|
15.3.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 80/3 |
CERERE DE PROPUNERI EACEA/07/2017
în cadrul programului Erasmus+
Acțiunea-cheie 3: Sprijin pentru reformarea politicilor
Incluziune socială prin intermediul educației, al formării și al tineretului
(2017/C 80/03)
1. Obiective
Prezenta cerere de propuneri va sprijini proiecte de cooperare transnațională în domeniile educației, formării și tineretului. Cererea cuprinde două loturi, unul pentru educație și formare (Lotul 1) și unul pentru tineret (Lotul 2).
Obiective generale
Proiectele depuse în cadrul prezentei cereri de propuneri pentru ambele loturi ar trebui să aibă ca scop:
|
1. |
diseminarea și/sau extinderea bunelor practici privind învățarea favorabilă incluziunii inițiată în special la nivel local. În contextul cererii de propuneri actuale, extindere înseamnă reproducerea bunelor practici la o scară mai largă/transpunerea acestora într-un context diferit sau punerea lor în aplicare la un nivel mai înalt/sistemic; sau |
|
2. |
elaborarea și punerea în aplicare de metode și practici inovatoare pentru a încuraja educația favorabilă incluziunii și/sau mediile pentru tineret în contexte specifice. |
Fiecare cerere trebuie să abordeze un obiectiv general și unul dintre obiectivele specifice, care sunt enumerate separat pentru Lotul 1 și pentru Lotul 2. Atât obiectivele generale, cât și cele specifice ale cererii de propuneri sunt exhaustive: propunerile care nu le abordează nu vor fi luate în considerare.
Lotul 1 – Educație și formare
Prezenta cerere are ca scop să deschidă calea către o viitoare alianță pentru incluziune a școlilor prin crearea/dezvoltarea unor comunități de învățare între diferiți actori (instituții de învățământ și prestatori de servicii din domeniul învățământului, autorități publice, organizații ale părților interesate și ale societății civile, întreprinderi etc.) în domeniul învățării favorabile incluziunii.
Deși se estimează că principalii beneficiari-țintă ai acestor comunități de învățare vor fi școlile, proiectele depuse în cadrul prezentei cereri de propuneri sunt încurajate ferm să implice și alte sectoare de educație și formare formală și non-formală – de la educația și îngrijirea preșcolarilor, la învățământul profesional și tehnic (VET), învățământul superior și învățarea în rândul adulților – precum și părți interesate la diferite niveluri (autorități, instituții, prestatori, profesori și elevi, ONG-uri, comunități locale, întreprinderi, familii, organizații de tineret etc.) și medii de învățare informală.
Obiective specifice:
|
1. |
stimularea dobândirii de competențe sociale și civice, încurajarea cunoașterii, înțelegerii și însușirii valorilor fundamentale, promovarea respectului reciproc și a dialogului intercultural și combaterea discriminării din orice motiv; |
|
2. |
promovarea educației și formării favorabile incluziunii și încurajarea educației în rândul elevilor defavorizați, inclusiv prin sprijinirea profesorilor, a educatorilor și a conducătorilor instituțiilor de învățământ în abordarea diversității și consolidarea varietății socioeconomice în mediul de învățare; |
|
3. |
stimularea gândirii critice și a educației în domeniul mass-mediei în rândul elevilor, al părinților și al personalului didactic; |
|
4. |
susținerea incluziunii migranților nou-sosiți printr-o educație de bună calitate, inclusiv prin evaluarea cunoștințelor și validarea studiilor anterioare. |
Lotul 2 – Tineret
Obiective specifice:
|
1. |
promovarea participării civice a tinerilor prin dezvoltarea rolului voluntariatului pentru incluziunea socială; |
|
2. |
prevenirea radicalizării care conduce la extremismul violent al tinerilor prin comunicarea cu persoanele expuse riscului de marginalizare sau excluziune socială. |
2. Candidați eligibili
Candidații eligibili sunt organizații publice și private din domeniile educației, formării și tineretului sau alte organizații din sectoare socioeconomice care desfășoară activități transsectoriale (de exemplu, centre de recunoaștere, camere de comerț, organizații comerciale, societatea civilă, organizații sportive și culturale etc.) în domeniile vizate de Declarația privind promovarea prin educație a cetățeniei și a valorilor comune ale libertății, toleranței și nediscriminării (Declarația de la Paris).
