23.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 174/7


O nouă față națională a monedelor euro destinate circulației

(2018/C 174/08)

Image

Monedele euro destinate circulației au curs legal în toată zona euro. În vederea informării publicului și a tuturor părților care manipulează monedele, Comisia publică o descriere a modelelor tuturor noilor monede (1). În conformitate cu concluziile Consiliului din 10 februarie 2009 (2), statele membre din zona euro și țările care au încheiat cu Uniunea Europeană un acord monetar privind emiterea de monede euro sunt autorizate să emită monede euro comemorative destinate circulației, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, în special aceea de a nu se utiliza decât valoarea de 2 euro. Aceste monede au aceleași caracteristici tehnice ca celelalte monede de 2 euro, însă fața lor națională prezintă un model comemorativ cu o puternică semnificație la nivel național sau european.

Țara emitentă : Malta

Obiectul comemorării : Templele de la Mnajdra – Sit al patrimoniului mondial UNESCO

Descrierea modelului : Modelul înfățișează templele preistorice malteze de la Mnajdra, sit al patrimoniului mondial UNESCO. Mnajdra este un sit preistoric compus din trei temple grupate în jurul unui parvis de formă ovală. Acesta este situat pe coasta de sud a Maltei, la aproximativ 500 de metri de Hagar Qim. Mnajdra este cunoscut mai ales pentru aliniamentele sale astronomice, iar templul de la sud pare a fi fost construit pentru a marca răsăritul soarelui la echinocțiu și la solstițiu. Cele mai vechi părți ale acestui complex datează aproximativ din anii 3600-3200 î.e.n. În partea dreaptă sus a modelului figurează inscripțiile „MNAJDRA”, „TEMPLES” și anii „3600-2500 BC”, una sub alta. În partea stângă jos este inscripționat numele țării emitente, „MALTA”, iar dedesubt, anul emisiunii, „2018”.

Pe inelul exterior al monedei sunt reprezentate cele 12 stele ale drapelului european.

Numărul de monede care urmează să fie emise :

Data emisiunii : Iulie 2018


(1)  A se vedea JO C 373, 28.12.2001, p. 1 pentru fețele naționale ale tuturor monedelor emise în 2002.

(2)  A se vedea concluziile Consiliului Afaceri Economice și Financiare din 10 februarie 2009 și Recomandarea Comisiei din 19 decembrie 2008 privind orientările comune pentru fețele naționale ale monedelor euro și emiterea de monede euro destinate circulației (JO L 9, 14.1.2009, p. 52).