12.1.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 9/15


CERERE DE PROPUNERI – 2018

PROGRAME SIMPLE

Granturi pentru acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1144/2014 al Parlamentului European și al Consiliului

(2018/C 9/09)

1.   Contextul și scopul prezentei cereri

1.1.   Acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole

La 22 octombrie 2014, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Regulamentul (UE) nr. 1144/2014 al Consiliului (1) privind acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului. Acest regulament este completat de Regulamentul delegat (UE) 2015/1829 al Comisiei (2), iar normele sale de aplicare sunt prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831 al Comisiei (3).

Obiectivul general al acțiunilor de informare și promovare este creșterea competitivității sectorului agricol al Uniunii.

Obiectivele specifice ale acțiunilor de informare și promovare sunt următoarele:

(a)

creșterea gradului de conștientizare a meritelor produselor agricole din Uniune și a standardelor ridicate aplicabile metodelor de producție în Uniune;

(b)

creșterea competitivității și a consumului produselor agricole din Uniune și ale anumitor produse alimentare și creșterea renumelui lor atât în interiorul, cât și în exteriorul Uniunii;

(c)

creșterea gradului de conștientizare și de recunoaștere a sistemelor de calitate ale Uniunii;

(d)

creșterea cotei de piață a produselor agricole din Uniune și a anumitor produse alimentare, în special prin concentrarea asupra piețelor din țările terțe care au cel mai mare potențial de creștere;

(e)

restabilirea condițiilor normale de pe piață în eventualitatea unei tulburări grave a pieței, a pierderii încrederii consumatorilor sau a altor probleme specifice.

1.2.   Programul anual de lucru al Comisiei pentru 2018

Programul anual de lucru al Comisiei pentru 2018, adoptat prin decizia de punere în aplicare (4) din 15 noiembrie 2017, stabilește detaliile pentru acordarea de cofinanțare și prioritățile pentru programele simple și multinaționale pe piața internă și în țările terțe. Programul este disponibil la următoarea adresă:

http://ec.europa.eu/agriculture/promotion/annual-work-programmes/2018/index_en.htm

1.3.   Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente

Comisia Europeană încredințează Agenției Executive pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente (denumită în continuare „Chafea”) gestionarea anumitor părți ale acțiunilor de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe, inclusiv lansarea de cereri de propuneri și evaluarea cererilor pentru programe simple.

1.4.   Prezenta cerere de propuneri

Prezenta cerere de propuneri se referă la punerea în aplicare a programelor simple, în cadrul stabilit de secțiunile 1.2.1.1 (acțiuni în cadrul priorității tematice 1: programe simple pe piața internă) și 1.2.1.2 (acțiuni în cadrul priorității tematice 2: programe simple în țările terțe) din anexa I la Programul anual de lucru pentru 2018.

2.   Obiectiv(e) – Teme – Priorități

Secțiunile 1.2.1.1 și 1.2.1.2 din anexa I la Programul anual de lucru pentru 2018 stabilesc prioritățile tematice pentru acțiunile care urmează a fi cofinanțate prin intermediul prezentei cereri de propuneri (a se vedea, de asemenea, secțiunea 6.2 de mai jos, referitoare la activitățile eligibile). Cererile depuse ca răspuns la prezenta cerere de propuneri trebuie să se încadreze în domeniul de aplicare al uneia dintre cele 6 teme indicate în aceste secțiuni ale programului anual de lucru, altfel nu vor fi luate în considerare pentru finanțare. Solicitanții pot depune mai multe cereri pentru diferite proiecte în cadrul aceleiași teme prioritare. De asemenea, solicitanții pot depune mai multe cereri pentru proiecte diferite în cadrul unor teme sau priorități tematice diferite.

3.   Calendar

Termenul-limită pentru depunere este 12 aprilie 2018, ora 17.00 CET (Ora Europei Centrale).

 

Etape/Termene

Data și ora sau perioada orientativă

(a)

Publicarea cererii de propuneri

12.1.2018

(b)

Termenul de depunere a întrebărilor care nu sunt legate de TI

29.3.2018, ora 17.00 CET

(c)

Termenul de răspuns la întrebările care nu sunt legate de TI

5.4.2018, ora 17.00 CET

(d)

Termenul de depunere a cererilor

12.4.2018, ora 17.00 CET

(e)

Perioada de evaluare

aprilie-august 2018

(f)

Decizia de către Comisie

octombrie 2018

(g)

Informarea solicitanților de către statele membre

octombrie 2018

(h)

Faza de adaptare pentru primirea grantului

octombrie 2018-ianuarie 2019

(i)

Semnarea acordului de grant între statele membre și beneficiari

< ianuarie 2019

(j)

Data începerii acțiunii

> 1.1.2019

4.   Bugetul disponibil

Bugetul total alocat pentru cofinanțarea acțiunilor în temeiul prezentei cereri de propuneri este de 95 000 000 EUR. Cuantumurile orientative disponibile per temă sunt indicate în tabelul „Activități eligibile” de la punctul 6.2 de mai jos.

Acest cuantum este condiționat de disponibilitatea creditelor prevăzute în bugetul general al UE pentru 2019 după adoptarea sa de către autoritatea bugetară a UE sau a creditelor prevăzute în doisprezecimile provizorii. De asemenea, acest cuantum este condiționat de disponibilitatea creditelor pentru următorii trei ani, ținând seama de natura nediferențiată a creditelor.

Comisia își rezervă dreptul de a nu distribui toate fondurile disponibile.

5.   Cerințe de admisibilitate

Cererile trebuie trimise cel târziu până la termenul-limită pentru depunerea cererilor menționat în secțiunea 3.

Cererile trebuie depuse online de către coordonator, prin intermediul portalului destinat participanților – sistemul de depunere electronică este disponibil la adresa: https://ec.europa.eu/research/participants/portal/desktop/en/opportunities/agrip/index.html

Nerespectarea cerințelor de mai sus duce la respingerea cererii.

Propunerile pot fi depuse în oricare dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Totuși, atunci când își elaborează cererile, solicitanții trebuie să țină seama de faptul că statele membre sunt cele care vor gestiona acordurile de grant. Așadar, solicitanții sunt încurajați să își depună cererile în limba (limbile) statului membru de origine a organizației (organizațiilor) care formulează propuneri, cu excepția cazului în care statul membru în cauză și-a dat acordul pentru semnarea acordului de grant în limba engleză (5). Pentru a se facilita revizuirea propunerilor de către experți independenți care furnizează contribuții tehnice în cadrul evaluării, propunerea ar trebui să fie însoțită, de preferință, de o traducere în limba engleză a părții tehnice a propunerii (partea B) dacă este scrisă în altă limbă oficială a UE.

