17.6.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 194/48


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.8508 – Engie/CDC/Solairecorsica 1-2-3)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2017/C 194/09)

1.

La data de 6 iunie 2017, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse prin care întreprinderile Engie (Franța) și Caisse des Dépôts et consignations („CDC”, Franța) dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderilor Solairecorsica 1, Solairecorsica 2 și Solairecorsica 3 (toate cu sediul în Franța), prin achiziționare de acțiuni.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—   în cazul întreprinderii Engie: întregul lanț valoric al energiei în domeniul gazelor naturale, al energiei electrice și al serviciilor energetice;

—   în cazul întreprinderii CDC: aceasta este un grup financiar și un administrator de fonduri francez, deținut de stat, care investește atât în proiecte din sectorul public, cât și în activități desfășurate pe piețele libere;

—   în cazul întreprinderilor Solairecorsica 1, 2 și 3: deținerea și administrarea unei centrale fotovoltaice care generează energie electrică în Corsica (Franța).

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisia Europeană în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei Europene, cu numărul de referință M.8508 – Engie/CDC/Solairecorsica 1-2-3, prin fax (+32 22964301), prin e-mail, la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu, sau prin poștă, la următoarea adresă:

Commission européenne

Direction générale de la concurrence

Greffe des concentrations

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.