4.11.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 372/2


Criterii de atribuire a cauzelor camerelor

(2019/C 372/02)

Cu ocazia Conferinței plenare din 4 octombrie 2019, Tribunalul a decis să modifice textul Deciziei privind criteriile de atribuire a cauzelor camerelor adoptate la 3 iulie 2019 și publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 22 iulie 2019 (JO 2019, C 246, p. 2) prin înlocuirea punctelor 2 și 3 din aceasta cu următorul text:

„2.

Cauzele de funcție publică, și anume cauzele introduse în temeiul articolului 270 TFUE și, dacă este cazul, al articolului 50a din Protocolul privind statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, se repartizează între cele patru camere desemnate în mod specific în acest scop în decizia de repartizare a judecătorilor pe camere, potrivit unui sistem de rotație în funcție de ordinea înregistrării cauzelor la grefă.

3.

Cauzele referitoare la drepturile de proprietate intelectuală prevăzute de titlul IV din Regulamentul de procedură se repartizează între cele șase camere desemnate în mod specific în acest scop în decizia de repartizare a judecătorilor pe camere, potrivit unui sistem de rotație în funcție de ordinea înregistrării cauzelor la grefă.”

Din aceste modificări rezultă că criteriile pentru atribuirea cauzelor camerelor adoptate de Tribunal în conformitate cu articolul 25 din Regulamentul de procedură, astfel cum rezultă din deciziile adoptate la 3 iulie 2019 și la 4 octombrie 2019, sunt următoarele:

1.

Cauzele se atribuie, cât mai curând cu putință după depunerea cererii introductive și fără a aduce atingere unei aplicări ulterioare a articolului 28 din Regulamentul de procedură, camerelor compuse din trei judecători.

2.

Cauzele de funcție publică, și anume cauzele introduse în temeiul articolului 270 TFUE și, dacă este cazul, al articolului 50a din Protocolul privind statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, se repartizează între cele patru camere desemnate în mod specific în acest scop în decizia de repartizare a judecătorilor pe camere, potrivit unui sistem de rotație în funcție de ordinea înregistrării cauzelor la grefă.

3.

Cauzele referitoare la drepturile de proprietate intelectuală prevăzute de titlul IV din Regulamentul de procedură se repartizează între cele șase camere desemnate în mod specific în acest scop în decizia de repartizare a judecătorilor pe camere, potrivit unui sistem de rotație în funcție de ordinea înregistrării cauzelor la grefă.

4.

Celelalte cauze decât cele prevăzute la punctele 2 și 3 se repartizează pe camere în conformitate cu două sisteme de rotație distincte stabilite în funcție de ordinea înregistrării cauzelor la grefă:

pentru cauzele care privesc punerea în aplicare a regulilor de concurență aplicabile întreprinderilor, a regulilor privind ajutoarele de stat și a regulilor privind măsurile de protecție comercială;

pentru toate celelalte cauze.

5.

Președintele Tribunalului va putea deroga de la sistemele de rotație prevăzute la punctele 2, 3 și 4 pentru a ține seama de conexitatea anumitor cauze sau pentru a asigura repartizarea echilibrată a volumului de muncă.

6.

Având în vedere decizia Tribunalului, luată cu ocazia Conferinței plenare a acestuia din 19 iunie 2019, referitoare la continuarea activității Tribunalului în perioada 1-26 septembrie 2019 (JO 2019, C 238, p. 2) care prevede că Decizia Tribunalului din 11 mai 2016 privind criteriile de atribuire a cauzelor camerelor (JO 2016, C 296, p. 2) va continua să se aplice în perioada 1-26 septembrie 2019, criteriile pe baza cărora cauzele sunt atribuite camerelor menționate mai sus sunt adoptate pentru perioada cuprinsă între 27 septembrie 2019 și 31 august 2022.