4.6.2015

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 183/7

HOTĂRÂREA CURȚII

din 24 noiembrie 2014

în cauza E-27/13

Sævar Jón Gunnarsson/Landsbankinn hf.

(Indexarea salariilor – Directiva 87/102/CEE – Contracte privind creditele de consum – Directiva 93/13/CEE – Clauze abuzive – Condiții obligatorii)

(2015/C 183/08)

În cauza E-27/13, Sævar Jón Gunnarsson/Landsbankinn hf. – CERERE adresată Curții, în temeiul articolului 34 din Acordul dintre statele AELS privind instituirea unei Autorități de Supraveghere și a unei Curți de Justiție, de către Tribunalul districtual din Reykjavik (Héraðsdómur Reykjavíkur). Cererea are ca obiect interpretarea Directivei 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 privind creditul de consum și a Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Curtea, compusă din Carl Baudenbacher, președinte și judecător-raportor, Per Christiansen și Páll Hreinsson, judecători, a pronunțat, la 24 noiembrie 2014, hotărârea al cărei dispozitiv prevede următoarele:

În situațiile în care un contract de credit depinde de indicele prețurilor de consum, dacă rata oficială a inflației la momentul încheierii contractului nu este de 0 %, calcularea, pe baza unei rate a inflației de 0 %, a costului total al creditului și a dobânzii anuale efective, contravine Directivei 87/102/CEE. Instanțelor naționale le revine sarcina de a evalua, luând în considerare toate circumstanțele relevante pentru o cauză, consecințele juridice și măsurile reparatorii în cazurile bazate pe informații incorecte, cu condiția să nu fie compromis nivelul de protecție stabilit prin Directiva 87/102/CEEC, astfel cum a fost interpretată de Curte.

Mai jos sunt redate răspunsurile la întrebările referitoare la situațiile în care instanța implicată consideră că respectivele condiții obligatorii privind indexarea ratelor de rambursare a creditului de consum nu reprezintă acte cu putere de lege sau norme administrative în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE:

Directiva 93/13/CEE nu interzice, în general, în contractele încheiate între un furnizor și un consumator, clauzele contractuale privind indexarea salariilor. Instanței competente îi revine sarcina de a analiza dacă clauzele în discuție sunt abuzive. Analiza trebuie să țină seama de interpretarea Curții cu privire la noțiunea de „clauză abuzivă”.

Directiva 93/13/CEE nu limitează libertatea unui stat membru al SEE de a stabili, fie pe baza legislației, fie pe baza normelor administrative, factorii care pot duce la modificarea unui indice prestabilit, astfel cum este cazul indicelui prețurilor de consum din Islanda, precum și metodele de măsurare a acestor modificări, cu condiția ca acestea să fie descrise în mod explicit în contract.

4.	Instanței naționale competente îi revine sarcina de a stabili dacă o anumită clauză contractuală a fost negociată individual, în sensul articolului 2 din Directiva 93/13/CEE.

Instanței naționale competente îi revine sarcina de a stabili dacă se poate considera că o clauză contractuală referitoare la indexarea ratelor de rambursare a unui împrumut i-a fost descrisă consumatorului în mod explicit și detaliat. Această analiză trebuie să țină cont atât de formularea exactă a clauzelor contractuale relevante și de toate celelalte circumstanțe relevante, inclusiv de cele menționate la întrebarea 4 punctele (a) și (b) formulată de instanța națională, cât și de legislația națională privind indexarea prețurilor.

Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că, în situațiile în care o instanță națională consideră că o anumită clauză contractuală este abuzivă în sensul Directivei 93/13/CEE, instanța respectivă trebuie să se asigure că această clauză nu creează obligații pentru consumator, cu condiția ca acest contract să poată exista în continuare fără clauzele abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele de drept intern, continuarea contractului este posibilă din punct de vedere juridic.