2005R0782 — RO — 01.01.2008 — 001.001


Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.

►B

REGULAMENTUL (CE) NR. 782/2005 AL COMISIEI

din 24 mai 2005

de stabilire a formatului pentru transmiterea rezultatelor privind statisticile asupra deșeurilor

(Text cu relevanță pentru SEE)

(JO L 131, 25.5.2005, p.26)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  No

page

date

►M1

REGULAMENTUL (CE) NR. 973/2007 AL COMISIEI din 20 august 2007

  L 216

10

21.8.2007




▼B

REGULAMENTUL (CE) NR. 782/2005 AL COMISIEI

din 24 mai 2005

de stabilire a formatului pentru transmiterea rezultatelor privind statisticile asupra deșeurilor

(Text cu relevanță pentru SEE)



COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2150/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2002 privind statisticile asupra deșeurilor ( 1 ), în special articolul 6 litera (e),

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 6 din Regulamentul (CE) nr. 2150/2002, Comisia trebuie să adopte măsurile de punere în aplicare a respectivului regulament.

(2)

În conformitate cu articolul 6 litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 2150/2002, Comisia trebuie să stabilească formatul adecvat pentru transmiterea rezultatelor de către statele membre.

(3)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru programul statistic instituit prin Decizia nr. 89/382/CEE, Euratom a Consiliului ( 2 ),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:



Articolul 1

Formatul adecvat pentru transmiterea către Comisie (Eurostat) a rezultatelor privind statisticile asupra deșeurilor se stabilește în anexa la prezentul regulament.

Statele membre utilizează acest format pentru datele privind anul de referință 2004 și anii următori.

Articolul 2

Statele membre transmit Comisiei (Eurostat) datele și metadatele solicitate de Regulamentul (CE) nr. 2150/2002 în format electronic, în conformitate cu un standard de schimb propus de Comisie (Eurostat).

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.




ANEXĂ

FORMATUL PENTRU TRANSMITEREA REZULTATELOR PRIVIND STATISTICILE ASUPRA DEȘEURILOR

Datele trebuie transmise în mod independent de sistem. Datele se transmit în conformitate cu un standard de schimb propus de Comisie (Eurostat).

Seturi de date

Domeniul reglementat de Regulamentul (CE) nr. 2150/2002 privind statisticile asupra deșeurilor cuprinde cinci seturi de date:

 Producere de deșeuri (GENER)

 Incinerare (INCIN)

 Operațiuni care pot conduce la recuperare (RECOV)

 Eliminare (DISPO)

 Numărul și capacitatea instalațiilor de recuperare și eliminare; acoperirea geografică a sistemului de colectare a deșeurilor pe regiune NUTS 2 (REGIO)

Pentru fiecare set de date trebuie transmis un fișier. Numele fișierului conține șase componente:



Domeniu

5

Valoare: WASTE

Set

5

GENER, INCIN, RECOV, DISPO, REGIO

Periodicitate

2

Valoare: A2

Cod de țară

2

Codul de două litere al țărilor (a se vedea lista A)

An

4

Anul de referință (primul an de referință 2004)

Perioadă

4

Valoare: 0000 (zero, zero, zero, zero) pentru datele anuale

Componentele numelui fișierului sunt separate printr-un liniuță de subliniere. Se utilizează un format bazat pe text. De exemplu, setul de date privind producerea de deșeuri din Belgia în 2004 va avea denumirea WASTE_GENER_A2_BE_2004_0000.

Valori lipsă

Nu trebuie să existe valori lipsă în variabilele de clasificare (categorie de deșeuri, activitate economică, regiune NUTS 2, tip de instalație de tratare a deșeurilor). Trebuie furnizate intrări pentru fiecare combinație de variabile de clasificare. Toate intrările pentru care nu s-a efectuat combinația trebuie trimise cu o valoare fixată la 0 (zero). Cu toate acestea, intrările pentru care nu există date disponibile trebuie furnizate cu valoarea codificată corespunzător ca fiind lipsă (codată cu litera „M”). Valorile lipsă trebuie explicate în raportul privind calitatea; este posibil ca ele să se datoreze, de exemplu, metodelor folosite. Este important să se facă distincție între valorile zero reale și valorile lipsă, întrucât nu pot fi calculate agregate cu date lipsă. În cazul în care o valoare nu este logic posibilă, celula trebuie să conțină codul „L”; este, de exemplu, cazul nămolurilor din efluenții industriali rezultați din activitatea casnică. Pentru a facilita verificarea coerenței și corectarea erorilor trebuie transmise și valorile totale.

