul (1), atunci se consideră că respectiva contraparte eligibilă și-a încălcat obligația de a plăti bancnotele și monedele metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate.

(3)  Bancnotele și monedele metalice euro livrate contrapărților eligibile la data substituirii monedei fiduciare sau ulterior acestei date se debitează în conturile lor respective deschise la viitoarele BCN din Eurosistem în conformitate cu practicile curente ale Eurosistemului. Bancnotele și monedele metalice euro returnate de contrapărților eligibile la data substituirii monedei fiduciare sau ulterior acestei date se creditează în mod similar în conturile lor respective deschise la viitoarele BCN din Eurosistem.

(4)  Bancnotele și monedele metalice exprimate în vechea monedă și returnate de contrapărțile eligibile se creditează în conturile lor respective deschise la viitoarele BCN din Eurosistem în conformitate cu practicile curente ale Eurosistemului.

(5)  În cazul în care anumite bancnote și monede metalice euro intră în circulație înaintea datei substituirii monedei fiduciare, valoarea bancnotelor și a monedelor metalice respective se facturează imediat contrapărții eligibile alimentată anticipat ca operațiune de schimb valutar. Orice astfel de bancnote euro se înregistrează ca fiind „în circulație” în conturile BCN din Eurosistem care le-a livrat viitoarei BCN din Eurosistem în scopul alimentării anticipate. Înregistrarea se face indiferent de motivul intrării bancnotelor în circulație înainte de data substituirii monedei fiduciare.



CAPITOLUL IV

ALIMENTAREA ANTICIPATĂ SECUNDARĂ

Articolul 16

Condiții aplicabile livrării de bancnote și monede metalice euro în scopul alimentării anticipate secundare

(1)  Alimentarea anticipată secundară a unor părți terțe profesioniste nu poate începe înainte de începerea perioadei de alimentare anticipată /alimentare anticipată secundară.

(2)  Înainte de începerea operațiunilor de alimentare anticipată secundară, contrapartea eligibilă și părțile terțe profesioniste încheie aranjamente contractuale care reglementează cel puțin următoarele:

(a) alimentarea anticipată secundară are loc integral pe riscul și pe răspunderea părții terțe profesioniste și este supusă condițiilor convenite în conformitate cu prezenta orientare;

▼M1 —————

▼B

(c) partea terță profesionistă depozitează bancnotele și monedele metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate secundare, astfel cum este prevăzut la articolul 10 litera (a), și nu dispune de acestea înainte de ora 00:00 (ora locală) în data substituirii monedei fiduciare;

▼M1

(d) Partea terță profesionistă acordă viitoarei sale BCN din Eurosistem sau oricărei alte autorități competente în temeiul articolului 13 alineatul (3) dreptul de a efectua misiuni de audit și de a inspecta incintele de care dispune, pentru a verifica prezența bancnotelor și a monedelor metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate secundare.

▼B

(e) partea terță profesionistă raportează viitoarei sale BCN din Eurosistem suma totală (defalcată în funcție de valoarea nominală) a bancnotelor care au făcut obiectul alimentării anticipate secundare și care au intrat în circulație înainte de data substituirii monedei fiduciare, dacă este cazul;

(f) partea terță profesionistă plătește viitoarei BCN din Eurosistem penalități în cazul în care partea terță profesionistă încalcă obligațiile privind alimentarea anticipată secundară, inclusiv, dar fără a se limita la aceasta, încălcarea obligațiilor prevăzute la litera (c) sau neacordarea permisiunii de a efectua misiuni de audit sau inspecții, astfel cum se menționează la litera (d). Astfel de încălcări fac obiectul unor penalități legale sau contractuale, după caz, care se plătesc la o valoare proporțională cu prejudiciul suferit, dar nu mai puțin de 10 % din suma cu care s-a făcut alimentarea anticipată secundară. Viitoarea BCN din Eurosistem nu impune astfel de penalități în cazul în care viitorul stat membru participant în cauză a instituit un cadru de reglementare care asigură un nivel echivalent de protecție.