6.   Criterii de eligibilitate

6.1.   Solicitanți eligibili

Propunerile de programe simple pot fi depuse numai de persoane juridice sau de alte entități care nu au personalitate juridică în temeiul dreptului național aplicabil, cu condiția ca reprezentanții lor să aibă capacitatea de a-și asuma obligații juridice în numele entității și de a oferi garanții pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii echivalente cu cele oferite de persoanele juridice în conformitate cu articolul 131 alineatul (2) din Regulamentul (Euratom, UE) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (6) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”).

Mai exact, sunt eligibile cererile din partea următoarelor organizații și organisme, menționate la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014:

(i)

organizații profesionale sau interprofesionale stabilite într-un stat membru și reprezentative pentru sectorul sau sectoarele în cauză în statul membru respectiv, în special organizațiile interprofesionale menționate la articolul 157 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (7) și grupurile definite la articolul 3 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (8), cu condiția să fie reprezentative pentru denumirea protejată în temeiul celui din urmă regulament, care face obiectul programului respectiv;

(ii)

organizații de producători sau asociații de organizații de producători, menționate la articolele 152 și 156 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, care au fost recunoscute de un stat membru; sau

(iii)

organisme din sectorul agroalimentar care au ca obiectiv și activitate acțiunile de informare și de promovare pentru produsele agricole și care au fost însărcinate de statele membre să îndeplinească o misiune de serviciu public în acest sector, definită în mod clar; aceste organisme trebuie să fie deja stabilite în mod legal în statul membru respectiv cu cel puțin doi ani înainte de data lansării cererii de propuneri menționate la articolul 8 alineatul (2).

Organizațiile care formulează propuneri menționate mai sus pot depune o propunere cu condiția să fie reprezentative pentru sectorul sau produsul vizat de propunere, conform condițiilor prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/1829, și anume:

(i)

organizațiile profesionale sau, respectiv, interprofesionale stabilite într-un stat membru, menționate la articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, sunt considerate a fi reprezentative pentru sectorul vizat de program:

dacă reprezintă o proporție de cel puțin 50 % din numărul de producători sau 50 % din volumul sau din valoarea producției comercializabile a produsului (produselor) sau sectorului în cauză, în statul membru respectiv; sau

dacă reprezintă o organizație interprofesională recunoscută de statul membru în conformitate cu articolul 158 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 sau cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (9);

(ii)

un grup, astfel cum este definit la articolul 3 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 și menționat la articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, este considerat reprezentativ pentru denumirea protejată în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 și vizată de program dacă grupul reprezintă cel puțin 50 % din volumul sau din valoarea producției comercializabile a produsului sau produselor cu denumire protejată;

(iii)

o organizație de producători sau o asociație de organizații de producători, astfel cum se menționează la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, este considerată ca fiind reprezentativă pentru produsul (produsele) sau sectorul vizat(e) de program dacă este recunoscută de statul membru în cauză în conformitate cu articolele 154 și 156 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 sau cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1379/2013;

(iv)

un organism din sectorul agroalimentar, astfel cum se menționează la articolul 7 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, este reprezentativ pentru sectorul (sectoarele) vizat(e) de program dacă printre membrii săi se numără reprezentanți ai sectorului sau produsului (produselor) respectiv(e).

Prin derogare de la punctele (i) și (ii) de mai sus, pot fi acceptate praguri mai mici dacă organizația care formulează propunerea demonstrează în propunerea prezentată că există circumstanțe specifice, incluzând dovezi privind structura pieței, care ar justifica tratarea organizației care formulează propunerea ca fiind reprezentativă pentru produsul (produsele) sau sectorul în cauză.

Propunerile pot fi depuse de una sau mai multe organizații care trebuie să fie, toate, din același stat membru al UE.

Sunt eligibile numai cererile unor entități stabilite în state membre ale UE.

Pentru solicitanții britanici: Vă rugăm să rețineți că trebuie să se respecte criteriile de eligibilitate pentru întreaga durată a grantului. Dacă Regatul Unit se retrage din UE în perioada de acordare a grantului fără a încheia un acord cu UE prin care să se asigure, în special, că solicitanții britanici continuă să fie eligibili, veți înceta să mai primiți finanțare din partea UE (chiar dacă veți continua, în măsura în care va fi posibil, să participați) sau vi se va solicita să abandonați proiectul în temeiul articolului 34.3 din acordul de grant.

Entități neeligibile: solicitanții care primesc deja finanțare din partea Uniunii pentru aceleași acțiuni de informare și promovare care fac parte din propunerea (propunerile) lor nu sunt eligibili pentru finanțare din partea Uniunii pentru acțiunile respective în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1144/2014.

Pentru evaluarea eligibilității solicitanților, sunt necesare următoarele documente justificative:

entitate privată: extras din Monitorul Oficial, copie a statutului sau extras din registrul comerțului sau din registrul asociațiilor;

entitate publică: copie a rezoluției sau a deciziei prin care se instituie compania publică sau un alt document oficial de instituire a entității de drept public;

entități fără personalitate juridică: documente care dovedesc că reprezentantul (reprezentanții) lor au capacitatea de a-și asuma obligații juridice în numele lor.

În plus, toți solicitanții vor trebui să trimită documentația relevantă care dovedește că solicitantul îndeplinește criteriile de reprezentativitate prevăzute la articolul 1 din Regulamentul delegat (UE) 2015/1829.

6.2.   Acțiuni și activități eligibile

Propunerile îndeplinesc criteriile de eligibilitate enumerate în anexa II din Programul anual de lucru, și anume:

(a)

propunerile pot viza doar produsele și sistemele enumerate la articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014;

(b)

propunerile trebuie să asigure implementarea acțiunilor prin intermediul organismelor de punere în aplicare menționate la articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014. Organizațiile care formulează propuneri trebuie să selecteze organismele însărcinate cu punerea în aplicare a programelor în așa fel încât să asigure cel mai bun raport calitate-preț și absența conflictului de interese [a se vedea articolul 2 din Regulamentul delegat (UE) 2015/1829]. Organizația care formulează propunerea se angajează să selecteze organismul însărcinat cu punerea în aplicare a programului cel târziu înainte de semnarea acordului de grant [a se vedea articolul 10 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831];

(c)

dacă propune să pună ea însăși în aplicare anumite părți ale propunerii, organizația care prezintă propunerea se asigură că costul acțiunilor pe care intenționează să le realizeze nu depășește tarifele practicate în mod curent pe piață;

(d)

propunerile respectă legislația Uniunii care reglementează produsele în cauză și comercializarea acestora, au o amploare semnificativă, au o dimensiune europeană și respectă toate celelalte dispoziții de la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/1829;

(e)

dacă un mesaj transmis se referă la informații privind impactul asupra sănătății, propunerile trebuie să respecte normele menționate la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/1829;

(f)

dacă include menționarea originii sau a unor mărci, propunerea respectă normele menționate în capitolul II din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831.