Confidențialitate

Datele confidențiale trebuie transmise și marcate corespunzător ca fiind confidențiale. Caracterul confidențial al datelor se bazează pe politica națională de confidențialitatea. În general, informațiile pot fi confidențiale în cazul în care identitatea furnizorului informațiilor poate fi divulgată. Este cazul informațiilor care provin de la unul sau doi respondenți sau dacă unul sau doi respondenți domină datele. În general, datele provenite de la autoritățile publice nu sunt considerate ca fiind confidențiale.

Trebuie indicată, de asemenea, confidențialitatea secundară. Confidențialitatea secundară trebuie aplicată în așa fel încât (sub)totalurile să rămână disponibile pentru publicare. Comisia (Eurostat) utilizează informațiile confidențiale pentru a calcula agregatele (UE) fără a divulga informațiile confidențiale la nivel de țară.

Măsuri

Câmpurile trebuie să fie alfanumerice, adică nu trebuie să conțină separatori sau simboluri zecimale, cu excepția valorii datelor. Cantitățile de deșeuri sunt exprimate în mii de tone pe an, cu trei zecimale. Virgula trebuie utilizată ca simbol zecimal. Metoda de estimare nu permite întotdeauna precizia de trei cifre. În acest caz, valoarea trebuie furnizată numai cu cifrele semnificative. Pentru toate categoriile de deșeuri, cantitatea se bazează pe deșeuri umede (normale); pentru producția de nămol (numerele deșeurilor 11, 12, 40), cantitatea se calculează, de asemenea, în mii de tone de substanță uscată. Și în cazul setului de date privind tratarea deșeurilor, nămolul trebuie măsurat atât ca deșeu umed (normal), cât și ca substanță uscată. Această dispoziție se aplică numai în cazul în care nămolul este un articol separat; este cazul nămolurilor obișnuite (număr 12) din setul de date privind incinerarea și eliminarea.

Numărul instalațiilor de tratare a deșeurilor se exprimă printr-un număr întreg. Se folosesc mai multe unități de măsură pentru a descrie capacitatea de tratare a deșeurilor în funcție de tipul operațiunii de recuperare sau eliminare (a se vedea lista 1). Pentru a facilita comparația, se preferă furnizarea capacității de incinerare în mii de tone. Țările care pot furniza capacitatea de incinerare și în terajouli (1012 jouli) sunt invitate să facă acest lucru. Țările care nu pot furniza capacitatea de incinerare în terajouli trebuie să specifice că respectiva valoare lipsește (cu ajutorul codului „M”). Capacitatea de recuperare se măsoară în mii de tone. Capacitatea de eliminare trebuie exprimată în metri cubi sau în tone, în funcție de tipul de eliminare. Numai valorile măsurate în mii de tone sunt furnizate sub formă de numere reale cu trei zecimale, toate celelalte valori trebuind exprimate sub formă de numere întregi.

Sfera de cuprindere a sistemului de colectare a deșeurilor menajere în amestec cu alte deșeuri similare trebuie indicată ca procent din populație sau ca procent din numărul locuințelor.

Revizuiri

Seturile de date trebuie transmise în fișiere separate conținând toate intrările. De exemplu, setul de date privind producerea de deșeuri conține 51 de categorii de deșeuri pentru 21 grupuri NACE măsurate ca deșeuri umede și 3 categorii de deșeuri pentru 21 grupuri NACE măsurate ca substanță uscată. Setul conține 1 134 intrări.

De asemenea, datele revizuite trebuie trimise într-un set complet, celulele revizuite fiind marcate corespunzător (R). Datele provizorii sunt marcate cu simbolul P. Datele provizorii sunt întotdeauna supuse revizuirii. Atât datele provizorii, cât și cele revizuite trebuie explicate în raportul de calitate.



