25.7.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 284/2


Constituirea camerelor și repartizarea judecătorilor pe camere

(2022/C 284/02)

La 6 iulie 2022, Tribunalul a decis, ca urmare a preluării funcțiilor de judecători ai Tribunalului de către domnul Tóth și de către doamna Ricziová, să modifice decizia referitoare la constituirea camerelor din 30 septembrie 2019 (1), cu modificările ulterioare (2), și decizia referitoare la repartizarea judecătorilor pe camere din 4 octombrie 2019 (3), cu modificările ulterioare (4), pentru perioada cuprinsă între 6 iulie 2022 și 31 august 2022, și să repartizeze judecătorii pe camere după cum urmează:

Camera I extinsă, care judecă în complet de cinci judecători:

Domnul Kanninen, președinte de cameră, domnul Jaeger, doamna Półtorak, doamna Porchia și doamna Stancu, judecători.

Camera 1, care judecă în complet de trei judecători:

Domnul Kanninen, președinte de cameră;

Completul A: domnul Jaeger și doamna Półtorak, judecători;

Completul B: domnul Jaeger și doamna Porchia, judecători;

Completul C: domnul Jaeger și doamna Stancu, judecători;

Completul D: doamna Półtorak și doamna Porchia, judecătoare;

Completul E: doamna Półtorak și doamna Stancu, judecătoare;

Completul F: doamna Porchia și doamna Stancu, judecătoare.

Camera a II-a extinsă, care judecă în complet de cinci judecători:

Doamna Tomljenović, președintă de cameră, domnul Schalin, doamna Škvařilová-Pelzl, domnul Nõmm și domnul Kukovec, judecători.

Camera a 2-a, care judecă în complet de trei judecători:

Doamna Tomljenović, președintă de cameră;

Completul A: domnul Schalin și doamna Škvařilová-Pelzl, judecători;

Completul B: domnul Schalin și domnul Nõmm, judecători;

Completul C: domnul Schalin și domnul Kukovec, judecători;

Completul D: doamna Škvařilová-Pelzl și domnul Nõmm, judecători;

Completul E: doamna Škvařilová-Pelzl și domnul Kukovec, judecători;

Completul F: domnul Nõmm și domnul Kukovec, judecători.

Camera a III-a extinsă, care judecă în complet de cinci judecători:

Domnul De Baere, președinte de cameră, domnul Kreuschitz, doamna Steinfatt, domnul Kecsmár și doamna Kingston, judecători.

Camera a 3-a, care judecă în complet de trei judecători:

Domnul De Baere, președinte de cameră;

Completul A: domnul Kreuschitz și doamna Steinfatt, judecători;

Completul B: domnul Kreuschitz și domnul Kecsmár, judecători;

Completul C: domnul Kreuschitz și doamna Kingston, judecători;

Completul D: doamna Steinfatt și domnul Kecsmár, judecători;

Completul E: doamna Steinfatt și doamna Kingston, judecătoare;

Completul F: domnul Kecsmár și doamna Kingston, judecători.

Camera a IV-a extinsă, care judecă în complet de cinci judecători:

Domnul Gervasoni, președinte de cameră, domnul Madise, domnul Nihoul, doamna Frendo și domnul Martín y Pérez de Nanclares, judecători.

Camera a 4-a, care judecă în complet de trei judecători:

Domnul Gervasoni, președinte de cameră;

Completul A: domnul Madise și domnul Nihoul, judecători;

Completul B: domnul Madise și doamna Frendo, judecători;

Completul C: domnul Madise și domnul Martín y Pérez de Nanclares, judecători;

Completul D: domnul Nihoul și doamna Frendo, judecători;

Completul E: domnul Nihoul și domnul Martín y Pérez de Nanclares, judecători;

Completul F: doamna Frendo și domnul Martín y Pérez de Nanclares, judecători.