Pentru solicitanții care prezintă propuneri ce vizează Regatul Unit: vă rugăm să rețineți că retragerea Regatului Unit din UE poate duce la schimbări în ceea ce privește implementarea programelor.

În scopul evaluării eligibilității activităților planificate, trebuie furnizate următoarele informații:

propunerile care se referă la sisteme naționale de calitate trebuie să furnizeze documentație sau o trimitere la surse disponibile public care demonstrează că sistemul de calitate este recunoscut de statul membru;

propunerile care vizează piața internă și transmit un mesaj privind practicile alimentare adecvate sau consumul responsabil de alcool trebuie să descrie modul în care programul propus și mesajul (mesajele) sale sunt în conformitate cu normele naționale relevante în domeniul sănătății publice în statul membru în care se va desfășura programul. Justificarea trebuie să includă trimiteri sau documentație în susținerea celor afirmate.

În plus, o propunere trebuie să se încadreze, de asemenea, într-una din prioritățile tematice enumerate în Programul anual de lucru pentru 2018 pentru programele simple. Mai jos sunt prezentate extrase din Programul anual de lucru pentru 2018 în care sunt detaliate cele 6 teme pentru care pot fi depuse cereri. Textul descrie tema, cuantumul aferent prevăzut, obiectivele și rezultatele preconizate.

Acțiuni în cadrul priorității tematice 1: Programe simple pe piața internă

Temă

Cuantum total prevăzut

Prioritățile anului, obiectivele urmărite și rezultatele preconizate

Tema 1 – Programe de informare și promovare care vizează creșterea gradului de conștientizare și de recunoaștere a sistemelor de calitate ale Uniunii, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (4) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014

11 000 000 EUR

Obiectivul este creșterea gradului de conștientizare și de recunoaștere a sistemelor de calitate ale Uniunii;

(a)

sisteme de calitate: denumire de origine protejată (DOP), indicație geografică protejată (IGP), specialitate tradițională garantată (STG) și mențiuni de calitate facultative;

(b)

metode de producție ecologică;

(c)

logoul pentru produse agricole de calitate specifice regiunilor ultraperiferice ale Uniunii.

 

 

Programele de informare și promovare care vizează sistemele de calitate ale Uniunii ar trebui să fie o prioritate-cheie pe piața internă, deoarece aceste sisteme oferă consumatorilor siguranță în ceea ce privește calitatea și caracteristicile produsului sau ale procesului de producție utilizat, conferă valoare adăugată produselor respective și îmbunătățesc perspectivele de piață ale acestora.

 

 

Unul dintre rezultatele preconizate este creșterea nivelului de recunoaștere de către consumatorii europeni a logourilor asociate cu sistemele de calitate ale Uniunii, dat fiind că, potrivit Eurobarometrului special nr. 440, doar 20 % din consumatorii europeni recunosc logourile produselor care beneficiază de o denumire de origine protejată (DOP), 17 % pentru o indicație geografică protejată (IGP) și 15 % pentru specialitatea tradițională garantată, acestea fiind principalele sisteme de calitate ale Uniunii. În plus, doar 23 % din consumatorii europeni recunosc logoul UE pentru agricultura ecologică. Impactul final preconizat este creșterea competitivității și a consumului produselor agroalimentare din Uniune înregistrate într-un sistem de calitate, creșterea renumelui acestora și creșterea cotei lor de piață.

Tema 2 – Programe de informare și promovare care vizează evidențierea caracteristicilor specifice ale metodelor agricole din Uniune, a caracteristicilor produselor agricole și alimentare europene și a sistemelor de calitate definite la articolul 5 alineatul (4) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014

7 000 000 EUR

Obiectivul este evidențierea cel puțin a uneia dintre caracteristicile specifice ale metodelor de producție agricolă din Uniune, în special în ceea ce privește siguranța alimentară, trasabilitatea, autenticitatea, etichetarea, aspectele nutriționale și legate de sănătate (inclusiv practicile alimentare adecvate și consumul responsabil de băuturi alcoolice eligibile), bunăstarea animalelor, respectul pentru mediu și sustenabilitatea, precum și a caracteristicilor produselor agricole și alimentare, în special în ceea ce privește calitatea, gustul ori diversitatea lor sau tradițiile asociate acestora.

 

 

Impactul final preconizat este creșterea nivelului de conștientizare în rândul consumatorilor europeni privind meritele produselor agricole din Uniune, precum și creșterea competitivității și a consumului de produse agroalimentare din Uniune, creșterea renumelui acestora și creșterea cotei lor de piață.

Tema 3 – Programe de informare și promovare destinate să evidențieze aspectul durabil al producției de carne de oaie/capră (*1)

2 000 000 EUR

Sectorul cărnii de oaie/capră este un sector foarte fragil: consumul de carne de oaie/capră este în scădere și se află sub o concurență puternică din partea importurilor mai ieftine.

 

 

Obiectivul este de a evidenția caracterul durabil al sectorului ovinelor/caprinelor, care este considerat cel mai extins sistem de producție animală și care joacă un rol important în protejarea naturii și conservarea biodiversității. Efectivele de rumegătoare mici pasc pe aproximativ 80 % din suprafețele cu handicap natural din UE și au un rol activ în menținerea populației rurale și conservarea fânețelor și pășunilor. Acțiunile trebuie să evidențieze viabilitatea ecologică a producției, subliniind rolul lor benefic pentru acțiunea în domeniul climei și pentru mediu.

 

 

Acțiunile pot viza, de exemplu, modul în care produsul (produsele) promovat(e) și metoda (metodele) de producție contribuie la: atenuarea schimbărilor climatice (de exemplu, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră) și/sau adaptarea la acestea; biodiversitate, conservarea și utilizarea durabilă (de exemplu, peisajul, resursele genetice); gestionarea durabilă a apei (de exemplu, eficiența utilizării apei, reducerea concentrației de nutrienți sau de pesticide); gestionarea durabilă a solului (de exemplu, controlul eroziunii, bilanțul nutrienților, prevenirea acidificării, salinizării). De asemenea, acțiunile pot evidenția rolul activ al creșterii intensive a ovinelor/caprinelor pentru menținerea populației rurale și conservarea fânețelor și/sau pășunilor destinate transhumanței.

 

 

Impactul final preconizat este creșterea nivelului de conștientizare în rândul consumatorilor europeni privind meritele produselor agricole din Uniune, precum și creșterea competitivității și a consumului de produse agroalimentare din Uniune, creșterea renumelui acestora și creșterea cotei lor de piață.

Acțiuni în cadrul priorității tematice 2: programe simple în țările terțe

Pentru informații generale suplimentare, solicitanții pot consulta secțiunea 1.2.1.2 a anexei I din programul de lucru.