Set 1:  Producere de deșeuri

Câmp

Lungime maximă

Valori

Domeniu

8

Valoare: WASTE

Set

6

Valoare: GENER (setul conține 51 × 21 intrări măsurate ca deșeu umed și 3 × 21 intrări măsurate ca substanță uscată pe țară)

Cod de țară

2

Codul de două litere al țărilor (a se vedea lista A)

An

4

Anul de referință (primul an de referință 2004)

Numărul deșeului

2

Codul care face trimitere la CED-Stat versiunea 3 (a se vedea lista B)

Număr de activitate

2

Codul care face trimitere la NACE (a se vedea lista C)

Umed/Uscat

1

Pentru toate categoriile de deșeuri cantitatea în deșeu umed (normal) (cod W); pentru nămol (număr de deșeu 11, 12, 40) de asemenea cantitatea în substanță uscată (cod D)

Deșeu produs

12

Cantitatea în mii de tone pe an. Cantitatea este exprimată printr-un număr real cu trei zecimale. Virgula trebuie folosită ca simbol zecimal. De exemplu: 19,876. Acest câmp trebuie să conțină întotdeauna o valoare. În cazul în care nu s-a efectuat combinația, valoarea este 0 (zero). Datele lipsă trebuie indicate prin codul „M”. Imposibilitatea logică a unei combinații este indicată prin codul „L”

Indicator de actualizare

1

Pentru a indica datele provizorii (P) sau datele revizuite (R), nu se completează în celelalte cazuri

Indicator de confidențialitate

1

Indică datele confidențiale (a se vedea lista D)



Setul 2:  Incinerare

Câmp

Lungime maximă

Valori

Domeniu

8

Valoare: WASTE

Set

6

Valoare: INCIN (setul conține 17 × 2 intrări măsurate ca deșeu umed și 1 × 2 intrări măsurate ca substanță uscată pe regiune NUTS 1)

Cod de țară

2

Codul de două litere al țărilor (a se vedea lista A)

An

4

Anul de referință (primul an de referință 2004)

Cod NUTS 1

3

Codul regional în conformitate cu clasificarea NUTS din Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (1); totalul național trebuie furnizat folosind codul TT

Numărul deșeului

2

Codul care face trimitere la CED-Stat versiunea 3 (a se vedea lista E)

Operațiune de recuperare sau eliminare

1

Codul care face trimitere la anexele la Directiva 75/442/CEE (2) a Consiliului (a se vedea lista F); numai operațiunile 1 și 2 intră în acest set

Umed/Uscat

1

Pentru toate categoriile de deșeuri cantitatea în deșeu umed (normal) (cod W); pentru nămol (număr de deșeu 12) de asemenea cantitatea în substanță uscată (cod D)

Deșeu incinerat

12

Cantitatea în mii de tone pe an. Cantitatea este exprimată printr-un număr real cu trei zecimale. Virgula trebuie folosită ca simbol zecimal. De exemplu: 19,876. Acest câmp trebuie să conțină întotdeauna o valoare. În cazul în care nu s-a efectuat combinația, valoarea este 0 (zero). Datele lipsă trebuie indicate prin codul „M”. Imposibilitatea logică a unei combinații este indicată prin codul „L”

Indicator de actualizare

1

Pentru a indica datele provizorii (P) sau datele revizuite (R), nu se completează în celelalte cazuri

Indicator de confidențialitate

1

Indică datele confidențiale (a se vedea lista D)

(1)   JO L 154, 21.6.2003, p. 1.

(2)   JO L 194, 25.7.1975, p. 39. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).



Setul 3:  Operațiuni care pot conduce la recuperare (excluzând recuperarea energiei)

Câmp

Lungime maximă

Valori

Domeniu

8

Valoare: WASTE

Set

6

Valoare: RECOV (setul conține 20 de intrări pe regiune NUTS 1)

Cod de țară

2

Codul de două litere al țărilor (a se vedea lista A)

An

4

Anul de referință (primul an de referință 2004)

Cod NUTS 1

3

Codul regional în conformitate cu clasificarea NUTS din Regulamentul (CE) nr. 1059/2003; totalul național trebuie furnizat folosind codul TT

Numărul deșeului

2

Codul care face trimitere la CED-Stat versiunea 3 (a se vedea lista G)

Operațiune de recuperare sau eliminare

1

Codul care face trimitere la anexele la Directiva 75/442/CEE (a se vedea lista F); numai operațiunea 3 intră în acest set

Umed/Uscat

1

Pentru toate categoriile de deșeuri cantitatea în deșeu umed (normal) (cod W)

Deșeu recuperat

12

Cantitatea în mii de tone pe an. Cantitatea este exprimată printr-un număr real cu trei zecimale. Virgula trebuie folosită ca simbol zecimal. De exemplu: 19,876. Acest câmp trebuie să conțină întotdeauna o valoare. În cazul în care nu s-a efectuat combinația, valoarea este 0 (zero). Datele lipsă trebuie indicate prin codul „M”. Imposibilitatea logică a unei combinații este indicată prin codul „L”

Indicator de actualizare

1

Pentru a indica datele provizorii (P) sau datele revizuite (R), nu se completează în celelalte cazuri