▼M1

(3)  Prin derogare de la procedura de alimentare anticipată secundară descrisă la alineatul (2), următoarea procedură de alimentare anticipată secundară simplificată se aplică, dintre părțile terțe profesioniste, comercianților cu amănuntul, în următoarele condiții:

(a) comerciantul cu amănuntul este o microîntreprindere, astfel cum aceasta este definită în Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii ( 5 ), și anume: are mai puțin de 10 angajați și o cifră de afaceri anuală sau un total al bilanțului anual ce nu depășește 2 milioane EUR;

(b) valoarea nominală a bancnotelor și a monedelor metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate secundare a unui comerciant cu amănuntul nu depășește în total 10 000 EUR;

(c) comerciantul cu amănuntul semnează un formular standard pregătit de către viitoarea BCN din Eurosistem prin care se obligă să nu dispună de bancnotele și monedele metalice care au făcut obiectul alimentării anticipate secundare înainte de ora 0:00 (ora locală) în data substituirii monedei fiduciare. Nu sunt necesare alte aranjamente contractuale; și

(d) comerciantul cu amănuntul depozitează bancnotele și monedele metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate secundare, conform prevederilor articolului 10 litera (a), iar alineatul (2) litera (d) se aplică în consecință.

(4)  În condițiile menționate la alineatul (3), alimentarea anticipată secundară simplificată poate fi efectuată doar cu cinci zile calendaristice înainte de data substituirii monedei fiduciare. Valoarea monedelor naționale vechi corespunzătoare valorii nominale a bancnotelor și a monedelor metalice euro care au făcut obiectul alimentării anticipate secundare a unui comerciant cu amănuntul de către o contraparte eligibilă, prin procedura de alimentare anticipată secundară simplificată, se blochează în contul pe care comerciantul cu amănuntul îl are la contrapartea eligibilă și se debitează la data substituirii monedei fiduciare.

▼B

Articolul 17

Excluderea publicului

(1)  O viitoare BCN din Eurosistem interzice contrapărților eligibile să alimenteze anticipat secundar publicul cu bancnote și monede metalice euro.

(2)  Alineatul (1) din prezentul articol nu interzice distribuirea către public a pachetelor de familiarizare cu moneda, care conțin sume mici în monede metalice euro de diferite valori unitare, astfel cum se specifică de către autoritățile naționale competente în unele viitoare state membre participante, după caz.



CAPITOLUL V

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 18

Verificarea

▼M1

Viitoarele BCN din Eurosistem trebuie să transmită BCE copii ale tuturor instrumentelor juridice și ale măsurilor adoptate în statele membre respective cu privire la prezenta orientare, cu cel puțin o lună înainte de începerea perioadei de alimentare anticipată/alimentare anticipată secundară, dar nu înainte ca o decizie de abrogare a derogării să fi fost luată cu privire la statul membru în cauză.

▼B

Articolul 19

Monedele metalice euro

Se recomandă ca viitoarele BCN din Eurosistem să aplice dispozițiile prezentei orientări monedelor metalice euro, cu excepția cazului în care cadrul instituit de autoritățile lor naționale competente conține dispoziții contrare.

Articolul 20

Dispoziții finale

(1)  Prezenta orientare intră în vigoare la 19 iulie 2006.

(2)  Prezenta orientare se adresează BCN din statele membre participante.



( 1 ) JO L 139, 11.5.1998, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2169/2005 (JO L 346, 29.12.2005, p. 1).

( 2 ) JO L 126, 26.5.2000, p. 1.

( 3 ) JO L 310, 11.12.2000, p. 1. Orientare modificată ultima dată prin Orientarea BCE/2005/17 (JO L 30, 2.2.2006, p. 26).

( 4 ) JO L 333, 17.12.2001, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2181/2004 (BCE/2004/21) (JO L 371, 18.12.2004, p. 42).

( 5 ) JO L 124, 20.5.2003, p. 36.