Temă

Cuantum total prevăzut

Prioritățile anului, obiectivele urmărite și rezultatele preconizate

Tema 4 – Programe de informare și promovare care vizează una sau mai multe dintre următoarele țări: China (inclusiv Hong Kong și Macao), Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, regiunea Asiei de Sud-Est sau Asiei de Sud (*2)

26 250 000 EUR

Programele de informare și promovare vizează una sau mai multe dintre țările identificate în tema corespunzătoare.

Obiectivele acestor programe trebuie să fie în conformitate cu obiectivele generale și specifice prevăzute la articolele 2 și 3 din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014.

Impactul final preconizat este creșterea competitivității și a consumului produselor agroalimentare din Uniune, creșterea renumelui acestora și creșterea cotei lor de piață în aceste țări vizate.

Tema 5 – Programe de informare și promovare care vizează una sau mai multe dintre următoarele țări: Canada, SUA, Mexic sau Columbia

22 500 000 EUR

Tema 6 – Programe de informare și promovare care vizează alte zone geografice

26 250 000 EUR

În cazul în care dorește să vizeze mai multe dintre regiunile considerate prioritare din țările terțe, organizația care formulează propunerea fie depune mai multe cereri (o cerere per temă), fie depune propuneri în cadrul temei „Programe de informare și promovare care vizează alte zone geografice”. Această temă se referă la zone geografice care nu au fost enumerate în cadrul temelor 4-5, dar s-ar putea referi și la o combinație între mai multe regiuni considerate prioritare și enumerate în cadrul temelor 4 și 5.

Tipuri de activități eligibile

Acțiunile de promovare și informare ar putea consta mai ales în următoarele activități eligibile în cadrul prezentei cereri de propuneri:

1.

Gestionarea proiectului

2.

Relații publice

Activități de relații cu publicul

Evenimente de presă

3.

Site, media sociale

Creare, actualizare, întreținere site

Media sociale (creare conturi, postări periodice)

Altele (aplicații mobile, platforme de e-learning, seminare online etc.)

4.

Publicitate

Tipărituri

TV

Radio

Online

În aer liber

Cinema

5.

Instrumente de comunicare

Publicații, mape pentru presă, produse promoționale

Clipuri video promoționale

6.

Evenimente

Standuri la târguri comerciale

Seminare, ateliere, reuniuni B2B, cursuri de formare pentru comerț/bucătari, activități în școli

Săptămâni în restaurante

Sponsorizare de evenimente

Vizite de studiu în Europa

7.

Promovare la punctul de desfacere

Zile de degustare

Alte categorii: promovare în publicații ale comercianților cu amănuntul, publicitate la punctele de desfacere

Degustările și distribuția eșantioanelor nu sunt permise în contextul campaniilor privind consumul responsabil de alcool derulate pe piața internă; aceste activități sunt totuși acceptabile câtă vreme sprijină sau contribuie la asigurarea de măsuri de informare privind sistemele de calitate și metoda de producție ecologică.

Perioada de punere în aplicare

Acțiunea cofinanțată (programe de informare/promovare) se implementează pe parcursul unei perioade de cel puțin un an, dar de cel mult trei ani.

Propunerile trebuie să specifice durata acțiunii.

7.   Criterii de excludere  (10)

7.1.   Excluderea de la participare

Vor fi excluși de la participarea la cererea de propuneri solicitanții care se află în oricare dintre situațiile de excludere:

(a)

operatorul economic este în stare de faliment, în situație de insolvență sau de lichidare, activele sale sunt administrate de un lichidator sau de o instanță, se află în stare de concordat preventiv, de suspendare a activității sau în orice altă situație similară care rezultă în urma unei proceduri similare prevăzute în legislația sau în reglementările naționale;

(b)

s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă sau printr-o decizie administrativă definitivă că operatorul economic nu și-a respectat obligațiile de plată a impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale în conformitate cu dreptul țării în care acesta este stabilit sau cu cel al țării în care se află autoritatea contractantă sau cu cel al țării în care se execută contractul;

(c)

s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă sau printr-o decizie administrativă definitivă că operatorul economic se face vinovat de abatere profesională gravă deoarece a încălcat legile sau regulamentele sau standardele etice ale profesiei din care face parte operatorul economic sau deoarece se face vinovat de orice conduită abuzivă care îi afectează credibilitatea profesională, atunci când această conduită trădează o intenție frauduloasă sau o neglijență gravă, inclusiv, în special, oricare dintre următoarele:

(i)

falsificarea cu intenția de a frauda sau din neglijență a informațiilor necesare pentru verificarea absenței motivelor de excludere sau a îndeplinirii criteriilor de selecție sau în executarea unui contract;

(ii)

încheierea unui acord cu alți operatori economici în vederea denaturării concurenței;

(iii)

nerespectarea drepturilor de proprietate intelectuală;

(iv)

tentativa de influențare a procesului decizional al autorității contractante pe durata procedurii de achiziții;

(v)

tentativa de a obține informații confidențiale care i-ar putea conferi avantaje necuvenite în cadrul procedurii de achiziții;

(d)

s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă că operatorul economic se face vinovat de oricare dintre următoarele:

(i)

fraudă, în sensul articolului 1 din Convenția privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, redactată în baza Actului Consiliului din 26 iulie 1995 (11);

(ii)

corupție, așa cum este definită la articolul 3 din Convenția privind lupta împotriva corupției care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene, redactată în baza Actului Consiliului din 26 mai 1997 (12) și a articolului 2 alineatul (1) din Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului (13), precum și corupție așa cum este definită în dreptul țării în care se află autoritatea contractantă sau al țării în care este stabilit operatorul economic sau al țării în care se execută contractul;

(iii)

participarea la o organizație criminală, în sensul articolului 2 din Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului (14);

(iv)

spălare de bani sau finanțarea terorismului, așa cum sunt definite la articolul 1 din Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului (15);

(v)

infracțiuni aferente terorismului sau infracțiuni legate de activități teroriste, așa cum sunt definite la articolul 1, respectiv la articolul 3 din Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului (16), sau instigare, complicitate sau tentativă de a săvârși astfel de infracțiuni, în sensul articolului 4 din respectiva decizie;

(vi)

exploatarea prin muncă a copiilor sau alte forme de trafic de persoane, astfel cum sunt definite la articolul 2 din Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (17);

(e)

operatorul economic prezintă deficiențe grave în respectarea principalelor obligații în executarea unui contract finanțat din bugetul Uniunii, ceea ce a dus la rezilierea anticipată a acestuia sau la aplicarea de clauze penale sau alte sancțiuni contractuale sau care au fost descoperite în urma verificărilor, auditurilor și anchetelor unui ordonator de credite, ale OLAF sau ale Curții de Conturi;

(f)

s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă sau printr-o decizie administrativă definitivă că operatorul economic a comis o abatere în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului (18).