Indicator de confidențialitate

1

Indică datele confidențiale (a se vedea lista D)



Setul 4:  Eliminare (alta decât incinerarea)

Câmp

Lungime maximă

Valori

Domeniu

8

Valoare: WASTE

Set

6

Valoare: DISPO (setul conține 19 × 2 intrări măsurate ca deșeu umed și 1 × 2 intrări măsurate ca substanță uscată pe regiune NUTS 1)

Cod de țară

2

Codul de două litere al țărilor (a se vedea lista A)

An

4

Anul de referință (primul an de referință 2004)

Cod NUTS 1

3

Codul regional în conformitate cu clasificarea NUTS din Regulamentul (CE) nr. 1059/2003; totalul național trebuie furnizat folosind codul TT

Numărul deșeului

2

Codul care face trimitere la CED-Stat versiunea 3 (a se vedea lista H)

Operațiune de recuperare sau eliminare

1

Codul care face trimitere la anexele la Directiva 75/442/CEE (a se vedea lista F); numai operațiunile 4 și 5 intră în acest set

Umed/Uscat

1

Pentru toate categoriile de deșeuri cantitatea în deșeu umed (normal) (cod W); pentru nămol (număr de deșeu 12) de asemenea cantitatea în substanță uscată (cod D)

Deșeu eliminat

12

Cantitatea în mii de tone pe an. Cantitatea este exprimată printr-un număr real cu trei zecimale. Virgula trebuie folosită ca simbol zecimal. De exemplu: 19,876. Acest câmp trebuie să conțină întotdeauna o valoare. În cazul în care nu s-a efectuat combinația, valoarea este 0 (zero). Datele lipsă trebuie indicate prin codul „M”. Imposibilitatea logică a unei combinații este indicată prin codul „L”

Indicator de actualizare

1

Pentru a indica datele provizorii (P) sau datele revizuite (R), nu se completează în celelalte cazuri

Indicator de confidențialitate

1

Indică datele confidențiale (a se vedea lista D)



Setul 5:  Numărul și capacitatea instalațiilor de recuperare și eliminare și populația deservită de sistemul de colectare pe regiune

Câmp

Lungime maximă

Valori

Domeniu

8

Valoare: WASTE

Set

6

Valoare: REGIO (setul conține 14 intrări pe regiune NUTS 2)

Cod de țară

2

Codul de două litere al țărilor (a se vedea lista A)

An

4

Anul de referință (primul an de referință 2004)

Cod NUTS 2

4

Codul regional în conformitate cu clasificarea NUTS din Regulamentul (CE) nr. 1059/2003; totalul național trebuie furnizat folosind codul TT

Operațiune de recuperare sau eliminare

1

Codul care face trimitere la anexele la Directiva 75/442/CEE (a se vedea lista F); nu se completează în cazul populației deservite de sistemul de colectare

Variabilă

1

Numărul instalațiilor (N), capacitatea (C) sau populația deservită de sistemul de colectare (P)

Unitate de măsură

1

Codul pentru unitatea de măsură a capacității în funcție de tipul operațiunii de recuperare sau eliminare (a se vedea lista I); pentru numărul de instalații codul N, pentru populația deservită de sistemul de colectare codul P (populație) sau D (locuințe)

Valoare

12

Toate valorile, numărul instalațiilor, procentul de populație sau locuințe deservit de sistemul de colectare și capacitatea se exprimă sub formă de numere întregi. Acest câmp trebuie să conțină întotdeauna o valoare. În cazul în care nu s-a efectuat combinația, valoarea este 0 (zero). Datele lipsă trebuie indicate prin codul „M”. Imposibilitatea logică a unei combinații este indicată prin codul „L”

Indicator de actualizare

1

Pentru a indica datele provizorii (P) sau datele revizuite (R), nu se completează în celelalte cazuri

Indicator de confidențialitate

1

Indică datele confidențiale (a se vedea lista D)



Lista A – Coduri de țări

Belgia

BE

Republica Cehă

CZ

Danemarca

DK

Germania

DE

Estonia

EE

Grecia

EL

Spania

ES

Franța

FR

Irlanda

IE

Italia

IT

Cipru

CY

Letonia

LV

Lituania

LT

Luxemburg

LU

Ungaria

HU

Malta

MT

Țările de Jos

NL

Austria

AT

Polonia

PL

Portugalia

PT

Slovenia

SI

Slovacia

SK

Finlanda

FI

Suedia

SE

Regatul Unit

UK

Bulgaria

BG

Croația

HR

România

RO

Turcia

TR

Islanda

IS

Liechtenstein

LI

Norvegia

NO



Lista B – Categorii de deșeuri

CED-Stat/versiunea 3 (JO L 90, 27.3.2004, p. 15)