Candidații considerați eligibili pentru a răspunde acestei cereri ar putea fi (lista nu este exhaustivă):
|
— |
instituții de învățământ și alți prestatori de servicii din domeniul învățământului; |
|
— |
autorități publice de la nivel național/regional/local responsabile pentru educație, formare și tineret; |
|
— |
organizații fără scop lucrativ (ONG-uri); |
|
— |
instituții de cercetare; |
|
— |
organizații comerciale și parteneri sociali; |
|
— |
centre de orientare și de recunoaștere; |
|
— |
organizații internaționale; |
|
— |
întreprinderi private; |
|
— |
rețele ale organizațiilor enumerate mai sus, care sunt, de asemenea, eligibile cu condiția să aibă personalitate juridică. |
Sunt eligibile numai cererile venite din partea entităților juridice stabilite în una dintre următoarele țări participante la program:
|
— |
cele 28 de state membre ale Uniunii Europene; |
|
— |
țările membre ale AELS/SEE: Islanda, Liechtenstein, Norvegia; |
|
— |
țările candidate la UE: fosta Republică iugoslavă a Macedoniei și Turcia. |
Condiția privind structura minimă a parteneriatului pentru prezenta cerere de propuneri este de patru organizații din patru țări diferite participante la program.
În cazul în care în proiect sunt implicate rețele, consorțiul trebuie să includă cel puțin două organizații care nu sunt membre ale rețelei și, în total, ar trebui să reprezinte cel puțin patru țări eligibile.
3. Rezultatele, durata și calendarul proiectului
Rezultate preconizate:
Proiectul din cadrul Lotului 1 – Educație și formare ar trebui aibă rezultate precum:
|
— |
răspândirea la nivel larg în cadrul comunităților de învățare a cunoștințelor și a bunelor practici (cu privire la învățare, competențe sociale și civice, gândire critică și educație în domeniul mass-mediei, precum și integrarea migranților); |
|
— |
dezvoltarea și testarea, evaluarea și integrarea în practica comună sau în (părți ale) sisteme(lor) a unor abordări inovatoare; |
|
— |
informarea, pregătirea și disponibilitatea liderilor și a instructorilor de educație din comunitățile de învățare de a pune în practică abordări educaționale favorabile incluziunii (de exemplu, metode pedagogice colaborative, abordări „la nivelul întregii școli”, sprijin individualizat acordat elevilor) cu implicarea vizibilă a familiilor și a comunităților locale; |
|
— |
dezvoltarea și desfășurarea unor mecanisme de sprijin și servicii de asistență mai eficiente pentru a sprijini instituțiile și prestatorii de educație și formare în punerea în aplicare a unor abordări educaționale favorabile incluziunii; |
Proiectele din Lotul 2 – Tineret ar trebui să aibă rezultate precum:
|
— |
îmbunătățirea competențelor și abilităților sociale, civice și interculturale ale tinerilor, inclusiv cetățenia activă, educația digitală și în domeniul mass-mediei, aprecierea critică și înțelegerea interculturală, precum și un grad mai mare de participare a tinerilor la viața socială și civică; |
|
— |
creșterea gradului de sensibilizare a tinerilor cu privire la drepturile lor fundamentale și intensificarea sentimentului de apartenență la societate, acceptarea mai fermă a valorilor democratice și implicarea în practicile de combatere a rasismului, de dialog intercultural și interreligios și de înțelegere reciprocă; |
|
— |