7.2.   Excluderea de la atribuire

Solicitanții vor fi excluși de la atribuirea cofinanțării dacă, pe parcursul procedurii de atribuire, se încadrează într-una din situațiile descrise la articolul 107 din Regulamentul financiar:

(a)

se află într-o situație de excludere stabilită în conformitate cu articolul 106 din Regulamentul financiar;

(b)

au falsificat informațiile solicitate drept condiție pentru participarea la procedură sau nu au furnizat respectivele informații pe parcursul procedurii de atribuire a grantului;

Pentru a demonstra îndeplinirea criteriilor de excludere, coordonatorul trebuie să bifeze căsuța relevantă atunci când depune cererea online. Dacă sunt selectați pentru cofinanțare, toți beneficiarii (în cazul unui grant pentru mai mulți beneficiari) trebuie să semneze o declarație pe proprie răspundere prin care să certifice că nu se află într-una din situațiile menționate la articolul 106 alineatul (1), articolul 106 alineatul (2) și la articolele 107 și 108 din Regulamentul financiar. Solicitanții trebuie să urmeze instrucțiunile din portalul destinat participanților.

8.   Criterii de selecție

8.1.   Capacitatea financiară

Solicitanții trebuie să aibă surse de finanțare stabile și suficiente pentru a-și menține activitatea pe întreaga perioadă de punere în aplicare a acțiunii și pentru a participa la finanțarea acesteia.

Capacitatea financiară a tuturor solicitanților va fi evaluată în conformitate cu cerințele prevăzute de Regulamentul financiar. Această evaluare nu se va efectua dacă:

contribuția din partea UE cerută de solicitant este ≤ 60 000 EUR;

solicitantul este un organism public.

Documentele doveditoare care trebuie anexate la cererea online pentru a se permite evaluarea capacității financiare includ:

conturile anuale (inclusiv bilanțul și contul de profit și pierdere) pentru ultimul exercițiu financiar ale cărui conturi au fost închise (în cazul entităților nou-create, se depune planul de afaceri pentru a înlocui conturile);

un formular de viabilitate financiară pre-completat, rezumând datele necesare din conturile anuale care contribuie la evaluarea capacității financiare a solicitantului.

În plus, în cazul unui coordonator sau al unui alt beneficiar care solicită o contribuție din partea UE de ≥ 750 000 EUR (prag aplicabil per beneficiar):

un raport de audit întocmit de un auditor extern autorizat, care să certifice conturile din ultimul exercițiu financiar disponibil. Această dispoziție nu se aplică organismelor publice.

8.2.   Capacitatea operațională

Solicitanții trebuie să dețină competențele profesionale și calificările necesare pentru a realiza programul.

Solicitanții trebuie să demonstreze că cel puțin o persoană fizică care lucrează în baza unui contract de muncă cu solicitantul sau căreia i-a fost alocată acțiunea pe baza unui act de numire echivalent, a detașării contra plată sau pe baza altor tipuri de contracte directe (de exemplu, acoperirea prestării de servicii) va fi numită coordonator de proiect. Coordonatorul de proiect trebuie să aibă cel puțin trei ani de experiență în managementul de proiect. Ca dovadă, trebuie furnizate următoarele informații în anexa „Informații suplimentare”:

CV-uri (calificări și experiență profesională) ale personalului solicitantului care răspunde în principal de gestionarea și punerea în aplicare a acțiunii propuse, folosind modelul Europass (19);

o declarație a coordonatorului de proiect propus conform căreia acesta va fi disponibil pe întreaga durată a acțiunii propuse.

În cazurile în care organizațiile care formulează propuneri își exprimă intenția de a pune ele însele în aplicare anumite părți ale propunerilor, trebuie furnizate dovezi potrivit cărora organizațiile respective au cel puțin trei ani de experiență în punerea în aplicare a unor acțiuni de informare și promovare. Ca dovadă, trebuie furnizate următoarele informații în anexa „Informații suplimentare”:

raportul de activitate al organizației (organizațiilor) care formulează propunerea sau o descriere a activităților desfășurate în legătură cu activitățile eligibile pentru cofinanțare descrise la punctul 6 (de mai sus).

9.   Criterii de atribuire

Partea B a cererii servește la evaluarea propunerii în raport cu criteriile de atribuire.

Cererile trebuie să propună o structură de gestionare eficientă și să ofere o descriere clară și precisă a strategiei și a rezultatelor preconizate.

Conținutul fiecărei propuneri va fi evaluat în raport cu următoarele criterii și subcriterii:

Criterii

Puncte maxime

Prag

1.

Dimensiunea europeană

20

14

2.

Calitatea propunerii tehnice

40

24

3.

Calitatea gestionării proiectului

10

6

4.

Bugetul și raportul cost-eficacitate

30

18

TOTAL

100

62

Propunerile care se încadrează sub pragul total și/sau sub pragurile individuale anunțate mai sus se resping.

La evaluarea fiecăruia dintre criteriile de atribuire principale se ține seama de următoarele subcriterii:

1.

Dimensiunea europeană:

(a)

relevanța acțiunilor de informare și promovare propuse pentru obiectivele generale și specifice enumerate la articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014; pentru scopurile enumerate la articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014; precum și pentru prioritățile, obiectivele și rezultatele preconizate anunțate în cadrul priorității tematice relevante;

(b)

mesajul campaniei la nivelul Uniunii;

(c)

impactul proiectului la nivelul Uniunii.

2.

Calitatea propunerii tehnice

(a)

calitatea și relevanța analizei de piață;

(b)

coerența strategiei, a obiectivelor și a mesajelor-cheie ale programului;

(c)

selectarea oportună a activităților în raport cu obiectivele și cu strategia programului, mixul de comunicare adecvat, sinergia între activități;

(d)

descrierea concisă a activităților și a rezultatelor preconizate;

(e)

calitatea metodelor de evaluare și a indicatorilor propuși.

3.

Calitatea gestionării proiectului

(a)

organizarea proiectului și structura de gestionare;

(b)

mecanismele de control al calității și gestionarea riscurilor.

4.

Buget și raport cost-eficacitate

(a)

justificarea nivelului global al investiției;

(b)

alocarea adecvată a bugetului în raport cu obiectivele și cu amploarea activităților;

(c)

descrierea clară a costurilor estimate și a acurateței bugetului;

(d)

coerența între costurile estimate și rezultatele preconizate;

(e)

estimarea realistă a costurilor aferente coordonării proiectului și activităților puse în aplicare de organizația care formulează propunerea, inclusiv a numărului și raportului zile/om.

În urma evaluării, toate propunerile eligibile sunt plasate în clasament în funcție de numărul total de puncte atribuite.