Camera a V-a extinsă, care judecă în complet de cinci judecători:

Camera extinsă, care judecă în complet de cinci judecători, este alcătuită din cei trei judecători ai completului sesizat inițial și din doi judecători desemnați dintre ceilalți trei judecători ai Camerei a 5-a, prin rotație.

Camera a 5-a, care judecă în complet de trei judecători:

Domnul Spielmann, președinte de cameră;

Completul A: domnul Öberg și domnul Mastroianni, judecători;

Completul B: domnul Öberg și doamna Brkan, judecători;

Completul C: domnul Öberg și domnul Gâlea, judecători;

Completul D: domnul Öberg și domnul Tóth, judecători;

Completul E: domnul Mastroianni și doamna Brkan, judecători;

Completul F: domnul Mastroianni și domnul Gâlea, judecători;

Completul G: domnul Mastroianni și domnul Tóth, judecători;

Completul H: doamna Brkan și domnul Gâlea, judecători;

Completul I: doamna Brkan și domnul Tóth, judecători;

Completul J: domnul Gâlea și domnul Tóth, judecători.

Camera a VI-a extinsă, care judecă în complet de cinci judecători:

Doamna Marcoulli, președintă de cameră, domnul Frimodt Nielsen, domnul Schwarcz, domnul Iliopoulos și domnul Norkus, judecători.

Camera a 6-a, care judecă în complet de trei judecători:

Doamna Marcoulli, președintă de cameră;

Completul A: domnul Frimodt Nielsen și domnul Schwarcz, judecători;

Completul B: domnul Frimodt Nielsen și domnul Iliopoulos, judecători;

Completul C: domnul Frimodt Nielsen și domnul Norkus, judecători;

Completul D: domnul Schwarcz și domnul Iliopoulos, judecători;

Completul E: domnul Schwarcz și domnul Norkus, judecători;

Completul F: domnul Iliopoulos și domnul Norkus, judecători.

Camera a VII-a extinsă, care judecă în complet de cinci judecători:

Domnul da Silva Passos, președinte de cameră, domnul Valančius, doamna Reine, domnul Truchot și domnul Sampol Pucurull, judecători.

Camera a 7-a, care judecă în complet de trei judecători:

Domnul da Silva Passos, președinte de cameră;

Completul A: domnul Valančius și doamna Reine, judecători;

Completul B: domnul Valančius și domnul Truchot, judecători;

Completul C: domnul Valančius și domnul Sampol Pucurull, judecători;

Completul D: doamna Reine și domnul Truchot, judecători;

Completul E: doamna Reine și domnul Sampol Pucurull, judecători;

Completul F: domnul Truchot și domnul Sampol Pucurull, judecători.

Camera a VIII-a extinsă, care judecă în complet de cinci judecători:

Domnul Svenningsen, președinte de cameră, domnul Barents, domnul Mac Eochaidh, doamna Pynnä și domnul Laitenberger, judecători.

Camera a 8-a, care judecă în complet de trei judecători:

Domnul Svenningsen, președinte de cameră;

Completul A: domnul Barents și domnul Mac Eochaidh, judecători;

Completul B: domnul Barents și doamna Pynnä, judecători;

Completul C: domnul Barents și domnul Laitenberger, judecători;

Completul D: domnul Mac Eochaidh și doamna Pynnä, judecători;

Completul E: domnul Mac Eochaidh și domnul Laitenberger, judecători;

Completul F: doamna Pynnä și domnul Laitenberger, judecători.

Camera a IX-a extinsă, care judecă în complet de cinci judecători:

Doamna Costeira, președintă de cameră, doamna Kancheva, doamna Perišin, domnul Zilgalvis și domnul Dimitrakopoulos, judecători.

Camera a 9-a, care judecă în complet de trei judecători:

Doamna Costeira, președintă de cameră;

Completul A: doamna Kancheva și doamna Perišin, judecătoare;

Completul B: doamna Kancheva și domnul Zilgalvis, judecători;

Completul C: doamna Kancheva și domnul Dimitrakopoulos, judecători;

Completul D: doamna Perišin și domnul Zilgalvis, judecători;

Completul E: doamna Perišin și domnul Dimitrakopoulos, judecători;

Completul F: domnul Zilgalvis și domnul Dimitrakopoulos, judecători.