Descriere

Cod

Periculoase

Numărul deșeului

Solvenți uzați

01.1

H

1

Deșeuri acide, alcaline sau saline

01.2

 

2

Deșeuri acide, alcaline sau saline

01.2

H

3

Uleiuri uzate

01.3

H

4

Catalizatori uzați

01.4

 

5

Catalizatori uzați

01.4

H

6

Deșeuri de la prepararea produselor chimice

02

 

7

Deșeuri de la prepararea produselor chimice

02

H

8

Depuneri și reziduuri chimice

03.1

 

9

Depuneri și reziduuri chimice

03.1

H

10

Nămol din efluenți industriali

03.2

 

11

Nămol din efluenți industriali

03.2

H

12

Deșeuri medicale și biologice

05

 

13

Deșeuri medicale și biologice

05

H

14

Deșeuri metalice

06

 

15

Deșeuri metalice

06

H

16

Deșeuri de sticlă

07.1

 

17

Deșeuri de sticlă

07.1

H

18

Deșeuri de hârtie și cartoane

07.2

 

19

Deșeuri de cauciuc

07.3

 

20

Deșeuri de materiale plastice

07.4

 

21

Deșeuri de lemn

07.5

 

22

Deșeuri de lemn

07.5

H

23

Deșeuri textile

07.6

 

24

Deșeuri ce conțin PCB

07.7

H

25

Echipamente casate (exclusiv vehicule scoase din uz și deșeuri de baterii și acumulatori)

08 (exclusiv 08.1, 08.41)

 

26

Echipamente casate (exclusiv vehicule scoase din uz și deșeuri de baterii și acumulatori)

08 (exclusiv 08.1, 08.41)

H

27

Vehicule scoase din uz

08.1

 

28

Vehicule scoase din uz

08.1

H

29

Deșeuri de baterii și acumulatori

08.41

 

30

Deșeuri de baterii și acumulatori

08.41

H

31

Deșeuri animale și vegetale (exclusiv deșeuri rezultate din prepararea produselor alimentare și deșeuri de produse alimentare și exclusiv materiale fecale, urină și gunoi de grajd)

09 (exclusiv 09.11, 09.3)

 

32

Deșeuri animale rezultate din prepararea produselor alimentare și deșeuri de produse alimentare

09.11

 

33

Materiale fecale, urină și gunoi de grajd

09.3

 

34

Deșeuri menajere și similare

10.1

 

35

Materiale amestecate și materiale nediferențiate

10.2

 

36

Materiale amestecate și materiale nediferențiate

10.2

H

37

Reziduuri de sortare

10.3

 

38

Reziduuri de sortare

10.3

H

39

Nămoluri obișnuite (exclusiv deșeuri de la dragare)

11 (exclusiv 11.3)

 

40

Deșeuri de la dragare

11.3

 

41

Deșeuri minerale (exclusiv reziduuri de ardere, soluri contaminate și deșeuri de la dragare poluate)

12 (exclusiv 12.4, 12.6)

 

42

Deșeuri minerale (exclusiv reziduuri de ardere, soluri contaminate și deșeuri de la dragare poluate)

12 (exclusiv 12.4, 12.6)

H

43

Reziduuri de ardere

12.4

 

44

Reziduuri de ardere

12.4

H

45

Soluri contaminate și deșeuri de la dragare poluate

12.6

H

46

Deșeuri solidificate, stabilizate sau vitrificate

13

 

47

Deșeuri solidificate, stabilizate sau vitrificate

13

H

48

Total, nepericuloase

 
 

TN

Total, periculoase

 

H

TH

Total, general

 
 

TT

▼M1



Lista C – Numărul activității

Numărul activității

Codul NACE Rev. 2

Descriere

1

Diviziunea 01

Agricultură, creșterea animalelor, vânătoare și servicii anexe

Diviziunea 02

Silvicultură și exploatare forestieră

2

Diviziunea 03

Pescuitul și acvacultura

3

Secțiunea B

Industria extractivă

4

Diviziunea 10

Industria alimentară

Diviziunea 11

Fabricarea băuturilor

Diviziunea 12

Fabricarea produselor din tutun

5

Diviziunea 13

Fabricarea produselor textile

Diviziunea 14

Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte

Diviziunea 15

Fabricarea produselor din piele și a produselor anexe

6

Diviziunea 16

Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie și alte materiale vegetale împletite