Contribuțiile financiare sunt acordate propunerilor cu cel mai bun punctaj, în funcție de bugetul disponibil.

Se elaborează un clasament separat pentru fiecare dintre temele prioritare enumerate în secțiunea 6.2 a prezentei cereri de propuneri.

Dacă la limita plafonului bugetar disponibil există două sau mai multe propuneri cu același număr de puncte în același clasament, se acordă prioritate propunerii (propunerilor) care permit(e) cea mai mare diversificare din punct de vedere al produselor sau al piețelor vizate. Mai exact, între două propuneri cu punctaj egal, Comisia o selectează mai întâi pe cea al cărei conținut (în primul rând în ceea ce privește produsele, în al doilea rând în ceea ce privește piața vizată) nu este încă reprezentat în clasament. Dacă nu se poate aplica acest criteriu, Comisia selectează mai întâi programul care a obținut cel mai mare punctaj pentru criteriul de acordare individual. Aceasta compară punctajele pentru „Dimensiunea europeană”, apoi pentru „Calitatea propunerii tehnice” și, la final, pentru „Buget și raport cost-eficacitate”.

Dacă pentru o temă dată nu există suficiente propuneri în clasament care să epuizeze întregul cuantum prevăzut, cuantumul rămas poate fi realocat altor teme, conform următoarelor criterii:

(a)

cuantumul total rămas prevăzut pentru cele trei teme privind piața internă se alocă proiectelor care vizează piața internă cu cel mai înalt punctaj de calitate, indiferent de tema pentru care s-a solicitat finanțare;

(b)

se adoptă aceeași abordare pentru propunerile care vizează țările terțe (temele 4-6);

(c)

în cazul în care cuantumul prevăzut tot nu se epuizează, cuantumurile rămase atât pentru piața internă, cât și pentru țările terțe sunt fuzionate și atribuite proiectelor cu cel mai înalt punctaj de calitate, indiferent de prioritatea și de tema pentru care s-a solicitat finanțare.

Ordinea din clasament va fi urmată strict.

10.   Angajamente juridice

În urma evaluării, Chafea stabilește o listă cu propunerile recomandate pentru finanțare, clasificate în funcție de numărul total de puncte atribuite.

În conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, Comisia Europeană adoptă un act de punere în aplicare, stabilind programele simple selectate, eventualele modificări care ar trebui aduse acestora și bugetele corespunzătoare (decizia de atribuire).

Această decizie a Comisiei va enumera programele selectate acceptate pentru o contribuție financiară din partea Uniunii în temeiul articolului 15 din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014. Decizia respectivă va fi adresată statelor membre competente. Statele membre în cauză vor fi responsabile cu punerea în aplicare în mod adecvat a programelor simple selectate și pentru plățile relevante.

De îndată ce adoptă acest act de punere în aplicare, Comisia transmite copii ale programelor selectate statului membru în cauză. Statele membre anunță, fără întârziere, organizațiile care formulează propuneri dacă le-au fost sau nu acceptate cererile.

Statele membre încheie acorduri de grant pentru punerea în aplicare a programelor cu organizațiile care formulează propuneri care au fost selectate, în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 10 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831. În special, acordurile de grant vor detalia condițiile și nivelul finanțării, precum și obligațiile părților.

11.   Dispoziții financiare

11.1.   Principii generale aplicabile granturilor

(a)

Atribuire necumulativă

O acțiune poate beneficia de un singur grant din bugetul Uniunii Europene.

Bugetul Uniunii Europene nu va finanța, sub nicio formă, aceleași costuri de două ori.

Solicitanții indică sursele și cuantumurile finanțării din partea Uniunii primite sau solicitate pentru aceeași acțiune sau o parte a acțiunii ori pentru funcționarea lor (granturi de funcționare), precum și orice altă finanțare primită sau solicitată pentru aceeași acțiune.

(b)

Neretroactivitate

Nu pot fi acordate granturi retroactiv pentru acțiuni deja finalizate.

(c)

Principiul cofinanțării

Cofinanțarea se referă la faptul că resursele necesare punerii în aplicare a acțiunii nu sunt acoperite în totalitate de grantul acordat de UE.

Restul cheltuielilor sunt exclusiv în sarcina organizației care formulează propuneri.

Contribuțiile financiare acordate unui beneficiar de către membrii acestuia, în mod specific pentru a fi utilizate în vederea costurilor care sunt eligibile în cadrul acțiunii, sunt permise și vor fi considerate drept venituri.

11.2.   Buget echilibrat

Bugetul estimat al acțiunii trebuie prezentat în partea A a formularului de cerere și trebuie să fie echilibrat în privința cheltuielilor și veniturilor.

Bugetul trebuie întocmit în moneda euro.

Solicitanții care preconizează că moneda în care vor fi suportate costurile nu este euro sunt invitați să utilizeze cursul de schimb valutar publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene:

http://ec.europa.eu/budget/contracts_grants/info_contracts/inforeuro/inforeuro_en.cfm

11.3.   Contracte de executare/subcontractare

Dacă pentru punerea în aplicare a acțiunii este necesară atribuirea unor contracte de achiziții (contracte de executare), beneficiarul trebuie să atribuie contractul ofertantului care prezintă oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic sau oferta cu cel mai mic preț (în funcție de caz), evitând conflictele de interese (20).

Beneficiarul are obligația să prezinte cu exactitate documentele corespunzătoare în cadrul procedurii de ofertare și să păstreze documentele pentru un eventual audit.

Dacă este un organism de drept public în sensul articolului 2 alineatul (1) punctul 4 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului (21), organizația care formulează propuneri trebuie să selecteze subcontractanții în conformitate cu legislația națională de transpunere a directivei menționate.

Subcontractarea, mai exact externalizarea unor sarcini sau activități specifice care fac parte din acțiunea descrisă în propunere, trebuie să respecte condițiile aplicabile oricărui contract de executare (în conformitate cu cele prevăzute mai sus), precum și următoarele condiții suplimentare:

subcontractarea trebuie să fie justificată, având în vedere natura acțiunii și măsurile necesare pentru punerea în aplicare a acesteia;

sarcinile esențiale ale acțiunilor (și anume, coordonarea tehnică și financiară a acțiunii și gestionarea strategiei) nu pot fi nici subcontractate, nici delegate;

costurile estimate ale subcontractării trebuie indicate în mod clar în părțile tehnice și financiare ale propunerii;

orice recurgere la subcontractare, dacă nu este prevăzută în descrierea acțiunii, este comunicată de către beneficiar și este aprobată de statul membru. Statul membru o poate aproba:

(i)

înaintea oricărei recurgeri la subcontractare, dacă beneficiarii solicită o modificare;

(ii)

ulterior recurgerii la subcontractare, dacă subcontractarea:

este justificată în mod specific în raportul tehnic intermediar sau final; și

nu antrenează modificări la acordul de grant care să pună în discuție decizia de acordare a grantului sau care să fie contrare egalității de tratament al solicitanților;

beneficiarii se asigură că anumite condiții aplicabile beneficiarilor, enumerate în acordul de grant (de exemplu, vizibilitatea, confidențialitatea etc.) sunt aplicabile, de asemenea, subcontractanților.

