8.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 457/15


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.8319 – CEFCI/JSC KazMunaiGaz/Rompetrol France)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2016/C 457/13)

1.

La data de 1 decembrie 2016, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse prin care întreprinderea CEFC International Limited („CEFCI”, Singapore) și întreprinderea JSC National Company KazMunaiGaz („NC KMG”, Kazahstan) vor dobândi, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii Rompetrol France SAS („Rompetrol France”, Franța), prin achiziționare de acțiuni.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

CEFCI este un holding de investiții cotat pe piața principală a Bursei din Singapore și desfășoară îndeosebi activități de comercializare de produse petrochimice, păcură și produse petroliere. CEFCI desfășoară operațiuni în Singapore, Hong Kong, Japonia, Malaysia și China;

NC KMG este activă în sectoarele rafinării și al comercializării produselor din țiței, precum și în sectoarele explorării, dezvoltării, producției, procesării, transportului și exportului de țiței și de gaz. Întreprinderea este deținută de Republica Kazahstan;

Rompetrol France este societatea holding a Dyneff SAS („Dyneff”). Întreprinderea Dyneff importă, stochează și distribuie produse petroliere pentru întreprinderi, particulari și autorități locale. Oferta întreprinderii include, de asemenea, produse de tip diesel, păcură, biocombustibili, produse din etanol, gaze naturale și combustibili lichizi pentru încălzirea locuințelor. Societatea furnizează produsele către clienți prin intermediul unei rețele de stații de benzină, de agenții de distribuție angro și de agenții de vânzare cu amănuntul din Franța și Spania.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 (2) al Consiliului, trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisia Europeană în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei Europene, cu numărul de referință M.8319 – CEFCI/JSC KazMunaiGaz/Rompetrol France, prin fax (+32 22964301), prin e-mail, la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu, sau prin poștă, la următoarea adresă:

Commision européenne

Direction générale de la concurrence

Greffe des concentrations

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.