Camera a X-a extinsă, care judecă în complet de cinci judecători:

Camera extinsă, care judecă în complet de cinci judecători, este alcătuită din cei trei judecători ai completului sesizat inițial și din doi judecători desemnați dintre ceilalți trei judecători ai Camerei a 10-a, prin rotație.

Camera a 10-a, care judecă în complet de trei judecători:

Domnul Kornezov, președinte de cameră;

Completul A: domnul Buttigieg și doamna Kowalik-Bańczyk, judecători;

Completul B: domnul Buttigieg și domnul Hesse, judecători;

Completul C: domnul Buttigieg și domnul Petrlík, judecători;

Completul D: domnul Buttigieg și doamna Ricziová, judecători;

Completul E: doamna Kowalik-Bańczyk și domnul Hesse, judecători;

Completul F: doamna Kowalik-Bańczyk și domnul Petrlík, judecători;

Completul G: doamna Kowalik-Bańczyk și doamna Ricziová, judecătoare;

Completul H: domnul Hesse și domnul Petrlík, judecători;

Completul I: domnul Hesse și doamna Ricziová, judecători;

Completul J: domnul Petrlík și doamna Ricziová, judecători.

Tribunalul confirmă decizia sa din 4 octombrie 2019 potrivit căreia Camerele întâi, a patra, a șaptea și a opta sunt însărcinate cu judecarea cauzelor introduse în temeiul articolului 270 TFUE și, dacă este cazul, al articolului 50a din Protocolul privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar Camerele a doua, a treia, a cincea, a șasea, a noua și a zecea sunt însărcinate cu judecarea cauzelor referitoare la drepturile de proprietate intelectuală prevăzute în titlul IV din Regulamentul de procedură.

Acesta confirmă de asemenea următoarele:

președintele și vicepreședintele nu sunt repartizați în mod permanent unei camere;

în fiecare an judecătoresc, vicepreședintele intră în compunerea fiecăreia dintre cele zece camere care judecă în complet de cinci judecători, în limita unei cauze pe cameră, potrivit următoarei ordini:

prima cauză trimisă, prin decizia Tribunalului, unui complet extins format din cinci judecători ai Camerei întâi, ai Camerei a doua, ai Camerei a treia, ai Camerei a patra și ai Camerei a cincea;

a treia cauză trimisă, prin decizia Tribunalului, unui complet extins format din cinci judecători ai Camerei a șasea, ai Camerei a șaptea, ai Camerei a opta, ai Camerei a noua și ai Camerei a zecea.

Atunci când vicepreședintele participă într-o cameră compusă din cinci judecători, completul extins este format din vicepreședinte, din judecătorii completului de trei judecători sesizat inițial, precum și din unul dintre ceilalți judecători ai camerei vizate, determinat pe baza ordinii inverse stabilite la articolul 8 din Regulamentul de procedură.


(1)  JO 2019, C 372, p. 3.

(2)  JO 2020, C 68, p. 2, JO 2020, C 114, p. 2, JO 2020, C 371, p. 2, JO 2021, C 110, p. 2, JO 2021, C 297, p. 2, JO 2021, C 368, p. 2, JO 2021, C 412, p. 2, JO 2021, C 431, p. 2, JO 2021, C 462, p. 2, și JO 2022, C 52, p. 1.

(3)  JO 2019, C 372, p. 3.

(4)  JO 2020, C 68, p. 2, JO 2020, C 114, p. 2, JO 2020, C 371, p. 2, JO 2021, C 110, p. 2, JO 2021, C 297, p. 2, JO 2021, C 368, p. 2, JO 2021, C 412, p. 2, JO 2021, C 431, p. 2, JO 2021, C 462, p. 2, și JO 2022, C 52, p. 1.