îmbunătățirea comunicării cu tinerii din grupuri defavorizate (de exemplu, tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare sau tineri care provin din familii de migranți) prin construirea de sinergii cu comunitatea locală și utilizând în mod optim rețelele existente la nivel local; |
|
— |
îmbunătățirea capacității de muncă a tinerilor, a organizațiilor de tineret și/sau a rețelelor de tineret pentru a acționa ca forțe de incluziune prin sprijinirea tinerilor să se angajeze, să întreprindă acțiuni de voluntariat și să producă schimbări pozitive la nivelul comunităților; |
|
— |
îmbunătățirea expertizei în furnizarea de asistență de bază sau înzestrarea migranților și a refugiaților nou-sosiți cu abilitățile necesare pentru a se integra într-o societate diferită sau care ar putea fi utile pentru reintegrarea în țara de origine la încetarea conflictelor, precum și aprecierea diversității culturale a comunității; |
|
— |
o mai bună integrare a migranților și a refugiaților nou-sosiți și îmbunătățirea climatului favorabil incluziunii în societățile-gazdă, în special prin planificarea și organizarea de activități culturale sau sociale la nivel local care să implice localnici și voluntari, atunci când este cazul; |
|
— |
o mai bună informare privind mass-media socială, site-urile și întrunirile publice, pentru a sprijini eforturile în materie de voluntariat ale organizației. |
Activitățile trebuie să înceapă fie la data de 1 sau 31 decembrie 2017, fie la data de 15 ianuarie 2018. Durata proiectului trebuie să fie cuprinsă între 24 și 36 de luni.
4. Criterii de atribuire
Cererile eligibile vor fi evaluate pe baza criteriilor de excludere, de selecție și de atribuire.
Criteriile de atribuire pentru finanțarea unei cereri sunt:
|
1. |
relevanța proiectului (30 %); |
|
2. |
calitatea modului de concepere și de punere în aplicare a proiectului (20 %); |
|
3. |
calitatea acordurilor de parteneriat și de cooperare (20 %); |
|
4. |
impactul, diseminarea și durabilitatea (30 %). |
Numai propunerile care au obținut:
|
— |
un punctaj de minimum 60 % din total (adică din punctajul cumulat al tuturor celor patru criterii de atribuire); și |
|
— |
un punctaj de minimum 50 % pentru fiecare criteriu |
vor fi luate în considerare pentru finanțare din partea UE.
5. Buget
Bugetul total disponibil pentru cofinanțarea proiectelor în baza prezentei cereri de propuneri este de 10 000 000 EUR, alocați astfel:
Lotul 1– Educație și formare: 8 000 000 EUR
Lotul 2– Tineret: 2 000 000 EUR
Contribuția financiară a UE nu poate depăși 80 % din totalul costurilor eligibile ale proiectului.
Se pot acorda granturi de maximum 500 000 EUR pe proiect.
Agenția își rezervă dreptul de a nu aloca toate fondurile disponibile pentru prezenta cerere.
6. Procedura și termenul de depunere
Termenul de depunere este: 22 mai 2017 – ora 12.00 (PM) CET.
Vă rugăm să citiți cu atenție toate informațiile referitoare la cererea de propuneri EACEA/07/2017 și la procedura de depunere și să utilizați documentele care fac parte din dosarul de cerere, care sunt disponibile la următoarea adresă:
https://eacea.ec.europa.eu/erasmus-plus/funding_en
Dosarul de cerere trebuie depus online prin intermediul formularului electronic corect, completat corespunzător și însoțit de toate anexele și documentele justificative relevante aplicabile.
7. Toate informațiile referitoare la cerere
Toate informațiile referitoare la Cererea EACEA/07/2017 sunt disponibile la următorul site:
https://eacea.ec.europa.eu/erasmus-plus/funding_en
E-mail de contact:
EACEA-Policy-Support@ec.europa.eu