Subcontractarea către entități care au o legătură structurală cu beneficiarul

De asemenea, subcontractele pot fi atribuite unor entități care au o legătură structurală cu beneficiarul, dar numai dacă prețul este limitat la costurile suportate efectiv de către entitate (deci fără nicio marjă de profit).

Sarcinile care trebuie îndeplinite de entitățile respective trebuie indicate în mod clar în partea tehnică a propunerii.

11.4.   Forme de finanțare, costuri eligibile și neeligibile

Cofinanțarea ia forma rambursării unei proporții specificate din costurile eligibile suportate efectiv și va cuprinde, de asemenea, o rată forfetară care să acopere costurile indirecte (egale cu 4 % din costurile eligibile cu personalul) legate de punerea în aplicare a acțiunii (22).

Cuantumul maxim solicitat

Grantul din partea UE este limitat la următoarea rată maximă de cofinanțare:

în cazul programelor simple pe piața internă: 70 % din costurile eligibile;

în cazul programelor simple în țările terțe: 80 % din costurile eligibile;

în cazul programelor simple pe piața internă ale unui beneficiar stabilit în state membre care primeau la 1 ianuarie 2014 sau primesc ulterior acestei date asistență financiară în conformitate cu articolele 136 și 143 din TFUE (23): 75 % din costurile eligibile ale programului;

în cazul programelor simple în țări terțe ale unui beneficiar stabilit în state membre care primeau la 1 ianuarie 2014 sau primesc ulterior acestei date asistență financiară în conformitate cu articolele 136 și 143 din TFUE: 85 % din costurile eligibile ale programului

Aceste două ultime procentaje se aplică programelor în privința cărora Comisia a luat o decizie înaintea datei de la care statul membru în cauză nu mai primește o astfel de asistență financiară.

Prin urmare, o parte din cheltuielile eligibile totale introduse în bugetul estimativ trebuie să fie finanțată din alte surse decât grantul acordat de UE (principiul cofinanțării).

Costuri eligibile

Costurile eligibile sunt suportate efectiv de beneficiarul grantului și îndeplinesc toate criteriile indicate la articolele 6.1 și 6.2 din acordul de grant model și la articolul 4 din Regulamentul delegat (UE) 2015/1829.

Costuri neeligibile

Costurile neeligibile sunt costuri care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul delegat (UE) 2015/1829. Acestea sunt enumerate la articolul 6.4 din acordul de grant model.

Calcularea cuantumului final al grantului

Cuantumul final al grantului se calculează după finalizarea programului, la momentul aprobării cererii de plată.

„Cuantumul final al grantului” depinde de măsura reală în care programul este pus în aplicare în conformitate cu termenii și condițiile acordului.

Acest cuantum este calculat de statul membru – atunci când se efectuează plata soldului – în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831.

11.5.   Modalități de plată

Organizația care formulează propuneri poate înainta o cerere de plată în avans statului membru în cauză în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831.

Organizațiile care formulează propuneri înaintează statelor membre cererile de plăți intermediare ale contribuției financiare din partea Uniunii în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831.

Organizațiile care formulează propuneri înaintează statelor membre cererile de plată a soldului în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831.

11.6.   Garanția pentru avans

În conformitate cu articolul 13 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831, avansul este plătit cu condiția ca organizația care formulează propunerea să fi constituit o garanție egală cu valoarea avansului în favoarea statului membru, în conformitate cu capitolul IV din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei (24).

12.   Publicitate

Beneficiarii trebuie să menționeze în mod clar contribuția Uniunii Europene la toate activitățile pentru care este folosit grantul.

În acest sens, beneficiarii au obligația de a pune în evidență denumirea și emblema Uniunii Europene în toate publicațiile, posterele, programele și alte produse realizate în cadrul proiectului cofinanțat.

Normele privind reproducerea grafică a emblemei europene se găsesc în Ghidul stilistic interinstituțional (25).

În plus, toate materialele vizuale produse în cadrul unui program de promovare cofinanțat de Uniunea Europeană trebuie să poarte semnătura „Enjoy, it’s from Europe”. Indicațiile referitoare la utilizarea semnăturii, precum și toate fișierele grafice pot fi descărcate de pe pagina privind promovarea a site-ului Europa (26).

În sfârșit, toate materialele scrise, și anume broșurile, afișele, fluturașii, bannerele, panourile, publicitatea sub formă tipărită, articolele de ziar, paginile web (cu excepția obiectelor mici) trebuie să includă o declinare a responsabilității în conformitate cu condițiile detaliate în acordul de grant, prin care să se explice că reprezintă opiniile autorului. Comisia Europeană nu acceptă nicio responsabilitate pentru potențialele utilizări ale informațiilor conținute în materialele respective.

13.   Protecția datelor

Răspunsul la o cerere de propuneri implică înregistrarea și prelucrarea datelor cu caracter personal (de exemplu numele, adresele și CV-urile persoanelor care participă la acțiunea cofinanțată). Aceste date vor fi prelucrate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (27). Cu excepția cazului în care este prevăzut altfel, întrebările și datele cu caracter personal solicitate sunt necesare pentru evaluarea propunerii în conformitate cu specificațiile cererii de propuneri și vor fi prelucrate doar în acest scop de agenția executivă/Comisie sau de către terți care acționează în numele și sub responsabilitatea agenției executive/Comisiei. Persoanele vizate pot fi informate în privința detaliilor suplimentare referitoare la operațiunile de prelucrare, la propriile drepturi și la modul în care acestea pot fi exercitate prin referirea la declarația de confidențialitate publicată pe portalul destinat participanților:

http://ec.europa.eu/research/participants/portal/desktop/en/support/legal_notices.html

și pe site-ul agenției:

http://ec.europa.eu/chafea/about/data_protection.html

Solicitanții sunt invitați să verifice declarația de confidențialitate relevantă la intervale regulate pentru a fi informați corespunzător în privința actualizărilor care ar putea apărea înaintea termenului de depunere a propunerilor sau ulterior. Beneficiarii își asumă obligația juridică de a-și informa personalul în privința operațiunilor de prelucrare relevante care urmează a fi desfășurate de agenție; în acest scop, beneficiarii trebuie să transmită personalului declarațiile de confidențialitate publicate de agenție pe portalul destinat participanților, înaintea transmiterii datelor personalului către agenție; datele personale pot fi înregistrate în sistemul de detectare timpurie și de excludere (Early Detection and Exclusion System – EDES) al Comisiei Europene prevăzut la articolele 105a și 108 din Regulamentul financiar al UE, în conformitate cu dispozițiile aplicabile.