7

Diviziunea 17

Fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie

Diviziunea 18

Tipărire și reproducerea pe suporți a înregistrărilor

8

Diviziunea 19

Fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului

9

Diviziunea 20

Fabricarea substanțelor și a produselor chimice

Diviziunea 21

Fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice

Diviziunea 22

Fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice

10

Diviziunea 23

Fabricarea altor produse din minerale nemetalice

11

Diviziunea 24

Industria metalurgică

Diviziunea 25

Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații

12

Diviziunea 26

Fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice

Diviziunea 27

Fabricarea echipamentelor electrice

Diviziunea 28

Fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a.

Diviziunea 29

Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și a semiremorcilor

Diviziunea 30

Fabricarea altor mijloace de transport

13

Diviziunea 31

Fabricarea de mobilă

Diviziunea 32

Alte activități industriale

Diviziunea 33

Repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și a echipamentelor

14

Secțiunea D

Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat

15

Diviziunea 36

Captarea, tratarea și distribuția apei

Diviziunea 37

Colectarea și epurarea apelor uzate

Diviziunea 39

Activități și servicii de decontaminare

16

Diviziunea 38

Colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor; activități de recuperare a materialelor reciclabile

17

Secțiunea F

Construcții

18

 

Activități de servicii:

Secțiunea G, cu excepția 46.77

Comerț cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și a motocicletelor

Secțiunea H

Transport și depozitare

Secțiunea I

Hoteluri și restaurante

Secțiunea J

Informații și comunicații

Secțiunea K

Intermedieri financiare și asigurări

Secțiunea L

Tranzacții imobiliare

Secțiunea M

Activități profesionale, științifice și tehnice

Secțiunea N

Activități de servicii administrative și activități de servicii suport

Secțiunea O

Administrație publică și apărare; asigurări sociale din sistemul public

Secțiunea P

Învățământ

Secțiunea Q

Sănătate și asistența socială

Secțiunea R

Activități de spectacole, culturale și recreative

Secțiunea S

Alte activități de servicii

Secțiunea T

Activități ale gospodăriilor private în calitate de angajator de personal casnic; activități ale gospodăriilor private de producere de bunuri și servicii destinate consumului propriu

Secțiunea U

Activități ale organizațiilor și organismelor extrateritoriale

19

Clasa 46.77

Comerț cu ridicata al deșeurilor și a resturilor

20

 

Deșeuri produse de gospodării

(Aceasta nu este o categorie NACE)

TA

Total

Total

▼B



Lista D – Indicator de confidențialitate

Prea puține întreprinderi

A

De exemplu, 1 sau 2 întreprinderi în cadrul populației

O singură întreprindere domină datele

B

Suficiente întreprinderi, dar o singură întreprindere generează/tratează, de exemplu, peste 70 %

Două întreprinderi domină datele

C

Suficiente întreprinderi, dar două întreprinderi generează/tratează, de exemplu, peste 70 %

Date confidențiale din motiv de confidențialitate secundară

D

Nu confidențiale prin ele însele (indicator A, B, C), dar pentru a preveni divulgarea indirectă a unor date confidențiale

Valoarea nu este confidențială

Gol

 



Lista E – Categorii de deșeuri pentru incinerare

Numărul deșeului

CED-Stat/versiunea 3 (JO L 90, 27.3.2004, p. 15)

Deșeuri periculoase/nepericuloase

Cod

Descriere

1

01 + 02 + 03

Deșeuri chimice

(deșeuri de compuși chimici + deșeuri de la prepararea produselor chimice + alte deșeuri chimice)

Nepericuloase

2

01 + 02 + 03 exclusiv 01.3

Deșeuri chimice, exclusiv uleiuri uzate

(deșeuri de compuși chimici + deșeuri de la prepararea produselor chimice + alte deșeuri chimice)

Periculoase

3

01.3

Uleiuri uzate

Periculoase

4

05

Deșeuri medicale și biologice

Nepericuloase

5

05

Deșeuri medicale și biologice

Periculoase

6

07.7

Deșeuri ce conțin PCB

Periculoase

7

10.1

Deșeuri menajere și similare

Nepericuloase

8

10.2

Materiale amestecate și materiale nediferențiate

Nepericuloase

9

10.2

Materiale amestecate și materiale nediferențiate

Periculoase

10

10.3

Reziduuri de sortare

Nepericuloase

11

10.3

Reziduuri de sortare

Periculoase

12

11

Nămoluri obișnuite

Nepericuloase

13

06 + 07 + 08 + 09 + 12 + 13

Alte deșeuri

(deșeuri metalice + deșeuri nemetalice + echipamente casate + deșeuri animale și vegetale + deșeuri minerale + deșeuri solidificate, stabilizate sau vitrificate)

Nepericuloase

14

06 + 07 + 08 + 09 + 12 + 13 exclusiv 07.7

Alte deșeuri

(deșeuri metalice + deșeuri nemetalice exclusiv deșeuri ce conțin PCB + echipamente casate + deșeuri animale și vegetale + deșeuri minerale + deșeuri solidificate, stabilizate sau vitrificate)

Periculoase

TN

 

Total, nepericuloase

Nepericuloase

TH

 

Total, periculoase

Periculoase

TT

 

Total, general

 



Lista F – Operațiuni de recuperare și eliminare; codurile fac trimitere la codurile din anexele la Directiva 75/442/CEE

Operațiune

Cod

Tipuri de operațiuni de recuperare și eliminare

Incinerare

1

R1

Utilizare principală ca și combustibil sau alt mijloc de producere a energiei

2

D10

Incinerare pe sol

Operațiuni care pot conduce la recuperare (exclusiv recuperarea energiei)

3

R2 +

Recuperarea/regenerarea solvenților

R3 +

Reciclarea/recuperarea substanțelor organice care nu se folosesc ca solvenți (inclusiv operațiuni de compostare și alte procese de transformare biologică)

R4 +

Reciclarea/recuperarea metalelor și compușilor metalici

R5 +

Reciclarea/recuperarea altor materii anorganice

R6 +

Regenerarea acizilor sau bazelor

R7 +

Recuperarea produselor folosite la captarea agenților poluanți

R8 +

Recuperarea produselor din catalizatori

R9 +

Regenerarea uleiurilor sau alte metode de refolosire a acestora

R10 +

Împrăștierea îngrășămintelor pe sol în folosul agriculturii sau în scopuri ecologice

R11+

Utilizarea deșeurilor obținute în urma oricăreia dintre operațiunile menționate numerotate R1-R10

Operațiuni de eliminare

4

D1 +

Depozitarea pe sol și în sol (de exemplu, depozite, etc.)

D3 +

Injectarea la adâncime (de exemplu, injectarea reziduurilor pompabile în puțuri, saline sau falii geologice naturale, etc.)

D4 +

Descărcarea pe suprafețe (de exemplu, descărcarea de deșeuri lichide sau de nămoluri în depresiuni, iazuri sau lagune, etc.)

D5 +

Depozite special proiectate (de exemplu, dispunerea în celule etanșe separate, acoperite și izolate unele de altele și de mediul înconjurător, etc.)

D12

Depozitare permanentă (de exemplu, amplasarea de containere într-o mină, etc.)

5

D2 +

Tratarea în mediu terestru (de exemplu, biodegradarea deșeurilor lichide sau a nămolurilor în sol, etc.)

D6 +

Evacuarea în mediul acvatic, exceptând mările și oceanele

D7 +

Evacuarea în mări sau oceane, inclusiv îngroparea în solul marin



Lista G – Categorii de deșeuri pentru operațiuni care pot conduce la recuperare (exclusiv recuperarea de energie)

Numărul deșeului

CED-Stat/versiunea 3 (JO L 90, 27.3.2004, p. 15)

Deșeuri periculoase/nepericuloase

Cod

Descriere

1

01.3

Uleiuri uzate

Periculoase

2

06

Deșeuri metalice

Nepericuloase

3

06

Deșeuri metalice

Periculoase

4

07.1

Deșeuri de sticlă

Nepericuloase

5

07.1

Deșeuri de sticlă

Periculoase

6

07.2

Deșeuri de hârtie și cartoane

Nepericuloase

7

07.3

Deșeuri de cauciuc

Nepericuloase

8

07.4

Deșeuri de plastic

Nepericuloase

9

07.5

Deșeuri de lemn

Nepericuloase

10

07.6

Deșeuri textile

Nepericuloase

11

09 exclusiv 09.11, 09.3

Deșeuri animale și vegetale

(exclusiv deșeuri animale rezultate din prepararea produselor alimentare și deșeuri de produse alimentare; exclusiv materii fecale, urină și gunoi de grajd)