14.   Procedura de depunere a propunerilor

Propunerile pot fi depuse până la termenul stabilit în secțiunea 3, prin sistemul electronic de depunere a propunerilor: http://ec.europa.eu/research/participants/portal/desktop/en/opportunities/agrip/index.html

Înainte de depunerea unei propuneri:

1.

Găsiți o cerere de propuneri:

http://ec.europa.eu/research/participants/portal/desktop/en/opportunities/agrip/index.html

2.

Creați un cont pentru a depune o propunere:

http://ec.europa.eu/research/participants/portal/desktop/en/organisations/register.html

3.

Înregistrați toți partenerii prin intermediul registrului beneficiarilor:

http://ec.europa.eu/research/participants/portal/desktop/en/organisations/register.html

Solicitanții vor fi informați în scris cu privire la rezultatele procesului de selecție.

Solicitanții trebuie să respecte limita de pagini și cerințele de formatare pentru propunerea tehnică (partea B) indicate în sistemul de depunere a propunerilor.

Depunând o propunere, solicitantul acceptă procedurile și condițiile descrise în prezenta cerere de propuneri și în documentele la care face trimitere aceasta.

Nu este permisă nicio modificare a cererii după expirarea termenului-limită de depunere. Totuși, dacă este necesară clarificarea anumitor aspecte sau corectarea unor erori materiale, Comisia/agenția poate contacta solicitantul în acest scop pe parcursul procesului de evaluare (28).

Contacte

Pentru întrebări despre instrumentele de depunere a propunerilor online, vă rugăm să contactați serviciul de asistență informatică instituit în acest scop prin intermediul portalului destinat participanților:

http://ec.europa.eu/research/index.cfm?pg=enquiries

Pentru întrebări care nu sunt legate de TI, serviciul de asistență al Chafea este disponibil la: CHAFEA-AGRI-CALLS@ec.europa.eu. Termenul de trimitere a întrebărilor este 29 martie 2018, ora 17.00 CET (Ora Europei Centrale). Răspunsurile la întrebările relevante vor fi publicate pe site-ul http://ec.europa.eu/chafea/agri/faq.html până la 5 aprilie 2018, ora 17.00 CET (Ora Europei Centrale).

Pe site-ul Chafea sunt publicate întrebările frecvente: http://ec.europa.eu/chafea/agri/faq.html

În toată corespondența referitoare la prezenta cerere de propuneri (de exemplu, când se solicită informații sau se depune o cerere), trebuie să se facă în mod clar trimitere la prezenta cerere de propuneri. După alocarea unui număr de identificare a propunerii în sistemul electronic de schimb de date, solicitantul trebuie să utilizeze acest număr în toată corespondența ulterioară.

După expirarea termenului-limită pentru depunere, cererile nu mai pot fi modificate.

Documente conexe:

Ghidul pentru solicitanți cu anexele relevante;

Formularul de cerere;

Model de acord de grant (versiunea cu beneficiar unic și cu beneficiari multipli).


(1)  Regulamentul (UE) nr. 1144/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului (JO L 317, 4.11.2014, p. 56).

(2)  Regulamentul delegat (UE) 2015/1829 al Comisiei din 23 aprilie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1144/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe (JO L 266, 13.10.2015, p. 3).

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831 al Comisiei din 7 octombrie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1144/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe (JO L 266, 13.10.2015, p. 14).

(4)  Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 15 noiembrie 2017 de adoptare a Programului de lucru pentru 2018 privind acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe, C(2017) 7475/2.

(5)  Aceste informații sunt disponibile la adresa: https://ec.europa.eu/chafea/agri/funding-opportunities/simple-and-multi-programmes

(6)  Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) Nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

(7)  Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 671).

(8)  Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare (JO L 343, 14.12.2012, p. 1).

(9)  Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1184/2006 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 1).

(*1)  Carnea de oaie/capră este, de asemenea, eligibilă în cadrul temelor 1 și 2. Pentru programele destinate cănii de oaie/capră propuse în cadrul temei 2, pentru a se evita suprapunerile, mesajul trebuie să fie altul decât evidențierea aspectului durabil al producției de carne de oaie/capră [exceptând situația în care carnea de oaie/capră este asociată cu un alt produs (alte produse)].

(*2)  Împărțirea pe regiuni urmează clasificarea țărilor și regiunilor utilizată de Organizația Națiunilor Unite. Pentru mai multe detalii privind lista țărilor care alcătuiesc regiunile geografice, a se vedea: http://unstats.un.org/unsd/methods/m49/m49regin.htm

(10)  Articolul 106 alineatul (1), articolul 106 alineatul (2), articolele 107 și 108 din Regulamentul financiar, precum și normele de aplicare a acestuia, mai exact Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012, precum și Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei (JO L 362, 31.12.2012, p. 1), astfel cum au fost modificate ultima oară prin Regulamentul (UE, Euratom) 2015/1929 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 286, 30.10.2015, p. 1) și, respectiv, prin Regulamentul delegat (UE) 2015/7555 al Comisiei (JO L 342, 29.12.2015, p. 7).

(11)  JO C 316, 27.11.1995, p. 48.

(12)  JO C 195, 25.6.1997, p. 1.

(13)  Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat (JO L 192, 31.7.2003, p. 54).

(14)  Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008 privind lupta împotriva crimei organizate (JO L 300, 11.11.2008, p. 42).

(15)  Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului (JO L 309, 25.11.2005, p. 15).

(16)  Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului (JO L 164, 22.6.2002, p. 3).

(17)  Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului (JO L 101, 15.4.2011, p. 1).

(18)  Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, 23.12.1995, p. 1).

(19)  Model disponibil la adresa următoare: http://europass.cedefop.europa.eu/

(20)  Pentru orientări cu privire la procedura competitivă, vă rugăm să consultați următoarea pagină web:

https://ec.europa.eu/chafea/agri/sites/chafea/files/agri-2016-61788-00-00_en.pdf

(21)  Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO L 94, 28.3.2014, p. 65).

(22)  Solicitantul trebuie să țină seama de faptul că, în cazul în care primește un grant de funcționare, costurile indirecte nu sunt eligibile.

(23)  La data publicării prezentei cereri de propuneri: Grecia.

(24)  Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea și închiderea conturilor, garanțiile și utilizarea monedei euro (JO L 255, 28.8.2014, p. 18).

(25)  http://publications.europa.eu/code/ro/ro-5000100.htm

(26)  http://ec.europa.eu/agriculture/promotion/index_en.htm

(27)  Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).

(28)  Articolul 96 din Regulamentul financiar.