Nepericuloase

12

09.11

Deșeuri animale rezultate din prepararea produselor alimentare și deșeuri de produse alimentare

Nepericuloase

13

09.3

Materii fecale, urină și gunoi de grajd

Nepericuloase

14

12

Deșeuri minerale

Nepericuloase

15

12

Deșeuri minerale

Periculoase

16

01 + 02 + 03 + 05 + 08 + 10 + 11 + 13

Alte deșeuri

(deșeuri de compuși chimici + deșeuri de la prepararea produselor chimice + alte deșeuri chimice + deșeuri medicale și biologice + echipamente casate + deșeuri obișnuite compuse + nămoluri obișnuite + deșeuri solidificate, stabilizate sau vitrificate)

Nepericuloase

17

01 + 02 + 03 + 05 + 07.5 + 07.7 + 08 + 10 + 11 + 13 exclusiv 01.3

Alte deșeuri

(deșeuri de compuși chimici exclusiv uleiuri uzate + deșeuri de la prepararea produselor chimice + alte deșeuri chimice + deșeuri medicale și biologice + deșeuri de lemn + deșeuri ce conțin PCB + echipamente casate + deșeuri obișnuite compuse + nămoluri obișnuite + deșeuri solidificate, stabilizate sau vitrificate)

Periculoase

TN

 

Total, nepericuloase

Nepericuloase

TH

 

Total, periculoase

Periculoase

TT

 

Total, general

 



Lista H – Categorii de deșeuri pentru eliminare (altele decât cele pentru incinerare)

Numărul deșeului

CED-Stat/versiunea 3 (JO L 90, 27.3.2004, p. 15)

Deșeuri periculoase/nepericuloase

Cod

Descriere

1

01 + 02 + 03

Deșeuri chimice

(deșeuri de compuși chimici + deșeuri de la prepararea produselor chimice + alte deșeuri chimice)

Nepericuloase

2

01 + 02 + 03 exclusiv 01.3

Deșeuri chimice exclusiv uleiuri uzate

(deșeuri de compuși chimici + deșeuri de la prepararea produselor chimice + alte deșeuri chimice)

Periculoase

3

01.3

Uleiuri uzate

Periculoase

4

09 exclusiv 09.11, 09.3

Deșeuri animale și vegetale

(exclusiv deșeuri rezultate din prepararea produselor alimentare și deșeuri de produse alimentare; exclusiv materii fecale, urină și gunoi de grajd)

Nepericuloase

5

09.11

Deșeuri animale rezultate din prepararea produselor alimentare și deșeuri de produse alimentare

Nepericuloase

6

09.3

Materii fecale, urină și gunoi de grajd

Nepericuloase

7

10.1

Deșeuri menajere și similare

Nepericuloase

8

10.2

Materiale amestecate și materiale nediferențiate

Nepericuloase

9

10.2

Materiale amestecate și materiale nediferențiate

Periculoase

10

10.3

Reziduuri de sortare

Nepericuloase

11

10.3

Reziduuri de sortare

Periculoase

12

11

Nămoluri obișnuite

Nepericuloase

13

12

Deșeuri minerale

Nepericuloase

14

12

Deșeuri minerale

Periculoase

15

05 + 06 + 07 + 08 + 13

Alte deșeuri

Deșeuri medicale și biologice + deșeuri metalice + deșeuri nemetalice + echipamente casate + deșeuri solidificate, stabilizate sau vitrificate)

Nepericuloase

16

05 + 06 + 07 + 08 + 13

Alte deșeuri

Deșeuri medicale și biologice + deșeuri metalice + deșeuri nemetalice + echipamente casate + deșeuri solidificate, stabilizate sau vitrificate)

Periculoase

TN

 

Total, nepericuloase

Nepericuloase

TH

 

Total, periculoase

Periculoase

TT

 

Total, general

 



Lista I – Unități de măsură de capacitate

Operațiune

Unitate de măsură de capacitate

Cod unitate de măsură

1

Mii de tone pe an cu trei zecimale

t

 

Terajouli pe an (1012)

j

2

Mii de tone pe an cu trei zecimale

t

 

Terajouli pe an (1012)

j

3

Mii de tone pe an cu trei zecimale

t

4

Metri cubi pe an

m

5

Mii de tone pe an cu trei zecimale

t



( 1 ) JO L 332, 9.12.2002, p. 1, regulament astfel cum a fost modificat ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 574/2004 al Comisiei (JO L 90, 27.3.2004, p. 15).

( 2 ) JO L 181, 28.6.1989, p. 47.